ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2749/2010

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului

București sub nr. 12436/3/2008, reclamanta A.V.A.S. a chemat în

judecată pe pârâta SC F.H. SA solicitând instanței să

dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 66.000 dolari S.U.A., reprezentând

penalități calculate conform clauzei 8.14.2 pentru nerespectarea

termenului privind prezentarea documentelor prevăzute la clauza 8.12 alin.

(2), în vederea considerării ca realizate a investițiilor

prevăzute prin clauza 8.13 alin. (1) pentru scadența din 31 decembrie

2006, clauze stabilite în contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni

din 21 decembrie 2001.

Tribunalul București, prin

sentința comercială 10566 din 3 iulie 2009, a respins ca

nefondată acțiunea formulată de A.V.A.S., în contradictoriu cu

pârâta SC F.H. SA.

În motivarea sentinței,

instanța a reținut că la data de 21 decembrie 2002, A.P.A.P.S. (A.V.A.S.)

în calitate de vânzător a încheiat cu pârâta SC F.H. SA în calitate de

cumpărător, contractul de vânzare-cumpărare acțiuni, având

ca obiect transmiterea dreptului de proprietate asupra unui număr de

209.030 acțiuni, din capitalul social al SC M. SA Constanța.

Prin clauza 8.13 alin. (1) din

contract, cumpărătorul s-a obligat să efectueze în societate, o

investire/aport de capital social de 525.000 dolari S.U.A.

În termen de 30 de zile de la data

efectuării investiției, conform art. 8.13 alin. (2),

cumpărătorul s-a angajat să transmită vânzătorului, un

raport vizat de cenzorii societății, care să ateste valoarea

investiției.

În caz de neexecutare a

investiției, cumpărătorul s-a obligat să

plătească o penalitate de 30% din suma rămasă

neinvestită.

În raport de probatoriul

administrat, tribunalul a reținut că societatea

cumpărătoare a realizat în perioada 2002-2006 un aport în numerar de

530.411 dolari S.U.A., conform certificatului de atestare fiscală din 26

iulie 2007.

Întrucât, investiția a fost

realizată, clauza penală prevăzută de art. 8.14 alin. (2)

din contract, nu a fost activată, iar creditorul obligației nu poate

cere debitorului său, atât penalități cât și executarea

obligației.

Prin decizia nr. 57 din 1 februarie

2010, pronunțată de Curtea de Apel București a fost respins ca

nefondat, apelul, declarat de reclamanta A.V.A.S., împotriva sentinței

comerciale nr. 10566 din 3 iulie 2009.

În motivarea deciziei menționate,

instanța de apel a reținut că intimata pârâtă a efectuat în

perioada 2002-2006 o investiție în numerar de 530.411 dolari S.U.A. în

societatea privatizată SC M. SA conform art. 8.13 din contractul de

vânzare-cumpărare.

Termenul scadent pentru majorarea de

capital social era 31 decembrie 2006, iar realizarea acestuia a avut loc la 2

mai 2006, înainte de scadență.

Potrivit art. 8.14.2 din contract,

intimata pârâtă s-a obligat ca în cazul neefectuării

investițiilor să plătească o penalitate de 30% din suma rămasă

neinvestită.

Penalitățile pentru

nexecutarea contractului se percep doar pentru neefectuarea prestației

asumate și nu pentru nerespectarea termenului vizând prezentarea

documentelor, prevăzut de art. 8.13 alin. (2).

Nu a fost reținută nici

susținerea în sensul că penalitățile erau solicitate pentru

că investiția nu putea fi considerată ca fiind realizată în

absența certificatului menționat de art. 8.13, deoarece o atare

interpretare efectuată pentru prima dată în apel, încalcă dispozițiile

art. 294 alin. (1) C. proc. civ. Cum în prima instanță, apelanta

reclamantă a pretins o sumă de bani cu titlu de penalități pentru

netransmiterea în termenul prevăzut a unor documente, în apel, nu poate

pretinde penalități pentru neîndeplinirea unor alte obligații contractuale.

Împotriva deciziei comerciale nr. 57

din 1 februarie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, a

formulat recurs, reclamanta A.V.A.S., solicitând admiterea recursului,

modificarea deciziei recurate în sensul admiterii apelului și admiterea cererii

de chemare în judecată așa cum a fost formulat.

În dezvoltarea motivelor de recurs,

întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9, recurenta arată

că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea

dispozițiilor art. 969, art. 970, art. 1066, art. 1073 C. civ. și O.G.

nr. 25/2002.

Prin respingerea apelului,

instanța a modificat acordul de voință al părților,

exprimat prin încheierea contractului în pofida clauzelor contractuale

obligatorii atât față de părți cât și pentru organul judiciar

investit.

Pentru nerespectarea clauzei 8.13 alin.

(2) din contract, cumpărătorul s-a angajat să transmită vânzătorului

în termen de 30 de zile de la data efectuării investiției, un raport

vizat de cenzorii societății.

Deși, angajamentele

investiționale asumate au fost realizate de intimata pârâtă în cursul

anului 2006, documentele privind realizarea investiției au fost transmise cu

adresa din 29 martie 2007, ulterior scadenței de prezentare a

documentelor, respectiv data de 30 ianuarie 2007.

Cum documentele au fost transmise cu

nerespectarea termenelor cuvenite de părți, reiese că

investiția nu putea fi considerată ca fiind realizată, pârâta, datorând

astfel penalități.

Instanța de apel nu a

ținut cont de incidența art. 1073 C. civ., potrivit căruia

debitorul este ținut de îndeplinirea exactă a obligației, în caz

contrar, creditorul având dreptul la dezdăunări.

