Decizia nr. 174/2025 — ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept · Dosar nr. 590/1/2025

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluționarea Dosarului nr. 2.675/1/2024, la care s-a conexat Dosarul nr. 590/1/2025, este legal constituit conform dispozițiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă și ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 20/2023, cu modificările și completările ulterioare (Regulamentul).

Ședința este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La ședința de judecată participă doamna magistratasistent Elena Adriana Stamatescu, desemnată în conformitate cu dispozițiile art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizările conexate formulate de Tribunalul Suceava - Secția de contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. 2.398/86/2023 și de Tribunalul Prahova - Secția I civilă în Dosarul nr. 1.826/105/2022, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, care a fost comunicat, conform art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, nefiind formulate puncte de vedere de către părți.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunțare asupra sesizărilor conexate. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunilor de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularii și obiectul sesizărilor

Prin Încheierea din 24 octombrie 2024, pronunțată în Dosarul nr. 2.398/86/2023, Tribunalul Suceava - Secția de contencios administrativ și fiscal a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluționarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum și a proceselor privind prestații de asigurări sociale (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024), în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile privind următoarea chestiune de drept: Dacă indemnizația de hrană acordată funcționarilor publici este supusă atât limitărilor prevăzute de art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, cât și de art. 11 alin. (4) din același act normativ, doar uneia dintre ele sau niciunei limitări.

Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 19 noiembrie 2024, cu nr. 2.675/1/2024, termenul de soluționare fiind stabilit la 19 mai 2025.

Ulterior, la 13 martie 2025, pe rolul instanței supreme a fost înregistrat Dosarul nr. 590/1/2025, având ca obiect sesizarea formulată de Tribunalul Prahova - Secția I civilă în Dosarul nr. 1.826/105/2022, referitoare la următoarea chestiune de drept: Dacă plata indemnizației de hrană datorate personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor, prevăzută de art. 18 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017, așa cum era în vigoare la data de 24 aprilie 2023, se realizează cu aplicarea dispozițiilor art. 25 alin. (1) din aceeași lege-cadru.

În baza dispozițiilor art. 2 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 s-a dispus conexarea sesizării la Dosarul nr. 2.675/1/2024. II. Dispozițiile legale care formează obiectul sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la pronunțarea unei hotărâri prealabile

Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare (Legea-cadru nr. 153/2017): " Art. 11. - (1) Pentru funcționarii publici și personalul contractual din cadrul familiei ocupaționale «Administrație» din aparatul propriu al consiliilor județene, primării și consilii locale, din instituțiile și serviciile publice de interes local și județean din subordinea acestora, salariile de bază se stabilesc prin hotărâre a consiliului local, a consiliului județean sau a Consiliului General al Municipiului București, după caz, în urma consultării organizației sindicale reprezentative la nivel de unitate sau, după caz, a reprezentanților salariaților. (2) Nomenclatorul funcțiilor necesare desfășurării activităților specifice fiecărei instituții sau autorități a administrației publice locale, precum și ierarhia funcțiilor sunt prevăzute în anexa nr. VIII cap. I lit. A pct. III și cap. II lit. A pct. IV. (3) Stabilirea salariilor lunare potrivit alin. (1) se realizează de către ordonatorul de credite, cu respectarea prevederilor art. 25. (4) Nivelul veniturilor salariale se stabilește, în condițiile prevăzute la alin. (1) și (3), fără a depăși nivelul indemnizației lunare a funcției de viceprimar sau, după caz, a indemnizației lunare a vicepreședintelui consiliului județean, sau, după caz, a viceprimarului municipiului București, corespunzător nivelului de organizare: comună, oraș, municipiu, sectoarele municipiului București, primăria generală a municipiului București, exclusiv majorările prevăzute la art. 16 alin. (2), cu încadrarea în cheltuielile de personal aprobate în bugetele de venituri și cheltuieli. (...)" Art. 18. - Indemnizația de hrană (forma inițială de la data intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017): " (1) Începând cu 1 decembrie 2018, ordonatorii de credite acordă obligatoriu, lunar, indemnizații de hrană la nivelul anual a două salarii de bază minime brute pe țară garantate în plată, cu excepția personalului Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Justiției - Administrația Națională a Penitenciarelor, Serviciului Român de Informații, Serviciului de Informații Externe, Serviciului de Protecție și Pază și Serviciului de Telecomunicații Speciale, precum și a personalului poliției locale care, potrivit legii, beneficiază de drepturi de hrană în temeiul Ordonanței Guvernului nr. 26/1994 privind drepturile de hrană, în timp de pace, ale personalului din sectorul de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, republicată, cu modificările și completările ulterioare. (...)" Art. 18. - astfel cum a fost modificat prin pct. 5 al articolului unic din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 91 din 6 decembrie 2017 pentru modificarea și completarea Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 79/2018: " (1) Începând cu 1 decembrie 2018, ordonatorii de credite acordă obligatoriu, lunar, indemnizații de hrană reprezentând a 12-a parte din două salarii de bază minime brute pe țară garantate în plată, cu excepția personalului Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Justiției - Administrația Națională a Penitenciarelor, Serviciului Român de Informații, Serviciului de Informații Externe, Serviciului de Protecție și Pază și Serviciului de Telecomunicații Speciale, precum și a personalului poliției locale care, potrivit legii, beneficiază de drepturi de hrană în temeiul Ordonanței Guvernului nr. 26/1994 privind drepturile de hrană, în timp de pace, ale personalului din sectorul de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, republicată, cu modificările și completările ulterioare. (...)" Art. 18. - astfel cum a fost modificat prin art. XXVI pct. 1 din Legea nr. 296/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilității financiare a României pe termen lung, cu modificările și completările ulterioare: " (1) Începând cu 1 octombrie 2023, ordonatorii de credite acordă obligatoriu, lunar, pentru personalul încadrat ale cărui salarii lunare nete sunt de până la 8.000 lei inclusiv, indemnizații de hrană la nivelul anual a două salarii minime pe economie în vigoare la data de 1 ianuarie 2019, actualizat anual cu indicele prețului de consum comunicat anual de Institutul Național de Statistică, începând cu 2025, cu excepția personalului Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Justiției, Administrației Naționale a Penitenciarelor, Serviciului Român de Informații, Serviciului de Informații Externe, Serviciului de Protecție și Pază, Serviciului de Telecomunicații Speciale, Administrației Naționale a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale, precum și a personalului poliției locale care, potrivit legii, beneficiază de drepturi de hrană în temeiul Ordonanței Guvernului nr. 26/1994 privind drepturile de hrană, în timp de pace, ale personalului din sectorul de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, republicată, cu modificările și completările ulterioare. (...)" Art. 25. - Limitarea sporurilor, compensațiilor, adaosurilor, primelor, premiilor și indemnizațiilor și a altor drepturi " (1) Suma sporurilor, compensațiilor, adaosurilor, primelor, premiilor și indemnizațiilor, inclusiv cele pentru hrană și vacanță, acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite nu poate depăși 30% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcție/salariilor de funcție, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deținut, gradațiilor și a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizațiilor de încadrare și a indemnizațiilor lunare, după caz. (2) Prin excepție de la prevederile alin. (1), pentru instituțiile din sistemul sanitar și de asistență socială și cele din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională, suma sporurilor, compensațiilor, adaosurilor, primelor, premiilor și indemnizațiilor, inclusiv cele pentru hrană și vacanță, acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator principal de credite nu poate depăși 30% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcție/salariilor de funcție, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deținut, gradațiilor și a soldelor de comandă/salariilor de comandă și a indemnizațiilor lunare, după caz. (2 1 ) Prin derogare de la alin. (1) și (2), începând cu data de 1 iulie 2020 și până la data declarării de către Organizația Mondială a Sănătății a încetării pandemiei COVID-19, pentru personalul de specialitate medico-sanitar și auxiliar sanitar, inclusiv personalul de specialitate din structurile paraclinice medico-sanitare și personalul paramedical, implicat direct în transportul, echiparea, evaluarea, diagnosticarea și tratamentul pacienților diagnosticați cu COVID-19, suma sporurilor, compensațiilor, adaosurilor, primelor, premiilor și indemnizațiilor acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite nu poate depăși 35% din suma salariilor de bază, a indemnizațiilor de încadrare și a indemnizațiilor lunare, după caz. (3) Începând cu luna mai 2018, la stabilirea limitei de sporuri prevăzute la alin. (2)se includ drepturile prevăzute la anexa nr. II cap. II art. 2 alin. (1). (4) Prevederile alin. (1) nu se aplică personalului trimis în misiune în străinătate. (5) Prevederile alin. (2) și (3), pentru instituțiile din sistemul sanitar, se aplică începând cu data de 1 martie 2018. (6) Pentru ordonatorii principali de credite prevăzuți la alin. (2)se depășește, după caz, plafonul prevăzut la respectivul alineat, astfel încât, pentru unitățile sanitare de monospecialitate, serviciile județene de ambulanță și Serviciul de Ambulanță al Municipiului București-Ilfov, să se asigure limita minimă a sporurilor stabilită conform prevederilor art. 23. Unitățile sanitare de monospecialitate includ unități sanitare cu și fără paturi care acordă servicii medicale într-o specialitate, în conexiune, după caz, cu alte specialități complementare." III. Expunerea succintă a proceselor în cadrul cărora s-au invocat chestiunile de drept supuse interpretării

