ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 885/2014

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 885/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc.

civ., asupra recursurilor de față, constată următoarele:

Prin

cererea introductivă de instanță înregistrată pe roiul Tribunalului București, secția

a III-a civilă,

la data de

21 februarie 2008, reclamantul C.A.G. a chemat în judecată pe pârâta Primăria municipiului

București, prin Primar general, solicitând obligarea pârâtei la restituirea în natură

a imobilului teren intravilan, fără construcții, în suprafață de 705,65 rnp, situat

în București, str. P., sector 1.

În motivarea cererii, reclamantul arată

că imobilul în litigiu a aparținut autorului său C.G. care l-a dobândit în 1937

prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 26 februarie 1937 de către

Tribunalul Ilfov, secția notariat, înregistrat conform procesului-verbal de carte

funciară și transcris de grefa Tribunalului Ilfov din 26 februarie 1937.

Imobilul în litigiu a fost preluat abuziv

de către stat prin decizia nr. 473 din 18 martie 1955 a secțiunii financiare a capitalei

și dat în folosința fostului Sfat popular al raionului I.V.S. Autorul reclamantului

a decedat la 26 iulie 1986, reclamantul fiind unicul moștenitor al acestuia, în

calitate de nepot de frate, conform certificatului de moștenitor din 3 mai 2003.

Prin folosirea unor manopere frauduloase,

numita S.A. a obținut restituirea în natură a imobilului în litigiu, prin sentința

civilă nr. 213 din 8 ianuarie 1999 pronunțată de Judecătoria sectorului 1 București,

sentință schimbată în tot prin decizia nr. 396/A/12002 a Tribunalului București,

secția a IV-a civilă, și decizia nr. 527/2003 a Curții de Apel București, secția

a IV-a civilă, în sensul respingerii acțiunii, ca neîntemeiată. Ca o consecință

legală, dispoziția Primarului general al municipiului București din 1999 a fost

revocată prin dispoziția din 4 august 2003, restabilindu-se situația anterioară,

în sensul că terenul în litigiu a reintrat în patrimoniul statului.

Prin notificarea din 2002, reclamantul

a solicitat restituirea în natură a imobilului în litigiu, formându-se Dosarul

nr. 24266/2001, nesoluționată până la data introducerii acțiunii.

După un prim ciclu procesual, prin decizia

civilă nr. 4440 din 26 mai 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul

declarat de reclamantul C.A.G. pentru următoarele considerente:

Din motivarea deciziei instanței de apel,

rezultă fără putință de tăgadă că imobilul în litigiu a fost preluat în mod abuziv

de către Statul român și că recurentul-reelamant este persoană îndreptățită la restituire,

însă singurul impediment la restituire este dat de faptul că nu s-a făcut dovada

că imobilul s-ar afla în posesia municipiului București, având în vedere că terenul

în litigiu a fost înstrăinat succesiv după emiterea dispozițiilor din 1999 și din

2003 emise de Primarul municipiului București.

Nici prima instanță și nici instanța de

apel nu au stăruit prin toate mijloacele legale pentru aflarea adevărului cu privire

la regimul juridic al terenului în litigiu.

Instanța de apel avea îndatorirea să ordone

completarea probelor cu acte pentru a stabili dacă în urma revocării dispozițiilor

din 1999 emise de Primarul general al municipiului București, dreptul de proprietate

al municipiului București asupra terenului în litigiu a fost înscris în cartea funciară.

Pentru identificarea terenului, instanța

de apel putea să dispună o expertiză tehnică care să stabilească dacă acesta este

liber de construcții sau afectat de utilități publice și dacă poate sau nu să fie

restituit în natură.

În fine, trebuia verificată și apărarea

formulată insistent de reclamant, de a fi atașate la dosar eventualele acte de înstrăinare

a terenului în litigiu, după ce prin dispoziția din 2003 emisă de Primarul general

al municipiului București s-a dispus reînscrierea dreptului de proprietate asupra

terenului în litigiu în favoarea municipiului București.

