ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1035/2008

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 2061 din 16 februarie 2007 pronunțată în dosar nr. 41724/3/2006 al Tribunalului București, secția a VI-a comercială, s-a admis acțiunea formulată de reclamanta A.V.A.S. București împotriva pârâtei SC P.F. SA București, cu consecința obligării acesteia la plata sumei de 240.000 dolari S.U.A. în echivalentul în lei din ziua plății, reprezentând penalități de întârziere precum și la realizarea investițiilor pentru protecția mediului la SC P. SA București pentru anii 2004 și 2005, conform contractului de vânzare-cumpărare acțiuni.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut, în esență, că prin contractul de vânzare-cumpărare acțiuni nr. B 010 din 19 iulie 2002 pârâta a dobândit un număr de 640.877 acțiuni reprezentând 70 % din valoarea capitalului social al SC P. SA, iar prin clauza cuprinsă în art. 8 decembrie 7 s-a obligat să efectueze în societate, pe o perioadă de 3 ani, începând cu data transferului dreptului de proprietate asupra acțiunilor, o investiție pentru realizarea măsurilor cuprinse în programul pentru conformare, în sumă de 1.500.000 dolari S.U.A., conform anexei 9 și pentru anii 2004 - 2005, urma să realizeze investiții în valoare de 800.000 dolari S.U.A. În cazul neîndeplinirii la termen a acestei obligații, părțile au stipulat conform clauzei cuprinse la art. 8 decembrie 8 și o clauză penală, potrivit căreia pârâta datora o penalitate de 30 % din suma rămasă neinvestită la sfârșitul fiecărui an.

Deși pârâta nu a contestat nerealizarea investiției, a invocat că imposibilitatea îndeplinirii obligațiilor asumate a fost determinată de motive neimputabile constând în modificarea semnificativă a legislației sanitar-veterinare aplicabile în domeniul mediului ca urmare a necesității transpunerii în legislația românească a dispozițiilor Directivei nr. 96/61/CE. Tribunalul a respins însă această apărare, cu motivarea că Legea nr. 137/1995 a fost abrogată abia în anul 2005, prin O.U.G. nr. 195/2005, astfel încât fiind în vigoare în mare parte în perioada de derulare a contractului, pârâta avea obligația efectuării investițiilor de mediu, stabilite în temeiul acestui act normativ. Situația este identică și în privința obligațiilor stabilite prin O.G.

nr. 34/2002, act normativ care transpune prevederile Directivei nr. 96/61/CE, întrucât această ordonanță era în vigoare la data încheierii contractului. De asemenea, arată instanța, pârâta a fost informată, prin contract, clauza 8 decembrie 2, cu privire la posibilitatea apariției, ulterior privatizării, a unor obligații și răspunderi suplimentare de mediu, ca urmare a armonizării legislației de protecție a mediului din România cu cerințele în domeniu ale U.G., astfel încât nu poate invoca acest motiv pentru exonerarea de răspundere. În aceste condiții, a apreciat tribunalul, pârâta deși a făcut demersuri pentru realizarea obligațiilor asumate, nu a realizat totuși investițiile în condițiile stabilite prin contract, motiv pentru care, acțiunea reclamantei fiind întemeiată a fost admisă, ca atare.

Apelul declarat de pârâtă a fost respins, ca nefondat, prin decizia comercială nr. 321 din 19 iunie 2007 pronunțată în dosar nr. 24827/3/2006 al Curții de Apel București, secția a V-a comercială. Instanța de control judiciar în argumentarea soluției pronunțate a reținut că nu sunt fondate criticile întemeiate pe existența unei cauze exoneratoare de răspundere decurgând din modificarea legislației deoarece a fost informată în acest sens și totuși și-a asumat obligația efectuării investițiilor și în aceste condiții. În consecință, dat fiind faptul că în materie comercială, vina debitorului este prezumată, în cazul neîndeplinirii întocmai a obligațiilor asumate, nu operează exonerarea de răspundere, deoarece faptele și împrejurările invocate în acest scop, nu reprezintă cauze străine în sensul art. 1082 și 1083 C. civ.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC P.F. SA București, criticând-o pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În dezvoltarea motivelor, recurenta invocă faptul că ulterior încheierii contractului de vânzare-cumpărare acțiuni și până la data de 1 ianuarie 2007 au avut loc schimbări majore în legislația specifică protecției mediului iar procedura de realizare a investițiilor precum și natura acestora a fost permanent modificată pentru a fi în concordanță cu legislația europeană. În consecință, susține recurenta, deși activitatea de neutralizare a deșeurilor animaliere desfășurată de SC P. SA a fost încadrată în grupa activităților cu impact semnificativ asupra mediului, conform O.U.G.

