ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1826/2009

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1826/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Deliberând, asupra

recursurilor de față, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul București,

reclamantul I.N. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele A.V.A.S. și SC R.

SA, anularea operațiunii de reînscriere a A.V.A.S. ca acționar la SC I. SA cu

un număr de 126.375 acțiuni reprezentând 30% din acțiunile dobândite prin

contractul de vânzare - cumpărare din 20 aprilie 1999 și 2,7710% din capitalul

social al societății, precum și anularea actelor în temeiul cărora s-a efectuat

operațiunea, respectiv a notificării făcute de A.V.A.S. către societatea de

registru și înregistrate din 22 august 2005.

Prin sentința comercială nr.

327 din 31 ianuarie 2006, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a

respins, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamantul I.N., în

contradictoriu cu pârâta A.V.A.S. București.

Pentru a hotărî astfel,

instanța de fond a avut în vedere susținerile părților, probele administrate în

cauză și dispozițiile legale în materie.

Prin decizia comercială nr. 162

din 21 martie 2007, Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, a

respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul I.N. împotriva sentinței

comerciale nr. 327 din 31 ianuarie 2006 și a încheierii de la data de 17

ianuarie 2006, pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a comercială.

În motivarea acestei soluții,

instanța de apel a reținut, concluzionând, următoarele:

Valoarea investițiilor

realizate de reclamantul - cumpărător, atât înainte cât și după scadența

prevăzută în anexa la contract, este de numai 928.262 dolari S.U.A., față de

2.024.976 dolari S.U.A., la care s-a obligat.

Ca atare, investițiile

realizate de reclamant, în sumă de 30.217.000.000 rol, reprezintă echivalentul

în valută, doar a sumei de 928.262 dolari S.U.A., astfel că, obligația

investițională asumată prin contract a fost realizată, numai parțial,

nerespectându-se clauza, potrivit căruia, valoarea investiției trebuia

menținută la echivalentul în dolari, respectiv a sumei de 2.024.976 dolari S.U.A.

De asemenea, Curtea de Apel a

constatat că, potrivit clauzei 8.11.3, din contract, părțile au convenit ca: a)

– pentru garantarea realizării integrale a investițiilor, cumpărătorul

constituie drept gaj, 30% din acțiunile cumpărate, respectiv 126.375 acțiuni,

numerotate de la 407.332 la 533.706 inclusiv; b) – în cazul în care,

cumpărătorul nu-și respectă obligațiile prevăzute la art. 8.11.2, vânzătorul va

avea dreptul să execute gajul, asupra acțiunilor.

Întrucât, așa cum s-a arătat

mai sus, reclamantul nu a realizat integral investițiile, prevăzute în

contract, la echivalentul în dolari, respectiv până la concurența sumei de

2.024.976 dolari S.U.A., așa cum s-a obligat, pârâta A.V.A.S. a trecut la

executarea garanției și anume, gajului asupra celor 126.375 acțiuni, gajate la SC

R. SA, după ce, în prealabil, l-a înștiințat, despre inițierea acestor proceduri

legale de executare, prin notificarea din 13 aprilie 2005.

Referitor la nerespectarea

de către pârâtă a dispozițiilor art. 46 alin. (2) din Legea nr. 64/1995,

republicată, Curtea de Apel a constatat, pe de o parte, că acest text se referă

la înstrăinarea acțiunilor sau părților sociale efectuate de către

administratori, către o terță persoană, ceea ce nu este cazul în speță, iar pe

de altă parte, executarea gajului asupra acțiunilor, s-a efectuat prin

procedura specială, prevăzută de O.G. nr. 51/1998, care este derogatorie, și în

cazul deschiderii procedurii reglementată de Legea nr. 64/1995, republicată și

modificată.

În final, Curtea de Apel a

constatat că, dispozițiile art. 261 din O.G. nr. 25/2002, modificată și

completată, nu sunt aplicabile în speță, în condițiile în care, investițiile nu

au fost realizate, la cuantumul de 2.024.976 dolari S.U.A., la care reclamantul

s-a obligat, prin contract, nici după scadență.

Referitor la motivul că,

instanța de fond a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a SC R.

SA, Curtea de Apel a constatat că, însuși reclamantul a solicitat, prin

acțiunea introductivă, citarea acesteia în cauză, doar pentru opozabilitatea

hotărârii ce se va pronunța, ceea ce nu echivalează cu calitatea de parte în

proces, astfel că, nici această critică nu poate fi primită.

În consecință, Curtea de Apel

a constatat că, instanța de fond a reținut o situație de fapt corectă în cauză,

pe baza probelor administrate și a făcut o interpretare și aplicare legală a

dispozițiilor în materie, specifice speței și menționate mai sus, astfel că,

motivele de apel invocate sunt, în totalitate, neîntemeiate.

