ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6843/2009

Deliberând asupra recursului civil de față; Din examinarea lucrărilor dosarului cauzei, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată sub nr. 5680/3/2008 la Tribunalul București, s ecția a IV-a civilă, reclamanta B.M.D. a chemat în judecată pârâtul Municipiul București prin Primarul General și a solicitat ca pe calea contestației prevăzută de Legea nr. 10/2001 să se pronunțe o hotărâre prin care să fie revocată dispoziția nr. 7602 din 3 aprilie 2007 și să se restituie în natură numiților M.C.C.R.G. și P.I.L. ap. A1 și CI din imobilul nr. 2-4, etaj 1, situat în din București și să fie obligat Primarul General să emită o nouă decizie care să cuprindă toți moștenitori autorilor G.T. și G.E. În motivarea contestației s-a arătat în esență, că reclamanta este moștenitoarea defunctului G.T.

și prin notificarea nr. 241 din 22 martie 2005 a solicitat restituirea în natură a apartamentului situat la adresa indicată anterior, apartament naționalizat în baza Decretului nr. 92/1950. Prin dispoziția nr. 7602/2006 s-a dispus restituirea în natură numiților M.C.C.R.G. și P.I.L. a apartamentelor IA și IC, în condițiile în care aceștia nu sunt singurii moștenitori ai defuncților proprietari T.G. și E.G., care nu au avut copii. Se susține că T.G. a fost fratele numitei G.V., care a fost mama bunicului său, M.I.A.C., iar reclamanta este moștenitoarea acestuia, conform certificatului de calitate de moștenitor nr. 35/2001. Autorii săi Toma și E.G. au cumpărat prin contractul de vânzare- cumpărare nr. 18387 din 5 iunie 1935 o suprafață de teren , pe care au edificat un imobil, care ulterior a fost naționalizat prin Decretul nr. 92/1950 pe numele G.E., poziția nr. 3353. In apartamentul IA au locuit părinții săi B.V.

și B.M. și că odată cu apariția Legii nr. 112/1995 au depus cerere pentru cumpărarea acestui apartament, fiind încheiat contractul de vânzare-cumpărare nr. 1804/112/1997. Prin sentința civilă nr. 1439/2003 a Judecătoriei sectorului 1 București s-a admis acțiunea formulată de reclamanții M.C.C.R.G. și P.I.L. și s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 1804/112/1997, astfel că în prezent prin anularea acestui contract reclamanta este îndreptățită în calitate de moștenitoare să solicite restituirea în natură a cotei de ½ parte din imobil, cotă ce i se cuvine. Se mai susține că Primarul General al Municipiului București în mod nelegal a emis decizia nr. 7602 din 3 aprilie 2007 prin care a soluționat numai notificarea privind restituirea în natură a apartamentelor IA și IC, formulate de M.C.C.R.G.

și P.I.L., fără să ia în calcul și notificarea formulată de reclamantă. La termenul din 13 martie 2008, intimatul a solicitat chemarea în judecată în baza art. 57 C. proc. civ. și a numiților M.C.C.R.G. și P.I.L., care apar în calitate de beneficiari în dispoziția contestată. Prin întâmpinarea formulată de către cei doi s-a invocat lipsa calității procesuale a contestatoarei, excepția inadmisibilității acțiunii, excepția tardivității cererii și în subsidiar, pe fondul acțiunii au solicitat respingerea acesteia ca neîntemeiată. Din oficiu, tribunalul a solicitat atașarea la dosarul cauzei a tuturor actelor ce au stat la baza emiterii dispoziției nr. 7602/2007, Tribunalul a reținut că, în urma notificărilor formulate în baza Legii nr. 10/2001 de către pârâții M.C.C.R.G.

și P.I.L., Primarul General al Municipiului București a emis dispoziția nr. 7602 din 3 aprilie 2007 prin care a dispus restituirea în natură în proprietatea acestora a apartamentelor nr. 1A și IC, etaj 1, situate în București, sector 1, împreună cu cota de teren de sub construcție în suprafață de 17,66 mp, și cota parte din părțile de folosință comună.

