ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3570/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Cluj, reclamanta M.E.M. a solicitat anularea hotărârii nr. 20866 din 25 ianuarie 2007 emisă de pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj și recunoașterea calității de refugiat pentru perioada octombrie 1942 – martie 1945. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că în urma Diktatului de la Viena, în Ardealul de Sud, rămas sub administrarea autorităților românești, au avut loc persecuții împotriva etnicilor maghiari în urma cărora reclamanta, împreună cu părinții, a fost obligată să se refugieze din localitatea Brașov în Cluj. Prin sentința civilă nr. 176 din 22 martie 2007, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, și de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta M.E.M.

și a dispus anularea hotărârii nr. 20866 din 25 ianuarie 2007 emisă de pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj. A obligat pârâta să-i recunoască reclamantei calitatea de refugiat în perioada 1 noiembrie 1942 – 6 martie 1945 și să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000 începând cu data de 1 decembrie 2006. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că tatăl reclamantei s-a refugiat din Brașov în Cluj iar vârsta mică a reclamantei la data refugiului părinților cât și declarațiile martorilor conduc la concluzia că aceasta s-a refugiat împreună cu părinții. Împotriva sentinței sus-menționate a declarate recurs Casa Județeană de Pensii Cluj, care a motivat că în lipsa ocupației hortiste nu se poate susține că a existat persecuție etnică care să fi constituit motiv al plecării din localitatea de domiciliu.

Recursul este nefondat. Se reține că în urma Diktatului de la Viena au avut loc persecuții din partea Guvernului României împotriva etnicilor maghiari din Ardealul Sud. Aceste persecuții pe de o parte constituiau replica la persecuțiile hortiste împotriva populației de naționalitate română din Ardealul de Nord, iar pe de altă parte constituia o politică reciprocă a Guvernului României și a Guvernului Ungariei de curățire etnică a noilor teritorii. Ambele state aveau ca formă de guvernare dictatura militară. Din probele administrate în cauză se reține că reclamanta a fost nevoită să se refugieze din Brașov în Cluj, deoarece au existat persecuții etnice, în concret, părinții săi, în special tatăl, a fost bătut de legionari și jandarmi, pe motivul a vorbit în limba maghiară, a fost amenințat și îndemnat să părăsească teritoriul României.

În asemenea condiții, în luna octombrie 1942, reclamanta împreună cu familia s-au refugiat în Cluj, localitate aflată sub ocupația Ungariei. Din motivele de recurs s-ar putea deduce că în urma dictatului de la Viena nu au existat nici un fel de persecuții asupra etnicilor maghiari din România. Ori, art. 1 din Legea nr. 189/2000 nu face distincție între naționalitatea celor persecutați sau între localitatea și statul de unde și unde a avut loc refugiul. O asemenea distincție ar conveni Constituției României și întregii ordini de drept. În consecință, recursul declarat în cauză este nefondat și în temeiul art. 312 C. proc. civ. urmează să fie respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Cluj împotriva sentinței civile nr. 176 din 22 martie 2007 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 26 septembrie 2007