ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1035/2008

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința comercială nr.

2061 din 16 februarie 2007 pronunțată în dosar nr. 41724/3/2006 al Tribunalului

București, secția a VI-a comercială, s-a admis acțiunea formulată de reclamanta

A.V.A.S. București împotriva pârâtei SC P.F. SA București, cu consecința

obligării acesteia la plata sumei de 240.000 dolari S.U.A. în echivalentul în

lei din ziua plății, reprezentând penalități de întârziere precum și la

realizarea investițiilor pentru protecția mediului la SC P. SA București pentru

anii 2004 și 2005, conform contractului de vânzare-cumpărare acțiuni.

Pentru a pronunța această

hotărâre, prima instanță a reținut, în esență, că prin contractul de

vânzare-cumpărare acțiuni nr. B 010 din 19 iulie 2002 pârâta a dobândit un

număr de 640.877 acțiuni reprezentând 70 % din valoarea capitalului social al SC

P. SA, iar prin clauza cuprinsă în art. 8 decembrie 7 s-a obligat să efectueze

în societate, pe o perioadă de 3 ani, începând cu data transferului dreptului

de proprietate asupra acțiunilor, o investiție pentru realizarea măsurilor

cuprinse în programul pentru conformare, în sumă de 1.500.000 dolari S.U.A.,

conform anexei 9 și pentru anii 2004 - 2005, urma să realizeze investiții în

valoare de 800.000 dolari S.U.A. În cazul neîndeplinirii la termen a acestei

obligații, părțile au stipulat conform clauzei cuprinse la art. 8 decembrie 8

și o clauză penală, potrivit căreia pârâta datora o penalitate de 30 % din suma

rămasă neinvestită la sfârșitul fiecărui an.

Deși pârâta nu a contestat

nerealizarea investiției, a invocat că imposibilitatea îndeplinirii

obligațiilor asumate a fost determinată de motive neimputabile constând în

modificarea semnificativă a legislației sanitar-veterinare aplicabile în

domeniul mediului ca urmare a necesității transpunerii în legislația românească

a dispozițiilor Directivei nr. 96/61/CE.

Tribunalul a respins însă

această apărare, cu motivarea că Legea nr. 137/1995 a fost abrogată abia în

anul 2005, prin O.U.G. nr. 195/2005, astfel încât fiind în vigoare în mare

parte în perioada de derulare a contractului, pârâta avea obligația efectuării

investițiilor de mediu, stabilite în temeiul acestui act normativ. Situația

este identică și în privința obligațiilor stabilite prin O.G. nr. 34/2002, act

normativ care transpune prevederile Directivei nr. 96/61/CE, întrucât această

ordonanță era în vigoare la data încheierii contractului.

De asemenea, arată instanța,

pârâta a fost informată, prin contract, clauza 8 decembrie 2, cu privire la

posibilitatea apariției, ulterior privatizării, a unor obligații și răspunderi

suplimentare de mediu, ca urmare a armonizării legislației de protecție a

mediului din România cu cerințele în domeniu ale U.G., astfel încât nu poate

invoca acest motiv pentru exonerarea de răspundere.

În aceste condiții, a

apreciat tribunalul, pârâta deși a făcut demersuri pentru realizarea

obligațiilor asumate, nu a realizat totuși investițiile în condițiile stabilite

prin contract, motiv pentru care, acțiunea reclamantei fiind întemeiată a fost

admisă, ca atare.

Apelul declarat de pârâtă a

fost respins, ca nefondat, prin decizia comercială nr. 321 din 19 iunie 2007

pronunțată în dosar nr. 24827/3/2006 al Curții de Apel București, secția a V-a

comercială.

Instanța de control judiciar

în argumentarea soluției pronunțate a reținut că nu sunt fondate criticile

întemeiate pe existența unei cauze exoneratoare de răspundere decurgând din

modificarea legislației deoarece a fost informată în acest sens și totuși și-a

asumat obligația efectuării investițiilor și în aceste condiții. În consecință,

dat fiind faptul că în materie comercială, vina debitorului este prezumată, în

cazul neîndeplinirii întocmai a obligațiilor asumate, nu operează exonerarea de

răspundere, deoarece faptele și împrejurările invocate în acest scop, nu

reprezintă cauze străine în sensul art. 1082 și 1083 C. civ.

