ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6843/2009
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6843/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Deliberând
asupra recursului civil de față;
Din examinarea lucrărilor dosarului cauzei, constată următoarele:
Prin acțiunea
înregistrată sub nr. 5680/3/2008 la Tribunalul București, s
ecția a IV-a civilă, reclamanta B.M.D. a chemat
în judecată
pârâtul Municipiul
București prin Primarul General și a solicitat ca pe calea
contestației prevăzută de Legea nr. 10/2001 să se
pronunțe o hotărâre prin care
să fie revocată dispoziția nr. 7602 din 3
aprilie 2007 și să se restituie în natură
numiților
M.C.C.R.G. și P.I.L.
ap. A1 și CI
din imobilul nr. 2-4, etaj 1, situat în din
București și să fie obligat
Primarul General să emită o nouă decizie care să
cuprindă toți moștenitori autorilor G.T. și G.E.
În motivarea contestației s-a arătat în esență, că reclamanta este
moștenitoarea
defunctului G.T. și prin notificarea nr. 241 din 22 martie 2005
a solicitat restituirea
în natură a apartamentului situat la adresa indicată
anterior, apartament
naționalizat în baza Decretului nr. 92/1950.
Prin
dispoziția nr. 7602/2006 s-a dispus restituirea în natură numiților M.C.C.R.G.
și P.I.L. a apartamentelor IA și IC, în condițiile în care aceștia nu sunt
singurii moștenitori ai defuncților proprietari T.G. și E.G., care nu au avut
copii.
Se susține că T.G. a fost fratele numitei G.V., care a fost mama
bunicului său, M.I.A.C., iar reclamanta este
moștenitoarea acestuia, conform certificatului de
calitate de moștenitor nr. 35/2001.
Autorii săi Toma și E.G. au cumpărat prin contractul de vânzare-
cumpărare nr. 18387 din
5 iunie 1935 o suprafață de teren
,
pe care au edificat un imobil, care ulterior a fost naționalizat prin
Decretul nr. 92/1950 pe numele G.E., poziția nr.
3353.
In
apartamentul IA au locuit părinții săi B.V. și B.M.
și că odată cu apariția Legii nr. 112/1995 au depus cerere pentru
cumpărarea
acestui apartament, fiind încheiat contractul de vânzare-cumpărare
nr. 1804/112/1997.
Prin
sentința civilă nr. 1439/2003 a Judecătoriei sectorului 1 București s-a
admis acțiunea formulată de reclamanții
M.C.C.R.G. și P.I.L. și s-a constatat nulitatea absolută a
contractului de vânzare-cumpărare nr. 1804/112/1997,
astfel că în prezent prin anularea acestui contract reclamanta este
îndreptățită în calitate de moștenitoare
să solicite restituirea în natură a cotei de ½ parte din imobil,
cotă ce i se cuvine.
Se mai susține că
Primarul General al Municipiului București în mod nelegal a emis decizia nr.
7602 din 3 aprilie 2007 prin care a soluționat numai notificarea privind
restituirea în natură a apartamentelor IA și IC, formulate de M.C.C.R.G.
și P.I.L., fără să ia în calcul și notificarea
formulată
de reclamantă.
La termenul din 13 martie 2008, intimatul a solicitat chemarea în
judecată în
baza
art. 57 C. proc. civ. și a numiților M.C.C.R.G. și
P.I.L., care apar în calitate de beneficiari în
dispoziția contestată.
Prin
întâmpinarea formulată de către cei doi s-a invocat lipsa calității procesuale
a contestatoarei, excepția inadmisibilității acțiunii, excepția tardivității
cererii și în subsidiar, pe fondul acțiunii au solicitat respingerea acesteia
ca neîntemeiată.
Din oficiu, tribunalul a solicitat atașarea la dosarul cauzei a tuturor
actelor
ce au stat la baza
emiterii dispoziției nr. 7602/2007,
Tribunalul a
reținut că, în urma notificărilor formulate în baza Legii nr. 10/2001 de către
pârâții M.C.C.R.G. și
P.I.L., Primarul
General al Municipiului București a emis
dispoziția nr. 7602 din 3
aprilie 2007 prin care a dispus restituirea în natură în proprietatea acestora
a apartamentelor nr. 1A și IC, etaj 1, situate în București, sector 1,
împreună cu cota de teren de sub construcție în
suprafață de 17,66 mp, și cota
parte din părțile de folosință comună.
