Decizia nr. 112/2024 — ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept · Dosar nr. 2097/1/2024

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. 2.097/1/2024, a fost constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările ulterioare (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă doamna magistrat-asistent Elena Adriana Stamatescu, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Cluj – Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, în Dosarul nr. 1.741/117/2024.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, ce a fost comunicat părţilor, conform dispoziţiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă; părţile nu au depus puncte de vedere asupra chestiunii de drept.

De asemenea, referă asupra faptului că au fost transmise de către instanţele naţionale hotărâri judecătoreşti şi opinii teoretice exprimate de judecători în materia ce face obiectul sesizării, iar Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui recurs în interesul legii cu privire la această problemă de drept.

În urma deliberărilor, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării privind pronunţarea unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării

Tribunalul Cluj – Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale a dispus în Dosarul nr. 1.741/117/2024, prin încheierea din 18 septembrie 2024, îndreptată ulterior prin încheierea din data de 14.10.2024, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluţionarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a proceselor privind prestaţii de asigurări sociale (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024), în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: Dacă se impune revizuirea unei pensii stabilite printr-o decizie din data de 1 iunie 2009, cu luarea în calcul a unui stagiu complet de cotizare de 20 de ani şi a punctajului anual aferent acestui stagiu de cotizare, în raport cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, aprobate cu completări prin Legea nr. 78/2005, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 4/2005), şi ale Hotărârii Guvernului nr. 1.550/2004 privind efectuarea operaţiunilor de evaluare în vederea recalculării pensiilor din sistemul public, stabilite în fostul sistem al asigurărilor sociale de stat potrivit legislaţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001, în conformitate cu principiile Legii nr. 19/2000, cu modificările şi completările ulterioare (Hotărârea Guvernului nr. 1.550/2004, în condiţiile în care raportarea a fost făcută la un stagiu total de cotizare realizat şi nu la stagiul de cotizare de 20 de ani. Se impune determinarea stagiului de cotizare aplicabil la calcularea pensiei, ţinând cont de legea în vigoare la momentul pensionării.

Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 30 septembrie 2024, cu nr. 2.097/1/2024, termenul de judecată fiind stabilit la 9 decembrie 2024. II. Norma de drept intern ce formează obiectul sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la pronunţarea unei hotărâri prealabile

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, aprobată cu completări prin Legea nr. 78/2005, cu modificările şi completările ulterioare Art. 1. – „Pensiile din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, stabilite în baza legislaţiei în vigoare anterior datei de 1 aprilie 2001, se recalculează în condiţiile prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă”. Art. 2. – „(1) Recalcularea prevăzută la art. 1 se efectuează prin determinarea punctajului mediu anual şi a cuantumului fiecărei pensii, cu respectarea prevederilor Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi a prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă”. Art. 4. – „(1) Determinarea punctajului mediu anual şi a cuantumului fiecărei pensii se face pe baza datelor, elementelor şi informaţiilor din documentaţiile de pensie aflate în păstrarea caselor teritoriale de pensii, cu respectarea prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 1.550/2004 privind efectuarea operaţiunilor de evaluare în vederea recalculării pensiilor din sistemul public, stabilite în fostul sistem al asigurărilor sociale de stat potrivit legislaţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001, în conformitate cu principiile Legii nr. 19/2000”.

Hotărârea Guvernului nr. 1.550/2004 privind efectuarea operaţiunilor de evaluare în vederea recalculării pensiilor din sistemul public, stabilite în fostul sistem al asigurărilor sociale de stat potrivit legislaţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001, în conformitate cu principiile Legii nr. 19/2000, cu modificările şi completările ulterioare Art. 1. – „Începând cu data de 1 octombrie 2004 pensiile din sistemul public, stabilite în fostul sistem al asigurărilor sociale de stat potrivit legislaţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001, vor fi evaluate în vederea recalculării în conformitate cu principiile Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare”. Art. 2. – „(1) Evaluarea se va efectua prin determinarea punctajului mediu anual aferent fiecărei pensii aflate în plată sau cuvenite, în conformitate cu prevederile legale”. Art. 3. – „Metodologia de efectuare a evaluării prevăzute la art. 1 este cuprinsă în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre”. III. Expunerea succintă a procesului

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 29 martie 2024 pe rolul Tribunalului Cluj – Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, cu nr. 1.741/117/2024, reclamantul a chemat în judecată pârâta Casa Judeţeană de Pensii C, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună obligarea pârâtei la revizuirea pensiei stabilite prin Decizia nr. xxxxxx din 1 iunie 2009, cu luarea în calcul a stagiului complet de cotizare de 20 de ani şi a punctajului anual aferent acestui stagiu de cotizare, în raport cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 4/2005 şi ale Hotărârii Guvernului nr. 1.550/2004; obligarea pârâtei la plata diferenţei de pensie astfel rezultate începând cu 1 ianuarie 2021, la care să fie calculată dobânda legală de la scadenţă şi până la plata efectivă, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, a arătat, în esenţă, că la data de 1 iunie 2009 i-a fost admisă cererea privind acordarea pensiei pentru munca depusă şi limită de vârstă, cu un stagiu de cotizare de 48 de ani şi 21 de zile, din care 25 de ani, 6 luni şi 21 de zile numai în grupa I de muncă. Prin decizia mai sus indicată, a fost stabilit în mod eronat cuantumul pensiei, întrucât raportarea a fost făcută la un stagiu total de cotizare realizat, nu la stagiul de cotizare de 20 de ani.

