ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1303/2014

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 694 din 04 aprilie 2012 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în Dosarul nr. 32883/3/2008, au fost respinse, ca neîntemeiate, excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei SC M. SA, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Municipiul București, reprezentat prin Primarul General; a fost respinsă acțiunea, astfel cum a fost precizată, formulată în contradictoriu cu acest pârât, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. A fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată, formulată de reclamanta O.A., astfel cum a fost precizată.

Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, la data de 04 septembrie 2008, sub nr. 32882/3/2008, reclamanta O.A. a chemat în judecată pe pârâții SC M. SA, SC T. SA.

și Municipiul București, reprezentat prin Primarul General, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună obligarea pârâtelor să îi lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul - teren în suprafață de aproximativ 8.809 mp, situat în București, sector 3; să se constate dreptul de proprietate al reclamantei asupra cotei de 2/3 din terenul de 1.474 mp situat în București, sector 3, identificat prin expertiza extrajudiciară; să se dispună ieșirea din indiviziune cu privire la terenul în suprafață de 1.474 mp, deținut în indiviziune cu pârâtele, cu respectarea principiului împărțelii în natură; să se dispună grănițuirea terenului proprietate exclusivă în suprafață totală de aproximativ 9.792 mp situat în București, sector 3, stabilind linia de hotar a proprietății reclamantei; să fie obligate pârâtele să ridice construcțiile provizorii amplasate pe terenul proprietatea sa în suprafață totală de aproximativ 9.792 mp situat în București, iar în ipoteza în care pârâtele nu se vor conforma acestei obligații în termen de 3 luni de la rămânerea irevocabilă a hotărârii judecătorești, să fie autorizată reclamanta să ridice aceste construcții pe cheltuiala pârâtelor.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că imobilul menționat este alcătuit din mai multe parcele de teren, dobândite de autorii săi prin mai multe acte juridice. Reclamanta a menționat că, prin actul de răscumpărare a embaticului din 05 februarie 1870, F.V. (devenită ulterior F.R.P. în urma căsătoriei cu R.P.) a dobândit prin confuziune, respectiv prin întrunirea calității de embaticar cu cea de proprietar în aceeași persoană, dreptul de proprietate asupra imobilului reprezentând „trei locuri cu case în Strada L. și G., C.A., Comuna București, Suburbia Foișoru, Județul Ilfov”.

Așa cum rezultă din raportul de expertiză extrajudiciară întocmit de expertul în specialitatea topografie A.M., cele trei locuri de case corespund unui număr de 3 loturi, identificate după cum urmează: a) Lotul 1 - localizat în prezent între strada Ș., strada V., strada C. și Splaiul U., având o suprafață de 4.015 mp, teren ocupat de proprietăți particulare și care nu formează obiectul prezentei acțiuni în revendicare; b) Lotul 2 - localizat în prezent în Strada G. având o suprafață totală de 7.781 mp. Din această suprafață, 2.260 mp sunt deja în proprietatea și posesia reclamantei, diferența de 5.521 mp fiind deținută de pârâtele SC M. SA și SC T. SA; c) Lotul 3 - localizat în prezent la sud de imobilul din Strada G., actual imobilele pe Strada P.C.

și pe Șoseaua M.B., având o suprafață totală de 1.978 mp, deținută de pârâtele SC M. SA și SC T. SA. S-a mai arătat că, prin Testamentul instituit de F.R.P., autentificat de secția Notariat a Tribunalului Ilfov din 06 iulie 1899, au fost desemnate moștenitoare cele două fiice ale acesteia: D. - căsătorită cu I.D., după căsătorie luând numele de D.I.D., și L. (E.) - căsătorită cu I.G., după căsătorie luând numele de E.I.G. Cele două fiice au fost desemnate legatare cu titlu universal asupra întregii averi reprezentând: corp de case situate în strada G.și trei locuri pentru zarzavaturi.

Aceste imobile sunt identificate în cuprinsul testamentului prin raportare la actul de răscumpărare a embaticului din 05 februarie 1870. Prin Actul dotal autentificat din 05 noiembrie 1908, E.G.I., zisă și G., a constituit în favoarea fiicei sale, Ș.G.I., o dotă pentru căsătoria acesteia cu dl. C.G.G., constând în bunuri imobile „loc viran pentru zarzavaturi, situat în București, „în fundătură”, pe care îl poseda prin testament de la F.R.P., terenul identificându-se cu Lotul 3 din Actul de răscumpărare a embaticului. Potrivit raportului de expertiză extrajudiciară, suprafața totală de teren menționată în actul dotal este de 1.978 mp, deținută de pârâtele SC M. SA și SC T. SA. Prin Contractul de donație autentificat din 02 noiembrie 1933, transcris în Registrul de transcripțiuni și inscripțiuni conform procesului-verbal din 02 noiembrie 1933, E.G.

a donat în părți egale, celor 3 fiice ale sale, averea pe care o deținea în suprafață totală de 9.255 m, reprezentând suprafața de 7.781 mp corespunzătoare Lotului 2 din Actul de răscumpărare a embaticului din 1870 și suprafața de 1.474 mp cumpărată de E.G. de la sora ei, D.I.D., prin contractul de vânzare-cumpărare din 1912. Potrivit certificatului de calitate de moștenitor emis la data de 17 mai 2006 de pe urma defunctei T.N., decedată la data de 10 decembrie 1933, a rămas ca moștenitoare Ș. (F.) G., în calitate de soră, decedată la 27 decembrie 1957, lăsând-o ca moștenitoare pe reclamanta O.A.. Prin Testamentul autentificat din 11 octombrie 1947, Ș.G. a lăsat nuda proprietate a întregii sale averi „mobilă și imobilă, prezentă și viitoare" A.O., născută M., - reclamanta din prezenta cauză, iar dreptul de uzufruct soțului, G.C.

