ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1303/2014

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1303/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Deliberând asupra

cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 694 din 04 aprilie 2012

pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în Dosarul nr. 32883/3/2008,

au fost respinse, ca neîntemeiate, excepția lipsei calității procesuale active

a reclamantei și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei SC M. SA,

a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Municipiul

București, reprezentat prin Primarul General; a fost respinsă acțiunea, astfel

cum a fost precizată, formulată în contradictoriu cu acest pârât, ca fiind

introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. A fost

respinsă, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată, formulată de

reclamanta O.A., astfel cum a fost precizată.

Pentru a pronunța

această sentință, tribunalul a reținut următoarele:

Prin cererea înregistrată

pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, la data de 04 septembrie

2008, sub nr. 32882/3/2008, reclamanta O.A. a chemat în judecată pe pârâții SC

M. SA, SC T. SA. și Municipiul București, reprezentat prin Primarul General, solicitând

instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună obligarea pârâtelor

să îi lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul - teren în

suprafață de aproximativ 8.809 mp, situat în București, sector 3; să se

constate dreptul de proprietate al reclamantei asupra cotei de 2/3 din terenul

de 1.474 mp situat în București, sector 3, identificat prin expertiza

extrajudiciară; să se dispună ieșirea din indiviziune cu privire la terenul în

suprafață de 1.474 mp, deținut în indiviziune cu pârâtele, cu respectarea

principiului împărțelii în natură; să se dispună grănițuirea terenului

proprietate exclusivă în suprafață totală de aproximativ 9.792 mp situat în

București, sector 3, stabilind linia de hotar a proprietății reclamantei; să

fie obligate pârâtele să ridice construcțiile provizorii amplasate pe terenul

proprietatea sa în suprafață totală de aproximativ 9.792 mp situat în București,

iar în ipoteza în care pârâtele nu se vor conforma acestei obligații în termen

de 3 luni de la rămânerea irevocabilă a hotărârii judecătorești, să fie

autorizată reclamanta să ridice aceste construcții pe cheltuiala pârâtelor.

În motivarea cererii,

reclamanta a arătat că imobilul menționat este alcătuit din mai multe parcele

de teren, dobândite de autorii săi prin mai multe acte juridice.

Reclamanta a

menționat că, prin actul de răscumpărare a embaticului din 05 februarie 1870, F.V.

(devenită ulterior F.R.P. în urma căsătoriei cu R.P.) a dobândit prin

confuziune, respectiv prin întrunirea calității de embaticar cu cea de

proprietar în aceeași persoană, dreptul de proprietate asupra imobilului

reprezentând „trei locuri cu case în Strada L. și G., C.A., Comuna București,

Suburbia Foișoru, Județul Ilfov”.

Așa cum rezultă din

raportul de expertiză extrajudiciară întocmit de expertul în specialitatea

topografie A.M., cele trei locuri de case corespund unui număr de 3 loturi,

identificate după cum urmează: a) Lotul 1 - localizat în prezent între strada

Ș., strada V., strada C. și Splaiul U., având o suprafață de 4.015 mp, teren ocupat

de proprietăți particulare și care nu formează obiectul prezentei acțiuni în

revendicare; b) Lotul 2 - localizat în prezent în Strada G. având o suprafață

totală de 7.781 mp. Din această suprafață, 2.260 mp sunt deja în proprietatea

și posesia reclamantei, diferența de 5.521 mp fiind deținută de pârâtele SC M.

SA și SC T. SA; c) Lotul 3 - localizat în prezent la sud de imobilul din Strada

G., actual imobilele pe Strada P.C. și pe Șoseaua M.B., având o suprafață

totală de 1.978 mp, deținută de pârâtele SC M. SA și SC T. SA.

S-a mai arătat că,

prin Testamentul instituit de F.R.P., autentificat de secția Notariat a

Tribunalului Ilfov din 06 iulie 1899, au fost desemnate moștenitoare cele două

fiice ale acesteia: D. - căsătorită cu I.D., după căsătorie luând numele de D.I.D.,

și L. (E.) - căsătorită cu I.G., după căsătorie luând numele de E.I.G. Cele

două fiice au fost desemnate legatare cu titlu universal asupra întregii averi

reprezentând: corp de case situate în strada G.și trei locuri pentru zarzavaturi.

Aceste imobile sunt identificate în cuprinsul testamentului prin raportare la actul

de răscumpărare a embaticului din 05 februarie 1870.

Prin Actul dotal

autentificat din 05 noiembrie 1908, E.G.I., zisă și G., a constituit în

favoarea fiicei sale, Ș.G.I., o dotă pentru căsătoria acesteia cu dl. C.G.G.,

constând în bunuri imobile „loc viran pentru zarzavaturi, situat în București,

„în fundătură”, pe care îl poseda prin testament de la F.R.P., terenul

identificându-se cu Lotul 3 din Actul de răscumpărare a embaticului. Potrivit

raportului de expertiză extrajudiciară, suprafața totală de teren menționată în

actul dotal este de 1.978 mp, deținută de pârâtele SC M. SA și SC T. SA.

Prin Contractul de

donație autentificat din 02 noiembrie 1933, transcris în Registrul de

transcripțiuni și inscripțiuni conform procesului-verbal din 02 noiembrie 1933,

E.G. a donat în părți egale, celor 3 fiice ale sale, averea pe care o deținea

în suprafață totală de 9.255 m, reprezentând suprafața de 7.781 mp

corespunzătoare Lotului 2 din Actul de răscumpărare a embaticului din 1870 și

suprafața de 1.474 mp cumpărată de E.G. de la sora ei, D.I.D., prin contractul de

vânzare-cumpărare din 1912.

Potrivit

certificatului de calitate de moștenitor emis la data de 17 mai 2006 de pe urma

defunctei T.N., decedată la data de 10 decembrie 1933, a rămas ca moștenitoare Ș.

(F.) G., în calitate de soră, decedată la 27 decembrie 1957, lăsând-o ca

moștenitoare pe reclamanta O.A..

Prin Testamentul

autentificat din 11 octombrie 1947, Ș.G. a lăsat nuda proprietate a întregii

sale averi „mobilă și imobilă, prezentă și viitoare" A.O., născută M., -

reclamanta din prezenta cauză, iar dreptul de uzufruct soțului, G.C.

Soțul F.G. a decedat

la data de 01 octombrie 1949, astfel cum rezultă din certificatul de moștenitor

din 30 mai 1960. În aceste condiții, clauza testamentară privitoare la

constituirea dreptului de uzufruct în favoarea soțului testatoarei a devenit

caducă, urmare decesului acestuia survenit înainte de data deschiderii

succesiunii testatoarei.