Împotriva deciziei Curții de

Apel a declarat recurs reclamantul I.N., întemeindu-se pe dispozițiile art. 304

pct. 8 și 9 C. proc. civ., art. 46 alin. (2) din Legea nr. 64/1995, actual art.

42 din Legea nr. 85/2006, art. 41 din Legea nr. 137/2002 privind unele măsuri

pentru accelerarea privatizării, art. 1201, art. 979, art. 983 C. civ., precum

și pe alte dispoziții pe care le consideră incidente în speță și solicitând

admiterea recursului, modificarea deciziei Curții de Apel, ca nelegală și, pe

cale de consecință, admiterea acțiunii în fond astfel cum a fost formulată, în

sensul anulării întregii operațiuni și a tuturor actelor prin care A.V.A.S. s-a

reînscris ca acționar la SC I. SA, cu un număr de 126.375 acțiuni, reprezentând

30% din acțiunile cumpărate de reclamant prin contractul de vânzare - cumpărare

din 20 aprilie 1999, precum și anularea în parte a încheierii din data de 17

ianuarie 2006 a Tribunalului București, secția a VI-a comercială, ca fiind

nelegală, în ceea ce privește admiterea excepției privind lipsa calității

procesuale pasive a SC R. SA, respingând această excepție, cu cheltuieli de

judecată.

În motivarea recursului său

(ambele redactări fiind însușite prin semnătură), reclamantul arată, în esență,

următoarele:

interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura și

înțelesul lămurit al acestuia, respectiv a contractului și a aplicat greșit

dispozițiile legale care aveau incidență în speță.

Astfel, având în vedere

interpretarea după metoda gramaticală a clauzelor contractuale, formularea „vor

fi menținute la echivalentul în dolari S.U.A., respectiv 2.024.976 dolari S.U.A.,

la data gajării acestora, data protocolului final de negociere, 6 aprilie 1999,

pentru un curs valutar de 14.815 lei/dolar S.U.A.”, arată că valoarea

investițiilor în lei va fi menținută prin raportare la o sumă în dolari, pentru

un curs de schimb de 14.815 lei/dolar.

Interpretarea după metoda

istorică a clauzelor contractuale, evidențiază un element de importanță majoră

în interpretarea acestor clauze, respectiv faptul că data de 6 aprilie 1999, la

care se stabilește cursul de echivalență, este o dată anterioară încheierii

contractului, adică 20 aprilie 1999, pentru că dacă s-ar fi dorit doar

transformarea în dolari a sumei care ulterior să se modifice în funcție de

cursul dolarului, atunci s-ar fi făcut această transformare inițială la data de

20 aprilie 1999. Mai trebuie avute în vedere în acest sens și prevederile art. 978

C. civ.

Interpretarea după metoda

sistematică a dispozițiilor legale în materie subliniază posibilitatea

stabilirii unei date de referință în funcție de care să se stabilească dacă au

fost îndeplinite corespunzător obligațiile de realizare a investițiilor. În

acest sens, Ordonanța nr. 40 din 30 ianuarie 2003 a adus o lămurire a textului

O.G. nr. 25 din 30 ianuarie 2002, introducând în preambulul art. 29 formularea

„(1) dacă părțile nu au stabilit altfel prin contract, data de referință pentru

determinarea valorii în lei sau valută a investițiilor este: (...)”, or,

instanța de apel a avut în vedere forma de după modificare a O.G. nr. 25/2002,

dar a greșit când nu a reținut că actul normativ dă posibilitatea stabilirii

unei date de referință în contract, cum este cazul în speță, data de referință

fiind 6 aprilie 1999, această interpretare fiind susținută și de jurisprudență.

S-a ignorat și interpretarea

legală a contractului în baza art. 983 C. proc. civ., potrivit căreia

contractul se va interpreta în folosul celui care s-a obligat, iar dacă se

considera a fi clauze îndoielnice, interpretarea trebuia dată tot în favoarea

reclamantului, pentru că acesta este cel care s-a obligat să efectueze

investițiile în cuantum de 30 de miliarde lei.

Documentului emis de auditor

i s-a schimbat natura, încălcându-se dispoziția imperativă a legii sub acest

aspect, din forță imperativă la un caracter consultativ, pentru că, în speță,

efectuarea investițiilor este atestată conform dispozițiilor art. 11 alin. (2)

din O.G. nr. 25/2002, de către auditorul SC I. SA Brașov, respectiv de către SC

D.E. SRL, societate independentă de audit financiar; chiar dacă certificatul ar

fi emis fără temeinicie nu i se poate reține nicio culpă reclamantului; pe de

altă parte, instanța trebuia să aibă în vedere dispozițiile art. 261 alin. (1)

din O.G. nr. 25/2002.

lipsită de temei legal, fiind dată cu aplicarea și interpretarea greșită a

legii, respectiv a art. 46 alin. (2) din Legea nr. 64/1995, actual art. 42 din

Legea nr. 85/2006 și a art. 41 alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 137/2002

privind notificarea.

