ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2002/2014

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2002/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Deliberând asupra

cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 30 noiembrie

2009, pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, sub nr.

47330/3/2009, reclamanții P.F., R.I., R.G., R.R., R.R.Z. și SC F.T. SRL au

solicitat în contradictoriu cu pârâta SC B. SA obligarea la plata sumei de

550.000 RON reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a terenului în

suprafață de 16.717 mp situat în București, B-dul L.T. nr. 12, sector 2, pentru

perioada noiembrie 2006 - noiembrie 2009 și plata lunară cu același titlu în

continuarea perioadei de 20.000 RON pe toată durata folosinței terenului.

În motivarea cererii,

reclamanții au arătat că dreptul de proprietate al autorului lor și al

succesorilor săi legali a fost reconfirmat pe rând prin Sentința civilă nr.

1951/2000 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București, dispoziția

Primarului General al Municipiului București nr. 775/2000 și Decizia civilă

irevocabilă nr. 194 din 05 februarie 2008 pronunțată de Curtea de Apel

București, secția a IV-a civilă, fiind înscris în Cartea funciară prin

încheierea nr. 13631 din 23 iunie 2000 a Oficiului de Cadastru și Publicitate

Imobiliară Sector 2 București.

Prin Decizia civilă

nr. 194 din 05 februarie 2008, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a

IV-a civilă, în Dosarul nr. 16092/2/2003 s-a admis acțiunea reclamanților; s-a

constatat nulitatea absolută a certificatului de atestare a dreptului de

proprietate seria M03 nr. 0796 din 26 ianuarie 1994 și s-a dispus obligarea

pârâtei SC B. SA să lase în deplină proprietate și posesie terenul în suprafață

de 16.717 mp pe care îl deține efectiv situat în București, B-dul L.T. nr. 69A

(fost 53 - 55), sector 2, cu ieșire și prin str. R.T. nr. 12, astfel cum a fost

identificat prin raportul de expertiză întocmit de expert I.I.

După pronunțarea

acestei decizii irevocabile, R.M. a decedat (la 02 iulie 2008), de pe urma

acesteia rămânând moștenitorii săi legali R.I., R.G., R.R. și R.R.Z., conform

certificatului de moștenitor nr. 46/2001, iar G.N. și P.F. și-au înstrăinat

cota lor indiviză de 115 mp către SC F.T. SRL.

Reclamanții au arătat

că pe terenul ce a aparținut autorului lor - G.N.N. (N.) au fost edificate de-a

lungul timpului mai multe construcții pe care pârâta le folosește în scop de

închiriere, fiind astfel lipsiți de folosința terenului, aducând o limitare a

dreptului de proprietate.

Cu alte cuvinte,

fiind titularii proprietății terenului, conform art. 480 C. civ., au în

patrimoniu toate atributele proprietății numai că folosința este exercitată

efectiv de către pârâtă.

De asemenea mai

trebuie subliniat că privațiunea pe care o suferă proprietarii terenului este

în corelație cu beneficiul pe care proprietarul clădirii o primește, acela de a

folosi neîngrădit și de a exploata în folosul personal terenul altuia.

Totodată acțiunea în

pretenții pentru lipsa de folosință a terenului aflat în proprietate pe cote

părți, fiind un act administrativ, poate fi introdusă împotriva terților de

oricare dintre coproprietari sau de o parte din aceștia, cu privire la întregul

bun.

În drept au fost

invocate dispozițiile art. 480, 998 și 999 C. civ.

La data de 12

ianuarie 2010 a fost depusă cerere de intervenție principală de către N.C.,

N.F., N.I., N.C.Z., cerere ce a fost admisă în principiu la termenul din data

de 09 martie 2010.

Pârâta a depus

întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată

învederând că până la data de 05 februarie 2008, data deciziei de restituire,

și-a exercitat dreptul de proprietate cu toate atributele sale și că temeiul

juridic invocat de reclamanți nu justifică pretențiile deduse judecății.

Totodată s-a mai

arătat că în acest moment terenul este parțial ocupat de clădiri pentru care

există un drept legal de superficie pe durata existenței clădirilor. Dar asupra

terenului grevat de căi de acces există un drept legal de trecere, drepturi ce

nu sunt contestate de către reclamanți.

Pârâta a mai arătat

că nu are calitate procesuală pasivă pentru suprafața de teren de aproximativ

2.000 mp întrucât este ocupată de clădirile SC B.P. SRL și folosința pentru

dreptul de trecere, contravaloare care trebuie achitată exclusiv de această

societate, precum și pentru suprafața de 10.200 mp de teren, suprafață liberă,

accesul reclamanților pe această suprafață nefiind îngrădit în niciun fel.

La data de 17 mai

2010 SC B.P. SRL a formulat cerere de intervenție în interes propriu, cerere ce

a fost respinsă ca inadmisibilă la termenul din 18 mai 2010.

Tribunalul București,

secția a III-a civilă, prin Sentința civilă nr. 1023 din 30 mai 2011 a admis în

parte cererea formulată de către reclamanții P.F., R.I., R.G., R.R., R.R.Z., SC

F.T. SRL și intervenienții în nume propriu N.C., N.F., N.I. și N.C.Z.

reprezentat de N.I. în contradictoriu cu pârâta SC B. SA, având ca obiect

pretenții și cererea de intervenție; a obligat pârâta să plătească

reclamanților și intervenienților suma de 4.730. 468 RON reprezentând

contravaloarea lipsei de folosința pentru perioada februarie 2008 - martie 2011

și suma de 1,80 euro/mp în echivalent RON pe fiecare zi începând cu luna

aprilie 2011 și până la predarea efectivă a terenului situat în București, B-dul

L.T. nr. 69A (fost 53 - 55), cu ieșire și prin str. R.T. nr. 12.

Pentru a pronunța

această sentință, tribunalul a reținut că:

Prin Decizia civilă

nr. 194 din 05 februarie 2008 pronunțată în Dosarul nr. 16092/1/2003 Curtea de

Apel București, secția a IV-a civilă, a admis recursul declarat de recurenții

reclamanți N.I., N.C.Z., R.M., P.F., G.N., P.F., N.C. și N.F. împotriva

Deciziei civile nr. 341/A din 09 iunie 2003 pronunțată de Curtea de Apel

București, secția a III-a civilă, în Dosarul nr. 747/2003, a modificat decizia

recurată, a admis acțiunea reclamanților, a constatat nulitatea absolută a

certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria M03 nr. 0796 din 26

ianuarie 1994 și a obligat pârâta SC B. SA să lase reclamanților în deplină

proprietate și liniștită posesie, terenul în suprafață de 16.707 mp. pe care îl

deține efectiv situat în București, B-dul L.T. nr. 69A (fost 53 - 55), sector

2, cu ieșire și prin str. R.T. nr. 12, astfel cum a fost identificat în

raportul de expertiză întocmit de expert I.I., pe care l-a omologat.