După completarea probelor și apoi, după

examinarea prin coroborare a tuturor probelor administrate, instanța va fi în măsură

să hotărască asupra apelului declarat de reclamant, stabilind o situație de fapt

și de drept corectă.

În rejudecarea apelului după casare, cauza

a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 30 iunie 2011,

iar prin încheierea din 4 octombrie 2011 Curtea de apel a încuviințat suplimentarea

probatoriului cu o adresă la biroul carte funciară sector 1 București pentru a se

comunica cine este actualul proprietar și cine este deținătorul imobilului în litigiu

(teren în suprafață de 705,98 mp), precum și un istoric al rolului de carte funciară

începând din anul 1997, copii ale actelor de înstrăinare ce stau la baza notărilor

succesive din cartea funciară; a fost încuviințată și efectuarea unui supliment

la expertiza efectuată prin care să se identifice terenul, coordonatele terenului,

respectiv amplasament, vecinătăți, stabilirea terenului liber de construcții și

determinarea dacă și în ce măsură terenul este afectat de utilități publice. A fost,

de asemenea, încuviințată pentru apelantul reclamant proba cu interogatoriul intimatei

pârâte Primăria municipiului București privitor la poziția pârâtului privind deținerea

imobilului în litigiu.

Prin adresa din 17 octombrie 2011, Direcția

generală dezvoltare urbană din cadrul Primăriei municipiului București a comunicat

faptul că imobilul în litigiu se încadrează în zona protejată, spațiu verde amenajat

conform planului urbanistic zonal aprobat prin hotărârea Consiliului General al

municipiului București din 21 decembrie 2000, căzând sub incidența art. 71 al O.U.G.

nr. 195/2005.

S-au depus, de asemenea, răspunsuri de

la D.G.S. și A.N. București, în care se arată că terenul nu este afectat de rețele

de utilități publice și s-a comunicat de la Oficiul de cadastru și publicitate imobiliară

o copie a cărții funciare deschise pentru imobil.

Prin decizia nr. 59A din 3 aprilie 2012,

Curtea de Apel București,

secția

a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă

și asigurări sociale a admis apelul declarat de reclamantul C.A.G. împotriva sentinței

civile nr. 526 din 8 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a

civilă în Dosarul nr. 7516/3/2008; a schimbat în tot sentința civilă apelată, în

sensul că a admis acțiunea și a obligat pârâta să restituie în natură reclamantului,

imobilul teren în suprafață de 705,65 mp situat în București, bd. P., sector 1,

astfel cum acesta este identificat prin raportul de expertiză întocmit de expert

D.A. (Dosarul nr. 7516/3/2008 al Tribunalului București, secția a IlI-a civilă).

Pentru a decide astfel, instanța de apel

a reținut că aspectul privitor la care Înalta Curte a dispus rejudecarea se referă

la determinarea actualului regim al imobilului teren, indicând că este necesar ca,

în rejudecarea fondului să se stăruie în a se determina în posesia cui se află în

prezent imobilul, date fiind frecventele schimbări de regim juridic și aspectele

contradictorii ce rezultă din documentele aflate la dosar.

Curtea de apel a reținut că, din analiza

relațiilor solicitate în mod repetat de către instanță în prezenta cauză autorităților

administrației publice, acestea sunt constante în a susține regimul actual de bun

aflat în domeniul public al statului. Sunt relevante în acest sens atât dispoziția

de a se reînscrie dreptul de proprietate al municipiului București emisă în cuprinsul

dispoziției din 4 august 2003, cât și adresele din 3 martie 2010 emisă de Primăria

sectorului 1 București, adresa din 5 decembrie 2009 a Direcției de urbanism și amenajarea

teritoriului și adresa din 17 octombrie 2011 a Direcției generale dezvoltare urbană

din cadrul Primăriei municipiului București.