Potrivit art. 3 din Legea nr. 10/2001 sunt îndreptățite în înțelesul prezentei legi la măsuri reparatorii constând în restituirea în natură, sau, după caz, prin echivalent: a) persoanele fizice, proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv a acestora b) persoanele fizice, asociați ai persoanelor juridice care dețineau imobilele și alte active în proprietate la data preluării acestora în mod abuziv; c) persoanele juridice, proprietari ai imobilelor preluate în mod abuziv de stat, de organizații cooperatiste sau de orice alte persoane juridice după data de 6 martie 1945; îndreptățirea la măsurile reparatorii prevăzute pe prezentul articol este condiționată de continuarea activității ca persoană juridică până la data intrării în vigoare a prezentei legi sau de împrejurarea ca activitatea lor să fi fost interzisă sau întreruptă în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, iar acestea să-și fi reluat activitatea după data de 22 decembrie 1989, dacă, prin hotărâre judecătorească se constată că sunt aceeași persoană juridică cu cea desființată sau interzisă, precum și partidele politice a căror activitate a fost interzisă sau întreruptă în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, dacă și-au reluat activitatea în condițiile legii.

Totodată, potrivit art. 4 din Legea nr. 10/2001, în cazul în care restituirea este cerută de mai multe persoane îndreptățite, coproprietari ai bunului solicitat, dreptul de proprietate se constată sau se stabilește în cote părți ideale, potrivit dreptului comun. De prevederile prezentei legi beneficiază, și moștenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptățite. Succesibilii care, după data de 6 martie 1945 nu au acceptat moștenirea sunt repuși de drept în termenul de acceptare a succesiunii pentru bunurile care fac obiectul prezentei legi. Cererea de restituire are valoare de acceptare a succesiunii pentru bunurile a căror restituire se solicită în temeiul prezentei legi.

De cotele moștenitorilor legali sau testamentari care nu au urmat procedura prevăzută la Capitolul III, profită ceilalți moștenitori ai persoanei îndreptățite care au depus în termen cererea de restituire ". Tribunalul a reținut că în speță imobilul ce formează obiectul litigiului a cărui restituire se solicită a aparținut numiților G.T. și G.E. conform actului de vânzare-cumpărare, autentificat sub nr. 18387 din 5 iunie 1935 și a contractului de construire nr. 18386 din 5 iunie 1935. Potrivit testamentului autentificat sub nr. 29131 din 8 mai 1942, numitul T.G. a lăsat întreaga sa avere mobilă și imobilă soției sale G.E. ca legatară universală. În urma decesului numitului G.T. la 16 iulie 1949 a rămas ca unică moștenitoare în baza testamentului autentificat cu numărul indicat mai sus G.E.

Potrivit certificatului de moștenitor nr. 492 din 13 octombrie 1967 emis de Notariatul de Stat al Raionului 30 Decembrie, regiunea București, în urma decesului numitei G.E., I.Z.A. și C.F. au rămas ca moștenitoare cu cota de ½ din masa succesorală, în calitate de nepoate de soră predecedată. De pe urma defunctei I.Z.A. a rămas ca unic moștenitor legal pârâtul P.I.L. potrivit certificatului de moștenitor nr. 61 din 26 martie 1997, emis de Biroul Notarului Public T.C. , iar de pe urma defunctei C.F. a rămas ca unică moștenitoare pârâta M.C.C.R.G., conform certificatului de moștenitor nr. 36 din 7 aprilie 1997, emis de Biroul Notarului Public I.M. Pentru ca reclamanta B.M.D. să aibă calitatea de persoană îndreptățită la restituire în baza Legii nr. 10/2001, trebuia să fie moștenitoare a defuncților G.T.

și E., proprietarii inițiali ai imobilului. Or, așa cum s-a arătat, în urma deceselor succesive s-a reținut că de pe urma autorilor Toma și E.G. au rămas moștenitori numai pârâții M.C.C.R.G. și P.I.L., iar reclamanta este o persoană străină de acești autori, neavând calitatea de persoană îndreptățită, iar pe cale de consecință, nu are nici calitatea procesuală activă de a solicita revocarea dispoziției nr. 7602/2007 emisă în favoarea pârâților persoane fizice. Susținerile reclamantei, în sensul că T.G. a fost fratele lui G.V. , care la rândul său a fost mama bunicului său M.I.A.C. și că reclamanta este moștenitoarea acestuia potrivit certificatului de moștenitor de calitate nr. 35/2001 sunt irelevante în cauza dedusă judecății, întrucât nici G.V.

