ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3073/2008

Asupra recursului de

față:

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.

7873 din 2 octombrie 2006 pronunțată în dosar nr. 34374/3/2005 al Tribunalului

București, secția a VI-a comercială, s-a admis acțiunea formulată de reclamanta

A.V.A.S. împotriva pârâtei SC N.T. SA București cu consecința obligării

acesteia la efectuarea investiției în sumă de 58.800.000 lei (Ron) la SC

D.M.A.I.U., în prezent SC U.SC SA București, precum și la plata sumei de

17.640.000 lei (Ron) cu titlu de penalități de întârziere și s-a respins

cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienta SC U.SC SA

București.

Pentru a pronunța

această soluție, prima instanță a reținut, în esență, că în temeiul

raporturilor contractuale dintre părți materializate în contractul nr. 1472

încheiat la 16 decembrie 1997 între antecesorul reclamantei în calitate de

vânzător și pârâtă în calitate de cumpărătoare, aceasta a dobândit pachetul

majoritar de acțiuni la SC D.M.A.I.U. SA, în prezent SC U.S.C. SA pentru prețul

de 26.557.250.000 lei.

Pe lângă plata

prețului, prin clauza prevăzută la art. 7.7 din contract pârâta și-a asumat și

obligația efectuării în societate pe o perioadă de patru ani începând cu data

plății prețului o investiție în sumă de 558.000.000.000 lei, conform anexelor 1

și 2 la contract, iar în cazul nerespectării acestei obligații urmând să

plătească o penalitate egală cu 30% din suma neinvestită la sfârșitul

perioadei.

Ulterior, prin actul

adițional din 12 mai 2000 părțile au convenit ca efectuarea investițiilor să

fie reeșalonată pe perioada 31 decembrie 2000 – 31 decembrie 2003.

Pârâta, arată

tribunalul, nu și-a îndeplinit obligațiile asumate, relevant fiind faptul că,

deși potrivit contractului aceasta trebuia să furnizeze vânzătorului la

sfârșitul fiecărui exercițiu financiar un certificat emis de cenzorii

societății care să ateste valoarea investițiilor efectuate în anul precedent,

doar la data de 29 august 2005 a fost depus certificatul emis de o firmă de

audit conform căreia la scadența obligației, adică 31 decembrie 2003 s-a

realizat investiția în sumă de 307.817.085.333 lei din sursele societății

privatizate și nu din surse proprii ale cumpărătorului.

Prin urmare, raportat

la cuantumul total al investiției ce trebuia efectuată, respectiv în sumă de

588.000.000.000 lei și a prevederilor contractului nu se poate însă reține nici

măcar o îndeplinire parțială a obligațiilor în condițiile în care investițiile

nu au fost realizate din sursele stabilite prin contract.

De asemenea,

apărările pârâtei referitoare la imposibilitatea realizării investițiilor din

cauze ce nu-i pot fi imputate au fost respinse de tribunal, ca nefondate, în

condițiile în care aceasta nu s-a prevalat pe parcursul derulării contractului

de prevederile art. 10, care îi confereau posibilitatea exonerării de

răspundere, astfel că față de neîndeplinirea culpabilă a obligațiilor asumate,

cererea reclamantei este întemeiată.

Referitor la cererea

de intervenție în interes propriu formulată de intervenienta SC U.S.C. SA având

ca obiect obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere către

intervenientă, în temeiul art. 16 alin. (3) din O.G. nr. 25/2002 modificată

prin Legea nr. 506/2002, prima instanță a reținut că prin art. 11 din O.G. nr.

27/2005 aceste dispoziții care îi confereau posibilitatea de a beneficia de

penalitățile datorate pentru nerealizarea investiției, au fost abrogate

anterior formulării cererii de intervenție și în consecință nu pot constitui un

temei pentru admiterea cererii.

Apelurile declarate

de pârâtă și intervenienta în interes propriu au fost admise prin decizia nr. 369

din 14 septembrie 2007 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, iar

hotărârea primei instanțe modificată în parte în sensul admiterii cererii de

intervenție și obligării pârâtei SC N.T. SA către intervenienta SC U.S.C. SA la

plata sumei de 17.640.000 lei cu titlu de penalități de întârziere, fiind

menținute restul dispozițiilor sentinței.

Instanța de control

judiciar în argumentarea deciziei pronunțate a reținut ca fiind întemeiate

criticile formulate în privința modului de soluționare al cererii de intervenție,

deoarece instanța de fond a fost investită cu o cerere de chemare în judecată

prin care reclamanta a solicitat ca penalitățile de întârziere să fie acordate

societății privatizate SC U.S.C. SA după cum rezultă atât din acțiunea

introductivă cât și din notificarea din data de 20 aprilie 2005 prin care

pârâta SC N.T. SA este încunoștiințată că datorează penalități în sumă de

17.640.000 lei către SC D.M.A.I.U. SA, în prezent SC U.S.C. SA.

