ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1826/2009

Deliberând, asupra recursurilor de față, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul București, reclamantul I.N. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele A.V.A.S. și SC R. SA, anularea operațiunii de reînscriere a A.V.A.S. ca acționar la SC I. SA cu un număr de 126.375 acțiuni reprezentând 30% din acțiunile dobândite prin contractul de vânzare - cumpărare din 20 aprilie 1999 și 2,7710% din capitalul social al societății, precum și anularea actelor în temeiul cărora s-a efectuat operațiunea, respectiv a notificării făcute de A.V.A.S. către societatea de registru și înregistrate din 22 august 2005. Prin sentința comercială nr. 327 din 31 ianuarie 2006, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a respins, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamantul I.N., în contradictoriu cu pârâta A.V.A.S.

București. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a avut în vedere susținerile părților, probele administrate în cauză și dispozițiile legale în materie. Prin decizia comercială nr. 162 din 21 martie 2007, Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul I.N. împotriva sentinței comerciale nr. 327 din 31 ianuarie 2006 și a încheierii de la data de 17 ianuarie 2006, pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a comercială. În motivarea acestei soluții, instanța de apel a reținut, concluzionând, următoarele: Valoarea investițiilor realizate de reclamantul - cumpărător, atât înainte cât și după scadența prevăzută în anexa la contract, este de numai 928.262 dolari S.U.A., față de 2.024.976 dolari S.U.A., la care s-a obligat.

Ca atare, investițiile realizate de reclamant, în sumă de 30.217.000.000 rol, reprezintă echivalentul în valută, doar a sumei de 928.262 dolari S.U.A., astfel că, obligația investițională asumată prin contract a fost realizată, numai parțial, nerespectându-se clauza, potrivit căruia, valoarea investiției trebuia menținută la echivalentul în dolari, respectiv a sumei de 2.024.976 dolari S.U.A. De asemenea, Curtea de Apel a constatat că, potrivit clauzei 8.11.3, din contract, părțile au convenit ca: a) – pentru garantarea realizării integrale a investițiilor, cumpărătorul constituie drept gaj, 30% din acțiunile cumpărate, respectiv 126.375 acțiuni, numerotate de la 407.332 la 533.706 inclusiv; b) – în cazul în care, cumpărătorul nu-și respectă obligațiile prevăzute la art. 8.11.2, vânzătorul va avea dreptul să execute gajul, asupra acțiunilor.

Întrucât, așa cum s-a arătat mai sus, reclamantul nu a realizat integral investițiile, prevăzute în contract, la echivalentul în dolari, respectiv până la concurența sumei de 2.024.976 dolari S.U.A., așa cum s-a obligat, pârâta A.V.A.S. a trecut la executarea garanției și anume, gajului asupra celor 126.375 acțiuni, gajate la SC R. SA, după ce, în prealabil, l-a înștiințat, despre inițierea acestor proceduri legale de executare, prin notificarea din 13 aprilie 2005. Referitor la nerespectarea de către pârâtă a dispozițiilor art. 46 alin. (2) din Legea nr. 64/1995, republicată, Curtea de Apel a constatat, pe de o parte, că acest text se referă la înstrăinarea acțiunilor sau părților sociale efectuate de către administratori, către o terță persoană, ceea ce nu este cazul în speță, iar pe de altă parte, executarea gajului asupra acțiunilor, s-a efectuat prin procedura specială, prevăzută de O.G.

nr. 51/1998, care este derogatorie, și în cazul deschiderii procedurii reglementată de Legea nr. 64/1995, republicată și modificată. În final, Curtea de Apel a constatat că, dispozițiile art. 261 din O.G. nr. 25/2002, modificată și completată, nu sunt aplicabile în speță, în condițiile în care, investițiile nu au fost realizate, la cuantumul de 2.024.976 dolari S.U.A., la care reclamantul s-a obligat, prin contract, nici după scadență. Referitor la motivul că, instanța de fond a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a SC R. SA, Curtea de Apel a constatat că, însuși reclamantul a solicitat, prin acțiunea introductivă, citarea acesteia în cauză, doar pentru opozabilitatea hotărârii ce se va pronunța, ceea ce nu echivalează cu calitatea de parte în proces, astfel că, nici această critică nu poate fi primită.

