ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 885/2014

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursurilor de față, constată următoarele: Prin cererea introductivă de instanță înregistrată pe roiul Tribunalului București, secția a III-a civilă, la data de 21 februarie 2008, reclamantul C.A.G. a chemat în judecată pe pârâta Primăria municipiului București, prin Primar general, solicitând obligarea pârâtei la restituirea în natură a imobilului teren intravilan, fără construcții, în suprafață de 705,65 rnp, situat în București, str. P., sector 1. În motivarea cererii, reclamantul arată că imobilul în litigiu a aparținut autorului său C.G.

care l-a dobândit în 1937 prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 26 februarie 1937 de către Tribunalul Ilfov, secția notariat, înregistrat conform procesului-verbal de carte funciară și transcris de grefa Tribunalului Ilfov din 26 februarie 1937. Imobilul în litigiu a fost preluat abuziv de către stat prin decizia nr. 473 din 18 martie 1955 a secțiunii financiare a capitalei și dat în folosința fostului Sfat popular al raionului I.V.S. Autorul reclamantului a decedat la 26 iulie 1986, reclamantul fiind unicul moștenitor al acestuia, în calitate de nepot de frate, conform certificatului de moștenitor din 3 mai 2003. Prin folosirea unor manopere frauduloase, numita S.A.

a obținut restituirea în natură a imobilului în litigiu, prin sentința civilă nr. 213 din 8 ianuarie 1999 pronunțată de Judecătoria sectorului 1 București, sentință schimbată în tot prin decizia nr. 396/A/12002 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, și decizia nr. 527/2003 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, în sensul respingerii acțiunii, ca neîntemeiată. Ca o consecință legală, dispoziția Primarului general al municipiului București din 1999 a fost revocată prin dispoziția din 4 august 2003, restabilindu-se situația anterioară, în sensul că terenul în litigiu a reintrat în patrimoniul statului. Prin notificarea din 2002, reclamantul a solicitat restituirea în natură a imobilului în litigiu, formându-se Dosarul nr. 24266/2001, nesoluționată până la data introducerii acțiunii.

După un prim ciclu procesual, prin decizia civilă nr. 4440 din 26 mai 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de reclamantul C.A.G. pentru următoarele considerente: Din motivarea deciziei instanței de apel, rezultă fără putință de tăgadă că imobilul în litigiu a fost preluat în mod abuziv de către Statul român și că recurentul-reelamant este persoană îndreptățită la restituire, însă singurul impediment la restituire este dat de faptul că nu s-a făcut dovada că imobilul s-ar afla în posesia municipiului București, având în vedere că terenul în litigiu a fost înstrăinat succesiv după emiterea dispozițiilor din 1999 și din 2003 emise de Primarul municipiului București.

Nici prima instanță și nici instanța de apel nu au stăruit prin toate mijloacele legale pentru aflarea adevărului cu privire la regimul juridic al terenului în litigiu. Instanța de apel avea îndatorirea să ordone completarea probelor cu acte pentru a stabili dacă în urma revocării dispozițiilor din 1999 emise de Primarul general al municipiului București, dreptul de proprietate al municipiului București asupra terenului în litigiu a fost înscris în cartea funciară. Pentru identificarea terenului, instanța de apel putea să dispună o expertiză tehnică care să stabilească dacă acesta este liber de construcții sau afectat de utilități publice și dacă poate sau nu să fie restituit în natură.

În fine, trebuia verificată și apărarea formulată insistent de reclamant, de a fi atașate la dosar eventualele acte de înstrăinare a terenului în litigiu, după ce prin dispoziția din 2003 emisă de Primarul general al municipiului București s-a dispus reînscrierea dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu în favoarea municipiului București. După completarea probelor și apoi, după examinarea prin coroborare a tuturor probelor administrate, instanța va fi în măsură să hotărască asupra apelului declarat de reclamant, stabilind o situație de fapt și de drept corectă.

În rejudecarea apelului după casare, cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 30 iunie 2011, iar prin încheierea din 4 octombrie 2011 Curtea de apel a încuviințat suplimentarea probatoriului cu o adresă la biroul carte funciară sector 1 București pentru a se comunica cine este actualul proprietar și cine este deținătorul imobilului în litigiu (teren în suprafață de 705,98 mp), precum și un istoric al rolului de carte funciară începând din anul 1997, copii ale actelor de înstrăinare ce stau la baza notărilor succesive din cartea funciară; a fost încuviințată și efectuarea unui supliment la expertiza efectuată prin care să se identifice terenul, coordonatele terenului, respectiv amplasament, vecinătăți, stabilirea terenului liber de construcții și determinarea dacă și în ce măsură terenul este afectat de utilități publice.

