ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2798/2008

Asupra recursului de

față:

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința comercială nr. 6705 din 16 mai

2007 pronunțată în Dosar nr. 18177/3/2006 a Tribunalului București, secția a VI-a

comercială, s-a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta A.V.A.S.

împotriva pârâtei SC R.H. SA București pentru obligarea acesteia la plata sumei

de 2.040.000.000 lei penalități de întârziere datorate conform contractului de

vânzare-cumpărare acțiuni din 1997 completat prin actele adiționale din 20 mai

1998 și 19 martie 1999 și a sumei de 840.000.000 lei cu titlu de penalități de întârziere

aferente investiției nerealizate scadente la 31 decembrie 1998 și respectiv a sumei

de 1.200.000.000 lei penalități de întârziere calculate pentru nerealizarea

obligației investiționale scadente la data de 31 decembrie 1999.

Pentru a pronunța această

soluție prima instanță a reținut în esență că prin contractul de

vânzare-cumpărare acțiuni din 21 mai 1997 încheiat între antecesorul

reclamantei și SC C. SA s-a convenit vânzarea unui număr de 10.577 acțiuni

nominative, reprezentând 40% din capitalul social al SC C. SA București,

cumpărătorul obligându-se conform clauzei 7.4 din contract să efectueze

investiții în societatea privatizată, în sumă minimă de 6.800.000.000 lei pe o

perioadă de 2 ani de la semnarea contractului, conform programului de investiții

stabilit în anexa 1 la contract.

Aceste investiții

urmau să fie efectuate în natură sau în numerar fie din sursele proprii ale

cumpărătorului, fie din fonduri împrumutate de acesta începând cu anul 1997.

Totodată, conform

clauzei prevăzute la art. 7.4.1 din contract părțile au convenit ca în ipoteza

neefectuării investițiilor la scadență, cumpărătorul va plăti o penalitate

egală cu 30% din suma neinvestită până la fiecare din datele prevăzute în anexa

1, iar potrivit clauzei din art. 7.4.2 cumpărătorul era obligat să transmită

vânzătorului până la data de 30 aprilie a anului 1998 și respectiv 1999 un

certificat semnat de cenzorii societății, care să ateste efectuarea

investițiilor.

Ulterior încheierii

contractului din litigiu, pârâta a fuzionat prin absorbție la data de 23

decembrie 1997 cu SC C. SA și SC C. SA stabilindu-se și o creștere a

capitalului social de la 9.204.914.433 lei la 60.688.726.737 lei ca urmare a

aportului în natură în sumă de 50.672.838.588 lei reprezentând utilaje

destinate producției importate de SC C. SA.

În privința

obligațiilor investiționale la efectuarea cărora s-a obligat pârâta, tribunalul

a reținut în baza expertizei contabile dispuse în cauză că în anul 1988 aceasta

a realizat investiții în sumă de 27.121.586.464 lei informând-o și pe

reclamantă prin adresa din 29 februarie 1999.

În consecință, prin

Protocolul din 26 aprilie 1999 reclamanta restituie pârâtei suma de

1.798.090.000 lei reprezentând contravaloarea a 40% din acțiunile deținute de

reclamantă la SC C. SRL, sumă care de asemenea a fost utilizată de pârâtă

pentru achiziționarea de utilaje în legătură cu contractul din 1997.

Efectuarea

investițiilor, arată tribunalul este continuată și prin certificatul emis de

cenzorii societății - conform clauzei 7.42 din contract - din care rezultă că

utilajele achiziționate au fost puse în funcțiune în secțiile de producție, iar

reclamanta a aprobat operațiunea prin care utilajele au fost trecute din grupa

imobilizări corporale în aceea de imobilizări financiare.

Apelul formulat de

reclamantă a fost respins ca nefondat prin Decizia comercială nr. 594 din 4

decembrie 1997 a Curții de Apel București secția a VI-a comercială.

Instanța de control

judiciar, în argumentarea soluției pronunțate a reținut în plus față de

considerentele avute în vedere de tribunal faptul că utilajele importate în

vederea îndeplinirii obligațiilor înscrise în contract nu au ieșit din

patrimoniul societății pârâte, deși acestea au fost aduse ca aport în natură la

SC R.A.M. SA Borsec, deoarece valoarea lor se regăsește în patrimoniu sub forma

acțiunilor pe care pârâta le deține la societatea anterior menționată, în

sensul că aceeași valoare în loc să fie înregistrată în categoria

imobilizărilor corporale se regăsește în cea a imobilizărilor financiare. Dat

fiind faptul că ambele conturi fac parte din activul bilanțului societății, ca

expresie valorică a patrimoniului, rezultă că obligațiile contractuale asumate

de intimată au fost realizate.

Împotriva acestei

decizii a formulat recurs reclamanta A.V.A.S. criticând-o pentru motivele de

nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea

criticilor recurenta invocă faptul că potrivit clauzelor contractului în

ipoteza neefectuării investiției la scadență intimata era obligată la plata

unei penalități egale cu 30% din suma neinvestită, iar conform legislației

contabile efectuarea investiției înseamnă majorarea efectivă a patrimoniului cu

contravaloarea acesteia la finele fiecărui an. Această majorare urmând să se

regăsească în bilanțul contabil aferent exercițiului financiar încheiat însoțit

de raportul administratorilor și al cenzorilor precum și a documentelor

justificative.

Deși, niciuna dintre

aceste cerințe nu au fost îndeplinite în cauză, iar la data de 3 noiembrie 1998

a fost redus capitalul social al intimatei cu suma de 50.672.699,028 mii lei,

care include și valoarea utilajelor ce au făcut obiectul angajamentului

investițional și care în realitate nu au intrat în patrimoniul societății

cumpărate cu caracter definitiv în sensul art. 3 din O.G. nr. 25/2002, în mod

nelegal s-a apreciat ca fiind îndeplinite obligațiile contractuale asumate.

Analizând recursul

formulat prin prisma motivelor invocate raportat la prevederile art. 304 pct. 9

C. proc. civ., Curtea constată că este nefondat respingându-l ca atare.

Astfel, în mod corect

a reținut instanța de apel, confirmând soluția tribunalului că în sensul art. 3

din O.G. nr. 25/2002 investiția reprezintă: „imobilizările corporale sau

necorporale definite conform legislației contabile, aportul în numerar sau în

natură care sunt intrate în patrimoniul societății cu caracter definitiv”.

Din această

perspectivă, reducerea capitalului social al intimatei, ulterior realizării

investiției nu este relevantă pe de o parte deoarece conform clauzelor

contractuale efectuarea investițiilor nu e condiționată de majorarea

capitalului social și pe de altă parte pentru că în acest mod echipamentele

respective nu au ieșit din patrimoniul societății ci valoarea lor se regăsește

în patrimoniu sub forma imobilizărilor financiare, adică a acțiunilor pe care

intimata le deține la societate la a cărei majorare de capital a participat

prin aportul său în natură.

De altfel, - contrar

celor susținute de recurentă - aceste imobilizări financiare se regăsesc ca

active în bilanțul societății ca expresie valorică a patrimoniului său, ceea ce

confirmă realizarea obligațiilor contractuale asumate, după cum corect au

reținut și argumentat ambele instanțe.

În consecință,

criticile formulate de recurentă fiind nefondate vor fi respinse ca atare,

conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de

reclamanta

A.V.A.S. București împotriva Deciziei nr. 594 din 4 decembrie 2007 a Curții de

Apel București, secția a VI-a comercială ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință

publică, astăzi 9 octombrie 2008.