În acest context,

arată instanța de apel, afirmația reprezentantului reclamantei făcută în

ședința publică din 7 noiembrie 2005 în sensul că din eroare a solicitat prin

cererea de chemare în judecată ca suma stabilită cu titlu de penalități să-i

fie acordată este inexactă și totodată încalcă prevederile art. 132 alin. (1) C.

proc. civ., fiind o modificare de acțiune făcută oral, fără a fi aprobată de

prima instanță și fără a fi comunicată pârâtei pentru a-și putea exercita

dreptul fundamental la apărare.

În privința

beneficiarului acestor penalități s-a reținut că raportat la împrejurarea

corect stabilită de tribunal că investițiile nu au fost realizate conform

contractului și H.G. nr. 450/1999, acestea se cuvin societății privatizate,

respectiv intervenientei SC U.S.C. SA în temeiul art. 16 alin. (3) din O.G. nr.

25/2002, în vigoare la data la care penalitățile au devenit certe, lichide și

exigibile, fiind irelevantă abrogarea ulterioară a acestor dispoziții.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs reclamanta A.V.A.S. criticând-o pentru motivele de

nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., derivate din

încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 132 C. proc. civ. și art. 16

alin. (3) din O.G. nr. 25/2002.

În mod concret,

recurenta invocă faptul că greșit instanța de apel a reținut că tribunalul a

fost investit cu o acțiune prin care reclamanta A.V.A.S. a solicitat ca

penalitățile să fie acordate societății privatizate SC U.S.C. SA apreciind

eronat că cererea de chemare în judecată trebuia modificată și că nu au fost

respectate dispozițiile procedurale în acest sens când în realitate reclamanta

a cerut ca plata acestor penalități să fie efectuată în conformitate cu

prevederile contractului încheiat cu SC N.T. SA București, singura care a fost

chemată în judecată în calitate de pârâtă.

În acest context,

mențiunea făcută de reclamantă pe penultima pagină din cererea de chemare în

judecată, în sensul că penalitățile trebuie achitate în contul societății

privatizate, este doar o eroare materială ce a fost rectificată, conform art. 132

alin. (2) pct. 1 C. proc. civ. Pe de altă parte, arată recurenta, soluția ce se

impunea în ipoteza în care instanța de apel a constatat că reclamanta a

solicitat ca plata penalităților să fie efectuată către SC U.S.C. SA, era aceea

de respingere a cererii de intervenție ca fiind lipsită de interes.

O altă critică

vizează aplicarea greșită a dispozițiilor art. 16 alin. (3) din O.U.G. nr.

25/2002, modalitate prin care instanța de apel a dat eficiență unui text de

lege abrogat și contrar prevederilor contractuale cuprinse în clauza 7.7 alin.

(1) conform cărora, în cazul neefectuării investițiilor prevăzute în anexa 1,

cumpărătorul se obligă să plătească vânzătorului o penalitate egală cu 30 % din

suma neinvestită la sfârșitul perioadei de investiție.

În acest sens,

menționează recurenta, prevederile legale anterior menționate, conform cărora

aceste penalități se cuvin societății privatizate urmând a fi virate cu titlu

gratuit societății conform O.G. nr. 40/2003, au avut o aplicabilitate

temporară, astfel încât după abrogarea acestor dispoziții prin art. 11 din O.G.

nr. 27/2005, plata penalităților nu se mai putea efectua valabil în contul

societății privatizate. Pe de altă parte, abrogarea dispozițiilor legale

anterior menționate a fost impusă de necesitatea corelării legislației

naționale cu cea europeană din domeniul concurenței, aspect ce rezultă din

Expunerea de motive a proiectului Legii nr. 340/2005 de aprobare a O.G. nr.

27/2005.

Analizând recursul

formulat prin prisma motivelor invocate raportat la prevederile art. 304 pct. 9

C. proc. civ., coroborat cu art. 312 alin. (3) și (5) C. proc. civ., Curtea

constată că este întemeiat admițându-l ca atare.

apreciat greșit că precizarea verbală făcută de reprezentantul reclamantei, în

fața tribunalului, în sensul că din eroare a menționat în motivarea cererii de

chemare în judecată că penalitățile solicitate se cuvin SC U.S.C. SA,

reprezintă o modificare de acțiune necomunicată pârâtei și care nu a fost aprobată

de prima instanță.

Această precizare a

fost făcută de reclamantă la prima zi de înfățișare și se încadrează în

prevederile art. 132 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ., deoarece s-a rectificat o

eroare materială din cuprinsul cererii de chemare în judecată, situație în care

„cererea nu se socotește modificată și nu se va da termen, ci se vor trece în

încheierea de ședință declarațiile verbale făcute în instanță”, cum de altfel,

corect a procedat tribunalul, menționând în cuprinsul încheierii de ședință această

precizare și totodată acordând pârâtei un termen pentru pregătirea apărării.