Potrivit art. 3 din Legea nr. 10/2001 sunt îndreptățite în înțelesul
prezentei
legi
la măsuri reparatorii constând în restituirea în natură, sau, după caz, prin
echivalent:
a)
persoanele fizice,
proprietari ai imobilelor la data preluării în mod
abuziv a acestora
b) persoanele fizice, asociați ai persoanelor juridice care dețineau
imobilele și alte active
în proprietate la data preluării acestora în mod abuziv;
c)
persoanele juridice,
proprietari ai imobilelor preluate în mod abuziv
de stat, de organizații
cooperatiste sau de orice alte persoane juridice după data
de 6 martie 1945;
îndreptățirea la măsurile reparatorii prevăzute pe prezentul articol este
condiționată de continuarea activității ca persoană juridică până la
data intrării în vigoare a prezentei legi sau
de împrejurarea ca activitatea lor să fi fost interzisă sau întreruptă în
perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989,
iar
acestea să-și fi reluat activitatea după data de 22 decembrie 1989, dacă, prin
hotărâre judecătorească se constată că sunt aceeași persoană juridică cu cea
desființată sau interzisă, precum și partidele
politice a căror activitate a fost
interzisă sau întreruptă în perioada
6 martie 1945-22 decembrie 1989, dacă și-au reluat activitatea în condițiile
legii.
Totodată, potrivit
art. 4 din Legea nr. 10/2001, în cazul în care restituirea
este cerută de mai multe persoane îndreptățite,
coproprietari ai bunului solicitat,
dreptul de proprietate se constată
sau se stabilește în cote părți ideale, potrivit dreptului comun.
De
prevederile prezentei legi beneficiază, și moștenitorii legali sau testamentari
ai persoanelor fizice îndreptățite.
Succesibilii care, după data de 6 martie 1945 nu au acceptat moștenirea
sunt repuși de drept în termenul
de acceptare a succesiunii pentru bunurile
care
fac obiectul prezentei legi. Cererea de restituire are valoare de acceptare
a succesiunii pentru bunurile a căror restituire
se solicită în temeiul prezentei
legi. De cotele moștenitorilor legali
sau testamentari care nu au urmat
procedura
prevăzută la Capitolul III, profită ceilalți moștenitori ai persoanei
îndreptățite care au depus în termen cererea de restituire ".
Tribunalul a reținut că în speță imobilul ce formează obiectul
litigiului a
cărui restituire se
solicită a aparținut numiților G.T. și G.E.
conform
actului de vânzare-cumpărare, autentificat sub nr. 18387 din 5 iunie 1935
și
a contractului de construire nr. 18386 din 5 iunie 1935.
Potrivit
testamentului autentificat sub nr. 29131 din 8 mai 1942, numitul T.G. a lăsat
întreaga sa avere mobilă și imobilă soției sale G.E. ca legatară universală.
În
urma decesului numitului G.T. la 16 iulie 1949 a rămas ca unică
moștenitoare în baza testamentului
autentificat cu numărul indicat mai sus G.E.
Potrivit
certificatului de moștenitor nr. 492 din 13 octombrie 1967 emis de Notariatul
de Stat al Raionului 30 Decembrie, regiunea București, în urma
decesului numitei G.E., I.Z.A. și C.F.
au rămas ca moștenitoare cu cota de ½
din masa succesorală, în calitate
de nepoate de soră predecedată.
De pe urma defunctei
I.Z.A. a rămas ca unic moștenitor legal pârâtul P.I.L. potrivit certificatului
de
moștenitor nr. 61 din 26 martie 1997,
emis de Biroul Notarului Public T.C.
, iar de pe urma defunctei C.F. a
rămas ca
unică moștenitoare pârâta
M.C.C.R.G., conform
certificatului de moștenitor nr. 36 din 7 aprilie
1997, emis de Biroul Notarului Public I.M.
Pentru
ca reclamanta B.M.D. să aibă calitatea de persoană
îndreptățită la restituire în
baza Legii nr. 10/2001, trebuia să fie moștenitoare a
defuncților G.T. și E.,
proprietarii inițiali ai imobilului.
Or, așa cum s-a
arătat, în urma deceselor succesive s-a reținut că de pe
urma autorilor Toma și E.G. au rămas moștenitori
numai pârâții M.C.C.R.G.
și P.I.L.,
iar reclamanta
este o persoană străină de acești autori, neavând calitatea
de persoană
îndreptățită, iar pe cale de
consecință, nu are nici calitatea procesuală activă de
a solicita
revocarea dispoziției nr. 7602/2007 emisă în favoarea pârâților persoane
fizice.