În consecință, Curtea de Apel a constatat că, instanța de fond a reținut o situație de fapt corectă în cauză, pe baza probelor administrate și a făcut o interpretare și aplicare legală a dispozițiilor în materie, specifice speței și menționate mai sus, astfel că, motivele de apel invocate sunt, în totalitate, neîntemeiate. Împotriva deciziei Curții de Apel a declarat recurs reclamantul I.N., întemeindu-se pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., art. 46 alin. (2) din Legea nr. 64/1995, actual art. 42 din Legea nr. 85/2006, art. 41 din Legea nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării, art. 1201, art. 979, art. 983 C. civ., precum și pe alte dispoziții pe care le consideră incidente în speță și solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei Curții de Apel, ca nelegală și, pe cale de consecință, admiterea acțiunii în fond astfel cum a fost formulată, în sensul anulării întregii operațiuni și a tuturor actelor prin care A.V.A.S.

s-a reînscris ca acționar la SC I. SA, cu un număr de 126.375 acțiuni, reprezentând 30% din acțiunile cumpărate de reclamant prin contractul de vânzare - cumpărare din 20 aprilie 1999, precum și anularea în parte a încheierii din data de 17 ianuarie 2006 a Tribunalului București, secția a VI-a comercială, ca fiind nelegală, în ceea ce privește admiterea excepției privind lipsa calității procesuale pasive a SC R. SA, respingând această excepție, cu cheltuieli de judecată. În motivarea recursului său (ambele redactări fiind însușite prin semnătură), reclamantul arată, în esență, următoarele: 1. Instanța de apel, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura și înțelesul lămurit al acestuia, respectiv a contractului și a aplicat greșit dispozițiile legale care aveau incidență în speță.

Astfel, având în vedere interpretarea după metoda gramaticală a clauzelor contractuale, formularea „vor fi menținute la echivalentul în dolari S.U.A., respectiv 2.024.976 dolari S.U.A., la data gajării acestora, data protocolului final de negociere, 6 aprilie 1999, pentru un curs valutar de 14.815 lei/dolar S.U.A.”, arată că valoarea investițiilor în lei va fi menținută prin raportare la o sumă în dolari, pentru un curs de schimb de 14.815 lei/dolar.

Interpretarea după metoda istorică a clauzelor contractuale, evidențiază un element de importanță majoră în interpretarea acestor clauze, respectiv faptul că data de 6 aprilie 1999, la care se stabilește cursul de echivalență, este o dată anterioară încheierii contractului, adică 20 aprilie 1999, pentru că dacă s-ar fi dorit doar transformarea în dolari a sumei care ulterior să se modifice în funcție de cursul dolarului, atunci s-ar fi făcut această transformare inițială la data de 20 aprilie 1999. Mai trebuie avute în vedere în acest sens și prevederile art. 978 C. civ. Interpretarea după metoda sistematică a dispozițiilor legale în materie subliniază posibilitatea stabilirii unei date de referință în funcție de care să se stabilească dacă au fost îndeplinite corespunzător obligațiile de realizare a investițiilor.

În acest sens, Ordonanța nr. 40 din 30 ianuarie 2003 a adus o lămurire a textului O.G. nr. 25 din 30 ianuarie 2002, introducând în preambulul art. 29 formularea „(1) dacă părțile nu au stabilit altfel prin contract, data de referință pentru determinarea valorii în lei sau valută a investițiilor este: (...)”, or, instanța de apel a avut în vedere forma de după modificare a O.G. nr. 25/2002, dar a greșit când nu a reținut că actul normativ dă posibilitatea stabilirii unei date de referință în contract, cum este cazul în speță, data de referință fiind 6 aprilie 1999, această interpretare fiind susținută și de jurisprudență. S-a ignorat și interpretarea legală a contractului în baza art. 983 C. proc.

civ., potrivit căreia contractul se va interpreta în folosul celui care s-a obligat, iar dacă se considera a fi clauze îndoielnice, interpretarea trebuia dată tot în favoarea reclamantului, pentru că acesta este cel care s-a obligat să efectueze investițiile în cuantum de 30 de miliarde lei. Documentului emis de auditor i s-a schimbat natura, încălcându-se dispoziția imperativă a legii sub acest aspect, din forță imperativă la un caracter consultativ, pentru că, în speță, efectuarea investițiilor este atestată conform dispozițiilor art. 11 alin. (2) din O.G. nr. 25/2002, de către auditorul SC I. SA Brașov, respectiv de către SC D.E. SRL, societate independentă de audit financiar; chiar dacă certificatul ar fi emis fără temeinicie nu i se poate reține nicio culpă reclamantului; pe de altă parte, instanța trebuia să aibă în vedere dispozițiile art. 261 alin. (1) din O.G.