Prin contractul de

vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 919 din 09 iulie 2008, reclamanții N.

(fostă P.) F. și G.N. au vândut reclamanților din prezenta cauză, SC F.T. SRL

cotele lor de 1/5 din întreg terenul situat în București, B-dul L.T. nr. 69A

(fostă 53 - 55), cu ieșire și în str. R.T. nr. 12, sector 2.

Din procesul-verbal

de punere în posesie încheiat la data de 08 mai 2008 s-a reținut că reclamanții

au fost puși în posesia terenului menționat în Decizia civilă nr. 194/2008 a

Curții de Apel București.

Așa cum a rezultat

din hotărârea judecătorească menționată mai sus dreptul de proprietate s-a

stabilit în mod irevocabil în favoarea reclamanților, drept care permite

acestora să posede, să folosească și să dispună de terenul în suprafață de

16.717 mp. situat în București, B-dul L.T. nr. 69A (fost 53 -55), sector 2, cu

ieșire și în str. R.T. nr. 12, sector 2.

Atunci când vorbim de

dreptul de folosință al proprietarului, înțelegem dreptul acestuia de a utiliza

în propriul său interes, dobândind în proprietate fructele și veniturile acelui

bun,

Din întreg materialul

administrat în cauză, respectiv înscrisuri, interogatoriu s-a reținut că

reclamanții nu se bucură de acest drept ce este o prerogativă a dreptului de

proprietate, pârâta având obligația conform titlului executoriu reprezentat de

hotărârea judecătorească anterior menționată, să asigure exercitarea dreptului

de proprietate al reclamanților și intervenienților cu toate atributele sale

respectiv posesie, folosință.

Apărările pârâtei

potrivit cărora o parte din teren nu este folosit de către aceasta nu pot fi

primite atâta timp cât suntem în prezența unei hotărâri judecătorești

irevocabile prin care s-a dispus obligarea pârâtei să lase reclamanților și

intervenienților în deplină proprietate și posesie imobilul litigios, iar pe de

altă parte aceste aspecte au fost analizate cu putere de lucru judecat în

cadrul acțiunii în revendicare reținându-se că suprafața de 16.717 mp este

deținută efectiv de către pârâtă aspect care a justificat și justifică

calitatea procesuală pasivă a pârâtei.

Nici apărarea

referitoare la existența unui drept de superficie și de trecere nu pot fi

primite atâta timp cât pârâta nu a înțeles valorificarea acestora în cadrul

unei cereri reconvenționale instanța fiind obligată potrivit principiului

disponibilității să se pronunțe numai asupra a ceea ce s-a cerut, în

consecință, tribunalul, apreciind că reclamanții și intervenienții nu se bucură

de dreptul de proprietate asupra bunului, aceștia având un bun în sensul art. 1

din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție, a reținut că pretențiile

reprezentând contravaloarea lipsei de folosință sunt fondate conform

dispozițiilor art. 480 C. civ.

Referitor la

cuantumul pretențiilor, tribunalul a luat în calcul valoarea stabilită prin

expertiza efectuată în cauză de expert C.E., valoare ce se raportează la anul

2008 când Decizia civilă nr. 194 a rămas irevocabilă și când de altfel s-a

stabilit obligația în sarcina pârâtei. Astfel din suma de 6.410.580 RON s-a

scăzut suma de 1.680.112 RON, restul fiind suma de 4.730.468 RON, sumă la care

pârâta a fost obligată la plată pentru perioada februarie 2008 - martie 2011

iar în continuare la 1,80 euro/mp în echivalent RON pe fiecare zi începând cu

luna aprilie și până la predarea efectivă a terenului situat în București,

B-dul L.T. nr. 69A (fost 53 - 55), sector 2, cu ieșire și în str. R.T. nr. 12,

valoare reținută din același raport de expertiză reprezentând chirie practicată

pentru imobilele de natura celui litigios.

Prin Sentința civilă

nr. 2052 din data de 28 noiembrie 2011 s-a respins ca neîntemeiată cererea

formulată de SC B. SA privind lămurirea dispozitivului Sentinței civile nr.

1023 din 30 mai 2011.

A reținut instanța că

nu se impune lămurirea înțelesului acestuia întrucât cuprinde date suficiente

pentru aducerea la îndeplinire date ce se coroborează cu certitudine din

considerentele hotărârii care fac referire la perioada pentru care se datorează

suma cât și raportat la Decizia nr. 194/2008 prin care s-a soluționat

irevocabil acțiunea în revendicare.

Aspectele învederate

de către pârâtă referitoare la deținerea numai în parte a anumitor clădiri,

individualizarea cotei parte din suma ce ar reveni fiecărui reclamant și

intervenient sunt aspecte ce vizează fondul cauzei și nu presupune lămurirea

dispozitivului, iar mențiunile de pe site-ul Ministerului de Justiție nu fac

obiectul dispozițiilor legale menționate întrucât se are în vedere dispozitivul

hotărârii raportate la considerentele și minuta hotărârii pronunțate.

De asemenea, prin

încheierea pronunțată în Camera de consiliu din data de 30 ianuarie 2012 s-a

respins cererea de îndreptare eroare materială formulată de petenta SC B. SA cu

privire la Sentința civilă nr. 10213 din 30 mai 2011.

A reținut instanța

că, prin cererea înregistrată la data de 20 ianuarie 2012, petenta SC B. SA a

solicitat instanței îndreptarea erorii materiale strecurate în Sentința civilă

nr. 1023 din 30 mai 2011, constând în omisiunea inserării în considerentele

sentinței a următoarelor:

- omiterea menținerii

aspectelor și discuțiilor care s-au făcut la ultimul termen de judecată, 16 mai

201 - cu privire la modificarea pretențiilor reclamanților, prin majorarea

acestora față de pretențiile din petitul cererii introductive;

- omiterea menționării

solicitării SC B. SA a administrării probei cu cercetarea la fața tocului,

motivarea acestei cereri și soluția dată de instanță acestei cereri.

Analizând cererea de

îndreptare în raport de actele dosarului precum și de referatul grefierului de

ședință, întocmit ca urmare a dispoziției instanței prin viza de primire a

cererii din data de 23 ianuarie 2012 se poate constata ca cele menționate de

petentă se regăsesc în cuprinsul considerentelor sentinței menționate,

respectiv cele privind modificarea pretențiilor reclamanților se regăsesc

menționate în alin. (10) (fila 278 verso dosar fond) "Reprezentantul

reclamanților persoane fizice arată că, în raport de dispozițiile art 132 alin.