Instanța de apel a reținut totodată, ca

element ce probează existența terenului în patrimoniul Primăriei municipiului București,

faptul că pârâta s-a comporta ca atare prin emiterea hotărârii din 27 aprilie 2004

a Primăriei nererale a municipiului București și a protocolului din 26 mai 2004

al Consiliului general al municipiului București, prin care se recunoaște Curții

de Conturi a României un drept de administrare asupra terenului în speță.

Curtea de apel a constatat că ambele acte

administrative au fost emise ulterior revenirii dreptului de proprietate asupra

terenului în patrimoniul primăriei și chiar în lipsa diligențelor privind reînscrierea

în cartea funciară a drepturilor Primăriei municipiului București.

Un element care pare să contrazică însă

existența bunului în proprietatea statului simt doar cele mai recente mențiuni din

extrasul de carte funciară, care menționează existența terenului în posesia numitului

B.A.R.

Curtea de apel a apreciat însă, că nu poate

reține mențiunile din extrasul de carte funciară ca reflectând situația juridică

reală a terenului, câtă vreme acestea nu sunt constitutive de drepturi.

Pe de altă parte, este evident că inadvertența

între relațiile comunicate de către direcțiile Primăriei și consemnările din cartea

funciară sunt rezultatul faptului că dispoziția privind reînscrierea dreptului de

proprietate al municipiului București, în urma anulării dispozițiilor din 1999 nu

a fost adusă Ia îndeplinire de către funcționarii cu atribuții în acest sens.

Prin urmare, instanța de apel a apreciat

că o situație formală, consemnările din cartea funciară care au doar efecte de opozabilitate,

nu pot fi reținute în cauză, câtă vreme ele sunt doar rezultatul lipsei de diligență

al autorităților administrative de a pune în practică o dispoziție a Primarului

general.

Fără a fi învestită cu analiza valabilității

titlului numitului B.A.R., Curtea de apel a apreciat că, pentru o corectă soluționare

a cauzei, este necesar să verifice în ce măsură drepturile pretinse de către acesta

ar putea fi reținute ca fiind în măsură să zădărnicească soluționarea prezentei

acțiuni și să infirme informațiile prin care autoritățile administrative comunică

existența imobilului în posesia Primăriei municipiului București.

Astfel, din analiza documentelor privitoare

la dreptul numitului B.A.R., s-a reținut că titlul acestuia provine de la numiții

R.G. și R.D.I. conform contractului de vânzare-cumpărare din 17 august 2001.

Din analiza succesiunii de titluri anterioare

celui notat în cartea funciară de către numitul B.A.R. s-a reținut existența indiciilor

privind înstrăinarea succesivă a imobilului teren în scopuri frauduloase. Cu toate

acestea, pe lângă faptul că funcționarii Primăriei nu au depus diligențe pentru

reînscrierea terenului în proprietatea statului, ei nici nu au acționat în justiție

pe subdobânditori, în scopul determinării legalității drepturilor lor.

Curtea de apel a apreciat că atitudinea

reprezentanților pârâtei în raport cu soluționarea prezentei cauze oferă indicii

nu numai pentru lipsa de diligență a funcționarilor săi, dar și de natură să probeze

reaua credință a acestora, după cum urmează:

Un indiciu privitor la existența unor interese

ascunse în exercitarea de către funcționarii Primăriei a atribuțiilor lor este susținerea

cuprinsă în concluziile scrise, potrivit cărora pârâta este obligată să respecte

mențiunile din cartea funciară potrivit cărora terenul s-ar afla în proprietatea

numitului B.A.R.

Or, având în vedere că în succesiunea lanțului

de titluri anterioare celui al numitului B.A.R. există un titlu anulat, acela al

numitei S.A., legalitatea drepturilor subdobânditorului ar putea fi stabilită doar

de către instanța de judecată în urma analizării condiției bunei credințe.

