ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4071/2008
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4071/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
Prin acțiunea în contencios administrativ
înregistrată la data de 10 septembrie 2007 la Curtea de Apel Cluj, reclamanta S.M.
a solicitat instanței ca, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii
Cluj, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună anularea hotărârii nr. 22116
din data de 23 iulie 2007 emisă de pârâtă, cu consecința obligării acesteia la
acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.
În motivarea acțiunii, reclamanta a
arătat că hotărârea pârâtei este nelegală și netemeinică și ca atare se impune
anularea acesteia, întrucât ignoră calitatea sa de persoană refugiată, calitate
care a fost dovedită prin declarații de martori și acte de stare civilă.
În cuprinsul motivelor acțiunii,
reclamanta a mai arătat că în urma Diktatului de la Viena a fost nevoită să se
refugieze împreună cu mama sa din localitatea de domiciliu, respectiv satul
Ghiolț, județul Cluj, în localitatea Cătina, județul Cluj, datorită
persecuțiilor etnice.
Prin sentința civilă nr. 106 din 25
ianuarie 2008, Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios
administrativ și fiscal, a admis acțiunea în contencios administrativ formulată
de reclamanta S.M. împotriva pârâtei Casa Județeană de Pensii Cluj și a dispus
anularea hotărârii nr. 22116 din 23 iulie 2007 emisă de aceasta.
A obligat pârâta să-i recunoască
reclamantei calitatea de refugiat în perioada 25 octombrie 1940-6 martie 1945
și să-i acorde drepturile bănești prevăzute de O.G. nr. 105/1999 aprobată prin
Legea nr. 189/2000 cu modificările ulterioare, începând cu data de 1 aprilie
2007.
Pentru a pronunța această sentință,
instanța de fond a reținut faptul că din probele administrate în cauză,
respectiv declarațiile autentificate ale martorilor P.D. și D.V., precum și din
actele de stare civilă ale reclamantei, se atestă cu caracter unitar
împrejurarea că aceasta din urmă, împreună cu familia, s-a refugiat urmare a
persecuțiilor etnice instituite în localitatea de domiciliu, într-o altă
localitate, în luna martie 1941. Reîntoarcerea acestora în localitatea de
domiciliu a avut loc în cursul lunii martie 1945, astfel că ipoteza normei
legale, instituite prin art. 1 din Legea nr. 189/2000, este incidentă.
Împotriva sentinței civile sus menționată
a declarat recurs Casa Județeană de Pensii Cluj, care a motivat, în esență, că
declarațiile martorilor administrate în cauză nu au fost concludente, nu au
fost clare și nu au putut dovedi susținerile reclamantei.
Examinând sentința atacată în raport
cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum și
cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele art. 304
1
C.
proc. civ., Curtea constată că recursul se impune a fi admis, pentru
următoarele considerente:
În conformitate cu dispozițiile art.
129 alin. (5) teza I C. proc. civ. „judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin
toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea
adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a
legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale”.
În acest scop, judecătorii sunt în
drept să pună în discuția părților orice împrejurări care pot duce la lămurirea
pricinii și să ordone toate dovezile pe care le consideră folositoare, chiar
dacă părțile s-ar împotrivi, cu singura mărginire ca hotărârea să nu depășească
obiectul litigiului.
În ceea ce privește cauza dedusă
judecății, într-adevăr, împrejurările de fapt invocate de către reclamanta S.M.
nu au putut fi verificate suficient prin probele administrate în cauză, respectiv
declarațiile martorilor depuse la dosar și declarația martorei audiată în fața
instanței, acestea nefiind pe deplin convingătoare privind faptul generator de
drepturi în litigiu.
Potrivit prevederilor art. 1 lit. c)
din O.G. nr. 105/1999, așa cum a fost completată și modificată, de dispozițiile
acestei ordonanțe beneficiază persoana, cetățean român, care în perioada
regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie
1945 a avut de suferit persecuții etnice, fiind strămutată în altă localitate
decât cea de domiciliu.
Prin „persoană
strămutată în altă localitate, conform dispozițiilor H.G. nr. 127/2002 privind
Normele de aplicare a O.G. nr. 105/1999, se înțelege „persoana care a fost
mutată sau care a fost obligată să-și schimbe domiciliul în altă localitate,
din motive etnice”.
Prin urmare, pentru a stabili cu
certitudine incidența prevederilor legale mai sus citate și pentru a vedea
astfel dacă reclamanta este cu adevărat îndreptățită la acordarea drepturilor
compensatorii, trebuiau determinate, fără echivoc, cauza și împrejurările
schimbării domiciliului părinților acesteia, având în vedere faptul că nici
reclamanta și nici martorii nu au indicat o persecuție etnică concretă. Simplul
fapt că martorii utilizează în declarații noțiunea de „refugiu” nu este de
natură a atrage incidența prevederilor actului normativ reparatoriu, faptul
invocat trebuind interpretat și în raport cu conjunctura istorică a momentului.
În concluzie, în temeiul
dispozițiilor art. 313 teza I C. proc. civ., Curtea va admite recursul, va casa
sentința atacată și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță,
pentru suplimentarea probatoriului prin orice mijloc de dovadă permis de lege,
în sensul specificat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Casa
Județeană de Pensii Cluj împotriva sentinței civile nr. 106 din 25 ianuarie
2008 a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ și
fiscal.
Casează sentința atacată și trimite cauza
spre rejudecare la aceeași instanță.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 13
noiembrie 2008.