Reclamanta a precizat

că este singura moștenitoare a F.G., așa cum rezultă și din Certificatul de

moștenitor din 21 februarie 1958, emis de pe urma defunctei F.G.

A mai învederat

reclamanta că, distinct de terenul ce a făcut obiectul actului de răscumpărare

a embaticului, prin contractul de vânzare-cumpărare din 17 noiembrie 1897

transcris în Registrul de transcripțiuni și inscripțiuni conform procesului-verbal

din 24 noiembrie 1897, F.M.M., C.T.I., T.I., V.T., L.P.I., P.I., în calitate de

vânzători, au transmis către D.I.D., în calitate de cumpărător, dreptul de

proprietate asupra mai multor imobile.

În contract se

menționează că aceste imobile reprezintă cota de 1/4 din moștenirea rămasă de

pe urma defunctului I.D., soțul cumpărătoarei D.I.D., cotă pe care vânzătorii,

în calitate de moștenitori ai defunctului, au fost de acord să o transmită

soției supraviețuitoare.

Astfel cum s-a

evidențiat și în expertiza extrajudiciară întocmită de expertul A.M., loturile

2 și 3, fiind parcele alipite, au o suprafață totală cumulată de 5.517 mp și,

în prezent, sunt deținute de pârâtele SC M. SA și SC T. SA.

Reclamanta a mai

precizat că, prin Contractul de vânzare-cumpărare din 16 decembrie 1911,

transcris în Registrul de transcripțiuni și inscripțiuni conform procesului-verbal

din 16 decembrie 1911, D.I.D. a înstrăinat soților G. (G.) C. zis C. și F. (Ș.)

C.G. (G.) un loc viran situat în București, suburbia Foișorul, suprafața totală

a terenului menționată în acest contract fiind de 4.043 mp și făcând parte din

loturile 2 și 3 descrise anterior.

S-a mai arătat că,

prin contractul de vânzare-cumpărare din 23 ianuarie 1912, transcris în

Registrul de transcripțiuni și inscripțiuni conform procesului-verbal din 26

ianuarie 1912, D.I.D. a înstrăinat surorii sale, E.G., două imobile

reprezentând teren și construcție situate în suburbia Foișor, Strada G., în

suprafață totală de 5.365 mp.

A menționat

reclamanta că terenul dobândit de D.I.D. pe cale de succesiune de la mama sa, F.R.P.,

este distinct de imobilele dobândite de D.I.D. de la moștenitorii soțului său

prin actul de vânzare-cumpărare din 1897.

S-a arătat că terenul

în suprafață totală de 5.365 mp este compus din lotul I (dobândit prin

moștenire de la F.R.P.) în suprafață de 3.891 mp. și lotul II (dobândit prin

contractul de vânzare-cumpărare din 17 noiembrie 1897) în suprafață de 1.474 mp.

A învederat

reclamanta că imobilele dobândite de F.G., autoarea reclamantei, sunt:

de 1.978 mp conform actului dotal din 05 noiembrie 1908, identificat în expertiza

extrajudiciară în anexele 2 și 2 A. Din această suprafață, 826 mp reprezintă

proprietăți particulare care nu formează obiectul prezentului litigiu,

rezultând o suprafață revendicată de 1.152 mp.

de 4.043 mp situat în București, suburbia Foișorul, dobândit ca bun comun în

timpul căsătoriei cu C.G. (conform contractului de vânzare-cumpărare din 16

decembrie 1911) identificat în expertiza extrajudiciară în anexele 3 și 3 A;

din această suprafață 68 mp sunt ocupați de Șoseaua M.B., rezultând o suprafață

revendicată de 3.975 mp.

cuvenea acesteia din contractul de donație din 02 noiembrie 1933 identificată

în expertiza extrajudiciară în anexa 4, reprezentând:

a. Cota de 1/3 din

terenul în suprafață de 1.160 mp deținut în indiviziune de cele trei surori( cu

precizarea că, în prezent, această suprafață de 1.160 mp se află în întregime

în proprietatea și posesia reclamantei și nu face obiectul prezentului litigiu);

b. Cota de 1/3 din

terenul în suprafață de 1.474 mp (ce a fost deținut, în indiviziune, de cele

trei surori), care corespunde unei suprafețe de aproximativ 491,5 mp.;

c. Terenul proprietate

exclusivă în suprafață de 2.207 mp. Din această suprafață, 422 mp sunt în

proprietatea și posesia reclamantei care nu formează obiectul prezentului

litigiu. În consecință, a menționat reclamanta, rezultă o suprafață de

revendicat de 1.785 mp (proprietate exclusivă).

de la sora acesteia, T.N. (Contract de donație din 02 noiembrie 1933),

identificată în expertiza extrajudiciară în anexa 4, respectiv: a. - cota de

1/3 din terenul în suprafață de 1.474 mp (terenul în suprafață de 1.474 mp. a

fost deținut în indiviziune de cele trei surori), care corespunde unei

suprafețe de aproximativ 491,5 mp.; b. - terenul proprietate exclusivă în

suprafață de 2.207 mp. Din această suprafață, 310 mp sunt deja în proprietatea

și posesia reclamantei și nu formează obiectul prezentului litigiu. În

consecință, rezultă o suprafață de revendicat de 1.897 mp (proprietate

exclusivă).

În total, a menționat

reclamanta, rezultă o suprafață de revendicat de aproximativ 8.809 mp

proprietate exclusivă și cota de 2/3 din terenul de 1.474 mp (care corespunde

unei suprafețe de aproximativ 983 mp.).

Reclamanta a

învederat că imobilul a fost preluat de stat în mod abuziv, printr-o simplă

măsură de fapt, contrar prevederilor art. 8 din Constituția din 1948, iar

potrivit art. 6 alin. (3) din Legea nr. 213/1998, valabilitatea titlului

statului urmează a fi apreciată de instanțele judecătorești nu numai în conformitate

cu legile în vigoare la data actului respectiv, ci și cu Constituția și

tratatele internaționale la care România era parte.

S-a mai arătat că, în

speță, proprietarii imobilului au fost deposedați printr-o simplă măsură de

fapt, motiv pentru care dreptul de proprietate nu a ieșit niciodată din

patrimoniul lor. În aceste condiții, reclamanta a precizat că imobilul a trecut

în proprietatea statului printr-o simplă expropriere de fapt, iar dreptul de

proprietate a rămas în patrimoniul reclamanților până în prezent.

În drept, au fost

invocate dispozițiile art. 480 C. civ.

La data de 14

octombrie 2008, pârâta SC M. SRL a depus întâmpinare, prin care a invocat

excepția de netimbrare, susținând că nu sunt aplicabile dispozițiile art. 15 lit.

r) din Legea nr. 146/1997, și excepția lipsei calității procesuale pasive în

ceea ce privește acțiunea în revendicare, arătând că nu stăpânește în fapt și

nici nu este proprietara imobilului revendicat de reclamantă ( respectiv terenul

situat în București, sector 3).

