Decizia nr. 174 din 19 mai 2025

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. 2.675/1/2024, la care s-a conexat Dosarul nr. 590/1/2025, este legal constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă doamna magistratasistent Elena Adriana Stamatescu, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizările conexate formulate de Tribunalul Suceava – Secţia de contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 2.398/86/2023 şi de Tribunalul Prahova – Secţia I civilă în Dosarul nr. 1.826/105/2022, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, care a fost comunicat, conform art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, nefiind formulate puncte de vedere de către părţi.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizărilor conexate. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunilor de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularii şi obiectul sesizărilor

Prin Încheierea din 24 octombrie 2024, pronunţată în Dosarul nr. 2.398/86/2023, Tribunalul Suceava – Secţia de contencios administrativ şi fiscal a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluţionarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a proceselor privind prestaţii de asigurări sociale (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024), în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile privind următoarea chestiune de drept: Dacă indemnizaţia de hrană acordată funcţionarilor publici este supusă atât limitărilor prevăzute de art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, cât şi de art. 11 alin. (4) din acelaşi act normativ, doar uneia dintre ele sau niciunei limitări.

Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 19 noiembrie 2024, cu nr. 2.675/1/2024, termenul de soluţionare fiind stabilit la 19 mai 2025.

Ulterior, la 13 martie 2025, pe rolul instanţei supreme a fost înregistrat Dosarul nr. 590/1/2025, având ca obiect sesizarea formulată de Tribunalul Prahova – Secţia I civilă în Dosarul nr. 1.826/105/2022, referitoare la următoarea chestiune de drept: Dacă plata indemnizaţiei de hrană datorate personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor, prevăzută de art. 18 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017, aşa cum era în vigoare la data de 24 aprilie 2023, se realizează cu aplicarea dispoziţiilor art. 25 alin. (1) din aceeaşi lege-cadru.

În baza dispoziţiilor art. 2 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 s-a dispus conexarea sesizării la Dosarul nr. 2.675/1/2024. II. Dispoziţiile legale care formează obiectul sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la pronunţarea unei hotărâri prealabile

Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare (Legea-cadru nr. 153/2017): „ Art. 11. – (1) Pentru funcţionarii publici şi personalul contractual din cadrul familiei ocupaţionale «Administraţie» din aparatul propriu al consiliilor judeţene, primării şi consilii locale, din instituţiile şi serviciile publice de interes local şi judeţean din subordinea acestora, salariile de bază se stabilesc prin hotărâre a consiliului local, a consiliului judeţean sau a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, după caz, în urma consultării organizaţiei sindicale reprezentative la nivel de unitate sau, după caz, a reprezentanţilor salariaţilor. (2) Nomenclatorul funcţiilor necesare desfăşurării activităţilor specifice fiecărei instituţii sau autorităţi a administraţiei publice locale, precum şi ierarhia funcţiilor sunt prevăzute în anexa nr. VIII cap. I lit. A pct. III şi cap. II lit. A pct. IV. (3) Stabilirea salariilor lunare potrivit alin. (1) se realizează de către ordonatorul de credite, cu respectarea prevederilor art. 25. (4) Nivelul veniturilor salariale se stabileşte, în condiţiile prevăzute la alin. (1) şi (3), fără a depăşi nivelul indemnizaţiei lunare a funcţiei de viceprimar sau, după caz, a indemnizaţiei lunare a vicepreşedintelui consiliului judeţean, sau, după caz, a viceprimarului municipiului Bucureşti, corespunzător nivelului de organizare: comună, oraş, municipiu, sectoarele municipiului Bucureşti, primăria generală a municipiului Bucureşti, exclusiv majorările prevăzute la art. 16 alin. (2), cu încadrarea în cheltuielile de personal aprobate în bugetele de venituri şi cheltuieli. (…)” Art. 18. – Indemnizaţia de hrană (forma iniţială de la data intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017): „ (1) Începând cu 1 decembrie 2018, ordonatorii de credite acordă obligatoriu, lunar, indemnizaţii de hrană la nivelul anual a două salarii de bază minime brute pe ţară garantate în plată, cu excepţia personalului Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Justiţiei – Administraţia Naţională a Penitenciarelor, Serviciului Român de Informaţii, Serviciului de Informaţii Externe, Serviciului de Protecţie şi Pază şi Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, precum şi a personalului poliţiei locale care, potrivit legii, beneficiază de drepturi de hrană în temeiul Ordonanţei Guvernului nr. 26/1994 privind drepturile de hrană, în timp de pace, ale personalului din sectorul de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. (…)” Art. 18. – astfel cum a fost modificat prin pct. 5 al articolului unic din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 91 din 6 decembrie 2017 pentru modificarea şi completarea Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 79/2018: „ (1) Începând cu 1 decembrie 2018, ordonatorii de credite acordă obligatoriu, lunar, indemnizaţii de hrană reprezentând a 12-a parte din două salarii de bază minime brute pe ţară garantate în plată, cu excepţia personalului Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Justiţiei – Administraţia Naţională a Penitenciarelor, Serviciului Român de Informaţii, Serviciului de Informaţii Externe, Serviciului de Protecţie şi Pază şi Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, precum şi a personalului poliţiei locale care, potrivit legii, beneficiază de drepturi de hrană în temeiul Ordonanţei Guvernului nr. 26/1994 privind drepturile de hrană, în timp de pace, ale personalului din sectorul de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. (…)” Art. 18. – astfel cum a fost modificat prin art. XXVI pct. 1 din Legea nr. 296/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilităţii financiare a României pe termen lung, cu modificările şi completările ulterioare: „ (1) Începând cu 1 octombrie 2023, ordonatorii de credite acordă obligatoriu, lunar, pentru personalul încadrat ale cărui salarii lunare nete sunt de până la 8.000 lei inclusiv, indemnizaţii de hrană la nivelul anual a două salarii minime pe economie în vigoare la data de 1 ianuarie 2019, actualizat anual cu indicele preţului de consum comunicat anual de Institutul Naţional de Statistică, începând cu 2025, cu excepţia personalului Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Justiţiei, Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, Serviciului Român de Informaţii, Serviciului de Informaţii Externe, Serviciului de Protecţie şi Pază, Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale, precum şi a personalului poliţiei locale care, potrivit legii, beneficiază de drepturi de hrană în temeiul Ordonanţei Guvernului nr. 26/1994 privind drepturile de hrană, în timp de pace, ale personalului din sectorul de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. (…)” Art. 25. – Limitarea sporurilor, compensaţiilor, adaosurilor, primelor, premiilor şi indemnizaţiilor şi a altor drepturi „ (1) Suma sporurilor, compensaţiilor, adaosurilor, primelor, premiilor şi indemnizaţiilor, inclusiv cele pentru hrană şi vacanţă, acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite nu poate depăşi 30% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deţinut, gradaţiilor şi a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizaţiilor de încadrare şi a indemnizaţiilor lunare, după caz. (2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), pentru instituţiile din sistemul sanitar şi de asistenţă socială şi cele din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională, suma sporurilor, compensaţiilor, adaosurilor, primelor, premiilor şi indemnizaţiilor, inclusiv cele pentru hrană şi vacanţă, acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator principal de credite nu poate depăşi 30% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deţinut, gradaţiilor şi a soldelor de comandă/salariilor de comandă şi a indemnizaţiilor lunare, după caz. (2 1 ) Prin derogare de la alin. (1) şi (2), începând cu data de 1 iulie 2020 şi până la data declarării de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii a încetării pandemiei COVID-19, pentru personalul de specialitate medico-sanitar şi auxiliar sanitar, inclusiv personalul de specialitate din structurile paraclinice medico-sanitare şi personalul paramedical, implicat direct în transportul, echiparea, evaluarea, diagnosticarea şi tratamentul pacienţilor diagnosticaţi cu COVID-19, suma sporurilor, compensaţiilor, adaosurilor, primelor, premiilor şi indemnizaţiilor acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite nu poate depăşi 35% din suma salariilor de bază, a indemnizaţiilor de încadrare şi a indemnizaţiilor lunare, după caz. (3) Începând cu luna mai 2018, la stabilirea limitei de sporuri prevăzute la alin. (2)se includ drepturile prevăzute la anexa nr. II cap. II art. 2 alin. (1). (4) Prevederile alin. (1) nu se aplică personalului trimis în misiune în străinătate. (5) Prevederile alin. (2) şi (3), pentru instituţiile din sistemul sanitar, se aplică începând cu data de 1 martie 2018. (6) Pentru ordonatorii principali de credite prevăzuţi la alin. (2)se depăşeşte, după caz, plafonul prevăzut la respectivul alineat, astfel încât, pentru unităţile sanitare de monospecialitate, serviciile judeţene de ambulanţă şi Serviciul de Ambulanţă al Municipiului Bucureşti-Ilfov, să se asigure limita minimă a sporurilor stabilită conform prevederilor art. 23. Unităţile sanitare de monospecialitate includ unităţi sanitare cu şi fără paturi care acordă servicii medicale într-o specialitate, în conexiune, după caz, cu alte specialităţi complementare.” III. Expunerea succintă a proceselor în cadrul cărora s-au invocat chestiunile de drept supuse interpretării

