ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1882/2020

Ședința publică din data de 1 octombrie 2020

Asupra cererii de revizuire de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă sub nr. x/2014, reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâții Municipiul București prin Primar General, Administrația Fondului Imobiliar și pârâta C., au formulat acțiune în anularea Dispoziției nr. 17639/03.12.2013 emisă de Primarul Municipiului București și a Protocolului de Predare Primire încheiat de AFI sub nr. x/28.01.2014, vizând restituirea în natura a imobilului situat în București, Strada x nr. 14, compus din teren în suprafața de 432 mp și construcție compusă din apartamentele situate la parter și la etaj.

În subsidiar, au solicitat să constate calitatea reclamanților de chiriași ai statului, în speță fiind incidente dispozițiile O.U.G. nr. 40/1999 și, în consecință, obligarea pârâtei C. să respecte prevederile legale și să notifice pe reclamanți în condițiile art. 10 din O.U.G. nr. 40/1999, în vederea încheierii unui nou contract de închiriere.

La 14 aprilie 2015 reclamanții A. și B. au depus cerere modificatoare a acțiunii, prin care, înțelegând să nu mai solicite judecata pentru capătul subsidiar al acțiunii introductive, au solicitat admiterea acțiunii modificatoare constând în constatarea nulității și anularea Dispoziției nr. 17639/03.12.2013, precum și a Protocolului de predare primire încheiat de AFI sub nr. x/28.01.2014, doar în contradictoriu cu Municipiul București, prin Primar și cu Administrația Fondului Imobiliar.

Prin cerere reconvențională, pârâta C. a solicitat obligarea paraților B. și A. la plata sumei de 5.000 RON/lună, reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a apartamentului de la etajul imobilului proprietatea sa, situat în București, str. x, sector 1 București, de la data de 20.02.2014 - data intabulării și până la data evacuării efective a spațiului de către pârâți și obligarea pârâților Ruse și Primarul Municipiului București, în solidar, la plata sumei de 200.000 RON, reprezentând despăgubiri civile pentru abuzul de drept exercitat contrar dispozițiilor legale în vigoare, cu consecința reconstituirii cu mare întârziere a dreptului de proprietate în favoarea sa și a intrării efective în posesia de fapt a imobilului situat în București, str. x.

Prin sentința civilă nr. 252 din 2 martie 2016 a Tribunalul București, secția a V-a civilă, a fost admisă în parte cererea de majorarea a onorariului de expert, fiind stabilit onorariu definitiv la suma de 1000 RON și obligată pârâta-reclamantă să completeze onorariul de expert cu suma de 500 RON.

S-a respins ca inadmisibilă cererea principală, modificată, formulată de către reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâții Municipiul București prin Primar General, Administrația Fondului Imobiliar, s-a admis în parte cererea reconvențională formulată de către pârâta-reclamanta C., în contradictoriu cu pârâții-reclamanți A. și B..

Au fost obligați reclamanții-pârâți să plătească pârâtei-reclamante suma de 38046,24 RON contravaloare lipsă folosință pentru perioada 20.02.2014-30.11.2014, s-a respins ca neîntemeiat petitul al doilea al cererii reconvenționale.

Prin decizia civilă nr. 442/A din 17 mai 2017, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a admis apelurile formulate de apelanții - reclamanți A. și B. împotriva sentinței civile nr. 252/02.03.2016 și încheierii din 07.10.2015 pronunțate de Tribunalul București, secția a V-a civilă, și de apelanta - pârâtă C. împotriva aceleiași sentințe, în contradictoriu și cu intimații - pârâți Municipiul București prin Primarul General și Administrația Fondului Imobiliar, a anulat sentința apelată și a reținut cauza spre rejudecare.

Rejudecând cererea principală și cererea reconvențională în raport de dezlegările date prin decizia intermediară, Curtea a pronunțat decizia nr. 995 A din 22 noiembrie 2017, prin care a admis, în parte, cererea de majorare a onorariului de expert, a stabilit onorariu definitiv la suma de 1000 RON și obligă pârâta - reclamantă să completeze onorariul de expert cu suma de 500 RON.

