ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5144/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul București, secția a V-a civilă, la 5 mai 2008, reclamantul S.G. a chemat în

judecată pe pârâții Primarul General al Municipiului București și Municipiul

București prin Primarul General, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța

să se dispună restituirea în natură a terenului expropriat în suprafață de 100 mp,

situat în București, sector 3, iar, în subsidiar, să fie obligat Primarul

General al Municipiului București la emiterea dispoziției de restituire în

natură pentru terenul aferent construcției, expropriat, în suprafață de 100 mp,

cu obligarea pârâților la daune cominatorii de 1000 lei pentru fiecare zi de

întârziere de la data introducerii acțiunii până la rămânerea definitivă și

irevocabilă a hotărârii.

În motivarea acțiunii, reclamantul a

arătat că, împreună cu mama sa, S.G., a notificat unitatea deținătoare, în

temeiul Legii nr. 10/2001, solicitând restituirea în natură a terenului situat

la adresa menționată, însă nici până la data introducerii cererii nu a primit

răspuns, conform dispozițiilor art. 23 din actul normativ menționat.

Prin sentința civilă nr. 706 din 21

mai 2009, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a admis acțiunea și a

dispus restituirea imobilului teren în suprafață de 100 mp, astfel cum a fost

identificat prin raportul de expertiză tehnică efectuat de expert S.E.

Pentru a pronunța această hotărâre,

prima instanță a reținut că terenul în suprafață de 120 mp, situat în sector 3, a fost expropriat prin Decretul Consiliului de Miniștri nr. 615 din 14 noiembrie 1973, de la S.V.

și S.G.

S-a avut în vedere că reclamantul

este moștenitorul foștilor proprietari, fiind astfel persoană îndreptățită în

sensul dispozițiilor art. 3 alin. (1) lit. a) și art. 4 alin. (2) din Legea nr.

10/2001, la restituirea în natură a terenului identificat prin expertiză, teren

ce are în prezent adresa în str. C. nr. 6A, fiind împrejmuit împreună cu restul

proprietății inițiale de 225 mp.

Cererea de daune cominatorii nu a

fost admisă având în vedere dispozițiile art. 580

3

alin. (5) C. proc.

civ. și concluziile reclamantului din ședința publică de la 6 mai 2009.

Împotriva acestei sentințe a

declarat apel pârâtul Municipiul București prin Primarul General, fără a-l

motiva.

Prin decizia civilă nr. 39/A din 20

ianuarie 2010, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze

cu minori și de familie, examinând hotărârea apelată în temeiul dispozițiilor

art. 292 alin. (2) C. proc. civ., a respins apelul pârâtului ca nefondat,

reținând, în esență, că reclamantul este unicul moștenitor al foștilor

proprietari S.V. și S.G., având astfel calitatea de persoană îndreptățită

potrivit Legii nr. 10/2001 și că imobilul ce face obiectul notificării, în

suprafață de 100 mp, este liber și poate fi restituit în natură.

Împotriva deciziei menționate a

declarat recurs, în termenul legal, reclamantul Municipiul București prin

Primarul General, criticând-o ca nelegală pentru motivele prevăzute de art. 304

pct. 9 C. proc. civ.

Dezvoltând motivele de recurs, pârâtul

recurent a susținut că

s-au încălcat dispozițiile art. 10.1. din H.G. nr. 250 din 7

martie 2007 pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare unitară a Legii

10/2001, în sensul că nu s-a stabilit cu claritate situația juridică a

terenului identificat prin raportul de expertiză, respectiv dacă acesta

aparține domeniului public sau privat și nici destinația actuală a terenului,

existența și utilizarea unor amenajări subterane.

S-au invocat, în acest context,

dispozițiile art. 11 alin. (10) din lege, care interzic înstrăinarea sau

schimbarea destinației imobilului a cărui restituire în natură nu este posibilă

datorită afectării sale unei amenajări de utilitate publică.