În Dosarul iniţial nr. 2.675/1/2024, prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava – Secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data de 11 iulie 2023, cu nr. 2.398/86/2023, reclamanţii funcţionari publici au solicitat obligarea pârâtei Unitatea administrativ-teritorială comuna Coşna, judeţul Suceava, la acordarea întregii norme de hrană, prevăzută de lege pentru zilele efectiv lucrate, începând cu 1 ianuarie 2019 şi pe viitor.

În motivare au arătat că nu au beneficiat decât parţial de acest drept, care a fost acordat celorlalţi funcţionari publici şi personalului contractual din cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Coşna, judeţul Suceava, cu aplicarea limitării prevăzute de art. 11 alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017, întrucât ar constitui venit salarial care se aplică la salariul de bază.

Dat fiind că indemnizaţia de hrană este reglementată, împreună cu celelalte sporuri, sub incidenţa limitei de 30% prevăzute prin dispoziţiile art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017, reclamanţii au susţinut că nu îi este aplicabilă şi limitarea prevăzută de art. 11 alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017.

În Dosarul conexat nr. 590/1/2025, prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova – Secţia I civilă cu nr. 1.826/105/2023, reclamantele, foste grefiere la Judecătoria Sinaia, pensionate începând cu 1 martie 2021 şi, respectiv, 15 octombrie 2021, au solicitat obligarea pârâţilor Curtea de Apel Ploieşti şi Tribunalul Prahova la plata sumei ce reprezintă diferenţa dintre indemnizaţia de hrană care trebuia plătită şi cea plătită efectiv, începând cu luna martie 2020 şi până la data pensionării, conform art. 18 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017, indexată cu indicele de inflaţie şi cu dobânda legală penalizatoare, începând cu data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective.

Prin întâmpinare, pârâţii au invocat incidenţa prevederilor art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017, precum şi statuările din Decizia nr. 15 din 28 iunie 2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 921 din 27 septembrie 2021. IV. Motivele reţinute de titularii sesizărilor cu privire la admisibilitatea procedurii

Completul de judecată al Tribunalului Suceava – Secţia de contencios administrativ şi fiscal a reţinut că pentru sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie trebuie îndeplinite următoarele condiţii cumulative, conform dispoziţiilor art. 1 şi 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024: – obiectul cererii de chemare în judecată să vizeze stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice sau stabilirea şi/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv cele rezultate din actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/şi cele privind alte prestaţii de asigurări sociale ale personalului prevăzut la art. 1 alin. (1); – Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat asupra chestiunii de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective; – chestiunea de drept care formează obiectul judecăţii nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

Din preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 rezultă că instanţa învestită cu judecarea cauzei nu este în măsură să analizeze dacă problema dedusă judecăţii este o veritabilă chestiune de drept supusă interpretărilor diferite, ci trebuie să verifice doar ca respectiva problemă de drept să nu fi fost dezlegată prin decizii obligatorii ale instanţei supreme.

Având în vedere obiectul cauzei şi problema de drept ce necesită a fi lămurită, completul de judecată al instanţei de trimitere a apreciat că se impune sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, faţă de împrejurarea că litigiul intră sub incidenţa Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024.

În dosarul conexat, completul de judecată al Tribunalului Prahova – Secţia I civilă a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, astfel că este obligatorie sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Astfel, titularul sesizării conexate a arătat că acţiunea are ca obiect plata unor drepturi salariale solicitate de reclamantele care au avut calitatea de personal plătit din fonduri publice (personal auxiliar de specialitate în cadrul Judecătoriei Sinaia), că nu a identificat nicio hotărâre privind chestiunea de drept care face obiectul cauzei şi că soluţionarea pe fond a litigiului, respectiv acordarea diferenţei dintre indemnizaţia de hrană care trebuia plătită şi cea plătită efectiv, depinde de modul în care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va interpreta dispoziţiile legale incidente. V. Punctele de vedere ale completurilor de judecată care au formulat sesizările cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Completul de judecată al Tribunalului Suceava – Secţia de contencios administrativ şi fiscal a apreciat că indemnizaţia de hrană acordată funcţionarilor publici este supusă atât limitărilor prevăzute de art. 25, cât şi celor prevăzute de art. 11 alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017.

