ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3946/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de

Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal reclamantul

B.O. a solicitat anularea hotărârii nr. 22019 din 23 iulie 2007 emisă de pârâta

Casa Județeană de Pensii Cluj și obligarea pârâtei la acordarea drepturilor

prevăzute de Legea nr. 189/2000.

În motivarea acțiunii, reclamantul a

arătat că pârâta prin hotărârea a cărei anulare o solicită a ignorat calitatea

sa de persoană strămutată.

A mai arătat că în urma Dictatului de la

Viena a fost nevoit să se refugieze din localitatea de domiciliu din cauza

ocupării teritoriului de către autoritățile maghiare și a persecuțiilor etnice

suferite de familia sa.

Prin întâmpinare pârâta a solicitat

respingerea acțiunii, motivând ca martorii care au dat declarații în formă

autentică în favoarea reclamantului au declarat fals, fără să administreze

probe în sprijinul susținerilor sale.

Prin sentința civilă nr. 377 din 11

aprilie 2008, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, a admis acțiunea reclamantului, a anulat hotărârea nr.

22019 din 23 iulie 2007 a Casei Județene de Pensii Cluj, pe care a obligat-o

să-i recunoască reclamantei calitatea de refugiat în perioada 15 octombrie 1940-6

martie 1945 și să-i acorde drepturile bănești prevăzute de O.G. nr. 105/1999,

începând cu data de 1 aprilie 2007.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a

reținut, în esență, că dispozițiile art. 1 din Legea nr. 189/2000 se aplică

reclamantului care s-a refugiat în luna martie 1941, împreună cu familia sa,

urmare a persecuțiilor etnice din localitatea de domiciliu într-o altă

localitate, reîntoarcerea având loc în cursul lunii martie 1945.

Instanța de fond a mai reținut că

statutul de refugiat al reclamantului a fost probat prin declarațiile autentice

ale martorilor, dintre care unul are și calitatea de refugiat.

Împotriva acestei sentințe a declarat

recurs, în termen legal, pârâta, Casa Județeană de Pensii Cluj.

În motivarea recursului, pârâta a arătat

că soluția pronunțată în cauză este netemeinică întrucât declarațiile

martorilor depuse la dosar și declarația martorului audiat în cauză nu sunt

probe suficiente pentru a stabili adevărul relativ la situația reclamantului.

Examinând actele și lucrările dosarului

din perspectiva motivelor de recurs invocate de recurentă, Înalta Curte va

respinge recursul ca nefondat, din considerentele ce se vor arăta în cele ce

succed.

În mod corect prima instanță a reținut că

dispozițiile art. 1 din Legea nr. 189/2000 se aplică persoanei care din cauza

persecuțiilor etnice s-a refugiat din localitatea de domiciliu în perioada

regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie

1945.

În cauză, instanța de fond a constatat că

reclamantul B.O. s-a aflat în această situație, fiind nevoit să se refugieze,

din localitatea de domiciliu, într-o altă localitate, în luna martie 1941, din

cauza persecuțiilor etnice instituite în urma Dictatului de la Viena. Înalta

Curte observă că prima instanță a stabilit corect statutul de refugiat al

reclamantului prin aprecierea probelor administrate în cauză: declarațiile

autentificate ale martorilor, actele de stare civilă ale reclamantului și

declarația dată în fața instanței de martorul D.I., al cărui statut de persoană

refugiată, atestat oficial, conferă credibilitate afirmațiilor sale în raport

cu declarația celuilalt martor audiat în cauză.

Având în vedere considerentele expuse,

Înalta Curte apreciază că recursul pârâtei este nefondat, și va fi respins ca

atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat pârâta Casa

Județeană de Pensii Cluj împotriva sentinței civile nr. 377 din 11 aprilie 2008

a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 6

noiembrie 2008.