A respins cererea principală formulată de reclamanții - pârâți A. și B., ca neîntemeiată.

A admis în parte cererea reconvențională.

A obligat pe reclamanții - pârâți să plătească pârâtei - reclamante suma de 8.301 euro, în echivalent în RON la cursul BNR din ziua plății, reprezentând contravaloare lipsă de folosință pentru perioada 20.02.2014 - 30.11.2014.

A respins, ca neîntemeiat, al doilea capăt al cererii reconvenționale.

Această hotărâre a fost menținută de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, prin decizia 2424 din 11 decembrie 2019 fiind respins ca nefondat recursul declarat de reclamanții B. și A. împotriva deciziilor civile nr. 442 A din 17 mai 2017 și nr. 995 A din 22 noiembrie 2017, ambele pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Prin sentința nr. 7032/1997 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr. x/1997 a fost admisă acțiunea în revendicare promovată de reclamanta C. în contradictoriu cu pârâta Primăria Municipiului București, cu privire la imobilul situat în București, str. x.

Prin decizia nr. 81A din 16 ianuarie 2003 Tribunalul București a admis apelul Municipiului București și a respins acțiunea în revendicare pentru lipsa calității procesuale active.

Decizia nr. 81A/16.01.2003 a devenit irevocabila prin efectul deciziei nr. 1805/12.09.2003 a Curții de Apel București pronunțată în dosarul nr. x/2003.

Ulterior soluționării dosarului nr. x/2002, Primarul Municipiului București a emis Dispoziția nr. 3055 din 31.05.2004, prin care, întemeindu-se pe decizia menționată, a respins notificarea formulata de doamna C., privind restituirea imobilului situat în București, str. x, deoarece nu a făcut dovada calității de persoana îndreptățită.

Intimata a atacat această dispoziție, contestație care a făcut obiectul dosarului nr. x/2004

Prin sentința nr. 243 din 13 februarie 2007, Tribunalul București a admis acțiunea, a desființat dispoziția nr. 3055 din 31.05.2004 și a obligat Primarul Municipiului București la soluționarea pe fond a notificării nr. x/8.08.2011.

Sentința a rămas definitiva prin decizia nr. 49/A din 28 ianuarie 2008 a Curții de Apel București și a devenit irevocabilă prin decizia nr. 9688 din 26 noiembrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Ulterior, întrucât Primarul Municipiului București nu a emis dispoziție, intimata a formulat o nouă cerere de chemare în judecată, având ca obiect obligarea Municipiului la restituirea în natura a imobilului.

Cererea a făcut obiectul dosarului nr. x/2011 al Tribunalului București, soluționat prin sentința nr. 2241 din 28 decembrie 2011, irevocabilă prin decizia nr. 1842 din 25 octombrie 2012 a Curții de Apel București, prin care s-a dispus obligarea pârâtului Municipiul București prin Primar General să restituie reclamantei, prin dispoziție motivată, imobilul din str. x, București, compus din teren în suprafață de 432 mp și construcție compusa din 2 apartamente situate la parter și etaj.

Revizuenții B. și A. au solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuirea deciziei civile deciziei civile nr. 2424 din 11 decembrie 2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă în dosarul nr. x/2014.

Prealabil evocării motivelor de revizuire, revizuenții au prezentat situația de fapt și parcursul juridic al cauzei, raportându-se la litigiul având ca obiect acțiunea în revendicare inițiată de intimata din cauză, doamna C.. Revendicarea a fost respinsă de Tribunalul București prin decizia nr. 81A din 16 ianuarie 2003 prin care s-a admis apelul Municipiului București și a fost respinsă acțiunea în revendicare pentru lipsa calității procesuale active - decizie ce a devenit irevocabila prin efectul deciziei nr. 1805/12.09.2003 a Curții de Apel București pronunțată în dosarul nr. x/2003.

În motivarea cererii, revizuenții au susținut că decizia nr. 995/22.11.2017 pronunțată de Curtea de Apel București încalcă efectul pozitiv al autorității de lucru judecat a deciziei nr. 81A din 16 ianuarie 2003 pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr. x/2002.