Completul de judecată al Tribunalului Prahova – Secţia I civilă a arătat că se aplică dispoziţiile art. 18 alin. (1) şi ale art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017, astfel cum erau în vigoare la data formulării acţiunii, în ceea ce priveşte plata sumelor reprezentând indemnizaţia de hrană. VI. Punctele de vedere ale părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

În Dosarul iniţial nr. 2.675/1/2024, părţile nu au formulat puncte de vedere, însă reclamanţii au invocat Decizia nr. 13 din 16 septembrie 2024 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1052 din 21 octombrie 2024 – cu privire la indemnizaţia de hrană.

În Dosarul conexat nr. 590/1/2025, părţile nu au formulat puncte de vedere, lipsind la termenul de judecată când s-a pus în discuţie sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

După comunicarea raportului întocmit de judecătoriiraportori, potrivit dispoziţiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, nu au fost formulate puncte de vedere de către părţi. VII. Practica judiciară a instanţelor naţionale în materie

Din răspunsurile transmise de instanţele naţionale în Dosarul iniţial nr. 2.675/1/2024, la solicitarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a conturat o opinie unanimă, în sensul că indemnizaţia de hrană a funcţionarilor publici este supusă atât limitării generale a sporurilor, prevăzută de art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017, cât şi limitării speciale prevăzute de art. 11 alin. (4) din această lege-cadru, cele două limitări aplicându-se deopotrivă şi concomitent pentru categoria funcţionarilor publici vizaţi de art. 11 din Legea-cadru nr. 153/2017.

Această opinie s-a regăsit atât în practica judiciară identificată de instanţe, cât şi în punctele de vedere teoretice exprimate de judecători.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că la nivelul Secţiei judiciare – Serviciul judiciar civil nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării. VIII. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Verificând jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată în procedurile de unificare a practicii judiciare, a fost identificată Decizia nr. 38 din 17 februarie 2025 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 244 din 20 martie 2025, prin care s-a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Constanţa – Secţia de contencios administrativ şi fiscal, stabilindu-se că: „În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 11 alin. (4) şi ale art. 18 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, prin acordarea indemnizaţiei de hrană, nivelul veniturilor salariale nu poate depăşi nivelul indemnizaţiei lunare a funcţiei de viceprimar.”

Prin Decizia nr. 15 din 28 iunie 2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 921 din 27 septembrie 2021, s-a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Alba Iulia, stabilindu-se că: „În interpretarea unitară a dispoziţiilor art. 38 alin. (3) lit. a) şi alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, raportate la art. 4 şi 5 din capitolul VIII secţiunea I din anexa nr. V la aceeaşi lege, suma sporurilor acordate personalului auxiliar din cadrul instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea nu trebuie să depăşească limita prevăzută de art. 25 din aceeaşi lege, raportată la ordonatorul de credite care stabileşte drepturile salariale.”

În cuprinsul încheierii de sesizare din Dosarul nr. 2.675/1/2024 a fost menţionată Decizia nr. 13 din 16 septembrie 2024 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1052 din 21 octombrie 2024, dar aceasta nu este relevantă pentru cauza de faţă, pentru că tratează o problemă de drept diferită, în sensul că indemnizaţia de hrană reglementată de art. 18 din Legea-cadru nr. 153/2017 nu intră în baza de calcul al indemnizaţiei de concediu de odihnă cuvenite personalului contractual plătit din fonduri publice şi funcţionarilor publici. IX. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale

Prevederile art. 11 alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017 au făcut de mai multe ori obiectul controlului de constituţionalitate, excepţiile de neconstituţionalitate fiind respinse (de exemplu, prin Decizia nr. 36 din 30 ianuarie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 570 din 19 iunie 2024; Decizia nr. 510 din 5 octombrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 141 din 20 februarie 2024; Decizia nr. 676 din 15 decembrie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 445 din 23 mai 2023; Decizia nr. 632 din 7 octombrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 631 din 27 iunie 2022; Decizia nr. 53 din 15 februarie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 522 din 27 mai 2022; Decizia nr. 370 din 16 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1308 din 30 decembrie 2020).

