ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4440/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. 7516/3/2008, pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, reclamantul C.A.G. a chemat în judecată pârâta Primăria Municipiului București, prin Primarul General, pentru ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea pârâtei la restituirea în natură a imobilului teren intravilan, fără construcții, în suprafață de 705,65 m.p., situat în București, sector 1, precum și obligarea la plata cheltuielilor de judecată. În motivarea cererii, reclamantul a arătat că imobilul în litigiu a aparținut autorului său, C.G., care l-a dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare din 26 februarie 1937. A mai arătat că imobilul în litigiu a fost preluat abuziv de către stat prin decizia nr. 473 din 18 martie 1955 a Secțiunii Financiare a Capitalei și dat în folosința fostului Sfat Popular al raionului I.V.

Stalin. Autorul reclamantului a decedat la 26 iulie 1986, reclamantul fiind unicul moștenitor al acestuia, în calitate de nepot de frate, conform certificatului de moștenitor din 13 mai 2003. Prin folosirea unor manopere frauduloase, numita S.A. a obținut restituirea în natură a imobilului în litigiu, prin sentința civilă nr. 213 din 08 ianuarie 1999 a Judecătoriei Sectorului 1 București, sentință schimbată în tot prin decizia civilă nr. 396 A/2002 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, și a deciziei civile nr. 527/2003 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată. Ca o consecință legală, dispoziția Primarului General al Municipiului București nr. 433/1999 a fost revocată prin dispoziția nr. 1081 din 04 august 2003, restabilindu-se situația anterioară, în sensul că terenul a reintrat în posesia Statului.

Prin notificarea nr. 293/2002, reclamantul a solicitat restituirea în natură a terenului, notificare nesoluționată până la data introducerii prezentei acțiuni. Prin sentința civilă nr. 526 din 08 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, a fost respinsă ca neîntemeiată cererea formulată de reclamantul C.A.G., reținându-se în considerentele hotărârii următoarele: Din înscrisurile aflate la dosar rezultă că terenul în litigiu a fost înstrăinat succesiv prin mai multe contracte de vânzare-cumpărare autentificate, respectiv contractul din 24 iunie 1999 și din 17 august 2001 nefiind depuse alte înscrisuri referitoare la anularea respectivelor contracte.

Constatând că pârâta, învestită cu soluționarea notificării, nu a respectat obligația instituită prin art. 25 și art. 26 din Legea nr. 10/2001 și, văzând dispozițiile deciziei nr. 20 din 19 martie 2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recursul în interesul legii, se impune ca instanța de judecată să evoce fondul cauzei și să constate temeinicia sau netemeinicia hotărârii. Pe fondul cauzei, prima instanță a reținut că imobilul în litigiu a fost preluat abuziv de Statul Român, reclamantul în calitate de persoană îndreptățită având dreptul la măsuri reparatorii în condițiile Legii nr. 10/2001. Având în vedere că terenul face parte din domeniul public al statului, conform relațiilor comunicate de către pârâtă, fiind afectat unei utilități publice, instanța de fond a apreciat că restituirea în natură nu este posibilă, persoana îndreptățită putând opta pentru măsuri reparatorii prin echivalent (art. 7 din Legea nr. 10/2001).

Cum, prin cererea de chemare în judecată reclamantul a solicitat numai restituirea în natură a terenului și având în vedere principiul disponibilității care guvernează procesul civil în conținutul căruia intră și dreptul de a determina limitele cererii de chemare în judecată, Tribunalul a respins cererea. Împotriva acestei decizii a declarat apel reclamantul C.A.G., criticând-o ca nelegală și netemeinică pentru următoarele motive: Teza reținută de prima instanță potrivit căreia „terenul în litigiu ar face parte din domeniul public al statului” și afirmația că „terenul este afectat de utilități publice”, este total greșită, întrucât terenul în litigiu este loc viran așa cum rezultă din actele aflate la dosar și din expertizele tehnice efectuate în cauză.

