ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Decizia nr. 112/2025

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluționarea Dosarului nr. 2.393/1/2024, la care au fost conexate dosarele nr. 2.394/1/2024 și nr. 2.395/1/2024, a fost constituit conform dispozițiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă și ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 20/2023, cu modificările și completările ulterioare (Regulamentul).

Ședința este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La ședința de judecată participă doamna magistrat-asistent Georgiana Toader, desemnată în conformitate cu dispozițiile art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizările formulate de Tribunalul Botoșani - Secția I civilă în dosarele nr. 2.635/40/2023, nr. 2.799/40/2023 și nr. 1.629/40/2023.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, ce a fost comunicat părților, conform dispozițiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă; Liga Sindicatelor din Învățământ Botoșani a depus un punct de vedere.

În urma deliberărilor, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunțare asupra sesizării privind pronunțarea unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul și obiectul sesizării

Tribunalul Botoșani - Secția I civilă a dispus, prin Încheierea din 25 septembrie 2024, în Dosarul nr. 2.635/40/2023, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluționarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum și a proceselor privind prestații de asigurări sociale (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024), în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: Dacă, în interpretarea art. 12 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, începând cu data de 1 ianuarie 2023, salarizarea personalului didactic și a personalului didactic auxiliar din învățământul preuniversitar se stabilește prin înmulțirea coeficienților prevăzuți de anexa nr. I cu salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată stabilit prin hotărâre de Guvern.

Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 28 octombrie 2024, cu nr. 2.393/1/2024, termenul de judecată fiind stabilit la 31 martie 2025.

La data de 30 octombrie 2024, în temeiul dispozițiilor art. 2 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, s-a dispus conexarea la acest dosar a dosarelor nr. 2.394/1/2024 și nr. 2.395/1/2024, ce au ca obiect sesizările formulate de Tribunalul Botoșani - Secția I civilă în Dosarul nr. 2.799/40/2023, respectiv în Dosarul nr. 1.629/40/2023, cu privire la aceeași problemă de drept. II. Norma de drept intern ce formează obiectul sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la pronunțarea unei hotărâri prealabile

Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare " Art. 12. - Modul de stabilire a salariilor de bază, soldelor de funcție/salariilor de funcție, a indemnizațiilor de încadrare și a indemnizațiilor lunare (1) Salariile de bază, soldele de funcție/salariile de funcție, soldele de grad/salariile gradului profesional deținut, gradațiile, soldele de comandă/salariile de comandă, indemnizațiile de încadrare și indemnizațiile lunare se stabilesc potrivit prevederilor prezentei legi și anexelor nr. I-IX, astfel încât, împreună cu celelalte elemente ale sistemului de salarizare, să se încadreze în fondurile aprobate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale și bugetele fondurilor speciale pentru cheltuielile de personal, în vederea realizării obiectivelor, programelor și proiectelor stabilite. (2) Începând cu anul 2023, salariile de bază, soldele de funcție/salariile de funcție și indemnizațiile de încadrare se stabilesc prin înmulțirea coeficienților prevăzuți în anexele nr. I-VIII cu salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată în vigoare." III. Expunerea succintă a procesului

Prin cererile de chemare în judecată înregistrate pe rolul Tribunalului Botoșani - Secția I civilă la data de 6 noiembrie 2023 în Dosarul nr. 2.635/40/2023, la data de 22 noiembrie 2023 în Dosarul cu nr. 2.799/40/2023 și la data de 17 iulie 2023 în Dosarul nr. 1.629/40/2023, reclamanții au chemat în judecată pârâtele - unități de învățământ.