Contractul de vânzare - cumpărare

acțiuni din 20 aprilie 1999 nu este titlu executoriu în ceea ce privește

executarea investițiilor asumate, pentru că nu se poate acorda titlu executoriu

unui act anterior prin efect retroactiv, decât dacă se referă la obligații

pecuniare, or, în speță, acestea au fost realizate, iar obligația de efectuare

a investițiilor nu este o obligație pecuniară, fiind doar investiții care pot

fi evidente în bani.

Hotărârea Curții de Apel este

pronunțată în baza interpretării greșite a dispozițiilor art. 1201 C. proc.

civ., atunci când consideră că se susține lipsa calității procesuale pasive a SC

R. SA, bazându-se pe invocarea de către reclamant a necesității opozabilității

hotărârii, în chestiuni care îi sunt direct aplicabile și care au în vedere și

acte emise de către această persoană juridică.

Recursul nu este fondat.

motiv de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., se

constată că nu este întemeiat și va fi respins în consecință, întrucât, în mod

eronat recurentul - reclamant susține, pe baza argumentației expuse, că

instanța de apel a schimbat natura și înțelesul lămurit al contractului și a

aplicat greșit dispozițiile legale incidente în cauză.

Se constată astfel privind

angajamentul investițional asumat de reclamant că potrivit clauzei 8.11.1 din

contractul de vânzare - cumpărare „cumpărătorul se obligă să efectueze în

societate din surse proprii sau surse atrase pe numele său și garantate, pe o

perioadă de 4 ani, începând cu data plății prețului, o investiție/aport de

capital în echivalent în lei a sumei de 2.024.976 dolari S.U.A. în conformitate

cu anexa”.

Anexa a prevăzut investiții

în valoare de 30.000.000.000 lei (rol), dar și menținerea acestora la

echivalentul în dolari S.U.A., respectiv 2.024.976 dolari S.U.A., la data

angajării acestora, data protocolului final de negociere, 6 aprilie 1999,

pentru un curs valutar de 14.815 rol/dolar S.U.A.

Interpretând datele cuprinse

în anexă și coroborându-le cu dispozițiile clauzei 8.11.1 din contract rezultă

indubitabil că investițiile asumate trebuiau realizate menținând echivalentul

în dolari al sumei investite.

Astfel fiind, se constată

că, în mod judicios, ambele instanțe care s-au pronunțat în cauză au reținut că

prin exprimarea valorii investițiilor de realizat în dolari S.U.A. s-a dorit

consolidarea sumelor destinate investițiilor în dolari S.U.A., așa încât

valoarea acestor investiții să nu fie mai mică de 30 miliarde lei, dar și să

fie protejate interesele vânzătorului împotriva riscului devalorizării

monetare, numai astfel având sens exprimarea valorii investiționale în monedă

străină.

Drept urmare, considerațiile

recurentului-reclamant fundamentate pe interpretarea gramaticală, istorică și

sistematică a clauzelor contractuale și a dispozițiilor legale incidente în

materie, precum și cele legate de interpretarea eronată a dispozițiilor art. 983

C. civ. nu au susținere legală în cauză și vor fi respinse în consecință.

Din examinarea actelor

dosarului rezultă că valoarea totală a investițiilor, raportată la cursul

leu/dolar la data angajării, necontestată de reclamant este de 928.262 dolari S.U.A.,

față de 2.024.976 dolari S.U.A., așa încât în mod întemeiat pârâta a solicitat

reînscrierea ca acționar societății de registru, făcându-se aplicarea

dispozițiilor art. 41 alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 137/2002.

În ce privește susținerile

recurentului-reclamant referitoare la schimbarea naturii documentului emis de

auditor care atestă efectuarea investițiilor, se constată că sunt neîntemeiate.

Trebuie avut în vedere în

acest sens că deși reclamantul a prezentat un certificat de auditoriu, din care

rezultă că până la data de 12 februarie 2004 cumpărătorul și-a îndeplinit

integral obligația investițională asumată, realizând investiții în sumă de

30.217.000.000 rol, auditorul nu a făcut transformarea în valută a

investițiilor efectuate, apreciind eronat că investiția a fost realizată

integral, atât timp cât a fost ignorată clauza 8.11.1 din contract, conform

căreia obligația trebuia menținută la echivalentul în dolari, respectiv

2.024.976 dolari S.U.A. – așa cum în mod corect a reținut și instanța de apel.