Problema de drept constând în determinarea stagiului complet de cotizare aplicabil la calcularea pensiei (stagiu de cotizare de 20 de ani şi nu stagiu total de cotizare de 45 de ani) a fost dezlegată, cu forţă obligatorie, prin Decizia nr. 40 din 22 septembrie 2008, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţiile Unite, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 334 din 20 mai 2009 (Decizia nr. 40 din 22 septembrie 2008), şi Decizia nr. 11 din 25 mai 2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 522 din 14 iulie 2015 (Decizia nr. 11 din 25 mai 2015). Conform acestor decizii, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual, pentru persoanele ale căror drepturi la pensie s-au deschis în intervalul 1 iulie 1977-31 martie 2001 şi care şi-au desfăşurat activitatea în grupe speciale de muncă, este cel reglementat de art. 14 din Legea nr. 3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat şi asistenţă socială, cu modificările ulterioare (Legea nr. 3/1977). Astfel, în ipoteza celor care au lucrat 20 de ani în grupa I de muncă sau cel puţin 25 de ani în grupa a II-a de muncă, rezultă o vechime [adică un stagiu de cotizare în sensul art. 160 alin. (1) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 19/2000)] de 20 de ani, respectiv 25 de ani în cazul celor ce au lucrat în grupa a II-a de muncă.

Aşa cum a apreciat instanţa supremă, persoanelor pensionate sub imperiul Legii nr. 3/1977 nu li se poate aplica retroactiv stagiul complet de cotizare mai mare de 20 de ani, prevăzut de Legea nr. 19/2000.

Dreptul reclamantului, a cărui pensie a fost stabilită în baza Legii nr. 19/2000, la corectarea erorii de calcul al pensiei (constând în nerespectarea stagiului complet de cotizare stabilit prin deciziile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 40 din 22 septembrie 2008 şi nr. 11 din 25 mai 2015) s-a născut anterior intrării în vigoare a Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 263/2010).

În acest context, legea nouă (Legea nr. 263/2010) nu prevede nicidecum interdicţia corectării erorilor de calcul ivite anterior, care sunt perpetuate şi se reflectă în cuantumul actual al pensiilor lunare. Dimpotrivă, atât art. 89 alin. (1) din Legea nr. 19/2000, cât şi art. 107 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 menţin continuitatea procedurii de revizuire a pensiilor în scopul înlăturării erorilor apărute în practică, repercutate asupra fiecărei pensii lunare. Mai mult, Legea nr. 263/2010 nu a modificat modul de stabilire a pensiilor aflate în plată la data de 31 decembrie 2010 şi nu a dispus nicio recalculare din oficiu în baza unui nou algoritm.

Pârâta a depus întâmpinare, prin care a arătat că solicitarea este nefondată, întrucât reclamantul este beneficiarul unei pensii pentru munca depusă şi limită de vârstă, stabilită iniţial prin Decizia nr. xxxxxx din 1 iunie 2009, emisă în baza Legii nr. 19/2000, aşa cum i s-a comunicat prin adresa de răspuns din 22 martie 2024.

La termenul din 18 septembrie 2024, instanţa de trimitere, din oficiu, a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, cu dezlegarea problemei de drept menţionate, precum şi suspendarea cauzei. IV. Motivele de admisibilitate reţinute de titularul sesizării

Tribunalul, invocând dispoziţiile art. 2 alin. (1) şi ale art. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, precum şi preambulul acestui act normativ, a apreciat că singura condiţie de admisibilitate a unei astfel de sesizări, în materia litigiilor privind stabilirea şi/sau plata drepturilor de natură salarială sau de pensie ale personalului plătit din fonduri publice, este ca Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat asupra chestiunii de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea procesului, iar această chestiune de drept să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

Odată verificată îndeplinirea acestei condiţii, sesizarea este obligatorie, având în vedere modalitatea de formulare a textului: „completul de judecată învestit cu soluţionarea cauzei în primă instanţă sau în calea de atac (…) va solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată”.

Tribunalul a constatat îndeplinite condiţiile art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, astfel încât a apreciat că se impune sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru lămurirea chestiunii de drept anterior amintite.

Dezlegarea chestiunii de drept a fost considerată esenţială pentru soluţionarea cauzei, în sensul că demersul reclamantului ar putea fi validat, în funcţie şi de circumstanţele litigiului, dacă se va aprecia că se impune revizuirea unei pensii stabilite printr-o decizie din anul 2009, cu luarea în calcul a unui stagiu complet de cotizare de 20 de ani şi a punctajului anual aferent acestui stagiu de cotizare în raport cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 4/2005 şi ale Hotărârii Guvernului nr. 1.550/2004, în condiţiile în care raportarea a fost făcută la un stagiu total de cotizare realizat şi nu la stagiul de cotizare de 20 de ani. Se impune determinarea stagiului de cotizare aplicabil la calcularea pensiei, ţinând cont de legea în vigoare la momentul pensionării.