În Dosarul nr. 2.635/40/2023 s-a solicitat obligarea pârâtei la recalcularea salariilor, începând cu data de 1.08.2018 și până la pronunțarea hotărârii, prin punerea în plată a coeficientului de multiplicare stabilit în tabelele din anexa nr. I - Familia ocupațională de funcții bugetare "Învățământ" - cap. I lit. A pct. 2 și 3, respectiv: coeficient 2,49 pentru contabilul șef-administrator financiar de unitate școlară de grad II (față de coeficientul 2,36 pus în plată); coeficient 2,49 pentru secretarul șef de unitate școlară de grad II (față de coeficientul 2,34 pus în plată); obligarea pârâtei la recalcularea salariilor începând cu data de 1.01.2023 și până la data pronunțării hotărârii prin aplicarea dispozițiilor art. 12 alin. (2) din Legea-cadru nr. 153/2017, respectiv prin înmulțirea coeficienților de multiplicare stabiliți (coeficient 2,49 contabilului șef și secretarului șef) cu salariul minim de 3.000 lei stabilit prin Hotărârea Guvernului nr. 1.447/2022 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată; obligarea pârâtei la plata diferențelor dintre salariile stabilite la pct. 1 și 2 și salariile efectiv puse în plată, începând cu 1.08.2018, plus diferențele din actualizare conform indicelui național de inflație și dobândă legală; obligarea părții pârâte la modificarea statului de personal, în sensul majorării salariilor prin respectarea coeficienților de multiplicare din anexa nr. I cap. I lit. A pct. 2 și 3 (începând cu data de 1.08.2018) și prin înmulțirea acestora cu salariul minim pe economie, de 3.000 de lei sau mai mult - în funcție de modificările ce vor din interveni din 1.01.2023 și până la soluționarea cauzei, dar și pe viitor, atât timp cât dispozițiile art. 12 și coeficienții de multiplicare din Legea-cadru nr. 153/2017 vor fi în vigoare; obligarea pârâtei la plata efectivă a salariilor astfel stabilite și pe viitor, atât timp cât dispozițiile art. 12 și/sau coeficienții de multiplicare din Legea-cadru nr. 153/2017 vor fi în vigoare.

În Dosarul nr. 2.799/40/2023 s-a solicitat obligarea pârâtei la recalcularea salariilor, începând cu data de 1.08.2018 și până la pronunțarea hotărârii, prin punerea în plată a coeficientului de multiplicare stabilit în tabelele din anexa nr. I - Familia ocupațională de funcții bugetare "Învățământ" - cap. I lit. A pct. 2 și 3, respectiv: coeficient 2,8 pentru director de unitate școlară de grad I (față de coeficientul 2,56 pus în plată); obligarea părții pârâte la recalcularea salariilor, începând cu data de 1.01.2023 și până la data pronunțării hotărârii, prin aplicarea dispozițiilor art. 12 alin. (2) din Legea-cadru nr. 153/2017, respectiv prin înmulțirea coeficientului de multiplicare de 2,8 cu salariul minim de 3.000 lei stabilit prin Hotărârea Guvernului nr. 1.447/2022; obligarea părții pârâte la plata diferențelor dintre salariile stabilite la pct. 1 și 2 și salariile efectiv puse în plată, începând cu 1.08.2018, plus diferențele din actualizare conform indicelui național de inflație și dobânda legală; obligarea pârâtei la modificarea statului de personal, în sensul majorării salariilor prin respectarea coeficienților de multiplicare din anexa nr. I cap. I lit. A pct. 2 și 3 (începând cu data de 1.08.2018) și prin înmulțirea acestora cu salariul minim pe economie, de 3.000 de lei sau mai mult - în funcție de modificările ce vor interveni din 1.01.2023 și până la soluționarea cauzei, dar și pe viitor, atât timp cât dispozițiile art. 12 și coeficienții de multiplicare din Legea-cadru nr. 153/2017 vor fi în vigoare; obligarea pârâtei la plata efectivă a salariilor astfel stabilite și pe viitor, atât timp cât dispozițiile art. 12 și/sau coeficienții de multiplicare din Legea-cadru nr. 153/2017 vor fi în vigoare.

În Dosarul nr. 1.629/40/2023 s-a solicitat obligarea pârâtei la recalcularea salariilor, începând cu data de 1.01.2023 și până la data pronunțării hotărârii, prin aplicarea dispozițiilor art. 12 alin. (2) din Legea-cadru nr. 153/2017, respectiv prin înmulțirea coeficienților de multiplicare cu salariul minim de 3.000 lei stabilit prin Hotărârea Guvernului nr. 1.447/2022; obligarea părții pârâte la plata diferențelor dintre salariile stabilite la pct. 1 și 2 și salariile efectiv puse în plată, începând cu 1.08.2018, plus diferențele din actualizare conform indicelui național de inflație și dobândă legală; obligarea pârâtei la modificarea statului de personal, în sensul majorării salariilor prin respectarea coeficienților de multiplicare din anexa nr. I cap. I lit. A pct. 2 și 3 (începând cu data de 1.08.2018) și prin înmulțirea acestora cu salariul minim pe economie, de 3.000 de lei sau mai mult - în funcție de modificările ce vor interveni din 1.01.2023 și până la soluționarea cauzei, dar și pe viitor, atât timp cât dispozițiile art. 12 și coeficienții de multiplicare din Legea-cadru nr. 153/2017 vor fi în vigoare; obligarea pârâtei la plata efectivă a salariilor astfel stabilite și pe viitor, atât timp cât dispozițiile art. 12 și/sau coeficienții de multiplicare din Legea-cadru nr. 153/2017 vor fi în vigoare.

