ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3073/2008

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 7873 din 2 octombrie 2006 pronunțată în dosar nr. 34374/3/2005 al Tribunalului București, secția a VI-a comercială, s-a admis acțiunea formulată de reclamanta A.V.A.S. împotriva pârâtei SC N.T. SA București cu consecința obligării acesteia la efectuarea investiției în sumă de 58.800.000 lei (Ron) la SC D.M.A.I.U., în prezent SC U.SC SA București, precum și la plata sumei de 17.640.000 lei (Ron) cu titlu de penalități de întârziere și s-a respins cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienta SC U.SC SA București.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, că în temeiul raporturilor contractuale dintre părți materializate în contractul nr. 1472 încheiat la 16 decembrie 1997 între antecesorul reclamantei în calitate de vânzător și pârâtă în calitate de cumpărătoare, aceasta a dobândit pachetul majoritar de acțiuni la SC D.M.A.I.U. SA, în prezent SC U.S.C. SA pentru prețul de 26.557.250.000 lei. Pe lângă plata prețului, prin clauza prevăzută la art. 7.7 din contract pârâta și-a asumat și obligația efectuării în societate pe o perioadă de patru ani începând cu data plății prețului o investiție în sumă de 558.000.000.000 lei, conform anexelor 1 și 2 la contract, iar în cazul nerespectării acestei obligații urmând să plătească o penalitate egală cu 30% din suma neinvestită la sfârșitul perioadei.

Ulterior, prin actul adițional din 12 mai 2000 părțile au convenit ca efectuarea investițiilor să fie reeșalonată pe perioada 31 decembrie 2000 – 31 decembrie 2003. Pârâta, arată tribunalul, nu și-a îndeplinit obligațiile asumate, relevant fiind faptul că, deși potrivit contractului aceasta trebuia să furnizeze vânzătorului la sfârșitul fiecărui exercițiu financiar un certificat emis de cenzorii societății care să ateste valoarea investițiilor efectuate în anul precedent, doar la data de 29 august 2005 a fost depus certificatul emis de o firmă de audit conform căreia la scadența obligației, adică 31 decembrie 2003 s-a realizat investiția în sumă de 307.817.085.333 lei din sursele societății privatizate și nu din surse proprii ale cumpărătorului.

Prin urmare, raportat la cuantumul total al investiției ce trebuia efectuată, respectiv în sumă de 588.000.000.000 lei și a prevederilor contractului nu se poate însă reține nici măcar o îndeplinire parțială a obligațiilor în condițiile în care investițiile nu au fost realizate din sursele stabilite prin contract. De asemenea, apărările pârâtei referitoare la imposibilitatea realizării investițiilor din cauze ce nu-i pot fi imputate au fost respinse de tribunal, ca nefondate, în condițiile în care aceasta nu s-a prevalat pe parcursul derulării contractului de prevederile art. 10, care îi confereau posibilitatea exonerării de răspundere, astfel că față de neîndeplinirea culpabilă a obligațiilor asumate, cererea reclamantei este întemeiată.

Referitor la cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienta SC U.S.C. SA având ca obiect obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere către intervenientă, în temeiul art. 16 alin. (3) din O.G. nr. 25/2002 modificată prin Legea nr. 506/2002, prima instanță a reținut că prin art. 11 din O.G. nr. 27/2005 aceste dispoziții care îi confereau posibilitatea de a beneficia de penalitățile datorate pentru nerealizarea investiției, au fost abrogate anterior formulării cererii de intervenție și în consecință nu pot constitui un temei pentru admiterea cererii. Apelurile declarate de pârâtă și intervenienta în interes propriu au fost admise prin decizia nr. 369 din 14 septembrie 2007 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, iar hotărârea primei instanțe modificată în parte în sensul admiterii cererii de intervenție și obligării pârâtei SC N.T.

SA către intervenienta SC U.S.C. SA la plata sumei de 17.640.000 lei cu titlu de penalități de întârziere, fiind menținute restul dispozițiilor sentinței. Instanța de control judiciar în argumentarea deciziei pronunțate a reținut ca fiind întemeiate criticile formulate în privința modului de soluționare al cererii de intervenție, deoarece instanța de fond a fost investită cu o cerere de chemare în judecată prin care reclamanta a solicitat ca penalitățile de întârziere să fie acordate societății privatizate SC U.S.C. SA după cum rezultă atât din acțiunea introductivă cât și din notificarea din data de 20 aprilie 2005 prin care pârâta SC N.T. SA este încunoștiințată că datorează penalități în sumă de 17.640.000 lei către SC D.M.A.I.U.