(2) C. proc. civ. înțelege să-și majoreze pretențiile conform concluziilor

raportului de expertiză" iar cele menționate la solicitarea privind

cercetarea la fața locului se regăsesc în cuprinsul alin. (6), (7), (8) și (9)

din încheiere "Reprezentantul pârâtei solicită încuviințarea unei

cercetări la fața locului, pentru a se observa situația de fapt din teren,

respectiv aspectul că SC B. SA ocupa numai 30% din teren".

Împotriva Sentinței

civile nr. 1023 din 30 mai 2011 au declarat apel toate părțile, criticând

soluția pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin Decizia civilă

nr. 172/A din 03 iulie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a

III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, s-au respins ca nefondate

apelurile formulate de apelanta-pârâtă SC B. SA, împotriva sentinței civile

Sentinței civile nr. 2052 din 28 noiembrie 2011 și împotriva încheierilor de

ședință din datele de 18 mai 2010 și 30 ianuarie 2012 pronunțate de Tribunalul

București, secția a III-a civilă, în Dosarul nr. 47330/3/2009.

A admis apelurile

formulate de apelanții-reclamanți P.F., R.G., R.R., R.I., R.R.Z. și SC F.T. SRL

prin administrator judiciar R. SPRL și apelanții -intervenienți F.N.C.

(moștenitorul defunctei N.C.), N.F., N.I. și N.C.Z. și apelanta pârâtă SC B. SA

împotriva sentinței civile Sentinței civile nr. 1023 din 30 mai 2011, pronunțată

de Tribunalul București, secția a III-a civilă în Dosarul nr. 47330/3/2009.

A schimbat în parte

sentința în sensul că:

A obligat pârâta să

plătească reclamanților și intervenienți lor echivalentul în RON la data plății

a sumei de 2.518.297,8 euro, reprezentând contravaloarea lipsei de folosință

pentru perioada noiembrie 2006 - 23 septembrie 2011.

S-au menținut restul

dispozițiilor sentinței privind admiterea în parte a acțiunii.

Curtea, examinând

motivele de apel formulate de apelata-pârâtă SC B. SA împotriva încheierii de

ședință din data de 18 mai 2010, prin care s-a respins ca inadmisibilă cererea

de intervenție formulată de SC B.P. SRL, împotriva Sentinței civile nr. 2052

din 28 noiembrie 2011 și a încheierii de ședință din data de 30 ianuarie 2012

le-a a considerat neîntemeiate.

Prin încheierea din

ședință din data de 18 mai 2010 s-a respins ca inadmisibilă cererea de

intervenție formulată de intervenienta SC B.P. SRL Această societate nu a

formulat apel împotriva acestei încheieri, astfel încât apelul formulat de o

altă persoană, respectiv SC B. SA nu poate fi primit.

Cu privire la

Sentința civilă nr. 2052 din 28 noiembrie 2011, Curtea reține că în mod corect

a fost respinsă cererea de lămurire a dispozitivului, întrucât acesta cuprinde

date suficiente pentru aducerea la îndeplinire, date ce se coroborează cu

considerentele sentinței, iar eventualele erori de pe site-ul Ministerului

Justiției nu fac obiectul dispozițiilor art. 281

1

C. proc. civ.

Din lecturarea

încheierii de ședință din data de 16 mai 2011 rezultă că aceasta cuprinde toate

aspectele învederate de apelanți ca fiind omise, astfel încât în mod corect s-a

respins prin încheierea de ședință din data de 30 ianuarie 2012 cererea de

îndreptare eroare materială.

Astfel, se constată

că în încheiere la alin. (7) - (10) se menționează cererile părților cu privire

la cercetarea locală și ceea ce a dispus instanța cu privire la această probă.

De asemenea în alin.

(10) al aceleiași pagini este menționată cererea reclamanților, prin apărător,

prin care se solicită, în temeiul art. 132 alin. (2) C. proc. civ. majorarea

pretențiilor conform concluziilor raportului de expertiză.

În aceste condiții nu

era necesar ca în considerentele sentinței să se mai facă referire cu privire

la aceste aspecte.

Raportat la aceste

considerente, Curtea găsește ca neîntemeiat motivul de apel formulat de pârâtă

privind încălcarea principiului disponibilității, întrucât instanța de fond nu

a acordat mai mult decât s-a cerut.

De asemenea, în ceea

ce privește motivele de apel invocate de SC B. SA prin care se invocă

încălcarea dispozițiilor Legii nr. 146/1997, încălcarea normelor de competență

funcțională și nepronunțarea asupra excepțiilor formulate (a netimbrării -

reformulate, prematurității introducerii acțiunii,a lipsei de interes în

formularea cererii de chemare în judecată pentru SC F.T. SRL), Curtea a reținut

că:

La data de 13 mai

2010, s-a depus la dosar de către SC B. SA o cerere prin care se invocă

excepția prematurității acțiunii, excepția lipsei de interes în formularea

prezentei acțiuni de SC F.T. SRL și excepția netimbrării, dar această cerere nu

a fost susținută de către petentă pentru a fi pusă în discuția părților.

De asemenea, în ceea

ce privește excepțiile netimbrării și a necompetenței secției civile a Tribunalului

București în soluționarea acestei cauze, pe motiv că ar fi un litigiu între

profesioniști, Curtea reține că:

Prin încheierea de

ședință din data de 09 martie 2010 (fila 69 dosar fond) Tribunalul București a

pus în discuția părților excepția netimbrării acțiunii reținând că

"raportat la litigiul purtat între părți în care s-a analizat dreptul de

proprietate cu toate atributele sale, această acțiune se încadrează în

prevederile art. 15 lit. r) din Legea nr. 146/1997, astfel că este scutită de la

plata taxei de timbru".

Aceste considerente

ale instanței de fond sunt corecte, având în vedere că aceste cereri (cererea

principală și cererea de intervenție) sunt cereri accesorii ale admiterii

acțiunii în revendicare și astfel H se aplică aceeași scutire ca și cererii

principale în conformitate cu art. 15 lit. r) din Legea nr. 346/1997.

Același principiu al

cererii accesorii se aplică și în ceea ce privește competența funcțională a

instanței civile.

Prin Decizia civilă

nr. 194/2008 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, s-a stabilit că

dreptul de proprietate aparține exclusiv unor persoane fizice iar competența

este stabilită irevocabil în favoarea instanței care a judecat și acțiunea în

revendicare, respectiv acțiunea principală și anume instanța civilă. Mai mult,

dispozițiile art. 4 C. com. nu au incidență în cauză, întrucât obiectul cererii

introductive nu vizează acte ori fapte de comerț, chiar dacă unele părți sunt

societăți comerciale, ci pretenții de natură civilă derivate din acțiuni în revendicare

admise.