Soțul F.G. a decedat la data de 01 octombrie 1949, astfel cum rezultă din certificatul de moștenitor din 30 mai 1960. În aceste condiții, clauza testamentară privitoare la constituirea dreptului de uzufruct în favoarea soțului testatoarei a devenit caducă, urmare decesului acestuia survenit înainte de data deschiderii succesiunii testatoarei. Reclamanta a precizat că este singura moștenitoare a F.G., așa cum rezultă și din Certificatul de moștenitor din 21 februarie 1958, emis de pe urma defunctei F.G. A mai învederat reclamanta că, distinct de terenul ce a făcut obiectul actului de răscumpărare a embaticului, prin contractul de vânzare-cumpărare din 17 noiembrie 1897 transcris în Registrul de transcripțiuni și inscripțiuni conform procesului-verbal din 24 noiembrie 1897, F.M.M., C.T.I., T.I., V.T., L.P.I., P.I., în calitate de vânzători, au transmis către D.I.D., în calitate de cumpărător, dreptul de proprietate asupra mai multor imobile.

În contract se menționează că aceste imobile reprezintă cota de 1/4 din moștenirea rămasă de pe urma defunctului I.D., soțul cumpărătoarei D.I.D., cotă pe care vânzătorii, în calitate de moștenitori ai defunctului, au fost de acord să o transmită soției supraviețuitoare. Astfel cum s-a evidențiat și în expertiza extrajudiciară întocmită de expertul A.M., loturile 2 și 3, fiind parcele alipite, au o suprafață totală cumulată de 5.517 mp și, în prezent, sunt deținute de pârâtele SC M. SA și SC T. SA. Reclamanta a mai precizat că, prin Contractul de vânzare-cumpărare din 16 decembrie 1911, transcris în Registrul de transcripțiuni și inscripțiuni conform procesului-verbal din 16 decembrie 1911, D.I.D.

a înstrăinat soților G. (G.) C. zis C. și F. (Ș.) C.G. (G.) un loc viran situat în București, suburbia Foișorul, suprafața totală a terenului menționată în acest contract fiind de 4.043 mp și făcând parte din loturile 2 și 3 descrise anterior. S-a mai arătat că, prin contractul de vânzare-cumpărare din 23 ianuarie 1912, transcris în Registrul de transcripțiuni și inscripțiuni conform procesului-verbal din 26 ianuarie 1912, D.I.D. a înstrăinat surorii sale, E.G., două imobile reprezentând teren și construcție situate în suburbia Foișor, Strada G., în suprafață totală de 5.365 mp. A menționat reclamanta că terenul dobândit de D.I.D. pe cale de succesiune de la mama sa, F.R.P., este distinct de imobilele dobândite de D.I.D.

de la moștenitorii soțului său prin actul de vânzare-cumpărare din 1897. S-a arătat că terenul în suprafață totală de 5.365 mp este compus din lotul I (dobândit prin moștenire de la F.R.P.) în suprafață de 3.891 mp. și lotul II (dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare din 17 noiembrie 1897) în suprafață de 1.474 mp. A învederat reclamanta că imobilele dobândite de F.G., autoarea reclamantei, sunt: 1. Teren în suprafață de 1.978 mp conform actului dotal din 05 noiembrie 1908, identificat în expertiza extrajudiciară în anexele 2 și 2 A. Din această suprafață, 826 mp reprezintă proprietăți particulare care nu formează obiectul prezentului litigiu, rezultând o suprafață revendicată de 1.152 mp.

2. Teren în suprafață de 4.043 mp situat în București, suburbia Foișorul, dobândit ca bun comun în timpul căsătoriei cu C.G. (conform contractului de vânzare-cumpărare din 16 decembrie 1911) identificat în expertiza extrajudiciară în anexele 3 și 3 A; din această suprafață 68 mp sunt ocupați de Șoseaua M.B., rezultând o suprafață revendicată de 3.975 mp.

3. Partea ce se cuvenea acesteia din contractul de donație din 02 noiembrie 1933 identificată în expertiza extrajudiciară în anexa 4, reprezentând: a. Cota de 1/3 din terenul în suprafață de 1.160 mp deținut în indiviziune de cele trei surori( cu precizarea că, în prezent, această suprafață de 1.160 mp se află în întregime în proprietatea și posesia reclamantei și nu face obiectul prezentului litigiu); b. Cota de 1/3 din terenul în suprafață de 1.474 mp (ce a fost deținut, în indiviziune, de cele trei surori), care corespunde unei suprafețe de aproximativ 491,5 mp.; c. Terenul proprietate exclusivă în suprafață de 2.207 mp. Din această suprafață, 422 mp sunt în proprietatea și posesia reclamantei care nu formează obiectul prezentului litigiu.

În consecință, a menționat reclamanta, rezultă o suprafață de revendicat de 1.785 mp (proprietate exclusivă). 4. Terenul moștenit de la sora acesteia, T.N. (Contract de donație din 02 noiembrie 1933), identificată în expertiza extrajudiciară în anexa 4, respectiv: a. - cota de 1/3 din terenul în suprafață de 1.474 mp (terenul în suprafață de 1.474 mp. a fost deținut în indiviziune de cele trei surori), care corespunde unei suprafețe de aproximativ 491,5 mp.; b. - terenul proprietate exclusivă în suprafață de 2.207 mp. Din această suprafață, 310 mp sunt deja în proprietatea și posesia reclamantei și nu formează obiectul prezentului litigiu. În consecință, rezultă o suprafață de revendicat de 1.897 mp (proprietate exclusivă).

În total, a menționat reclamanta, rezultă o suprafață de revendicat de aproximativ 8.809 mp proprietate exclusivă și cota de 2/3 din terenul de 1.474 mp (care corespunde unei suprafețe de aproximativ 983 mp.). Reclamanta a învederat că imobilul a fost preluat de stat în mod abuziv, printr-o simplă măsură de fapt, contrar prevederilor art. 8 din Constituția din 1948, iar potrivit art. 6 alin. (3) din Legea nr. 213/1998, valabilitatea titlului statului urmează a fi apreciată de instanțele judecătorești nu numai în conformitate cu legile în vigoare la data actului respectiv, ci și cu Constituția și tratatele internaționale la care România era parte. S-a mai arătat că, în speță, proprietarii imobilului au fost deposedați printr-o simplă măsură de fapt, motiv pentru care dreptul de proprietate nu a ieșit niciodată din patrimoniul lor.

În aceste condiții, reclamanta a precizat că imobilul a trecut în proprietatea statului printr-o simplă expropriere de fapt, iar dreptul de proprietate a rămas în patrimoniul reclamanților până în prezent. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 480 C. civ.