nr. 25/2002. 2. Hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal, fiind dată cu aplicarea și interpretarea greșită a legii, respectiv a art. 46 alin. (2) din Legea nr. 64/1995, actual art. 42 din Legea nr. 85/2006 și a art. 41 alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 137/2002 privind notificarea. Contractul de vânzare - cumpărare acțiuni din 20 aprilie 1999 nu este titlu executoriu în ceea ce privește executarea investițiilor asumate, pentru că nu se poate acorda titlu executoriu unui act anterior prin efect retroactiv, decât dacă se referă la obligații pecuniare, or, în speță, acestea au fost realizate, iar obligația de efectuare a investițiilor nu este o obligație pecuniară, fiind doar investiții care pot fi evidente în bani.

Hotărârea Curții de Apel este pronunțată în baza interpretării greșite a dispozițiilor art. 1201 C. proc. civ., atunci când consideră că se susține lipsa calității procesuale pasive a SC R. SA, bazându-se pe invocarea de către reclamant a necesității opozabilității hotărârii, în chestiuni care îi sunt direct aplicabile și care au în vedere și acte emise de către această persoană juridică. Recursul nu este fondat. 1. În ce privește primul motiv de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., se constată că nu este întemeiat și va fi respins în consecință, întrucât, în mod eronat recurentul - reclamant susține, pe baza argumentației expuse, că instanța de apel a schimbat natura și înțelesul lămurit al contractului și a aplicat greșit dispozițiile legale incidente în cauză.

Se constată astfel privind angajamentul investițional asumat de reclamant că potrivit clauzei 8.11.1 din contractul de vânzare - cumpărare „cumpărătorul se obligă să efectueze în societate din surse proprii sau surse atrase pe numele său și garantate, pe o perioadă de 4 ani, începând cu data plății prețului, o investiție/aport de capital în echivalent în lei a sumei de 2.024.976 dolari S.U.A. în conformitate cu anexa”. Anexa a prevăzut investiții în valoare de 30.000.000.000 lei (rol), dar și menținerea acestora la echivalentul în dolari S.U.A., respectiv 2.024.976 dolari S.U.A., la data angajării acestora, data protocolului final de negociere, 6 aprilie 1999, pentru un curs valutar de 14.815 rol/dolar S.U.A.

Interpretând datele cuprinse în anexă și coroborându-le cu dispozițiile clauzei 8.11.1 din contract rezultă indubitabil că investițiile asumate trebuiau realizate menținând echivalentul în dolari al sumei investite. Astfel fiind, se constată că, în mod judicios, ambele instanțe care s-au pronunțat în cauză au reținut că prin exprimarea valorii investițiilor de realizat în dolari S.U.A. s-a dorit consolidarea sumelor destinate investițiilor în dolari S.U.A., așa încât valoarea acestor investiții să nu fie mai mică de 30 miliarde lei, dar și să fie protejate interesele vânzătorului împotriva riscului devalorizării monetare, numai astfel având sens exprimarea valorii investiționale în monedă străină.

Drept urmare, considerațiile recurentului-reclamant fundamentate pe interpretarea gramaticală, istorică și sistematică a clauzelor contractuale și a dispozițiilor legale incidente în materie, precum și cele legate de interpretarea eronată a dispozițiilor art. 983 C. civ. nu au susținere legală în cauză și vor fi respinse în consecință. Din examinarea actelor dosarului rezultă că valoarea totală a investițiilor, raportată la cursul leu/dolar la data angajării, necontestată de reclamant este de 928.262 dolari S.U.A., față de 2.024.976 dolari S.U.A., așa încât în mod întemeiat pârâta a solicitat reînscrierea ca acționar societății de registru, făcându-se aplicarea dispozițiilor art. 41 alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 137/2002.

În ce privește susținerile recurentului-reclamant referitoare la schimbarea naturii documentului emis de auditor care atestă efectuarea investițiilor, se constată că sunt neîntemeiate. Trebuie avut în vedere în acest sens că deși reclamantul a prezentat un certificat de auditoriu, din care rezultă că până la data de 12 februarie 2004 cumpărătorul și-a îndeplinit integral obligația investițională asumată, realizând investiții în sumă de 30.217.000.000 rol, auditorul nu a făcut transformarea în valută a investițiilor efectuate, apreciind eronat că investiția a fost realizată integral, atât timp cât a fost ignorată clauza 8.11.1 din contract, conform căreia obligația trebuia menținută la echivalentul în dolari, respectiv 2.024.976 dolari S.U.A.

