ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 247/2014

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 247/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Deliberând asupra cauzei

civile de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 341/2006 a Tribunalului

București, secția a V-a civilă, s-a respins ca prematură cererea formulată de reclamanții

C.M. și C.M.A. în contradictoriu cu pârâtul Municipiul București prin Primarul General

privind restituirea unui imobil în condițiile Legii nr. 10/2001.

S-a reținut că notificarea

reclamanților din 14 august 2001 nu a fost soluționată până în prezent, iar reclamanții

nu aveau dreptul să formuleze contestație în temeiul Legii nr. 10/2001, decât după

emiterea de către pârât a unei dispoziții.

Apelul declarat de pârât

a fost admis prin decizia civilă nr. 135 din 6 martie 2007 pronunțată de Curtea

de Apel București secția a IV-a civilă, desființându-se sentința atacată cu trimiterea

cauzei spre rejudecare și constatându-se că termenul de 60 de zile prevăzut de

art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 nu este un termen de decădere ci de recomandare

în sensul îndeplinirii unei obligații prealabile care, în cadrul nerespectării sale

dă dreptul celui prejudiciat să se adreseze instanței de judecată.

Cauza a fost înregistrată

pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, sub nr. 17975/3/2007, iar

prin sentința civilă nr. 912 din 26 iunie 2009 acțiunea a fost respinsă ca neîntemeiată.

S-a reținut că unitatea

deținătoare a imobilului pentru care s-a solicitat restituirea în natură a cotei

de

1

/

10

format din construcție și teren aferent situat în

București, sector 1 compus din teren în suprafață de 1823 mp și construcție, nu

a soluționat în termen legal notificarea, reclamanții dovedind în cauză că sunt

persoane îndreptățite la măsuri reparatorii, în înțelesul Legii nr. 10/2001.

Instanța de fond a dat

eficiență dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 10/2001, iar din raportul de expertiză

a reținut că suprafața terenului este de 1823 mp și este ocupată de o zonă verde

în suprafață de 440 mp, restul suprafeței fiind ocupată de construcție. Chiar dacă

parțial, terenul este ocupat de zonă verde instanța de fond a reținut că restul

suprafeței de teren nu este restituibil, întrucât aparține zonei de utilitate a

blocurilor de locuințe și ca atare cererea de restituire în natură a imobilului

a fost respinsă.

Împotriva acestei sentințe

civile au declarat apel reclamanții C.M. și C.M.A. criticând soluția pentru nelegalitate

și netemeinicie.

Prin decizia civilă

nr. 34 A din 8 februarie 2013, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, în

majoritate, a respins ca nefondat apelul formulat de apelanții-reclamanți C.M.A.

și C.M., prin mandatar C.I., împotriva sentinței civile nr. 912 din 26 iunie 2009

pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă în Dosarul nr. 17975/3/2007,

în contradictoriu cu intimatul-pârât Municipiul București prin Primarul General.

Pentru a hotărî astfel,

instanța de apel a reținut că:

Reclamanții C.M. și C.M.A.

au dedus judecății prin acțiunea înregistrată la 6 septembrie 2005 pe rolul Tribunalului

București, secția a V-a civilă, în contradictoriu cu pârâtul Municipiul București

prin Primarul General, cererea de restituire în natură a cotei de

1

/

10

din imobilul situat în București, sector 1 compus din teren în suprafață de 1823

mp și construcție, în temeiul Legii nr. 10/2001.

Prin notificarea din

13 august 2001 a Biroului Executorului Judecătoresc T.G. petenții C.M. și C.M.A.

solicită Primăriei Municipiului București în calitate de moștenitori ai defunctului

S.P., decedat la 13 decembrie 1988, restituirea în natură a imobilului situat în

București, str. D.A.S., identificat prin act de proprietate autentificat din 1947

a Tribunalului Ilfov, secția notariat, compus din teren și construcție, iar dacă

restituirea în natură nu este posibilă restituire prin echivalent, fără însă a se

preciza cota de

1

/

10

din imobil cum s-a indicat prin acțiune.

În speță, nu se contestă,

potrivit motivelor de apel, calitatea reclamanților de persoane îndreptățite la

restituire, fiind succesorii foștilor proprietari S.D.și S.G. pentru cota de

1

/

10

din imobilul enunțat.

Prin dispoziția din 8

octombrie 2001, emisă de primarul municipiului București s-a soluționat notificarea

din 2001, emisă de Biroul Executorului Judecătoresc și formulată de petenții A.R.I.,

G.A.R., S.L.L. și K.I., dispunându-se restituirea în natură a terenului în suprafață

de 465,09 mp, situat în București, sector 1.

Totodată prin dispoziția

din 26 septembrie 2005 emisă de Primarul municipiului București soluționând notificarea

din 2001 al Biroului Executorului Judecătoresc prin care petenta S.L.L., decedată

ulterior depunerii notificării, prin moștenitori T.A., T.S., A.R.I., G.A.R. și K.I.

au solicitat restituirea în natură a terenului situat în București, sector 1, trecut

în proprietatea statului prin Decretul nr. 92/1950; a fost respinsă cererea de restituire

în natură a suprafeței de 1357,91 mp și s-au acordat măsuri reparatorii în echivalent

pentru aceeași suprafață de teren.