nr. 34/2002, ceea ce obliga la conformarea dispozițiilor legale în domeniu reprezentate în prezent de O.U.G. nr. 152/2005, după evaluarea efectuată de către agențiile de mediu locale a condițiilor de operare a instalațiilor la societate, a rezultat că acestea nu se pot încadra în prevederile O.U.G. nr. 34/2002, motiv pentru care s-au întocmit programe pentru conformare pentru SC P. SA și s-a solicitat și obținut perioada de tranziție până în anul 2015. În acest context, dat fiind faptul că din motive obiective investițiile de mediu nu au fost realizate și se impunea declararea lor ca termen de realizare, soluțiile instanței sunt greșite, cu atât mai mult cu cât dacă aceste investiții erau realizate conform contractului, în prezent nu ar mai fi corespuns legislației în domeniu.

Pe de altă parte, după stabilirea procedurilor în domeniu, arată recurenta, a realizat investiții semnificative, astfel încât este nejustificată obligarea la realizarea investițiilor, care s-au efectuat în totalitate. Analizând recursul prin prisma motivelor invocate, raportat la prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Curtea constată că este nefondat, respingându-l ca atare pentru considerentele ce urmează a fi în continuare expuse. Prin contractul de vânzare-cumpărare acțiuni nr. B 010 din 19 iulie 2002, încheiat între părți, pârâta și-a asumat, conform anexei 9, obligația efectuării investițiilor pentru protecția mediului în valorile stabilite pentru fiecare an, ultima etapă fiind aceea pentru perioada 2004 - 2005 și care nu au fost realizate la termen.

În aceste condiții dat fiind faptul că prin clauza 8 decembrie 8 din convenție s-a prevăzut pentru această ipoteză, obligația pârâtei la plata unei penalități egale cu 30 % din suma rămasă neinvestită, în mod corect ambele instanțe au admis acțiunea înlăturând totodată apărările pârâtei bazate pe existența unor cauze exoneratoare de răspundere constând în modificarea legislației specifice protecției mediului. Această împrejurare nu poate avea un atare efect deoarece potrivit clauzei nr. 8 decembrie 2 din contract recurenta a fost informată cu privire la posibilitatea apariției, ulterior privatizării a unor obligații și răspunderi suplimentare de mediu decurgând din efectele armonizării graduale de protecție a mediului din România cu cerințele în domeniu ale Uniunii Europene, însă și-a asumat obligațiile și în aceste condiții.

Raportat la această clauză, este evident că neîndeplinirea obligațiilor la termenele stabilite de comun acord are drept consecință plata penalităților convenționale, fiind irelevantă, sub acest aspect modificarea legislației. De altfel, obligațiile impuse prin O.U.G. nr. 34/2002, care transpune prevederile Directivei nr. 96/61/CE era în vigoare la data încheierii contractului din litigiu, obligațiile erau scadente, conform anexei 9 în anul 2005, situație în care modificările legislative intervenite ulterior acestui moment, nu au efecte asupra convenției părților și cu atât mai mult nu pot constitui cauze exoneratoare de răspundere. Prin urmare, critica formulată de recurentă sub acest aspect este nefondată ca și aceea referitoare la obligarea la realizarea investiției, care după propriile susțineri ar fi fost îndeplinită, însă corect instanțele, în baza probelor, au constatat contrariul.

În concluzie, reținând că hotărârea atacată este legală, aceasta va fi menținută ca atare ca efect al respingerii recursului, ca nefondat, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta SC P.F. SA București împotriva deciziei nr. 365 din 13 septembrie 2007 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 martie 2008.