În motivarea cererilor s-a arătat că, în fapt, reclamanții fac parte din personalul didactic din învățământul preuniversitar de stat, fiind angajați ai pârâtelor.

Pârâtele, unități de învățământ, în dosarele nr. 2.635/40/2023 și nr. 2.799/40/2023, au depus întâmpinare, prin care au solicitat respingerea cererilor, ca neîntemeiate. Prin întâmpinare, au susținut faptul că unitatea de învățământ a respectat dispozițiile legale în vigoare în ceea ce privește drepturile salariale ale reclamanților, acestea fiind stabilite prin aplicarea prevederilor legale incidente.

În ședințele publice din 25 septembrie 2024, instanța de trimitere, constatând incidența dispozițiilor art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prin care să dea o rezolvare de principiu asupra chestiunii de drept ce face obiectul cauzei, iar apoi a suspendat judecata. IV. Motivele de admisibilitate reținute de titularul sesizării

Instanța de trimitere a constatat că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție, în raport cu dispozițiile art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024. V. Punctele de vedere ale părților cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Părțile cauzelor fie nu și-au exprimat punctul de vedere asupra problemei de drept în discuție, fie și-au exprimat acordul în ședință publică în sensul sesizării. VI. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea unor chestiuni de drept

În exprimarea punctului de vedere cu privire la dezlegarea problemei de drept, completul de judecată învestit cu soluționarea celor trei cauze, respectiv a dosarelor nr. 2.635/40/2023, nr. 2.799/40/2023 și nr. 1.629/40/2023, a constatat că salarizarea personalului plătit din fonduri publice a avut ca punct de plecare Legea-cadru nr. 153/2017, dar că pe parcursul aplicării sale s-au aplicat derogări, iar începând cu anul 2023, deși se statua că salarizarea se stabilește prin înmulțirea coeficienților din anexele Legii-cadru nr. 153/2017 cu salariul minim pe economie, s-a stabilit un nou regim derogatoriu de stabilire a salariilor. Astfel, raționamentul raportării salariului la salariul minim pe economie conform art. 12 alin. (2) din Legea-cadru nr. 153/2017 nu s-a aplicat începând cu anul 2023. VII. Jurisprudența instanțelor naționale în materie

Din răspunsurile transmise de instanțele naționale la solicitarea Înaltei Curți de Casație și Justiție au rezultat următoarele aspecte în cadrul practicii judiciare identificate:

Instanțele au arătat că de la data apariției Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice nu s-au acordat coeficienții prevăzuți în această lege, aceștia fiind stabiliți ca barem pentru anul 2022, ca finalitate de aplicare. S-a mai arătat că salarizarea personalului plătit din fonduri publice a avut ca punct de plecare Legea-cadru nr. 153/2017, dar pe parcursul aplicării sale s-au aplicat derogări, iar începând cu anul 2023, deși se statua că salarizarea se stabilește prin înmulțirea coeficienților din anexele Legii-cadru nr. 153/2017 cu salariul minim pe economie, s-a stabilit un nou regim derogatoriu de stabilire a salariilor. Prin urmare, raționamentul raportării salariului la salariul minim pe economie conform art. 12 alin. (2) din Legea-cadru nr. 153/2017 nu s-a mai aplicat începând cu anul 2023.

De asemenea, s-a apreciat că, având în vedere dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 168/2022 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2023 pentru stabilirea unor măsuri privind salarizarea personalului din sistemul național de învățământ de stat și ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 115/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice, pentru consolidare fiscală, combaterea evaziunii fiscale, pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru prorogarea unor termene, în interpretarea art. 12 din Legeacadru nr. 153/2017, începând cu data de 1.01.2023, salarizarea personalului didactic și a personalului didactic auxiliar din învățământul preuniversitar nu se stabilește prin înmulțirea coeficienților prevăzuți în anexa nr. I la aceeași lege cu salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată stabilit prin hotărâre de Guvern.

