ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2798/2008

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 6705 din 16 mai 2007 pronunțată în Dosar nr. 18177/3/2006 a Tribunalului București, secția a VI-a comercială, s-a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta A.V.A.S. împotriva pârâtei SC R.H.

SA București pentru obligarea acesteia la plata sumei de 2.040.000.000 lei penalități de întârziere datorate conform contractului de vânzare-cumpărare acțiuni din 1997 completat prin actele adiționale din 20 mai 1998 și 19 martie 1999 și a sumei de 840.000.000 lei cu titlu de penalități de întârziere aferente investiției nerealizate scadente la 31 decembrie 1998 și respectiv a sumei de 1.200.000.000 lei penalități de întârziere calculate pentru nerealizarea obligației investiționale scadente la data de 31 decembrie 1999. Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut în esență că prin contractul de vânzare-cumpărare acțiuni din 21 mai 1997 încheiat între antecesorul reclamantei și SC C. SA s-a convenit vânzarea unui număr de 10.577 acțiuni nominative, reprezentând 40% din capitalul social al SC C. SA București, cumpărătorul obligându-se conform clauzei 7.4 din contract să efectueze investiții în societatea privatizată, în sumă minimă de 6.800.000.000 lei pe o perioadă de 2 ani de la semnarea contractului, conform programului de investiții stabilit în anexa 1 la contract.

Aceste investiții urmau să fie efectuate în natură sau în numerar fie din sursele proprii ale cumpărătorului, fie din fonduri împrumutate de acesta începând cu anul 1997. Totodată, conform clauzei prevăzute la art. 7.4.1 din contract părțile au convenit ca în ipoteza neefectuării investițiilor la scadență, cumpărătorul va plăti o penalitate egală cu 30% din suma neinvestită până la fiecare din datele prevăzute în anexa 1, iar potrivit clauzei din art. 7.4.2 cumpărătorul era obligat să transmită vânzătorului până la data de 30 aprilie a anului 1998 și respectiv 1999 un certificat semnat de cenzorii societății, care să ateste efectuarea investițiilor.

Ulterior încheierii contractului din litigiu, pârâta a fuzionat prin absorbție la data de 23 decembrie 1997 cu SC C. SA și SC C. SA stabilindu-se și o creștere a capitalului social de la 9.204.914.433 lei la 60.688.726.737 lei ca urmare a aportului în natură în sumă de 50.672.838.588 lei reprezentând utilaje destinate producției importate de SC C. SA.

În privința obligațiilor investiționale la efectuarea cărora s-a obligat pârâta, tribunalul a reținut în baza expertizei contabile dispuse în cauză că în anul 1988 aceasta a realizat investiții în sumă de 27.121.586.464 lei informând-o și pe reclamantă prin adresa din 29 februarie 1999. În consecință, prin Protocolul din 26 aprilie 1999 reclamanta restituie pârâtei suma de 1.798.090.000 lei reprezentând contravaloarea a 40% din acțiunile deținute de reclamantă la SC C. SRL, sumă care de asemenea a fost utilizată de pârâtă pentru achiziționarea de utilaje în legătură cu contractul din 1997. Efectuarea investițiilor, arată tribunalul este continuată și prin certificatul emis de cenzorii societății - conform clauzei 7.42 din contract - din care rezultă că utilajele achiziționate au fost puse în funcțiune în secțiile de producție, iar reclamanta a aprobat operațiunea prin care utilajele au fost trecute din grupa imobilizări corporale în aceea de imobilizări financiare.

Apelul formulat de reclamantă a fost respins ca nefondat prin Decizia comercială nr. 594 din 4 decembrie 1997 a Curții de Apel București secția a VI-a comercială. Instanța de control judiciar, în argumentarea soluției pronunțate a reținut în plus față de considerentele avute în vedere de tribunal faptul că utilajele importate în vederea îndeplinirii obligațiilor înscrise în contract nu au ieșit din patrimoniul societății pârâte, deși acestea au fost aduse ca aport în natură la SC R.A.M. SA Borsec, deoarece valoarea lor se regăsește în patrimoniu sub forma acțiunilor pe care pârâta le deține la societatea anterior menționată, în sensul că aceeași valoare în loc să fie înregistrată în categoria imobilizărilor corporale se regăsește în cea a imobilizărilor financiare.

Dat fiind faptul că ambele conturi fac parte din activul bilanțului societății, ca expresie valorică a patrimoniului, rezultă că obligațiile contractuale asumate de intimată au fost realizate. Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamanta A.V.A.S. criticând-o pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În dezvoltarea criticilor recurenta invocă faptul că potrivit clauzelor contractului în ipoteza neefectuării investiției la scadență intimata era obligată la plata unei penalități egale cu 30% din suma neinvestită, iar conform legislației contabile efectuarea investiției înseamnă majorarea efectivă a patrimoniului cu contravaloarea acesteia la finele fiecărui an.

Această majorare urmând să se regăsească în bilanțul contabil aferent exercițiului financiar încheiat însoțit de raportul administratorilor și al cenzorilor precum și a documentelor justificative. Deși, niciuna dintre aceste cerințe nu au fost îndeplinite în cauză, iar la data de 3 noiembrie 1998 a fost redus capitalul social al intimatei cu suma de 50.672.699,028 mii lei, care include și valoarea utilajelor ce au făcut obiectul angajamentului investițional și care în realitate nu au intrat în patrimoniul societății cumpărate cu caracter definitiv în sensul art. 3 din O.G. nr. 25/2002, în mod nelegal s-a apreciat ca fiind îndeplinite obligațiile contractuale asumate. Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate raportat la prevederile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., Curtea constată că este nefondat respingându-l ca atare. Astfel, în mod corect a reținut instanța de apel, confirmând soluția tribunalului că în sensul art. 3 din O.G. nr. 25/2002 investiția reprezintă: „imobilizările corporale sau necorporale definite conform legislației contabile, aportul în numerar sau în natură care sunt intrate în patrimoniul societății cu caracter definitiv”. Din această perspectivă, reducerea capitalului social al intimatei, ulterior realizării investiției nu este relevantă pe de o parte deoarece conform clauzelor contractuale efectuarea investițiilor nu e condiționată de majorarea capitalului social și pe de altă parte pentru că în acest mod echipamentele respective nu au ieșit din patrimoniul societății ci valoarea lor se regăsește în patrimoniu sub forma imobilizărilor financiare, adică a acțiunilor pe care intimata le deține la societate la a cărei majorare de capital a participat prin aportul său în natură.

De altfel, - contrar celor susținute de recurentă - aceste imobilizări financiare se regăsesc ca active în bilanțul societății ca expresie valorică a patrimoniului său, ceea ce confirmă realizarea obligațiilor contractuale asumate, după cum corect au reținut și argumentat ambele instanțe. În consecință, criticile formulate de recurentă fiind nefondate vor fi respinse ca atare, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta A.V.A.S. București împotriva Deciziei nr. 594 din 4 decembrie 2007 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 9 octombrie 2008.