Susținerile
reclamantei, în sensul că T.G. a fost fratele lui G.V.
, care la rândul său a fost
mama bunicului său M.I.A.C. și că reclamanta este moștenitoarea acestuia
potrivit certificatului
de moștenitor de calitate nr. 35/2001 sunt irelevante în
cauza dedusă judecății,
întrucât
nici G.V. și nici M.I.A.C. nu au
calitate de
moștenitori ai lui G.T. și nici reclamanta, singurul moștenitor
al lui G.T. fiind soția sa G.E. în calitate de
legatar universal, toate
celelalte pretinse rude fiind în mod indirect
exheredate.
Este adevărat că
disp.art.4alm
cererea de restituire
formulată în baza Legii nr. 10/2001 are valoare de acceptare
a succesiunii pentru bunurile a căror
restituire se solicită și că, de cotele
moștenitorilor
legali sau testamentari care nu au urmat procedura prevăzută la
Capitolul III, profită ceilalți moștenitori ai
persoanei îndreptățite care au depus
în termen cererea de restituire,
dar aceste dispoziții nu conferă reclamantei
calitatea
de persoană îndreptățită, întrucât reclamanta nu are calitate nici de
moștenitor
legal și nici testamentar.
In lipsa calității de moștenitor, simpla formulare a unei cereri în
baza Legii
nr. 10/2001 nu îi
poate conferi acesteia calitatea de succesor, iar cererea de
restituire nu poate avea valoarea unei acceptări
a succesiunii, decât în situația în
care reclamanta ar fi avut vocație
la moștenirea foștilor proprietari ai imobilului. Or, în speța dedusă
judecății, reclamanta nu are vocație la
moștenirea
acestora, în raport de succesiunea deceselor și a certificatelor de
moștenitor
enunțate și care nu au fost anulate printr-o hotărâre judecătorească,
în cauză nefiind incidente dispozițiile art. 4
din Legea nr. 10/2001.
Astfel, prin sentința civilă nr. 774 din 24 aprilie 2008 a Tribunalului
București, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale active a
reclamantei B.M.D.
și respinsă acțiunea formulată de către o persoană fără calitate
procesuală activă.
Prin apelul declarat
de reclamantă, hotărârea instanței de fond a fost
criticată pentru nelegalitate și netemeinicie, susținându-se că în mod
greșit s-a apreciat că aceasta nu are calitate de moștenitor legal al autorului
G.T.
De asemenea,
s-a arătat că în mod greșit instanța a reținut că în urma
decesului autorului T.G. a rămas ca unic
moștenitor soția sa G.E.,
în baza testamentului invocat.
Plecând de la prevederile art. 686 C. civ., din care rezultă că numai
după
decesul
unei persoane se stabilește cine culege succesiunea, apelanta a susținut
că E.G. nu s-a folosit de testamentul lăsat
de soțul său, astfel că nu se putea reține că a acceptat succesiunea.
Apelanta reclamantă a mai arătat că are calitate de moștenitor legal al
numitului G.T., bunicul său, care a fost fiul surorii acestuia. Astfel, în baza
art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, este repusă de drept în termenul de
acceptare a succesiunii pentru imobilul în
discuție.
Mai susține
că a respectat dispozițiile art. 23 pct. 23.1 din Normele metodologice de
aplicarea Legii nr. 10/2001, în sensul că a depus actele doveditoare privind
calitatea sa de persoană îndreptățită și a dreptului de
proprietate, fără să îi fie soluționată notificarea în termen legal și
prin omisiunea
de a fi trecută în
dispozițiunea contestată, imobilul a fost restituit.
Intimații
M.C.C.R.G. și P.I.L.
prin întâmpinare au
solicitat respingerea apelului, cu motivarea că apelanta-reclamantă nu este
decât rudă de gradul 5 colateral cu autorul G.T.
și că în plus notificarea acesteia s-a depus la 22 mai 2005, cu
depășirea
termenului prevăzut de
Legea nr. 10/2001 și că unica moștenitoare a lui T.G.
este autoarea lor
G.E.
Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, prin decizia nr. 740A
din
16 octombrie 2008 a respins
apelul declarat de reclamanta B.M.D.
împotriva
sentinței civile nr. 774 din 24 aprilie 2008 a Tribunalului București ca
nefondat și a obligat apelanta să plătească
apelanților cheltuieli de judecată în
cuantum de 2000 lei.
