ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1119/2016

Decizia nr. 1119/2016

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 2 București, reclamanta SC A. SRL a chemat în judecată pe pârâții Statul Român, Consiliul General al Municipiului București și Primăria Municipiului București, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate dobândirea prin prescripție achizitivă (uzucapiune) a dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 1072,27 mp situat în București, sector 2 ce face parte din terenul cu suprafață totală de 8.898 mp, cu nr. cadastral x, înscris în cartea funciară nr. x1 a Municipiului București, sector 2.

Prin Sentința civilă nr. 9343 din 27 mai 2013 Judecătoria sectorului 2 București a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția civilă, având în vedere că acțiunea având ca obiect constatarea dobândirii prin prescripție achizitivă a dreptului de proprietate cu privire la un imobil este o acțiune evaluabilă și din raportul de expertiză tehnică rezultă că valoarea de circulație a imobilului este de 600.744 lei.

Ulterior înregistrării cauzei pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, reclamanta a depus o cerere precizatoare în care arată că solicită să se constate că a dobândit prin prescripție achizitivă dreptul de proprietate asupra unei suprafețe de teren de 472 mp, ce face parte din terenul cu suprafața totală de 10010 mp din care: 8608 mp teren deținut în proprietate cu nr. cadastral x2 înscris în CF x2 a Municipiului București, sector 2 (nr. cadastral anterior x, înscris în CF nr. x1 a Municipiului București, sector 2); 472 mp teren deținut fără acte de proprietate, dar pentru care reclamanta plătește taxe de folosință la Direcția de Taxe și Impozite a Primăriei sector 2, conform Declarației fiscale din 7 iulie 2014; 930 mp suprafață zonă de protecție J. conform Legii nr. 107 din 25 septembrie 1996.

Prin Sentința civilă nr. 1389 din 28 noiembrie 2014 Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și în consecință a respins cererea reclamantei în contradictoriu cu acest pârât ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; a admis cererea, astfel cum a fost precizată de reclamanta SC B. SRL în contradictoriu cu pârâții Consiliul General al Municipiului București și Primăria Municipiului București, a constatat că reclamanta a dobândit prin uzucapiune (prescripție achizitivă) dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 472 mp situat în București, sector 2, astfel cum a fost identificat de expert ing. C. prin studiul topo efectuat și a obligat pârâții Consiliul General al Municipiului București și Primăria Municipiului București, prin Primar General la plata către reclamantă a sumei de 12.835,4 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această soluție, Tribunalul a reținut în esență următoarele:

Reclamanta a invocat prin cererea dedusă judecății joncțiunea posesiei sale cu cea a autorului său.

Inițial, terenul în litigiu a aparținut D., care prin nota de transfer din 13 ianuarie 1988 și protocolul de predare-primire din 26 martie 1991 a trecut terenul în suprafață totală de 16.935,2 mp (ca fond fix), în patrimoniul E., astfel cum rezultă din situația privind stabilirea terenurilor aflate în patrimoniul societății comerciale cu capital de stat, incinta din str. H., întocmită de SC F. SA la data de 25 octombrie 1994.

În baza H.G. nr. 1264/1990 de înființare a SC I. SA, conform Legii nr. 31/1990, s-a procedat la predarea-primirea patrimoniului E. către SC I. SA, iar la data de 30 noiembrie 1994 Ministerul Transporturilor a emis Certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor pentru SC F. SA, pentru suprafața de 12.545 mp.

În Anexa nr. 2 la acest certificat se arată că suprafața deținută pe baza de titlu este de 16.935 mp iar cea din măsurători este de 12.545 mp.