A fost, de asemenea, încuviințată pentru apelantul reclamant proba cu interogatoriul intimatei pârâte Primăria municipiului București privitor la poziția pârâtului privind deținerea imobilului în litigiu. Prin adresa din 17 octombrie 2011, Direcția generală dezvoltare urbană din cadrul Primăriei municipiului București a comunicat faptul că imobilul în litigiu se încadrează în zona protejată, spațiu verde amenajat conform planului urbanistic zonal aprobat prin hotărârea Consiliului General al municipiului București din 21 decembrie 2000, căzând sub incidența art. 71 al O.U.G. nr. 195/2005. S-au depus, de asemenea, răspunsuri de la D.G.S. și A.N. București, în care se arată că terenul nu este afectat de rețele de utilități publice și s-a comunicat de la Oficiul de cadastru și publicitate imobiliară o copie a cărții funciare deschise pentru imobil.

Prin decizia nr. 59A din 3 aprilie 2012, Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă și asigurări sociale a admis apelul declarat de reclamantul C.A.G. împotriva sentinței civile nr. 526 din 8 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă în Dosarul nr. 7516/3/2008; a schimbat în tot sentința civilă apelată, în sensul că a admis acțiunea și a obligat pârâta să restituie în natură reclamantului, imobilul teren în suprafață de 705,65 mp situat în București, bd. P., sector 1, astfel cum acesta este identificat prin raportul de expertiză întocmit de expert D.A. (Dosarul nr. 7516/3/2008 al Tribunalului București, secția a IlI-a civilă).

Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că aspectul privitor la care Înalta Curte a dispus rejudecarea se referă la determinarea actualului regim al imobilului teren, indicând că este necesar ca, în rejudecarea fondului să se stăruie în a se determina în posesia cui se află în prezent imobilul, date fiind frecventele schimbări de regim juridic și aspectele contradictorii ce rezultă din documentele aflate la dosar. Curtea de apel a reținut că, din analiza relațiilor solicitate în mod repetat de către instanță în prezenta cauză autorităților administrației publice, acestea sunt constante în a susține regimul actual de bun aflat în domeniul public al statului.

Sunt relevante în acest sens atât dispoziția de a se reînscrie dreptul de proprietate al municipiului București emisă în cuprinsul dispoziției din 4 august 2003, cât și adresele din 3 martie 2010 emisă de Primăria sectorului 1 București, adresa din 5 decembrie 2009 a Direcției de urbanism și amenajarea teritoriului și adresa din 17 octombrie 2011 a Direcției generale dezvoltare urbană din cadrul Primăriei municipiului București. Instanța de apel a reținut totodată, ca element ce probează existența terenului în patrimoniul Primăriei municipiului București, faptul că pârâta s-a comporta ca atare prin emiterea hotărârii din 27 aprilie 2004 a Primăriei nererale a municipiului București și a protocolului din 26 mai 2004 al Consiliului general al municipiului București, prin care se recunoaște Curții de Conturi a României un drept de administrare asupra terenului în speță.

Curtea de apel a constatat că ambele acte administrative au fost emise ulterior revenirii dreptului de proprietate asupra terenului în patrimoniul primăriei și chiar în lipsa diligențelor privind reînscrierea în cartea funciară a drepturilor Primăriei municipiului București. Un element care pare să contrazică însă existența bunului în proprietatea statului simt doar cele mai recente mențiuni din extrasul de carte funciară, care menționează existența terenului în posesia numitului B.A.R. Curtea de apel a apreciat însă, că nu poate reține mențiunile din extrasul de carte funciară ca reflectând situația juridică reală a terenului, câtă vreme acestea nu sunt constitutive de drepturi.