și nici M.I.A.C. nu au calitate de moștenitori ai lui G.T. și nici reclamanta, singurul moștenitor al lui G.T. fiind soția sa G.E. în calitate de legatar universal, toate celelalte pretinse rude fiind în mod indirect exheredate. Este adevărat că disp.art.4alm cererea de restituire formulată în baza Legii nr. 10/2001 are valoare de acceptare a succesiunii pentru bunurile a căror restituire se solicită și că, de cotele moștenitorilor legali sau testamentari care nu au urmat procedura prevăzută la Capitolul III, profită ceilalți moștenitori ai persoanei îndreptățite care au depus în termen cererea de restituire, dar aceste dispoziții nu conferă reclamantei calitatea de persoană îndreptățită, întrucât reclamanta nu are calitate nici de moștenitor legal și nici testamentar.

In lipsa calității de moștenitor, simpla formulare a unei cereri în baza Legii nr. 10/2001 nu îi poate conferi acesteia calitatea de succesor, iar cererea de restituire nu poate avea valoarea unei acceptări a succesiunii, decât în situația în care reclamanta ar fi avut vocație la moștenirea foștilor proprietari ai imobilului. Or, în speța dedusă judecății, reclamanta nu are vocație la moștenirea acestora, în raport de succesiunea deceselor și a certificatelor de moștenitor enunțate și care nu au fost anulate printr-o hotărâre judecătorească, în cauză nefiind incidente dispozițiile art. 4 din Legea nr. 10/2001. Astfel, prin sentința civilă nr. 774 din 24 aprilie 2008 a Tribunalului București, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei B.M.D.

și respinsă acțiunea formulată de către o persoană fără calitate procesuală activă. Prin apelul declarat de reclamantă, hotărârea instanței de fond a fost criticată pentru nelegalitate și netemeinicie, susținându-se că în mod greșit s-a apreciat că aceasta nu are calitate de moștenitor legal al autorului G.T. De asemenea, s-a arătat că în mod greșit instanța a reținut că în urma decesului autorului T.G. a rămas ca unic moștenitor soția sa G.E., în baza testamentului invocat. Plecând de la prevederile art. 686 C. civ., din care rezultă că numai după decesul unei persoane se stabilește cine culege succesiunea, apelanta a susținut că E.G. nu s-a folosit de testamentul lăsat de soțul său, astfel că nu se putea reține că a acceptat succesiunea.

Apelanta reclamantă a mai arătat că are calitate de moștenitor legal al numitului G.T., bunicul său, care a fost fiul surorii acestuia. Astfel, în baza art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, este repusă de drept în termenul de acceptare a succesiunii pentru imobilul în discuție. Mai susține că a respectat dispozițiile art. 23 pct. 23.1 din Normele metodologice de aplicarea Legii nr. 10/2001, în sensul că a depus actele doveditoare privind calitatea sa de persoană îndreptățită și a dreptului de proprietate, fără să îi fie soluționată notificarea în termen legal și prin omisiunea de a fi trecută în dispozițiunea contestată, imobilul a fost restituit. Intimații M.C.C.R.G. și P.I.L. prin întâmpinare au solicitat respingerea apelului, cu motivarea că apelanta-reclamantă nu este decât rudă de gradul 5 colateral cu autorul G.T.

și că în plus notificarea acesteia s-a depus la 22 mai 2005, cu depășirea termenului prevăzut de Legea nr. 10/2001 și că unica moștenitoare a lui T.G. este autoarea lor G.E. Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, prin decizia nr. 740A din 16 octombrie 2008 a respins apelul declarat de reclamanta B.M.D. împotriva sentinței civile nr. 774 din 24 aprilie 2008 a Tribunalului București ca nefondat și a obligat apelanta să plătească apelanților cheltuieli de judecată în cuantum de 2000 lei. Instanța de apel a reținut în primul rând că apelanta recurentă a formulat notificare pentru restituirea imobilului în litigiu în temeiul dispozițiilor Legii nr. 10/2001 la 22 martie 2005, invocând calitatea sa de moștenitor legal al proprietarilor acestuia.

