ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2670/2014

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2670/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 16

septembrie 2011 pe rolul Tribunalul București, secția a III-a civilă, sub nr.

61357/3/2011, reclamanta S.O.M. a chemat în judecată pe pârâta SC D.S. SRL,

solicitând instanței pronunțarea unei sentințe prin care pârâta să fie obligată

să lase reclamantei în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul situat

în București, str. A., sector 3, teren în suprafață totală de 311,09 mp, să fie

evacuată pârâta de pe teren și să se dispună rectificarea C.F. nr. AA, sector

3, București, în sensul radierii dreptului de proprietate al pârâtei cu privire

la imobilul mai sus menționat.

În motivarea

acțiunii, reclamanta a susținut că, prin Dispoziția nr. 14068 din 13 iulie

2011, emisă de Primăria Municipiului București, i-a fost restituit în natură

terenul în suprafață de 311,09 mp, situat în București, str. A., în baza

dispozițiilor Legii nr. 10/2001.

Prin Contractul de

vânzare-cumpărare autentificat sub nr. X/2003, reclamanta vânduse acest imobil

către J.I. și V.C., fără să aibă cunoștință de faptul că fusese trecut anterior

în proprietatea statului, motiv pentru care contractul a și fost revocat de

părți prin Convenția din 18 mai 2004 și prin Declarațiile autentificate sub nr.

1622 din 23 iunie 2004.

Dând dovadă de

rea-credință, numitul J. și soția acestuia au vândut pârâtei imobilul în

litigiu prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. Y/2009, societatea

pârâtă înscriindu-și în cartea funciară dreptul de proprietate astfel obținut.

Reclamanta a susținut

că titlul său de proprietate este preferabil față de titlul de proprietate

invocat de pârâtă și a solicitat instanței de judecată să acorde acestuia

preferabilitatea legală.

În drept, au fost

invocate dispozițiile art. 480 C. civ.

Prin cererea conexă

înregistrată la data de 28 decembrie 2011 la Tribunalul București, sub nr. 78010/3/2011,

aceeași reclamantă a chemat în judecată pe pârâții SC D.S. SRL, M.I., M.A.M. și

B.D., solicitând instanței obligarea pârâților să-i lase în deplină proprietate

și posesie imobilul situat în str. A., în suprafață totală de 311,09 mp, urmând

ca pârâta SC D.S. SRL să fie evacuată de pe acest teren și să se dispună

rectificarea cărții funciare, în sensul radierii dreptului de proprietate al

acestei pârâte asupra imobilului teren.

S-a mai solicitat de

către reclamantă anularea convenției de constituire a uzufructului viager în

favoarea pârâților, înregistrată sub nr. 1256 din 4 august 2011, și radierea

dreptului izvorât din această convenție din cartea funciară, anularea

convenției de cesiune a dreptului de a construi încheiată între pârâta SC D.S. SRL

și ceilalți pârâți.

În motivarea acestei

cereri au fost invocate aceleași motive de fapt cu cele expuse în cererea

înregistrată pe rolul tribunalului sub nr. 61357/3/2011, iar ca motive de drept

prevederile art. 563 C. civ.

Pârâta SC D.S. SRL a

depus întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale

active a reclamantei, excepția lipsei de interes a reclamantei în promovarea

cererii de chemare în judecată, iar pe fond, a solicitat respingerea acțiunii

ca neîntemeiată, susținând că deține terenul în baza unui act de

vânzare-cumpărare legal încheiat și cu bună-credință.

La data de 15

noiembrie 2011, aceeași pârâtă a formulat cerere de chemare în garanție a

persoanelor de la care a dobândit imobilul, J.I. și J.M.A., solicitând ca, în

ipoteza admiterii cererii principale, să fie obligați chemații în garanție la

restituirea prețului vânzării, precum și la acordarea de despăgubiri.