Pe de altă parte, este evident că inadvertența între relațiile comunicate de către direcțiile Primăriei și consemnările din cartea funciară sunt rezultatul faptului că dispoziția privind reînscrierea dreptului de proprietate al municipiului București, în urma anulării dispozițiilor din 1999 nu a fost adusă Ia îndeplinire de către funcționarii cu atribuții în acest sens. Prin urmare, instanța de apel a apreciat că o situație formală, consemnările din cartea funciară care au doar efecte de opozabilitate, nu pot fi reținute în cauză, câtă vreme ele sunt doar rezultatul lipsei de diligență al autorităților administrative de a pune în practică o dispoziție a Primarului general.

Fără a fi învestită cu analiza valabilității titlului numitului B.A.R., Curtea de apel a apreciat că, pentru o corectă soluționare a cauzei, este necesar să verifice în ce măsură drepturile pretinse de către acesta ar putea fi reținute ca fiind în măsură să zădărnicească soluționarea prezentei acțiuni și să infirme informațiile prin care autoritățile administrative comunică existența imobilului în posesia Primăriei municipiului București. Astfel, din analiza documentelor privitoare la dreptul numitului B.A.R., s-a reținut că titlul acestuia provine de la numiții R.G. și R.D.I. conform contractului de vânzare-cumpărare din 17 august 2001. Din analiza succesiunii de titluri anterioare celui notat în cartea funciară de către numitul B.A.R.

s-a reținut existența indiciilor privind înstrăinarea succesivă a imobilului teren în scopuri frauduloase. Cu toate acestea, pe lângă faptul că funcționarii Primăriei nu au depus diligențe pentru reînscrierea terenului în proprietatea statului, ei nici nu au acționat în justiție pe subdobânditori, în scopul determinării legalității drepturilor lor. Curtea de apel a apreciat că atitudinea reprezentanților pârâtei în raport cu soluționarea prezentei cauze oferă indicii nu numai pentru lipsa de diligență a funcționarilor săi, dar și de natură să probeze reaua credință a acestora, după cum urmează: Un indiciu privitor la existența unor interese ascunse în exercitarea de către funcționarii Primăriei a atribuțiilor lor este susținerea cuprinsă în concluziile scrise, potrivit cărora pârâta este obligată să respecte mențiunile din cartea funciară potrivit cărora terenul s-ar afla în proprietatea numitului B.A.R.

Or, având în vedere că în succesiunea lanțului de titluri anterioare celui al numitului B.A.R. există un titlu anulat, acela al numitei S.A., legalitatea drepturilor subdobânditorului ar putea fi stabilită doar de către instanța de judecată în urma analizării condiției bunei credințe. În plus, este cu atât mai suspectă lipsa de diligență a reprezentanților Primăriei, cu cât din analiza titlurilor anterioare rezultă rapiditatea cu care terenul a fost înstrăinat, aceasta fiind o practică specifică persoanelor ce acționau în scopul păgubirii intereselor persoanelor îndreptățite conform legii. Astfel, este evidentă natura frauduloasă în care numita S.A.

dobândește terenul, conform sentinței nr. 213 din 8 ianuarie 1999, câtă vreme această hotărâre dispune restituirea imobilului în favoarea reclamantului C.A.G., dar prin încheierea de rectificare a erorii materiale date în data de 12 februarie 1999, sentința este rectificată în sensul că restituirea se dispune în favoarea intervenientei S.A. Mai mult, în mai puțin de 30 de zile de la data punerii în posesie asupra terenului, respectiv 1 iunie 1999, acesta este înstrăinat de două ori. După ce, Ia data de 24 iunie 1999, S.A. înstrăinează terenul către B.I., la data de 30 iunie 1999, B.I. îl înstrăinează către R.G. La rândul său, acest din urma dobânditor înstrăinează terenul către numitul B.A.R.

la mai puțin de două luni de la dobândire, prin contractul autentificat din 17 august 2001. Prin urmare, Primăria municipiului București avea, cu atât mai mult, obligația de a acționa în scopul protejării bunurilor aflate de drept în patrimoniul său, cu cât mențiunile din cartea funciară oferă indicii pentru existența unor fraude succesive în înstrăinarea terenului, fiind evident că înstrăinarea de 4 ori în decurs de cca. 2 luni nu avea ca scop dobândirea acestuia în scop legitim. Omițând să procedeze în acest sens, pârâta nu își poate invoca propria culpă pentru a împiedica valorificarea dreptului reclamantului în cauză.

