ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8301/2006

Asupra recursului civil de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 29 aprilie 2005, pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, ulterior precizată, reclamantul R.C. a solicitat instanței să dispună, prin hotărârea ce se va pronunța, obligarea pârâtului Municipiul București prin primar general de a răspunde la notificarea nr. 2507/2001, din dosarul înregistrat la Primăria Municipiului București sub nr. 11901/2001, prin dispoziție de restituire în natură a terenului în suprafață de 118,6 mp care este liber și restituirea în echivalent a 213 mp teren, conform Legii nr. 10/2001 sau decizie de respingere a notificării. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că, prin intermediul B.E.J.

„N.Ș.”, a depus la Primăria Municipiului București, la data de 10 august 2001, notificarea nr. 2507/2001, precum și actele solicitate de pârât, anexate la adresa de înaintare nr. 18648/2003, însă acesta nu i-a comunicat nici un răspuns, încălcând dispozițiile art. 23 și art. 24 din Legea nr. 10/2001 și ale pct. 23.1 si 23.2 din Normele Metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001. Tribunalul București, secția a IV-a civilă, prin sentința nr. 935 din 8 septembrie 2005, a admis acțiunea precizată și a obligat pârâtul să răspundă la notificare prin emiterea unei decizii sau dispoziții motivate cu privire la cererea de restituire în natură și prin echivalent a imobilului situat in București.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că, pârâtul nu și-a îndeplinit obligația legală prevăzută de art. 23 din Legea nr. 10/2001. De la data formulării notificării au trecut cca. 4 ani, timp în care pârâtul a stat în pasivitate, iar în cazul în care aprecia că, petentul nu și-a dovedit cererea cu actele depuse la dosar, avea posibilitatea să emită o decizie de respingere a notificării, pe care reclamantul să o poată contesta pe căile prevăzute de lege. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâtul, invocând excepția necompetenței materiale a tribunalului în soluționarea acțiunii, pe considerentul că, obiectul cererii constă în obligația de a face și, prin urmare, competența de soluționare revine Judecătoriei sectorului 5 București, pe raza căreia își are sediul pârâtul.

S-a mai susținut, prin motivele de apel că, termenul de 60 de zile prevăzut de art. 23 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001, pentru soluționarea notificării este un termen de recomandare. Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin decizia nr. 50 din 20 februarie 2006, a respins ca nefondat apelul, reținând că, acțiunea reclamantului nu are ca obiect o obligație de a face, ci are caracterul unei contestații în sensul dispozițiilor art. 24 din Legea nr. 10/2001, deoarece nesoluționarea notificării din anul 2001 până în anul 2005, echivalează cu un refuz, iar petentul are dreptul să formuleze o contestație împotriva acestui abuz. S-a mai reținut, în motivarea deciziei, faptul că, termenul prevăzut de art. 23 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001, pentru soluționarea notificării este un termen imperativ, iar nu de recomandare, cum greșit susține pârâtul.

Împotriva acestei decizii a exercitat calea de atac a recursului, pârâtul Municipiul București prin primar general, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., reiterând excepția necompetenței materiale a tribunalului în soluționarea acțiunii și susținând, în plus, faptul că, termenul de 60 de zile prevăzut de lege curge fie de la data depunerii notificării, în cazul în care, odată cu aceasta s-au depus și actele doveditoare, fie de la data depunerii înscrisurilor, dacă acestea se depun ulterior. În speță, reclamantul nu a arătat care este data depunerii ultimului act și nu a precizat în mod expres că nu mai are alte dovezi de prezentat, situație în care, obligația de a emite dispoziție de restituire este prematură.

Recursul este nefondat pentru considerentele ce succed. Cu privire la primul motiv de recurs, este de reținut faptul că, absența răspunsului unității deținătoare echivalează cu un refuz de restituire a imobilului, care trebuie cenzurat de tribunal tot în condițiile procedurii speciale prevăzute de Legea nr. 10/2001.

Astfel, potrivit art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 republicată, „decizia sau, după caz, dispoziția motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul unității deținătoare sau, după caz, al entității investite cu soluționarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare.” Pentru rațiuni de simetrie, și cererile formulate împotriva refuzului de a emite decizie sau dispoziție motivată, trebuie adresate tot la secția civilă a tribunalului în a cărui rază teritorială își are sediul persoana juridică notificată.

De altfel, prin decizia nr. IX din 20 martie 2006, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secțiile Unite, ca urmare a recursului în interesul legii promovat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Î.C.C.J., s-a statuat că instanța competentă material să judece cererile formulate împotriva refuzului persoanei juridice notificate de a emite decizie sau dispoziție motivată este secția civilă a tribunalului. Nici cea de-a doua critică formulată de recurentul-pârât nu este întemeiată, deoarece reclamantul a depus înscrisurile doveditoare ale cererii sale la dosarul administrativ întocmit în baza Legii nr. 10/2001, cu adresa nr. 18648/2003, înaintând ulterior la Primăria municipiului București și petițiile nr. 12157 din 27 noiembrie 2003 și nr. 408961 din 23 august 2004, prin care a solicitat soluționarea notificării.

Așadar, pârâtul nu s-a conformat dispozițiilor legale de a răspunde la notificare prin dispoziție sau decizie motivată, deși petentul i s-a adresat cu cereri exprese prin care a solicitat răspuns, confirmând depunerea actelor doveditoare și arătând că primăria nu i-a cerut în plus alte înscrisuri. Față de cele ce preced, recursul se privește ca nefondat și urmează a fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Municipiul București prin primar general împotriva deciziei civile nr. 50 din 20 februarie 2006 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 octombrie 2006.