Excepțiile

prematurității și lipsei de interes nu au fost invocate în fața instanței de

fond, pentru ca instanța de apel să le analizeze ca și motive de apel. Cu toate

acesta, Curtea reține că:

Excepția

prematurității acțiunii pentru nerespectarea dispozițiilor art. 720 C. proc.

civ. ține tot de aspectul necompetenței funcționale, invocat pentru prima dată

în apel, text de lege care nu poate avea nicio incidență în cauză întrucât nu

ne aflăm în cadrul unui litigiu comercial.

Mai mult, excepția

lipsei de interes este o apărare ce privește fondul cauzei, instanța de fond

arătând în considerente că SC F.T. SRL a cumpărat cota 1/5 din terenul în

litigiu de la N.F. și G.N.

Într-adevăr, prin

contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 919 din 09 iulie 2008, N.

(fostă P.) F. și G.N. au vândut SC F.T. SRL cota lor de 1/5 din întreg terenul

situat în București, B-dul L.T. nr. 69A (fost B-55), cu ieșire în strada R.T.

nr. 12, sector 2, astfel încât are interes în formularea prezentei acțiuni.

Faptul că această

societate ar folosi o parte din teren în prezent nu conduce la concluzia că nu

ar mai avea interes în formularea prezentei acțiuni, având în vedere că terenul

este proprietatea comună pe cote părți a mai multor persoane, o parte dintre ele

fiind reclamanții și intervenienții, desocotirea ulterioară a acestora potrivit

cotelor lor părți fiind o problemă ce îi privește direct pe coproprietari,

instanța nefiind investită cu o astfel de cerere.

Pe fondul cererilor

de apel, Curtea a reținut următoarele:

Atât reclamanții și

intervenienții, cât și pârâta au criticat raportul de expertiză contabilă

întocmit în cauză la instanța de fond. Aceste critici nu vor mai fi analizate

de instanța de apel întrucât în apel s-a admis și s-a efectuat o nouă expertiză

contabilă de către expert contabil judiciar A.G.I. Concluziile acestui raport

de expertiză vor fi avute în vedere de instanță la pronunțarea deciziei, având

în vedere ca expertul a răspuns obiectivelor stabilite.

Prin motivele de apel

reclamanții și intervenienții au mai susținut că sentința este nelegală

raportat la data de la care se datorează despăgubiri, iar pârâta a criticat

sentința susținând că în mod greșit au fost obligați să plătească

contravaloarea lipsei de folosință pentru întreg terenul deși au folosit și

folosesc numai aproximativ 30% din suprafața totală de 16.717 mp, restituită

reclamanților.

Terenul situat în

București, B-dul L.T. nr. 69A (fost 53 - 55), a fost preluat fără nici un titlu

valabil de către autoritățile comuniste, dreptul de proprietate al autorului

reclamanților și al succesorilor săi fiind reconfirmat, pe rând, prin Sentința

civilă irevocabilă nr. 1951/2000 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2

București, dispoziția Primarului General al Municipiul București nr. 775/2000

și Decizia civilă irevocabilă nr. 194 din 05 februarie 2008 pronunțată de

Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, fiind înscris în Cartea

funciară prin încheierea nr. 13631 din 23 iunie 2000 a Oficiului de Cadastru și

Publicitate Imobiliară Sector 2 București.

Prin Decizia civilă

irevocabilă nr. 194 din 05 februarie 2008, pronunțată de Curtea de Apel

București, secția a IV-a civilă, în Dosarul nr. 16092/1/2003, s-a constatat

nulitatea absolută a certificatului de atestare a dreptului de proprietate

seria M03 nr. 0796 din 26 ianuarie 1994 emis de fostul Minister al Industriilor

și s-a dispus obligarea pârâtei SC B. SA a lăsa în deplină proprietate și

liniștită posesie terenul în suprafață de 16.717 mp, pe care îl deține efectiv,

situat în București, B-dul L.T. nr. 69A (fost 53 - 55), sector 2, cu ieșire și

prin str. R.T. nr. 12, astfel cum a fost identificat în raportul de expertiză

întocmit de expertul I.I., pe care l-a omologat.

Ca atare, dreptul de

proprietate a fost recunoscut apelanților-reclamanți și

apelanților-intervenienți în urma admiterii unei acțiuni în revendicare pe

calea dreptului comun, o astfel de decizie având caracter declarativ.

Procedând la

compararea titlurilor de proprietate instanțele au stabilit cu putere de lucru

judecat preexistența dreptului de proprietate al reclamanților și

intervenienților și caracterul perpetuu al acestui drept, fiind stabilit cu

caracter retroactiv că au în patrimoniu toate atributele dreptului de

proprietate "usus, fructus și abusus".

Mai mult, prin aceeași

decizie s-a constatat nulitatea absolută a titlului de proprietate aparținând

pârâtei-apelante SC B. SA. Efectul nulității constă în desființarea raportului

juridic generat de actul juridic civil lovit de nulitate și prin acesta

restabilirea legalității. Efectul nulității se exprimă în adagiul quod nullum

est, nullum producit effectum. Pentru a opera această regulă trebuie să fie

aplicate principiile efectelor nulității, respectiv retroactivitatea nulității,

restabilirea situației anterioare - restitutio in integrum, anularea nu numai a

actului inițial ci și a actului subsecvent.

Potrivit principiului

retroactivității nulitatea nu produce efecte numai pentru viitor ci și pentru

trecut, adică efectele nulității absolute coboară până la data întocmirii actului.

În speță, se solicită

de către reclamanți lipsa de folosință a imobilului.

Produsele civile sunt

venituri încasate din folosința unui bun, cum ar fi, mai ales chiriile sau

despăgubirile care sunt datorate pentru fiecare zi, fără ca valoarea bunului să

fie diminuată. Există totuși o excepție de la regulă, conform căreia produsele

aparțin proprietarului bunului. Art. 485 C. civ. vechi (aplicabil în cauză) a

instituit excepția în virtutea căreia cel care posedă de bună-credință un bun,

practic cere pentru sine produsele acestuia, fără ca proprietarul să poată să

le ceară.

Art. 487 din același

cod prevede că buna credință a acelui care posedă un bun, încetează în momentul

în care el cunoaște viciile titlului său. începând din acel moment, el nu se

mai poate bucura de un drept de proprietate asupra produselor bunului.

Este adevărat că

determinarea momentului în care buna-credință încetează este o chestiune de

fapt, lăsată, de la caz la caz, la aprecierea judecătorului, dar doctrina și

jurisprudența sunt unanime în a considera că introducerea unei cereri în

justiție împotriva celui ce posedă un bun, face să înceteze buna credință a

acestuia din urmă și că, începând din acel moment el nu mai poate să se

prevaleze de buna sa credință pentru a-și însuși produsele bunului.

