ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6519/2009

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea adresată Tribunalului București și

înregistrată sub nr. 13511 din 8 aprilie 2008

reclamantele G.G.V., T.M.E. și S.O.Ș.

prin mandatar I.V. au chemat în judecată Primarul General al Municipiului

București pentru ca prin hotărâre judecătorească să fie obligat să emită

decizie sau dispoziție de restituire în natură pentru apartament, subsol și

două garaje din imobilul situat în sector 1, naționalizat prin Decretul nr. 92/1950

iar în caz de refuz la restituire prin persistența în tăcere în a dispune

emiterea dispoziției/ deciziei la notificare, să se soluționeze notificarea

prin restituirea în natură, caz de refuz la solicitare să fie obligat pârâtul

la plata sumei de 30 euro echivalent pe zi de întârziere, cu titlu de daune

cominatorii.

În motivare reclamantele au

arătat că imobilul a aparținut numiților D.P., decedat la 12 ianuarie 1950 și D.H.

soție decedată la 9 martie 1977 care nu au avut copii. Succesorul acestora a

fost D.I., frate, decedat la 17 august 1961, care a fost căsătorit cu D.E. a

cărei moștenitoare sunt reclamantele în calitate de fiice.

Au înțeles să dovedească

aceasta cu contractul de vânzare - cumpărare nr. 19997/22 iulie 1933 în care

figurează drept cumpărători ai terenului situat în sector 1, în suprafață de

393, 80 mp D.P. și D.H., procesul

verbal din dosar nr. 5134/1940 emis de Comisia pentru

înființarea Cărților Funciare pentru imobilul din litigiu cu privire la care

s-a înscris dreptul de proprietate aparținând acestor autori, adresa Direcției

Impozite și Taxe Locale nr. 28962 din 26 martie 2007.

În baza Decretului nr. 92/1950 Anexa de București la poziția 1934

figurează D.H. cu 13 apartamente în București, cei doi soți la data

naționalizării erau pensionari, aspect dovedit cu deciziile de pensionare,

astfel încât fiind persoane exceptate de la naționalizare, statul român nu a

dovedit dreptul de proprietate asupra imobilului în baza unui titlu valabil.

Au susținut că

au depus notificare prin executor judecătoresc sub nr. 864din 10 august 2001

solicitând restituirea în natură. Prin Hotărârea nr. 3588 din 17 septembrie 2000

C.G.M.B. a acordat despăgubiri bănești pentru imobil unor alte persoane,

respectiv numiții Costache, în baza unui certificat de moștenitor nevalabil a

cărui nulitate absolută a fost constatată prin sentința civilă nr. 6646 din 25

aprilie 2007 a Judecătoriei Sectorului 1 iar prin sentința civilă nr. 7811 din 23

noiembrie 2007 a Judecătoriei Sector 5 s-a anulat această hotărâre.

De asemenea au arătat că deși au solicitat în numeroase rânduri

soluționarea notificării pentru apartament, subsol și cele două garaje nu au

primit nici un răspuns.

La dosar au

fost depuse acte în susținerea cererii.

La termenul din 05.05 2008 reclamantele prin mandatar și-au precizat

cererea în sensul că înțeleg să se judece în contradictoriu cu Municipiul

București prin Primar General.

Tribunalul

a fost investit cu acțiunea reclamantelor, acțiune formulată în calitate

de persoane îndreptățite, în situația refuzului nejustificat al unității

deținătoare de a răspunde la notificarea persoanei interesate, situație în

care, în 3 conformitate cu dispozițiile Deciziei 20 din 19 martie 2007

pronunțată de I.C.C.J.

Prin sentința civilă nr. 1199 din 23 iunie 2008 Tribunalul București, secția

a V-a civilă, a admis în parte cererea formulată de reclamantele G.G.V., T.M.E.

și S.O.Ș. împotriva pârâtului Municipiul București; a obligat pe pârât să restituie

în natură apartament, subsol și 2 garaje ale imobilului situat în București,

sector 1 – în soluționarea Notificării nr. 864/2001.