– așa cum în mod corect a reținut și instanța de apel. Se impune a avea în vedere, de asemenea, că, în conformitate cu dispozițiile art. 291 lit. a) din O.G. nr. 25/2002, modificată și completată, transformarea în valută se face la cursul stabilit, pentru data aprobării în A.G.E.A. a majorării capitalului social, după cum urmează: - pentru majorarea făcută în baza hotărârii A.G.E.A. din 12 martie 2003, transformarea în valută se face la un curs de 32.689 rol/dolari S.U.A., valabil la data de 12 martie 2002, rezultând o valoare a investirii realizate înainte de scadență de 731.377 dolari S.U.A., iar pentru majorarea făcută în baza hotărârii A.G.E.A. din 10 februarie 2004, transformarea se face la un curs de 32.689 rol/dolari S.U.A., valabil la 10 februarie 2004, valoarea investiției realizate fiind la 196.885 dolari S.U.A.

Afirmațiile privind lipsa de culpă a reclamantului și invocarea dispozițiilor art. 261 alin. (1) din O.G. nr. 25/2002 nu pot fi primite, de vreme ce valoarea investițiilor realizate de reclamant înainte și după scadență este de 928.262 dolari S.U.A., față de volumul angajat de 2.024.976 dolari S.U.A., iar documentele prezentate de acesta privesc majorarea capitalului social al societății cu investițiile realizate de acesta în sumă de 30.217.000.000 rol echivalentul a 928.262 dolari S.U.A., față de 2.024.976 dolari S.U.A. cât s-a angajat. Astfel fiind, cum reclamantul nu a realizat integral investițiile prevăzute în contract la echivalentul în dolari, respectiv până la concurența sumei de 2.024.976 dolari S.U.A., în mod corect pârâta a trecut la executarea garanției, respectiv la executarea gajului asupra unui număr de 126.375 acțiuni gajate la SC R. SA, după ce l-a înștiințat în prealabil pe reclamant despre inițierea acestor proceduri, prin notificare.

2. În ce privește cel de-al doilea motiv de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., conform căruia hotărârea Curții de Apel a fost dată cu aplicarea și interpretarea greșită a legii, respectiv a art. 46 alin. (2) din Legea nr. 64/1995, actual art. 42 din Legea nr. 85/2006 și a art. 41 alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 137/2002 se constată că este de asemenea neîntemeiat. Astfel, în mod corect instanța de apel a reținut că dispozițiile art. 46 alin. (2) din Legea nr. 64/1995 se referă la înstrăinarea acțiunilor sau părților sociale către o terță persoană, neavând aplicabilitate în speță, iar exercitarea gajului s-a efectuat printr-o procedură specială, prevăzută de O.G.

nr. 51/1998, ce este derogatorie și în cazul procedurii reglementate de Legea nr. 64/1995, republicată și modificată, cum tot corect s-a reținut de către instanțele care s-au pronunțat în cauză că nu poate fi primită nicio afirmație legată de aplicarea retroactivă a Legii nr. 137/2002, atât timp cât legea civilă este de imediată aplicare, iar obligațiile asumate de către reclamant au devenit scadente după intrarea în vigoare a acestei legi. Față de cele mai sus arătate la pct. 1, rezultă în mod evident că nici criticile privind lipsa notificării și lipsa unui titlu executoriu nu pot fi primite, iar în ceea ce privește susținerile potrivit cărora hotărârea curții de apel este pronunțată în baza interpretării greșite a dispozițiilor art. 1201 C. civ.

se constată, de asemenea, că sunt neîntemeiate, întrucât instanța de fond a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei SC R. SA, cu motivarea că această societate în calitate de societate autorizată cu evidența acțiunilor și acționarilor nu justifică vocație procesuală activă și niciun drept sau un interes propriu cu privire la înregistrările pe care le efectuează, or, cum această soluție este legală, urmează a fi menținută și a se respinge critica formulată sub acest aspect. În consecință, reținându-se că reclamantul nu a formulat în recurs nicio critică întemeiată, care în raport de dispozițiile expres și limitativ prevăzute de dispozițiile art. 304 C. proc. civ. să conducă la desființarea hotărârii instanței de apel, aceasta va fi menținută ca fiind legală și se va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul I.N., în ambele redactări prezentate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate recursurile declarate de reclamantul I.N. în calitate de acționar al SC I. SA Brașov împotriva deciziei nr. 162 din 21 martie 2007 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 iunie 2009.