ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1901/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Cluj reclamanta L.C. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, anularea hotărârii nr. 20644 din 13 octombrie 2006 emisă de pârâtă, obligarea acesteia să-i recunoască calitatea de persoană refugiată și să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru perioada octombrie 1940 – 6 martie 1945, începând cu data de 1 iunie 2006. În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că, în perioada octombrie 1940 – 6 martie 1945, s-a refugiat împreună cu părinții din localitatea de domiciliu într-o altă localitate, din motive de persecuție etnică.

În susținerea acțiunii, reclamanta a depus, în copie, mai multe înscrisuri, printre care acte de stare civilă, dovadă de la Arhivele Naționale și declarațiile autentificate ale unor martori din care a rezultat că aceasta, împreună cu familia, s-a refugiat din localitatea de domiciliu într-o altă localitate în perioada octombrie 1940 – 6 martie 1945 ca urmare a persecuțiilor etnice exercitate după Dictatul de la Viena. Pentru elucidarea stării de fapt au fost audiați martorii L.T. și B.F. La dosar a fost depusă hotărârea nr. 11971 din 29 octombrie 2003 prin care s-a stabilit calitatea de persoană refugiată a martorului N.A. Pârâta, prin întâmpinare, a solicitat respingerea acțiunii.

Prin sentința civilă nr. 750 din 11 decembrie 2007 Curtea de Apel Cluj a admis acțiunea, a anulat hotărârea nr. 20644 din 13 octombrie 2006 emisă de pârâtă, a obligat-o să-i recunoască calitatea de persoană refugiată în perioada octombrie 1940 -6 martie 1945 și, totodată, să-i acorde drepturile bănești prevăzute de Legea nr. 189/2000, începând cu data de 1 iunie 2006. Pentru a adopta această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, că reclamanta a făcut dovada, prin probele administrate, că se încadrează în dispozițiile prevederilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000 fiind nevoit să-și părăsească împreună cu familia localitatea de domiciliu, suferind prejudicii în urma refugierii forțate.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta, Casa Județeană de Pensii Cluj, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivele de recurs se susține că reclamanta nu se încadrează în prevederile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, deoarece plecarea acesteia dintr-o localitate, care nu a fost niciodată ocupată de un alt regim nu poate fi considerată refugiere în sensul Legii nr. 189/2000. Se mai arată că declarațiile martorilor sunt contradictorii. Examinând cauza și sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză precum și cu cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente: Potrivit art. 1 din O.G.

nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000 beneficiază de prevederile acestui act normativ persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a suferit persecuții etnice, aflându-se în una din situațiile expres prevăzute de lege. Prin persoana care a fost strămutată, expulzată sau refugiată în altă localitate se înțelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să-și schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice. Legiuitorul a urmărit să acorde drepturi compensatorii tuturor persoanelor care au fost victimele și/sau au avut de suferit ca urmare a persecuțiilor etnice. Totodată, potrivit art. 6 din O.G.

nr. 105/1999 și art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor acestui act normativ, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în situațiile prevăzute la art. 1 din ordonanță se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege. Intimata-reclamantă și-a dovedit calitatea de persoană refugiată și prin intermediul probei testimoniale. În scopul evitării eventualelor abuzuri în stabilirea calității de persecutat din motive etnice, este necesar, ca cel puțin unul dintre martori să dovedească, cu acte, că s-a aflat în aceeași situație cu reclamanta. Or, în cauză a fost depusă hotărârea nr. 11971 din 29 octombrie 2003 din care rezultă că martorul N.A.

s-a aflat în aceeași situație cu reclamanta. Împrejurarea invocată de recurentă privind data refugiului nu se verifică întrucât data refugiului atât în cererea reclamantei cât și în declarațiile martorului este luna octombrie 1940. Așadar, înscrisurile și declarațiile martorilor pe care instanța de fond le invocă în motivarea hotărârii, respectă cerințele prevăzute de lege. Situația creată pentru reclamantă și familie, s-a datorat persecuțiilor etnice exercitate după Dictatul de la Viena. Cum în cauză s-a făcut dovada că reclamanta împreună cu familia s-a refugiat din localitatea de domiciliu într-o altă localitate, în mod corect instanța de fond a reținut că aceasta a suportat consecințele morale și materiale ale refugiului și este îndreptățită să se bucure de drepturile prevăzute de Legea nr.189/2000, pronunțând o hotărâre temeinică și legală.

În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Cluj împotriva sentinței civile nr. 718 din 5 decembrie 2007 a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 mai 2008.