Au arătat că prin decizia nr. 995/22.11.2017, bazându-se pe sentința nr. 243/13.02.2007 a Tribunalului București - ea însăși ulterioară deciziei nr. 81A, instanța de apel a apreciat ca este irelevant considerentul menționat deoarece calitatea actuală de proprietar necesară pentru justificarea calității procesuale active în acțiunea în revendicare nu se confundă cu calitatea de persoana îndreptățită la măsura restituirii în natură potrivit Legii nr. 10/2001.

Sub acest aspect, în aprecierea revizuenților, decizia nr. 995/22.11.2017 a Curții de Apel București încălcă efectul pozitiv al autorității de lucru judecat a deciziei nr. 81A/16.01.2003, deoarece considerentul amintit presupune, ca o consecință necesară, transmiterea către cumpărătorul final, D., a tuturor drepturilor si acțiunilor de care depinde exercitarea dreptului cumpărat, inclusiv a dreptului la obținerea măsurilor reparatorii potrivit Legii nr. 10/2001.

Revizuenții au apreciat că, respingând aceasta critică formulată în recurs, decizia atacată încalcă, la rândul sau, autoritatea de lucru judecat a deciziei nr. 81A/16.01.2003 și a deciziei nr. 243/13.02.2007 - în ceea ce privește considerentele referitoare la identificarea imobilului în baza autorizației de construire.

Au solicitat admiterea cererii de revizuire, anularea deciziei civile nr. 2424 din 11 decembrie 2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție și rejudecarea recursului formulat în cauză.

La termenul din 1 octombrie 2020, Înalta Curte a reținut cauza în pronunțare cu privire la excepția lipsei de interes a revizuenților în promovarea căii de atac și excepția inadmisibilității cererii de revizuire, excepții invocate de intimata C..

Cu privire la excepția lipsei de interes a revizuenților în promovarea căii de atac, se rețin următoarele:

Înțeles ca una din condițiile de exercițiu ale acțiunii civile, interesul este folosul practic pe care o parte îl urmărește prin declanșarea procedurii judiciare. El trebuie să fie legitim, născut, direct și actual.

În speță, reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâții Municipiul București prin Primar General, Administrația Fondului Imobiliar și pârâta C., au formulat acțiune în anularea Dispoziției nr. 17639/03.12.2013 emisă de Primarul Municipiului București și a Protocolului de Predare Primire încheiat de AFI sub nr. x/28.01.2014, vizând restituirea în natura a imobilului situat în București, Strada x nr. 14, compus din teren în suprafața de 432 mp și construcție compusă din apartamentele situate la parter și la etaj.

Prin decizia nr. 995 A din 22 noiembrie 2017, Curtea de Apel București a respins cererea principală formulată de reclamanții A. și B., ca neîntemeiată și a admis în parte cererea reconvențională, obligând reclamanții - pârâți reconvenționali să plătească pârâtei - reclamante suma de 8.301 euro, în echivalent în RON la cursul BNR din ziua plății, reprezentând contravaloare lipsă de folosință pentru perioada 20.02.2014 - 30.11.2014.

Hotărârea curții de apel a fost menținută de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, prin decizia nr. 2424 din 11 decembrie 2019 fiind respins ca nefondat recursul declarat de reclamanții B. și A. împotriva deciziilor civile nr. 442 A din 17 mai 2017 și nr. 995 A din 22 noiembrie 2017, ambele pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Împotriva deciziei nr. 2424 din 11 decembrie 2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, reclamanții B. și A. au formulat cerere de revizuire, întemeiată în drept pe dispozițiile art. 509 pct. 8 C. proc. civ.

În cuprinsul concluziilor scrise transmise prin e-mail la 21 iunie 2020, intimata C. a invocat excepția lipsei de interes a revizuenților în promovarea căii de atac, arătând că revizuenții sunt terți față de imobil și față de dispoziția de restituire în natură emisă pe numele intimatei, astfel încât aceștia nu justifică un interes legitim, procesual în promovarea unor cereri legate de imobil.