La data de 14 octombrie 2008, pârâta SC M. SRL a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția de netimbrare, susținând că nu sunt aplicabile dispozițiile art. 15 lit. r) din Legea nr. 146/1997, și excepția lipsei calității procesuale pasive în ceea ce privește acțiunea în revendicare, arătând că nu stăpânește în fapt și nici nu este proprietara imobilului revendicat de reclamantă ( respectiv terenul situat în București, sector 3). Pârâta SC M. SRL a învederat că este proprietara terenului în suprafață de 5.628,72 mp, situat în București, Sector 3, conform Certificatul de Atestare a Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor din 27 august 1993 și procesului - verbal din 05 august 2002 încheiat între SC M. SA și SC T. SA, dreptul său de proprietate fiind intabulat în C.F.

a localității București - sector 3, folosind anterior terenul încă din anul 1987. Această pârâtă a invocat excepția prescripției achizitive, arătând că deține un just titlu cu privire la imobilul-teren situat în București, sector 3 (respectiv Certificatul de Atestare a Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor din 27 august 1993 și procesul-verbal din 05 august 2002 încheiat între SC M. SA și SC T. SA) în baza căruia posedă imobilul de mai mult de 10 ani. Astfel, pârâta SC M. SRL a arătat că sunt îndeplinite condițiile uzucapciunii de scurtă durată (între 10 și 20 de ani), întrucât este posesor de bună-credință al imobilului, s-a scurs un termen între 10 și 20 de ani de la încheierea actului translativ de proprietate din data de 27 august 1993 iar posesia este utilă și neviciată.

De asemenea, a fost invocată excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei în ceea ce privește acțiunea în revendicare formulată în contradictoriu cu pârâții, arătându-se că reclamanta nu face dovada existenței certe a dreptului de proprietate al autorilor săi cu privire la terenul în litigiu. Astfel, din cuprinsul actului de răscumpărare, nu rezultă cu claritate vecinătățile și dimensiunile celor 2 loturi pretins a fi fost dobândite de autoarea reclamantei în strada G. Totodată, reclamanta nu a depus nicio dovadă în sensul că F.V. a devenit ulterior F.R.P., în urma căsătoriei cu R.P. A mai susținut pârâta SC M. SRL că reclamanta nu a dovedit identitatea între fosta stradă G. și actuala stradă G.. De asemenea, reclamanta nu a dovedit afirmația din acțiune, în senscul că prin actul dotal din 1908, E.G.I.

i-a constituit fiicei sale, Ș.G.I., o dotă constând în bunuri imobile, respectiv loc viran pentru zarzavaturi, situat în București strada G., în “fundătură”. Pârâta a arătat că în cuprinsul actului de donație nu se menționează niciun titlu de proprietate al donatoarei pentru bunurile donate.

Pe de altă parte, chiar și în ipoteza în care reclamanta ar avea calitate de legatară universală, în certificatul de moștenitor din 1958 se menționează că nu este rudă cu defuncta și prin urmare nu are calitate de moștenitor legal, ci doar de moștenitor testamentar, împrejurare care nu-i conferă decât dreptul de a culege masa succesorală menționată în respectivul certificat, și anume 786 mp teren în str. G. A mai precizat pârâta că nu s-a probat identitatea între fosta suburbie Foișor și actuala stradă G., iar reclamanta nu face dovada că este unica proprietară a imobilului revendicat, că este moștenitoarea defunctei N.T., despre care pretinde că a deținut cota de 1/3 din terenul de 1.474 mp (care corespunde unei suprafețe de aproximativ 983 mp) din terenul revendicat și nici nu face dovada moștenitorilor defunctei B.M., decedată la data de 30 ianuarie 1957, despre care pretinde că deținea cota de 1/3 din terenul de 1.474 mp (care corespunde unei suprafețe de aproximativ 983 mp) din terenul revendicat sau titularul cotei indivize de 1/3 din teren, în contradictoriu cu care solicită ieșirea din indiviziune.

Pârâta a menționat că, din informațiile postate pe site-ul Primăriei Municipiului București, D.P. și B.E. au formulat, în baza Legii nr. 10/2001, notificarea din 02 august 2001 cu privire la imobilul situat în str. G., iar prin Dispoziția nr. 10.3310 din 10 septembrie 2004 s-a respins notificarea, deoarece nu s-a făcut dovada dreptului de proprietate și nici a calității de moștenitor. Pe fondul cererii de revendicare, pârâta a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată. Și pârâta SC T. SA.

a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepția autorității de lucru judecat, menționând că între aceasta și reclamantă a mai avut loc o judecata, având același obiect și aceeași cauza, în care reclamanta a înțeles sa se folosească de aceleași înscrisuri pe care le invocă și în prezentul demers judiciar (Dosarul nr. 5619/2001 al Judecătoriei sectorului 3 București, soluționat irevocabil prin Decizia nr. 474 din 07 aprilie 2005 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă). De asemenea, pârâta a invocat excepția prescripției achizitive, menționând că, la fel ca și pârâta SC M. SRL, a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului din amplasamentul în sector 3, în suprafața de 13.628 mp.

Astfel, ca urmare a divizării SC M. SA, SC T. SA a preluat suprafața de 13.628 mp teren situat în București, sector 3, conform Protocolului de predare-primire a terenului din data de 28 ianuarie 1994, transcris din data de 14 februarie 1994 la Notariatul de Stat Sector 3 București, de la SC M. SA, care a dobândit terenul în baza Legii nr. 15/1990, conform Certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor din 27 august 1993 eliberat de M.L.P.A.T.

În aceste condiții, pârâta a menționat că și în privința sa sunt îndeplinite condițiile uzucapiunii de scurtă durată (între 10 și 20 de ani), având în vedere faptul că face dovada existentei unui just titlu (Certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor din 27 august 1993 și Protocolul de predare-primire a terenului încheiat cu SC M. SA la data de 28 ianuarie 1994), s-a scurs un termen de 10 ani de la încheierea actului translativ de proprietate, termen care s-a împlinit la data de 28 ianuarie 2004, a fost de bună-credință la dobândirea dreptului de proprietate și a exercitat, în tot acest timp, o posesie neîntreruptă, netulburată, publică și sub nume de proprietar, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1847 C. civ.

