ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 10190/2009

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată sub nr. 9881/3 din 8 martie 2008 pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, reclamantele S.A.M. și G.A. au chemat în judecată pe pârâții Municipiul București prin Primar General și Ministerul Economiei și Finanțelor, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța, acestea să fie obligate să pună în executare dispoziția nr. 9236 din 11 decembrie 2007 emisă de Primarul General al Capitalei în temeiul Legii nr. 10/2001, în sensul de a acorda contravaloarea imobilului situat în sector 2. In motivarea cererii, s-a susținut că imobilul ce a făcut obiectul acțiunii de revendicare a aparținut autoarei acesteia, P.P. și a fost trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 92/1950.

S-a susținut, totodată, că în temeiul Legii nr. 10/2001, reclamantele au formulat notificare ce a fost soluționată prin decizia Primarului General nr. 9236 din 11 decembrie 2007, cu propunerea de acordare de măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilul revendicat. Prin sentința civilă nr. 1817 din 16 decembrie 2008, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, a admis cererea și a obligat pe pârâtul Municipiul București prin Primar General să plătească reclamantelor suma de 1.172.767 lei cu titlu de despăgubiri pentru imobilul revendicat, compus din teren și două corpuri de clădire.

Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut că, în conformitate cu dispozițiile art. 26 din Normele de aplicare a Legii nr. 10/2001, unității deținătoare a unui imobil imposibil de restituit în natură îi revine obligația ca, prin dispoziție motivată, să acorde persoanei îndreptățite, în compensare, alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri, în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și de plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, obligație care nu a fost îndeplinită de Municipiul București prin Primarul General. Împotriva sentinței civile nr. 1817 din 16 decembrie 2008 a Tribunalului București, secția a III-a civilă, a declarat apel Primăria municipiului București, considerându-se hotărârea tribunalului nelegală, deoarece au fost eronat interpretate dispozițiile Legii nr. 10/2001, astfel cum au fost modificate prin cele ale Legii nr. 247/2005.

Prin decizia civilă nr. 292 din 22 aprilie 2009, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a admis apelul declarat de pârâtul Municipiul București prin Primar General, a schimbat în tot sentința civilă și a respins cererea formulată de reclamantele S.A.M. și G.A. Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut, în esență, că nu au fost aplicate în cauză de către instanța de fond dispozițiile speciale cuprinse în Titlul VII Capitolul 5 din Legea nr. 247/2005, la momentul pronunțării hotărârii, acest text de lege prevăzând în mod expres ca valoarea echivalentă a imobilului solicitat să fie stabilită de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor. Împotriva deciziei civile nr. 292 din 22 aprilie 2009 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, au declarat recurs reclamantele S.A.M.

și G.A., invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și susținând, în esență, că au fost greșit aplicate dispozițiile art. 16 din Titlul VII, Capitolul 5 din Legea nr. 247/2005 și că, potrivit art. 21 alin. (4) din Constituția României „jurisdicțiile speciale administrative sunt facultative", iar în speța nu există opțiunea reclamantelor în sensul art. 16 din Legea nr. 247/2005. Totodată, s-a susținut că, odată emisă dispoziția Primarului General și după ce aceasta a fost comunicată părților, nu se mai poate reveni și aplica dispozițiile art. 16 din Titlul VII Capitolul 5 din Legea nr. 247/2005. Prin motivele de recursă formulate, s-a mai susținut că instanța a încălcat principiul disponibilității reclamantelor și a schimbat temeiul juridic invocat de acestea la instanța de fond, direct în calea de atac a apelului, fapt inadmisibil pentru securitatea raportului juridic.

Recursul este nefondat în sensul considerentelor ce succed. Astfel, se constată că în mod corect a reținut instanța de apel că nu au fost aplicate în cauză, de către instanța de fond, dispozițiile speciale cuprinse în Titlul VII, Capitolul 5 din Legea nr. 247/2005. Prin Legea nr. 247/2005 au fost aduse o serie de modificări de substanță Legii nr. 10/2001, în special în ceea ce privește natura măsurilor reparatorii ce se cuvin persoanei îndreptățite și procedura de stabilire și acordare a acestora. Astfel, potrivit art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată, dacă restituirea în natură nu este posibilă, deținătorul imobilului sau unitatea notificată este obligată ca, prin decizie sau dispoziție motivată, să acorde persoanei îndreptățite, în compensare, alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.

In cauză, la momentul pronunțării hotărârii instanței de fond dispozițiile speciale cuprinse în Titlul VII, Capitolul 5 din Legea nr. 247/2005 prevedeau în mod expres ca valoarea echivalentă a imobilului solicitat să fie stabilită de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor. În această situație, acordarea de despăgubiri pentru imobilele preluate în mod abuziv, prin expropriere, se face în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor. Stabilirea cuantumului despăgubirilor, potrivit alin. (6) și (7) al textului de lege invocat, se face de către evaluatorul sau societatea de evaluatori desemnată de Comisia Centrală care, pe baza raportului evaluatorului, va proceda la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire.

Instanța de fond a dispus obligarea pârâtului să plătească reclamanților suma de 1.172.767 lei, cu titlul de despăgubiri pentru imobilul în litigiu, deși potrivit reglementărilor în vigoare la momentul pronunțării hotărârii - art. 16 din Titlul VII - valoarea echivalentă a imobilului solicitat urmează a fi stabilită de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, iar notificările formulate potrivit Legii nr. 10/2001 în sensul acordării de măsuri reparatorii se predau pe bază de proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale.

Este de reținut, totodată că, prin decizia nr. 52/2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secțiile Unite, s-a stabilit că deciziile sau dispozițiile care se aflau pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare a noii legi, ca urmare a atacării lor cu contestație, ca și cele care au fost ulterior atacate pe această cale, în termenul prevăzut de lege, nu mai pot fi trimise Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, ci rămân supuse controlului instanțelor judecătorești, sub aspectul legalității și temeiniciei, atâta timp cât acestea au fost investite cu o cale de atac legal exercitată, în raport cu prevederile art. 24 (art. 26) din Legea nr. 10/2001, astfel cum acestea erau în vigoare la data emiterii actului.

In speță, este vorba de emiterea unei eventuale dispoziții după intrarea în vigoare a dispozițiilor Legii nr. 247/2005 și care este supusă prevederilor acestei legi, astfel cum s-a stabilit și prin decizia menționată pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secțiile Unite. Astfel fiind, în mod corect a reținut instanța de apel că procedura de executare a deciziei menționate de reclamantă intră sub incidența de reglementare a dispozițiilor cuprinse în Legea nr. 247/2005. Față de considerentele expuse constatându-se că nu se justifică susținerile recurentelor-reclamante vizând greșita aplicare a dispozițiilor art. 165 din Titlul VII - Capitolul 5 din Legea nr. 247/2005 și încălcarea principiului disponibilității, iar criticile formulate sunt nefondate, Înalta Curte va face aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., respingând recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantele S.A.M. și G.A. împotriva deciziei nr. 292 din 22 aprilie 2009 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 decembrie 2009.