Cu referire la aspectele invocate de intimată, care ating chestiuni legate de fondul litigiului, se reține că pentru a stabili dacă o parte are interes în exercitarea căii de atac, trebuie prefigurat folosul practic urmărit efectiv, folos pe care respectiva parte l-ar obține în ipoteza admiterii căii de ac.

Având în vedere soluția definitivă pronunțată în cauză (de respingere a cererii principale formulate de reclamanții A. și B.), nu se poate reține că revizuenții B. și A. nu ar avea interes în promovarea căii extraordinare de atac a revizuirii.

Pentru considerentele prezentate, Înalta Curte urmează a respinge excepția lipsei de interes a revizuenților în promovarea căii de atac, invocată de intimata C..

Cu privire la excepția de inadmisibilitate, analizând condițiile de admisibilitate a cererii de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 513 alin. (3) C. proc. civ. dezbaterile în cadrul unei cereri de revizuire sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază.

Prin urmare, în cadrul acestei căi de retractare se analizează prioritar condițiile de admisibilitate, cadru în care nu se repun în discuție și nu se cercetează chestiuni ce țin de fondul cauzei, ci se verifică aspecte procedurale vizând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate.

Dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocate ca temei juridic al cererii de revizuire, prevăd că: "revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul, poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.’’

Înalta Curte reține că invocarea acestui motiv de revizuire presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: existența unor hotărâri judecătorești definitive, care să fie potrivnice (contradictorii); hotărârile să fie date de instanțe de același grad sau de grade diferite; cea de-a doua hotărâre să fie pronunțată cu nesocotirea autorității de lucru judecat, ceea ce presupune existența triplei identități de părți, obiect și cauză în cele două procese; hotărârile să fie date în dosare diferite; în al doilea proces să nu se fi invocat excepția autorității de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, instanța să fi omis să se pronunțe asupra ei; să se solicite anularea celei de-a doua hotărâri, deoarece aceasta a fost pronunțată cu încălcarea autorității de lucru judecat.

Rațiunea reglementării condițiilor de admisibilitate anterior menționate o constituie necesitatea de a se înlătura încălcarea puterii lucrului judecat, atunci când instanțele au dat soluții contrare în dosare diferite, dar care privesc aceeași pricină, având aceeași cauză, același obiect și aceleași părți.

În motivarea cererii de revizuire revizuenții au susținut că decizia nr. 995/22.11.2017 pronunțată de Curtea de Apel București, definitivă prin decizia civilă nr. 2424 din 11 decembrie 2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă în dosarul nr. x/2014, încalcă efectul pozitiv al autorității de lucru judecat a deciziei nr. 81A din 16 ianuarie 2003 pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr. x/2002 și al sentinței nr. 243/2007 (dosar nr. x/2004).

Prin hotărârea ce formează obiectul revizuirii - decizia civilă nr. 2424 din 11 decembrie 2019 - Înalta Curte de Casație și Justiție a respins recursul declarat de recurenții B. și A. împotriva deciziilor civile nr. 442 A din 17 mai 2017 și nr. 995 din 22 noiembrie 2017, ambele pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

În considerentele acestei decizii s-a reținut că:

"recurenții-pârâți, ignorând considerentele explicite cuprinse în decizia civilă nr. 995 din 22 noiembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, susțin că această hotărâre judecătorească încalcă efectul efectul pozitiv al autorității de lucru judecat a deciziei civile nr. 81 A/16 ianuarie 2013, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, devenită irevocabilă, din perspectiva calității intimatei de persoană îndreptățită la acordarea de măsuri reparatorii, reiterând susținerile care nu au necesitat o nouă analiză în faza procesuală anterioară în considerarea puterii de lucru judecat a sentinței civile nr. 243/13 februarie 2007, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, fără a expune minime considerente de legalitate care le-ar permite să supună unei noi dezbateri judiciare chestiuni intrate în puterea lucrului judecat."