În plus, este cu atât mai suspectă lipsa

de diligență a reprezentanților Primăriei, cu cât din analiza titlurilor anterioare

rezultă rapiditatea cu care terenul a fost înstrăinat, aceasta fiind o practică

specifică persoanelor ce acționau în scopul păgubirii intereselor persoanelor îndreptățite

conform legii.

Astfel, este evidentă natura frauduloasă

în care numita S.A. dobândește terenul, conform sentinței nr. 213 din 8

ianuarie 1999, câtă vreme această hotărâre dispune restituirea imobilului în favoarea

reclamantului C.A.G., dar prin încheierea de rectificare a erorii materiale date

în data de 12 februarie 1999, sentința este rectificată în sensul că restituirea

se dispune în favoarea intervenientei S.A.

Mai mult, în mai puțin de 30 de zile de

la data punerii în posesie asupra terenului, respectiv 1 iunie 1999, acesta este

înstrăinat de două ori. După ce, Ia data de 24 iunie 1999, S.A. înstrăinează terenul

către B.I., la data de 30 iunie 1999, B.I. îl înstrăinează către R.G. La rândul

său, acest din urma dobânditor înstrăinează terenul către numitul B.A.R. la mai

puțin de două luni de la dobândire, prin contractul autentificat din 17 august 2001.

Prin urmare, Primăria municipiului București

avea, cu atât mai mult, obligația de a acționa în scopul protejării bunurilor aflate

de drept în patrimoniul său, cu cât mențiunile din cartea funciară oferă indicii

pentru existența unor fraude succesive în înstrăinarea terenului, fiind evident

că înstrăinarea de 4 ori în decurs de cca. 2 luni nu avea ca scop dobândirea acestuia

în scop legitim. Omițând să procedeze în acest sens, pârâta nu își poate invoca

propria culpă pentru a împiedica valorificarea dreptului reclamantului în cauză.

De altfel, faptul că Primăria municipiului

București s-a considerat în toată această perioadă ca fiind proprietara terenului

rezultă și emiterea hotărârii din 27 aprilie 2004 a Primăriei generale a

municipiului București și a protocolului din 26 mai 2004 al Consiliului general

al municipiului București, prin care se recunoaște Curții de Conturi a României

un drept de administrare asupra terenului în speță. Acest fapt este cu atât mai

relevant cu cât emiterea acestor acte administrative a avut loc ulterior înscrierii

în cartea funciară a drepturilor numitului B.A.R.

Pentru aceste considerente, Curtea de apel

a reținut că, față de caracterul abuziv al preluării imobilului și a întrunirii

de către apelant a condiției de a fi persoană îndreptățită la restituire, ambele

intrate în puterea lucrului judecat și constatarea că imobilul teren nu este afectat

de utilități publice și este liber de construcții nu există impedimente în a dispune

obligarea pârâtei la restituirea imobilului în natură, aceasta fiind posesorul de

drept și de fapt al imobilului teren.

În scopul identificării terenului, instanța

de apel a dispus omologarea raportului de expertiză întocmit de expert D.A. (Dosarul

nr. 7516/3/2008 al Tribunalului București, secția a III-a civilă).

Împotriva acestei decizii au declarat recurs

pârâta Primăria municipiului București, prin primarul general și numitul A.R.

Primăria municipiului București

a invocat motivul de recurs prevăzut de

art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând modificarea deciziei recurate, în sensul

respingerii apelului declarat de reclamant, ca nefondat și menținerii sentinței

civile nr. 526/2009 a Tribunalului București, secția a III-a civilă, ca fiind temeinică

și legală, întrucât în mod corect a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea reclamantului

de restituire în natură a terenului în litigiu.

În motivarea recursului, pârâta a arătat

că instanța de apei nu a respectat întocmai îndrumările obligatorii ale deciziei

de casare, potrivit art. 315 C. proc. civ., îndrumări foarte precise și punctuale.