Pe de altă parte s-a reținut că intimații M.C.C.R.G. și P.I.L. au formulat notificare pentru retrocedarea aceluiași imobil și în temeiul aceluiași act normativ la data de 27 iulie 2001. Astfel, cu toate că la data de 3 aprilie 2007, când s-a emis dispoziția nr. 7602 a cărei revocare s-a cerut, existau două notificări asupra aceluiași imobil, Primarul General al municipiului București nu a soluționat decât una dintre ele, respectiv pe cea a intimaților - persoane fizice. Instanța a arătat că, procedând astfel, s-a ignorat de către instanța de fond principiul soluționării concomitente a tuturor notificărilor existente ce vizează un singur imobil, pentru asigurarea stabilirii unitare a regimului juridic al acestuia și pentru asigurarea unui tratament juridic egal al tuturor notificatorilor, identic.

Se precizează că modul de soluționare arătat era necesar, avându-se în vedere că dispoziția s-a emis cu mult timp după împlinirea termenului de 60 de zile prevăzut de art. 25 din Legea nr. 10/2001. In virtutea acestui principiu și ca o sancțiune a nesoluționării unitare a ambelor notificări, Curtea a constatat că regimul aplicabil apelantei trebuie să fie identic cu cel aplicabil intimaților-persoane fizice, inclusiv sub aspectul garanțiilor procedurale conferite de art. 26 din Legea nr. 10/2001. Plecând totuși de la această premisă, Curtea a reținut că soluția instanței de fond este legală pentru considerentele ce urmează: Într-adevăr, potrivit art.4 alin.3 din Legea nr. 10/2001: „de prevederile legii, beneficiază și moștenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptățite.

Succesibilii care, după data de 6 martie 1945, nu au acceptat moștenirea, sunt repuși de drept în termenul de acceptare a succesiunii pentru bunurile care fac obiectul prezentei legi". Tribunalul și-a întemeiat soluția de admitere a excepției lipsei calității procesuale active pe considerentul că reclamanta nu are calitate de moștenitor legal și nici de moștenitor testamentar. S-a constatat că în privința inexistenței calității de moștenitor testamentar a apelantei nu există divergență între părți, divergența vizând calitatea de moștenitor legal. Astfel, s-a reținut că apelanta a invocat în mod eronat calitatea sa de moștenitor legal al proprietarului autor T.G.

Potrivit celor statuate în doctrina juridică, pentru ca o persoană să poată veni la moștenire în temeiul legii, trebuie să aibă, în afara capacității succesorale, ca o condiție generală a dreptului la moștenire și vocație succesorală legală, trebuie să nu fie nedemnă și să nu fie îndepărtată de la moștenire (direct sau indirect) prin voința testatorului (respectiv dezmoștenire sau excludere). Pentru ca o persoană să poată moșteni în temeiul legii, trebuie să îndeplinească o condiție pozitivă (vocație succesorală legală) și două condiții negative (să nu fie nedemnă și să nu fie dezmoștenită). Vocația succesorală legală generală nu o au decât rudele în linie dreaptă descendentă (fiu, nepot de fiu, strănepot de fiu, etc.) și ascendentă (părinți, bunici) în mod nelimitat în grad și rudele colaterale, dar numai până la gradul IV inclusiv.

Apelanta din cauză este rudă de gradul V cu proprietarul T.G., fiind strănepoata surorii acestuia. Ea a invocat beneficiul reprezentării succesorale pentru a justifica vocația sa succesorală legală. Dacă sub aspectul domeniului de aplicare reprezentarea succesorală este admisă, în privința descendenților copiilor defunctului și în privința descendenților din frați și surori, Curtea a constatat că una dintre condițiile legale pentru operarea acestui beneficiu al legii este ca reprezentantul (apelanta în cazul de față) să îndeplinească prin propria persoană toate condițiile necesare pentru a culege moștenirea lăsată de defunct, adică să aibă, printre altele, vocație succesorală generală proprie la moștenirea lăsată de defunct, pentru ca o persoană care nu ar putea moșteni în nume propriu nu poate culege moștenirea nici prin reprezentare.