Este evident că, în

speță, partea pârâtă trebuie să plătească proprietarului contravaloarea lipsei

de folosință începând cu data promovării acțiunii în revendicare și în

constatarea nulității absolute a titlului de proprietate al pârâtei, respectiv

28 noiembrie 2000, ținând cont însă de art. 3 din Decretul nr. 167/1958. De

fapt acesta (prescripția) a și fost considerentul pentru care reclamanții au

solicitat obligarea pârâților la plata contravalorii lipsei de folosință

începând cu noiembrie 2006, acțiunea de față fiind promovată în noiembrie 2009.

Prin urmare, Curtea

găsește întemeiat motivul de apel formulat de reclamanți și intervenienți

privind obligarea pârâtei la plata contravalorii lipsei de folosință și pe

perioada noiembrie 2006 - ianuarie 2008.

Apelanta-pârâtă prin

motivele de apel a învederat instanței că în mod greșit a fost obligată să

plătească lipsa de folosință pentru întreg terenul, deși a folosit și folosește

numai o parte din acesta.

Curtea găsește

întemeiat, în parte, acest motiv de apel întrucât:

Pentru perioada

noiembrie 2006 - 08 mai 2008 statuările Deciziei civile nr. 198/2008 a Curții

de Apel București se impun cu autoritate de lucru judecat. Prin această decizie

s-a dispus ca SC B. SA să lase în deplină proprietate și posesie suprafața de

16.717 mp "teren pe care îl deține efectiv" astfel încât rezultă

foarte clar că această instanță a reținut că numai pârâta-apelanta ocupă întreg

imobilul.

Decizia civilă nr.

198/2008 a fost pusă în executare, întocmi în du-se la data de 08 mai 2008 de

către executorii judecătorești D.G. și L.G. procesul-verbal de punere în

posesie, ce se află depus în copie la dosar fond.

Din conținutul

acestui proces-verbal rezultă că reclamanții au fost puși în posesie, dar că

terenul este ocupat de construcții, aparținând SC B. SA pe o suprafață de 6.500

mp.

Coroborând acest

înscris, cu concluziile raportului de expertiză topografică efectuat în apel de

expert E.S.A. și răspunsurile la interogatoriu ale reclamanților și

intervenienți lor, Curtea, în temeiul art. 1203 C. civ., apreciază că, după

întocmirea acestui procesul-verbal de punere în posesie de către executorul

judecătoresc, pârâta-apelantă poate fi obligată ia plata contravalorii lipsei

de folosință doar pentru suprafața de 6.500 mp, pe care se află situate

construcțiile pe care le folosește; contravaloare pe care o datorează până la

predarea efectivă a întregului teren, conform procesului-verbal de punere în

posesie din data de 23 septembrie 2011, recunoscut de ambele părți.

Altfel, s-ar realiza

o îmbogățire fără justă cauză pentru reclamanți și intervenienți atâta timp cât

din probele administrate în cauză, respectiv răspunsurile la interogatoriu,

concluziile raportului de expertiză topografică și susținerile expertului

consemnate în încheierea de ședință din data de 17 aprilie 2013 rezultă că

reclamanții și intervenienții au avut acces la imobil, iar o parte dintre

aceștia chiar au folosit terenul, cum ar fi SC F.T. SRL și N.C.

Instanța a avut în

vedere suprafața menționată în actul întocmit de executorul judecătoresc și nu

concluziile raportului de expertiză topografică întocmit în cauză, pe de o

parte pentru că procesul-verbal de punere În posesie întocmit de executorul

judecătoresc are valoarea unui act autentic, conform an. 1171 C. civ., iar pe

de altă parte expertiza topografică a fost efectuată în anul 201.3, când

situația de fapt nu mai era aceeași, expertul având în vedere, așa cum rezultă

din relatările sale în fața instanței, actele de la dosar, măsurătorile

efectuate, dar și depozițiile martorilor. Or, audierea martorilor este un

atribut exclusiv al instanței și nu al expertului.

Susținerile

apelantei-pârâte în sensul că o parte din aceste construcții aparțin SC B.P.

SRL, nu pot fi reținute în speță, față de dispozițiile Deciziei civile nr.

198/2008 a Curții de Apel București și de cadrul procesual stabilit de părți.

Eventualele pretenții reciproce ale celor două societăți comerciale (SC B. SA

și SC B.P. SRL) urmează să fie soluționate pe cale separată.

Împotriva deciziei

pronunțate de Curtea de Apel București au declarat recurs reclamanții P.F.,

R.I., R.G., R.R. și R.R.Z., criticând soluția pentru nelegalitate, invocând în

drept dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.

S-a arătat că se

solicită obligarea pârâților la plata sumei de 4,421.646 euro, pentru perioada

noiembrie 2006 - septembrie 2011, întrucât în mod eronat instanțele anterioare

au stabilit că trebuie plătită numai suma de 2,518.297,8 euro.

În esență,

reclamanții au invocat că instanța de apei, nesocotind probele administrate în

cauză, respectiv concluziile raportului de expertiză privind sumele acordate

drept daune pentru lipsa de folosință asupra terenului, luându-se în

considerare o suprafață mai mică de teren decât cea stabilită prin hotărâre

judecătorească irevocabilă,

Recurenții au invocat

și faptul că instanța de fond trebuia să facă aplicarea dispozițiilor art. 1203

C. civ., în sensul angajării răspunderii civile pentru săvârșirea unei fapte

ilicite cu intenție, de către o persoană juridică. Astfel, în mod eronat nu au

fost acordate daune pentru utilizarea unei suprafețe de 10.217 mp teren liber,

restul până la 6.717 mp fiind ocupați de construcții.

Împotriva aceleiași

decizii a declarat recurs și reclamantul SC F.T. SRL, criticând soluția pentru

nelegalitate, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct 9 C. proc. civ.

Recurentul a arătat

că instanța a făcut o greșită aplicațiune a dispozițiilor art. 1203 C. civ., ca

temei al stabilirii cuantumului daunelor pentru lipsă de folosința,

întemeindu-și raționamentul în mod greșit pe aplicarea prezumțiilor pentru a

stabili situația de fapt în litigiul dedus judecății. S-a arătat că prezumțiile

sunt permise de lege atunci când este posibilă și dovada cu martori, conform

art. 953, 960, 1014, 1130, 1191 și următoarele C. civ.

S-a mai invocat de

recurent că în cauză nu au fost administrate probe cu martori care să

demonstreze folosirea diferenței de suprafață de teren de reclamanți și

intervenienți în perioada mai 2008 - septembrie 2011. Din probe rezultă că

pârâta SC B. SA a folosit întreaga suprafață de teren, încheind contracte de

închiriere pentru folosința acestuia.