De altfel, faptul că Primăria municipiului București s-a considerat în toată această perioadă ca fiind proprietara terenului rezultă și emiterea hotărârii din 27 aprilie 2004 a Primăriei generale a municipiului București și a protocolului din 26 mai 2004 al Consiliului general al municipiului București, prin care se recunoaște Curții de Conturi a României un drept de administrare asupra terenului în speță. Acest fapt este cu atât mai relevant cu cât emiterea acestor acte administrative a avut loc ulterior înscrierii în cartea funciară a drepturilor numitului B.A.R.

Pentru aceste considerente, Curtea de apel a reținut că, față de caracterul abuziv al preluării imobilului și a întrunirii de către apelant a condiției de a fi persoană îndreptățită la restituire, ambele intrate în puterea lucrului judecat și constatarea că imobilul teren nu este afectat de utilități publice și este liber de construcții nu există impedimente în a dispune obligarea pârâtei la restituirea imobilului în natură, aceasta fiind posesorul de drept și de fapt al imobilului teren. În scopul identificării terenului, instanța de apel a dispus omologarea raportului de expertiză întocmit de expert D.A. (Dosarul nr. 7516/3/2008 al Tribunalului București, secția a III-a civilă). Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâta Primăria municipiului București, prin primarul general și numitul A.R.

Primăria municipiului București a invocat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând modificarea deciziei recurate, în sensul respingerii apelului declarat de reclamant, ca nefondat și menținerii sentinței civile nr. 526/2009 a Tribunalului București, secția a III-a civilă, ca fiind temeinică și legală, întrucât în mod corect a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea reclamantului de restituire în natură a terenului în litigiu. În motivarea recursului, pârâta a arătat că instanța de apei nu a respectat întocmai îndrumările obligatorii ale deciziei de casare, potrivit art. 315 C. proc. civ., îndrumări foarte precise și punctuale.

Setul de înscrisuri obținut în concordanță cu îndrumările deciziei de casare confirmă și atestă tară echivoc că actualul posesor de drept și de fapt al imobilului teren litigios este persoana fizică B.A.R., care a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 17 august 2001, așadar în temeiul unui act de proprietate constitutiv de drepturi. Prin încheierea din 20 august 2001 emisă de Biroul de carte funciară al Judecătoriei sector 1 București a fost înscris în cartea funciară a localității București, dreptul de proprietate al cumpărătorului B.A.R. asupra imobilului. Ca atare, instanța de apel se află în eroare când susține că în speță este doar o situație formală, iar consemnările din cartea funciară au doar efecte de opozabilitate.

Greșită este și reținerea Curții de apel potrivit căreia existența terenului în posesia numitului B.A.R., atestată prin contractul de vânzare-cumpărare din 17 august 2001 și prin încheierea de carte funciară din 20 august 2001 nu reflectă situația juridică reală a terenului, câtă vreme acestea sunt constitutive de drepturi. Ca atare, soluția instanței de apel este dată cu aplicarea greșită a legii și cu nesocotirea îndrumărilor obligatorii ale deciziei de casare, prin care s-a statuat faptul că trebuie aflat adevărul cu privire la regimul juridic al terenului în litigiu. Trebuia stabilit dacă în mina revocării dispozițiilor Primarului din 1999, dreptul de proprietate ai municipiului București asupra terenului a fost înscris în cartea funciară.

Din înscrisurile de la dosar rezultă că imobilul litigios a făcut obiectul mai multor înstrăinări succesive în perioada 1999-2001, în prezent aflându-se în posesia și proprietatea mai multor persoane fizice. Recurentul A.R. a formulat recurs atât împotriva deciziei civile nr. 59A din 3 aprilie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, cât și împotriva încheierii pronunțată de aceeași instanță la data de 4 octombrie 2010, prin care i-a fost respinsă cererea de intervenție în interesul pârâtei. Recurentul a invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și cele ale art. 52 alin. (2) C. proc. civ. În susținerea recursului declarat împotriva încheierii din 4 octombrie 2010, recurentul a arătat că prin contractul autentificat din 21 iunie 2011 a dobândit prin cumpărare dreptul litigios cu privire la suprafața de teren intravilan de 3338,78 mp situat în București, bd.

P., sector 1, respectiv terenul ce formează obiectul judecății între părțile din prezenta pricină. Recurentul a învederat că a aflat întâmplător de existența litigiului pe rol după casare și solicită instanței să constate că justifică un interes în promovarea cererii de intervenție și a cererii principale, în litigiu fiind chiar suprafața de teren pe care a dobândit-o prin cesiunea dreptului litigios.