Pârâta, prin întâmpinarea depusă nu a invocat încălcarea prevederilor art. 132

alin. (1) C. proc. civ., ci a formulat apărări pe fondul cauzei, inclusiv în

privința penalităților de întârziere.

În acest context,

argumentarea instanței de apel conform căreia pârâta a fost în imposibilitatea

exercitării dreptului său fundamental la apărare față de precizarea acțiunii și

că aceasta nu a fost avută în vedere de tribunal nu este corectă și nici nu a

fost de altfel, invocată de pârâtă prin apelul formulat care a vizat în

exclusivitate critici de fond ale hotărârii primei instanțe și nu încălcarea de

către aceasta a dispozițiilor procedurale cuprinse în art. 132 C. proc. civ.

Din această

perspectivă, rezultă că este întemeiată și critica recurentei conform căreia,

un atare argument înfrânge logica juridică pentru că într-adevăr în ipoteza în

care instanța de apel a reținut că în realitate reclamanta A.V.A.S. a solicitat

ca plata penalităților de întârziere să fie făcută către SC U.S.C. SA, soluția

ce se impunea era aceea de respingere a cererii de intervenție în interes

propriu formulată de aceasta ca fiind lipsită de interes.

De altfel, dacă SC U.S.C.

SA ar fi avut calitatea de parte în proces, încă prin acțiunea introductivă,

formularea unei cereri de intervenție nu era posibilă deoarece conform art. 49 C.

proc. civ., „oricine are interes poate interveni într-o pricină ce se urmează

între alte persoane”, ori tocmai pentru că nu era parte în acel proces SC U.S.C.

SA, a apreciat că se impune formularea unei cereri de intervenție.

motivul de recurs privind aplicarea dispozițiilor art. 16 alin. (3) din O.G.

nr. 25/2002, Curtea constată că instanța de apel a avut în vedere doar

împrejurarea că penalitățile de întârziere erau certe, lichide și exigibile la

data de 31 decembrie 2003, dată la care erau în vigoare dispozițiile legale

anterior invocate, astfel încât acestea se cuvin de drept societății

intervenite, chiar dacă la data formulării cererii de intervenție aceste

prevederi erau abrogate prin O.G. nr. 27/2005. Acest act normativ produce

efecte numai de la data adoptării și promulgării lui, adică doar pentru

penalitățile de întârziere pentru nerealizarea investițiilor născute după

această dată pentru că în caz contrar s-ar încălca prevederile art. 1 C. civ.,

potrivit căruia legea civilă dispune numai pentru viitor și nu are putere

retroactivă.

Deși, acest

raționament este corect, instanța de apel era datoare să examineze motivarea

formulată constant de reclamantă în sensul că aceste penalități i se cuvin în

temeiul contractului, cu atât mai mult cu cât art. 16 alin. (3) din O.G. nr.

25/2002 a fost abrogat, susține recurenta, tocmai din cauza neconformității

sale cu legislația comunitară în domeniul concurenței, indicând în acest sens

Expunerea de motive a proiectului Legii nr. 340/2005 de aprobare a O.G. nr.

25/2002.

În acest context,

rezultă că este întemeiată și critica conform căreia instanța de apel nu a

analizat cauza și sub aspectul obligațiilor contractuale asumate de părți,

limitându-se la analizarea efectelor abrogării prevederilor legale în temeiul

cărora penalitățile de întârziere au fost acordate, ceea ce atrage incidența

prevederilor art. 312 alin. (3) și (5) C. proc. civ., cauza nefiind cercetată

în fond sub toate aspectele deduse judecății, astfel încât soluția ce se impune

este aceea de admitere a recursului, casarea deciziei și trimiterea cauzei spre

rejudecare, prilej cu care aceasta se va analiza și din perspectiva

conformității dispozițiilor legale în baza căreia acestea au fost acordate cu

legislația cominatară și raportat la împrejurarea că aceasta a determinat

adoptarea Legii nr. 340/2005 de aprobare a O.G. nr. 27/2005 pentru abrogarea

expresă a dispozițiilor care pot avea impact anticoncurențial, respectiv art. 16

alin. (3) din O.G. nr. 25/2002.

În consecință,

potrivit argumentelor anterior expuse, Curtea constată că recursul reclamantei

fiind întemeiat, acesta va fi admis ca atare, iar conform art. 312 alin. (1), (3)

și (5) C. proc. civ., cauza va fi trimisă spre rejudecare ca efect al casării

deciziei instanței de apel.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de reclamanta A.V.A.S. București împotriva deciziei nr. 369 din 14

septembrie 2007 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, pe care o

casează și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință

publică, astăzi 23 octombrie 2008.