ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8301/2006

Asupra recursului civil de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 29

aprilie 2005, pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, ulterior

precizată, reclamantul R.C. a solicitat instanței să dispună, prin hotărârea ce

se va pronunța, obligarea pârâtului Municipiul București prin primar general de

a răspunde la notificarea nr. 2507/2001, din dosarul înregistrat la Primăria

Municipiului București sub nr. 11901/2001, prin dispoziție de restituire în

natură a terenului în suprafață de 118,6 mp care este liber și restituirea în

echivalent a 213 mp teren, conform Legii nr. 10/2001 sau decizie de respingere

a notificării.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat

că, prin intermediul B.E.J. „N.Ș.”, a depus la Primăria Municipiului București,

la data de 10 august 2001, notificarea nr. 2507/2001, precum și actele

solicitate de pârât, anexate la adresa de înaintare nr. 18648/2003, însă acesta

nu i-a comunicat nici un răspuns, încălcând dispozițiile art. 23 și art. 24 din

Legea nr. 10/2001 și ale pct. 23.1 si 23.2 din Normele Metodologice de aplicare

unitară a Legii nr. 10/2001.

Tribunalul București, secția a IV-a civilă,

prin sentința nr. 935 din 8 septembrie 2005, a admis acțiunea precizată și a

obligat pârâtul să răspundă la notificare prin emiterea unei decizii sau dispoziții

motivate cu privire la cererea de restituire în natură și prin echivalent a

imobilului situat in București.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut

că, pârâtul nu și-a îndeplinit obligația legală prevăzută de art. 23 din Legea

nr. 10/2001. De la data formulării notificării au trecut cca. 4 ani, timp în

care pârâtul a stat în pasivitate, iar în cazul în care aprecia că, petentul nu

și-a dovedit cererea cu actele depuse la dosar, avea posibilitatea să emită o

decizie de respingere a notificării, pe care reclamantul să o poată contesta pe

căile prevăzute de lege.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel

pârâtul, invocând excepția necompetenței materiale a tribunalului în

soluționarea acțiunii, pe considerentul că, obiectul cererii constă în obligația

de a face și, prin urmare, competența de soluționare revine Judecătoriei

sectorului 5 București, pe raza căreia își are sediul pârâtul.

S-a mai susținut, prin motivele de apel că,

termenul de 60 de zile prevăzut de art. 23 alin. (1) și (2) din Legea nr.

10/2001, pentru soluționarea notificării este un termen de recomandare.

Curtea de Apel București, secția a IV-a

civilă, prin decizia nr. 50 din 20 februarie 2006, a respins ca nefondat

apelul, reținând că, acțiunea reclamantului nu are ca obiect o obligație de a

face, ci are caracterul unei contestații în sensul dispozițiilor art. 24 din

Legea nr. 10/2001, deoarece nesoluționarea notificării din anul 2001 până în

anul 2005, echivalează cu un refuz, iar petentul are dreptul să formuleze o

contestație împotriva acestui abuz.

S-a mai reținut, în motivarea deciziei,

faptul că, termenul prevăzut de art. 23 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001,

pentru soluționarea notificării este un termen imperativ, iar nu de

recomandare, cum greșit susține pârâtul.

Împotriva acestei decizii a exercitat calea

de atac a recursului, pârâtul Municipiul București prin primar general,

invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., reiterând excepția necompetenței

materiale a tribunalului în soluționarea acțiunii și susținând, în plus, faptul

că, termenul de 60 de zile prevăzut de lege curge fie de la data depunerii

notificării, în cazul în care, odată cu aceasta s-au depus și actele

doveditoare, fie de la data depunerii înscrisurilor, dacă acestea se depun

ulterior. În speță, reclamantul nu a arătat care este data depunerii ultimului

act și nu a precizat în mod expres că nu mai are alte dovezi de prezentat,

situație în care, obligația de a emite dispoziție de restituire este prematură.

Recursul este nefondat pentru considerentele

ce succed.

Cu privire la primul motiv de recurs, este de

reținut faptul că, absența răspunsului unității deținătoare echivalează cu un

refuz de restituire a imobilului, care trebuie cenzurat de tribunal tot în

condițiile procedurii speciale prevăzute de Legea nr. 10/2001.

Astfel, potrivit art. 26 alin. (3) din Legea

nr. 10/2001 republicată, „decizia sau, după caz, dispoziția motivată de

respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată

de persoana care se pretinde îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a

cărui circumscripție se află sediul unității deținătoare sau, după caz, al

entității investite cu soluționarea notificării, în termen de 30 de zile de la

comunicare.”

Pentru rațiuni de simetrie, și cererile

formulate împotriva refuzului de a emite decizie sau dispoziție motivată,

trebuie adresate tot la secția civilă a tribunalului în a cărui rază

teritorială își are sediul persoana juridică notificată.

De altfel, prin decizia nr. IX din 20 martie

2006, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secțiile Unite, ca

urmare a recursului în interesul legii promovat de Procurorul General al

Parchetului de pe lângă Î.C.C.J., s-a statuat că instanța competentă material

să judece cererile formulate împotriva refuzului persoanei juridice notificate

de a emite decizie sau dispoziție motivată este secția civilă a tribunalului.

Nici cea de-a doua critică formulată de

recurentul-pârât nu este întemeiată, deoarece reclamantul a depus înscrisurile

doveditoare ale cererii sale la dosarul administrativ întocmit în baza Legii

nr. 10/2001, cu adresa nr. 18648/2003, înaintând ulterior la Primăria

municipiului București și petițiile nr. 12157 din 27 noiembrie 2003 și nr.

408961 din 23 august 2004, prin care a solicitat soluționarea notificării.

Așadar, pârâtul nu s-a conformat

dispozițiilor legale de a răspunde la notificare prin dispoziție sau decizie

motivată, deși petentul i s-a adresat cu cereri exprese prin care a solicitat

răspuns, confirmând depunerea actelor doveditoare și arătând că primăria nu i-a

cerut în plus alte înscrisuri.

Față de cele ce preced, recursul se privește

ca nefondat și urmează a fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul

Municipiul București prin primar general împotriva deciziei civile nr. 50 din

20 februarie 2006 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18

octombrie 2006.