ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 247/2014

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 341/2006 a Tribunalului București, secția a V-a civilă, s-a respins ca prematură cererea formulată de reclamanții C.M. și C.M.A. în contradictoriu cu pârâtul Municipiul București prin Primarul General privind restituirea unui imobil în condițiile Legii nr. 10/2001. S-a reținut că notificarea reclamanților din 14 august 2001 nu a fost soluționată până în prezent, iar reclamanții nu aveau dreptul să formuleze contestație în temeiul Legii nr. 10/2001, decât după emiterea de către pârât a unei dispoziții.

Apelul declarat de pârât a fost admis prin decizia civilă nr. 135 din 6 martie 2007 pronunțată de Curtea de Apel București secția a IV-a civilă, desființându-se sentința atacată cu trimiterea cauzei spre rejudecare și constatându-se că termenul de 60 de zile prevăzut de art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 nu este un termen de decădere ci de recomandare în sensul îndeplinirii unei obligații prealabile care, în cadrul nerespectării sale dă dreptul celui prejudiciat să se adreseze instanței de judecată. Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, sub nr. 17975/3/2007, iar prin sentința civilă nr. 912 din 26 iunie 2009 acțiunea a fost respinsă ca neîntemeiată.

S-a reținut că unitatea deținătoare a imobilului pentru care s-a solicitat restituirea în natură a cotei de 1 / 10 format din construcție și teren aferent situat în București, sector 1 compus din teren în suprafață de 1823 mp și construcție, nu a soluționat în termen legal notificarea, reclamanții dovedind în cauză că sunt persoane îndreptățite la măsuri reparatorii, în înțelesul Legii nr. 10/2001. Instanța de fond a dat eficiență dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 10/2001, iar din raportul de expertiză a reținut că suprafața terenului este de 1823 mp și este ocupată de o zonă verde în suprafață de 440 mp, restul suprafeței fiind ocupată de construcție. Chiar dacă parțial, terenul este ocupat de zonă verde instanța de fond a reținut că restul suprafeței de teren nu este restituibil, întrucât aparține zonei de utilitate a blocurilor de locuințe și ca atare cererea de restituire în natură a imobilului a fost respinsă.

Împotriva acestei sentințe civile au declarat apel reclamanții C.M. și C.M.A. criticând soluția pentru nelegalitate și netemeinicie. Prin decizia civilă nr. 34 A din 8 februarie 2013, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, în majoritate, a respins ca nefondat apelul formulat de apelanții-reclamanți C.M.A. și C.M., prin mandatar C.I., împotriva sentinței civile nr. 912 din 26 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă în Dosarul nr. 17975/3/2007, în contradictoriu cu intimatul-pârât Municipiul București prin Primarul General. Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut că: Reclamanții C.M. și C.M.A.

au dedus judecății prin acțiunea înregistrată la 6 septembrie 2005 pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, în contradictoriu cu pârâtul Municipiul București prin Primarul General, cererea de restituire în natură a cotei de 1 / 10 din imobilul situat în București, sector 1 compus din teren în suprafață de 1823 mp și construcție, în temeiul Legii nr. 10/2001. Prin notificarea din 13 august 2001 a Biroului Executorului Judecătoresc T.G. petenții C.M. și C.M.A. solicită Primăriei Municipiului București în calitate de moștenitori ai defunctului S.P., decedat la 13 decembrie 1988, restituirea în natură a imobilului situat în București, str. D.A.S., identificat prin act de proprietate autentificat din 1947 a Tribunalului Ilfov, secția notariat, compus din teren și construcție, iar dacă restituirea în natură nu este posibilă restituire prin echivalent, fără însă a se preciza cota de 1 / 10 din imobil cum s-a indicat prin acțiune.

În speță, nu se contestă, potrivit motivelor de apel, calitatea reclamanților de persoane îndreptățite la restituire, fiind succesorii foștilor proprietari S.D.și S.G. pentru cota de 1 / 10 din imobilul enunțat. Prin dispoziția din 8 octombrie 2001, emisă de primarul municipiului București s-a soluționat notificarea din 2001, emisă de Biroul Executorului Judecătoresc și formulată de petenții A.R.I., G.A.R., S.L.L. și K.I., dispunându-se restituirea în natură a terenului în suprafață de 465,09 mp, situat în București, sector 1. Totodată prin dispoziția din 26 septembrie 2005 emisă de Primarul municipiului București soluționând notificarea din 2001 al Biroului Executorului Judecătoresc prin care petenta S.L.L., decedată ulterior depunerii notificării, prin moștenitori T.A., T.S., A.R.I., G.A.R.