Pe fondul cauzei, această pârâtă a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată, precizând că, în raport de dispozițiile art. 480 și 1169 C. civ., față de înscrisurile depuse de reclamantă în susținerea cererii, aceasta nu face dovada existenței dreptului de proprietate al autorilor săi cu privire la suprafața de aproximativ 8.809 mp proprietate exclusivă, plus cota de 2/3 din terenul de 1.474 mp (care ar corespunde unei suprafețe de aproximativ 983 mp) pentru care solicită să se constate dreptul său de proprietate. Din actele depuse la dosar nu pot fi identificate cu suprafețe și vecinătăți loturile presupus a fi fost deținute de autorii reclamantei, identificarea făcându-se, practic, în baza unui raport de expertiza extrajudiciară, la întocmirea căruia pârâta nu a participat.

La data de 26 noiembrie 2008, reclamanta a depus la dosar cerere precizatoare în legătură cu adresa imobilului revendicat. În motivare s-a arătat că imobilul-teren revendicat prin acțiune, situat la nivelul anilor 1933 în str. G., deținut de pârâtele SC M. SA și SC T. SA și pe care înțelege să îl revendice de la acestea figurează, în prezent, la următoarele adrese:, București; sector 3. Împrejurarea că ulterior preluării abuzive a acestui imobil de către stat imobilul a fost ocupat de pârâte și a primit alte adrese este lipsită de relevanță, raportul de expertiză extrajudiciară stabilind identitatea între terenul proprietatea reclamantei și terenul deținut în prezent de pârâte. La termenul din data de 03 februarie 2009, reclamanta a depus la dosar o cerere completatoare și precizatoare, prin care a solicitat introducerea în cauză, în calitate de pârâtă, și a SC A.C.I.

SRL. La același termen de judecată, pârâta SC M. SRL a depus întâmpinare la cererea precizatoare a acțiunii principale, prin care a invocat excepția autorității de lucru judecat, solicitând, față de identitatea de cauză, obiect și părți cu acțiunile în revendicare formulate în cadrul Dosarului nr. 13474/2003 al Judecătoriei sectorului 3 București, Dosarului nr. 23554/3/2005 al Tribunalului București, secția a III-a Civilă și Dosarului nr. 2836/2002 al Tribunalului București, secția a V-a civilă, admiterea excepției și respingerea acțiunii în revendicare pentru autoritate de lucru judecat.

Prin încheierea din data de 03 martie 2009, tribunalul, pentru considerentele expuse în cuprinsul acesteia, a constatat ca fiind tardiv introdusă cererea modificatoare depusă la termenul de judecată din data de 03 februarie 2009. Prin aceeași încheiere, tribunalul a respins excepția netimbrării acțiunii și a unit cu fondul excepția lipsei calității procesuale active și excepția lipsei calității procesuale pasive. Prin încheierea din data de 10 martie 2009, tribunalul a respins excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâtele SC T. SRL și SC M. SRL La termenul din data de 14 aprilie 2009, reclamanta a depus cerere precizatoare cu privire la valoarea imobilului revendicat, menționând că valoarea estimată a imobilului este de aproximativ 7.318.736,64 lei, conform raportului de expertiză tehnică extrajudiciară de evaluare întocmit de expert A.M.

În primă instanță s-au administrat probe cu înscrisuri și expertize în specialitățile topografie și construcții. Analizând materialul probator administrat, Tribunalul a reținut următoarele: Reclamanta O.A. a investit instanța cu o acțiune în revendicare întemeiată pe dreptul comun (art. 480 C. civ.), solicitând, în principal, obligarea pârâtelor SC M. SRL și SC T. SA. să îi lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul-teren în suprafață de aproximativ 8.809 mp., situat în București, sector 3 și să se constate dreptul său de proprietate asupra cotei de 2/3 din terenul în suprafață de 1.474 mp situat în București, sector 3. Cu referire la excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, invocată de pârâte, Tribunalul a constatat că, prin actul de răscumpărare a embaticului din 05 februarie 1870, F.V.

a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului descris ca reprezentând „trei locuri cu case în Strada L. și G., C.A., Comuna București, Suburbia Foișoru, Județul Ilfov”. Prin raportul de expertiză topografică întocmit de expertul tehnic judiciar D.Z., cele 3 loturi de teren care fac obiectul actului de răscumpărare a embaticului din 1870 sunt reprezentate de suprafața de 4.015 mp (teren ocupat de proprietăți particulare și care nu formează obiectul acțiunii în revendicare), suprafața de 7.781 mp și suprafața de 1.978 mp. Prin testamentul autentificat din 06 iulie 1899 de Tribunalul Ilfov secția Notariat, F.R.P. a testat întreaga sa avere în favoarea fiicelor sale, D. și L., imobilul lăsat ca moștenire fiind reprezentat de „un corp de case situate în strada G. și trei locuri pentru zarzavaturi”, dobândite prin actul de răscumpărare a embaticului din 05 februarie 1870. Prin actul dotal autentificat din 05 noiembrie 1908 de Tribunalul Ilfov secția Notariat, E.G.I.

a constituit în favoarea fiicei sale, Ș.G.I., o dotă pentru căsătoria acesteia cu C.G.G., printre bunurile constituite dotă aflându-se și imobilul constând în „loc viran pentru zarzavaturi, situat în București strada G., în fundătură”, având lățimea de 25 stânjeni și lungimea de 26 stânjeni, care îi fusese lăsat prin testament de mama sa, F.R.P., iar aceasta, la rândul ei, îl dobândise prin actul de răscumpărare a embaticului din 05 februarie 1870. Potrivit raportului de expertiză topografică, suprafața de teren menționată în actul dotal este de 1.978 mp. Prin Contractul de donație autentificat din 02 noiembrie 1933 de Tribunalul Ilfov secția Notariat, transcris din 02 noiembrie 1933, E.G. a donat averea pe care o deținea (în total 9.255 mp teren) celor 3 fiice ale sale, T.N., M.B.