SA, în prezent SC U.S.C. SA. În acest context, arată instanța de apel, afirmația reprezentantului reclamantei făcută în ședința publică din 7 noiembrie 2005 în sensul că din eroare a solicitat prin cererea de chemare în judecată ca suma stabilită cu titlu de penalități să-i fie acordată este inexactă și totodată încalcă prevederile art. 132 alin. (1) C. proc. civ., fiind o modificare de acțiune făcută oral, fără a fi aprobată de prima instanță și fără a fi comunicată pârâtei pentru a-și putea exercita dreptul fundamental la apărare. În privința beneficiarului acestor penalități s-a reținut că raportat la împrejurarea corect stabilită de tribunal că investițiile nu au fost realizate conform contractului și H.G.

nr. 450/1999, acestea se cuvin societății privatizate, respectiv intervenientei SC U.S.C. SA în temeiul art. 16 alin. (3) din O.G. nr. 25/2002, în vigoare la data la care penalitățile au devenit certe, lichide și exigibile, fiind irelevantă abrogarea ulterioară a acestor dispoziții. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta A.V.A.S. criticând-o pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., derivate din încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 132 C. proc. civ. și art. 16 alin. (3) din O.G. nr. 25/2002. În mod concret, recurenta invocă faptul că greșit instanța de apel a reținut că tribunalul a fost investit cu o acțiune prin care reclamanta A.V.A.S.

a solicitat ca penalitățile să fie acordate societății privatizate SC U.S.C. SA apreciind eronat că cererea de chemare în judecată trebuia modificată și că nu au fost respectate dispozițiile procedurale în acest sens când în realitate reclamanta a cerut ca plata acestor penalități să fie efectuată în conformitate cu prevederile contractului încheiat cu SC N.T. SA București, singura care a fost chemată în judecată în calitate de pârâtă. În acest context, mențiunea făcută de reclamantă pe penultima pagină din cererea de chemare în judecată, în sensul că penalitățile trebuie achitate în contul societății privatizate, este doar o eroare materială ce a fost rectificată, conform art. 132 alin. (2) pct. 1 C. proc.

civ. Pe de altă parte, arată recurenta, soluția ce se impunea în ipoteza în care instanța de apel a constatat că reclamanta a solicitat ca plata penalităților să fie efectuată către SC U.S.C. SA, era aceea de respingere a cererii de intervenție ca fiind lipsită de interes. O altă critică vizează aplicarea greșită a dispozițiilor art. 16 alin. (3) din O.U.G. nr. 25/2002, modalitate prin care instanța de apel a dat eficiență unui text de lege abrogat și contrar prevederilor contractuale cuprinse în clauza 7.7 alin. (1) conform cărora, în cazul neefectuării investițiilor prevăzute în anexa 1, cumpărătorul se obligă să plătească vânzătorului o penalitate egală cu 30 % din suma neinvestită la sfârșitul perioadei de investiție.

În acest sens, menționează recurenta, prevederile legale anterior menționate, conform cărora aceste penalități se cuvin societății privatizate urmând a fi virate cu titlu gratuit societății conform O.G. nr. 40/2003, au avut o aplicabilitate temporară, astfel încât după abrogarea acestor dispoziții prin art. 11 din O.G. nr. 27/2005, plata penalităților nu se mai putea efectua valabil în contul societății privatizate. Pe de altă parte, abrogarea dispozițiilor legale anterior menționate a fost impusă de necesitatea corelării legislației naționale cu cea europeană din domeniul concurenței, aspect ce rezultă din Expunerea de motive a proiectului Legii nr. 340/2005 de aprobare a O.G. nr. 27/2005. Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate raportat la prevederile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., coroborat cu art. 312 alin. (3) și (5) C. proc. civ., Curtea constată că este întemeiat admițându-l ca atare. 1. Instanța de apel a apreciat greșit că precizarea verbală făcută de reprezentantul reclamantei, în fața tribunalului, în sensul că din eroare a menționat în motivarea cererii de chemare în judecată că penalitățile solicitate se cuvin SC U.S.C. SA, reprezintă o modificare de acțiune necomunicată pârâtei și care nu a fost aprobată de prima instanță. Această precizare a fost făcută de reclamantă la prima zi de înfățișare și se încadrează în prevederile art. 132 alin. (2) pct. 1 C. proc.

civ., deoarece s-a rectificat o eroare materială din cuprinsul cererii de chemare în judecată, situație în care „cererea nu se socotește modificată și nu se va da termen, ci se vor trece în încheierea de ședință declarațiile verbale făcute în instanță”, cum de altfel, corect a procedat tribunalul, menționând în cuprinsul încheierii de ședință această precizare și totodată acordând pârâtei un termen pentru pregătirea apărării. Pârâta, prin întâmpinarea depusă nu a invocat încălcarea prevederilor art. 132 alin. (1) C. proc. civ., ci a formulat apărări pe fondul cauzei, inclusiv în privința penalităților de întârziere.