și K.I. au solicitat restituirea în natură a terenului situat în București, sector 1, trecut în proprietatea statului prin Decretul nr. 92/1950; a fost respinsă cererea de restituire în natură a suprafeței de 1357,91 mp și s-au acordat măsuri reparatorii în echivalent pentru aceeași suprafață de teren. Expertiza tehnică efectuată în apel de către expert P.C. a confirmat concluziile expertizei tehnice efectuată la fond de către expert P.E. în sensul că suprafața de teren de 449 mp din str. P.V. este spațiu verde, neafectat de utilități publice. Prin completarea la acest raport de expertiză efectuat în apel se reține că restul suprafeței de teren de 1374 mp este format din: 1129 mp bloc (parter + 7 etaje) și 243 mp utilități publice (rețele apă, canal, acces auto).

Prin urmare din probele administrate rezultă că pentru aceeași suprafață de teren ce a aparținut defunctului S.P. a fost promovată acțiunea, în contextul în care anterior au fost emise dispoziții de restituire, parțial în natură, parțial prin echivalent pentru același teren, însă către alte persoane. În speță nu sunt incidente art. 1 alin. (1) lit. b) din norma metodologică de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, apelul fiind nefondat. Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții C.M.A. și C.M., criticând soluția din perspectiva dispozițiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ., în sensul că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină și cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

Din decizia pronunțată în majoritate de Curtea de Apel București, reiese că aceasta nu cuprinde motivele pe care se sprijină, instanța limitându-se la a preciza că în speță, nu sunt incidente dispozițiile art. 1 alin. (1) lit. b) din normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, și a reproduce textul, fără să emită un raționament jurisdicțional. De altfel, decizia pronunțată cu majoritate, astfel cum în mod corect a fost stabilit în opinia separată, lipsește de finalitate practică dispozițiile Legii nr. 10/2001, cu atât mai mult cu cât, atât prima instanță, cât și instanța de apel au reținut că reclamanții sunt moștenitorii autorilor S.G. și S.D.și că au o cotă indiviză de 10% din imobilul situat în București, str. P.V., sector 1. Așadar, hotărârea pronunțată cuprinde motive străine de natura pricinii.

Recurenții au criticat soluția, invocând dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. în sensul că actul juridic dedus judecății este reprezentat de solicitarea recurenților privind restituirea suprafeței de teren asupra căreia au un drept de coproprietate. În mod just, în opinia separată, judecătorul a constatat că reclamanții sunt coproprietarii unei cote indivize din dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 1832 mp și, evident, cota de 10% nu este individualizată în materialitatea sa. De altfel, interpretarea normelor cuprinse în Legea nr. 10/2001 și a tuturor actelor emise pentru aplicarea acesteia, trebuie să fie făcută în spiritul aplicării lor practice, astfel că instanța poate acorda despăgubiri, în mod implicit, în cazul în care constată că restituirea în natură nu este posibilă, deoarece, în caz contrar, procedura specială rămâne fără nici un efect în ceea ce îi privește pe reclamanți.

Așadar, hotărârea pronunțată cu majoritate a interpretat în mod greșit actul juridic dedus judecății, schimbând înțelesul vădit neîndoielnic al acestuia, motiv pentru care se impune admiterea recursului astfel cum a fost formulat. S-a mai invocat și dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ, în sensul că decizia nu cuprinde motivele pe care se sprijină, prin urmare, nu are nici temei legal. Contrar dispozițiilor art. 261 C. proc. civ., deși în cauză, recurenții-reclamanți au probat faptul că sunt persoane îndreptățite la măsuri reparatorii și au arătat și în ce anume constau acestea, instanța de apel nu a arătat considerentele care au dus la respingerea apelului, încălcându-și obligațiile ce-i reveneau în temeiul art. 129 alin. (5) C. proc.

civ. Recursul reclamanților este întemeiat. Examinând susținerile părților, Înalta Curte constată că motivele formulate de recurenți se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 312 alin. (3) C. proc. civ. din 1865, urmând să le analizeze din această perspectivă. Din actele și lucrările dosarului rezultă că reclamanții au formulat notificare în baza Legii nr. 10/2001, la data de 14 august 2001, notificare ce nu a fost soluționată, până la momentul formulării acțiunii în fața instanței de judecată. În al doilea ciclu procesual, Tribunalul București prin sentința civilă nr. 912 din 26 iunie 2009, a respins cererea formulată de reclamanții C.M. și C.M.A., ca neîntemeiată, arătând că imobilul solicitat nu poate fi restituit în natură, întrucât este afectat parțial de zonă verde, iar restul suprafeței este ocupat de blocuri de locuințe.

