ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2749/2010

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București sub nr. 12436/3/2008, reclamanta A.V.A.S. a chemat în judecată pe pârâta SC F.H. SA solicitând instanței să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 66.000 dolari S.U.A., reprezentând penalități calculate conform clauzei 8.14.2 pentru nerespectarea termenului privind prezentarea documentelor prevăzute la clauza 8.12 alin. (2), în vederea considerării ca realizate a investițiilor prevăzute prin clauza 8.13 alin. (1) pentru scadența din 31 decembrie 2006, clauze stabilite în contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni din 21 decembrie 2001. Tribunalul București, prin sentința comercială 10566 din 3 iulie 2009, a respins ca nefondată acțiunea formulată de A.V.A.S., în contradictoriu cu pârâta SC F.H.

SA. În motivarea sentinței, instanța a reținut că la data de 21 decembrie 2002, A.P.A.P.S. (A.V.A.S.) în calitate de vânzător a încheiat cu pârâta SC F.H. SA în calitate de cumpărător, contractul de vânzare-cumpărare acțiuni, având ca obiect transmiterea dreptului de proprietate asupra unui număr de 209.030 acțiuni, din capitalul social al SC M. SA Constanța. Prin clauza 8.13 alin. (1) din contract, cumpărătorul s-a obligat să efectueze în societate, o investire/aport de capital social de 525.000 dolari S.U.A. În termen de 30 de zile de la data efectuării investiției, conform art. 8.13 alin. (2), cumpărătorul s-a angajat să transmită vânzătorului, un raport vizat de cenzorii societății, care să ateste valoarea investiției.

În caz de neexecutare a investiției, cumpărătorul s-a obligat să plătească o penalitate de 30% din suma rămasă neinvestită. În raport de probatoriul administrat, tribunalul a reținut că societatea cumpărătoare a realizat în perioada 2002-2006 un aport în numerar de 530.411 dolari S.U.A., conform certificatului de atestare fiscală din 26 iulie 2007. Întrucât, investiția a fost realizată, clauza penală prevăzută de art. 8.14 alin. (2) din contract, nu a fost activată, iar creditorul obligației nu poate cere debitorului său, atât penalități cât și executarea obligației. Prin decizia nr. 57 din 1 februarie 2010, pronunțată de Curtea de Apel București a fost respins ca nefondat, apelul, declarat de reclamanta A.V.A.S., împotriva sentinței comerciale nr. 10566 din 3 iulie 2009. În motivarea deciziei menționate, instanța de apel a reținut că intimata pârâtă a efectuat în perioada 2002-2006 o investiție în numerar de 530.411 dolari S.U.A.

în societatea privatizată SC M. SA conform art. 8.13 din contractul de vânzare-cumpărare. Termenul scadent pentru majorarea de capital social era 31 decembrie 2006, iar realizarea acestuia a avut loc la 2 mai 2006, înainte de scadență. Potrivit art. 8.14.2 din contract, intimata pârâtă s-a obligat ca în cazul neefectuării investițiilor să plătească o penalitate de 30% din suma rămasă neinvestită. Penalitățile pentru nexecutarea contractului se percep doar pentru neefectuarea prestației asumate și nu pentru nerespectarea termenului vizând prezentarea documentelor, prevăzut de art. 8.13 alin. (2). Nu a fost reținută nici susținerea în sensul că penalitățile erau solicitate pentru că investiția nu putea fi considerată ca fiind realizată în absența certificatului menționat de art. 8.13, deoarece o atare interpretare efectuată pentru prima dată în apel, încalcă dispozițiile art. 294 alin. (1) C. proc.

civ. Cum în prima instanță, apelanta reclamantă a pretins o sumă de bani cu titlu de penalități pentru netransmiterea în termenul prevăzut a unor documente, în apel, nu poate pretinde penalități pentru neîndeplinirea unor alte obligații contractuale. Împotriva deciziei comerciale nr. 57 din 1 februarie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, a formulat recurs, reclamanta A.V.A.S., solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei recurate în sensul admiterii apelului și admiterea cererii de chemare în judecată așa cum a fost formulat. În dezvoltarea motivelor de recurs, întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9, recurenta arată că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 969, art. 970, art. 1066, art. 1073 C. civ.

și O.G. nr. 25/2002. Prin respingerea apelului, instanța a modificat acordul de voință al părților, exprimat prin încheierea contractului în pofida clauzelor contractuale obligatorii atât față de părți cât și pentru organul judiciar investit. Pentru nerespectarea clauzei 8.13 alin. (2) din contract, cumpărătorul s-a angajat să transmită vânzătorului în termen de 30 de zile de la data efectuării investiției, un raport vizat de cenzorii societății. Deși, angajamentele investiționale asumate au fost realizate de intimata pârâtă în cursul anului 2006, documentele privind realizarea investiției au fost transmise cu adresa din 29 martie 2007, ulterior scadenței de prezentare a documentelor, respectiv data de 30 ianuarie 2007. Cum documentele au fost transmise cu nerespectarea termenelor cuvenite de părți, reiese că investiția nu putea fi considerată ca fiind realizată, pârâta, datorând astfel penalități.