Pentru a se pronunța astfel prima instanță a reținut următoarele:

- Reclamantele au depus

notificare prin executor judecătoresc sub nr. 864 din 10 august 2001 solicitând

restituirea în natură a imobilului din litigiu.

- Potrivit art. 3 din Legea nr. 10/2001 sunt îndreptățite

în înțelesul prezentei legi la măsuri reparatorii constând în restituire în

natură sau după caz prin echivalent persoanele fizice, proprietari ai

imobilelor la data preluării în mod abuziv iar în conformitate cu art. 4 din

aceiași lege, de prevederile prezentei legi beneficiază și moștenitorii legali

sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptățite.

- în ceea ce privește calitatea de moștenitori ai persoanei îndreptățite

la restituire, reclamantele au făcut această dovada cu actele depuse la dosar,

respectiv, certificatul de calitate de moștenitor

nr. 1696 din 02 octombrie 1995 și

certificatul suplimentar de moștenitor

nr. 72/28/06.2007, cu aceste acte, reclamantele au dovedit că sunt

moștenitoarele lui D.E., fiica lui D.M. și D.I., acesta din urmă fiind fratele

autorului inițial D.P. Care nu a avut descendenți.

-

Sub aspectul dreptului de proprietate asupra imobilului situat în București,

sector 1, se apreciază de asemenea ca fiind dovedit.

-

Potrivit art. 22 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 republicată, notificarea va

cuprinde printre altele, elementele de identificare ale bunului imobil

solicitat iar în conformitate cu art. 23 ale legii, actele doveditoare ale

dreptului de proprietate.

- în conformitate cu Hotărârea nr. 250 din 07 martie 2007 pentru

aprobarea Normelor Metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, prin

acte doveditoare se înțelege orice acte juridice translative de proprietate,

orice acte juridice care atestă deținerea proprietății de către persoana

îndreptățită sau ascendentul/testatorul acesteia la data preluării abuzive,

proces verbal întocmit cu ocazia preluării, orice act emanând de la o

autoritate din perioada respectivă, care atestă direct sau indirect faptul că

bunul respectiv aparținea persoanei respective.

- în

acest sens au fost depuse la dosar contractul de vânzare cumpărare nr. 19997

din 22 iulie 1933 în care figurează drept cumpărători ai terenului situat în

sector 1, în suprafață de 393,80 mp D.P. și D.H., procesul verbal din dosar nr.

5134/1940 emis de Comisia pentru înființarea Cărților Funciare pentru imobilul

din litigiu cu privire la care s-a recunoscut înscris dreptul de proprietate

asupra imobilului situat la adresa de mai sus, în suprafață de 380 mp compus

din curte și clădire cu subsol, pater și două etaje, aparținând acestor autori,

în baza posesiunii și cu titlul de cumpărare de la A.L., la 22 iulie 1933, act

transcris sub nr. 10573/1933 precum și adresa Direcției Impozite și Taxe Locale

nr. 28962 din 26 martie 2007 în care se arată că la matricola 33 poziția 648 au

figurat D.P. și D.H., pentru casa de locuit compusă din subsol, parter și două

etaje.

- În

ceea ce privește modalitatea treceri în proprietatea statului, în aceiași

adresă se menționează că la această poziție matricolă la nivelul anilor 1941-1950

figurează imobilul naționalizat în baza decretului 92/1950. De asemenea s-a

făcut dovada că acesta figurează la poziția 1934 în Anexa de București a

acestui decret.

- Că acest decret a fost unul abuziv și că imobilul din litigiu se

încadrează în această categorie, rezultă din chiar art. 2 din Legea nr. 10/2001

republicată.

- Sub aspectul modalității de restituire a apartament, subsol

și

2 garaje din

acest imobil, se apreciază de către Tribunal că există posibilitatea

restituirii în natură a acestora, conform principiului prevăzut de lege,

restituirea prin echivalent reprezentând excepția acestei legi.

