ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2897/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Cluj

reclamantul M.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de

Pensii Cluj, anularea Hotărârii nr. 21751 din 9 iulie 2007 emisă de pârâtă,

obligarea acesteia să-i recunoască calitatea de persoană refugiată și să-i

acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru perioada octombrie

1941 - 6 martie 1945, începând cu data de 1 septembrie 2006.

În motivarea acțiunii,

reclamantul a arătat că s-a refugiat împreună cu mama sa din localitatea de

domiciliu Ocna Dejului, județul Cluj, în localitățile Pața, Cătun și Turda,

județul Cluj, din motive de persecuție etnică.

În susținerea acțiunii,

reclamantul a depus, în copie, mai multe înscrisuri, printre care acte de stare

civilă, și declarațiile autentificate ale martorilor C.N. și P.L., din care a

rezultat că acesta, împreună cu mama sa s-a refugiat din localitatea de

domiciliu ca urmare a persecuțiilor etnice exercitate după Dictatul de la

Viena.

La dosar a fost depusă Hotărârea

nr. 1140 din 5 septembrie 2003 prin care s-a stabilit calitatea de persoană

refugiată a martorului P.L.

Pârâta, prin întâmpinare, a

solicitat respingerea acțiunii.

Prin sentința civilă nr. 203

din 18 iulie 2008 Curtea de Apel Cluj a admis acțiunea, a anulat Hotărârea nr. 21751

din 9 iulie 2007 emisă de pârâtă, a obligat-o să-i recunoască reclamantului

calitatea de persoană refugiată în perioada octombrie 1941 - 6 martie 1945 și,

totodată, să-i acorde drepturile bănești prevăzute de Legea nr. 189/2000,

începând cu data de 1 septembrie 2006.

Pentru a adopta această

soluție, instanța de fond a reținut, în esență, că reclamantul a făcut dovada,

prin probele administrate, că se încadrează în dispozițiile prevederilor art. 1

lit. c) din Legea nr. 189/2000, fiind nevoit să-și părăsească împreună cu

familia localitatea de domiciliu, suferind prejudicii în urma refugierii

forțate.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs pârâta, Casa Județeană de Pensii Cluj, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

În motivele de recurs se

susține că reclamantul nu se încadrează în prevederile art. 1 lit. c) din Legea

nr. 189/2000, deoarece plecarea acestuia dintr-o localitate, care nu a fost

niciodată ocupată de un alt regim nu poate fi considerată refugiere în sensul

Legii nr. 189/2000.

Se mai arată că ar trebui să

avem două surse de informație care să indice împreună aceleași date: data de

plecare, localitatea de plecare, motivul plecării, localitatea de refugiu, data

întoarcerii din refugiu, pentru a putea fi coroborate în favoarea

reclamantului.

Recurenta mai susține că

recunoașterea calității de refugiat a unui martor nu extinde acest beneficiu

asupra tuturor celorlalți petenți.

Examinând cauza și sentința

atacată în raport cu actele și lucrările dosarului precum și cu dispozițiile

legale incidente în cauză precum și cu cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea

constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente.

Potrivit art. 1 din O.G. nr.

105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000 beneficiază de prevederile acestui

act normativ persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate

cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a suferit persecuții

etnice, aflându-se în una din situațiile expres prevăzute de lege.

Prin persoana care a fost

strămutată, expulzată sau refugiată în altă localitate se înțelege persoana

care a fost mutată sau care a fost obligată să-și schimbe domiciliul în altă

localitate din motive etnice.

Legiuitorul a urmărit să

acorde drepturi compensatorii tuturor persoanelor care au fost victimele și/sau

au avut de suferit ca urmare a persecuțiilor etnice.

Totodată, potrivit art. 6

din O.G. nr. 105/1999 și art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor

acestui act normativ, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în

situațiile prevăzute la art. 1 din ordonanță se poate face cu acte oficiale

eliberate de organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil,

prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.

Intimatul-reclamant și-a

dovedit calitatea de persoană refugiată și prin intermediul probei

testimoniale.

În scopul evitării

eventualelor abuzuri în stabilirea calității de persecutat din motive etnice,

este necesar, ca cel puțin unul dintre martori să dovedească, cu acte, că s-a

aflat în aceeași situație cu reclamantul.

Or, în cauză a fost depusă Hotărârea

nr. 1140 din 5 septembrie 2003 din care rezultă că martorul P.L. s-a aflat în

aceeași situație cu reclamantul.

Așadar, înscrisurile și

declarațiile martorilor pe care instanța de fond le invocă în motivarea

hotărârii, respectă cerințele prevăzute de lege.

Situația creată pentru

reclamant și familie, s-a datorat persecuțiilor etnice exercitate după Dictatul

de la Viena.

Cum în cauză s-a făcut

dovada că reclamantul împreună cu familia s-a refugiat din localitatea de

domiciliu în alte localități, în mod corect instanța de fond a reținut că

acesta a suportat consecințele morale și materiale ale refugiului și este

îndreptățit să se bucure de drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000,

pronunțând o hotărâre temeinică și legală.

În consecință, pentru

considerentele arătate și în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C.

proc. civ. recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Casa Județeană de Pensii Cluj, împotriva sentinței civile nr. 203 din 18

februarie 2008 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 17 septembrie 2008.