În raport de această condiție, descendenții din frați și surori pot veni la moștenire prin reprezentare numai până la gradul IV inclusiv (strănepotul de frate), pentru că pe linie colaterală legea conferă vocație succesorală generală numai până la acest grad. Față de aceste aspecte, apelanta nu poate invoca în favoarea sa această instituție de drept succesoral. Neavând vocație succesorală legală generală, apelanta nu are calitate de moștenitor legal sau succesibil (succesorul având vocație generală succesorală, dar nemanifestându-și încă dreptul de opțiune succesorală), în sensul art. 4 alin. (2) și (3) din Legea nr. 10/2001, situație în care s-a reținut că în mod corect instanța de fond a admis excepția lipsei calității procesuale active.

Față de lipsa calității de persoană îndreptățită, în baza admiterii excepției lipsei calității procesuale active, Curtea a constatat că toate criticile apelantei vizând calitatea de moștenitor a intimaților - persoane fizice se circumscriu fondului dispoziției criticate, neputând fi analizate în acest cadru procesual care are ca obiect verificarea legalității soluției de constatare a lipsei calității procesuale active a apelantei. Conform art. 274 C. proc. civ., apelanta a fost obligată să plătească cheltuieli de judecată în cuantum de 2000 lei intimaților M.C.C.R.G. și P.I.L., reținând culpa sa procesuală în declanșarea și desfășurarea căii de atac a apelului. Împotriva deciziei nr. 740 A din 16 octombrie 2008, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, a declarat recurs reclamanta B.M.D., criticând-o pentru nelegalitate prin prisma motivelor prev. de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc.

civ. În dezvoltarea criticilor se arată că, instanța de apel a soluționat o singură notificare în condițiile în care la data emiterii dispoziției nr. 7602 din 3 aprilie 2007, existau două notificări privind același imobil. Procedând astfel, s-a ignorat principiul soluționării concomitente a tuturor notificărilor existente asupra unui imobil, pentru asigurarea stabilirii unitare a regimului juridic al imobilului și pentru asigurarea unui tratament juridic egal al tuturor notificatorilor. Se mai susține că a fost încălcat art. 7 alin. (3) și (4) din Legea nr. 10/2001, republicată, coroborat cu art. 4 alin. (1) din aceeași lege, astfel că, regimul juridic aplicat apelantei este diferit de cel aplicat intimaților.

În acest sens, se susține, că în ceea ce privește calitatea de moștenitoare a apelantei, instanța a reținut eronat că Legea nr. 10/2001 nu prevede gradul de rudenie până la care se vine la moștenire. Conform art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată, precizează recurenta, că succesibilii care, după data de 6 martie 1945 nu au acceptat moștenirea sunt repuși de drept în termenul de acceptare a succesiunii pentru bunurile care fac obiectul legii. Cererea de restituire are valoare de acceptare a succesiunii pentru bunurile a căror restituire se solicită în temeiul acestei legi". Mai susține că, atâta timp cât nu s-a deschis succesiunea după G.T. se află sub protecția legii, care prevede că toți succesibilii sunt repuși în drept pentru a accepta moștenirea.

Succesibilul care trebuia să vină la moștenire la data decesului autorului G.T., se pretinde că a fost bunicul apelantei, M.I.A.C. , în calitate de nepot de soră. Potrivit certificatului de calitate de moștenitor, apelanta B.M.D. este unica moștenitoare a bunicului său C.M.I.A. În acest sens, se precizează că, C.V., sora lui G.T. era decedată din anul 1927, deci, la data decesului autorului G.T., astfel că, potrivit art. 664 C. civ., bunicul apelantei a urcat în gradul și în drepturile mamei sale, respectiv gradul II, iar în consecință, apelanta dobândește gradul IV, strănepoată de soră. Recursul este nefondat pentru următoarele considerente: De fapt, recurenta a reiterat susținerile din acțiunea prin care a investit instanța și motivele de apel.