și F.G., fiecăreia câte o suprafață totală de teren de 3.085 mp. Prin raportul de expertiză topografică au fost identificate suprafețele de teren ce au făcut obiectul contractului de donație menționat, cu privire la fiecare din cele 3 fiice ale donatoarei, rezultând că T.N., M.B. și F.G. au dobândit, fiecare, o suprafață totală de teren de 3.085 mp, din care: 386,67 mp proprietate în indiviziune cu celelalte două surori, 2.207 mp teren proprietate exclusivă și 491,33 teren în indiviziune cu celelalte două surori. De pe urma defunctei T. (T.) N., decedată la data de 10 decembrie 1933, a rămas ca unică moștenitoare G.Ș. (zisă F.G., potrivit declarațiilor de notorietate depuse la filele 43-44), în calitate de soră, conform certificatului de calitate de moștenitor din 17 mai 2006. Potrivit certificatului de moștenitor din 21 februarie 1958, reclamanta O.A.

are calitatea de legatară universală a defunctei G.Ș., decedată la 27 decembrie 1957, în baza testamentului autentificat din 1947. Prin testamentul menționat, Ș.G. a lăsat soțului său, C.G. (zis și G.C.) uzufructul întregii sale averi (mobilă și imobilă, prezentă și viitoare), averea imobilă de la acel moment a testatoarei fiind formată din 1/2 din imobilul situat în București, precum și din partea aflată în proprietatea sa din imobilul clădire și teren situat în București, astfel cum rezultă din actul de donație autentificat din 1933 de Tribunalul Ilfov secția Notariat. Prin același testament, Ș.G. a lăsat reclamantei A.O., născută M., nuda proprietate a întregii sale averi. Având în vedere că soțul F.G.

a decedat la data de 01 octombrie 1949, astfel cum rezultă din certificatul de moștenitor din 30 mai 1960, anterior datei deschiderii succesiunii testatoarei, clauza testamentară privitoare la constituirea dreptului de uzufruct în favoarea acestuia a devenit caducă. Prin contractul de vânzare-cumpărare din 17 noiembrie 1897 transcris în Registrul de transcripțiuni și inscripțiuni conform procesului-verbal din 24 noiembrie 1897, D.I.D. (fiica F.R.P.) a dobândit dreptul de proprietate asupra mai multor imobile, individualizate prin raportul de expertiză topografică ca reprezentând două parcele alipite cu o suprafață totală de 5.517 mp, din care suprafața de 4.043 mp a fost vândută de D.I.D. către autoarea reclamantei, F.G.

și soțul acesteia, G.C., potrivit contractului de vânzare-cumpărare din 16 decembrie 1911, iar suprafața de 1.474 mp a fost vândută E.G. prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 26 iunie 1912. Imobilele dobândite de D.I.D. prin contractul de vânzare-cumpărare din 17 noiembrie 1897 reprezintă cota de 1/4 din moștenirea rămasă de pe urma defunctului I.D., soțul cumpărătoarei, cotă pe care vânzătorii, în calitate de moștenitori ai defunctului, au transmis-o soției supraviețuitoare. Prin actul de vânzare-cumpărare autentificat din 26 iunie 1912 de Tribunalul Ilfov secția Notariat, D.I.D. a vândut surorii sale, E.G., două imobile reprezentând teren și construcție situate în suburbia Foișor, Strada G., în suprafață totală de 5.365 mp.

Terenul în suprafață totală de 5.365 mp este compus din lotul I (dobândit prin moștenire de la F.R.P.) în suprafață de 3.891 mp și lotul II (dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 13278/17 noiembrie 1897) în suprafață de 1.474 mp. În ceea ce privește titlul de proprietate al pârâtelor SC M. SRL și SC T. SA., tribunalul a reținut că SC M. SRL este proprietara terenului în suprafață de 5.628,72 mp, situat în București, sector 3, conform certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor din 27 august 1993. SC T. SA. a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 13.628 mp situat în București, sector 3 conform Protocolului de predare-primire din 28 ianuarie 1994 încheiat cu SC M. SA.

Tribunalul a constatat că astfel cum s-a menționat atât în raportul de expertiză extrajudiciară cât și în raportul de expertiză topografică judiciară întocmit de expertul tehnic judiciar D.Z., există identitate între terenul care a aparținut autoarei reclamantei, conform actelor de proprietate depuse la dosarul cauzei, și terenul ocupat de pârâtele SC M. SRL și SC T. SA. Potrivit tabelului în care expertul a evidențiat suprapunerile (filele 93-94 vol. II), rezultă că suprafața totală de teren proprietatea reclamantei, ocupată de pârâte, este de 9792 mp, din care 8.809 mp proprietate exclusivă și 983 mp teren indiviz.

În consecință, având în vedere înscrisurile depuse la dosar și concluziile raportului de expertiză topografică, Tribunalul a apreciat că este neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, aceasta făcând dovada că este titularul dreptului dedus judecății, în calitate de unică moștenitoare a autoarei sale, Ș. (F.) G., proprietar al terenului revendicat în prezenta cauză, ca urmare a transmisiunilor succesive menționate anterior. A mai reținut prima instanță că, potrivit situației juridice comunicate de Primăria Municipiului București, imobilul din str. G. a trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 92/1950 de la N.D., care figurează la poziția 5409 din anexa acestuia.

Însă, față de înscrisurile depuse la dosar, care atestă dreptul de proprietate exclusivă, respectiv indiviz al autoarei reclamantei asupra imobilului în litigiu, nu prezintă importanță persoana nominalizată în actul de preluare (N.D.), atât timp cât T.N. a fost moștenită de sora acesteia, Ș. (F.) G., autoarea reclamantei, conform certificatului de calitate de moștenitor depus în copie la dosar. Atât timp cât actele de proprietate și de stare civilă și certificatele de moștenitor confirmă calitatea autoarei reclamantei de unic moștenitor al defunctei Tudora Niculescu, indicarea în actul de preluare a altei persoane și propunerea de măsuri reparatorii către N.G. și D.E., cu privire la un alt imobil preluat de la autoarea lor prin Decretul nr. 92/1950, nu reprezintă argumente pentru admiterea excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei.