Pârâta SC M. SRL a

învederat că este proprietara terenului în suprafață de 5.628,72 mp, situat în

București, Sector 3, conform Certificatul de Atestare a Dreptului de

Proprietate asupra Terenurilor din 27 august 1993 și procesului - verbal din 05

august 2002 încheiat între SC M. SA și SC T. SA, dreptul său de proprietate fiind

intabulat în C.F. a localității București - sector 3, folosind anterior terenul

încă din anul 1987.

Această pârâtă a

invocat excepția prescripției achizitive, arătând că deține un just titlu cu

privire la imobilul-teren situat în București, sector 3 (respectiv Certificatul

de Atestare a Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor din 27 august 1993 și

procesul-verbal din 05 august 2002 încheiat între SC M. SA și SC T. SA) în baza

căruia posedă imobilul de mai mult de 10 ani.

Astfel, pârâta SC M.

SRL a arătat că sunt îndeplinite condițiile uzucapciunii de scurtă durată (între

10 și 20 de ani), întrucât este posesor de bună-credință al imobilului, s-a

scurs un termen între 10 și 20 de ani de la încheierea actului translativ de

proprietate din data de 27 august 1993 iar posesia este utilă și neviciată.

De asemenea, a fost

invocată excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei în ceea ce

privește acțiunea în revendicare formulată în contradictoriu cu pârâții,

arătându-se că reclamanta nu face dovada existenței certe a dreptului de

proprietate al autorilor săi cu privire la terenul în litigiu.

Astfel, din cuprinsul

actului de răscumpărare, nu rezultă cu claritate vecinătățile și dimensiunile

celor 2 loturi pretins a fi fost dobândite de autoarea reclamantei în strada G.

Totodată, reclamanta nu a depus nicio dovadă în sensul că F.V. a devenit

ulterior F.R.P., în urma căsătoriei cu R.P.

A mai susținut pârâta

SC M. SRL că reclamanta nu a dovedit identitatea între fosta stradă G. și

actuala stradă G.. De asemenea, reclamanta nu a dovedit afirmația din acțiune,

în senscul că prin actul dotal din 1908, E.G.I. i-a constituit fiicei sale, Ș.G.I.,

o dotă constând în bunuri imobile, respectiv loc viran pentru zarzavaturi,

situat în București strada G., în “fundătură”.

Pârâta a arătat că în

cuprinsul actului de donație nu se menționează niciun titlu de proprietate al

donatoarei pentru bunurile donate. Pe de altă parte, chiar și în ipoteza în

care reclamanta ar avea calitate de legatară universală, în certificatul de moștenitor

din 1958 se menționează că nu este rudă cu defuncta și prin urmare nu are

calitate de moștenitor legal, ci doar de moștenitor testamentar, împrejurare

care nu-i conferă decât dreptul de a culege masa succesorală menționată în

respectivul certificat, și anume 786 mp teren în str. G.

A mai precizat pârâta

că nu s-a probat identitatea între fosta suburbie Foișor și actuala stradă G.,

iar reclamanta nu face dovada că este unica proprietară a imobilului

revendicat, că este moștenitoarea defunctei N.T., despre care pretinde că a

deținut cota de 1/3 din terenul de 1.474 mp (care corespunde unei suprafețe de

aproximativ 983 mp) din terenul revendicat și nici nu face dovada moștenitorilor

defunctei B.M., decedată la data de 30 ianuarie 1957, despre care pretinde că

deținea cota de 1/3 din terenul de 1.474 mp (care corespunde unei suprafețe de

aproximativ 983 mp) din terenul revendicat sau titularul cotei indivize de 1/3

din teren, în contradictoriu cu care solicită ieșirea din indiviziune.

Pârâta a menționat

că, din informațiile postate pe site-ul Primăriei Municipiului București, D.P.

și B.E. au formulat, în baza Legii nr. 10/2001, notificarea din 02 august 2001

cu privire la imobilul situat în str. G., iar prin Dispoziția nr. 10.3310 din 10

septembrie 2004 s-a respins notificarea, deoarece nu s-a făcut dovada dreptului

de proprietate și nici a calității de moștenitor.

Pe fondul cererii de

revendicare, pârâta a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, ca

neîntemeiată.

Și pârâta SC T. SA. a

depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepția autorității de lucru

judecat, menționând că între aceasta și reclamantă a mai avut loc o judecata,

având același obiect și aceeași cauza, în care reclamanta a înțeles sa se

folosească de aceleași înscrisuri pe care le invocă și în prezentul demers

judiciar (Dosarul nr. 5619/2001 al Judecătoriei sectorului 3 București,

soluționat irevocabil prin Decizia nr. 474 din 07 aprilie 2005 a Curții de Apel

București, secția a III-a civilă).

De asemenea, pârâta a

invocat excepția prescripției achizitive, menționând că, la fel ca și pârâta SC

M. SRL, a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului din amplasamentul în

sector 3, în suprafața de 13.628 mp. Astfel, ca urmare a divizării SC M. SA, SC

T. SA a preluat suprafața de 13.628 mp teren situat în București, sector 3,

conform Protocolului de predare-primire a terenului din data de 28 ianuarie 1994,

transcris din data de 14 februarie 1994 la Notariatul de Stat Sector 3

București, de la SC M. SA, care a dobândit terenul în baza Legii nr. 15/1990,

conform Certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra

terenurilor din 27 august 1993 eliberat de M.L.P.A.T.

În aceste condiții,

pârâta a menționat că și în privința sa sunt îndeplinite condițiile uzucapiunii

de scurtă durată (între 10 și 20 de ani), având în vedere faptul că face dovada

existentei unui just titlu (Certificatul de atestare a dreptului de proprietate

asupra terenurilor din 27 august 1993 și Protocolul de predare-primire a

terenului încheiat cu SC M. SA la data de 28 ianuarie 1994), s-a scurs un

termen de 10 ani de la încheierea actului translativ de proprietate, termen

care s-a împlinit la data de 28 ianuarie 2004, a fost de bună-credință la

dobândirea dreptului de proprietate și a exercitat, în tot acest timp, o

posesie neîntreruptă, netulburată, publică și sub nume de proprietar, fiind

îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1847 C. civ.