Curtea de Apel București a respins, în majoritate, apelul declarat de reclamanți, cu motivarea că, deși aceștia au calitatea de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii conform Legii nr. 10/2001, terenul nu poate fi restituit în natură, decât parțial, așa cum rezultă din expertiza efectuată în cauză, restul fiind afectat de utilități publice. Așa fiind, Înalta Curte constată întemeiată susținerea recurenților că instanța de apel, respingând calea de atac împotriva sentinței pronunțate de Tribunal, a lăsat nesoluționată cererea formulată de reclamanți, care au solicitat în cursul judecării cauzei (Dosarul 4470/2005), nu numai restituirea în natură a terenului, dar și măsuri reparatorii în echivalent, pentru restul terenului preluat de statul român, ceea ce echivalează cu nepronunțarea asupra fondului cauzei.

Așadar, în măsura în care instanța a constatat că reclamanții au calitatea de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii conform Legii nr. 10/2001, era necesar să se pronunțe, nu numai asupra restituirii în natură, dar și asupra modalității de acordare a despăgubirilor, conform Legii nr. 247/2005.

Această obligație reiese din decizia nr. 20 din 19 martie 2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în recurs în interesul legii, potrivit căreia, dacă unitatea deținătoare sau unitatea învestită cu soluționarea notificării nu respectă obligația instituită prin art. 25 și art. 26 din Legea nr. 10/2001, de a se pronunța asupra cererii de restituire în natură ori să acorde persoanei îndreptățite în compensare alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare, se impune ca instanța învestită să evoce fondul și să se pronunțe asupra cererilor cu care a fost investită de părțile în litigiu.

Curtea de apel București a statuat că S.P. a decedat la data de 13 decembrie 1988 și a avut ca moștenitori pe S.G. și S.D.care au decedat, la rândul lor, în 1992 și 1995 și au lăsat ca legatari universali pe reclamanții C.M. și C.M.A. S-a reținut că reclamanții au o cotă de 10% din dreptul de proprietate asupra întregului imobil, teren și construcție, situate în București, terenul aflat la adresa menționată fiind în suprafață de 1932 mp. Aceste aspecte nu au fost contestate, intrând în puterea lucrului judecat, astfel încât, reținându-se calitatea de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii, în baza art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, instanța de apel trebuia să se pronunțe asupra naturii măsurilor reparatorii, conform dispozițiilor legii speciale.

În rejudecare, instanța va trebui să statueze, pe baza probelor administrate, asupra regimului juridic al terenului ce face obiectul cererii de retrocedare, în sensul de a stabili: ce suprafață a fost retrocedată reclamanților, în natură, în temeiul legii speciale de reparație; dacă este afectat de amenajări de utilitate publică și dacă este parțial restituit altor persoane sau se află în patrimoniul altor persoane fizice sau juridice. Pentru suprafața de teren care nu poate fi retrocedată în natură, instanța se va pronunța asupra acordării de măsuri reparatorii prin echivalent, potrivit dispozițiilor art. 25 și art. 26 din Legea nr. 10/2001, raportate la Legea nr. 247/2005. În ceea ce privește restul criticilor formulate de recurenți, întemeiate pe dispozițiile art. 304. pct. 7 și pct. 8 C. proc.

civ., se reține că acestea au fost invocate formal, nefiind incidente în speța de față. Astfel, criticile întemeiate pe dispozițiile art. 304. pct. 7 C. proc. civ., privind motivele contradictorii din decizia recurată pot fi subsumate unor aspecte de nelegalitate, în sensul greșitei aplicări a dispozițiilor Legii nr. 10/2001, în raport cu cererile formulate de părți în fața primei instanțe. Nici susținerile întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 8 nu pot fi reținute, deoarece criticile privind reținerea calității de coproprietari asupra imobilelor în litigiu ține de stabilirea situației de fapt, acesta fiind un argument ce demonstrează calitatea de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii.

Obiectul judecății este reprezentat de o cerere formulată în baza dispozițiilor art. 25 și art. 26 din Legea nr. 10/2001 și, în consecință, nu se poate reține o greșită interpretare a actului juridic dedus judecății. Față de aceste considerente, Înalta Curte, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (3) C. proc. civ., urmează să admită recursul formulat de reclamanți, să caseze decizia și să trimită cauza spre rejudecare, aceleiași instanțe, Curtea de Apel București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanții C.M.A. și C.M. împotriva deciziei nr. 34 A din 8 februarie 2013 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 ianuarie 2014.