ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6494/2007

Deliberând, asupra recursului de față, în condițiile art. 256 C. proc.

civ., constată următoarele:

Tribunalul Oradea, prin sentința

civilă nr. 85 din 24 ianuarie 2007 a respins cererea reclamantei Direcția

Generală de Pașapoarte de restrângere a exercitării dreptului la libera

circulație a pârâtei T.A., cu motivarea că din declarația redactată de organul

de poliție și necoroborat cu alte probe nu rezultă că pârâta ar reprezenta un

pericol în sensul art. 2 din Legea nr. 79/1995 privind ratificarea Protocolului

nr. 11 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Curtea de Apel Oradea, prin decizia

nr. 162 din 26 aprilie 2004, a respins ca nefondat apelul declarat de

reclamantă împotriva sentinței, pentru considerentele ce urmează.

Simpla neîndeplinire a

formalităților privind intrarea, ieșirea, circulația străinilor nu este de

natură a constitui în sine, o conduită care să justifice prin ea însăși o

măsură de limitare a libertății de circulație, față de dispozițiile art. 3 din

Protocolul Convenției Europene a Drepturilor Omului.

Împotriva deciziei a declarat recurs

reclamanta, criticând hotărârea pentru motivele ce urmează.

Autoritățile române nu pot cenzura

returnarea intimatei din Franța, deoarece din declarația de grefă a pârâtei

rezultă că aceasta a fost returnată pentru ședere ilegală, încălcând art. 5 din

Legea nr. 248/2005.

Prin Tratatul privind aderarea

Bulgariei și României s-a suspendat pe o perioadă de 2 ani de la data aderării

aplicabilitatea Directive nr. 2004/38/CE, care, nefiind transpusă în legislația

internă, nu face parte de drept din legislația internă.

Conduita intimatei a adus atingere

imaginii și intereselor României în raporturile cu Franța, înainte de România

să adere la Uniunea Europeană.

Din dezvoltarea motivelor de recurs

rezultă că recurenta invocă aplicarea greșită a legii, astfel încât Înalta

Curte, în temeiul dispozițiilor art. 306 alin. (3) C. proc. civ. le va încadra

în motivele prevăzute de pct. 9 al art. 304 C. proc. civ.

Analizând decizia recurată prin

prisma criticilor formulate și a probatoriilor administrate, Înalta Curte

reține cele ce succed.

Intimata a fost returnată din Franța

la data de 4 august 2006 în baza acordului încheiat de România cu acest stat.

Recurenta, în susținerea cererii

sale, a administrat doar două înscrisuri, ambele personal de la intimată, din care

rezultă că aceasta a părăsit România la 24 mai 2006 și că la 26 iulie 2006 a

fost depistată în Franța și returnat.

Potrivit dispozițiilor art. 38 lit.

a) din Legea nr. 248/2005 singura condiție de restrângere a dreptului la libera

circulație este ca persoana în cauză să fi fost returnată în baza acordului de

readmisie încheiat cu respectivul.

Această reglementare restrictivă

vine însă în conflict cu prevederile art. 2 pct. 3 al Protocolului nr. 4 la

Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Conform acestor norme prioritare

față de dreptul intern, libertatea de circulație a unei persoane poate fi

limitată doar pentru motive de securitate națională, siguranță publică,

menținerea ordinii publice, prevenirea faptelor penale, protecția sănătății sau

a moralei, or pentru protejarea drepturilor și libertăților altor persoane.

Pentru ca aceste motive de ordine

publică să justifice măsurile de îngrădire a dreptului la liberă circulație,

este necesar să fie respectat principiul proporționalității, iar conduita

persoanei în cauză să fie o amenințare reală, prezentă și suficient de gravă la

adresa unui interes fundamental al societății.

Or, astfel de motive nu pot rezulta

în mod suficient din faptul însuși al expulzării, pentru că ar însemna ca

principiul proporționalității în adoptarea măsurii, să nu mai intereseze și,

astfel, să fie ignorată exigența normei europene.

Nerespectarea culpabilă a cerințelor

de ședere pe teritoriul Franței a fost sancționată și s-a consumat prin adoptarea

măsurii expulzării de către statul respectiv.

Situația juridică ce a fost creată

prin faptul șederii nelegale pe o perioadă de două luni s-a epuizat prin

adoptarea măsurii returnării, iar la momentul la care se solicită restrângerea

liberei circulații, normele incidente nu mai impus condiții decurgând din

nerespectarea anterioară a unei cerințe de ședere în spațiul Uniunii, urmare a

aderării României de la 1 ianuarie 2007 la Uniunea Europeană.

Pentru considerentele arătate, în

temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul va fi respins

ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de

Ministerul Internelor și Reformei Administrative, Direcția Generală de

Pașapoarte împotriva deciziei nr. 162 din 26 aprilie 2007 a Curții de Apel

Oradea, secția civilă mixtă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 octombrie

2007.