Prin actul de dezmembrare autentificat sub nr. 739 din 6 august 2003 de Biroul Notarial G., SC F. SA a dezmembrat terenul în suprafață de 12.545,91 mp situat în București, sector 2 în două loturi distincte: lotul nr. 1, cu nr. cadastral x3, cu suprafața de 4720,15 mp și lotul nr. 2 cu nr. cadastral x în suprafață de 7825,73 mp și construcții edificate pe acesta. Acest din urmă lot a fost transferat în patrimoniul SC A. SRL potrivit actului adițional la Protocolul de predare-primire autentificat din 24 decembrie 2008 de BNP G., rectificat cu încheierea din 29 octombrie 2009.

SC A. SRL a fuzionat prin absorbție cu SC B. SRL, aceasta din urmă având calitatea de reclamantă în prezenta cauză.

Din planul de amplasament și delimitare a imobilului rezultă că suprafața zona de protecție

J.

, conform Legii nr. 107/1996 este de 930 mp.

Suprafața pentru care reclamanta solicită constatarea dreptului de proprietate este de 472 mp potrivit cererii precizatoare.

Reclamanta a exercitat o posesie utilă (continuă, neîntreruptă, netulburată, publică și sub nume de proprietar) timp de 10 ani, fiind îndeplinite cerințele prevăzute de art. 1847 C. civ., coroborate cu art. 1895 C. civ. privind joncțiunea posesiilor.

Prescripția achizitivă reprezintă o veritabilă sancțiune împotriva proprietarului nediligent care s-a desesizat de bunul său mai mult timp, permițând astfel folosirea acestuia de către uzucapant.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul Consiliul General al Municipiului București.

În motivarea apelului se arată că hotărârea este criticabilă în primul rând sub aspectul nemotivării acesteia în ceea ce privește constatarea dreptului reclamantei asupra imobilului în litigiu.

Reclamanta a dovedit doar faptul că a exercitat elementul corpus, dar nu a reieșit din probatoriul administrat și faptul că folosința exercitată asupra bunului litigios s-a făcut sub nume de proprietar. Mai mult, însăși reclamanta a admis, lucru care reiese și din adresa emisă de DVBL sector 2 că pentru terenul asupra căruia solicită constatarea uzucapiunii plătește taxa de folosință conform declarației fiscale a reclamantei.

Prin Decizia civilă nr. 452A din 6 octombrie 2015, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a admis apelul formulat de apelantul-pârât Consiliul General al Municipiului București și a schimbat în parte sentința apelată în sensul că a respins cererea, astfel cum a fost precizată, ca nefondată; a respins cererea privind obligarea pârâților Consiliul General al Municipiului București și Primăria Municipiului București prin Primar General la plata cheltuielilor de judecată, ca nefondată; a înlăturat dispozițiile privind comunicarea hotărârii organului fiscal și oficiului de cadastru; a menținut celelalte dispoziții ale sentinței și a obligat intimata-reclamantă să plătească apelantului-pârât suma de 660,5 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea a reținut în esență următoarele:

În privința modalităților de reglementare a situației juridice a terenului reprezentat de lotul II, pe care reclamanta le-a inițiat, este relevantă corespondența purtată cu Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară București, prin care reclamanta solicita relații suplimentare cu privire la documentația ce trebuie întocmită pentru finalizarea intabulării fâșiei de teren de 6 m lățime, excedentare zonei legale de protecție, în sensul că este necesară întocmirea unei documentații de rectificare a suprafeței de teren sau, conform Ordinului nr. 634/2006 se impune realizarea unei documentații conforme H.G. nr. 834/1991, urmând procesul specific de întocmire și avizare.

Practic, chestiunea de drept ce trebuie tranșată în privința situației juridice a acestei porțiuni de teren excedentare zonei de protecție a lacului și care formează obiectul litigiului dedus judecății în prezenta cauză, constă în a stabili dacă titlul de proprietate de care se prevalează reclamanta (certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor) a fost emis în considerarea și a acestei suprafețe de teren sau nu. Altfel, spus, trebuie clarificat dacă certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor constituie titlu de proprietate și în privința acestei porțiuni de teren, fiind doar o chestiune de rectificare a suprafeței în documentația cadastrală, astfel încât să fie posibilă intabularea sau reclamanta este lipsită de titlu de proprietate asupra acestei suprafețe de teren (având doar posesia de fapt a terenului), iar pentru a-și procura unul trebuie să urmeze procedura de obținere a unui nou certificat de atestare a dreptului de proprietate.