Instanța de apel nu a ținut cont de incidența art. 1073 C. civ., potrivit căruia debitorul este ținut de îndeplinirea exactă a obligației, în caz contrar, creditorul având dreptul la dezdăunări. Interpretarea clauzei contractuale, cu privire la penalități, rezultă cu precădere din temeiul de drept indicat în cererea de chemare în judecată, coroborate cu regulile generale de interpretare a clauzelor contractuale incidente. Contractul de vânzare cumpărare este guvernat de principiul pacto sunt servanda iar prin interpretarea dată clauzelor, instanța a intervenit în acordul de voință al părților, modificând contractul, iar penalitățile sunt datorate și în raport de art. 16 alin. (1) din O.G. nr. 25/2002.

Analizând decizia recurată în raport de criticile formulate și temeiurile de drept arătate, se constată că recursul este nefondat. Primul motiv de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. nu este întemeiat, iar criticile formulate nu se circumscriu acestui motiv de recurs, deoarece nu se referă la interpretarea greșită a vreunui act juridic dedus judecății, ci la greșita apreciere a probelor, respectiv realizarea investițiilor în termenul contractual. Interpretarea dată probelor constitue o chestiune de fapt care nu justifică invocarea motivului de recurs bazat pe denaturarea actului juridic dedus judecății, respectiv a cazului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc.

civ. Nici motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., nu-și găsește incidența, întrucât instanța a interpretat corect clauzele contractuale, fără să modifice acordul de voință așa cum susține recurenta și fără a încălca dispozițiile O.G. nr. 25/2002. Este de observat că părțile litigante au încheiat în condițiile art. 969 – art. 970 C. civ., contractul de vânzare-cumpărare din 21 decembrie 2001 având ca obiect transmiterea dreptului de proprietate asupra unui număr de 209.030 acțiuni din capitalul social al SC M. SA Constanța. Recurenta arată că instanța de judecată a încălcat regulile de interpretare a contractului dar, instanța de apel la interpretarea dată a avut în vedere atât regulile generale cât și regulile speciale de interpretare a contractelor, prevăzute în articolele 970, art. 977-985 C. civ.

Clauzele unui contract, alcătuiesc un întreg, de aceea ele nu pot fi desprinse din contextul în care se încadează, regulă reglementată de dispozițiile art. 982 C. civ. Astfel, în mod corect s-a reținut că intimata pârâtă și-a îndeplinit obligațiile investiționale asumate prin contractul enunțat, respectiv investiția în numerar de 530.411 dolari S.U.A. în societatea SC M. SA, conform art. 8.13 din contract. Majorarea de capital a fost constatată prin hotărârea A.G.A. din data de 12 aprilie 2006 urmată de actul adițional din 12 aprilie 2006, operațiuni înregistrate la O.R.C. de pe lângă Tribunalul Constanța. Termenul scadent pentru îndeplinirea investițiilor, era 31 decembrie 2006 iar realizarea investiției s-a făcut la data de 12 aprilie 2006. Chiar recurenta reclamantă arată că „angajamentul investițional asumat” a fost realizat în anul 2006, dar solicită despăgubiri conform clauzelor contractuale, pentru netransmiterea documentelor privind realizarea investiției.

Clauza prevăzut la art. 8.14.2 din contract, prevede expres că intimata cumpărătoare „se obligă ca în cazul neexecutării investițiilor „ să plătească o penalizare egală cu 30% din suma rămasă neinvestită”. Părțile nu au prevăzut aceeași sancțiune și pentru netransmiterea în termen a documentelor vizând realizarea investiției. La art. 8.13 alin. (2) din contract se arată că pentru urmărirea și verificarea respectării obligațiilor asumate, cumpărătorul va transmite în termen de 30 de zile de la realizarea investirii un raport vizat de cenzori, fără a arăta că pentru neîndeplinirea acestei obligații se aplică sancțiunea prevăzută de art. 8.14.2 din contract.

Ca urmare, instanța de apel, a interpretat corect clauzele contractuale, ținând cont atât de regulile generale cât și de regulile speciale prevăzute de art. 976, art. 977-985 C. civ., interpretând coordonat clauzele contractului, ținând cont de faptul că ele alcătuiesc un întreg și nu pot fi desprinse din contextul în care se încadrează. La data scadenței obligației prevăzută de art. 8.13.1 respectiv 31 decembrie 2006, intimata pârâtă executase obligația, context în care nu datorează penalități conform art. 8.14.2 din contract, această sancțiune neputând fi extinsă la obligațiile prevăzute de art. 8.13 alin. (2) în cazul în care părțile au prevăzut că sancțiunea se aplică doar pentru „neexecutarea investițiilor”.

Cum investițiile au fost executate în termenul prevăzut, nu se poate susține că instanța a interpretat și aplicat greșit dispozițiile legale. Nu pot fi reținute nici dispozițiile art. 16 alin. (1) din O.G. nr. 25/2002, evocate de recurentă deoarece și acest text de lege vizează aplicarea sancțiunilor pentru „nerealizarea investițiilor”, ceea ce nu este cazul în speța de față, ținând cont de faptul că investiția a fost confirmată în termenul prevăzut de art. 8.13.1 din contract. Față de considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., respinge recursul declarat de reclamanta A.V.A.S. București, împotriva deciziei comerciale nr. 57 din 1 februarie 2010 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta A.V.A.S. București împotriva deciziei comerciale nr. 57 din 1 februarie 2010 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 septembrie 2010.