În acest context, argumentarea instanței de apel conform căreia pârâta a fost în imposibilitatea exercitării dreptului său fundamental la apărare față de precizarea acțiunii și că aceasta nu a fost avută în vedere de tribunal nu este corectă și nici nu a fost de altfel, invocată de pârâtă prin apelul formulat care a vizat în exclusivitate critici de fond ale hotărârii primei instanțe și nu încălcarea de către aceasta a dispozițiilor procedurale cuprinse în art. 132 C. proc. civ. Din această perspectivă, rezultă că este întemeiată și critica recurentei conform căreia, un atare argument înfrânge logica juridică pentru că într-adevăr în ipoteza în care instanța de apel a reținut că în realitate reclamanta A.V.A.S.

a solicitat ca plata penalităților de întârziere să fie făcută către SC U.S.C. SA, soluția ce se impunea era aceea de respingere a cererii de intervenție în interes propriu formulată de aceasta ca fiind lipsită de interes. De altfel, dacă SC U.S.C. SA ar fi avut calitatea de parte în proces, încă prin acțiunea introductivă, formularea unei cereri de intervenție nu era posibilă deoarece conform art. 49 C. proc. civ., „oricine are interes poate interveni într-o pricină ce se urmează între alte persoane”, ori tocmai pentru că nu era parte în acel proces SC U.S.C. SA, a apreciat că se impune formularea unei cereri de intervenție. 2. Referitor la motivul de recurs privind aplicarea dispozițiilor art. 16 alin. (3) din O.G.

nr. 25/2002, Curtea constată că instanța de apel a avut în vedere doar împrejurarea că penalitățile de întârziere erau certe, lichide și exigibile la data de 31 decembrie 2003, dată la care erau în vigoare dispozițiile legale anterior invocate, astfel încât acestea se cuvin de drept societății intervenite, chiar dacă la data formulării cererii de intervenție aceste prevederi erau abrogate prin O.G. nr. 27/2005. Acest act normativ produce efecte numai de la data adoptării și promulgării lui, adică doar pentru penalitățile de întârziere pentru nerealizarea investițiilor născute după această dată pentru că în caz contrar s-ar încălca prevederile art. 1 C. civ., potrivit căruia legea civilă dispune numai pentru viitor și nu are putere retroactivă.

Deși, acest raționament este corect, instanța de apel era datoare să examineze motivarea formulată constant de reclamantă în sensul că aceste penalități i se cuvin în temeiul contractului, cu atât mai mult cu cât art. 16 alin. (3) din O.G. nr. 25/2002 a fost abrogat, susține recurenta, tocmai din cauza neconformității sale cu legislația comunitară în domeniul concurenței, indicând în acest sens Expunerea de motive a proiectului Legii nr. 340/2005 de aprobare a O.G. nr. 25/2002. În acest context, rezultă că este întemeiată și critica conform căreia instanța de apel nu a analizat cauza și sub aspectul obligațiilor contractuale asumate de părți, limitându-se la analizarea efectelor abrogării prevederilor legale în temeiul cărora penalitățile de întârziere au fost acordate, ceea ce atrage incidența prevederilor art. 312 alin. (3) și (5) C. proc.

civ., cauza nefiind cercetată în fond sub toate aspectele deduse judecății, astfel încât soluția ce se impune este aceea de admitere a recursului, casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare, prilej cu care aceasta se va analiza și din perspectiva conformității dispozițiilor legale în baza căreia acestea au fost acordate cu legislația cominatară și raportat la împrejurarea că aceasta a determinat adoptarea Legii nr. 340/2005 de aprobare a O.G. nr. 27/2005 pentru abrogarea expresă a dispozițiilor care pot avea impact anticoncurențial, respectiv art. 16 alin. (3) din O.G. nr. 25/2002. În consecință, potrivit argumentelor anterior expuse, Curtea constată că recursul reclamantei fiind întemeiat, acesta va fi admis ca atare, iar conform art. 312 alin. (1), (3) și (5) C. proc.

civ., cauza va fi trimisă spre rejudecare ca efect al casării deciziei instanței de apel. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta A.V.A.S. București împotriva deciziei nr. 369 din 14 septembrie 2007 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 23 octombrie 2008.