ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1939/2008

Asupra recursurilor

de față:

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința

comercială nr. 1062 din 24 ianuarie 2007 a Tribunalului București, secția a

VI-a comercială, pronunțată în dosarul nr. 42462/3/2006, s-a admis acțiunea

formulată de A.V.A.S. în contradictoriu cu pârâta D.A.V., a fost obligată

pârâta la efectuarea investiției de 200.000 lei la SC C.F. SA, conform clauzei

8 octombrie 7 din contractul de vânzare – cumpărare de acțiuni nr. M.H/26 din 24

decembrie 1999 modificat prin actul adițional din 16 mai 2002.

A fost obligată

pârâta la 200.000 RON penalități de întârziere, de asemenea, la prezentarea

documentelor justificative necesare analizării modului de respectare a

clauzelor 8.4, 8.5, 8.6, 8.7, 8.8., 8.9, 8.10 alin. (2), 34, 6 și 9.1 din

contract.

S-a respins capătul

de cerere privind obligarea pârâtei la plata de daune cominatorii în sumă de

1.000.000 ROL pe zi de întârziere ca nefondat.

În motivare, s-a

reținut că între părți exista un raport juridic contractual, respectiv un

contract de vânzare – cumpărare acțiuni. Potrivit clauzelor acestuia

cumpărătoarea s-a obligat să efectueze în societate pe o perioadă de 3 ani, o

investiție pentru realizarea măsurilor cuprinse în programul pentru conformare

în sumă de 200.000 lei.

Prin actul adițional

din 16 mai 2002, cumpărătoarea pârâtă s-a obligat să efectueze în SC C.F. SA o

investiție în numerar, aport la capitalul social în sumă de 200.000 RON contravaloarea

investițiilor de mediu.

Fundamentul

răspunderii pârâtei este contractual, dovedit prin contractul menționat, pârâta

asumându-și mai multe obligații inserate în contract pe care nu le-a respectat.

Instanța de fond a

apreciat că nu se impune acordarea de daune cominatorii.

Împotriva acestei

sentințe a declarat apel A.V.A.S., solicitând și obligarea pârâtei – intimate la

plata de daune cominatorii de un milion lei (ROL) pe zi întârziere.

Împotriva aceleiași

sentințe a declarat apel și pârâta, legal timbrat cu taxele judiciare de timbru

prevăzute de lege, fără a se depune și motivele acestuia.

Curtea de Apel

București, prin decizia nr. 406 din 26 septembrie 2007, a respins, ca tardiv,

apelul declarat de pârâta D.A.V. și, ca neîntemeiat, apelul declarat de

A.V.A.S.

Împotriva acestei

decizii au declarat recurs, în termen, atât reclamanta A.V.A.S. cât și pârâta D.A.V.

În recursul său,

întemeiat în drept pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., reclamanta

A.V.A.S. solicită admiterea lui și modificarea în parte a deciziei atacate în

sensul admiterii capătului de cerere privitor la obligarea pârâtei la daune

cominatorii de 100 lei pe zi de întârziere, criticând această decizie, în

esență, pentru următoarele motive:

Instanța de apel își

întemeiază decizia în mod greșit pe prevederile introduse prin Legea nr. 459/2006,

care a modificat art. 580

3

, întrucât în speță cererea de chemare în

judecată a fost introdusă la 22 noiembrie 2005, moment la care aceste norme nu

erau în vigoare. În acest caz decizia atacată încalcă principiul „tempus regit

actum”, ignorându-se norme imperative în vigoare la momentul la care s-a născut

dreptul A.V.A.S. de a solicita daune cominatorii.