În situaţia în care se va considera că nu se impune revizuirea în acest sens, ţinând cont de circumstanţele prezentate, soluţia instanţei ar fi diferită.

Instanţa de trimitere a constatat că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat asupra acestei chestiuni de drept, care nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare. V. Punctele de vedere ale părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Părţile nu au prezentat un punct de vedere, nici în faţa instanţei de trimitere şi nici după comunicarea raportului întocmit de judecătorii-raportori, în condiţiile art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă. VI. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea unor chestiuni de drept

Completul de judecată învestit cu soluţionarea cauzei în Dosarul nr. 1.741/117/2024 a apreciat că aspectele care se impun a fi lămurite în prezenta cauză ar putea primi o posibilă interpretare, prin raportare la dispoziţiile legii în vigoare la momentul pensionării reclamantului, respectiv Legea nr. 19/2000.

Invocând dispoziţiile art. 41 alin. (1)-(4) şi ale art. 42 alin. (1) din Legea nr. 19/2000, a reţinut că prin aplicarea acestor texte raportate la anexa nr. 3 din aceeaşi lege, reclamantul a beneficiat de reducerea vârstei de pensionare de la 65 de ani la 54 de ani şi o lună şi de acordarea unui punctaj suplimentar pentru grupe/condiţii de muncă de 16,76166 puncte. Or, beneficiind în acest mod de efectele Legii nr. 19/2000, la o analiză preliminară se pare că acesta nu ar putea obţine luarea în calcul a unui stagiu complet de cotizare de 20 de ani.

Dincolo de acest punct de vedere preliminar, urmează ca la deliberare, în funcţie de soluţia pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie asupra chestiunii de drept, de probele administrate pe parcursul procesului şi de toate circumstanţele litigiului, să fie pronunţată soluţia în cauză. VII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie

La solicitarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, instanţele naţionale au comunicat hotărâri judecătoreşti şi opinii teoretice exprimate de judecători în problema de drept ce face obiectul sesizării.

Astfel, practica judiciară pertinentă transmisă de către majoritatea curţilor de apel şi opiniile exprimate de cele mai multe dintre colectivele de judecători sunt în sensul că nu se impune revizuirea unei pensii stabilite în condiţiile vizate de sesizare, întrucât aceste acte normative nu sunt aplicabile dacă dreptul la pensie a fost stabilit la data de 1 iunie 2009, sub imperiul Legii nr. 19/2000.

S-a arătat astfel că, în cazul unei pensii stabilite printr-o decizie din data de 1 iunie 2009, sunt inaplicabile dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 4/2005, deoarece dreptul la pensie nu s-a deschis anterior datei de 1 aprilie 2001, astfel cum este configurat domeniul de aplicare a ordonanţei de urgenţă prin art. 1 din acest act normativ.

Pentru aceleaşi motive vizând limitele domeniului de aplicare, nici Hotărârea Guvernului nr. 1.550/2004 nu este aplicabilă atunci când dreptul la pensie a fost stabilit în anul 2009, date fiind dispoziţiile art. 1 alin. (1) din actul normativ.

Totodată, s-a arătat că din analiza Deciziei nr. 11 din 25 mai 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie rezultă că utilizarea stagiului complet de cotizare de 20 de ani se poate realiza doar în situaţia persoanelor al căror drept de pensie s-a deschis în perioada 1 iunie 1977-31 martie 2001. Cu alte cuvinte, acest stagiu se reţine pentru persoanele care aveau vocaţia de a se pensiona în perioada menţionată, îndeplinind cumulativ atât condiţiile de stagiu, cât şi pe cele de vârstă.

Cu privire la determinarea stagiului de cotizare aplicabil la calcularea pensiei, ţinând cont de legea în vigoare la momentul pensionării, magistraţii au arătat că este incidentă Decizia nr. 4 din 4 aprilie 2011, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 349 din 19 mai 2011 (Decizia nr. 4 din 4 aprilie 2011), prin care s-a statuat că modalitatea de stabilire a vârstei standard de pensionare şi a stagiului complet de cotizare utilizate pentru determinarea punctajului mediu anual în operaţiunile de calculare a pensiilor din sistemul public, pentru persoane ale căror drepturi s-au deschis începând cu data de 1 aprilie 2001 şi care beneficiază de reducerea vârstei de pensionare potrivit legii, se realizează prin raportare la dispoziţiile anexei nr. 3 la Legea nr. 19/2000, în sensul că beneficiază de reducerea vârstelor standard de pensionare care se determină în funcţie de data formulării cererii de pensionare.