De asemenea, Tribunalul a găsit neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei SC M. SA, întrucât prin raportul de expertiză topografică s-a stabilit că aceasta ocupă o parte din suprafața totală de teren revendicată de reclamantă. În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Municipiul București, reprezentat prin Primarul General, Tribunalul a reținut că reclamanta nu a justificat legitimarea procesuală pasivă a acestui pârât cu privire la niciunul din capetele de cerere ale acțiunii. Astfel, suprafețele de teren revendicate de reclamantă se află în posesia pârâtelor SC M. SRL și SC T. SA., iar cu privire la constatarea dreptului de proprietate al reclamantei asupra cotei de 2/3 din terenul în suprafață de 1.474 mp situat în București, sector 3, Municipiul București nu are calitate procesuală pasivă, atât timp cât, potrivit raportului de expertiză topografică, terenul în suprafață de 1.474 mp.

este format din suprafețele de 648 mp, respectiv 826 mp, deținute de SC T. SA., respectiv de SC M. SRL S-a arătat că este întemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Municipiul București prin primarul General și referitor la capetele de cerere accesorii având ca obiect ieșirea din indiviziune și grănițuirea, care nu ar putea fi valorificate decât în contradictoriu cu pârâtele SC M. SRL și SC T. SA., în calitate de proprietari ai imobilelor cu privire la care se solicită partajul și grănițuirea. De asemenea, numai aceste pârâte au legitimare procesuală pasivă în ceea ce privește solicitarea reclamantei de a fi obligate să ridice construcțiile edificate pe terenul revendicat.

Referitor la capătul de cerere privind revendicarea suprafeței de teren de 8.809 mp, situată în București, sector 3, astfel cum a fost identificată prin raportul de expertiză topografică întocmit de expertul D.Z., Tribunalul a constatat în primul rând faptul că Statul Român a preluat fără titlu valabil imobilul proprietatea autoarei reclamantei, având în vedere că imobilul a trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 92/1950. În acest sens, s-a constatat că, potrivit prevederilor art. 6 alin. (3) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, instanțele judecătorești sunt competente să stabilească valabilitatea titlului statului. Așadar, pentru a analiza posibilitatea revendicării unor imobile preluate de stat, instanțele judecătorești trebuie să constate dacă bunurile respective au fost preluate de stat cu sau fără titlu valabil, precum și dacă fac obiectul unor legi speciale de reparație.

Astfel, Tribunalul a reținut că prevederile Decretului nr. 92/1950, în baza căruia s-a efectuat preluarea imobilului în litigiu, contraveneau dispozițiilor Constituției din acea perioadă, potrivit cărora proprietatea se bucura de o protecție specială, cetățenii Republici Populare Române fiind egali în fața legii, iar exproprierile pentru cauză de utilitate publică se făceau pe baza unei legi și cu o dreaptă despăgubire stabilită în justiție. Totodată, prevederile Decretului nr. 92/1950 erau contrare dispozițiilor legale în vigoare la acea dată, privitoare la proprietate, respectiv art. 481 C. civ., potrivit căruia „nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea sa, afară numai pentru cauză de utilitate publică, primind o dreaptă și prealabilă despăgubire”, precum și dispozițiilor tratatelor internaționale la care România era parte, privitoare la proprietate, și anume D.U.D.O..

Tribunalul a reținut că pârâta SC M. SRL a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului menționat în baza certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor din 27 august 1993, eliberat de M.L.P.A.T., înstrăinând o parte din teren către pârâta SC T. SA, conform protocolului de predare-primire din data de 28 ianuarie 1994. Identitatea dintre terenul menționat în actele de proprietate ale autoarei reclamantei și imobilul dobândit de pârâtele SC M. SRL și SC T. SA a fost confirmată prin raportul de expertiză topografică întocmit în cauză, expertul menționând actuala adresă a imobilului ca fiind București, sector 3. În ceea ce privește susținerile pârâtelor privind admisibilitatea promovării acțiunii în revendicare întemeiată pe dispozițiile art. 480 C. civ., tribunalul a apreciat că acestea sunt neîntemeiate, întrucât, potrivit procedurii speciale reglementate de Legea nr. 10/2001, reclamantei nu îi poate fi restituit în natură imobilul, evidențiat în patrimoniul unor societăți comerciale privatizate (SC M. SRL și SC T. SA) la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, pentru imobilele evidențiate în patrimoniul unor societăți comerciale privatizate, altele decât cele prevăzute la art. 21 alin. (1) și (2), persoanele îndreptățite au dreptul la despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, corespunzătoare valorii de piață a imobilelor solicitate. Conform art. 29 alin. (3), în acest caz, măsurile reparatorii se propun de către instituția publică care a efectuat privatizarea. În speță, la nivelul anului 2001, imobilul în litigiu nu era deținut de una din entitățile enumerate de dispozițiile art. 21 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001, pentru a fi aplicabile prevederile art. 25 în sensul emiterii unei decizii sau după caz dispoziții motivate, prin care unitatea deținătoare să se pronunțe asupra cererii de restituire în natură formulată de persoanele îndreptățite.

Așadar, la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, nici statul și nici vreo autoritate a administrației publice centrale sau locale nu aveau calitatea de acționar majoritar, pentru a se putea dispune restituirea în natură în conformitate cu prevederile art. 21 și urm. din Legea nr. 10/2001. În consecință, parcurgerea de către reclamantă a procedurii speciale instituite de Legea nr. 10/2001 nu putea avea drept consecință restituirea imobilului prin decizie sau dispoziție motivată, situație în care, întrucât procedura specială nu constituie o cale efectivă pentru restituirea în natură a imobilului în patrimoniul reclamantei, aceasta are deschisă calea acțiunii în revendicare imobiliară de drept comun.

Pe de altă parte, având în vedere că Legea nr. 10/2001 reglementează regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, s-a reținut că imobilul revendicat de reclamantă se încadrează în domeniul de aplicare al acestei legi speciale. Astfel, potrivit art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001, sunt imobile preluate în mod abuziv de stat imobilele naționalizate prin Decretul nr. 92/1950. Pe fondul cauzei, procedând la compararea titlurilor părților, Tribunalul a constatat că atât reclamanta cât și pârâtele SC M. SRL și SC T. SA se prevalează de titluri de proprietate valabile, astfel că se impune analiza comparativă a acestora. În acest sens, Tribunalul s-a raportat la criteriile de preferabilitate instituite prin Decizia nr. 33/2008, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, la dispozițiile speciale prevăzute în Legea nr. 10/2001 și la jurisprudența C.E.D.O.