Recurentul a susținut că, cererea de intervenție este admisibilă pentru următoarele motive: autorul recurentului este în măsură să probeze un titlu valabil pentru imobilul în discuție; decizia de casare a Înaltei Curți de Casație și Justiție impune instanței de rejudecare identificarea imobilului și a situației sale juridice prin toate mijloacele legale, pentru aflarea adevărului; în speță s-au reținut operațiuni frauduloase în privința terenului litigios, unele dintre ele săvârșite cu concursul unor funcționari publici din justiție, printre care obținerea unei hotărâri judecătorești frauduloase de către S.A. Prin recursul declarat împotriva deciziei nr. 59A din 3 aprilie 2012, recurentul a solicitat casarea deciziei atacate, în sensul respingerii apelului declarat de reclamant împotriva sentinței tribunalului, care este temeinică și legală.

A arătat ca instanța de apel în mod greșit a reținut că, din analiza relațiilor solicitate de la autoritățile statului rezultă că regimul actual al imobilului este cel de bun aflat în domeniul public al statului. Totodată, în mod nelegal curtea de apel a constatat că nu pot fi reținute mențiunile din cartea funciară ca reflectând situația juridică reală a terenului, mențiuni care indică existența terenului în posesia numitului B.A.R. Recursurile declarate împotriva deciziei nr. 59A din 3 aprilie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București vor fi supuse unei analize comune, urmând a fi respinse, ca nefondate, pentru considerentele ce succed: În speță, cu respectarea dispozițiilor art. 315 C. proc.

civ., Curtea de Apel București, ca instanță de trimitere, a respectat statuările instanței de casare asupra problemelor de drept dezlegate și, totodată, rejudecând fondul cauzei a stabilit pe deplin situația de fapt, prin coroborarea și analizarea probelor de la dosar. Urmare a îndrumărilor din decizia de casare nr. 4440 din 26 mai 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, instanța de apel, în rejudecare a dispus suplimentarea probatoriului pentru aflarea adevărului cu privire la regimul juridic al terenului în litigiu. Astfel, instanța de apel a constatat că titlul de proprietate al numitei S.A. cu privire la imobilul în litigiu a fost desființat printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă.

Ca urmare, primarul municipiului București a emis dispoziția din 4 august 2003 prin care a revocat dispozițiile din 1999, precum și actele de restituirea subsecvente; a constatat că terenul în suprafață de 763,5 mp situat în București, bd. P. reintră în proprietatea statului; a dispus către Administrația fondului imobiliar să reînscrie dreptul de proprietate al municipiului București în Registrul de carte funciară al Judecătoriei sector 1 București. Contrar acestei dispoziții, funcționarii abilitați să se ocupe cu reînscrierea dreptului de proprietate al statului în cartea funciară nu au depus diligențe în acest sens, deși bunul se afla în patrimoniul primăriei. Pe de altă parte, în perioada 1999-2001, pornind de la titlul de proprietate desființat al numitei S.A.

au avut loc mai multe vânzări succesive ale terenului litigios între persoane fizice. Astfel, la data de 24 iunie 1999, numita S.A. înstrăinează terenul către B.I. prin contractul din 1999; la data de 30 iunie 1999, B.I. îl înstrăinează către R.G.; acest din urmă dobânditor înstrăinează terenul către numitul B.A.R. prin contractul autentificat din 17 august 2001. Dreptul de proprietate dobândit în acest fel, prin tranzacții succesive încheiate la intervale mici de timp, a fost înscris în cartea funciară.

Însă, potrivit probelor de la dosar, astfel cum a statuat instanța de apel, pârâta Primăria municipiului București nu a recunoscut înscrierile din cartea funciară, înregistrate ca urmare a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate între anii 1999-2001 și în anul 2004 a emis hotărârea din 27 aprilie 2004 a Primăriei generale a municipiului București, și protocolul din 26 mai 2004 al Consiliului general al municipiului București, prin care se recunoaște Curții de Conturi a României un drept de administrare asupra terenului în discuție. Astfel, Primăria municipiului București a avut calitatea de deținător al bunului după revenirea dreptului de proprietate statului și a emis actele normative arătate, deși mențiunile din extrasul de carte funciară indicau existența terenului în posesia numitului B.A.R.