Expertiza tehnică efectuată

în apel de către expert P.C. a confirmat concluziile expertizei tehnice efectuată

la fond de către expert P.E. în sensul că suprafața de teren de 449 mp din str.

P.V. este spațiu verde, neafectat de utilități publice.

Prin completarea la acest

raport de expertiză efectuat în apel se reține că restul suprafeței de teren de

1374 mp este format din: 1129 mp bloc (parter + 7 etaje) și 243 mp utilități publice

(rețele apă, canal, acces auto).

Prin urmare din probele

administrate rezultă că pentru aceeași suprafață de teren ce a aparținut defunctului

S.P. a fost promovată acțiunea, în contextul în care anterior au fost emise dispoziții

de restituire, parțial în natură, parțial prin echivalent pentru același teren,

însă către alte persoane.

În speță nu sunt incidente

art. 1 alin. (1) lit. b) din norma metodologică de aplicare unitară a Legii nr.

10/2001, apelul fiind nefondat.

Împotriva acestei decizii

au declarat recurs reclamanții C.M.A. și C.M., criticând soluția din perspectiva

dispozițiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ., în sensul că hotărârea nu cuprinde

motivele pe care se sprijină și cuprinde motive contradictorii ori străine de natura

pricinii.

Din decizia pronunțată

în majoritate de Curtea de Apel București, reiese că aceasta nu cuprinde motivele

pe care se sprijină, instanța limitându-se la a preciza că în speță, nu sunt incidente

dispozițiile art. 1 alin. (1) lit. b) din normele metodologice de aplicare unitară

a Legii nr. 10/2001, și a reproduce textul, fără să emită un raționament jurisdicțional.

De altfel, decizia pronunțată

cu majoritate, astfel cum în mod corect a fost stabilit în opinia separată, lipsește

de finalitate practică dispozițiile Legii nr. 10/2001, cu atât mai mult cu cât,

atât prima instanță, cât și instanța de apel au reținut că reclamanții sunt moștenitorii

autorilor S.G. și S.D.și că au o cotă indiviză de 10% din imobilul situat în București,

str. P.V., sector 1. Așadar, hotărârea pronunțată cuprinde motive străine de natura

pricinii.

Recurenții au criticat

soluția, invocând dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. în sensul că actul

juridic dedus judecății este reprezentat de solicitarea recurenților privind restituirea

suprafeței de teren asupra căreia au un drept de coproprietate.

În mod just, în opinia

separată, judecătorul a constatat că reclamanții sunt coproprietarii unei cote indivize

din dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 1832 mp și, evident,

cota de 10% nu este individualizată în materialitatea sa.

De altfel, interpretarea

normelor cuprinse în Legea nr. 10/2001 și a tuturor actelor emise pentru aplicarea

acesteia, trebuie să fie făcută în spiritul aplicării lor practice, astfel că instanța

poate acorda despăgubiri, în mod implicit, în cazul în care constată că restituirea

în natură nu este posibilă, deoarece, în caz contrar, procedura specială rămâne

fără nici un efect în ceea ce îi privește pe reclamanți.

Așadar, hotărârea pronunțată

cu majoritate a interpretat în mod greșit actul juridic dedus judecății, schimbând

înțelesul vădit neîndoielnic al acestuia, motiv pentru care se impune admiterea

recursului astfel cum a fost formulat.

S-a mai invocat și dispozițiile

art. 304 pct. 9 C. proc. civ, în sensul că decizia nu cuprinde motivele pe care

se sprijină, prin urmare, nu are nici temei legal. Contrar dispozițiilor art. 261

C. proc. civ., deși în cauză, recurenții-reclamanți au probat faptul că sunt persoane

îndreptățite la măsuri reparatorii și au arătat și în ce anume constau acestea,

instanța de apel nu a arătat considerentele care au dus la respingerea apelului,

încălcându-și obligațiile ce-i reveneau în temeiul art. 129 alin. (5) C. proc.

civ.

Recursul reclamanților

este întemeiat.

Examinând susținerile

părților, Înalta Curte constată că motivele formulate de recurenți se

încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 312 alin. (3) C. proc.

civ. din 1865, urmând să le analizeze din această perspectivă.

Din actele și lucrările

dosarului rezultă că reclamanții au formulat notificare în baza Legii nr. 10/2001,

la data de 14 august 2001, notificare ce nu a fost soluționată, până la momentul

formulării acțiunii în fața instanței de judecată.

În al doilea ciclu procesual,

Tribunalul București prin sentința civilă nr. 912 din 26 iunie 2009, a

respins cererea formulată de reclamanții C.M. și C.M.A., ca neîntemeiată,

arătând că imobilul solicitat nu poate fi restituit în natură, întrucât este afectat

parțial de zonă verde, iar restul suprafeței este ocupat de blocuri de

locuințe.