Astfel prima instanță a reținut că noțiunea de bun în înțelesul art. 1 din Protocolul nr. 1 Adițional la C.E.D.O. poate cuprinde atât un bun actual, cât și o valoare patrimonială, (inclusiv un drept de creanță, în bază căruia o persoană poate pretinde că are cel puțin o speranță legitimă de a obține beneficiul efectiv al dreptului de proprietate) și că, în materia acțiunii în revendicare, C.E.D.O. a statuat în sensul că o persoană are în patrimoniul său un bun actual dacă, printr-o hotărâre definitivă și executorie, instanțele i-au recunoscut acesteia calitatea de proprietar și dacă în dispozitivul hotărârii s-a dispus în mod expres restituirea bunului (Cauza Maria Atanasiu și alții împotriva României).

Tribunalul a constatat însă că reclamantei nu i-a fost recunoscut în mod definitiv dreptul de a i se restitui imobilul în litigiu de către instanțele judecătorești sau de către autoritățile administrative, motiv pentru care aceasta nu se poate prevala de existența unui bun actual în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1, ci numai de un drept cu caracter economic. În acest sens, s-a reținut că noțiunea de bun care se circumscrie domeniului de aplicare al art. 1 din Protocolul nr. 1 presupune ca reclamanta să aibă cel puțin o speranță legitimă cu privire la valoarea patrimonială invocată prin acțiunea dedusă judecății, or, în cauza de față, reclamanta nu are o asemenea speranță. Astfel, C.E.D.O. a apreciat în jurisprudența sa că solicitarea de a obține un bun preluat de stat nu reprezintă nici un bun actual și nici o speranță legitimă.

Constatarea preluării abuzive a imobilului în considerentele sentinței nu atrage după sine în mod automat un drept la restituirea în natură a bunului, însă conferă dreptul reclamantei la despăgubire, în condițiile în care aceasta ar fi formulat notificare în baza Legii nr. 10/2001. În opinia tribunalului, dată fiind întrunirea condițiilor cerute de lege pentru a beneficia de măsuri reparatorii, respectiv preluarea abuzivă a bunului, conform art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001, și calitatea reclamantei de persoană îndreptățită , aceasta ar fi avut posibilitatea de a obține măsuri reparatorii prin echivalent pentru suprafețele de teren evidențiate în patrimoniul societăților comerciale privatizate, în condițiile art. 29 din Legea nr. 10/2001, republicată.

Cu referire la titlul de proprietate al pârâtelor SC M. SRL și SC T. SA, tribunalul a reținut că valabilitatea acestuia a fost consolidată prin expirarea termenului de prescripție extinctivă a dreptului material la acțiunea în constatarea nulității actului de înstrăinare de către stat (care a avut loc în cadrul procesului de privatizare), astfel că acestea se pot prevala de un bun actual în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1. Totodată, s-a arătat că, în jurisprudența sa, C.E.D.O. a subliniat că, pentru ca atenuarea vechilor atingeri să nu creeze noi pagube disproporționate, legislația ar trebui să permită să se țină cont de circumstanțele particulare din fiecare cauză, pentru ca persoanele care au dobândit cu bună-credință să nu suporte greutatea responsabilității statului care cândva a confiscat aceste bunuri.

În această situație, tribunalul a constatat că se impune respingerea acțiunii în revendicare promovate de reclamantă, având în vedere siguranța raporturilor juridice, existența în patrimoniul pârâtelor a unui bun actual și ținând cont totodată de dispozițiile Legii nr. 10/2001, care nu mai acordă posibilitatea restituirii în natură a imobilelor evidențiate în patrimoniul unor societăți comerciale privatizate, altele decât cele prevăzute de art. 21 alin. (1) și (2), persoanele îndreptățite având numai dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent, care, conform art. 29 alin. (2) și (3), se propun de către instituția publică care a efectuat privatizarea. Față de argumentele menționate privind netemeinicia acțiunii în revendicare promovate de reclamantă, Tribunalul a apreciat că nu se impune analiza excepției prescripției achizitive, invocată de pârâtele SC M. SRL și SC T. SA ca apărare de fond.

Cererea reclamantei de a se constata dreptul său de proprietate asupra cotei de 2/3 din terenul în suprafață de 1.474 mp, a fost respinsă, de asemenea, ca neîntemeiată. În consecință, au fost respinse, ca neîntemeiate, și capetele de cerere accesorii prin care s-a solicitat ieșirea din indiviziune a părților asupra terenului în suprafață de 1.474 mp, grănițuirea terenurilor părților și obligarea pârâtelor la ridicarea construcțiilor edificate pe terenul revendicat. Împotriva sentinței civile nr. 694 din 04 aprilie 2012 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, au formulat apel reclamanta O.A. și pârâta SC M. SA, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Apelanta-reclamantă a criticat sentința sub aspectul respingerii acțiunii în revendicare, ca neîntemeiată, arătând, în esență, că pârâtele nu dețin un titlu valabil asupra imobilului în litigiu, iar instanța a reținut în mod corect caracterul abuziv al preluării imobilului de către stat, care s-a făcut în temeiul Decretului nr. 92/1950, pe numele altei persoane. Aceasta a criticat și soluția de admitere a excepției lipsei calității procesuale pasive a Municipiului București, susținând că ea trebuia în mod legal respinsă, întrucât în acțiunea în revendicare a invocat faptul că imobilul în litigiu a fost preluat de stat fără titlu, iar prin capătul al doilea de cerere a solicitat constatarea dreptului de proprietate al reclamantei asupra terenului de 1.474 mp., în cotă de 2/3.

În opinia apelantei-reclamante, prima instanță a reținut în mod corect că nu era aplicabilă Legea nr. 10/2001, imobilul nefiind deținut de nici una din entitățile enumerate de art. 21 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001, astfel că acțiunea în revendicare este admisibilă. Cu toate acestea, utilizând o motivare contradictorie, prin care a reținut că reclamanta nu se poate prevala de existența unui bun actual, dar că aceasta ar fi avut dreptul la despăgubire în condițiile în care ar fi formulat notificare în temeiul Legii nr. 10/2001, tribunalul a respins, în mod nelegal, acțiunea în revendicare, în condițiile în care statul, care nu a avut un titlu valabil, nu putea transmite pârâtelor niciun drept asupra imobilului în litigiu conform principiului „nemo plus juri ad allium transfere potest quam ipse habet”.