Instanța
de apel a reținut în primul rând că apelanta recurentă a formulat
notificare pentru restituirea imobilului în
litigiu în temeiul dispozițiilor Legii
nr.
10/2001 la 22 martie 2005, invocând calitatea sa de moștenitor legal al
proprietarilor
acestuia.
Pe
de altă parte s-a reținut că intimații M.C.C.R.G.
și P.I.L. au formulat
notificare pentru retrocedarea aceluiași imobil și în temeiul aceluiași act
normativ la data de 27 iulie 2001.
Astfel,
cu toate că la data de 3 aprilie 2007, când s-a emis dispoziția nr. 7602 a
cărei revocare s-a cerut, existau două
notificări asupra aceluiași imobil,
Primarul
General al municipiului București nu a soluționat decât una dintre ele,
respectiv
pe cea a intimaților - persoane fizice.
Instanța
a arătat că, procedând astfel, s-a ignorat de către instanța de fond
principiul soluționării
concomitente a tuturor notificărilor existente ce vizează
un singur imobil, pentru asigurarea stabilirii
unitare a regimului juridic al
acestuia și
pentru asigurarea unui tratament juridic egal al tuturor notificatorilor,
identic.
Se precizează că
modul de soluționare arătat era necesar, avându-se în
vedere că dispoziția s-a emis cu mult timp după împlinirea termenului de
60 de
zile prevăzut de art. 25 din Legea nr. 10/2001.
In virtutea
acestui principiu și ca o sancțiune a nesoluționării unitare a ambelor notificări,
Curtea a constatat că regimul aplicabil apelantei trebuie să
fie identic cu cel aplicabil intimaților-persoane
fizice, inclusiv sub aspectul
garanțiilor
procedurale conferite de art. 26 din Legea nr. 10/2001.
Plecând totuși de la această premisă, Curtea a reținut că soluția
instanței de
fond este legală
pentru considerentele ce urmează:
Într-adevăr,
potrivit art.4 alin.3 din Legea nr. 10/2001: „de prevederile
legii, beneficiază și moștenitorii legali sau
testamentari ai persoanelor fizice
îndreptățite.
Succesibilii care, după data de 6 martie 1945, nu au acceptat
moștenirea, sunt repuși de drept în termenul de
acceptare a succesiunii pentru
bunurile care fac obiectul prezentei
legi".
Tribunalul și-a întemeiat soluția de admitere a excepției lipsei calității
procesuale
active pe considerentul că reclamanta nu are calitate de moștenitor
legal și nici de moștenitor testamentar.
S-a
constatat că în privința inexistenței calității de moștenitor testamentar a
apelantei nu există divergență între părți,
divergența vizând calitatea de moștenitor legal.
Astfel, s-a reținut
că apelanta a invocat în mod eronat calitatea sa de moștenitor legal al
proprietarului autor T.G.
Potrivit celor
statuate în doctrina juridică, pentru ca o persoană să poată veni la moștenire
în temeiul legii, trebuie să aibă, în afara capacității succesorale, ca o
condiție generală a dreptului la moștenire și vocație succesorală legală,
trebuie să nu fie nedemnă și să nu fie îndepărtată de la
moștenire (direct sau indirect) prin voința
testatorului (respectiv dezmoștenire
sau excludere).
Pentru ca o
persoană să poată moșteni în temeiul legii, trebuie să
îndeplinească o condiție pozitivă (vocație succesorală legală) și două
condiții
negative (să nu fie nedemnă și să nu fie dezmoștenită).
Vocația succesorală legală generală nu o au decât rudele în linie
dreaptă
descendentă (fiu, nepot
de fiu, strănepot de fiu, etc.) și ascendentă (părinți, bunici) în mod
nelimitat în grad și rudele colaterale, dar numai până la gradul
IV
inclusiv.
Apelanta din cauză este rudă de gradul
V
cu proprietarul T.G., fiind
strănepoata surorii acestuia.
Ea a invocat beneficiul reprezentării succesorale pentru a justifica
vocația
sa
succesorală legală. Dacă sub aspectul domeniului de aplicare reprezentarea
succesorală este admisă, în privința
descendenților copiilor defunctului și în privința descendenților din frați și
surori, Curtea a constatat că una dintre
condițiile
legale pentru operarea acestui beneficiu al legii este ca reprezentantul
(apelanta în cazul de față) să îndeplinească prin propria persoană toate
condițiile
necesare pentru a culege moștenirea lăsată de defunct, adică
să aibă, printre altele, vocație succesorală generală proprie la moștenirea
lăsată de defunct,
pentru ca o persoană
care nu ar putea moșteni în nume propriu nu poate culege
moștenirea nici
prin reprezentare.