Cea de a doua critică a vizat

nerespectarea de către reclamant a obligației de a da o declarație autentică,

prin care să declare că nu a beneficiat de acordurile internaționale încheiate

de România și nu a specificat dacă a primit sau nu despăgubiri, spre a se putea

verifica incidența art. 5 din Legea nr. 10/2001.

În faza recursului nu s-au

administrat probe noi.

Examinând criticile formulate prin

motivele de recurs, raportat la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304

pct. 9 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat pentru considerentele

ce succed:

Critica formulată prin primul motiv

de recurs, vizând încălcarea dispozițiilor art. 10.1 și art. 10.3 din H.G. nr. 250/2007

pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001

este nefondată.

Imobilul teren în litigiu, situat în

sector 6 a trecut în proprietatea statului în baza Decretului Consiliului de

Miniștri nr. 615 din 14 noiembrie 1973, în a cărui anexă 26, la poziția nr. 34

sunt înscriși autorii reclamantului S.V. și S.G., cu suprafața de 120 mp,

astfel cum rezultă din adresa Serviciului de Evidență a Proprietății din cadrul

Primăriei Municipiului București, nr. 18263 din 3 martie 2008 (fila 49 dosar

fond).

Prin nota de reconstituire a

aceleiași direcții a Primăriei Municipiului București (fila 51 dosar fond) se

menționează că fostul imobil situat în sector 6, ce avea o suprafață de 255 mp

este împrejmuit cu gard, construcția nefiind demolată.

Situația de fapt menționată a fost

confirmată de expertiza tehnică efectuată la prima instanță, probă ce a

concluzionat că imobilul se află în prezent pe str. C. nr. 6A, iar terenul în

discuție de 100 mp este împrejmuit împreună cu restul proprietății, alcătuind o

suprafață totală de 240,26 mp.

Este evident, astfel, că nu a fost

atins scopul exproprierii, terenul fiind liber în sensul dispozițiilor art. 2

lit. i) din Legea nr. 10/2001 și putând fi restituit.

Susținerea recurentului în sensul că

nu s-a stabilit situația juridică a imobilului în litigiu este nefondată,

acesta nedovedind o situație contrară celei stabilite de instanțele de fond și

apel, respectiv aceea că imobilul ar aparține domeniului public al statului.

De vreme ce terenul este împrejmuit

și a fost folosit de autorii reclamantului și ulterior măsurii exproprierii,

alături de restul proprietății lor, este evident că nu sunt incidente

dispozițiile art. 10.3 din H.G. nr. 250/2007 și nici ale art. 10 alin. (11) din

Legea nr. 10/2001, nedovedindu-se existența unei amenajări de utilitate publică

care să afecteze imobilul în litigiu.

De altfel, pârâtul recurent nu a

contestat concluziile expertizei tehnice efectuate în cauză, iar apelul său

nici nu a fost motivat.

Critica formulată prin ultimul motiv

de recurs este, de asemenea, neîntemeiată.

În cauză, nu s-a făcut dovada de

către recurent că autorii reclamantului intimat ar fi încasat vreo despăgubire

pentru suprafața de teren expropriată, iar construcția nu a fost demolată așa

cum se susține prin motivele de recurs, astfel încât să se condiționeze

restituirea în natură de rambursarea acestei despăgubiri.

În ce privește obligația depunerii

de către notificator a unei declarații autentice în sensul că nu a beneficiat

de acordurile internaționale încheiate de România, Curtea va constata că, în

raport de considerentele expuse anterior și având în vedere că nu s-a solicitat

în faza administrativă a soluționării notificării depunerea unei asemenea

declarații, nu se poate reține că reclamantul ar fi în culpă pentru neemiterea

dispoziției motivate.

Pentru toate aceste considerente,

Curtea va constata că nu sunt întrunite dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. și, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul

pârâtului ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul

Municipiul București prin primar general împotriva deciziei nr. 39/A din 20

ianuarie 2010 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze

cu minori și familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 12

octombrie 2010.