Setul de înscrisuri obținut în concordanță

cu îndrumările deciziei de casare confirmă și atestă tară echivoc că actualul posesor

de drept și de fapt al imobilului teren litigios este persoana fizică B.A.R., care

a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului prin contractul de vânzare-cumpărare

autentificat din 17 august 2001, așadar în temeiul unui act de proprietate constitutiv

de drepturi. Prin încheierea din 20 august 2001 emisă de Biroul de carte funciară

al Judecătoriei sector 1 București a fost înscris în cartea funciară a localității

București, dreptul de proprietate al cumpărătorului B.A.R. asupra imobilului.

Ca atare, instanța de apel se află în eroare

când susține că în speță este doar o situație formală, iar consemnările din cartea

funciară au doar efecte de opozabilitate. Greșită este și reținerea Curții de apel

potrivit căreia existența terenului în posesia numitului B.A.R., atestată prin contractul

de vânzare-cumpărare din 17 august 2001 și prin încheierea de carte funciară din

20 august 2001 nu reflectă situația juridică reală a terenului, câtă vreme acestea

sunt constitutive de drepturi.

Ca atare, soluția instanței de apel este

dată cu aplicarea greșită a legii și cu nesocotirea îndrumărilor obligatorii ale

deciziei de casare, prin care s-a statuat faptul că trebuie aflat adevărul cu privire

la regimul juridic al terenului în litigiu. Trebuia stabilit dacă în mina revocării

dispozițiilor Primarului din 1999, dreptul de proprietate ai municipiului București

asupra terenului a fost înscris în cartea funciară. Din înscrisurile de la dosar

rezultă că imobilul litigios a făcut obiectul mai multor înstrăinări succesive în

perioada 1999-2001, în prezent aflându-se în posesia și proprietatea mai multor

persoane fizice.

Recurentul A.R.

a formulat recurs atât împotriva deciziei

civile nr. 59A din 3 aprilie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, cât și

împotriva încheierii pronunțată de aceeași instanță la data de 4 octombrie 2010,

prin care i-a fost respinsă cererea de intervenție în interesul pârâtei. Recurentul

a invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și cele ale art. 52 alin.

(2) C. proc. civ.

În susținerea recursului declarat împotriva

încheierii din 4 octombrie 2010, recurentul a arătat că prin contractul autentificat

din 21 iunie 2011 a dobândit prin cumpărare dreptul litigios cu privire la suprafața

de teren intravilan de 3338,78 mp situat în București, bd. P., sector 1, respectiv

terenul ce formează obiectul judecății între părțile din prezenta pricină.

Recurentul a învederat că a aflat întâmplător

de existența litigiului pe rol după casare și solicită instanței să constate că

justifică un interes în promovarea cererii de intervenție și a cererii principale,

în litigiu fiind chiar suprafața de teren pe care a dobândit-o prin cesiunea dreptului

litigios.

Recurentul a susținut că, cererea de intervenție

este admisibilă pentru următoarele motive: autorul recurentului este în măsură să

probeze un titlu valabil pentru imobilul în discuție; decizia de casare a

Înaltei Curți de Casație și Justiție impune instanței de rejudecare identificarea

imobilului și a situației sale juridice prin toate mijloacele legale, pentru aflarea

adevărului; în speță s-au reținut operațiuni frauduloase în privința terenului litigios,

unele dintre ele săvârșite cu concursul unor funcționari publici din justiție, printre

care obținerea unei hotărâri judecătorești frauduloase de către S.A.

Prin recursul declarat împotriva deciziei

nr. 59A din 3 aprilie 2012, recurentul a solicitat casarea deciziei atacate, în

sensul respingerii apelului declarat de reclamant împotriva sentinței tribunalului,

care este temeinică și legală. A arătat ca instanța de apel în mod greșit a reținut

că, din analiza relațiilor solicitate de la autoritățile statului rezultă că regimul

actual al imobilului este cel de bun aflat în domeniul public al statului. Totodată,

în mod nelegal curtea de apel a constatat că nu pot fi reținute mențiunile din cartea

funciară ca reflectând situația juridică reală a terenului, mențiuni care indică

existența terenului în posesia numitului B.A.R.