În cauză a fost

formulată cerere de intervenție accesorie în interesul pârâtei SC D.S. SRL de

către B.T., prin care s-a solicitat respingerea acțiunii principale, cererea

fiind admisă în principiu de instanța de fond la termenul de judecată din 8

octombrie 2012.

La termenul de

judecată din 3 decembrie 2012, tribunalul a dispus în temeiul art. 164 C. proc.

civ., conexarea Dosarului nr. 78010/3/2011 al Tribunalului București, secția a

V-a civilă, la Dosarul nr. 61357/3/2011 al Tribunalului București, secția a

III-a civilă, reținând că între obiectul și cauza celor două pricini există o

strânsă legătură.

Prin Sentința civilă

nr. 1623 din 23 septembrie 2013, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a

respins excepțiile privind lipsa calității procesuale active a reclamantei și

lipsa de interes a reclamantei în formularea acțiunii, invocate de pârâtă, ca

neîntemeiate; a admis cererea de intervenție accesorie formulată de

intervenienta B.T. SA; a respins acțiunile conexe formulate de reclamantă și a

anulat ca netimbrată cererea de chemare în garanție formulată de pârâta SC D.S.

SRL.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de fond a reținut că în favoarea reclamantei a fost emisă de

către Primăria Municipiului București, în baza Legii nr. 10/2001, Dispoziția

nr. 14068 din 13 iulie 2011, prin care i-a fost restituit în natură terenul în

suprafață de 311,09 mp situat în București, str. A., în calitate de

moștenitoare legală a fostei proprietare, M.E., care dobândise imobilul în

proprietate în baza actului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. Z/1938 de

Tribunalul Ilfov.

Prin Contractul de

vânzare-cumpărare din 19 mai 2003, reclamanta, împreună cu D.J.M., au vândut

numiților V.C. (căsătorit cu V.A.) și J.I. (căsătorit cu J.A.M.), dreptul de

proprietate asupra terenului mai sus menționat, cu număr cadastral provizoriu

BB, teren având o suprafață de 310 mp rezultată din măsurătorile cadastrale.

Prin Contractul de

vânzare-cumpărare autentificat la 6 august 2009, J.I. și J.A.M. au înstrăinat

către pârâta SC D.S. SRL terenul intravilan în suprafață totală de 334,56 mp

din acte, respectiv 327 mp din măsurătorile cadastrale, teren situat în

București, C.D., sector 3, având număr cadastral CC, întabulat în C.F. nr. AA

București, sector 3.

În vederea achitării

prețului stabilit în contract, pârâta cumpărătoare a obținut un credit

imobiliar în cuantum de 110.000 euro, garantat printr-o ipotecă asupra

terenului în litigiu, autentificată la 6 august 2009.

Ulterior, pârâta

cumpărătoare a fost autorizată să execute lucrări de construire pe teren, iar

prin convenția de construire a unui drept real de uzufruct viager imobiliar,

autentificată la 4 august 2011, a constituit un drept de uzufruct viager în

favoarea pârâților M.I. și B.D., în cote indivize egale.

Prin contractul de

cesiune încheiat la data de 4 august 2011, pârâta SC D.S. SRL a cesionat

pârâților M.I., M.A.M. și B.D. toate drepturile ce decurgeau din autorizația de

construire, în contract specificându-se că este de acord ca procesul-verbal de

recepție ce se va încheia la terminarea lucrărilor, să fie încheiat cu pârâții

cesionari.

Referitor la

excepțiile privind lipsa de calitate procesuală activă a reclamantei și lipsa

de interes, instanța a considerat că nu sunt întemeiate, atâta timp cât

reclamanta, care nu are posesia terenului în litigiu, deține un titlu în

privința acestui teren, reprezentat de Dispoziția nr. 14068 din 13 iulie 2011.

Procedând la

compararea titlurilor de proprietate ale părților, instanța a acordat

preferabilitate titlului pârâtei, reținând că titlul de proprietate invocat de

reclamantă nu este înscris în C.F., în timp ce titlul de proprietate al pârâtei

este înscris în C.F., fiind astfel opozabil terților.