Pe fondul cauzei, această

pârâtă a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată, precizând că, în

raport de dispozițiile art. 480 și 1169 C. civ., față de înscrisurile depuse de

reclamantă în susținerea cererii, aceasta nu face dovada existenței dreptului

de proprietate al autorilor săi cu privire la suprafața de aproximativ 8.809 mp

proprietate exclusivă, plus cota de 2/3 din terenul de 1.474 mp (care ar

corespunde unei suprafețe de aproximativ 983 mp) pentru care solicită să se

constate dreptul său de proprietate. Din actele depuse la dosar nu pot fi

identificate cu suprafețe și vecinătăți loturile presupus a fi fost deținute de

autorii reclamantei, identificarea făcându-se, practic, în baza unui raport de

expertiza extrajudiciară, la întocmirea căruia pârâta nu a participat.

La data de 26 noiembrie

2008, reclamanta a depus la dosar cerere precizatoare în legătură cu adresa

imobilului revendicat.

În motivare s-a

arătat că imobilul-teren revendicat prin acțiune, situat la nivelul anilor 1933

în str. G., deținut de pârâtele SC M. SA și SC T. SA și pe care înțelege să îl

revendice de la acestea figurează, în prezent, la următoarele adrese:,

București; sector 3. Împrejurarea că ulterior preluării abuzive a acestui

imobil de către stat imobilul a fost ocupat de pârâte și a primit alte adrese

este lipsită de relevanță, raportul de expertiză extrajudiciară stabilind

identitatea între terenul proprietatea reclamantei și terenul deținut în

prezent de pârâte.

La termenul din data

de 03 februarie 2009, reclamanta a depus la dosar o cerere completatoare și

precizatoare, prin care a solicitat introducerea în cauză, în calitate de

pârâtă, și a SC A.C.I. SRL.

La același termen de

judecată, pârâta SC M. SRL a depus întâmpinare la cererea precizatoare a acțiunii

principale, prin care a invocat excepția autorității de lucru judecat,

solicitând, față de identitatea de cauză, obiect și părți cu acțiunile în

revendicare formulate în cadrul Dosarului nr. 13474/2003 al Judecătoriei sectorului

3 București, Dosarului nr. 23554/3/2005 al Tribunalului București, secția a III-a

Civilă și Dosarului nr. 2836/2002 al Tribunalului București, secția a V-a civilă,

admiterea excepției și respingerea acțiunii în revendicare pentru autoritate de

lucru judecat.

Prin încheierea din

data de 03 martie 2009, tribunalul, pentru considerentele expuse în cuprinsul

acesteia, a constatat ca fiind tardiv introdusă cererea modificatoare depusă la

termenul de judecată din data de 03 februarie 2009.

Prin aceeași

încheiere, tribunalul a respins excepția netimbrării acțiunii și a unit cu

fondul excepția lipsei calității procesuale active și excepția lipsei calității

procesuale pasive.

Prin încheierea din

data de 10 martie 2009, tribunalul a respins excepția autorității de lucru

judecat invocată de pârâtele SC T. SRL și SC M. SRL

La termenul din data de

14 aprilie 2009, reclamanta a depus cerere precizatoare cu privire la valoarea

imobilului revendicat, menționând că valoarea estimată a imobilului este de

aproximativ 7.318.736,64 lei, conform raportului de expertiză tehnică

extrajudiciară de evaluare întocmit de expert A.M.

În primă instanță

s-au administrat probe cu înscrisuri și expertize în specialitățile topografie

și construcții.

Analizând

materialul probator administrat, Tribunalul a reținut următoarele:

Reclamanta O.A. a

investit instanța cu o acțiune în revendicare întemeiată pe dreptul comun (art.

480 C. civ.), solicitând, în principal, obligarea pârâtelor SC M. SRL și SC T.

SA. să îi lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul-teren în

suprafață de aproximativ 8.809 mp., situat în București, sector 3 și să se

constate dreptul său de proprietate asupra cotei de 2/3 din terenul în

suprafață de 1.474 mp situat în București, sector 3.

Cu referire la excepția

lipsei calității procesuale active a reclamantei, invocată de pârâte, Tribunalul

a constatat că, prin actul de răscumpărare a embaticului din 05 februarie 1870,

F.V. a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului descris ca

reprezentând „trei locuri cu case în Strada L. și G., C.A., Comuna București,

Suburbia Foișoru, Județul Ilfov”.

Prin raportul de

expertiză topografică întocmit de expertul tehnic judiciar D.Z., cele 3 loturi

de teren care fac obiectul actului de răscumpărare a embaticului din 1870 sunt

reprezentate de suprafața de 4.015 mp (teren ocupat de proprietăți particulare

și care nu formează obiectul acțiunii în revendicare), suprafața de 7.781 mp și

suprafața de 1.978 mp.

Prin testamentul

autentificat din 06 iulie 1899 de Tribunalul Ilfov secția Notariat, F.R.P. a

testat întreaga sa avere în favoarea fiicelor sale, D. și L., imobilul lăsat ca

moștenire fiind reprezentat de „un corp de case situate în strada G. și trei

locuri pentru zarzavaturi”, dobândite prin actul de răscumpărare a embaticului din

05 februarie 1870.

Prin actul dotal

autentificat din 05 noiembrie 1908 de Tribunalul Ilfov secția Notariat, E.G.I.

a constituit în favoarea fiicei sale, Ș.G.I., o dotă pentru căsătoria acesteia

cu C.G.G., printre bunurile constituite dotă aflându-se și imobilul constând în

„loc viran pentru zarzavaturi, situat în București strada G., în fundătură”,

având lățimea de 25 stânjeni și lungimea de 26 stânjeni, care îi fusese lăsat

prin testament de mama sa, F.R.P., iar aceasta, la rândul ei, îl dobândise prin

actul de răscumpărare a embaticului din 05 februarie 1870.

Potrivit raportului

de expertiză topografică, suprafața de teren menționată în actul dotal este de

1.978 mp.

Prin Contractul de

donație autentificat din 02 noiembrie 1933 de Tribunalul Ilfov secția Notariat,

transcris din 02 noiembrie 1933, E.G. a donat averea pe care o deținea (în

total 9.255 mp teren) celor 3 fiice ale sale, T.N., M.B. și F.G., fiecăreia

câte o suprafață totală de teren de 3.085 mp.

Prin raportul de

expertiză topografică au fost identificate suprafețele de teren ce au făcut

obiectul contractului de donație menționat, cu privire la fiecare din cele 3

fiice ale donatoarei, rezultând că T.N., M.B. și F.G. au dobândit, fiecare, o

suprafață totală de teren de 3.085 mp, din care: 386,67 mp proprietate în

indiviziune cu celelalte două surori, 2.207 mp teren proprietate exclusivă și

491,33 teren în indiviziune cu celelalte două surori.