Recursurile declarate împotriva deciziei

nr. 59A din 3 aprilie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București vor fi supuse

unei analize comune, urmând a fi respinse, ca nefondate, pentru considerentele ce

succed:

În speță, cu respectarea dispozițiilor

art. 315 C. proc. civ., Curtea de Apel București, ca instanță de trimitere, a respectat

statuările instanței de casare asupra problemelor de drept dezlegate și, totodată,

rejudecând fondul cauzei a stabilit pe deplin situația de fapt, prin coroborarea

și analizarea probelor de la dosar.

Urmare a îndrumărilor din decizia de casare

nr. 4440 din 26 mai 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, instanța

de apel, în rejudecare a dispus suplimentarea probatoriului pentru aflarea adevărului

cu privire la regimul juridic al terenului în litigiu.

Astfel, instanța de apel a constatat că

titlul de proprietate al numitei S.A. cu privire la imobilul în litigiu a fost desființat

printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă.

Ca urmare, primarul municipiului București

a emis dispoziția din 4 august 2003 prin care a revocat dispozițiile din 1999, precum

și actele de restituirea subsecvente; a constatat că terenul în suprafață de 763,5

mp situat în București, bd. P. reintră în proprietatea statului; a dispus către

Administrația fondului imobiliar să reînscrie dreptul de proprietate al municipiului

București în Registrul de carte funciară al Judecătoriei sector 1 București.

Contrar acestei dispoziții, funcționarii

abilitați să se ocupe cu reînscrierea dreptului de proprietate al statului în cartea

funciară nu au depus diligențe în acest sens, deși bunul se afla în patrimoniul

primăriei.

Pe de altă parte, în perioada 1999-2001,

pornind de la titlul de proprietate desființat al numitei S.A. au avut loc mai multe

vânzări succesive ale terenului litigios între persoane fizice. Astfel, la data

de 24 iunie 1999, numita S.A. înstrăinează terenul către B.I. prin contractul din

1999; la data de 30 iunie 1999, B.I. îl înstrăinează către R.G.; acest din urmă

dobânditor înstrăinează terenul către numitul B.A.R. prin contractul autentificat

din 17 august 2001. Dreptul de proprietate dobândit în acest fel, prin tranzacții

succesive încheiate la intervale mici de timp, a fost înscris în cartea funciară.

Însă, potrivit probelor de la dosar, astfel

cum a statuat instanța de apel, pârâta Primăria municipiului București nu a recunoscut

înscrierile din cartea funciară, înregistrate ca urmare a contractelor de vânzare-cumpărare

încheiate între anii 1999-2001 și în anul 2004 a emis hotărârea din 27 aprilie 2004

a Primăriei generale a municipiului București, și protocolul din 26 mai 2004 al

Consiliului general al municipiului București, prin care se recunoaște Curții de

Conturi a României un drept de administrare asupra terenului în discuție.

Astfel, Primăria municipiului București

a avut calitatea de deținător al bunului după revenirea dreptului de proprietate

statului și a emis actele normative arătate, deși mențiunile din extrasul de carte

funciară indicau existența terenului în posesia numitului B.A.R.

Față de cele ce preced, pârata-recurentă

nu poate susține în prezentul litigiu că imobilul nu se afla în patrimoniul său

la momentul emiterii de către primarul municipiului București a dispoziției din

4 august 2003, precum și Ia data adoptării hotărârii din 27 aprilie 2004 și protocolului

din 26 mai 2004.

De asemenea, potrivit principiului nemo

auditur propriam turpitudinem allegans, Primăria municipiului București nu își poate

invoca propria culpă și nici să se apere valorificând un asemenea temei. Neînscrierea

terenului în proprietatea statului este rezultatul lipsei de diligență al autorităților

administrative de a pune în practică o dispoziție a Primarului general. În plus,

deși existau indicii privind înstrăinarea în scopuri frauduloase a imobilului litigios,

funcționarii primăriei nu au acționat în justiție pe subdobânditorii terenului,

în scopul determinării legalității drepturilor acestora.

