ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1165/2020

Ședința publică din data de 17 iunie 2020

Cu privire la pricina pendinte, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, sub nr. x/2017, la data de 07.06.2017, reclamantele A., moștenitoarea defunctei B. și C., moștenitoarea lui D. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Municipiul București, prin primar general, în temeiul art. 1 alin. (2) și art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, art. 1 alin. (2), art. 33 alin. (1) lit. c) și alin. (2) și art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate caracterul abuziv al preluării imobilului (teren și construcții) situat în București, str. x, în suprafață de 1076 m.p. și imobilul (teren) situat în București, Calea x, str. x (zona ștrandului) în suprafață de 8616 m.p.; să se constate calitatea reclamantelor de persoane îndreptățite la acordarea de despăgubiri; pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de dispoziție cu propunere acordare măsuri compensatorii sub formă de puncte pentru imobilele indicate la punctul 1, imobile ce au format obiectul notificărilor nr. x/2001, nr. y/2001 și nr. 3014/2001; în subsidiar, au solicitat obligarea pârâtului Municipiul București la emiterea dispoziției cu propunere de acordare de măsuri compensatorii sub formă de puncte pentru imobilele indicate la punctul 1, imobile ce au format obiectul notificărilor nr. x/2001, nr. y/2001 și nr. 3014/2001 și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 1526 din 27 octombrie 2017, Tribunalul București, secția a IV-a civilă a admis, în parte, cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Municipiul București, prin primar general, a constatat că reclamanta A. are calitatea de persoană îndreptățită pentru primirea măsurilor compensatorii aferente cotei-părți de 1/5 din imobilul situat în București, str. x, a constatat caracterul abuziv al preluării de către stat a imobilului situat în București, str. x, a dispus obligarea pârâtului să emită dispoziție cu propunere de acordare măsuri compensatorii în puncte, în condițiile Legii nr. 165/2013, cu modificările și completările ulterioare, în favoarea reclamantei A., pentru cota-parte de 1/5 din imobilul situat în București, str. x, compus din teren în suprafață de 1005 mp și construcții demolate în suprafață de 73 mp, imposibil de restituit în natură, a respins cererea formulată de reclamanta A., pentru restul pretențiilor, precum și cererea formulată de reclamanta C., în contradictoriu cu pârâtul Municipiul București prin Primar General, în totalitate, ca neîntemeiate.

Pe rolul Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, au fost înregistrate, la data de 16 octombrie 2018, apelurile declarate de pârâtul Municipiul București, prin primar general, și de reclamantele C. și A. împotriva deciziei civile nr. 1526 din 27 octombrie 2017, pronunțată de Tribunalul București, secția IV-a civilă.

La data de 29 martie 2019, a fost formulată cererea petentului E. de intervenție principală, a cărei motivare a fost depusă la dosarul cauzei la data de 09 octombrie 2019, fila x.

La termenul din 17 octombrie 2019, curtea de apel a reținut cauza în pronunțarea asupra cererii de intervenție, și prin încheierea din data de 31 octombrie 2019, a respins, ca inadmisibilă, cererea de intervenție principală, formulată de E., în contradictoriu cu apelantul-pârât Municipiul București, prin primarul general și cu apelantele-reclamante A. și C..

Împotriva încheierii de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de intervenție, a formulat recurs petentul E., înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 16 martie 2020 și repartizat, spre competentă soluționare, completului de filtru nr. 10.

Prin motivele de recurs, petentul a susținut că, în calitate de moștenitor al fostului coproprietar, F., este coproprietar al imobilului, format din 971 mp teren și construcția existentă pe acesta, situat în București, str. x, conform certificatului de moștenitor nr. x/31.01.1991, eliberat de Notariatul de Stat sector 4 București, a certificatului de moștenitor nr. x/06.07.1957 și a actului de vânzare-cumpărare, autentificat sub nr. x/1914 la Tribunalul București Ilfov, imobilul fiind posedat de Stat prin Primăria Municipiul București din anul 1988, când a făcut obiectul exproprierii abuzive în baza Decretului nr. 143/1988.

În ceea ce privește formularea cererii de intervenție, a susținut că a aflat de la Primăria București despre existența acestui dosar și, deși a solicitat reclamantelor, rude ale acestuia, acestea nu au formulat cererea de chemare în judecată și în numele său.

În susținerea cererii de recurs, recurentul-petent nu a invocat incidența niciunui motiv de casare.

La data de 31 martie 2020, intimatele-reclamante C. și A. au depus întâmpinare prin care au invocat excepția nulității recursului pentru imposibilitatea încadrării în motivele de casare a aspectelor arătate în cuprinsul memoriului de recurs.