Alte critici

formulate privesc aprecierea eronată făcută de instanță asupra contractului

încheiat cu SC D.S.P. SRL, cel de comodat încheiat cu SC B. SA și asupra concluziilor

raportului de expertiză, neexistând nicio dovadă concludentă referitoare la

ocuparea terenului de către reclamanta SC F.T. SRL.

Faptul că pe teren

există clădiri altor societăți nu poate contrazice ceea ce s-a stabilit cu

autoritate de lucru judecat în sensul că terenul în suprafață de 16.717 mp este

ocupat în întregime de SC B. SA.

Mai mult societatea

SC F.T. se află în insolvență și nu mai desfășoară nicio activitate din luna

martie 2011, astfel încât clădirile aflate pe terenul în litigiu sunt ocupate

de alte societăți comerciale, ce trebuiau identificate în timpul procesului.

O ultimă critică

vizează obligarea pârâtei SC B. SA la plata sumei de 4.357,430, 80 euro către

cei cinci coproprietari, reclamanți în cauza de față.

Împotriva deciziei a

declarat recurs și pârâta SC B. SA, criticând soluția pentru nelegalitate și

invocând în drept dispozițiile art. 304 pct 9 C. proc. civ.

Recurentul-pârât a

arătat că instanța de apel a făcut o greșită aplicațiune a dispozițiilor art.

998 - 999 C. civ., în sensul obligării sale la plata unor daune ce reprezintă

lipsa de folosință asupra unei suprafețe de teren ce a fost deja predată către

reclamanți, în cursul anului 2008, iar pretențiile deduse judecății sunt

prescrise.

S-a arătat că cererea

în pretenții a fost formulată în fața instanței de fond pe cale principală și

nu există nicio rațiune legală pentru care aceasta nu ar fi trebui să fie

timbrată, atât în fața instanțelor de fond, cât și în căile de atac, întrucât

nu există nicio normă expresă care să scutească acțiunea de la plata taxei

judiciare de timbru.

S-a invocat de către

pârâtă caracterul comercial al litigiului care ar fi trebuit judecat de către

secțiile comerciale ale instanțelor, în caz contrar, încălcându-se competența

funcțională a acestora.

Din punct de vedere

procesual, au fost ignorate dispozițiile art. 137 C. proc. civ., în sensul că

nu au fost discutate cu prioritate excepțiile prematuri tații acțiunii și

lipsei de interes, încălcându-se dreptul la apărare al părților din proces.

Pârâtul a invocat, în

esență, că instanța a încălcat dreptul părților la un proces echitabil,

deoarece nu a analizat apărările formulate în cursul judecării cauzei, ignorând

susținerile privind existența mai multor societăți comerciale care au folosit

terenul în litigiu și drepturile dobândite în mod legal de către acestea asupra

unor clădiri construite de -a lungul timpului.

În ceea ce-i privește

pe reclamanții P.F., R.I., R.G., R.R. și R.R.Z., acestora li s-a predat terenul

deținut de SC B. SA în cursul anului 2008, iar în ceea ce-1 privește pe

reclamantul SC F.T. SRL, acesta s-a aflat În permanență în posesia terenului,

astfel încât nu avea temei să reclame o lipsă de folosință.

S-a mai criticat și

raționamentul juridic al instanței de apel care a condus la stabilirea în

sarcina pârâtului a unei culpe în crearea unui prejudiciu în patrimoniul

reclamanților fără temei legal, de vreme ce terenul a fost deținut din anul

1994, în baza unui certificat constatator al dreptului de proprietate, emis de

o autoritate administrativă a statului român. Deținerea unui teren în temeiul

unui titlu de proprietate nu poate constitui o faptă ilicită și nu poate genera

un prejudiciu de dimensiunile celui stabilit printr-o expertiză efectuată de un

expert neautorizat de autoritățile competente.

Mai mult, asupra

clădirilor aflate pe terenul în suprafață de 6500 mp, există titluri de

proprietate valabile, de pildă, pentru SC B.P. SRL s-a depus la dosarul cauzei

o hotărâre judecătorească irevocabilă, respectiv Sentința nr. 6880 din 09 iunie

2010, pronunțată de Judecătoria sectorului 2 București.

Recursul declarat de

reclamanții P.F., R.I., R.G., R.R. și R.R.Z. este netimbrat.

Examinând actele și

lucrările dosarului, Înalta Curte constată că prin cererea înregistrată ia data

de 30 noiembrie 2009, pe rolul Tribunalului București, reclamanții au

solicitat, în contradictoriu cu pârâta SC B. SA, obligarea acesteia la plata

sumei de 550.000 RON reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a

terenului în suprafață de 16.717 mp, situat în București, B-dul L.T. nr. 12,

sector 2, pentru perioada noiembrie 2006 - noiembrie 2009 și plata lunară de

20.000 RON, cu același titlu în continuarea perioadei, pe toată durata

folosinței terenului.

În recurs, instanța

le-a pus în vedere reclamanților să timbreze suma de 205.637 RON, în raport de

pretențiile formulate, însă aceștia au formulat cerere de reexaminare,

contestând suma stabilită drept taxă judiciară de timbru.

Prin încheierea din

data de 26 martie 2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în

Dosarul nr. 47330/3/2009/a4, s-a stabilit irevocabil, că taxa de timbru

datorată de reclamanți în recurs este de 88.810 RON.

Nu sunt aplicabile

dispozițiile art. 15 lit. r) din Legea nr. 146/1997, potrivit cărora sunt

scutite de plata taxelor judiciare de timbru "cererile introduse de

proprietari sau de succesorii acestora pentru restituirea imobilelor preluate

de stat sau de alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie

1989, precum și cererile accesorii și incidente, nu sunt aplicabile cauzei

petenților, pe de o parte întrucât aceștia au depășit etapa de restituire a

imobilului preluat de către stat, iar pe de altă parte întrucât actuala acțiune

în pretenții a acestora, introdusă împotriva pârâtei SC B. SA, nu are nici

caracter accesoriu și nici caracter incident față de o altă procedură în curs,

cu atât mai puțin față de aceea prin care reclamanții au redobândit imobilul de

la stat.

Scutirea de la plata

taxei de timbru reprezintă o excepție de la regula prevăzută de art. 1 și 2 din

lege conform căreia acțiunile evaluabile în bani sunt supuse taxelor judiciare

de timbru, ce trebuie interpretată în mod restrictiv, în conformitate cu

principiul general de drept excepția este strictissimae interpretationis.

