ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5960/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: La data de 6 iulie 2009, reclamanții G.V. și B.M. au solicitat obligarea pârâtei Primăria Municipiului București, prin primarul general, să emită decizia/dispoziția motivată care să cuprindă oferta de restituire în natură sau prin echivalent pentru imobilul situat în București, sector 1, alcătuit din teren în suprafață de 391 m.p. și obligarea pârâtei la plata de daune cominatorii calculate de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la emiterea deciziei și la cheltuieli de judecată ocazionate cu acest proces. Motivându-și acțiunea reclamanții au arătat că, prin notificarea formulată în baza Legii nr. 10/2001 înregistrată sub nr. 9820 din 16 iulie 2001, soțul reclamantei G.V., V.G., tatăl reclamantelor G.V.

și B. (fostă G.) M., au solicitat restituirea în natură a terenului situat în București, sector 1. Au mai arătat reclamanții că, imobilul în cauză a fost dobândit de către soțul și tatăl reclamanților, V.G. în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 27 noiembrie 1958 de către Tribunalul București dobândit de la vânzătorul N.C.D.C., trecut abuziv în proprietatea statului în baza Decretului nr. 252/1979. După decesul proprietarului V.G., au rămas ca moștenitori legali: G.V., în calitate de soție supraviețuitoare, G.V. și B.M. în calitate de fiice. Prin sentința civilă nr. 1074 din 2 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, s-a admis în parte cererea reclamanților fiind obligată pârâta să emită dispoziție/decizie motivată la notificarea din 16 iulie 2001 pentru imobilul situat în București, sector 1. A fost respinsă cererea privind acordarea de daune cominatorii ca inadmisibilă.

Pârâta a fost obligată să plătească reclamanților suma de 2532 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Împotriva acestei sentințe a formulat apel Primăria Municipiului București prin Primarul General numai în ceea ce privește cuantumul cheltuielilor de judecată, solicitând a se avea în vedere dispozițiile art. 274 alin. (3) C. proc. civ., și să se dispună diminuarea cuantumului acestora față de obiectul acțiunii. Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia nr. 99 A din 11 februarie 2010 a respins ca nefondat apelul declarat de pârâta Primăria Municipiului București, prin primarul general, reținând în considerentele hotărârii că, făcând aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc.

civ., instanța, nu intervine în contractul de asistență juridică dintre avocat și client, care se menține în integralitate. Împotriva acestei din urmă hotărâre a declarat recurs Primăria Municipiului București, prin primarul general, invocând motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în dezvoltarea căruia a invocat următoarele critici. Termenul de 60 de zile, pentru îndeplinirea obligației unității deținătoare de a se pronunța asupra cererii de restituire poate avea două date de referință, fie data depunerii notificării, fie data depunerii actelor doveditoare (art. 23 din Legea nr. 10/2001 – pct. 23.1 – H.G. nr. 498/2003). În cazul în care persoana îndreptățită a depus o dată cu notificarea toate actele de care aceasta înțelege să uzeze pentru dovedirea cererii de restituire, termenul de 60 de zile curge de la data depunerii notificării.

În cazul în care odată cu notificarea nu s-au depus actele doveditoare, termenul va curge de la data depunerii acestora. Cât privește obligarea la plata cheltuielilor de judecată, recurenta a susținut că nu sunt îndeplinite condițiile art. 274 C. proc. civ. Față de cele expuse recurenta a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei în sensul respingerii cererii de chemare în judecată. Analizând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat urmând a fi respins pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare. Pârâta a formulat critici noi față de acelea invocate în apel, cu privire la natura termenului de 60 de zile pentru îndeplinirea obligației unității deținătoare de a se pronunța asupra cererii de restituire a imobilului în litigiu.

Întrucât această critică nu a fost formulată prin motivele de apel nu poate fi analizată pentru prima dată în recurs, deoarece s-ar eluda dispozițiile art. 299 – art. 316 C. proc. civ. Potrivit art. 274 alin. (1) C. proc. civ. „Partea care cade în pretențiuni, va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată”. Acordarea cheltuielilor de judecată se bazează pe culpa procesuală a părții ce a pierdut litigiul. Cheltuielile de judecată reprezintă sumele de bani ce se plătesc de partea care promovează o cerere de chemare în judecată sau exercită o cale de atac și constau din taxele judiciare de timbru, onorariile avocațiale, onorariile experților etc., sume ce trebuie justificate.

În speță, intimații-reclamanți și-au dovedit cheltuielile de judecată în sumă de 2.532 lei, reprezentând onorariu avocațial, astfel încât în mod corect au fost acordate de prima instanță. Așa fiind, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat în cauză va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Primăria Municipiului București împotriva deciziei civile nr. 99A din 11 februarie 2010 a Curții de Apel București, secția a III a civilă, și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă pe recurenta-pârâtă Primăria municipiului București la plata sumei de 500 lei, cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă B.M. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 noiembrie 2010.