În plus, a reținut și

faptul că la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare prin care

pârâta SC D.S. SRL a dobândit în proprietate imobilul, această pârâtă a fost de

bună-credință, extrasul de carte funciară ce a stat la baza încheierii actului

său atestând expres împrejurarea că soții J. erau proprietarii terenului, nu

existau sarcini ori litigii notate în C.F., iar certificatul de atestare

fiscală demonstrând calitatea acestora de titulari ai rolului fiscal privitor

la teren.

Afirmația

reclamanților, în sensul că la momentul încheierii actului de vânzare-cumpărare

nr. X/2003 cu soții V. și J. nu cunoșteau că terenul fusese scos din circuitul

civil, a fost înlăturată de instanță, reținându-se că este contrazisă de

atitudinea reclamantei, care a depus în baza Legii nr. 10/2001 notificarea

pentru restituirea imobilului.

Convenția din 18 mai

2004, invocată, de asemenea, de reclamanți în acțiune, a fost considerată de

instanță ca fiind un simplu înscris sub semnătură privată ce nu este în măsură

să conducă la revocarea unui act autentic notarial.

Împotriva sentinței

instanței de fond a declarat apel reclamanta S.O.M., iar prin Decizia civilă

nr. 97 din 24 martie 2014 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și

pentru cauze cu minori și de familie, s-a luat act de renunțarea reclamantei la

judecarea cererii de apel, fiind obligată la plata sumei de 2.790 lei

cheltuieli de judecată către intimatul M.I., fiind respinsă cererea de acordare

a cheltuielilor de judecată către SC D.S. SRL.

Pentru a pronunța

această hotărâre au fost reținute următoarele considerente:

Prin cererea depusă

la dosar la data de 24 martie 2014, reclamanta a învederat că renunță la calea

de atac formulată împotriva sentinței instanței de fond.

Conform dispozițiilor

art. 246 și art. 298 C. proc. civ. apelantul poate renunța oricând la judecată,

fie verbal, fie prin cerere scrisă. Dacă renunțarea s-a făcut după comunicarea

cererii de apel, instanța la cererea intimatului va obliga apelantul la plata

cheltuielilor de judecată.

În cauza de față,

cererea de renunțare la judecată a fost formulată după comunicarea către

intimați a motivelor de apel și după formularea întâmpinării.

Prezenți, prin

apărător ales, la termenul de judecată din data de 24 martie 2014, pârâții SC

D.S. SRL, M.I., M.A.M. și B.D. au solicitat instanței să ia act de renunțarea

apelantei la judecarea cererii de apel și obligarea acesteia la plata

cheltuielilor de judecată.

Singurul înscris

depus de pârâți înainte de închiderea dezbaterilor, în vederea dovedirii

cererii de acordare a cheltuielilor de judecată a fost cel emis de B.T., din

care rezultă că intimatul pârât M.I. a achitat suma de 2790 lei reprezentând

contravaloarea serviciilor de asistență juridică efectuate în baza contractul

încheiat la data de 3 februarie 2014, contract care apare menționat și în

împuternicirea avocațială de la dosar.

Pentru ceilalți

pârâți nu s-a probat cuantumul cheltuielilor de judecată solicitate, nefiind

depuse la dosar, în termen legal, dovezi în acest sens.

Pentru aceste

considerente, instanța de apel în baza dispozițiilor art. 246 coroborat cu art.

298 C. proc. civ., a luat act de renunțarea apelantei la judecarea cererii sale

de apel, iar în baza dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., a fost obligată

reclamanta la 2790 lei cheltuieli de judecată, către intimatul M.I., fiind

respinsă ca neîntemeiată cererea de cheltuieli de judecată formulată de

intimata SC D.S. SRL.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs pârâta SC D.S. S.R.L, solicitând modificarea ei doar

în ce privește neacordarea cheltuielilor de judecată.