Interpretarea clauzei contractuale,

cu privire la penalități, rezultă cu precădere din temeiul

de drept indicat în cererea de chemare în judecată, coroborate cu regulile

generale de interpretare a clauzelor contractuale incidente.

Contractul de vânzare cumpărare

este guvernat de principiul pacto sunt servanda iar prin interpretarea

dată clauzelor, instanța a intervenit în acordul de voință

al părților, modificând contractul, iar penalitățile sunt

datorate și în raport de art. 16 alin. (1) din O.G. nr. 25/2002.

Analizând decizia recurată în

raport de criticile formulate și temeiurile de drept arătate, se

constată că recursul este nefondat.

Primul motiv de recurs întemeiat pe

dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. nu este întemeiat, iar

criticile formulate nu se circumscriu acestui motiv de recurs, deoarece nu se

referă la interpretarea greșită a vreunui act juridic dedus

judecății, ci la greșita apreciere a probelor, respectiv

realizarea investițiilor în termenul contractual.

Interpretarea dată probelor

constitue o chestiune de fapt care nu justifică invocarea motivului de

recurs bazat pe denaturarea actului juridic dedus judecății,

respectiv a cazului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc.

civ.

Nici motivul de recurs prevăzut

de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., nu-și găsește incidența,

întrucât instanța a interpretat corect clauzele contractuale, fără

să modifice acordul de voință așa cum susține recurenta

și fără a încălca dispozițiile O.G. nr. 25/2002.

Este de observat că

părțile litigante au încheiat în condițiile art. 969 – art. 970 C.

civ., contractul de vânzare-cumpărare din 21 decembrie 2001 având ca

obiect transmiterea dreptului de proprietate asupra unui număr de 209.030

acțiuni din capitalul social al SC M. SA Constanța.

Recurenta arată că

instanța de judecată a încălcat regulile de interpretare a

contractului dar, instanța de apel la interpretarea dată a avut în

vedere atât regulile generale cât și regulile speciale de interpretare a

contractelor, prevăzute în articolele 970, art. 977-985 C. civ.

Clauzele unui contract,

alcătuiesc un întreg, de aceea ele nu pot fi desprinse din contextul în

care se încadează, regulă reglementată de dispozițiile art.

982 C. civ.

Astfel, în mod corect s-a

reținut că intimata pârâtă și-a îndeplinit obligațiile

investiționale asumate prin contractul enunțat, respectiv

investiția în numerar de 530.411 dolari S.U.A. în societatea SC M. SA,

conform art. 8.13 din contract.

Majorarea de capital a fost

constatată prin hotărârea A.G.A. din data de 12 aprilie 2006

urmată de actul adițional din 12 aprilie 2006, operațiuni

înregistrate la O.R.C. de pe lângă Tribunalul Constanța.

Termenul scadent pentru îndeplinirea

investițiilor, era 31 decembrie 2006 iar realizarea investiției s-a

făcut la data de 12 aprilie 2006.

Chiar recurenta reclamantă

arată că „angajamentul investițional asumat” a fost realizat în

anul 2006, dar solicită despăgubiri conform clauzelor contractuale,

pentru netransmiterea documentelor privind realizarea investiției.

Clauza prevăzut la art. 8.14.2

din contract, prevede expres că intimata cumpărătoare „se

obligă ca în cazul neexecutării investițiilor „ să

plătească o penalizare egală cu 30% din suma rămasă neinvestită”.

Părțile nu au

prevăzut aceeași sancțiune și pentru netransmiterea în

termen a documentelor vizând realizarea investiției. La art. 8.13 alin.

(2) din contract se arată că pentru urmărirea și verificarea

respectării obligațiilor asumate, cumpărătorul va transmite

în termen de 30 de zile de la realizarea investirii un raport vizat de cenzori,

fără a arăta că pentru neîndeplinirea acestei

obligații se aplică sancțiunea prevăzută de art. 8.14.2

din contract.

Ca urmare, instanța de apel, a

interpretat corect clauzele contractuale, ținând cont atât de regulile

generale cât și de regulile speciale prevăzute de art. 976, art. 977-985

C. civ., interpretând coordonat clauzele contractului, ținând cont de

faptul că ele alcătuiesc un întreg și nu pot fi desprinse din

contextul în care se încadrează.

La data scadenței obligației

prevăzută de art. 8.13.1 respectiv 31 decembrie 2006, intimata pârâtă

executase obligația, context în care nu datorează

penalități conform art. 8.14.2 din contract, această

sancțiune neputând fi extinsă la obligațiile prevăzute de art.

8.13 alin. (2) în cazul în care părțile au prevăzut că

sancțiunea se aplică doar pentru „neexecutarea investițiilor”.

Cum investițiile au fost executate în termenul prevăzut, nu se poate susține

că instanța a interpretat și aplicat greșit

dispozițiile legale.

Nu pot fi reținute nici

dispozițiile art. 16 alin. (1) din O.G. nr. 25/2002, evocate de

recurentă deoarece și acest text de lege vizează aplicarea sancțiunilor

pentru „nerealizarea investițiilor”, ceea ce nu este cazul în speța

de față, ținând cont de faptul că investiția a fost

confirmată în termenul prevăzut de art. 8.13.1 din contract.

Față de considerentele

expuse, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., respinge recursul declarat de reclamanta A.V.A.S. București,

împotriva deciziei comerciale nr. 57 din 1 februarie 2010 a Curții de Apel

București, secția a V-a comercială, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

reclamanta A.V.A.S. București împotriva deciziei comerciale nr. 57 din 1

februarie 2010 a Curții de Apel București, secția a V-a

comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 15 septembrie 2010.