În acest sens sunt sentinţele civile definitive nr. 1.022 din 7 septembrie 2021 şi nr. 1.371 din 20 octombrie 2021 ale Tribunalului Hunedoara – Secţia I civilă, sentinţele civile nr. 5.110 din 29 septembrie 2023 şi nr. 5.113 din 29 septembrie 2023 ale Tribunalului Bucureşti – Secţia a VII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, definitive prin deciziile nr. 2.586 din 24 mai 2024, respectiv nr. 2.365 din 14 mai 2024 ale Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Sentinţa civilă nr. 309 din 20 martie 2024 a Tribunalului Buzău – Secţia I civilă, Sentinţa civilă nr. 1.365 din 11 decembrie 2023 a Tribunalului Suceava – Secţia I civilă, definitivă prin Decizia civilă nr. 486 din 18 aprilie 2024 a Curţii de Apel Suceava – Secţia I civilă sau Sentinţa civilă nr. 474 din 23 aprilie 2024 a Tribunalului Suceava – Secţia I civilă, aflată în apel, precum şi opiniile judecătorilor din cadrul Tribunalului Bucureşti, Curţii de Apel Iaşi, Curţii de Apel Ploieşti, Tribunalului Buzău, Curţii de Apel Braşov sau Curţii de Apel Suceava.

Celelalte curţi de apel fie au identificat practică judiciară irelevantă, întrucât privea persoane pensionate anterior intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000, fie au comunicat puncte de vedere grefate pe aceeaşi ipoteză distinctă a pensionării înainte de data de 1.04.2001.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că la nivelul Secţiei judiciare – Serviciul judiciar civil nu se verifică în prezent practică judiciară în vederea promovării unui recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizărilor. VIII. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în mecanismele de unificare a practicii

Prin Decizia nr. 40 din 22 septembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 334 din 20 mai 2009, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţiile Unite a statuat că: ” Dispoziţiile art. 77 alin. (2) raportat la art. 43 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale se interpretează în sensul că stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 1 iulie 1977-31 martie 2001 şi care şi-au desfăşurat activitatea în grupe speciale de muncă este cel reglementat de art. 14 din Legea nr. 3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat şi asistenţă socială”.

Prin Decizia nr. 4 din 4 aprilie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 349 din 19 mai 2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii a stabilit că: ” Modalitatea de stabilire a vârstei standard de pensionare şi a stagiului complet de cotizare utilizate pentru determinarea punctajului mediu anual în operaţiunile de calculare a pensiilor din sistemul public, pentru persoane ale căror drepturi s-au deschis începând cu data de 1 aprilie 2001 şi care beneficiază de reducerea vârstei de pensionare potrivit legii, se realizează prin raportare la dispoziţiile anexei nr. 3 la Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, în sensul că beneficiază de reducerea vârstelor standard de pensionare care se determină în funcţie de data formulării cererii de pensionare”.

Prin Decizia nr. 11 din 25 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 522 din 14 iulie 2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii a decis următoarele: ” (…) în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 2 alin. (1), art. 4 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, aprobată prin Legea nr. 78/2005, cu modificările şi completările ulterioare, coroborate cu prevederile art. 2 alin. (1) şi (3) din anexa la Hotărârea Guvernului nr. 1.550/2004 de aprobare a Normelor metodologice de evaluare a pensiilor din sistemul public, stabilite în fostul sistem al asigurărilor sociale de stat potrivit legislaţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001, în vederea recalculării în conformitate cu principiile Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 1 iulie 1977-31 martie 2001 este: – 20 de ani în cazul celor care au lucrat efectiv în grupa I de muncă; şi – 25 de ani în cazul celor care au lucrat efectiv în grupa a II-a de muncă, conform art. 14 din Legea nr. 3/1977, cu modificările şi completările ulterioare; – 30 de ani (în cazul bărbaţilor) şi 25 de ani (în cazul femeilor), pentru cei care au lucrat efectiv în grupa a III-a de muncă, potrivit art. 8 alin. (1) din Legea nr. 3/1977, cu modificările şi completările ulterioare”.

Prin Decizia nr. 69 din 15 octombrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1037 din 6 decembrie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a stabilit că: ” În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 169 1 alin. (3) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, introdus prin Legea nr. 192/2015 pentru completarea acestei legi, sintagma «stagiile complete de cotizare prevăzute de lege, corespunzătoare fiecărei situaţii» se referă la legea în vigoare la data recalculării pensiei prin acordarea majorării de punctaj, respectiv la Legea nr. 263/2010″.

Prin Decizia nr. 17 din 23 octombrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1129 din 14 decembrie 2023, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii a statuat că: ” Prevederile art. 169 1 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, nu înlătură şi nu împiedică revizuirea drepturilor de pensie cu aplicarea dispoziţiilor art. 2 alin. (1) şi art. 4 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, aprobată cu completări prin Legea nr. 78/2005, cu modificările şi completările ulterioare, coroborate cu dispoziţiile art. 2 alin. (1) şi (3) din anexa la Hotărârea Guvernului nr. 1.550/2004 privind efectuarea operaţiunilor de evaluare în vederea recalculării pensiilor din sistemul public, stabilite în fostul sistem al asigurărilor sociale de stat potrivit legislaţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001, în conformitate cu principiile Legii nr. 19/2000, cu modificările şi completările ulterioare, în interpretarea dată acestor texte prin Decizia nr. 11 din 25 mai 2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 522 din 14 iulie 2015″. IX. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale

Curtea Constituţională nu s-a pronunţat asupra constituţionalităţii dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 4/2005 sau ale Hotărârii Guvernului nr. 1.550/2004 din perspectiva problemelor vizate de sesizare. X. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au constatat că nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate a sesizării, prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, în sensul că lipseşte cerinţa existenţei unei chestiuni de drept reale, dificile, fiind evident sensul clar, lipsit de echivoc al dispoziţiilor legale supuse interpretării. XI. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Examinând sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorii-raportori şi chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, constată următoarele:

Admisibilitatea sesizării va fi circumscrisă atât condiţiilor speciale instituite prin dispoziţiile art. 1 şi 2 ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, cât şi celor ce decurg din cuprinsul art. 519 şi 520 din Codul de procedură civilă, a căror incidenţă este atrasă ca efect al normei de trimitere din art. 4 al ordonanţei de urgenţă la prevederile Codului de procedură civilă, cu ale cărei dispoziţii arată că se completează.

În lumina acestor dispoziţii legale, condiţiile de admisibilitate ale unei sesizări formulate în baza Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 sunt circumscrise următoarelor elemente: – existenţa unei cauze în curs de judecată care să privească fie stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/şi cele privind raporturile de muncă şi de serviciu ale acestui personal, fie stabilirea şi/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv cele rezultate din actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/şi cele privind alte prestaţii de asigurări sociale ale personalului plătit din fonduri publice, indiferent de natura şi obiectul proceselor, de calitatea părţilor ori de instanţa competentă să le soluţioneze (de dreptul muncii, de contencios administrativ şi fiscal); – instanţa de trimitere să judece cauza în primă instanţă ori în calea de atac; – sesizarea să privească o chestiune de drept; – soluţionarea pe fond a cauzei să depindă de lămurirea chestiunii de drept; – chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

Evaluând elementele sesizării, se reţine că aceasta provine dintr-un litigiu având ca obiect recalcularea unei pensii stabilite în temeiul Legii nr. 19/2000, litigiu care se înscrie în domeniul de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, astfel cum este acesta descris prin art. 1 alin. (1) şi (2) din actul normativ menţionat.

Tribunalul este învestit cu soluţionarea acestei cauze în primă instanţă, în virtutea competenţei sale legale conturate prin dispoziţiile art. 152 şi 153 din Legea nr. 263/2010, în vigoare la momentul formulării cererii de chemare în judecată.

În mod neîndoielnic, chestiunea sesizată este chiar cea dedusă judecăţii în cauza cu soluţionarea căreia instanţa de judecată a fost învestită, verificându-se astfel şi condiţia de admisibilitate a legăturii de determinare, anume ca de chestiunea sesizată să depindă soluţionarea pe fond a litigiului.

De asemenea, nu a făcut obiectul statuării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare chestiunea de drept sesizată, relativă la îndreptăţirea persoanelor ale căror drepturi la pensie s-au deschis în temeiul Legii nr. 19/2000 de a le fi calculat cuantumul pensiei prin raportare la stagiul complet de cotizare redus reglementat prin dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 4/2005 şi ale Hotărârii Guvernului nr. 1.550/2004, astfel cum au fost interpretate prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 11 din 25 mai 2015.

Cât priveşte condiţia distinctă de admisibilitate ca sesizarea să privească o „chestiune de drept”, aceasta necesită o privire aparte asupra încheierii de sesizare (în forma îndreptată) a cărei motivare este rezumată la evocarea minimală a condiţiilor de admisibilitate prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, instanţa considerând sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pe calea mecanismului dezlegării chestiunii de drept ca fiind obligatorie, necircumscrisă condiţiei „dificultăţii chestiunii de drept” şi expunând punctul de vedere propriu asupra problemei sesizate.

Admisibilitatea învestirii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu pronunţarea unei hotărâri prealabile în temeiul art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 nu poate fi însă desprinsă de condiţia existenţei unei chestiuni reale, veritabile de drept care să necesite recurgerea la mecanismul hotărârii prealabile, nefiind posibilă învestirea instanţei supreme asupra oricărei chestiuni de drept subsumate cauzei acţiunii deduse judecăţii instanţei de trimitere. O interpretare contrară ar rezuma rolul instanţelor de drept comun la o simplă şi mecanică activitate „de trimitere” şi de „preluare” apoi, în hotărârile acestora, a dezlegărilor date în mecanismul hotărârii prealabile, în timp ce Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie i-ar atribui funcţii similare instanţei care judecă prin delegare.

Expunerea de motive din cuprinsul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 – care evocă nevoia clarificării, încă dintr-o fază incipientă, a chestiunilor dificile de drept -, dar şi norma de trimitere din cuprinsul art. 4 al ordonanţei de urgenţă, în virtutea căreia dispoziţiile acesteia se completează cu prevederile Codului de procedură civilă, îndreptăţesc concluzia că interpretarea literală şi izolată a dispoziţiilor art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, în sensul că nu s-ar impune condiţia existenţei unei reale chestiuni de drept asupra căreia urmează a se pronunţa instanţa supremă, nu este conformă literei şi spiritului actului normativ.