De asemenea, instanța a analizat motivul de recurs prin care s-a susținut încălcarea autorității de lucru judecat a sentinței civile nr. 243/13 februarie 2007 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, din perspectiva identificării imobilului, reținând că nu poate fi primit.

Instanța a arătat că:

"prin această hotărâre judecătorească, devenită irevocabilă, a fost admisă contestația formulată de contestatoarea C. împotriva Dispoziției nr. 3055/31 mai 2004, emisă de Primarul General al municipiului București, care a fost desființată, fiind obligat pârâtul să soluționeze pe fond notificarea nr. 2597/08 august 2001, în conformitate cu prevederile Legii nr. 10/2001, instanța statuând cu privire la persoanele care erau proprietarii imobilului la momentul naționalizării și la calitatea contestatoarei C. de persoană îndreptățită la acordarea de măsuri reparatorii în condițiile Legii nr. 10/2001, inclusiv sub aspectul justificării unui interes legitim, personal și actual al acesteia în soluționarea notificării."

De asemenea, s-a reținut că "restituirea în natură către intimata-pârâtă-reclamantă a imobilului situat în București, str. x, sect. 1 nu a fost dispusă prin sentința civilă nr. 243/13 februarie 2007, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, ci prin Dispoziția nr. 17639/03 decembrie 2013, emisă de Primarul General al municipiului București, în care se menționează că imobilul restituit este alcătuit din teren în suprafața de 432 mp și construcție compusă din două apartamente situate la parter și etaj, dispoziție emisă în temeiul sentinței civile nr. 2241/28 decembrie 2011, pronunțată de Tribunalul București (prin care unitatea notificată a fost a obligată să restituie prin decizie motivată imobilul), devenită irevocabilă prin decizia civilă nr. 1842/25 octombrie 2012, pronunțată de către Curtea de Apel București, secția a-III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie."

O condiție impusă pentru însăși admisibilitatea cererii de revizuire este reprezentată de neinvocarea excepției autorității de lucru judecat în cel de-al doilea proces sau, dacă a fost invocată, să nu se fi discutat. În aceste condiții, nu se mai poate reitera, pe calea revizuirii, aceeași excepție, deoarece, de data aceasta, se opune puterea de lucru judecat asupra acestei probleme, rezultând din hotărârea prin care s-a examinat, în cadrul celui de-al doilea proces, excepția puterii de lucru judecat.

Înalta Curte reține că în fața instanței de recurs a fost analizată cuprinzător problema autorității de lucru judecat, această chestiune constituind, de altfel, motiv de recurs formulat de recurenții B. și A..

Trebuie menționat că instanța competentă să se pronunțe asupra revizuirii întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu exercită un control judiciar asupra legalității și temeiniciei hotărârilor contradictorii, nu are căderea să aprecieze care dintre hotărârile considerate potrivnice conține soluția corectă, ci verifică numai dacă ultima hotărâre a fost pronunțată cu încălcarea principiului puterii lucrului judecat ce rezultă din prima hotărâre și, în caz afirmativ, procedează la anularea ultimei hotărâri.

Scopul reglementării acestui motiv de revizuire nu este cel al îndreptării hotărârilor greșite prin anularea acestora și pronunțarea altora, ci respectarea principiului autorității de lucru judecat, prin restabilirea situației determinate de nesocotirea acestuia.

Cu privire la această chestiune, în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului s-a statuat asupra faptului că instituirea normei de la art. 322 pct. 7 C. proc. civ. (în Noul C. proc. civ., art. 509 alin. (1) pct. 8) răspunde acestui imperativ al respectării puterii de lucru judecat, dar și celui al asigurării securității raporturilor juridice, ceea ce înseamnă că o asemenea cale de atac nu ar putea fi deturnată într-o cale de atac de natură a permite rejudecarea cauzei pentru simplul fapt că "există două puncte de vedere diferite asupra aceleiași chestiuni". (cauza Stanca Popescu c. României din 7 iulie 2009).

