ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1939/2008

Asupra recursurilor de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 1062 din 24 ianuarie 2007 a Tribunalului București, secția a VI-a comercială, pronunțată în dosarul nr. 42462/3/2006, s-a admis acțiunea formulată de A.V.A.S. în contradictoriu cu pârâta D.A.V., a fost obligată pârâta la efectuarea investiției de 200.000 lei la SC C.F. SA, conform clauzei 8 octombrie 7 din contractul de vânzare – cumpărare de acțiuni nr. M.H/26 din 24 decembrie 1999 modificat prin actul adițional din 16 mai 2002. A fost obligată pârâta la 200.000 RON penalități de întârziere, de asemenea, la prezentarea documentelor justificative necesare analizării modului de respectare a clauzelor 8.4, 8.5, 8.6, 8.7, 8.8., 8.9, 8.10 alin. (2), 34, 6 și 9.1 din contract.

S-a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata de daune cominatorii în sumă de 1.000.000 ROL pe zi de întârziere ca nefondat. În motivare, s-a reținut că între părți exista un raport juridic contractual, respectiv un contract de vânzare – cumpărare acțiuni. Potrivit clauzelor acestuia cumpărătoarea s-a obligat să efectueze în societate pe o perioadă de 3 ani, o investiție pentru realizarea măsurilor cuprinse în programul pentru conformare în sumă de 200.000 lei. Prin actul adițional din 16 mai 2002, cumpărătoarea pârâtă s-a obligat să efectueze în SC C.F. SA o investiție în numerar, aport la capitalul social în sumă de 200.000 RON contravaloarea investițiilor de mediu. Fundamentul răspunderii pârâtei este contractual, dovedit prin contractul menționat, pârâta asumându-și mai multe obligații inserate în contract pe care nu le-a respectat.

Instanța de fond a apreciat că nu se impune acordarea de daune cominatorii. Împotriva acestei sentințe a declarat apel A.V.A.S., solicitând și obligarea pârâtei – intimate la plata de daune cominatorii de un milion lei (ROL) pe zi întârziere. Împotriva aceleiași sentințe a declarat apel și pârâta, legal timbrat cu taxele judiciare de timbru prevăzute de lege, fără a se depune și motivele acestuia. Curtea de Apel București, prin decizia nr. 406 din 26 septembrie 2007, a respins, ca tardiv, apelul declarat de pârâta D.A.V. și, ca neîntemeiat, apelul declarat de A.V.A.S. Împotriva acestei decizii au declarat recurs, în termen, atât reclamanta A.V.A.S. cât și pârâta D.A.V. În recursul său, întemeiat în drept pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., reclamanta A.V.A.S. solicită admiterea lui și modificarea în parte a deciziei atacate în sensul admiterii capătului de cerere privitor la obligarea pârâtei la daune cominatorii de 100 lei pe zi de întârziere, criticând această decizie, în esență, pentru următoarele motive: Instanța de apel își întemeiază decizia în mod greșit pe prevederile introduse prin Legea nr. 459/2006, care a modificat art. 580 3 , întrucât în speță cererea de chemare în judecată a fost introdusă la 22 noiembrie 2005, moment la care aceste norme nu erau în vigoare. În acest caz decizia atacată încalcă principiul „tempus regit actum”, ignorându-se norme imperative în vigoare la momentul la care s-a născut dreptul A.V.A.S.

de a solicita daune cominatorii. Se mai susține, după o expunere cu privire la rolul daunelor cominatorii și modul lor de calcul, că amenda cominatorie se circumscrie fazei de executare silită și se face venit la bugetul de stat iar faptul că art. 580 3 C. proc. civ., reglementează amenda cominatorie fără referire la daunele cominatorii nu poate valora o „abrogare” implicită a acestei instituții, textul reglementând o modalitate suplimentară de constrângere a debitorului obligației de „a face” sau „a nu face”. Mai mult, prin decizia XX din 12 decembrie 2005, Înalta Curte de Casație și Justiție, în Secții Unite a hotărât că cererea privind obligarea la daune cominatorii este admisibilă și în condițiile reglementării obligării debitorului la plata amenzii civile conform art. 580 3 C. proc.

civ. Pârâta D.A.V., în recursul său, solicită admiterea lui și casarea deciziei atacate cu trimitere spre rejudecare la aceiași instanță, în temeiul art. 312 alin. (5) C. proc. civ., susținând că apelul său a fost declarat în termen. Examinând recursul reclamantei A.V.A.S. prin prisma motivului invocat Înalta Curte constată că acesta este nefondat. Instanța de apel, ca și instanța de fond, au făcut o corectă interpretare și aplicare a prevederilor art. 580 3 C. proc. civ., atunci când au respins cererea reclamantei de obligare a pârâtei la daune cominatorii. Este nefondată critica recurentei privitoare la aplicabilitatea prevederilor art. 580 3 C. proc.

civ., introduse prin Legea nr. 459/2006, în raport cu data introducerii acțiunii sale întrucât, potrivit art. 725 alin. (1), dispozițiile legii noi de procedură se aplică, din momentul intrării ei în vigoare, și proceselor în curs de judecată începute sub legea veche, precum și executărilor silite începute sub acea lege. Drept urmare, ca o consecință a aplicării imediate a legii de procedură, în speță își are deplină aplicare, indiferent de momentul sesizării instanței, prevederea din alin. (5) al art. 580 3 C. proc. civ., potrivit căreia pentru neexecutarea obligațiilor prevăzute în prezentul articol nu se pot acorda daune cominatorii. Acest text își are deplină aplicare în speță și pentru că suntem, în mod evident, în raport de modul de formulare a acțiunii reclamantei, într-o obligație de a face, respectiv de efectuare a unei investiții conform obligației asumate prin contractul de vânzare - cumpărare de acțiuni.

Mai mult, în raport de cea de a doua critică formulată de reclamantă, este de precizat, pe de o parte, că decizia în interesul legii nr. XX/2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost pronunțată în condițiile în care prevederile de la acel timp ale art. 580 3 nu interziceau în mod expres, cum o fac în prezent, acordarea de daune cominatorii, iar pe de alta că, după ce reglementează amenda civilă la care instanța poate obliga debitorul pentru neexecutarea obligației de a face, art. 580 3 , în alin. (5), interzice expres acordarea de „daune cominatorii”, așa încât susținerea recurentei că textul menționat „reglementează amenda cominatorie fără referire la daunele cominatorii este eronată.

În ceea ce privește recursul pârâtei D.A.V. acesta urmează a fi anulat, ca netimbrat, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, întrucât această recurentă nu și-a îndeplinit obligația de timbrare a recursului cu 14 lei taxa judiciară de timbru și 0,15 lei timbru judiciar, deși a fost încunoștiințată de această obligație prin citație. Față de cele de mai sus,Înalta Curte urmează ca, în temeiul art. 312 C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 să respingă, ca nefundat, recursul reclamantei A.V.A.S. și să anuleze ca netimbrat recursul pârâtei D.A.V. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta A.V.A.S. București împotriva deciziei comerciale nr. 406 din 26 septembrie 2007, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondat. Anulează recursul declarat de pârâta D.A.V. împotriva aceleiași decizii, ca netimbrat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 iunie 2008.