Curtea Constituţională a reţinut, în esenţă, că soluţia legislativă criticată deleagă competenţa de stabilire a salariului de bază al funcţionarilor publici şi al personalului contractual din aparatul propriu al consiliilor judeţene, primării, consilii locale, din instituţiile şi serviciile publice de interes local şi judeţean din subordinea acestora către consiliul local, consiliul judeţean sau Consiliul General al Municipiului Bucureşti, după caz, dispunând totodată că stabilirea salariului lunar se realizează de către ordonatorul de credite. De asemenea, opţiunea legiuitorului a fost aceea de a corela salariile personalului din aparatul organelor administraţiei publice locale cu indemnizaţia funcţiei de viceprimar (Decizia nr. 36 din 30 ianuarie 2024, paragraful 16).

Curtea Constituţională a mai arătat că marja de apreciere a autorităţilor administraţiei publice locale nu este nelimitată, ci aceasta se exercită cu încadrarea între limitele minime şi maxime prevăzute prin lege pentru drepturile salariale. De asemenea, Legea-cadru nr. 153/2017 consacră criterii clare pentru stabilirea salariului de bază şi a salariului lunar al personalului din aparatul propriu al autorităţilor administraţiei publice locale, criterii care sunt obligatorii pentru autorităţile administraţiei publice locale. În acelaşi timp, în stabilirea salariului lunar, ordonatorii de credite trebuie să respecte legea şi să o aplice ca atare. Astfel, art. 11 alin. (3) coroborat cu art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017 prevede că stabilirea salariilor lunare potrivit alin. (1) se realizează de către ordonatorul de credite, cu respectarea prevederilor referitoare la limitarea sporurilor, compensaţiilor, adaosurilor, primelor, premiilor şi indemnizaţiilor şi a altor drepturi (Decizia nr. 36 din 30 ianuarie 2024, paragraful 17).

De asemenea, dispoziţiile art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 au fost supuse controlului de constituţionalitate, reţinându-se că acestea sunt conforme normelor constituţionale (spre exemplu, Decizia nr. 433 din 11 iulie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 979 din 27 octombrie 2023; Decizia nr. 310 din 7 mai 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 663 din 9 august 2019; Decizia nr. 697 din 31 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 26 din 15 ianuarie 2020; Decizia nr. 325 din 11 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1303 din 29 decembrie 2020; Decizia nr. 759 din 22 octombrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 86 din 27 ianuarie 2021, sau Decizia nr. 575 din 16 septembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1157 din 6 decembrie 2021).

În esenţă, Curtea Constituţională a reţinut că limitarea sporurilor, compensaţiilor, adaosurilor, primelor, premiilor şi indemnizaţiilor şi a altor drepturi, prevăzută de dispoziţiile legale criticate, nu echivalează cu diminuarea salariului de bază. Astfel, statul are deplina legitimitate constituţională de a acorda sporuri, stimulente, premii, adaosuri la salariul de bază personalului plătit din fonduri publice, în funcţie de veniturile bugetare pe care le realizează. Acestea nu sunt drepturi fundamentale, ci drepturi salariale suplimentare. Curtea a precizat că regula limitării sporurilor la un anumit cuantum reprezintă opţiunea legiuitorului, exprimată în limitele prevăzute de Constituţie şi destinată a fi aplicată în mod nediferenţiat întregului personal plătit din fonduri publice, fără privilegii şi fără discriminări. X. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au apreciat că sesizările conexate formulate în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile sunt inadmisibile, nefiind întrunite toate condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024. XI. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Cele două sesizări conexate adresate Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au fost întemeiate pe dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, iar conform art. 1 din acest act normativ, domeniul lui de aplicare cuprinde procesele privind stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale ori de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/şi cele privind raporturile de muncă şi de serviciu ale acestui personal; de asemenea, ordonanţa de urgenţă se aplică şi în procesele privind stabilirea şi/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv cele rezultate din actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/şi cele privind alte prestaţii de asigurări sociale ale personalului plătit din fonduri publice.