Condiția ca excepția autorității de lucru judecat să nu fi fost invocată și soluționată în primul litigiu, deși nu este expres prevăzută de art. 509 pct. 8 C. proc. civ., rezultă din interpretarea acestui text prin raportare la regulile care guvernează autoritatea de lucru judecat, o hotărâre definitivă neputând fi cenzurată sub aspectul legalității și temeiniciei soluției date cu privire la excepția autorității de lucru judecat, această soluție beneficiind la rândul său de autoritate de lucru judecat.

Pe de altă parte, trebuie avut în vedere scopul revizuirii, care nu a fost concepută pentru a deschide părții nemulțumite o nouă cale de control judiciar cu privire la legalitatea soluției pronunțate în primul proces. Necesitatea îndeplinirii acestei condiții de admisibilitate a revizuirii este recunoscută în mod constant în literatura de specialitate și în practica judiciară, neexistând vreo controversă care să justifice o abordare diferită a acestei probleme de drept.

În speță, această condiție de admisibilitate nu este îndeplinită, deoarece, astfel cum reiese din motivarea deciziei civile nr. 2424 din 11 decembrie 2019, Înalta Curte de Casație și Justiție a analizat motivul de recurs prin care s-a susținut încălcarea autorității de lucru judecat a deciziei civile nr. 81 A/16 ianuarie 2013 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, devenită irevocabilă, din perspectiva calității intimatei de persoană îndreptățită la acordarea de măsuri reparatorii, respectiv a sentinței civile nr. 243/13 februarie 2007 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, din perspectiva identificării imobilului.

Având în vedere considerentele deciziei pronunțate de Înalta Curte, anterior redate, se constată că excepția autorității de lucru judecat a fost invocată și soluționată prin decizia a cărei revizuire se solicită. O eventuală reanalizare a acesteia în cadrul prezentei căi extraordinare de atac, ar echivala cu exercitarea controlului judiciar în ceea ce privește modul de soluționare de către instanța de recurs a excepției autorității de lucru judecat. Or, revizuirea întemeiată pe prevederile art. 509 pct. 8 C. proc. civ. nu poate avea o asemenea finalitate.

Sub acest aspect se reține că, întrucât unul dintre elementele fundamentale ale preeminenței dreptului este principiul securității raporturilor juridice, care impune, printre altele, ca hotărârile judecătorești definitive să nu fie repuse în discuție (cauza Brumărescu împotriva României), CEDO a statuat cu valoare de principiu că securitatea juridică presupune că nicio parte în proces nu este îndreptățită să solicite revizuirea unei hotărâri judecătorești definitive doar în scopul de a obține o reexaminare a cauzei. Competența instanțelor sesizate cu o cerere de revizuire trebuie exercitată doar pentru a corecta erorile judiciare și omisiunile justiției, nu pentru a efectua o nouă examinare a cauzei. Revizuirea nu trebuie tratată ca un recurs deghizat și simpla posibilitate de a exista două puncte de vedere asupra problemei juridice ridicată de cauza respectivă nu este un motiv pentru reexaminare.

Concluzionând, se constată că aspectele invocate prin cererea de revizuire îmbracă, în realitate, caracterul unor critici de nelegalitate ale deciziei nr. 2424 din 11 decembrie 2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, vizând modul în care instanța a apreciat cu privire la lucrul judecat stabilit prin decizia nr. 81A din 16 ianuarie 2003 pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr. x/2002 și sentința nr. 243/2007, transformându-se astfel într-un "recurs’’.

Or, Înalta Curte, în calea de atac a revizuirii, care este una de retractare, și nu de reformare, nu are căderea de a exercita un control judiciar asupra modalității în care o altă instanță s-a pronunțat cu privire la chestiunea autorității de lucru judecat sub aspect pozitiv.

Pentru considerentele reținute, constatând că nu sunt incidente dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de formulată de revizuenții B. și A..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția lipsei de interes a revizuenților în promovarea căii de atac, invocată de intimata C..

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuenții B. și A. împotriva deciziei civile nr. 2424 din 11 decembrie 2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă în dosarul nr. x/2014.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 1 octombrie 2020.