Recurenta-reclamantă nu a dovedit că este moștenitoarea autorilor săi, nedepunând certificate de moștenitor și acte de stare civilă. Nedovedindu-și calitatea de succesor al autorilor săi, implicit, nu are nici calitate procesuală activă. In speță, s-a dovedit conform certificatului de moștenitor nr. 492/1967 că de pe urma defunctei E.G. au rămas ca moștenitori C.F. și I.Z.A. Potrivit certificatului de moștenitor nr. 36 din 7 aprilie 1997, de pe urma defunctei C.F., unica moștenitoare este M.C.C.R.G. , iar potrivit certificatului de moștenitor nr. 61 din 26 martie 1997, P.I.L. este unicul moștenitor al defunctei I.Z.A. Faptul că ar mai exista rude de gradul V și VI colaterale de pe urma autoarei intimatelor, care ar avea vocație la succesiune, numai în situația în care ascendenții nu dispun în vreun mod de bunurile lor nu are relevanță în cauza de față.

Apelanta se consideră moștenitoarea lui G.T. ca rudă de gradul V colaterală, fără să țină seama de faptul că cei doi intimați sunt moștenitori legali, dovedit cu certificatele de moștenitor, anexate, ce reprezintă voința autentic exprimată și legal valorificată a defunctului de a-și testa întreaga avere unicei sale moștenitoare G.E. În aceste condiții, recurenta nu are calitate procesuală potrivit dispozițiilor Codului civil și Legii nr. 10/2001.

Prin hotărârea recurată, corect s-a reținut împrejurarea că reclamanta nu are calitate de persoană îndreptățită în sensul stabilit de legiuitor prin Legea nr. 10/2001 și nici nu este moștenitoarea celor doi autori Chiar în situația în care s-ar reține dovada calității de moștenitoare, totuși, în raport de dispozițiile art. 4 pct. 4 din Legea nr. 10/2001, așa cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005, potrivit cărora în situația în care există mai mulți moștenitori, dar numai o parte dintre ei au formulat notificarea în termen legal, cotele părți care li s-ar fi cuvenit revin de drept moștenitorilor care s-au conformat prevederilor actului normativ enunțat. Astfel, câtă vreme recurenta a formulat notificare în temeiul Legii nr. 10/2001 la data de 22 martie 2005, depășind termenul legal, chiar dacă ar fi avut dreptul de persoană îndreptățită, cota sa ar fi revenit de drept intimaților.

La 22 martie 2005, data notificării nr. 241 prin care a solicitat restituirea imobilului în litigiu, termenul legal de depunere a notificării era deja depășit. Susținerile făcute în sensul că se afla pe rolul instanței o cauză prin care a solicitat constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare, încheiat în baza Legii nr. 112/1995 prin care a devenit proprietar nu pot fi reținute în cauză și nu au nicio relevanță. Legea menționează în mod expres care este termenul pentru depunerea notificării prin care se solicită retrocedarea bunurilor și nu prevede nicio excepție în care să fie inclusă notificarea recurentei. În consecință, nu pot fi reținute criticile formulate de recurentă, motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc.

civ. nefiind aplicabile în speță, deoarece este evident că decizia recurată cuprinde motivele pe care se sprijină și care nu sunt contradictorii ori străine de natura pricinii, decizia fiind pronunțată cu aplicarea corectă a legii. Față de considerentele expuse, recursul declarat de reclamantă urmează să fie respins ca nefondat. Conform art. 274 alin. (1) C. proc. civ., reținându-se culpa procesuală a recurentei, urmează să fie obligată să plătească intimaților-pârâți M.C.C.R.G. și P.I.L. suma de 2000 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariul pentru avocat, dovedite cu chitanța de la fila 35 dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta B.M.D. împotriva deciziei nr. 740A din 16 octombrie 2008 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă. Obligă recurenta-reclamantă să plătească intimaților-pârâți M.C.C.R.G. și P.I.L. 2000 lei cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22 iunie 2009.