Față de cele ce preced, pârata-recurentă nu poate susține în prezentul litigiu că imobilul nu se afla în patrimoniul său la momentul emiterii de către primarul municipiului București a dispoziției din 4 august 2003, precum și Ia data adoptării hotărârii din 27 aprilie 2004 și protocolului din 26 mai 2004. De asemenea, potrivit principiului nemo auditur propriam turpitudinem allegans, Primăria municipiului București nu își poate invoca propria culpă și nici să se apere valorificând un asemenea temei. Neînscrierea terenului în proprietatea statului este rezultatul lipsei de diligență al autorităților administrative de a pune în practică o dispoziție a Primarului general. În plus, deși existau indicii privind înstrăinarea în scopuri frauduloase a imobilului litigios, funcționarii primăriei nu au acționat în justiție pe subdobânditorii terenului, în scopul determinării legalității drepturilor acestora.

Drept urmare, Curtea de apel a făcut o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor Legii nr. 10/2001 care prevăd restituirea în natură a imobilelor. Instanța a identificat terenul, a stabilit regimul juridic actual al acestuia și a constatat că bunul în litigiu este liber în sensul prevederilor legii speciale, Acesta se află în patrimoniul statului, Primăria municipiului București având calitatea de deținător și nu există niciun impediment pentru care pârâta să nu fie obligată la restituirea imobilul în natură către reclamant, urmare a notificării depuse de acesta în baza Legii nr. 10/2001. Petentului C.A.G.

i s-a recunoscut calitatea de persoană îndreptățită la restituirea imobilului preluat abuziv de stat de la autorul său și dreptul de proprietate al acestuia nu poate fi afectat de un aspect de ordin administrativ, formal, respectiv lipsa de diligență a funcționarilor statului pentru înscrierea în cartea funciară a mențiunilor care reflectă situația juridică reală a terenului, așa cum greșit susțin ambii recurenți. Nefondat este și recursul declarat de recurentul A.R. împotriva încheierii de ședința din data de 4 octombrie 2011 a Curții de Apel București pentru următoarele considerente: Potrivit prevederilor art. 49 alin. (3) C. proc. civ., cererea de intervenție în interesul uneia dintre părți este aceea care sprijină numai apărarea acesteia.

Prin formularea unei cereri de intervenție accesorie, intervenientul nu poate invoca un drept propriu și nu poate urmări pronunțarea unei hotărâri pentru el, ci tinde, prin apărările pe care le face, ca soluția în proces sa se dea în favoarea părții pentru care a intervenit, Dispozițiile art. 54 C. proc. civ. consacră principiul dependenței procesuale a terțului față de partea în folosul căreia a intervenit, context în care titularul cererii de intervenție accesorie are o poziție procesuală subsidiară, limitată. Or, în speță, numitul A.R. prin apărările formulate în susținerea cererii de intervenție accesorie în interesul pârâtei Primăria municipiului București invocă un interes propriu și tinde la dobândirea unui drept propriu de proprietate asupra imobilului în litigiu.

Așadar, contrar susținerilor recurentului, instanța de apel a interpretat corect dispozițiile legale enunțate, care prevăd condițiile ce trebuie întrunite pentru formularea cererii de intervenție accesorie și care nu sunt îndeplinite în pricina de față. Drept urmare, curtea de apei a constatat inadmisibilitatea cererii de intervenție. Pe de altă parte, numitul A.R. a formulat cererea de intervenție accesorie în apel, după casare. Potrivit deciziei de casare, instanța de trimitere a fost învestită cu o rejudecare limitată la stabilirea situației juridice a terenului litigios. Or, prin cererea de intervenție se tinde la contestarea calității reclamantului de persoană îndreptățită la restituirea imobilului, aspect tranșat cu autoritate de lucru judecat, ca și chestiunea preluării abuzive a imobilului de către stat.

Ca urmare, și din această perspectivă instanța de apel a reținut în mod corect inadmisibilitatea cererii de intervenție accesorie. Având în vedere toate considerentele reținute, recursurile vor fi respinse, ca nefondate, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Primăria municipiului București prin Primarul general împotriva deciziei nr. 59A din data de 3 aprilie 2012 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă și asigurări sociale. Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul A.R. împotriva aceleiași decizii, precum și împotriva încheierii de ședință din data de 4 octombrie 2011 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă și asigurări sociale, Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 martie 2014.