Examinând, cu prioritate, conform dispozițiilor art. 248 din C. proc. civ., excepția nulității recursului, invocată de intimatele-reclamante, Înalta Curte constată că este fondată și urmează a fi admisă cu consecința anulării recursului, pentru considerentele ce succed:

Cu referire la obiectul recursului, Înalta Curte reține că prin memoriul de recurs s-a menționat că acesta este reprezentat de " încheierea pronunțată în ședința din 17 octombrie 2019, în dosarul nr. x/2017, prin care a fost respinsă cererea de intervenție în interes propriu, ca inadmisibilă".

Verificând înscrisurile aflate în dosarul nr. x/2017 al Curții de Apel București, secția a III- a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, Înalta Curte constată că la data de 17 octombrie 2019, curtea de apel a pus în discuție admisibilitatea cererii de intervenție formulată de petentul E. însă, având nevoie de timp pentru a delibera, această instanță a amânat pronunțarea la data de 31 octombrie 2019, dată la care a fost pronunțată soluția de respingere a cererii de intervenție, ca inadmisibilă.

De asemenea, Înalta Curte reține că, în conformitate cu dispozițiile art. 499 C. proc. civ., în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției, fără a se evoca și analiza motivele de casare.

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, sau, după caz, mențiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiași articol sancționează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate.

Totodată, conform dispozițiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului în care se invocă motive de casare de ordine publică, care pot fi ridicate din oficiu de către instanță, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului.

Aceeași sancțiune intervine și în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., astfel cum rezultă din cele statuate de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

În cauza de față, se constată că, prin încheierea din 31 octombrie 2019, instanța de apel, analizând cererea de intervenție principală, formulată de către petentul E., a reținut, în raport de prevederile art. 62 alin. (3) din C. proc. civ., și față de împrejurarea că apelantul-pârât Municipiul București, prin reprezentant, a solicitat respingerea, în principiu, a cererii de intervenție, în măsura în care nu se face dovada unei notificări a titularului cererii de intervenție pentru restituirea imobilului, formulată conform Legii nr. 10/2001 (dovadă care nu a fost făcută), că cererea de intervenție principală, formulată de petentul E., este inadmisibilă.

Prin urmare, instanța de apel a constat că, în cauză, nu sunt îndeplinite condițiile impuse de art. 62 alin. (3) din C. proc. civ. care reglementează condițiile de admisibilitate pe care trebuie să le îndeplinească cererea de intervenție principală, depusă în faza procesuală a apelului.

Înalta Curte constată că, potrivit normelor legale arătate:"(1) Cererea de intervenție principală va fi făcută în forma prevăzută pentru cererea de chemare în judecată. (2) Cererea poate fi făcută numai în fața primei instanțe, înainte de închiderea dezbaterilor în fond. (3) Cu acordul expres al părților, intervenția principală se poate face și în instanța de apel."

Reiese, așadar, că legiuitorul român a stabilit că, pentru a fi admisă, în principiu, o cerere de intervenție principală, aceasta trebuie să fie formulată, in limine litis, în fața primei instanțe, până la închiderea dezbaterilor asupra fondului, iar în apel, admisibilitatea, în principiu, a acesteia este condiționată de existența unui acord expres al părților în acest sens.

În lipsa acordului expres al părților, în apel, o cerere de intervenție principală, apare ca inadmisibilă.

Pentru a răspunde exigențelor de motivare impuse de dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., Înalta Curte reține că prin cererea de recurs petentul E. trebuia să supună judecății în recurs motivele de nelegalitate privitoare la modalitatea de soluționare a cererii de intervenție pe care a formulat- o.

Din conținutul memoriului de recurs, se constată că recurentul- petent E. s-a limitat să reitereze situația de fapt care a justificat formularea cererii de intervenție principală, cu trimitere la calitatea sa de persoană îndreptățită la acordarea de despăgubiri cu privire la imobilul în litigiul, în temeiul prevederilor Legii nr. 10/2001, precum și a împrejurărilor care au determinat formularea cererii de intervenție, fără a aduce critici, concrete, care să vizeze considerentele avute în vedere de către instanța de apel la pronunțarea soluției contestate.

Înalta Curte constată că argumentele în susținerea căii de atac nu permit încadrarea, de către instanță, a acestora, în condițiile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., în niciunul dintre motivele de casare, reglementate de prevederile art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Simpla nemulțumire a recurentului-petent E. cu privire la soluția pronunțată de instanță cu privire la cererea de intervenție principală, în lipsa oricăror argumente care să combată considerentele instanței de apel, nu este în măsură să declanșeze controlul de legalitate, în condițiile prevăzute de dispozițiile art. 483 alin. (3) din C. proc. civ.

Recursul reprezintă o cale extraordinară de atac, de reformare, prin care se supune cenzurii judiciare a instanței competente controlul conformității hotărârii atacate cu regulile de drept incidente cazului concret dedus judecații, iar când criticile formulate nu se subsumează cazurilor expres și limitativ prevăzute de art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ., intervine sancțiunea nulității recursului.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va anula recursul declarat de recurentul E. împotriva încheierii din 31 octombrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2017.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurentul E. împotriva încheierii din 31 octombrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2017.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 17 iunie 2020.