De pe urma defunctei

T. (T.) N., decedată la data de 10 decembrie 1933, a rămas ca unică

moștenitoare G.Ș. (zisă F.G., potrivit declarațiilor de notorietate depuse la

filele 43-44), în calitate de soră, conform certificatului de calitate de

moștenitor din 17 mai 2006.

Potrivit

certificatului de moștenitor din 21 februarie 1958, reclamanta O.A. are

calitatea de legatară universală a defunctei G.Ș., decedată la 27 decembrie 1957,

în baza testamentului autentificat din 1947.

Prin testamentul

menționat, Ș.G. a lăsat soțului său, C.G. (zis și G.C.) uzufructul întregii

sale averi (mobilă și imobilă, prezentă și viitoare), averea imobilă de la acel

moment a testatoarei fiind formată din 1/2 din imobilul situat în București,

precum și din partea aflată în proprietatea sa din imobilul clădire și teren

situat în București, astfel cum rezultă din actul de donație autentificat din 1933

de Tribunalul Ilfov secția Notariat.

Prin același

testament, Ș.G. a lăsat reclamantei A.O., născută M., nuda proprietate a

întregii sale averi.

Având în vedere că

soțul F.G. a decedat la data de 01 octombrie 1949, astfel cum rezultă din

certificatul de moștenitor din 30 mai 1960, anterior datei deschiderii succesiunii

testatoarei, clauza testamentară privitoare la constituirea dreptului de

uzufruct în favoarea acestuia a devenit caducă.

Prin contractul de

vânzare-cumpărare din 17 noiembrie 1897 transcris în Registrul de

transcripțiuni și inscripțiuni conform procesului-verbal din 24 noiembrie 1897,

D.I.D. (fiica F.R.P.) a dobândit dreptul de proprietate asupra mai multor

imobile, individualizate prin raportul de expertiză topografică ca reprezentând

două parcele alipite cu o suprafață totală de 5.517 mp, din care suprafața de 4.043

mp a fost vândută de D.I.D. către autoarea reclamantei, F.G. și soțul acesteia,

G.C., potrivit contractului de vânzare-cumpărare din 16 decembrie 1911, iar

suprafața de 1.474 mp a fost vândută E.G. prin contractul de vânzare-cumpărare

autentificat din 26 iunie 1912.

Imobilele dobândite

de D.I.D. prin contractul de vânzare-cumpărare din 17 noiembrie 1897 reprezintă

cota de 1/4 din moștenirea rămasă de pe urma defunctului I.D., soțul

cumpărătoarei, cotă pe care vânzătorii, în calitate de moștenitori ai

defunctului, au transmis-o soției supraviețuitoare.

Prin actul de vânzare-cumpărare

autentificat din 26 iunie 1912 de Tribunalul Ilfov secția Notariat, D.I.D. a

vândut surorii sale, E.G., două imobile reprezentând teren și construcție

situate în suburbia Foișor, Strada G., în suprafață totală de 5.365 mp.

Terenul în suprafață

totală de 5.365 mp este compus din lotul I (dobândit prin moștenire de la F.R.P.)

în suprafață de 3.891 mp și lotul II (dobândit prin contractul de

vânzare-cumpărare nr. 13278/17 noiembrie 1897) în suprafață de 1.474 mp.

În ceea ce privește

titlul de proprietate al pârâtelor SC M. SRL și SC T. SA., tribunalul a reținut

că SC M. SRL este proprietara terenului în suprafață de 5.628,72 mp, situat în

București, sector 3, conform certificatului de atestare a dreptului de

proprietate asupra terenurilor din 27 august 1993.

SC T. SA. a dobândit

dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 13.628 mp situat în

București, sector 3 conform Protocolului de predare-primire din 28 ianuarie 1994

încheiat cu SC M. SA.

Tribunalul a

constatat că astfel cum s-a menționat atât în raportul de expertiză

extrajudiciară cât și în raportul de expertiză topografică judiciară întocmit

de expertul tehnic judiciar D.Z., există identitate între terenul care a

aparținut autoarei reclamantei, conform actelor de proprietate depuse la

dosarul cauzei, și terenul ocupat de pârâtele SC M. SRL și SC T. SA.

Potrivit tabelului în

care expertul a evidențiat suprapunerile (filele 93-94 vol. II), rezultă că suprafața

totală de teren proprietatea reclamantei, ocupată de pârâte, este de 9792 mp,

din care 8.809 mp proprietate exclusivă și 983 mp teren indiviz.

În consecință, având

în vedere înscrisurile depuse la dosar și concluziile raportului de expertiză

topografică, Tribunalul a apreciat că este neîntemeiată excepția lipsei

calității procesuale active a reclamantei, aceasta făcând dovada că este

titularul dreptului dedus judecății, în calitate de unică moștenitoare a

autoarei sale, Ș. (F.) G., proprietar al terenului revendicat în prezenta

cauză, ca urmare a transmisiunilor succesive menționate anterior.

A mai reținut prima

instanță că, potrivit situației juridice comunicate de Primăria Municipiului

București, imobilul din str. G. a trecut în proprietatea statului în baza

Decretului nr. 92/1950 de la N.D., care figurează la poziția 5409 din anexa

acestuia. Însă, față de înscrisurile depuse la dosar, care atestă dreptul de

proprietate exclusivă, respectiv indiviz al autoarei reclamantei asupra

imobilului în litigiu, nu prezintă importanță persoana nominalizată în actul de

preluare (N.D.), atât timp cât T.N. a fost moștenită de sora acesteia, Ș. (F.)

G., autoarea reclamantei, conform certificatului de calitate de moștenitor

depus în copie la dosar. Atât timp cât actele de proprietate și de stare civilă

și certificatele de moștenitor confirmă calitatea autoarei reclamantei de unic

moștenitor al defunctei Tudora Niculescu, indicarea în actul de preluare a

altei persoane și propunerea de măsuri reparatorii către N.G. și D.E., cu

privire la un alt imobil preluat de la autoarea lor prin Decretul nr. 92/1950,

nu reprezintă argumente pentru admiterea excepției lipsei calității procesuale

active a reclamantei.

De asemenea,

Tribunalul a găsit neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a

pârâtei SC M. SA, întrucât prin raportul de expertiză topografică s-a stabilit

că aceasta ocupă o parte din suprafața totală de teren revendicată de

reclamantă.