Articolul 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 instituie o procedură specială privind sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, după cum urmează: „Dacă în cursul judecăţii proceselor prevăzute la art. 1, completul de judecată învestit cu soluţionarea cauzei în primă instanţă sau în calea de atac, verificând şi constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.”

În contextul normativ evocat mai sus, admisibilitatea sesizării prealabile întemeiate pe dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii: (i) sesizarea să fie formulată într-o cauză aflată în curs de judecată, în primă instanţă sau în calea de atac; (ii) obiectul procesului să se încadreze în categoriile prevăzute limitativ la art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024; (iii) sesizarea să vizeze o chestiune de drept de a cărei lămurire să depindă soluţionarea pe fond a cauzei; (iv) chestiunea de drept invocată să nu fi făcut obiectul unei statuări anterioare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

Dispoziţiile citate anterior au caracterul unor norme speciale în raport cu normele de drept comun prin care este reglementată sesizarea prealabilă în vederea dezlegării unor chestiuni de drept, cuprinse în art. 519-521 din Codul de procedură civilă, urmând a se completa însă cu acestea, în mod corespunzător, aşa cum prevede expres art. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, potrivit căruia „Dispoziţiile prezentei ordonanţe de urgenţă se completează cu cele ale Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu celelalte reglementări aplicabile în materie”.

Verificând condiţiile de admisibilitate astfel prezentate, se constată că în cauza de faţă acestea nu sunt îndeplinite în mod cumulativ, după cum se va dezvolta în cele ce urmează.

În sesizarea iniţială, înregistrată cu nr. 2.675/1/2024, instanţa de trimitere solicită să se stabilească dacă indemnizaţia de hrană acordată funcţionarilor publici este supusă atât limitărilor prevăzute de art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017, cât şi de art. 11 alin. (4) din acelaşi act normativ, doar uneia dintre ele sau niciunei limitări.

În încheierea de sesizare nu se regăseşte nicio minimă analiză a existenţei reale a unei chestiuni de drept susceptibile de interpretări diferite, completul de judecată care a pronunţat încheierea considerând că, de vreme ce intenţia legiuitorului a fost ca instanţa supremă să asigure o interpretare unitară a dispoziţiilor legale în materiile ce intră în obiectul de reglementare al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, obligaţia de sesizare este stabilită printr-o normă imperativă, astfel că instanţa învestită cu judecarea procesului nu este în măsură să analizeze dacă problema de drept este una veritabilă.

Aceeaşi concluzie se degajă şi din încheierea prin care s-a formulat sesizarea conexată, nr. 590/1/2025, încheiere în care completul de judecată din cadrul Tribunalului Prahova – Secţia I civilă a reţinut că, odată verificată îndeplinirea condiţiilor expres prevăzute în art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este obligatorie, astfel că a solicitat instanţei supreme să stabilească dacă plata indemnizaţiei de hrană datorate personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor, indemnizaţie prevăzută de art. 18 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017, aşa cum era în vigoare la data de 24 aprilie 2023, se realizează cu aplicarea dispoziţiilor art. 25 alin. (1) din aceeaşi lege-cadru.

Or, după cum s-a menţionat în preambulul ordonanţei de urgenţă, la elaborarea acestui act normativ s-a ţinut seama de „configuraţia actuală a mecanismului hotărârii prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept şi de efectul obligativităţii hotărârii pe care o pronunţă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în deplin acord cu îndatorirea sa constituţională de asigurare a aplicării şi interpretării unitare a legii de către toate instanţele judecătoreşti din România”. De asemenea, s-a apreciat că aplicarea acestor noi norme legale cu caracter special poate influenţa pozitiv activitatea instanţelor judecătoreşti, „în condiţiile în care, încă dintr-o etapă incipientă, s-ar asigura clarificarea unor chestiuni dificile de drept”.

Aşadar, cu toate că în cuprinsul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 nu se defineşte noţiunea de „chestiune de drept”, lămurirea sensului acesteia se va face ţinând seama de principiile prezentate de legiuitorul delegat în preambulul ordonanţei de urgenţă şi de necesitatea completării dispoziţiilor speciale ale acesteia cu prevederile dreptului comun, cuprinse în Codul de procedură civilă, şi cu jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, care a dezvoltat noţiunea autonomă a „chestiunii de drept” susceptibile de interpretare pe calea mecanismului hotărârii prealabile.

