ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 10190/2009

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 10190/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra

cauzei de față, constată următoarele:

Prin

acțiunea înregistrată sub nr. 9881/3 din 8 martie 2008 pe rolul Tribunalului

București, secția a III-a civilă, reclamantele S.A.M. și G.A. au chemat în

judecată pe pârâții Municipiul București prin Primar General și Ministerul

Economiei și Finanțelor, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța,

acestea să fie obligate

să pună în executare dispoziția nr. 9236 din 11 decembrie 2007 emisă de

Primarul General al Capitalei în temeiul Legii nr. 10/2001, în sensul de a

acorda contravaloarea imobilului situat în sector 2.

In

motivarea cererii, s-a susținut că imobilul ce a făcut obiectul acțiunii de

revendicare a aparținut autoarei acesteia, P.P. și a fost trecut în

proprietatea statului în baza Decretului nr. 92/1950. S-a susținut, totodată,

că în temeiul Legii nr. 10/2001, reclamantele au formulat notificare ce a fost

soluționată prin decizia Primarului General nr. 9236 din 11 decembrie 2007, cu

propunerea de acordare de măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilul

revendicat.

Prin

sentința civilă nr. 1817 din 16 decembrie 2008, Tribunalul București, secția a

III-a civilă, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului

Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, a admis cererea și a obligat pe

pârâtul Municipiul București prin Primar General să plătească reclamantelor

suma de 1.172.767 lei cu titlu de despăgubiri pentru imobilul revendicat, compus

din teren și două corpuri de clădire.

Pentru

a se pronunța astfel, tribunalul a reținut că, în conformitate cu dispozițiile

art. 26 din Normele de aplicare a Legii nr. 10/2001, unității deținătoare a

unui imobil imposibil de restituit în natură îi revine obligația ca, prin

dispoziție motivată, să acorde persoanei îndreptățite, în compensare, alte

bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri, în condițiile legii

speciale privind regimul de stabilire și de plată a despăgubirilor aferente

imobilelor preluate în mod abuziv, obligație care nu a fost îndeplinită de

Municipiul București prin Primarul General.

Împotriva

sentinței civile nr. 1817 din 16 decembrie 2008 a Tribunalului București,

secția a III-a civilă, a declarat apel Primăria municipiului București,

considerându-se hotărârea tribunalului nelegală, deoarece au fost eronat

interpretate dispozițiile Legii nr. 10/2001, astfel cum au fost modificate prin

cele ale Legii nr. 247/2005.

Prin

decizia civilă nr. 292 din 22 aprilie 2009, Curtea de Apel București, secția a

IV-a civilă, a admis apelul declarat de pârâtul Municipiul București prin

Primar General, a schimbat în tot sentința civilă și a respins cererea formulată

de reclamantele S.A.M. și G.A.

Pentru

a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut, în esență, că nu au fost

aplicate în cauză de către instanța de fond dispozițiile speciale cuprinse în

Titlul VII Capitolul 5 din Legea nr. 247/2005, la momentul pronunțării

hotărârii, acest text de lege prevăzând în mod expres ca valoarea echivalentă a

imobilului solicitat să fie stabilită de către Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor.

Împotriva

deciziei civile nr. 292 din 22 aprilie 2009 a Curții de Apel București, secția

a IV-a civilă, au declarat recurs reclamantele S.A.M. și G.A., invocând motivul

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și susținând, în esență, că au fost

greșit aplicate dispozițiile art. 16 din Titlul VII, Capitolul 5 din Legea nr.

247/2005 și că, potrivit art. 21 alin. (4) din Constituția României

„jurisdicțiile speciale administrative sunt facultative", iar în speța nu

există opțiunea reclamantelor în sensul art. 16 din Legea nr. 247/2005.

Totodată, s-a susținut că, odată emisă dispoziția Primarului General și după ce

aceasta a fost comunicată părților, nu se mai poate reveni și aplica

dispozițiile art. 16 din Titlul VII Capitolul 5 din Legea nr. 247/2005.

Prin

motivele de recursă formulate, s-a mai susținut că instanța a încălcat

principiul disponibilității reclamantelor și a schimbat temeiul juridic invocat

de acestea la instanța de fond, direct în calea de atac a apelului, fapt

inadmisibil pentru securitatea raportului juridic.