A mai susținut că tot greșit reține prima instanță că înainte de promovarea prezentei acțiuni terenul în litigiu a fost restituit numitei S.A., care prin manopere frauduloase, și împreună cu alte persoane oficiale din justiție a obținut restituirea în natură a imobilului în litigiu prin sentința civilă nr. 213 din 8 ianuarie 1999 a Judecătoriei Sectorului 1 București schimbată în tot prin deciziile instanțelor de control judiciar. Apelantul-reclamant a mai arătat că, imediat după punerea în executare a sentinței civile mai sus menționată, S.A. a înstrăinat terenul unui terț și mai apoi a fost vândut în lanț, succesiv și nelegal la alte trei părți. Esențial este faptul că terenul în litigiu nu are regim de domeniu public – parc și poate fi restituit în natură, conform dispozițiilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.

Prin decizia civilă nr. 170 A din 19 iunie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, a fost respins apelul formulat de reclamantul C.A.G. Pentru a decide astfel curtea de apel a reținut, în esență, următoarele: În ceea ce privește preluarea abuzivă a imobilului în litigiu, curtea a constatat că această susținere a fost confirmată de prima instanță, imobilul fiind supus regimului juridic prevăzut de Legea nr. 10/2001. A constatat ca fiind întemeiată critica apelantului-reclamant referitoare la greșita reținere de către instanța de fond a faptului că imobilul se află în domeniul public, având în vedere că din nicio probă nu rezultă acest lucru.

Pe de altă parte, toate instituțiile cu atribuții în administrarea parcurilor și spațiilor verzi, de la care s-a încercat obținerea unui răspuns nu au confirmat această teorie. Curtea a constatat că există un alt impediment la restituire dat de faptul că nu s-a făcut dovada că imobilul s-ar afla în posesia Municipiului București, având în vedere că, terenul a fost înstrăinat succesiv după emiterea dispozițiilor nr. 433/1999 și 687/1999, ulterior revocată prin dispoziția nr. 1081/2003, prin mai multe contracte de vânzare-cumpărare autentificate, respectiv contractul din 24 iunie 1999 și din 17 august 2001, nefiind depuse alte înscrisuri. Deși în dispoziția nr. 1081/2003 a Primăriei Municipiului București se dispune că A.F.I.

să reînscrie dreptul de proprietate al Municipiului București, în Registrul de Carte Funciară acest lucru nu s-a putut întâmpla cât timp nu s-a făcut dovada anulării contractelor subsecvente. Împotriva acestei din urmă decizii a declarat recurs reclamantul C.A.G. invocând cazurile de modificare prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., în dezvoltarea cărora a susținut următoarele critici de nelegalitate: Instanța de apel, după punerea concluziilor în fond și rămânerea în pronunțare, precum și după trei amânări de pronunțare succesive, a câte o săptămână, a repus cauza pe rol și, fără să pună în discuția părților necesitatea unor relații suplimentare a dispus fără a informa părțile, din oficiu, o adresă către Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliare, spre a comunica un extras de carte funciară pentru imobilul în litigiu.

Pe baza răspunsului primit, incomplet și nelegal, instanța de apel a procedat în mod superficial și a interpretat în mod greșit actul juridic primit de la Oficiul de Cadastru, schimbând înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia. Impedimentul la restituire, dat de faptul că nu s-a făcut dovada că imobilul s-ar afla în posesia Municipiului București, terenul în litigiu fiind înstrăinat succesiv după emiterea dispozițiilor nr. 433/1999 și nr. 687/1999, care ulterior au fost revocate prin dispoziția nr. 1081/2003, prin mai multe contracte de vânzare, nu a fost pus în discuția părților, și, în acest fel, susține recurentul, s-a încălcat dreptul la apărare. A mai susținut că despre acest impediment a luat la cunoștință după redactarea deciziei instanței de apel.

Tot în legătură cu această critică, recurentul a expus considerentele pentru care s-a dispus revocarea dispozițiilor nr. 433/1999 și nr. 487/1999 prin dispoziția nr. 1081/2003 emisă de Primarul General al Municipiului București, că Administrația Fondului Imobiliar s-a conformat, operând anularea dispozițiilor nelegale.