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat că la nivelul Secției judiciare - Serviciul judiciar civil nu se verifică, în prezent, practica judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării. VIII. Jurisprudența Curții Constituționale

Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra constituționalității dispozițiilor art. 12 din Legea-cadru nr. 153/2017.

Prin Decizia nr. 155 din 21 martie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 803 din 13 august 2024, Curtea Constituțională a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate, constatând că Ordonanța Guvernului nr. 8/2008 pentru modificarea și completarea Legii nr. 138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții și pentru modificarea Ordonanței Guvernului nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor și a Ordonanței Guvernului nr. 64/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, în ansamblul său, și dispozițiile art. II din aceasta, ale art. 12 alin. (3) și ale art. 30 alin. (5) din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, precum și ale art. 12 alin. (2) și ale art. 38 alin. (1) și alin. (2) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice sunt constituționale în raport cu criticile formulate. IX. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au constatat că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile de admisibilitate a sesizării, prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, în sensul că lipsește cerința existenței unei chestiuni de drept reale, dificile, fiind evident sensul clar, lipsit de echivoc al dispozițiilor legale supuse interpretării. X. Înalta Curte de Casație și Justiție Examinând sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorii-raportori și chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, constată următoarele:

Referitor la admisibilitatea sesizărilor conexate în analiză, temeiul de drept al acestora îl constituie prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 559 din 14 iunie 2024, al cărei domeniu de reglementare este conturat expres prin dispozițiile sale de la art. 1, în sensul că se aplică în procesele privind stabilirea și/sau plata drepturilor salariale ori de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/și cele privind raporturile de muncă și de serviciu ale acestui personal, precum și în procesele privind stabilirea și/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv cele rezultate din actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/și cele privind alte prestații de asigurări sociale ale personalului plătit din fonduri publice, indiferent de natura și obiectul proceselor, de calitatea părților ori de instanța competentă să le soluționeze.

În materia enunțată se instituie o procedură specială privind sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, sens în care, prin art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, se prevede că "Dacă în cursul judecății proceselor prevăzute la art. 1, completul de judecată învestit cu soluționarea cauzei în primă instanță sau în calea de atac, verificând și constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată".

Aceste prevederi se aplică cu prioritate în raport cu dispozițiile art. 519-521 din Codul de procedură civilă, potrivit principiului specialia generalibus derogant, urmând a se completa însă, în mod corespunzător, cu prevederile dreptului comun, astfel cum se și statuează expres prin art. 4 din ordonanța de urgență, conform căruia "Dispozițiile prezentei ordonanțe de urgență se completează cu cele ale Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, (...) precum și cu celelalte reglementări aplicabile în materie".

Înalta Curte mai reține că, în măsura în care un aspect este reglementat expres prin ambele dispoziții normative, anume atât prin ordonanța de urgență a Guvernului, cât și prin Codul de procedură civilă, iar aspectul respectiv se prezintă identic în ambele reglementări, sensul jurisprudențial conferit normei din Codul de procedură civilă trebuie să fie avut în vedere și în scopul deslușirii înțelesului noii reglementări din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024.

Astfel, din cuprinsul principiilor prezentate în preambulul acestui act normativ rezultă că, la adoptare, legiuitorul delegat a ținut cont de "configurația actuală a mecanismului hotărârii prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept și de efectul obligativității hotărârii pe care o pronunță Înalta Curte de Casație și Justiție, în deplin acord cu îndatorirea sa constituțională de asigurare a aplicării și interpretării unitare a legii de către toate instanțele judecătorești din România", apreciindu-se că, în raport cu coordonatele acestui mecanism procedural, aplicarea acestor noi norme legale cu caracter special poate influența pozitiv activitatea instanțelor judecătorești "în condițiile în care, încă dintr-o etapă incipientă, s-ar asigura clarificarea unor chestiuni dificile de drept".

Spre deosebire însă de condițiile de admisibilitate a sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile circumscrise dispozițiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, în cea instituită de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 nu mai este prevăzută condiția noutății chestiunii de drept ce se solicită a fi lămurită, iar Înalta Curte de Casație și Justiție poate fi sesizată și de către un complet de judecată învestit cu soluționarea cauzelor în primă instanță.