Împotriva acestei decizii a

declarat recurs pârâta SC P.F. SA București, criticând-o pentru motivele de

nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor,

recurenta invocă faptul că ulterior încheierii contractului de

vânzare-cumpărare acțiuni și până la data de 1 ianuarie 2007 au avut loc

schimbări majore în legislația specifică protecției mediului iar procedura de

realizare a investițiilor precum și natura acestora a fost permanent modificată

pentru a fi în concordanță cu legislația europeană.

În consecință, susține

recurenta, deși activitatea de neutralizare a deșeurilor animaliere desfășurată

de SC P. SA a fost încadrată în grupa activităților cu impact semnificativ

asupra mediului, conform O.U.G. nr. 34/2002, ceea ce obliga la conformarea

dispozițiilor legale în domeniu reprezentate în prezent de O.U.G. nr. 152/2005,

după evaluarea efectuată de către agențiile de mediu locale a condițiilor de

operare a instalațiilor la societate, a rezultat că acestea nu se pot încadra

în prevederile O.U.G. nr. 34/2002, motiv pentru care s-au întocmit programe

pentru conformare pentru SC P. SA și s-a solicitat și obținut perioada de

tranziție până în anul 2015. În acest context, dat fiind faptul că din motive

obiective investițiile de mediu nu au fost realizate și se impunea declararea

lor ca termen de realizare, soluțiile instanței sunt greșite, cu atât mai mult

cu cât dacă aceste investiții erau realizate conform contractului, în prezent

nu ar mai fi corespuns legislației în domeniu. Pe de altă parte, după

stabilirea procedurilor în domeniu, arată recurenta, a realizat investiții

semnificative, astfel încât este nejustificată obligarea la realizarea

investițiilor, care s-au efectuat în totalitate.

Analizând recursul prin

prisma motivelor invocate, raportat la prevederile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., Curtea constată că este nefondat, respingându-l ca atare pentru

considerentele ce urmează a fi în continuare expuse.

Prin contractul de

vânzare-cumpărare acțiuni nr. B 010 din 19 iulie 2002, încheiat între părți,

pârâta și-a asumat, conform anexei 9, obligația efectuării investițiilor pentru

protecția mediului în valorile stabilite pentru fiecare an, ultima etapă fiind

aceea pentru perioada 2004 - 2005 și care nu au fost realizate la termen. În

aceste condiții dat fiind faptul că prin clauza 8 decembrie 8 din convenție s-a

prevăzut pentru această ipoteză, obligația pârâtei la plata unei penalități egale

cu 30 % din suma rămasă neinvestită, în mod corect ambele instanțe au admis

acțiunea înlăturând totodată apărările pârâtei bazate pe existența unor cauze

exoneratoare de răspundere constând în modificarea legislației specifice

protecției mediului. Această împrejurare nu poate avea un atare efect deoarece

potrivit clauzei nr. 8 decembrie 2 din contract recurenta a fost informată cu

privire la posibilitatea apariției, ulterior privatizării a unor obligații și

răspunderi suplimentare de mediu decurgând din efectele armonizării graduale de

protecție a mediului din România cu cerințele în domeniu ale Uniunii Europene,

însă și-a asumat obligațiile și în aceste condiții.

Raportat la această clauză,

este evident că neîndeplinirea obligațiilor la termenele stabilite de comun

acord are drept consecință plata penalităților convenționale, fiind irelevantă,

sub acest aspect modificarea legislației. De altfel, obligațiile impuse prin O.U.G.

nr. 34/2002, care transpune prevederile Directivei nr. 96/61/CE era în vigoare la

data încheierii contractului din litigiu, obligațiile erau scadente, conform

anexei 9 în anul 2005, situație în care modificările legislative intervenite

ulterior acestui moment, nu au efecte asupra convenției părților și cu atât mai

mult nu pot constitui cauze exoneratoare de răspundere.

Prin urmare, critica

formulată de recurentă sub acest aspect este nefondată ca și aceea referitoare

la obligarea la realizarea investiției, care după propriile susțineri ar fi

fost îndeplinită, însă corect instanțele, în baza probelor, au constatat

contrariul.

În concluzie, reținând că

hotărârea atacată este legală, aceasta va fi menținută ca atare ca efect al

respingerii recursului, ca nefondat, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de pârâta SC P.F. SA București împotriva deciziei nr. 365 din 13 septembrie

2007 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 13 martie 2008.