Printr-o altă critică s-a arătat că se impunea admiterea cererii de demolare a construcțiilor existente pe teren. În consecință, apelanta-reclamantă a solicitat admiterea apelului, schimbarea, în parte, a sentinței apelate în sensul admiterii acțiunii în revendicare, astfel cum a fost precizată, și omologarea celui de-al doilea raport de expertiză topografică judiciară întocmit de expertul Z.D., precum și a raportului de expertiză în construcții. Apelanta-pârâtă SC M. SRL a criticat sentința sub aspectul respingerii excepțiilor lipsei calității procesuale active, autorității de lucru judecat și prescripției achizitive.

Astfel, cu referire la calitatea procesuală activă, apelanta-pârâtă a arătat că reclamanta nu a administrat dovezi din care să rezulte că preluarea imobilului de către stat s-a făcut „printr-o simplă măsură de fapt”, astfel cum se susține în acțiunea dedusă judecății, că aceasta nu a învestit instanța de judecată cu o cerere privind constatarea nevalabilității titlului statului cu privire la imobilul revendicat de la cele două societăți comerciale și că SC M. SRL a preluat terenul revendicat prin H.G. nr. 1303/1990 privind înființarea unor societăți comerciale pe acțiuni în domeniul construcțiilor și lista societăților înființate în care SC M. SA figurează înscrisă la poziția 3, cu unitate - B.A.Î.S.

Peneș Curcanu. Imobilul revendicat a intrat în proprietatea statului în temeiul Decretului nr. 92/1950, de la alte persoane decât autorii reclamantei, în anexa la Decretul nr. 92/1950, figurând ca proprietar pentru 14 apartamente din București, , numita N.D. (care este o altă moștenitoare a autorilor menționați de recurentă și care a și formulat notificări în temeiul Legii nr. 10/2001). A mai susținut apelanta-pârâtă că astfel cum rezultă și din arborele genealogic depus la dosar, N.D. a fost soția lui N.I. - decedat; T.N. a decedat, având ultimul domiciliu în București , aceasta fiind una din cele trei fiice ale E. (L.) G. care a decedat la 07 septembrie 1949 și despre care se susține că a fost una dintre proprietarele originare ale terenului revendicat.

Or, din situația juridică prezentată de Primăria Municipiului București (filele 38 - 39 vol. II fond) rezultă că proprietarul imobilului este N.D. Sub un alt aspect, apelanta-pârâtă a arătat că reclamanta nu a dovedit că la data naționalizării terenului revendicat, autorii săi mai erau proprietarii terenului. Astfel, istoricul transmiterii unei părți din terenul revendicat se oprește la nivelul anului 1933, la contractul de donație autentificat din 02 noiembrie 1933, care menționează ca ultime proprietare pe T.N., M.B. și F.G.. În anul 1958, doar în patrimoniul numitei G.Ș. (F.G.) se mai regăsește un teren, iar acest teren nu face obiectul litigiului pendinte, acesta aflându-se în proprietatea și posesia reclamantei.

Istoricul transmiterii unei părți din terenul revendicat (loturile 2 și 3 conform contractului de vânzare autentificat din 17 noiembrie 1897), se oprește la anii 1911 - 1912, la contractul de vânzare - cumpărare autentificat din 16 decembrie 1911 (proprietari soții G.C. - zis C. și F.G.G.) și la contractul de vânzare - cumpărare din 23 ianuarie 1912 în care se menționează ca ultimă proprietară E.G. S-a mai arătat că E.G., arătată ca fiind E.G.I., zisă și L. și G. fără a se depune vreo dovadă în acest sens, a donat celor trei fiice - T.N., M.B. și F.G.

averea sa, dar nu s-a menționat vreun titlu de proprietate al donatoarei pentru bunurile donate, cu atât mai puțin contractul de vânzare - cumpărare din 23 ianuarie 1912. A susținut apelanta-pârâtă că dreptul de proprietate al foștilor proprietari a încetat prin naționalizare și că, și dacă s-ar dovedi terenul revendicat a fost naționalizat de la autorii săi, reclamanta nu face însă dovada că dreptul de proprietate al autorilor săi i s-a transmis. Sub un alt aspect, s-a susținut că inexistența în patrimoniul reclamantei a vreunui drept cu privire la terenul revendicat, derivă și din cesionarea dreptului litigios, către S.A., prin contractul autentificat din 25 iunie 2001 și actul adițional autentificat din 14 noiembrie 2005, care se referă la întregul teren, indiferent că el se află în posesia uneia sau mai multor societăți.

Apelanta-pârâtă a contestat situația de fapt reținută de prima instanță în ceea ce privește identitatea între terenul revendicat de reclamantă și cel deținut de pârâții posesori. În ceea ce privește excepția autorității de lucru judecat, apelanta SC M. SRL a arătat că a fost greșit respinsă, față de hotărârile pronunțate în Dosarele nr. 1347/4/2003 al Judecătoriei sectorului 3 București, nr. 23554/3/2005 al Tribunalului București, secția a III-a civilă, (în care acțiunile în revendicare s-au formulat împotriva SC M. SRL) și nr. 2836/2002 al Tribunalului București, secția a V-a civilă, (în care acțiunea în revendicare a fost formulată împotriva pârâtei Trapid SRL); în opinia acesteia sunt incidente prevederile art. 1201 C. civ., întrucât există identitate de părți, obiect și cauză, instanțele sus-menționate constatând tocmai faptul că reclamanta nu a făcut dovada calității de proprietar a autorilor săi.

S-a susținut, de asemenea, că în mod nelegal a fost respinsă excepția prescripției achizitive invocată de SC M. SRL și SC T. SA. În consecință, apelanta-pârâtă a solicitat admiterea apelului și schimbarea sentinței, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată, în principal, ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă, reținută cu autoritate de lucru judecat, iar în subsidiar, ca efect al îndeplinirii condițiilor prescripției achizitive de scurtă durată.

Prin Decizia civilă nr. 236/A din 14 octombrie 2013 Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins, ca nefondată, excepția invocată de apelanta - reclamantă, privind lipsa de interes în formularea apelului de către pârâta SC M. SRL A respins, ca nefondat, apelul formulat de apelanta - reclamantă O.A., împotriva sentinței civile nr. 694 din 04 aprilie 2012, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în Dosarul nr. 32882/3/2008, în contradictoriu cu intimații-pârâți SC T. SA și Municipiul București prin primarul general. A admis apelul declarat de apelanta - pârâtă SC M. SRL împotriva aceleiași sentinței în sensul că a schimbat, în parte, sentința apelată iar pe fond a respins, ca nefo