Se mai susține, după

o expunere cu privire la rolul daunelor cominatorii și modul lor de calcul, că

amenda cominatorie se circumscrie fazei de executare silită și se face venit la

bugetul de stat iar faptul că art. 580

3

C. proc. civ., reglementează

amenda cominatorie fără referire la daunele cominatorii nu poate valora o

„abrogare” implicită a acestei instituții, textul reglementând o modalitate

suplimentară de constrângere a debitorului obligației de „a face” sau „a nu

face”. Mai mult, prin decizia XX din 12 decembrie 2005, Înalta Curte de Casație

și Justiție, în Secții Unite a hotărât că cererea privind obligarea la daune

cominatorii este admisibilă și în condițiile reglementării obligării

debitorului la plata amenzii civile conform art. 580

3

C. proc. civ.

Pârâta D.A.V., în

recursul său, solicită admiterea lui și casarea deciziei atacate cu trimitere

spre rejudecare la aceiași instanță, în temeiul art. 312 alin. (5) C. proc.

civ., susținând că apelul său a fost declarat în termen.

Examinând recursul

reclamantei A.V.A.S. prin prisma motivului invocat Înalta Curte constată că

acesta este nefondat.

Instanța de apel, ca

și instanța de fond, au făcut o corectă interpretare și aplicare a prevederilor

art. 580

3

C. proc. civ., atunci când au respins cererea reclamantei

de obligare a pârâtei la daune cominatorii.

Este nefondată

critica recurentei privitoare la aplicabilitatea prevederilor art. 580

3

C. proc. civ., introduse prin Legea nr. 459/2006, în raport cu data

introducerii acțiunii sale întrucât, potrivit art. 725 alin. (1), dispozițiile

legii noi de procedură se aplică, din momentul intrării ei în vigoare, și

proceselor în curs de judecată începute sub legea veche, precum și executărilor

silite începute sub acea lege. Drept urmare, ca o consecință a aplicării

imediate a legii de procedură, în speță își are deplină aplicare, indiferent de

momentul sesizării instanței, prevederea din alin. (5) al art. 580

3

C.

proc. civ., potrivit căreia pentru neexecutarea obligațiilor prevăzute în

prezentul articol nu se pot acorda daune cominatorii. Acest text își are

deplină aplicare în speță și pentru că suntem, în mod evident, în raport de

modul de formulare a acțiunii reclamantei, într-o obligație de a face,

respectiv de efectuare a unei investiții conform obligației asumate prin

contractul de vânzare - cumpărare de acțiuni.

Mai mult, în raport

de cea de a doua critică formulată de reclamantă, este de precizat, pe de o

parte, că decizia în interesul legii nr. XX/2005 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție a fost pronunțată în condițiile în care prevederile de la acel timp

ale art. 580

3

nu interziceau în mod expres, cum o fac în prezent,

acordarea de daune cominatorii, iar pe de alta că, după ce reglementează amenda

civilă la care instanța poate obliga debitorul pentru neexecutarea obligației

de a face, art. 580

3

, în alin. (5), interzice expres acordarea de

„daune cominatorii”, așa încât susținerea recurentei că textul menționat

„reglementează amenda cominatorie fără referire la daunele cominatorii este

eronată.

În ceea ce privește

recursul pârâtei D.A.V. acesta urmează a fi anulat, ca netimbrat, în temeiul art.

20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, întrucât această recurentă nu și-a

îndeplinit obligația de timbrare a recursului cu 14 lei taxa judiciară de

timbru și 0,15 lei timbru judiciar, deși a fost încunoștiințată de această

obligație prin citație.

Față de cele de mai

sus,Înalta Curte urmează ca, în temeiul art. 312 C. proc. civ. și art. 20 alin.

(3) din Legea nr. 146/1997 să respingă, ca nefundat, recursul reclamantei

A.V.A.S. și să anuleze ca netimbrat recursul pârâtei D.A.V.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de reclamanta A.V.A.S. București împotriva deciziei comerciale nr. 406

din 26 septembrie 2007, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială,

ca nefondat.

Anulează recursul

declarat de pârâta D.A.V. împotriva aceleiași decizii, ca netimbrat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 4 iunie 2008.