În raport de această condiție, descendenții din frați și surori pot veni
la
moștenire
prin reprezentare numai până la gradul
IV
inclusiv (strănepotul de
frate), pentru că pe linie
colaterală legea conferă vocație succesorală generală numai până la acest grad.
Față de aceste aspecte, apelanta nu poate invoca în
favoarea sa această instituție de drept succesoral.
Neavând vocație succesorală legală generală, apelanta nu are calitate
de
moștenitor
legal sau succesibil (succesorul având vocație generală succesorală, dar
nemanifestându-și încă dreptul de opțiune succesorală), în sensul art. 4 alin.
(2)
și (3)
din Legea nr. 10/2001, situație în care s-a reținut că în mod corect instanța
de fond a admis excepția lipsei calității
procesuale active.
Față de lipsa calității de persoană îndreptățită, în baza admiterii
excepției
lipsei
calității procesuale active, Curtea a constatat că toate criticile apelantei
vizând calitatea de
moștenitor a intimaților - persoane fizice se circumscriu
fondului dispoziției criticate,
neputând fi analizate în acest cadru procesual care
are ca obiect verificarea legalității soluției de
constatare a lipsei calității procesuale active a apelantei.
Conform art. 274 C.
proc. civ., apelanta a fost obligată să plătească cheltuieli
de judecată în cuantum de 2000 lei intimaților
M.C.C.R.G. și P.I.L., reținând culpa sa procesuală în declanșarea
și
desfășurarea căii de atac a apelului.
Împotriva deciziei nr. 740 A din 16 octombrie 2008, pronunțată de Curtea
de Apel
București, secția a
III-a civilă, a declarat recurs reclamanta B.M.D., criticând-o pentru
nelegalitate prin prisma motivelor prev. de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea criticilor se arată că, instanța de apel a soluționat o
singură
notificare
în condițiile în care la data emiterii dispoziției nr. 7602 din 3 aprilie 2007,
existau
două notificări privind același imobil. Procedând astfel, s-a ignorat
principiul soluționării
concomitente a tuturor notificărilor existente asupra unui
imobil, pentru
asigurarea stabilirii unitare a regimului juridic al imobilului și
pentru asigurarea unui
tratament juridic egal al tuturor notificatorilor.
Se
mai susține că a fost încălcat art. 7 alin. (3) și (4) din Legea nr. 10/2001,
republicată, coroborat
cu art. 4 alin. (1) din aceeași lege, astfel că, regimul juridic
aplicat apelantei este diferit de cel aplicat
intimaților.
În
acest sens, se susține, că în ceea ce privește calitatea de moștenitoare a
apelantei, instanța a
reținut eronat că Legea nr. 10/2001 nu prevede gradul de
rudenie până la care se vine la moștenire.
Conform art.
4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată, precizează
recurenta, că succesibilii care, după data de 6
martie 1945 nu au acceptat moștenirea sunt repuși de drept în termenul de
acceptare a succesiunii pentru
bunurile
care fac obiectul legii. Cererea de restituire are valoare de acceptare
a
succesiunii pentru bunurile a căror restituire se solicită în temeiul acestei
legi".
Mai susține că, atâta timp cât nu s-a deschis succesiunea după G.T.
se află sub protecția
legii, care prevede că toți succesibilii sunt repuși în drept
pentru a accepta moștenirea.
Succesibilul
care trebuia să vină la moștenire la data decesului autorului
G.T., se pretinde că a fost bunicul
apelantei, M.I.A.C.
, în calitate de nepot
de soră. Potrivit certificatului de calitate de
moștenitor, apelanta B.M.D. este unica moștenitoare a bunicului
său
C.M.I.A.
În acest sens, se precizează că, C.V., sora lui G.T. era decedată din
anul 1927, deci, la data decesului autorului G.T., astfel că, potrivit art. 664
C. civ., bunicul apelantei a urcat în gradul și în drepturile
mamei sale, respectiv gradul
II,
iar
în consecință, apelanta dobândește gradul
IV,
strănepoată de soră.
Recursul este nefondat
pentru următoarele considerente:
De fapt,
recurenta a reiterat susținerile din acțiunea prin care a investit instanța și
motivele de apel.