Prin urmare, în contextul normativ expus, procedura de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții de admisibilitate a sesizării: (i) existența unei cauze în curs de judecată, în primă instanță sau în calea de atac; (ii) cauza să fie dintre cele prevăzute limitativ la art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, indiferent de natura și obiectul proceselor, de calitatea părților ori de instanța competentă să le soluționeze; (iii) existența unei chestiuni de drept de a cărei lămurire să depindă soluționarea pe fond a cauzei; (iv) chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curți de Casație și Justiție și nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

Admisibilitatea învestirii Înaltei Curți cu pronunțarea unei hotărâri prealabile în temeiul art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 rămâne, așadar, în continuare condiționată de existența unei chestiuni de drept veritabile.

Câtă vreme art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 utilizează în conținutul său sintagma "chestiune de drept" în mod identic reglementării art. 519 alin. (1) din Codul de procedură civilă, coerența practicii judiciare impune aplicarea în mod analog a jurisprudenței deja consacrate cu privire la mecanismul de unificare al hotărârii prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept. De altfel, nu poate fi concepută o reglementare specială care să facă referire în textul său la o noțiune autonomă identică, aceea de "chestiune dificilă de drept", dar al cărei conținut juridic să fie diferit față de acela din legea generală.

Or, în jurisprudența creată în aplicarea dispozițiilor art. 519 din Codul de procedură civilă referitoare la mecanismul hotărârii prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat în mod constant că este necesară întrunirea cerinței privitoare la caracterul real și serios al problemei de drept cu care a fost sesizată. Chiar dacă chestiunea de drept are legătură cu dezlegarea cauzei, dar ea nu îndeplinește cerința de a fi o veritabilă și reală problemă de drept, născută dintr-un text incomplet sau neclar, susceptibil de interpretări contradictorii, și potențial generatoare de practică neunitară, declanșarea mecanismului de preîntâmpinare a jurisprudenței neunitare nu este necesară în această ipoteză.

În acest cadru nu trebuie omisă cerința ca încheierea de sesizare să cuprindă motivele care susțin admisibilitatea sesizării, în raport cu prevederile art. 1 și art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, alături de punctul de vedere al completului de judecată și al părților. Astfel, instanța care sesizează Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept are obligația să se conformeze cerințelor instituite prin art. 520 alin. (1) teza finală din Codul de procedură civilă, de la care nu se derogă în cuprinsul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024. După cum s-a reținut în mod constant în jurisprudența instanței supreme, din cuprinsul punctului de vedere al instanței inserat în încheierea de sesizare, conform art. 520 din Codul de procedură civilă, trebuie să rezulte elementele concrete ale cauzei care să facă posibilă analiza necesității mecanismului de unificare raportat la chestiunea de drept indicată. Astfel, acesta trebuie să reflecte caracterul neclar al normei susceptibile de interpretări diferite, dificultatea reală și serioasă în care se află instanța în alegerea uneia dintre variantele potențiale de interpretare, ce depășește obligația generală a instanțelor de drept comun de interpretare a legii și aplicare a acesteia la o cauză pendinte.

În cauza de față, sesizarea adresată în condițiile art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 nu îndeplinește însă condiția existenței unei chestiuni dificile de drept, deși celelalte trei condiții menționate anterior sunt îndeplinite, respectiv existența unei cauze în curs de judecată în primă instanță, cauza se încadrează între cele prevăzute limitativ la art. 1 din ordonanța de urgență, iar problema litigioasă nu reiese a face obiectul statuării Înaltei Curți de Casație și Justiție și nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

Referitor la condiția cumulativă neîndeplinită, Înalta Curte constată din analiza încheierilor de ședință publică din 25 septembrie 2024, pronunțate în dosarele Tribunalului Botoșani - Secția I civilă, faptul că instanța de trimitere nu indică nicio dificultate de analiză și soluționare a chestiunii de drept pentru care a realizat cele trei sesizări.

În acest sens, referitor la capătul de cerere formulat de reclamanți privind modul de salarizare începând cu data de 1 ianuarie 2023, Înalta Curte observă că Tribunalul Botoșani, după ce expune mai întâi dispozițiile art. 12 din Legea-cadru nr. 153/2017, continuă cu indicarea prevederilor art. 34 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investițiilor publice și a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene, iar apoi cu menționarea existenței unor norme derogatorii de la art. 12 din Legea-cadru nr. 153/2017 prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2020 privind unele măsuri fiscal-bugetare și pentru modificarea și completarea unor acte normative, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 226/2020 privind unele măsuri fiscal-bugetare și pentru modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative și Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 168/2022, pentru ca în final să indice reglementarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 115/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice, pentru consolidare fiscală, combaterea evaziunii fiscale, pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru prorogarea unor termene.