În ceea ce privește

excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Municipiul București,

reprezentat prin Primarul General, Tribunalul a reținut că reclamanta nu a

justificat legitimarea procesuală pasivă a acestui pârât cu privire la niciunul

din capetele de cerere ale acțiunii. Astfel, suprafețele de teren revendicate

de reclamantă se află în posesia pârâtelor SC M. SRL și SC T. SA., iar cu

privire la constatarea dreptului de proprietate al reclamantei asupra cotei de

2/3 din terenul în suprafață de 1.474 mp situat în București, sector 3,

Municipiul București nu are calitate procesuală pasivă, atât timp cât, potrivit

raportului de expertiză topografică, terenul în suprafață de 1.474 mp. este

format din suprafețele de 648 mp, respectiv 826 mp, deținute de SC T. SA.,

respectiv de SC M. SRL

S-a arătat că este

întemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Municipiul

București prin primarul General și referitor la capetele de cerere accesorii

având ca obiect ieșirea din indiviziune și grănițuirea, care nu ar putea fi

valorificate decât în contradictoriu cu pârâtele SC M. SRL și SC T. SA., în

calitate de proprietari ai imobilelor cu privire la care se solicită partajul

și grănițuirea. De asemenea, numai aceste pârâte au legitimare procesuală

pasivă în ceea ce privește solicitarea reclamantei de a fi obligate să ridice

construcțiile edificate pe terenul revendicat.

Referitor la capătul

de cerere privind revendicarea suprafeței de teren de 8.809 mp, situată în

București, sector 3, astfel cum a fost identificată prin raportul de expertiză

topografică întocmit de expertul D.Z., Tribunalul a constatat în primul rând

faptul că Statul Român a preluat fără titlu valabil imobilul proprietatea

autoarei reclamantei, având în vedere că imobilul a trecut în proprietatea

statului în baza Decretului nr. 92/1950.

În acest sens, s-a

constatat că, potrivit prevederilor art. 6 alin. (3) din Legea nr. 213/1998

privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, instanțele

judecătorești sunt competente să stabilească valabilitatea titlului statului.

Așadar, pentru a analiza posibilitatea revendicării unor imobile preluate de

stat, instanțele judecătorești trebuie să constate dacă bunurile respective au

fost preluate de stat cu sau fără titlu valabil, precum și dacă fac obiectul

unor legi speciale de reparație.

Astfel, Tribunalul a

reținut că prevederile Decretului nr. 92/1950, în baza căruia s-a efectuat

preluarea imobilului în litigiu, contraveneau dispozițiilor Constituției din

acea perioadă, potrivit cărora proprietatea se bucura de o protecție specială,

cetățenii Republici Populare Române fiind egali în fața legii, iar

exproprierile pentru cauză de utilitate publică se făceau pe baza unei legi și

cu o dreaptă despăgubire stabilită în justiție.

Totodată, prevederile

Decretului nr. 92/1950 erau contrare dispozițiilor legale în vigoare la acea

dată, privitoare la proprietate, respectiv art. 481 C. civ., potrivit căruia

„nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea sa, afară numai pentru cauză de

utilitate publică, primind o dreaptă și prealabilă despăgubire”, precum și dispozițiilor

tratatelor internaționale la care România era parte, privitoare la proprietate,

și anume D.U.D.O..

Tribunalul a reținut

că pârâta SC M. SRL a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului

menționat în baza certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra

terenurilor din 27 august 1993, eliberat de M.L.P.A.T., înstrăinând o parte din

teren către pârâta SC T. SA, conform protocolului de predare-primire din data

de 28 ianuarie 1994.

Identitatea dintre

terenul menționat în actele de proprietate ale autoarei reclamantei și imobilul

dobândit de pârâtele SC M. SRL și SC T. SA a fost confirmată prin raportul de

expertiză topografică întocmit în cauză, expertul menționând actuala adresă a

imobilului ca fiind București, sector 3.

În ceea ce privește

susținerile pârâtelor privind admisibilitatea promovării acțiunii în

revendicare întemeiată pe dispozițiile art. 480 C. civ., tribunalul a apreciat

că acestea sunt neîntemeiate, întrucât, potrivit procedurii speciale

reglementate de Legea nr. 10/2001, reclamantei nu îi poate fi restituit în

natură imobilul, evidențiat în patrimoniul unor societăți comerciale

privatizate (SC M. SRL și SC T. SA) la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001.

Astfel, potrivit

dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, pentru imobilele

evidențiate în patrimoniul unor societăți comerciale privatizate, altele decât

cele prevăzute la art. 21 alin. (1) și (2), persoanele îndreptățite au dreptul

la despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și

plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv,

corespunzătoare valorii de piață a imobilelor solicitate. Conform art. 29 alin.

(3), în acest caz, măsurile reparatorii se propun de către instituția publică

care a efectuat privatizarea.

În speță, la nivelul

anului 2001, imobilul în litigiu nu era deținut de una din entitățile enumerate

de dispozițiile art. 21 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001, pentru a fi

aplicabile prevederile art. 25 în sensul emiterii unei decizii sau după caz

dispoziții motivate, prin care unitatea deținătoare să se pronunțe asupra

cererii de restituire în natură formulată de persoanele îndreptățite.

Așadar, la data

intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, nici statul și nici vreo autoritate a

administrației publice centrale sau locale nu aveau calitatea de acționar

majoritar, pentru a se putea dispune restituirea în natură în conformitate cu

prevederile art. 21 și urm. din Legea nr. 10/2001.

În consecință,

parcurgerea de către reclamantă a procedurii speciale instituite de Legea nr. 10/2001

nu putea avea drept consecință restituirea imobilului prin decizie sau

dispoziție motivată, situație în care, întrucât procedura specială nu

constituie o cale efectivă pentru restituirea în natură a imobilului în patrimoniul

reclamantei, aceasta are deschisă calea acțiunii în revendicare imobiliară de

drept comun.

Pe de altă parte,

având în vedere că Legea nr. 10/2001 reglementează regimul juridic al unor

imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989,

s-a reținut că imobilul revendicat de reclamantă se încadrează în domeniul de

aplicare al acestei legi speciale. Astfel, potrivit art. 2 alin. (1) lit. a)

din Legea nr. 10/2001, sunt imobile preluate în mod abuziv de stat imobilele

naționalizate prin Decretul nr. 92/1950.

Pe fondul cauzei,

procedând la compararea titlurilor părților, Tribunalul a constatat că atât

reclamanta cât și pârâtele SC M. SRL și SC T. SA se prevalează de titluri de

proprietate valabile, astfel că se impune analiza comparativă a acestora.

În acest sens,

Tribunalul s-a raportat la criteriile de preferabilitate instituite prin

Decizia nr. 33/2008, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în

recurs în interesul legii, la dispozițiile speciale prevăzute în Legea nr. 10/2001

și la jurisprudența C.E.D.O.