- Potrivit adresei C.G.M.B. nr. 2582 din 19 februarie 2007, partea din

imobil a cărui restituire în natură se solicită nu a fost înstrăinată în

condițiile Legii nr. 112//1995, pentru acest apartament figurând un contract de

închiriere prelungit conform A.U.G. nr. 8/2004 iar cele 2 garaje comunicate

libere la Primăria Municipiului București, situație în care nimic nu contravine

dispozițiilor legii

în sensul restituirii în natură.

Față de toate cele arătate mai sus, Tribunalul a

apreciat că cererea întemeiată, urmând să oblige pârâta să restituie în natură

apartament, subsol și 2 garaje ale imobilului situat în București, sector 1, în

soluționarea Notificării nr. 864/2001.

În ceea ce privește solicitarea reclamantelor în

sensul obligării pârâtei la plata de daune cominatorii pe zi de întârziere, a

fost respinsă întrucât Legea nr. 10/2001 este o lege specială și vizează

restituirea în natură sau măsuri reparatorii în ce privește imobilele preluate

abuziv, stabilind și procedura de urmat în stabilirea scopului legii.

Pentru neîndeplinirea anumitor termene a obligațiilor

ce revin diverselor persoane juridice implicate în procedura de restituire sau

de acordare a reparațiilor, legea a prevăzut sancțiuni, ori nu se poate recurge

la prevederi C. civ. și C. proc. civ. care nu au legătură cu problematica pe

care legea specială o rezolvă în ansamblul ei.

Împotriva sentinței a declarat apel pârâtul Municipiul

București pentru următoarele motive:

a) instanța s-a subrogat într-un drept pe care

legiuitorul l-a stabilit în sarcina unității deținătoare și nu putea soluționa

fondul notificării de vreme ce procedura administrativă nu a fost finalizată;

b) termenul de 60 de zile prevăzut de art. 23 din

Legea nr. 10/2001 nu a început să curgă deoarece reclamanții nu au precizat

care este data depunerii ultimului înscris doveditor;

c) termenul de 60 de zile prevăzut de art. 23 alin.

(1) din Legea nr. 10/2001 este un termen de recomandare.

Prin Decizia civilă nr. 903 din 28 noiembrie 2008,

Curtea de Apel București a respins apelul pârâtului Municipiul București prin

procuror general avându-se în vedere următoarele:

Conform Deciziei nr. XX din 12 noiembrie 2007 Înalta

Curte de Casație și Justiție a stabilit în interesul legii – că instanța de

judecată este competentă să soluționeze pe fond nu numai contestația împotriva

deciziei de respingere a cererilor prin care s-a solicitat restituirea în

natură a imobilelor preluate abuziv, ci și acțiunea persoanei îndreptățite în

cazul refuzului nejustificat al entității deținătoare de a răspunde la

notificarea părții interesate.

Or, având în vedere că prin acțiunea adresată

instanței la 8 martie 2008 Municipiul București a fost somat să răspundă la

notificare (conform art. 1079 C. civ.) și a ignorat atât termenul de 60 de zile

în care era obligat să răspundă, potrivit dispozițiilor art. 25 alin. (1) din

Legea nr. 10/2001, cât și îndeplinirea obligației în sine - instanța a avut

competența legală să aducă la îndeplinire atribuțiile impuse de legea

administrației publice.

Nemulțumit de soluția formulată de instanțele de apel

a declarat și motivat recurs, în termen legal pârâtul Municipiul București prin

primarul General, critică întemeiată în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9

din C. proc. civ., vizând următoarele aspecte:

Termenul de 60 de zile pentru îndeplinirea obligației

unității deținătoare de a se pronunța asupra cererii de restituire poate avea

două date de referință, fie data depunerii notificării, fie data depunerii

actelor doveditoare, acest termen fiind unul de recomandare.

În mod greșit instanța de apel a soluționat

notificarea arătând și modalitatea de soluționare a acesteia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de

pârâtul Municipiul București prin Primar General împotriva Deciziei nr. 903 din

28 noiembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 11 iunie 2009.