Sintagma „chestiune de drept” nu poate fi sinonimă cauzei acţiunii, ci are un caracter autonom, iar condiţiile ce trebuie verificate pentru constatarea existenţei ei sunt cele conturate în jurisprudenţa dezvoltată în aplicarea dispoziţiilor art. 519 şi 520 din Codul de procedură civilă. Cerinţa ca dezlegarea problemei de drept să reflecte o dificultate considerabilă este subsumată logic condiţiilor de admisibilitate ale sesizărilor formulate atât în temeiul prevederilor art. 519 din Codul de procedură civilă, cât şi în temeiul art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, de vreme ce prin aceste mecanisme instanţa supremă realizează nemijlocit funcţia de asigurare a unei jurisprudenţe unitare, hotărârea prealabilă reprezentând un mijloc eficient de a preveni apariţia practicii neuniforme, în contextul în care instanţele de trimitere se confruntă cu chestiuni de drept ce au aptitudinea de a constitui izvor al jurisprudenţei neunitare, prin caracterul neclar, incomplet sau echivoc al normelor în analiză.

În acest context, rămân valabile cazurile incontestabile în care s-a stabilit că nu se verifică condiţia dificultăţii chestiunii de drept, conturate în jurisprudenţa Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept sesizat în temeiul art. 519 şi 520 din Codul de procedură civilă, cum ar fi: a) claritatea normei, când aplicarea corectă a dreptului se impune într-un mod atât de evident, încât nu lasă loc de îndoială cu privire la modul de soluţionare a întrebării adresate; b) când se solicită instanţei supreme determinarea chiar a normei juridice aplicabile unui raport juridic, atribut ce intră şi trebuie să rămână în sfera de competenţă a instanţei de judecată; c) când chestiunea de drept a cărei dezlegare se solicită şi-a clarificat înţelesul în practica judiciară, din hotărârile cercetate rezultând că normele de drept în discuţie au primit, într-o majoritate covârşitoare, aceeaşi interpretare; d) când pe calea hotărârii prealabile se solicită completarea legii; e) când se solicită lămurirea unor aspecte ce se regăsesc tranşate în jurisprudenţa constantă şi clară a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, a Curţii Europene a Drepturilor Omului, a Curţii Constituţionale ori a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Prin raportare la aceste exigenţe expuse, se constată că sesizarea formulată nu întruneşte condiţia de admisibilitate de a privi „o chestiune de drept” care să fie reală, generată de nevoia lămuririi sensului şi înţelesului unei norme de drept imperfecte, lacunare sau neclare, apte să devină sursă a unor interpretări divergente şi, pe cale de consecinţă, a unei jurisprudenţe neunitare, date fiind argumentele care succed.

Astfel, în esenţă, chestiunea de drept obiect al prezentei sesizări vizează îndreptăţirea persoanelor ale căror drepturi la pensie s-au deschis în temeiul Legii nr. 19/2000, dar care au desfăşurat (şi) activităţi în locuri încadrate în grupa I de muncă, potrivit legislaţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001, de a le fi calculat cuantumul pensiei prin raportare la stagiul complet de cotizare redus, de 20 de ani, reglementat de dispoziţiile art. 2 alin. (1) şi art. 4 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 4/2005, coroborate cu dispoziţiile art. 2 alin. (1) şi (3) din anexa la Hotărârea Guvernului nr. 1.550/2004, astfel cum au fost interpretate prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 11 din 25 mai 2015.

Preliminar, se impune a se menţiona faptul că, deşi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 4/2005 şi Hotărârea Guvernului nr. 1.550/2004 sunt în prezent abrogate prin dispoziţiile art. 196 lit. n), respectiv lit. p) din Legea nr. 263/2010 (lege în vigoare la momentul declanşării litigiului), „şi în prezent este posibilă aplicarea dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 4/2005, aprobate cu completări prin Legea nr. 78/2005, cu modificările şi completările ulterioare, în procesele declanşate în condiţiile arătate, chiar dacă acest act normativ este abrogat, întrucât evaluarea în vederea recalculării şi recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat stabilite în baza legislaţiei în vigoare anterior datei de 1 aprilie 2001 (aşadar, în baza Legii nr. 3/1977, cu modificările şi completările ulterioare), în mod necesar trebuie a fi realizate în baza Hotărârii Guvernului nr. 1.550/2004, cu modificările şi completările ulterioare, şi Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 4/2005, aprobată cu completări prin Legea nr. 78/2005, cu modificările şi completările ulterioare, întrucât raportul juridic de drept material este guvernat de aceste norme” (paragraful 9.2 din Decizia nr. 11 din 25 mai 2015).