Criticile de

nelegalitate aduse hotărârii instanței de apel prin prisma art. 304 pct. 9 C.

proc. civ. vizează următoarele aspecte:

Astfel recurenta

susține că la termenul de judecată din 24 martie 2014 a solicitat ca instanța,

luând act de renunțarea reclamantei la judecarea apelului, să dispună obligarea

la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.790 lei, sens în care a

depus la dosarul cauzei extrase emise de B.T., privind dovada achitării

onorariului de avocat.

În aceeași idee,

recurenta a mai învederat că întrucât parații M.I. și SC D.S. SRL au semnat

contracte de asistență juridică distincte, la date diferite, la dosarul cauzei

au fost depuse două împuterniciri avocațiale: împuternicirea avocațială nr.

1743921 din data de 3 februarie 2014 prin care pârâtul M.I. împuternicește

societatea de avocatură în baza Contractului de asistență juridică din 3

februarie 2014 să efectueze activități de redactare, semnare, asistență și reprezentare

în Dosarul nr. 60/2/2014 aflat pe rolul Curții de Apel București și respectiv

împuternicirea avocațială nr. 1743935 din data de 20 martie 2014 prin care

pârâta SC D.S. SRL împuternicește societatea de avocatură în baza Contractului

de asistență juridică din 10 martie 2014, să efectueze activități de redactare,

semnare, asistență și reprezentare în Dosarul nr. 60/2/2014 aflat pe rolul

Curții de Apel București.

Ca atare, susține

recurenta, în mod eronat instanța de apel a reținut ca fiind dovedite, în baza

extrasului emis de B.T. și a împuternicirii avocațiale aflate la dosar

(împuternicirea avocațială nr. 1743921 din data de 3 februarie 2014) numai

cheltuielile de judecată reprezentând onorariu de avocat efectuate de către

pârâtul M.I., respingându-le pe cele efectuate de către pârâta SC D.S. SRL,

deși la dosarul cauzei fuseseră depuse, în termen legal, dovezi în acest sens,

respectiv împuternicirea avocațială nr. 1743935 din 20 martie 2014 în cuprinsul

căreia este menționat Contractul de asistență juridică din 10 martie 2014 și

extras emis de B.T., care atestă plata efectuată pentru serviciile de asistență

juridică.

Întrucât cheltuielile

de judecată sunt acordate în măsura în care cel care le solicită face dovada

lor, se susține că, chiar și în situația în care pentru pârâta SC D.S. SRL nu

apare în cuprinsul extrasului de bancă, data contractului de asistență juridică

(cum se întâmplă în cazul pârâtului M.I.), este consemnată mențiunea că plata

reprezintă contravaloarea serviciilor de asistență juridică, iar aceste

servicii de asistență juridică sunt acordate în baza contractului de asistență

juridică menționat în cuprinsul împuternicirii avocațiale nr. 1743935 din data

de 20 martie 2014.

Din această

perspectivă, recurenta invocă dispozițiile Legii nr. 51/1995, potrivit cărora,

avocatul are dreptul să asiste și să reprezinte orice persoană fizică și

juridică, în temeiul unui contract încheiat în formă scrisă, iar pentru această

activitate avocatul are dreptul la un onorariu care trebuie menționat în mod

obligatoriu în cuprinsul contractului de asistență juridică. Dovada plății,

respectiv virarea în contul bancar al SCPA "M.A." a onorariului de

avocat în cuantum de 2.790 lei pentru serviciile de asistență juridică prestate

în folosul SC D.S. SRL trebuie coroborată cu dovada contractului de asistență

juridică încheiat, al cărui număr și dată sunt menționate în cuprinsul

împuternicirii avocațiale 1743935 din data de 20 martie 2014.