Astfel prima instanță

a reținut că noțiunea de bun în înțelesul art. 1 din Protocolul nr. 1 Adițional

la C.E.D.O. poate cuprinde atât un bun actual, cât și o valoare patrimonială, (inclusiv

un drept de creanță, în bază căruia o persoană poate pretinde că are cel puțin

o speranță legitimă de a obține beneficiul efectiv al dreptului de proprietate)

și că, în materia acțiunii în revendicare, C.E.D.O. a statuat în sensul că o

persoană are în patrimoniul său un bun actual dacă, printr-o hotărâre

definitivă și executorie, instanțele i-au recunoscut acesteia calitatea de

proprietar și dacă în dispozitivul hotărârii s-a dispus în mod expres

restituirea bunului (Cauza Maria Atanasiu și alții împotriva României).

Tribunalul a constatat

însă că reclamantei nu i-a fost recunoscut în mod definitiv dreptul de a i se

restitui imobilul în litigiu de către instanțele judecătorești sau de către

autoritățile administrative, motiv pentru care aceasta nu se poate prevala de

existența unui bun actual în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1, ci numai de un

drept cu caracter economic.

În acest sens, s-a

reținut că noțiunea de bun care se circumscrie domeniului de aplicare al art. 1

din Protocolul nr. 1 presupune ca reclamanta să aibă cel puțin o speranță

legitimă cu privire la valoarea patrimonială invocată prin acțiunea dedusă

judecății, or, în cauza de față, reclamanta nu are o asemenea speranță. Astfel,

C.E.D.O. a apreciat în jurisprudența sa că solicitarea de a obține un bun

preluat de stat nu reprezintă nici un bun actual și nici o speranță legitimă. Constatarea

preluării abuzive a imobilului în considerentele sentinței nu atrage după sine

în mod automat un drept la restituirea în natură a bunului, însă conferă

dreptul reclamantei la despăgubire, în condițiile în care aceasta ar fi formulat

notificare în baza Legii nr. 10/2001.

În opinia

tribunalului, dată fiind întrunirea condițiilor cerute de lege pentru a

beneficia de măsuri reparatorii, respectiv preluarea abuzivă a bunului, conform

art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001, și calitatea reclamantei de

persoană îndreptățită

,

aceasta ar fi avut posibilitatea de a obține măsuri reparatorii prin echivalent

pentru suprafețele de teren evidențiate în patrimoniul societăților comerciale

privatizate, în condițiile art. 29 din Legea nr. 10/2001, republicată.

Cu referire la titlul

de proprietate al pârâtelor

SC M. SRL și SC T. SA, tribunalul a reținut că

valabilitatea acestuia a fost consolidată prin expirarea termenului de

prescripție extinctivă a dreptului material la acțiunea în constatarea

nulității actului de înstrăinare de către stat (care a avut loc în cadrul

procesului de privatizare), astfel că acestea se pot prevala de un bun actual

în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1.

Totodată, s-a arătat că,

în jurisprudența sa, C.E.D.O. a subliniat că, pentru ca atenuarea vechilor

atingeri să nu creeze noi pagube disproporționate, legislația ar trebui să

permită să se țină cont de circumstanțele particulare din fiecare cauză, pentru

ca persoanele care au dobândit cu bună-credință să nu suporte greutatea

responsabilității statului care cândva a confiscat aceste bunuri.

În această situație,

tribunalul a constatat că se impune respingerea acțiunii în revendicare

promovate de reclamantă, având în vedere siguranța raporturilor juridice,

existența în patrimoniul pârâtelor a unui bun actual și ținând cont totodată de

dispozițiile Legii nr. 10/2001, care nu mai acordă posibilitatea restituirii în

natură a imobilelor evidențiate în patrimoniul unor societăți comerciale

privatizate, altele decât cele prevăzute de art. 21 alin. (1) și (2),

persoanele îndreptățite având numai dreptul la măsuri reparatorii prin

echivalent, care, conform art. 29 alin. (2) și (3), se propun de către

instituția publică care a efectuat privatizarea.

Față de argumentele

menționate privind netemeinicia acțiunii în revendicare promovate de

reclamantă, Tribunalul a apreciat că nu se impune analiza excepției prescripției

achizitive, invocată de pârâtele SC M. SRL și SC T. SA ca apărare de fond.

Cererea reclamantei

de a se constata dreptul său de proprietate asupra cotei de 2/3 din terenul în

suprafață de 1.474 mp, a fost respinsă, de asemenea, ca neîntemeiată. În

consecință, au fost respinse, ca neîntemeiate, și capetele de cerere accesorii prin

care s-a solicitat ieșirea din indiviziune a părților asupra terenului în

suprafață de 1.474 mp, grănițuirea terenurilor părților și obligarea pârâtelor

la ridicarea construcțiilor edificate pe terenul revendicat.

Împotriva sentinței

civile nr. 694 din 04 aprilie 2012 pronunțată de Tribunalul București, secția a

IV-a civilă, au formulat apel reclamanta O.A. și pârâta SC M. SA, criticând-o

pentru nelegalitate și netemeinicie.

Apelanta-reclamantă a

criticat sentința sub aspectul respingerii acțiunii în revendicare, ca

neîntemeiată, arătând, în esență, că pârâtele nu dețin un titlu valabil asupra

imobilului în litigiu, iar instanța a reținut în mod corect caracterul abuziv

al preluării imobilului de către stat, care s-a făcut în temeiul Decretului nr.

92/1950, pe numele altei persoane.

Aceasta a criticat și

soluția de admitere a excepției lipsei calității procesuale pasive a

Municipiului București, susținând că ea trebuia în mod legal respinsă, întrucât

în acțiunea în revendicare a invocat faptul că imobilul în litigiu a fost

preluat de stat fără titlu, iar prin capătul al doilea de cerere a solicitat

constatarea dreptului de proprietate al reclamantei asupra terenului de 1.474

mp., în cotă de 2/3.

În opinia

apelantei-reclamante, prima instanță a reținut în mod corect că nu era

aplicabilă Legea nr. 10/2001, imobilul nefiind deținut de nici una din

entitățile enumerate de art. 21 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001, astfel

că acțiunea în revendicare este admisibilă.

Cu toate acestea,

utilizând o motivare contradictorie, prin care a reținut că reclamanta nu se

poate prevala de existența unui bun actual, dar că aceasta ar fi avut dreptul

la despăgubire în condițiile în care ar fi formulat notificare în temeiul Legii

nr. 10/2001, tribunalul a respins, în mod nelegal, acțiunea în revendicare, în

condițiile în care statul, care nu a avut un titlu valabil, nu putea transmite

pârâtelor niciun drept asupra imobilului în litigiu conform principiului „nemo

plus juri ad allium transfere potest quam ipse habet”.

Printr-o altă critică

s-a arătat că se impunea admiterea cererii de demolare a construcțiilor

existente pe teren.