În acest context normativ expus, Tribunalul Botoșani conchide, arătând că "este astfel evident faptul că salarizarea personalului plătit din fonduri publice a avut ca punct de plecare Legea-cadru nr. 153/2017, dar, pe parcursul aplicării sale, s-au aplicat derogări, iar începând cu anul 2023, deși se statua că salarizarea se stabilește prin înmulțirea coeficienților din anexele Legii-cadru nr. 153/2017 cu salariul minim pe economie, s-a stabilit un regim derogatoriu de stabilire a salariilor. Astfel, raționamentul raportării salariului la salariul minim pe economie, conform art. 12 alin. (2) din Legea-cadru nr. 153/2017, nu s-a aplicat începând cu anul 2023. Pentru aceste motive, instanța a respins cererile sindicatului reclamant în cauzele soluționate până în prezent".

Astfel, lectura încheierilor de sesizare nu permite decelarea vreunei dificultăți a Tribunalului Botoșani de aplicare și interpretare a dispozițiilor legale relevante soluționării obiectului cererilor de chemare în judecată formulate prin prisma cauzei lor juridice, judecătorul fondului neindicând faptul că problema de drept propusă instanței supreme ar fi născută dintr-un text incomplet sau neclar ori susceptibil de interpretări contradictorii. Dimpotrivă, Tribunalul Botoșani exprimă o certitudine asupra modului de interpretare a ansamblului normativ dedus soluționării, prin sublinierea unei evidențe a concluziei reieșite din coroborarea tuturor dispozițiilor legale pe care le identifică a fi relevante. În acest sens, Tribunalul Botoșani se rezumă la o prezentare a textelor normative indicate a fi relevante pentru proces în contextul obiectului cererii de chemare în judecată, precum și la expunerea unei concluzii de certitudine a modului lor de aplicare și interpretare.

Totodată, dincolo de analiza efectuată la nivelul instanței de trimitere prin încheierile de sesizare, aspectele reieșite din punctele de vedere teoretice sau jurisprudența identificată la nivelul celorlalte instanțe judecătorești din România (tribunale și curți de apel), ca urmare a demersurilor prealabile efectuate de Înalta Curte de Casație și Justiție în procedura de soluționare a cauzelor de față, nu indică existența vreunui dubiu asupra aplicării și interpretării contextului normativ, ci răspunsurile transmise ori hotărârile judecătorești comunicate indică o abordare unitară, similară celei prezentate de Tribunalul Botoșani.

În mod corespunzător, declanșarea mecanismului de preîntâmpinare a jurisprudenței neunitare nu reiese a fi necesară în această ipoteză, dat fiind că nu rezultă vreun caracter neclar al normelor relevante proceselor de fond, care să fi fost susceptibile de interpretări diferite, lipsind o dificultate reală și serioasă în care să se afle instanța de trimitere în alegerea uneia dintre variantele potențiale de interpretare.

Altfel spus, un simplu demers de cercetare a cadrului normativ asociat în mod direct problemei cu care a fost învestit judecătorul fondului, prin cererea de chemare în judecată și apărările formulate în fiecare cauză, permite identificarea dispozițiilor aplicabile, iar conținutul lor normativ nu se prezintă ca fiind incomplet sau neclar ori susceptibil de interpretări contradictorii, lipsind așadar potențialul de a genera practică neunitară.

În procedura dezlegării unei chestiuni de drept, rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, inclusiv în cazul sesizărilor formulate în temeiul dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, rămâne unul extraordinar și subsecvent, procedura putând fi parcursă atunci când o chestiune de drept, determinantă pentru soluționarea pe fond a unei cauze, nu apare ca fiind de ajuns de clară, prin raportare la dispozițiile legale din care derivă, generând dificultăți de înțelegere și aplicare, având astfel vocația de a conduce la o jurisprudență neunitară, ceea ce nu este cazul în speță.

În consecință, cum mecanismul instituit de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 este menit să dea o rezolvare de principiu unei/unor chestiuni de drept punctuale, iar nu să soluționeze o cerere de chemare în judecată prin prisma ansamblului cauzei sale juridice, Înalta Curte va conchide în sensul că nu sunt îndeplinite cumulativ toate condițiile de admisibilitate necesare pentru a interveni o dezlegare în drept potrivit sesizărilor ce i-au fost adresate, astfel că acestea vor fi respinse ca inadmisibile.