Cu toate acestea, prin adresa solicitată ulterior, la cererea instanței, la pct. 9 din extrasul de carte funciară scris cu pixul și ștampilată de cei în drept, se precizează „Sub nr. 367 din 20 august 2003, s-a notat în R.T.I., anularea dispoziției Primăriei Municipiului București pentru terenul de 763,5 m.p.” Recurentul-reclamant a mai arătat că terții subdobânditori, indiferent dacă s-au înscris sau nu în cartea funciară, nu au niciun drept, de nicio natură, Legea nr. 7/1996 nefiind creditoare de drepturi, iar instanța de apel ignoră voit caracterul cărții funciare indiferent de rubrici, atât timp cât prin dispoziția nr. 1081 din 04 august 2003 emisă de Primarul Municipiului București s-a dispus ca Administrația Fondului Imobiliar să reînscrie dreptul de proprietate al Municipiului București.

Față de cele expuse recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei atacate și a hotărârii primei instanțe în sensul admiterii acțiunii și retrocedării în natură a terenului în litigiu. Examinând decizia atacată prin prisma criticilor invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul C.A.G. este întemeiat, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare: Din considerentele deciziei instanței de apel, rezultă, fără putință de tăgadă, că imobilul în litigiu a fost preluat în mod abuziv de către Statul Român, și că recurentul-reclamant este persoană îndreptățită la restituire, însă singurul impediment la restituire este dat de faptul că nu s-a făcut dovada că imobilul s-ar afla în posesia Municipiului București, având în vedere că terenul în litigiu a fost înstrăinat succesiv după emiterea dispozițiilor nr. 433/1999 și 687/2003 emise de Primarul Municipiului București.

Prin această ultimă dispoziție s-a dispus ca Administrația Fondului Imobiliar să reînscrie dreptul de proprietate al Municipiului București în Registrul de Carte Funciară al Judecătoriei Sectorului 1 București. Din adresa din 03 martie 2010 emisă de Primăria Sectorului 1 București rezultă că terenul în suprafață de 705,65 m.p., are destinația de spațiu verde, conform art. 4 lit. b) din Legea nr. 24/2007. În cauză, din raportul de expertiză tehnică (Dosar nr. 7516/3/2008) rezultă că terenul în litigiu, situat în sector 1, București, este teren viran și este liber de orice construcții sau rețele edilitare de interes public sau privat, și poate fi restituit în natură integral.

Din adresa din 05 decembrie 2009 eliberată de Direcția de Urbanism și Amenajarea Teritoriului rezultă că terenul din București, conform Planului Urbanistic Zonal aprobat prin hotărârea Consiliului General al Municipiului București nr. 279/2000, se află în zonă protejată și este marcat ca fiind spațiu verde amenajat. Din adresa nr. 7516/3/2008 emisă de Consiliul General al Municipiului București rezultă că terenul în litigiu nu se află în administrația A.L.P.A. București. Din extrasul de carte funciară, la poziția 9 s-a consemnat cu pixul „Sub nr. 367 din 20 august 2003 s-a notat în R.T.I. anularea dispoziției Primăriei Municipiului București pentru 763,5 m.p. teren”. În raport cu cele expuse rezultă că nici prima instanță și nici instanța de apel nu au stăruit prin toate mijloacele legale pentru aflarea adevărului cu privire la regimul juridic al terenului în litigiu.

Instanța de apel avea îndatorirea să ordone completarea probelor cu acte pentru a stabili dacă în urma revocării dispozițiilor nr. 433/1999 și 687/1999 emisă de Primarul General al Municipiului București, dreptul de proprietate al Municipiului București asupra terenului în litigiu a fost înscris în cartea funciară. Pentru identificarea terenului, instanța de apel putea să dispună o expertiză tehnică care să stabilească dacă acesta este liber de construcții sau afectat de utilități publice și dacă poate sau nu fi restituit în natură. În fine, trebuia verificată și apărarea formulată insistent de reclamant, de a fi atașate la dosar eventualele acte de înstrăinare a terenului în litigiu, după ce prin dispoziția nr. 1081/2003 emisă de Primarul General al Municipiului București s-a dispus reînscrierea dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu în favoarea Municipiului București.

După completarea probelor și apoi după examinarea prin coroborare a tuturor probelor administrate, instanța va fi în măsură să hotărască asupra apelului declarat de reclamant, stabilind o situație de fapt și de drept corectă. În consecință, în temeiul art. 304 pct. 9 coroborat cu art. 313 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamant, va casa decizia atacată și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamantul C.A.G. împotriva deciziei civile nr. 170 A din 29 iunie 2010 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală. Casează decizia atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 mai 2011.