Curtea de Apel București

a respins, în majoritate, apelul declarat de reclamanți, cu motivarea că, deși

aceștia au calitatea de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii conform

Legii nr. 10/2001, terenul nu poate fi restituit în natură, decât parțial,

așa cum rezultă din expertiza efectuată în cauză, restul fiind afectat de utilități

publice.

Așa fiind, Înalta

Curte constată întemeiată susținerea recurenților că instanța de

apel, respingând calea de atac împotriva sentinței pronunțate de Tribunal,

a lăsat nesoluționată cererea formulată de reclamanți, care au solicitat

în cursul judecării cauzei (Dosarul 4470/2005), nu numai restituirea în natură a

terenului, dar și măsuri reparatorii în echivalent, pentru restul terenului

preluat de statul român, ceea ce echivalează cu nepronunțarea asupra fondului

cauzei.

Așadar, în măsura

în care instanța a constatat că reclamanții au calitatea de persoane îndreptățite

la măsuri reparatorii conform Legii nr. 10/2001, era necesar să se pronunțe,

nu numai asupra restituirii în natură, dar și asupra modalității de acordare

a despăgubirilor, conform Legii nr. 247/2005.

Această obligație

reiese din decizia nr. 20 din 19 martie 2007, pronunțată de Înalta Curte de

Casație și Justiție, în recurs în interesul legii, potrivit căreia,

dacă unitatea deținătoare sau unitatea învestită cu soluționarea notificării nu

respectă obligația instituită prin art. 25 și art. 26 din Legea nr. 10/2001, de

a se pronunța asupra cererii de restituire în natură ori să acorde persoanei îndreptățite

în compensare alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri,

în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data

depunerii actelor doveditoare, se impune ca instanța învestită să evoce fondul și

să se pronunțe asupra cererilor cu care a fost investită de părțile în

litigiu.

Curtea de apel București

a statuat că S.P. a decedat la data de 13 decembrie 1988 și a avut ca moștenitori

pe S.G. și S.D.care au decedat, la rândul lor, în 1992 și 1995 și

au lăsat ca legatari universali pe reclamanții C.M. și C.M.A.

S-a reținut că reclamanții

au o cotă de 10% din dreptul de proprietate asupra întregului imobil, teren și

construcție, situate în București, terenul aflat la adresa menționată

fiind în suprafață de 1932 mp. Aceste aspecte nu au fost contestate, intrând

în puterea lucrului judecat, astfel încât, reținându-se calitatea de persoane

îndreptățite la măsuri reparatorii, în baza art. 4 alin. (2) din Legea nr.

10/2001, instanța de apel trebuia să se pronunțe asupra naturii măsurilor

reparatorii, conform dispozițiilor legii speciale.

În rejudecare, instanța

va trebui să statueze, pe baza probelor administrate, asupra regimului juridic al

terenului ce face obiectul cererii de retrocedare, în sensul de a stabili: ce suprafață

a fost retrocedată reclamanților, în natură, în temeiul legii speciale de reparație;

dacă este afectat de amenajări de utilitate publică și dacă este parțial

restituit altor persoane sau se află în patrimoniul altor persoane fizice sau juridice.

Pentru suprafața

de teren care nu poate fi retrocedată în natură, instanța se va pronunța

asupra acordării de măsuri reparatorii prin echivalent, potrivit dispozițiilor

art. 25 și art. 26 din Legea nr. 10/2001, raportate la Legea nr. 247/2005.

În ceea ce privește

restul criticilor formulate de recurenți, întemeiate pe dispozițiile

art. 304. pct. 7 și pct. 8 C. proc. civ., se reține că acestea au fost

invocate formal, nefiind incidente în speța de față.

Astfel, criticile întemeiate

pe dispozițiile art. 304. pct. 7 C. proc. civ., privind motivele contradictorii

din decizia recurată pot fi subsumate unor aspecte de nelegalitate, în sensul greșitei

aplicări a dispozițiilor Legii nr. 10/2001, în raport cu cererile formulate

de părți în fața primei instanțe.

Nici susținerile

întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 8 nu pot fi reținute, deoarece

criticile privind reținerea calității de coproprietari asupra imobilelor

în litigiu ține de stabilirea situației de fapt, acesta fiind un argument

ce demonstrează calitatea de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii. Obiectul

judecății este reprezentat de o cerere formulată în baza dispozițiilor

art. 25 și art. 26 din Legea nr. 10/2001 și, în consecință, nu se

poate reține o greșită interpretare a actului juridic dedus judecății.

Față de aceste considerente,

Înalta Curte, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (3) C. proc. civ., urmează

să admită recursul formulat de reclamanți, să caseze decizia și să trimită

cauza spre rejudecare, aceleiași instanțe, Curtea de Apel București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de reclamanții C.M.A. și C.M. împotriva deciziei nr. 34 A din 8 februarie 2013 a

Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Casează decizia recurată

și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 28 ianuarie 2014.