În consecință, apelanta-reclamantă

a solicitat admiterea apelului, schimbarea, în parte, a sentinței apelate în

sensul admiterii acțiunii în revendicare, astfel cum a fost precizată, și

omologarea celui de-al doilea raport de expertiză topografică judiciară

întocmit de expertul Z.D., precum și a raportului de expertiză în construcții.

Apelanta-pârâtă SC M.

SRL a criticat sentința sub aspectul respingerii excepțiilor lipsei calității

procesuale active, autorității de lucru judecat și prescripției achizitive.

Astfel, cu referire

la calitatea procesuală activă, apelanta-pârâtă a arătat că reclamanta nu a

administrat dovezi din care să rezulte că preluarea imobilului de către stat

s-a făcut „printr-o simplă măsură de fapt”, astfel cum se susține în acțiunea

dedusă judecății, că aceasta nu a învestit instanța de judecată cu o cerere

privind constatarea nevalabilității titlului statului cu privire la imobilul

revendicat de la cele două societăți comerciale și că SC M. SRL a preluat

terenul revendicat prin H.G. nr. 1303/1990 privind înființarea unor societăți

comerciale pe acțiuni în domeniul construcțiilor și lista societăților

înființate în care SC M. SA figurează înscrisă la poziția 3, cu unitate -

B.A.Î.S. Peneș Curcanu.

Imobilul revendicat

a intrat în proprietatea statului în temeiul Decretului nr. 92/1950, de la alte

persoane decât autorii reclamantei, în anexa la Decretul nr. 92/1950, figurând

ca proprietar pentru 14 apartamente din București, , numita N.D. (care este o

altă moștenitoare a autorilor menționați de recurentă și care a și formulat

notificări în temeiul Legii nr. 10/2001).

A mai susținut

apelanta-pârâtă că astfel cum rezultă și din arborele genealogic depus la

dosar, N.D. a fost soția lui N.I. - decedat; T.N. a decedat, având ultimul

domiciliu în București , aceasta fiind una din cele trei fiice ale E. (L.) G.

care a decedat la 07 septembrie 1949 și despre care se susține că a fost una

dintre proprietarele originare ale terenului revendicat.

Or, din situația

juridică prezentată de Primăria Municipiului București (filele 38 - 39 vol. II

fond) rezultă că proprietarul imobilului este N.D.

Sub un alt aspect,

apelanta-pârâtă a arătat că reclamanta nu a dovedit că la data naționalizării

terenului revendicat, autorii săi mai erau proprietarii terenului.

Astfel, istoricul

transmiterii unei părți din terenul revendicat se oprește la nivelul anului

1933, la contractul de donație autentificat din 02 noiembrie 1933, care

menționează ca ultime proprietare pe T.N., M.B. și F.G.. În anul 1958, doar în

patrimoniul numitei G.Ș. (F.G.) se mai regăsește un teren, iar acest teren nu

face obiectul litigiului pendinte, acesta aflându-se în proprietatea și posesia

reclamantei.

Istoricul

transmiterii unei părți din terenul revendicat (loturile 2 și 3 conform contractului

de vânzare autentificat din 17 noiembrie 1897), se oprește la anii 1911 - 1912,

la contractul de vânzare - cumpărare autentificat din 16 decembrie 1911 (proprietari

soții G.C. - zis C. și F.G.G.) și la contractul de vânzare - cumpărare din 23

ianuarie 1912 în care se menționează ca ultimă proprietară E.G.

S-a mai arătat că E.G.,

arătată ca fiind E.G.I., zisă și L. și G. fără a se depune vreo dovadă în acest

sens, a donat celor trei fiice - T.N., M.B. și F.G. averea sa, dar nu s-a

menționat vreun titlu de proprietate al donatoarei pentru bunurile donate, cu

atât mai puțin contractul de vânzare - cumpărare din 23 ianuarie 1912.

A susținut

apelanta-pârâtă că dreptul de proprietate al foștilor proprietari a încetat

prin naționalizare și că, și dacă s-ar dovedi terenul revendicat a fost

naționalizat de la autorii săi, reclamanta nu face însă dovada că dreptul de

proprietate al autorilor săi i s-a transmis.

Sub un alt aspect,

s-a susținut că inexistența în patrimoniul reclamantei a vreunui drept cu

privire la terenul revendicat, derivă și din cesionarea dreptului litigios,

către S.A., prin contractul autentificat din 25 iunie 2001 și actul adițional

autentificat din 14 noiembrie 2005, care se referă la întregul teren,

indiferent că el se află în posesia uneia sau mai multor societăți.

Apelanta-pârâtă a

contestat situația de fapt reținută de prima instanță în ceea ce privește

identitatea între terenul revendicat de reclamantă și cel deținut de pârâții

posesori.

În ceea ce privește

excepția autorității de lucru judecat, apelanta SC M. SRL a arătat că a fost

greșit respinsă, față de hotărârile pronunțate în Dosarele nr. 1347/4/2003 al

Judecătoriei sectorului 3 București, nr. 23554/3/2005 al Tribunalului București,

secția a III-a civilă, (în care acțiunile în revendicare s-au formulat

împotriva SC M. SRL) și nr. 2836/2002 al Tribunalului București, secția a V-a civilă,

(în care acțiunea în revendicare a fost formulată împotriva pârâtei Trapid SRL);

în opinia acesteia sunt incidente prevederile art. 1201 C. civ., întrucât

există identitate de părți, obiect și cauză, instanțele sus-menționate

constatând tocmai faptul că reclamanta nu a făcut dovada calității de

proprietar a autorilor săi.

S-a susținut, de

asemenea, că în mod nelegal a fost respinsă excepția prescripției achizitive

invocată de SC M. SRL și SC T. SA.

În consecință,

apelanta-pârâtă a solicitat admiterea apelului și schimbarea sentinței, în

sensul respingerii cererii de chemare în judecată, în principal, ca fiind

formulată de o persoană fără calitate procesuală activă, reținută cu autoritate

de lucru judecat, iar în subsidiar, ca efect al îndeplinirii condițiilor

prescripției achizitive de scurtă durată.

Prin Decizia civilă nr.

236/A din 14 octombrie 2013 Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și

pentru cauze cu minori și de familie, a respins, ca nefondată, excepția

invocată de apelanta - reclamantă, privind lipsa de interes în formularea

apelului de către pârâta SC M. SRL A respins, ca nefondat, apelul formulat de

apelanta - reclamantă O.A., împotriva sentinței civile nr. 694 din 04 aprilie 2012,

pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în Dosarul nr. 32882/3/2008,

în contradictoriu cu intimații-pârâți SC T. SA și Municipiul București prin primarul

general.

A admis apelul

declarat de apelanta - pârâtă SC M. SRL împotriva aceleiași sentinței în sensul

că a schimbat, în parte, sentința apelată iar pe fond a respins, ca nefo