Se impune a avea în vedere,

de asemenea, că, în conformitate cu dispozițiile art. 291 lit. a) din O.G. nr. 25/2002,

modificată și completată, transformarea în valută se face la cursul stabilit,

pentru data aprobării în A.G.E.A. a majorării capitalului social, după cum

urmează:

- pentru majorarea făcută în

baza hotărârii A.G.E.A. din 12 martie 2003, transformarea în valută se face la

un curs de 32.689 rol/dolari S.U.A., valabil la data de 12 martie 2002,

rezultând o valoare a investirii realizate înainte de scadență de 731.377 dolari

S.U.A., iar pentru majorarea făcută în baza hotărârii A.G.E.A. din 10 februarie

2004, transformarea se face la un curs de 32.689 rol/dolari S.U.A., valabil la

10 februarie 2004, valoarea investiției realizate fiind la 196.885 dolari S.U.A.

Afirmațiile privind lipsa de

culpă a reclamantului și invocarea dispozițiilor art. 261 alin. (1) din O.G. nr.

25/2002 nu pot fi primite, de vreme ce valoarea investițiilor realizate de

reclamant înainte și după scadență este de 928.262 dolari S.U.A., față de

volumul angajat de 2.024.976 dolari S.U.A., iar documentele prezentate de

acesta privesc majorarea capitalului social al societății cu investițiile

realizate de acesta în sumă de 30.217.000.000 rol echivalentul a 928.262 dolari

S.U.A., față de 2.024.976 dolari S.U.A. cât s-a angajat.

Astfel fiind, cum

reclamantul nu a realizat integral investițiile prevăzute în contract la

echivalentul în dolari, respectiv până la concurența sumei de 2.024.976 dolari S.U.A.,

în mod corect pârâta a trecut la executarea garanției, respectiv la executarea

gajului asupra unui număr de 126.375 acțiuni gajate la SC R. SA, după ce l-a

înștiințat în prealabil pe reclamant despre inițierea acestor proceduri, prin

notificare.

doilea motiv de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

conform căruia hotărârea Curții de Apel a fost dată cu aplicarea și

interpretarea greșită a legii, respectiv a art. 46 alin. (2) din Legea nr. 64/1995,

actual art. 42 din Legea nr. 85/2006 și a art. 41 alin. (2) teza a II-a din

Legea nr. 137/2002 se constată că este de asemenea neîntemeiat.

Astfel, în mod corect

instanța de apel a reținut că dispozițiile art. 46 alin. (2) din Legea nr. 64/1995

se referă la înstrăinarea acțiunilor sau părților sociale către o terță

persoană, neavând aplicabilitate în speță, iar exercitarea gajului s-a efectuat

printr-o procedură specială, prevăzută de O.G. nr. 51/1998, ce este derogatorie

și în cazul procedurii reglementate de Legea nr. 64/1995, republicată și

modificată, cum tot corect s-a reținut de către instanțele care s-au pronunțat

în cauză că nu poate fi primită nicio afirmație legată de aplicarea retroactivă

a Legii nr. 137/2002, atât timp cât legea civilă este de imediată aplicare, iar

obligațiile asumate de către reclamant au devenit scadente după intrarea în

vigoare a acestei legi.

Față de cele mai sus arătate

la pct. 1, rezultă în mod evident că nici criticile privind lipsa notificării

și lipsa unui titlu executoriu nu pot fi primite, iar în ceea ce privește

susținerile potrivit cărora hotărârea curții de apel este pronunțată în baza

interpretării greșite a dispozițiilor art. 1201 C. civ. se constată, de

asemenea, că sunt neîntemeiate, întrucât instanța de fond a admis excepția

lipsei calității procesuale pasive a pârâtei SC R. SA, cu motivarea că această

societate în calitate de societate autorizată cu evidența acțiunilor și

acționarilor nu justifică vocație procesuală activă și niciun drept sau un

interes propriu cu privire la înregistrările pe care le efectuează, or, cum

această soluție este legală, urmează a fi menținută și a se respinge critica

formulată sub acest aspect.

În consecință, reținându-se

că reclamantul nu a formulat în recurs nicio critică întemeiată, care în raport

de dispozițiile expres și limitativ prevăzute de dispozițiile art. 304 C. proc.

civ. să conducă la desființarea hotărârii instanței de apel, aceasta va fi

menținută ca fiind legală și se va respinge ca nefondat recursul declarat de

reclamantul I.N., în ambele redactări prezentate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate

recursurile declarate de reclamantul I.N. în calitate de acționar al SC I. SA Brașov

împotriva deciziei nr. 162 din 21 martie 2007 a Curții de Apel București, secția

a V-a comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 10 iunie 2009.