Pentru clasificarea

cererilor în principale, accesorii și incidentale (la care se referă art. 17 C.

proc. civ.) este necesar să existe o acțiune civilă pusă în mișcare, în raport

de această acțiune principală putându-se formula cereri accesorii ori

incidentale, a căror rezolvare depinde de soluția dată cererii principale sau

care se află în legătură cu soluția dată acesteia.

Pentru a califica o

cerere drept accesorie este necesar, pe de o parte, ca aceasta să depindă de

soluția dată cererii principale, iar pe de altă parte, să se raporteze la

cererea principală din același proces, iar nu din procese diferite.

Or, acțiunea despre

care arată petenții că ar avea caracter principal față de acțiunea de față a

fost soluționată irevocabil prin Decizia civilă nr. 194 din 05 februarie 2008,

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, în Dosarul nr.

16092/2/2003 și a avut ca obiect revendicare, în timp ce prezentul demers

judiciar ce ca obiect pretenții, a fost inițiat pe cale principală și a fost

întemeiat pe dispozițiile art. 998 - 999 C. civ.

În motivarea soluției

s-a reținut că acțiunea în pretenții formulată de reclamanți în fața instanței

de fond are caracterul unei cereri principale și în acest context este supusă

plății taxei de timbru. S-a statuat că acțiunea formulată pe cale principală nu

este scutită de plata taxei judiciare de timbru, dispozițiile art. 15 lit. r)

din Legea nr. 146/1997, nefiind incidente în cauză, de vreme ce cauza acțiunii

nu privește restituirea unui imobil preluat de stat sau de alte persoane juridice

în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1945,

În raport de soluția

dată în cererea de reexaminare a taxei de timbru, instanța le-a pus în vedere

reclamanților să timbreze recursul cu suma de 88.810 RON, însă aceștia au

învederat că nu înțeleg să achite taxa datorată.

Înalta Curte, în

raport de dispozițiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, urmează să

anuleze recursul reclamanților, ca netimbrat.

Recursul declarat de

reclamantul SC F.T. SRL este nefondat.

Examinând susținerile

recurentului, Înalta Curte constată că acestea se subsumează dispozițiilor art.

304 pct. 9 C. proc. civ., urmând a fi analizate din această perspectivă.

În esență, prima

critică formulată vizează admisibilitatea probei cu prezumții simple, folosite

de instanța pentru construirea raționamentului jurisdicțional, în raport de

obiectul litigiului dedus judecății.

Prezumțiile simple

sunt admisibile în speță, deoarece cauza acțiunii se întemeiază pe răspunderea

civilă delictuală care stă la baza construcției juridice a lipsei de folosință.

Or, în materia răspunderii civile delictuale trebuie dovedită o situație de

fapt, respectiv aceea a ocupațiunii terenului fără temei juridic, de natură să

determine un prejudiciu în patrimoniul reclamanților și, în consecință, este

admisibil orice mijloc de probă, inclusiv martorii și prezumțiile.

Susținerile privind

dovada ocupațiunii imobilului, valoarea juridică a contractelor depuse la

dosarul cauzei, existența unei alte societăți, respectiv SC F.T.B. SRL care se

află pe teren, cuantumul daunelor stabilite prin raportul de expertiză sau

faptul că nu a fost administrată proba cu martori, nu constituie critici de

nelegalitate, vizând în realitate modalitatea de evaluare a probatoriului de

către instanțele anterioare, aspect care nu poate fi supus analizei instanței

de recurs.

Recursul declarat de

pârâta SC B. SA este întemeiat, în parte, în raport de dispozițiile art. 304

pct. 9 și 314 C. proc. civ. și urmează să fie analizat din această perspectivă.

Deși cererea de recurs este foarte cuprinzătoare, motivele au fost grupate și

vor fi examinate în funcție de problemele de drept ridicate în speță.

Astfel, examinând

susținerile pârâtei, Înalta Curte constată că este fondată critica pârâtului

referitoare la greșita aplicare a dispozițiilor legale ce reglementează

instituția răspunderii civile delictuale, în drept instanța urmând să se

raporteze la art. 35 din Decretul nr. 31/1954, coroborate cu art. 998 - 999 C.

civ., care constituie dreptul comun în această materie.

În ceea ce privește

persoanele juridice, potrivit art. 35 din Decretul nr. 31/1954, în vigoare la

data formulării acțiunii "Persoana juridică își exercită drepturile și își

îndeplinește obligațiile prin organele sale. Actele juridice făcute de organele

persoanei juridice, în limitele puterilor ce le-au fost conferite, sînt actele

persoanei juridice însăși. Faptele ilicite săvîrșite de organele sale obliga

însăși persoana juridică, dacă au fost îndeplinite cu prilejul exercitării

funcției lor. Faptele ilicite atrag și răspunderea personală a celui ce le-a

săvîrșit, atît față de persoana juridică, cît și față de cel al treilea."

Astfel, din actele și

lucrările dosarului rezultă că în cursul anului 1994, SC B. SA a obținut

certificat de atestare a dreptului de proprietate pentru suprafața de 16.707

mp, situat în București, L.T. nr. 69 A, sector 2.

Reclamanții P.F.,

R.I., R.G., R.R. și R.R.Z. au invocat în sprijinul lor sentința civilă

irevocabilă nr. 1951/2000, pronunțată de Judecătoria sectorului 2 București,

prin care s-a dispus restituirea terenului, precum și dispoziția nr. 775/2000,

emisă de Primarul General al Municipiului București.

După obținerea

hotărârii judecătorești ce a dispus restituirea terenului, reclamanții au

formulat acțiune în constatarea nulității certificatului de atestare a dreptului

de proprietate a SC B. SA pentru suprafața de 16.707 mp, precum și acțiune în

revendicare.

Prin Decizia nr. 194

din 5 februarie 2008, Curtea de Apel București a dispus irevocabil constatarea

nulității certificatului constatator al dreptului de proprietate emis în

favoarea SC B. SA, admițându-se totodată și acțiunea în revendicare, obligând

pârâta să lase reclamanților, în deplină proprietate și liniștită posesie,

suprafața de 16.707 mp teren. La data de 8 mai 2008, SC B. predă terenul

reclamanților.

Ulterior acestui

moment, la data de 30 noiembrie 2009, reclamanții au formulat acțiune în

pretenții, întemeiată pe răspunderea civilă delictuală, invocând efectul

retroactiv al nulității și dreptul la despăgubiri pentru lipsa de folosință.

Trebuie subliniat că

pârâta SC B. SA a deținut terenul în litigiu, din anul 1994 și până la data

constatării nulității titlului său, în anul 2008, în calitate de proprietar, în

baza certificatului constatator al dreptului de proprietate M 03 nr. 0796 din

26 ianuarie 1994, emis de fostul Minister al Industriilor.