Recursul

este nefondat în sensul considerentelor ce succed.

Astfel,

se constată că în mod corect a reținut instanța de apel că nu au fost aplicate

în cauză, de către instanța de fond, dispozițiile speciale cuprinse în Titlul

VII, Capitolul 5 din Legea nr. 247/2005.

Prin

Legea nr. 247/2005 au fost aduse o serie de modificări de substanță Legii nr.

10/2001, în special în ceea ce privește natura măsurilor reparatorii ce se

cuvin persoanei îndreptățite și procedura de stabilire și acordare a acestora.

Astfel,

potrivit art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată, dacă restituirea

în natură nu este posibilă, deținătorul imobilului sau unitatea notificată este

obligată ca, prin decizie sau dispoziție motivată, să acorde persoanei

îndreptățite, în compensare, alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea

de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și

plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.

In

cauză, la momentul pronunțării hotărârii instanței de fond dispozițiile

speciale cuprinse în Titlul VII, Capitolul 5 din Legea nr. 247/2005 prevedeau

în mod expres ca valoarea echivalentă a imobilului solicitat să fie stabilită

de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

În

această situație, acordarea de despăgubiri pentru imobilele preluate în mod

abuziv, prin expropriere, se face în condițiile legii speciale privind regimul

de stabilire și plată a despăgubirilor.

Stabilirea

cuantumului despăgubirilor, potrivit alin. (6) și (7) al textului de lege

invocat, se face de către evaluatorul sau societatea de evaluatori desemnată de

Comisia Centrală care, pe baza raportului evaluatorului, va proceda la emiterea

deciziei reprezentând titlul de despăgubire.

Instanța

de fond a dispus obligarea pârâtului să plătească reclamanților suma de

1.172.767 lei, cu titlul de despăgubiri pentru imobilul în litigiu, deși

potrivit reglementărilor în vigoare la momentul pronunțării hotărârii - art. 16

din Titlul VII - valoarea echivalentă a imobilului solicitat urmează a fi

stabilită de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, iar

notificările formulate potrivit Legii nr. 10/2001 în sensul acordării de măsuri

reparatorii se predau pe bază de proces-verbal de predare-primire

Secretariatului Comisiei Centrale.

Este

de reținut, totodată că, prin decizia nr. 52/2007 pronunțată de Înalta Curte de

Casație și Justiție, Secțiile Unite, s-a stabilit că deciziile sau dispozițiile

care se aflau pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare a noii legi, ca

urmare a atacării lor cu contestație, ca și cele care au fost ulterior atacate

pe această cale, în termenul prevăzut de lege, nu mai pot fi trimise

Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, ci rămân

supuse controlului instanțelor judecătorești, sub aspectul legalității și

temeiniciei, atâta timp cât acestea au fost investite cu o cale de atac legal

exercitată, în raport cu prevederile art. 24 (art. 26) din Legea nr. 10/2001,

astfel cum acestea erau în vigoare la data emiterii actului.

In

speță, este vorba de emiterea unei eventuale dispoziții după intrarea în

vigoare a dispozițiilor Legii nr. 247/2005 și care este supusă prevederilor

acestei legi, astfel cum s-a stabilit și prin decizia menționată pronunțată de

Înalta Curte de Casație și Justiție, Secțiile Unite.

Astfel

fiind, în mod corect a reținut instanța de apel că procedura de executare a

deciziei menționate de reclamantă intră sub incidența de reglementare a

dispozițiilor cuprinse în Legea nr. 247/2005.

Față

de considerentele expuse constatându-se că nu se justifică susținerile recurentelor-reclamante

vizând greșita aplicare a dispozițiilor art. 165 din Titlul VII - Capitolul 5

din Legea nr. 247/2005 și încălcarea principiului disponibilității, iar

criticile formulate sunt nefondate, Înalta Curte va face aplicarea

dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., respingând recursul ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge,

ca nefondat, recursul declarat de reclamantele S.A.M. și G.A. împotriva

deciziei nr. 292 din 22 aprilie 2009 a Curții de Apel București, secția a IV-a

civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 17 decembrie 2009.