Or, susține

recurenta, prin depunerea celor două documente mai sus menționate, respectiv

extrasul de bancă și împuternicirea avocațială nr. 1743935 din data de 20

martie 2014, a făcut atât dovada încheierii contractului de asistență juridică,

cât și dovada achitării onorariului de avocat datorat în baza acestui contract

(cheltuielile de judecată). Nemenționarea în cuprinsul extrasului emis de B.T.

a datei/numărului contractului de asistență juridică sau a datei facturii

fiscale emise în baza acestui contract și nici chiar depunerea după închiderea

dezbaterilor a facturii fiscale nr. X, nu pot justifica neacordarea

cheltuielilor de judecată, motivat de faptul că sunt nedovedite.

Ca atare, recurenta

susține că soluția instanței, de respingere a cererii de acordare a

cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată, este excesivă și nelegală, în

condițiile în care s-a făcut dovada că suma de 2.790 de lei a fost achitată

pentru serviciile de asistență juridică prestate în baza Contractului din 10

martie 2014.

În aceeași idee se

mai învederează că, deși factura fiscală nr. X din 10 februarie 2014 a fost

depusă prin fax după închiderea dezbaterilor, în privința cererii de obligare a

reclamantei la plata cheltuielilor de judecată, a fost îndeplinită condiția

punerii în discuția părții adverse în ședința din data de 24 martie 2014.

Partea adversă a fost legal citată și avea posibilitatea de a-și prezenta

poziția în privința cererii de acordare a cheltuielilor de judecată.

Din această

perspectivă se solicită modificarea în parte a deciziei recurate, în sensul

admiterii cererii de acordare a cheltuielilor de judecată în sumă de 2.790 lei.

Examinând hotărârea

instanței de apel prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor

art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Motivul de

nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocat de recurentă,

vizează greșita aplicare a dispozițiilor art. 274 C. proc. civ.

Astfel, dispozițiile

textului legal sus-menționat reglementează un aspect al raportului juridic de

drept procesual, textul stabilind că "partea care cade în pretenții va fi

obligată la cerere, să plătească cheltuieli de judecată".

Fundamentul juridic

al acordării cheltuielilor de judecată este reprezentat de culpa procesuală a

părții care cade în pretenții.

Ca atare,

obligativitatea plății cheltuielilor de judecată incluzând onorariile

avocațiale, de către partea ale cărei pretenții nu au fost admise de instanța

de judecată, are la bază ideea de culpă procesuală.

Cum, în cauză,

instanța a luat act de renunțarea reclamantei la judecarea cererii de apel,

sunt incidente dispozițiile art. 246 și art. 298 C. proc. civ., motiv pentru

care cererea de acordare a cheltuielilor de judecată prin prisma acestor

dispoziții legale era întemeiată, în condițiile în care la dosarul instanței de

apel există dovada achitării de către SC D.S. SRL a sumei de 2.790 lei servicii

de asistență și reprezentare juridică către SCPA M.A. conform Contractului din

10 februarie 2014.

Or, față de această

situație este nu numai justificată, dar și dovedită cererea de acordare a

cheltuielilor de judecată formulată de SC D.S. SRL.

Din perspectiva celor

expuse, fiind incidente dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta

Curte urmează a admite recursul pârâtei SC D.S. SRL, a modifica în parte

decizia recurată în sensul obligării apelantei S.O.M. la plata sumei de 2.790

lei, cu titlu de cheltuieli de judecată către intimata SC D.S. SRL, urmând a fi

menținute celelalte dispoziții ale deciziei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de pârâta SC D.S. SRL împotriva Deciziei civile nr. 97A din 24 martie

2014 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu

minori și de familie.

Modifică, în parte,

decizia recurată în sensul că obligă apelanta S.O.M. la plata sumei de 2.790

lei, cu titlu de cheltuieli de judecată către intimata SC D.S. SRL.

Menține celelalte

dispoziții ale deciziei.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 10 octombrie 2014.

Procesat

de GGC - AZ