Convergent, prin paragraful 113 din Decizia nr. 17 din 23 octombrie 2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, s-a arătat în privinţa aceloraşi două acte normative invocate în fundamentarea chestiunii de drept prezente, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 4/2005 şi Hotărârea Guvernului nr. 1.550/2004, că „nu se poate considera că pentru revizuirea deciziilor de pensie din perioada de referinţă ele nu mai pot fi incidente. Astfel, abrogarea dispoziţiilor legale în discuţie relevă funcţia acestui instrument de tehnică legislativă, aceea de asanare a legislaţiei şi nicidecum negarea efectelor viitoare ale aplicării lor în procedura de recalculare, potrivit principiului tempus regit actum”.

În egală măsură, nici faptul abrogării Legii nr. 19/2000 (sub imperiul căreia a fost emisă decizia de pensionare a reclamantului) prin art. 196 din Legea nr. 263/2010 nu determină lipsa sa de actualitate în algoritmul juridic determinat de sesizare. Concluzia se impune întrucât prin cererea de chemare în judecată se solicită rezolvarea unui raport juridic guvernat, în temeiul principiului tempus regit actum, de prevederile acestui act normativ, astfel cum de altfel instanţa de trimitere însăşi a apreciat, la rândul ei, în finalul sesizării trimise: „Se impune determinarea stagiului de cotizare aplicabil la calcularea pensiei, ţinând cont de legea în vigoare la momentul pensionării”.

De altfel, inclusiv art. 150 din Legea nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii (actul normativ actual în materie, prin care s-a abrogat Legea nr. 263/2010) statuează: „Litigiile care se referă la drepturile ce fac obiectul prezentei legi, aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti la data intrării în vigoare a acesteia, se vor judeca potrivit legii în baza căreia a fost stabilit dreptul”.

Grefat aşadar pe aceste constatări cu caracter prealabil, se observă de principiu că, astfel cum prin chiar Decizia nr. 11 din 25 mai 2015 (paragraful 9.2) se reţine, „aplicarea principiului fundamental de drept tempus regit actum presupune că dreptul la pensie de asigurări sociale de stat se stabileşte faţă de condiţiile prevăzute de actul normativ în vigoare la data deschiderii dreptului la pensie, aspect confirmat de jurisprudenţa instanţelor naţionale, de jurisprudenţa Curţii Constituţionale, precum şi de jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului; în consecinţă, ca regulă (excepţia fiind actele normative speciale), condiţiile înscrierii la dreptul la pensie pentru cei al căror drept s-a deschis în intervalul 1 iulie 1977-31 martie 2001 sunt cele prevăzute de legea în vigoare la data pensionării, anume Legea nr. 3/1977, cu modificările şi completările ulterioare, cei pensionaţi după intrarea în vigoare a Legii nr. 19/2000, cu modificările şi completările ulterioare, dobândesc dreptul la pensie în condiţiile prevăzute de Legea nr. 19/2000, cu modificările şi completările ulterioare (situaţie valabilă pentru intervalul 1 aprilie 2001-31 decembrie 2010), în timp ce după intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010, cu modificările şi completările ulterioare (1 ianuarie 2011), se vor supune condiţiilor prevăzute de cel din urmă act normativ”.

Legea nr. 19/2000, sub imperiul căreia a fost deschis dreptul la pensie al reclamantului, cuprinde în cadrul său dispoziţii juridice (a se vedea inter alia art. 41-48 1 , art. 78 2 , art. 167 1 sau anexele nr. 3, nr. 4 sau nr. 5 ale legii) care reglementează situaţia persoanelor ce au lucrat în condiţii deosebite sau în condiţii speciale de muncă, inclusiv tipologia celor ce au desfăşurat activităţi în locuri încadrate în grupa I sau grupa a II-a de muncă, potrivit legislaţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001, stabilind în favoarea acestora măsuri precum ar fi reducerea vârstelor standard de pensionare sau majorarea punctelor anuale.

Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 4 din 4 aprilie 2011, pronunţată în interesul legii, confirmă că „Modalitatea de stabilire a vârstei standard de pensionare şi a stagiului complet de cotizare utilizate pentru determinarea punctajului mediu anual în operaţiunile de calculare a pensiilor din sistemul public, pentru persoane ale căror drepturi s-au deschis începând cu data de 1 aprilie 2001 şi care beneficiază de reducerea vârstei de pensionare potrivit legii, se realizează prin raportare la dispoziţiile anexei nr. 3 la Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, în sensul că beneficiază de reducerea vârstelor standard de pensionare care se determină în funcţie de data formulării cererii de pensionare”.

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 4/2005 vizează, astfel cum rezultă în mod expres din însuşi titlul său, recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, ordonanţa fiind emisă potrivit preambulului acesteia, „În vederea susţinerii măsurilor de reformare a sistemului de pensii prevăzute în Programul de guvernare, respectiv urgentarea procesului de recalculare a tuturor pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, stabilite în baza legislaţiei în vigoare anterior datei de 1 aprilie 2001, aflate în plată, astfel încât să fie respectat principiul «la condiţii egale de pensionare, pensii egale, indiferent de anul ieşirii la pensie», precum şi pentru asigurarea cadrului legal necesar recalculării pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, elemente care vizează interesul public şi constituie situaţii de urgenţă”.