Drept urmare, Curtea de apel a făcut o

corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor Legii nr. 10/2001 care prevăd restituirea

în natură a imobilelor. Instanța a identificat terenul, a stabilit regimul juridic

actual al acestuia și a constatat că bunul în litigiu este liber în sensul prevederilor

legii speciale, Acesta se află în patrimoniul statului, Primăria municipiului București

având calitatea de deținător și nu există niciun impediment pentru care pârâta să

nu fie obligată la restituirea imobilul în natură către reclamant, urmare a notificării

depuse de acesta în baza Legii nr. 10/2001.

Petentului C.A.G. i s-a recunoscut calitatea

de persoană îndreptățită la restituirea imobilului preluat abuziv de stat de la

autorul său și dreptul de proprietate al acestuia nu poate fi afectat de un aspect

de ordin administrativ, formal, respectiv lipsa de diligență a funcționarilor statului

pentru înscrierea în cartea funciară a mențiunilor care reflectă situația juridică

reală a terenului, așa cum greșit susțin ambii recurenți.

Nefondat este și recursul declarat de recurentul

A.R. împotriva încheierii de ședința din data de 4 octombrie 2011 a Curții de Apel

București pentru următoarele considerente:

Potrivit prevederilor art. 49 alin. (3)

C. proc. civ., cererea de intervenție în interesul uneia dintre părți este aceea

care sprijină numai apărarea acesteia.

Prin formularea unei cereri de intervenție

accesorie, intervenientul nu poate invoca un drept propriu și nu poate urmări pronunțarea

unei hotărâri pentru el, ci tinde, prin apărările pe care le face, ca soluția în

proces sa se dea în favoarea părții pentru care a intervenit,

Dispozițiile art. 54 C. proc. civ. consacră

principiul dependenței procesuale a terțului față de partea în folosul căreia a

intervenit, context în care titularul cererii de intervenție accesorie are o poziție

procesuală subsidiară, limitată.

Or, în speță, numitul A.R. prin apărările

formulate în susținerea cererii de intervenție accesorie în interesul pârâtei Primăria

municipiului București invocă un interes propriu și tinde la dobândirea unui drept

propriu de proprietate asupra imobilului în litigiu.

Așadar, contrar susținerilor recurentului,

instanța de apel a interpretat corect dispozițiile legale enunțate, care prevăd

condițiile ce trebuie întrunite pentru formularea cererii de intervenție accesorie

și care nu sunt îndeplinite în pricina de față. Drept urmare, curtea de apei a constatat

inadmisibilitatea cererii de intervenție.

Pe de altă parte, numitul A.R. a formulat

cererea de intervenție accesorie în apel, după casare. Potrivit deciziei de casare,

instanța de trimitere a fost învestită cu o rejudecare limitată la stabilirea situației

juridice a terenului litigios. Or, prin cererea de intervenție se tinde la contestarea

calității reclamantului de persoană îndreptățită la restituirea imobilului, aspect

tranșat cu autoritate de lucru judecat, ca și chestiunea preluării abuzive a imobilului

de către stat. Ca urmare, și din această perspectivă instanța de apel a reținut

în mod corect inadmisibilitatea cererii de intervenție accesorie.

Având în vedere toate considerentele reținute,

recursurile vor fi respinse, ca nefondate, în temeiul dispozițiilor art. 312

alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat

de pârâta Primăria municipiului București prin Primarul general împotriva deciziei

nr. 59A din data de 3 aprilie 2012 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă

și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă și asigurări

sociale.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat

de recurentul A.R. împotriva aceleiași decizii, precum și împotriva încheierii de

ședință din data de 4 octombrie 2011 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă

și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă și asigurări

sociale,

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18

martie 2014.