Recurenta-reclamantă
nu a dovedit că este moștenitoarea autorilor săi,
nedepunând certificate de
moștenitor și acte de stare civilă. Nedovedindu-și
calitatea de succesor al autorilor săi, implicit, nu
are nici calitate procesuală activă.
In
speță, s-a dovedit conform certificatului de moștenitor nr. 492/1967 că de
pe urma defunctei E.G. au rămas ca
moștenitori C.F. și I.Z.A.
Potrivit
certificatului de moștenitor nr. 36 din 7 aprilie 1997, de pe urma defunctei
C.F., unica moștenitoare este M.C.C.R.G.
,
iar potrivit certificatului de moștenitor nr. 61 din
26 martie 1997, P.I.L. este unicul moștenitor al
defunctei I.Z.A.
Faptul că ar mai
exista rude de gradul
V
și
VI
colaterale de pe urma
autoarei intimatelor, care ar avea vocație la succesiune, numai în
situația în care ascendenții nu dispun în vreun mod de bunurile lor nu are
relevanță în cauza de
față.
Apelanta se consideră moștenitoarea lui G.T. ca rudă de gradul
V
colaterală, fără să țină seama de faptul că cei doi
intimați sunt moștenitori legali, dovedit cu certificatele de moștenitor,
anexate, ce reprezintă voința
autentic
exprimată și legal valorificată a defunctului de a-și testa întreaga avere
unicei
sale moștenitoare G.E.
În aceste condiții, recurenta nu are calitate procesuală potrivit
dispozițiilor
Codului civil și
Legii nr. 10/2001.
Prin hotărârea recurată, corect s-a reținut împrejurarea că reclamanta
nu are
calitate de persoană
îndreptățită în sensul stabilit de legiuitor prin Legea nr. 10/2001
și
nici nu este moștenitoarea celor doi
autori
Chiar în situația în care s-ar reține dovada calității de moștenitoare,
totuși,
în raport de
dispozițiile art. 4 pct. 4 din Legea nr. 10/2001, așa cum a fost
modificată prin Legea nr. 247/2005, potrivit
cărora în situația în care există mai mulți moștenitori, dar numai o parte
dintre ei au formulat notificarea în termen legal, cotele părți care li s-ar fi
cuvenit revin de drept moștenitorilor care s-au
conformat prevederilor
actului normativ enunțat.
Astfel, câtă
vreme recurenta a formulat notificare în temeiul Legii
nr. 10/2001 la data de 22 martie 2005, depășind termenul legal, chiar
dacă ar fi avut dreptul de persoană îndreptățită, cota sa ar fi revenit de
drept intimaților.
La 22 martie 2005, data notificării nr. 241 prin care a solicitat
restituirea
imobilului
în litigiu, termenul legal de depunere a notificării era deja depășit.
Susținerile făcute în sensul că se afla pe rolul
instanței o cauză prin care a solicitat constatarea nulității absolute a
contractului de vânzare-cumpărare, încheiat în baza Legii nr. 112/1995 prin
care a devenit proprietar nu pot fi reținute în cauză și nu au nicio relevanță.
Legea
menționează în mod expres care este termenul pentru depunerea
notificării prin care se solicită
retrocedarea bunurilor și nu prevede nicio excepție în care să fie inclusă
notificarea recurentei.
În
consecință, nu pot fi reținute criticile formulate de recurentă, motivele
de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C.
proc. civ. nefiind aplicabile în speță,
deoarece este evident că decizia recurată cuprinde motivele pe care se
sprijină și care nu sunt contradictorii ori străine de natura pricinii, decizia
fiind pronunțată
cu aplicarea corectă a legii.
Față
de considerentele expuse, recursul declarat de reclamantă urmează să
fie respins ca nefondat.
Conform art. 274
alin. (1) C. proc. civ., reținându-se culpa procesuală a recurentei, urmează să
fie obligată să plătească intimaților-pârâți M.C.C.R.G.
și P.I.L. suma de 2000 lei
cheltuieli de judecată, reprezentând
onorariul pentru avocat, dovedite cu chitanța de la fila 35 dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat
recursul declarat de reclamanta B.M.D. împotriva deciziei nr. 740A din 16
octombrie 2008 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă.
Obligă
recurenta-reclamantă să plătească intimaților-pârâți M.C.C.R.G.
și P.I.L. 2000 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi, 22 iunie 2009.