În dreptul român

nulitatea are caracter judiciar, astfel încât până ia rămânerea irevocabilă a

hotărârii judecătorești de constatare a nulității titlului său, deținerea

imobilului de către pârâtă a avut temei legal.

Certificatul

constatator al dreptului de proprietate a fost obținut în temeiul unei

proceduri prevăzute de Legea nr. 15/1990 și a H.G. nr. 834/1991, fiind un act

juridic ce produce efecte erga omnes, intabulat și opozabil terților. Potrivit

art. 5 din hotărârea de guvern menționată: "Organele care, potrivit legii,

îndeplinesc atribuțiile ministerului de resort, precum și autoritățile

administrative publice județene vor elibera societăților comerciale certificate

de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, potrivit modelului

stabilit de organele prevăzute la art. ... . Aceste certificate sînt supuse

regimului de publicitate imobiliară."

Așa fiind, deținerea

imobilului de către pârâtă, până la constatarea nulității titlului sau, nu

poate face parte din construcția juridică a răspunderii civile delictuale și nu

poate constitui o faptă ilicită.

Trebuie efectuată

distincția dintre un asemenea act juridic și un contract sinalagmatic, a cărui

nulitate duce la restituirea prestațiilor și la posibilitatea formulării unei

acțiuni în pretenții în termenul de prescripție de trei ani prevăzut de

Decretul nr. 167/1958.

În speță, nu există

prestații care să fie restituite, pentru că actul a cărui nulitate a fost

constatată are caracterul unui act administrativ unilateral, iar dobândirea

proprietății de către reclamant nu s-a întemeiat pe un abuz de drept, ci pe

respectarea unei proceduri legale. Actul administrativ de care se prevalează

pârâta, intrând în circuitul juridic civil a dobândit valoarea unui titlu de

proprietate.

Numai un abuz de

drept, în sensul încălcării drepturilor dobândite de o alta persoană, poate

furniza fundamentul unei acțiuni civile în despăgubiri, întrucât acțiunea în

instanță trebuie să constituie un remediu pentru încălcarea dreptului.

Chiar dacă în

conformitate eu art. 487 C. civ., posesorul încetează sa mai fie de

bună-credință din momentul în care viciile titlului în baza căruia bunul îi

devin cunoscute, respectiv când este formulată acțiunea în revendicare a

imobilului, care a și fost admisă, în speță, nu s-a stabilit că pârâta SC B. SA

ar fi cules fructele rezultate din chirii. Așa fiind, ar fi fost în situația de

a restitui fructele civile, dacă ar fi încasat sume de bani cu titlu de chirie,

aspect care însă nu a fost supus analizei în cursul judecării cauzei.

Mai mult, de vreme ce

între reclamanți și pârât nu au existat raporturi juridice, nu se pune problema

repunerii în situația anterioară, în sensul restituirii prestațiilor reciproce,

rămânând numai aspectul executării hotărârii judecătorești.

De asemenea, trebuie

subliniat faptul că, la trei luni de la data rămânerii irevocabile a hotărârii

judecătorești, terenul a fost predat reclamanților de către pârât, aspect

consemnat prin procesul-verbal din 8 mai 2008.

Pentru a se institui

răspunderea civilă delictuală în temeiul dispozițiilor art. 35 din Decretul nr.

31/1954, raportat la dreptul comun în materie, este necesar să se stabilească

existența unei fapte ilicite, a unui prejudiciu produs în patrimoniu!

reclamanților, a unei legături de cauzalitate între fapta ilicită și

prejudiciu! pretins cauzat, precum și a culpei pârâtului. Lipsa de folosință,

invocată în acțiune, în speță ar fi o eventuală folosire a terenului, fără

titlu, de către societatea pârâtă, care ar produce un prejudiciu echivalent cu

chiria ce s-ar putea încasa pe piața liberă.

Or, în speță, pe de o

parte, terenul a fost predat, astfel încât nu se poate invoca o lipsă de

folosință, fondată pe răspunderea civilă delictuală, iar pe de altă parte, până

la data predării se opune principiul ocrotirii siguranței circuitului civil, în

raport de constatarea judiciară a nulității, conform Codului civil din 1864 și

Codului de procedură civilă din 1865.

Este întemeiată și

susținerea pârâtei că nu i-au fost analizate susținerile privind dobândirea

unor drepturi asupra imobilului de către alte persoane, fără a se determina

regimul juridic al deținerii terenului și al clădirilor existente pe acesta,

ceea ce echivalează cu nestabilirea situației de fapt.

În virtutea

principiilor contradictorialității și al dreptului la apărare, instanța avea

obligația să analizeze apărările părților și să dispună efectuarea de dovezi

pentru a se stabili ce persoane fizice sau juridice dețin terenul, ce clădiri

se află pe teren și care este regimul juridic al acestora, ce suprafață s-a

predat efectiv de SC B. SA către reclamanți, și cu ce titlu este deținut restul

terenului.

Este adevărat că prin

decizia Curții de Apel a fost obligată pârâta să restituie 16.717 mp de teren

reclamanților, însă nu pot fi ignorate susținerile privind dobândirea unor

drepturi de către părți sau terți pentru că, în caz contrar, se ajunge la

neanalizarea aspectelor invocate în apărare de către părțile din proces.

De asemenea, trebuia

determinată situația reclamantului SC F.T. SRL, pentru a se stabili de la ce

dată acesta a dobândit drepturi asupra imobilului. În ce modalitate acestea au

fost exercitate, respectiv dacă a existat o ocupațiune fizică sau o folosință

efectivă în temeiul unor acte juridice.

Numai după stabilirea

aspectelor menționate, instanța putea să statueze în ce măsură sunt îndeplinite

cerințele răspunderii civile delictuale, analizând susținerilor părților în

conformitate cu standardele unui proces echitabil.

În rejudecare,

instanța va pune în discuția părților timbrarea acțiunii și a apelurilor,

întrucât prin încheierea irevocabilă, pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție în Dosar nr. 47330/3/2009/a4, s-a statuat că acțiunea este supusă

plății taxei de timbru, în ceea ce-i privește pe reclamanții P.F., R.G., R.I.,

R.R.Z. și R.R., dar și în ceea ce o privește pe pârâta SC B. SA, făcându-se

astfel aplicațiunea dispozițiilor art. 31 alin. (1) din Legea nr. 146/1997,

potrivit cărora cererile pentru exercitarea apelului sau recursului împotriva

hotărârilor judecătorești se taxează cu 50% din taxa datorată pentru cererea a

sau acțiune neevaluabilă în bani datorată de prima instanță.

Prin aceeași

încheiere s-a statuat că reclamanta SC F.T. SRL este scutită de plata taxei de

timbru, p