Această problemă a fost tranșată cu putere de lucru judecat, în sensul că, prin Sentința civilă nr. 1994/2007 a Tribunalului București, rămasă definitivă și irevocabilă, s-a reținut calitatea reclamantei de proprietar asupra suprafeței de teren, obiect al documentației supuse avizării (reprezentând terenul dintre limita corpului de proprietate și limita legală de 5 m de la suprafața lacului) dovedită prin certificatul de atestare a dreptului de proprietate din 30 noiembrie 1994 de către Ministerul Transporturilor în baza H.G. nr. 834/1991. În aceeași sentință se mai arată că la întocmirea ulterioară a documentației cadastrale s-a constatat că fâșia de delimitare este mai lată, respectiv excedentară, astfel cum rezultă din ultimele măsurători efectuate cu mijloace moderne de măsurare topografică, precizându-se că această suprafață excedentară, neaparținând domeniului public, apare ca fiind proprietatea reclamantei, care a obținut avizul tuturor autorităților implicate în cauză.

Curtea a constatat că reclamanta are un titlu de proprietate pentru suprafața de teren pentru care solicită constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune, ceea ce dovedește caracterul nefondat al prezentului demers judiciar, deoarece, apare lipsit de logică juridică ca proprietarul unui teren să încerce să-și uzucapeze propriul imobil.

Uzucapiunea, ca mod originar de dobândire a proprietății presupune posesia utilă exercitată asupra unui imobil pe durata prevăzută de lege, cu precizarea că posesia trebuie înțeleasă ca o situație de fapt, care nu are corespondent în privința situației de drept, această corespondență obținându-se abia în momentul în care organul judiciar constată că stăpânirea de fapt a imobilului a persistat, în mod util, în timp suficient de mult, astfel încât legea să-i confere efecte juridice, prin recunoașterea calității de proprietar în favoarea posesorului uzucapant și în detrimentul adevăratului proprietar nediligent. Pornind de la cele statuate cu putere de lucru judecat prin hotărârea judecătorească anterior examinată, Curtea a concluzionat că nu este îndeplinită condiția premisă a uzucapiunii și anume posesia unui bun imobil ca simplă stare de fapt, lipsită de suport de drept, în condițiile în care s-a recunoscut calitatea reclamantei de proprietar al porțiunii de teren, excedentare zonei de protecție a lacului.

Curtea a făcut și câteva considerații suplimentare, arătând că și în situația în care nu s-ar reține calitatea reclamantei de proprietar al acestei suprafețe de teren, în cauză nu sunt îndeplinite cerințele legale pentru constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune.

Astfel, termenul de 30 de ani al uzucapiunii de lungă durată nu ar fi împlinit.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta SC B. SRL (succesoare în drepturi a SC A. SRL) solicitând modificarea în parte a hotărârii atacate în sensul de a se dispune respingerea cererii reclamantei pentru autoritate de lucru judecat, și nu ca nefondată, astfel cum a stabilit instanța de apel.

În motivarea recursului întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. se arată următoarele:

Curtea de Apel, constatând că într-o altă pricină s-a pronunțat o hotărâre judecătorească rămasă irevocabilă, intrată în puterea lucrului judecat, și că această problemă juridică fusese deja tranșată într-un alt cadru procesual, era ținută a respinge cererea pentru autoritate de lucru judecat, și nu ca nefondată.

Odată constatată autoritatea de lucru judecat, excepție peremptorie, derimantă, absolută și de ordine publică, ce face superfluă analiza restului pretențiilor, instanța era ținută să "respingă acțiunea, exclusiv în temeiul puterii lucrului judecat, instanța nemaiputându-se pronunța cu privire la niciun alt aspect al pricinii".