Prin urmare, contrar celor afirmate de instanţele de trimitere, şi în domeniul de aplicare al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 sesizarea prealabilă trebuie să aibă ca obiect o chestiune de drept reală, dificilă, susceptibilă să dea naştere unor interpretări diferite, pentru care să fie necesară o rezolvare de principiu în vederea asigurării unei practici judiciare unitare.

În ceea ce priveşte întrebarea comună celor două sesizări conexate, şi anume aceea a incidenţei dispoziţiilor art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017, nu se poate reţine îndeplinirea condiţiei unei chestiuni de drept susceptibile să dea naştere unor interpretări diferite, pentru care să fie necesară antrenarea mecanismului sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile.

Dimpotrivă, sensul clar al normei vizate rezultă din simpla lectură a prevederilor art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017, care include în mod expres indemnizaţia de hrană în enumerarea sporurilor, compensaţiilor, adaosurilor, primelor, premiilor indemnizaţiilor şi a altor drepturi supuse limitării: „(1) Suma sporurilor, compensaţiilor, adaosurilor, primelor, premiilor şi indemnizaţiilor, inclusiv cele pentru hrană şi vacanţă, acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite nu poate depăşi 30% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deţinut, gradaţiilor şi a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizaţiilor de încadrare şi a indemnizaţiilor lunare, după caz.”

Acest text normativ este inclus în partea generală a Legii-cadru nr. 153/2017, iar sensul clar şi neechivoc al normei nu conţine distincţii în funcţie de familia ocupaţională din care face parte personalul salarizat din fonduri publice, excepţiile fiind expres prevăzute prin dispoziţii derogatorii, cum ar fi cele cuprinse în alineatele (2)-(5) ale articolului în discuţie, care nu sunt însă aplicabile în cazul reclamanţilor din procesele în care au fost pronunţate încheierile de sesizare.

De altfel, instanţele de trimitere nu par a fi avut vreo nelămurire reală cu referire la aplicabilitatea prevederilor art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 în ceea ce priveşte indemnizaţia de hrană, adresându-se Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie numai pentru că au considerat că sesizarea prealabilă este obligatorie, aşa cum s-a explicat mai sus. Or, art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 stabileşte în sarcina titularului sesizării inclusiv obligaţia de „verificare”, în sensul de efectuare a unei analize prealabile a condiţiilor de admisibilitate a sesizării, printre care figurează şi cea a existenţei unei chestiuni de drept veritabile, care prezintă un grad ridicat de dificultate.

În plus, se cuvine a se evidenţia că exemplele jurisprudenţiale transmise şi punctele de vedere teoretice exprimate de instanţele consultate sunt unanime în sensul opiniei conform căreia indemnizaţia de hrană acordată funcţionarilor publici este supusă limitărilor prevăzute de art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017.

Cât priveşte chestiunea de drept a limitării indemnizaţiei de hrană acordate funcţionarilor publici prin aplicarea dispoziţiilor art. 11 alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017, cuprinsă numai în sesizarea formulată de Tribunalul Suceava – Secţia de contencios administrativ şi fiscal, este de notat că, deşi întrebarea este formulată în termeni generali, astfel încât se creează aparenţa că s-ar referi la toate categoriile de funcţionari publici, în realitate ea este circumscrisă situaţiei funcţionarilor din cadrul familiei ocupaţionale „Administraţie” din aparatul propriu al consiliilor judeţene, primării şi consilii locale, din instituţiile şi serviciile publice de interes local şi judeţean din subordinea acestora, ce se încadrează în obiectul de reglementare al art. 11 din Legea-cadru nr. 153/2017 şi din care fac parte reclamanţii din litigiul în care s-a formulat sesizarea.

Pentru această categorie de personal, prin Decizia nr. 38 din 17 februarie 2025, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a statuat că: „În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 11 alin. (4) şi ale art. 18 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, prin acordarea indemnizaţiei de hrană, nivelul veniturilor salariale nu poate depăşi nivelul indemnizaţiei lunare a funcţiei de viceprimar.”

Prin urmare, la acest moment nu mai este îndeplinită condiţia ca Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat asupra problemei de drept în discuţie, impusă atât prin dispoziţiile art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, cât şi prin art. 519 din Codul de procedură civilă.

Având în vedere toate aceste argumente, care demonstrează neîndeplinirea cumulativă a condiţiilor de admisibilitate în privinţa ambelor sesizări conexate, se impune respingerea sesizărilor, ca inadmisibile.