Domeniul de aplicare a ordonanţei de urgenţă a fost delimitat astfel, prin art. 1: „Pensiile din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, stabilite în baza legislaţiei în vigoare anterior datei de 1 aprilie 2001, se recalculează în condiţiile prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă”.

Hotărârea nr. 1.550/2004 a fost elaborată de Guvernul României în vederea efectuării operaţiunilor de evaluare în vederea recalculării pensiilor din sistemul public, stabilite în fostul sistem al asigurărilor sociale de stat potrivit legislaţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001, în conformitate cu principiile Legii nr. 19/2000, ea cuprinzând Norma metodologică din 23.09.2004 de evaluare a pensiilor din sistemul public, stabilite în fostul sistem al asigurărilor sociale de stat potrivit legislaţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001, în vederea recalculării în conformitate cu principiile Legii nr. 19/2000.

Prin Decizia nr. 11 din 25 mai 2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat în mod obligatoriu că „în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 2 alin. (1), art. 4 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, aprobată cu completări prin Legea nr. 78/2005, cu modificările şi completările ulterioare, coroborate cu prevederile art. 2 alin. (1) şi (3) din anexa la Hotărârea Guvernului nr. 1.550/2004 de aprobare a Normelor metodologice de evaluare a pensiilor din sistemul public, stabilite în fostul sistem al asigurărilor sociale de stat potrivit legislaţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001, în vederea recalculării în conformitate cu principiile Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 1 iulie 1977-31 martie 2001 este: – 20 de ani în cazul celor care au lucrat efectiv în grupa I de muncă; şi – 25 de ani în cazul celor care au lucrat efectiv în grupa a II-a de muncă, conform art. 14 din Legea nr. 3/1977, cu modificările şi completările ulterioare; – 30 de ani (în cazul bărbaţilor) şi 25 de ani (în cazul femeilor), pentru cei care au lucrat efectiv în grupa a III-a de muncă, potrivit art. 8 alin. (1) din Legea nr. 3/1977, cu modificările şi completările ulterioare”.

În cadrul Deciziei în interesul Legii nr. 40 din 22 septembrie 2008, invocate de asemenea, de reclamant în cuprinsul cererii de chemare în judecată în fundamentarea pretenţiei formulate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit: „Dispoziţiile art. 77 alin. (2) raportat la art. 43 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale se interpretează în sensul că stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 1 iulie 1977-31 martie 2001 şi care şi-au desfăşurat activitatea în grupe speciale de muncă este cel reglementat de art. 14 din Legea nr. 3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat şi asistenţă socială”.

Or, toţi aceşti vectori juridici identificaţi, de decelare a domeniului de aplicare a actelor normative care circumscriu prezenta sesizare, sunt de natură în mod conjugat să nu califice întrebarea instanţei de trimitere ca fiind una privitoare la o „chestiune de drept” reală, aptă să declanşeze mecanismul de intervenţie a instanţei supreme în asigurarea unei jurisprudenţe uniforme, câtă vreme ei descriu cu suficientă claritate ipoteza de aplicare a normelor care prevăd dreptul disputat, respectiv apartenenţa la consorţiul beneficiarilor de pensie ale căror drepturi aferente s-au deschis în intervalul 1 iulie 1977-31 martie 2001.

Jurisprudenţa naţională pertinentă transmisă de curţile de apel şi punctele de vedere exprimate de colectivele de magistraţi asupra problemei de drept subliniază concluzia configurată. Astfel, în mod unanim practica judiciară înaintată ilustrează adoptarea unei soluţii unice în privinţa acestui tip de acţiuni, justificate unanim prin prisma algoritmului juridic configurat de vectorii de rezolvare anterior identificaţi (exempli gratia: sentinţele civile definitive nr. 1.022 din 7 septembrie 2021 şi nr. 1.371 din 20 octombrie 2021 ale Tribunalului Hunedoara – Secţia I civilă, sentinţele civile nr. 5.110 din 29 septembrie 2023 şi nr. 5.113 din 29 septembrie 2023 ale Tribunalului Bucureşti – Secţia a VII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, definitive prin deciziile nr. 2.586 din 24 mai 2024, respectiv nr. 2.365 din 14 mai 2024 ale Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Sentinţa civilă nr. 309 din 20 martie 2024 a Tribunalului Buzău – Secţia I civilă, Sentinţa civilă nr. 1.365 din 11 decembrie 2023 a Tribunalului Suceava – Secţia I civilă, definitivă prin Decizia civilă nr. 486 din 18 aprilie 2024 a Curţii de Apel Suceava – Secţia I civilă sau Sentinţa civilă nr. 474 din 23 aprilie 2024 a Tribunalului Suceava – Secţia I civilă, aflată în apel). În aceeaşi direcţie sunt şi opiniile exprimate de colectivele de judecători din cadrul Tribunalului Bucureşti, Curţii de Apel Iaşi, Curţii de Apel Ploieşti, Tribunalului Buzău, Curţii de Apel Braşov sau Curţii de Apel Suceava.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept constată faptul că nici la nivelul jurisprudenţei dezvoltate pe marginea aces