În considerentele hotărârii, instanța de apel a continuat să analizeze îndeplinirea și a restului condițiilor uzucapiunii, făcându-se aprecieri neîntemeiate cu privire la efectele juridice ale certificatului de atestare a dreptului de proprietate.

Odată ce a reținut autoritatea de lucru judecat a altei hotărâri judecătorești și a concluzionat că "această problemă a fost tranșată cu putere de lucru judecat" și că "reclamanta are un titlu de proprietate pentru suprafața de teren pentru care solicita constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune", instanța trebuia să respingă cererea pentru autoritate de lucru judecat, nemaiputându-se pronunța cu privire la alte chestiuni.

În cauză, intimatul Consiliul General al Municipiului București a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului.

Analizând recursul prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat și urmează a fi respins pentru următoarele considerente:

Recurenta solicită modificarea deciziei atacate și respingerea cererii sale pentru autoritate de lucru judecat, și nu ca nefondată, astfel cum a stabilit Curtea de Apel.

În motivarea recursului este folosită atât sintagma "autoritate de lucru judecat", cât și sintagma "putere de lucru judecat", însă acestea nu se confundă.

În esență, puterea de lucru judecat a unei hotărâri judecătorești semnifică faptul că o cerere nu poate fi judecată în mod definitiv decât o singură dată (bis de eadem re ne sit actio) iar hotărârea este prezumată a exprima adevărul și nu trebuie să fie contrazisă de o altă hotărâre (res judicata pro veritate habetur).

Efectul de lucru judecat al unei hotărâri judecătorești are două accepțiuni:

Stricto sensu semnifică autoritatea de lucru judecat (bis de eadem) care face imposibilă judecarea unui nou litigiu între aceleași părți, pentru același obiect, cu aceeași cauză (exclusivitatea).

Lato sensu semnifică puterea de lucru judecat (res judicata), care presupune că hotărârea beneficiază de o prezumție irefragabilă că exprimă adevărul și că nu trebuie contrazisă de o altă hotărâre (obligativitatea).

Autoritatea de lucru judecat și puterea de lucru judecat nu sunt sinonime. Autoritatea de lucru judecat este o parte a puterii de lucru judecat. Cu alte cuvinte, existența unei hotărâri judecătorești poate fi invocată în cadrul unui alt proces, cu autoritate de lucru judecat, atunci când se invocă exclusivitatea hotărârii, sau cu putere de lucru judecat, când se invocă obligativitatea sa, fără ca în cel de-al doilea proces să fie aceleași părți, să se discute același obiect și aceeași cauză.

În speță nu există autoritate de lucru judecat, neexistând tripla identitate de părți, obiect și cauză.

Instanța de apel a reținut puterea de lucru judecat în sensul că, printr-o hotărâre anterioară, definitivă și irevocabilă s-a reținut calitatea reclamantei de proprietar al terenului în litigiu.

Așa fiind, este nefondată acțiunea reclamantei prin care se solicită a se constata că a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului prin uzucapiune.

Sunt neîntemeiate criticile recurentei privind existența autorității de lucru judecat, în cauză neexistând tripla identitate de părți, obiect și cauză.

Faptul că instanța de apel a considerat necesar să facă unele considerații suplimentare cu privire la îndeplinirea cerințelor legale ale uzucapiunii în ipoteza în care nu s-ar reține calitatea reclamantei de proprietar al terenului, nu atrage nelegalitatea hotărârii.

Față de aceste considerente, Înalta Curte reține că în cauză nu există motive de nelegalitate care să impună modificarea sau casarea hotărârii recurate și, pe cale de consecință, potrivit dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta SC B. SRL București împotriva Deciziei civile nr. 452/A din 6 octombrie 2015, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, astăzi 9 iunie 2016.

Procesat de GGC - CT