În Dosarul inițial nr. 2.675/1/2024, prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava - Secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 11 iulie 2023, cu nr. 2.398/86/2023, reclamanții funcționari publici au solicitat obligarea pârâtei Unitatea administrativ-teritorială comuna Coșna, județul Suceava, la acordarea întregii norme de hrană, prevăzută de lege pentru zilele efectiv lucrate, începând cu 1 ianuarie 2019 și pe viitor.

În motivare au arătat că nu au beneficiat decât parțial de acest drept, care a fost acordat celorlalți funcționari publici și personalului contractual din cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Coșna, județul Suceava, cu aplicarea limitării prevăzute de art. 11 alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017, întrucât ar constitui venit salarial care se aplică la salariul de bază.

Dat fiind că indemnizația de hrană este reglementată, împreună cu celelalte sporuri, sub incidența limitei de 30% prevăzute prin dispozițiile art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017, reclamanții au susținut că nu îi este aplicabilă și limitarea prevăzută de art. 11 alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017.

În Dosarul conexat nr. 590/1/2025, prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova - Secția I civilă cu nr. 1.826/105/2023, reclamantele, foste grefiere la Judecătoria Sinaia, pensionate începând cu 1 martie 2021 și, respectiv, 15 octombrie 2021, au solicitat obligarea pârâților Curtea de Apel Ploiești și Tribunalul Prahova la plata sumei ce reprezintă diferența dintre indemnizația de hrană care trebuia plătită și cea plătită efectiv, începând cu luna martie 2020 și până la data pensionării, conform art. 18 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017, indexată cu indicele de inflație și cu dobânda legală penalizatoare, începând cu data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective.

Prin întâmpinare, pârâții au invocat incidența prevederilor art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017, precum și statuările din Decizia nr. 15 din 28 iunie 2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 921 din 27 septembrie 2021. IV. Motivele reținute de titularii sesizărilor cu privire la admisibilitatea procedurii

Completul de judecată al Tribunalului Suceava - Secția de contencios administrativ și fiscal a reținut că pentru sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție trebuie îndeplinite următoarele condiții cumulative, conform dispozițiilor art. 1 și 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024: - obiectul cererii de chemare în judecată să vizeze stabilirea și/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice sau stabilirea și/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv cele rezultate din actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/și cele privind alte prestații de asigurări sociale ale personalului prevăzut la art. 1 alin. (1); - Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat asupra chestiunii de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective; - chestiunea de drept care formează obiectul judecății nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

Din preambulul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024 rezultă că instanța învestită cu judecarea cauzei nu este în măsură să analizeze dacă problema dedusă judecății este o veritabilă chestiune de drept supusă interpretărilor diferite, ci trebuie să verifice doar ca respectiva problemă de drept să nu fi fost dezlegată prin decizii obligatorii ale instanței supreme.

Având în vedere obiectul cauzei și problema de drept ce necesită a fi lămurită, completul de judecată al instanței de trimitere a apreciat că se impune sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, față de împrejurarea că litigiul intră sub incidența Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024.

În dosarul conexat, completul de judecată al Tribunalului Prahova - Secția I civilă a apreciat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, astfel că este obligatorie sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Astfel, titularul sesizării conexate a arătat că acțiunea are ca obiect plata unor drepturi salariale solicitate de reclamantele care au avut calitatea de personal plătit din fonduri publice (personal auxiliar de specialitate în cadrul Judecătoriei Sinaia), că nu a identificat nicio hotărâre privind chestiunea de drept care face obiectul cauzei și că soluționarea pe fond a litigiului, respectiv acordarea diferenței dintre indemnizația de hrană care trebuia plătită și cea plătită efectiv, depinde de modul în care Înalta Curte de Casație și Justiție va interpreta dispozițiile legale incidente. V. Punctele de vedere ale completurilor de judecată care au formulat sesizările cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Completul de judecată al Tribunalului Suceava - Secția de contencios administrativ și fiscal a apreciat că indemnizația de hrană acordată funcționarilor publici este supusă atât limitărilor prevăzute de art. 25, cât și celor prevăzute de art. 11 alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017.

Completul de judecată al Tribunalului Prahova - Secția I civilă a arătat că se aplică dispozițiile art. 18 alin. (1) și ale art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017, astfel cum erau în vigoare la data formulării acțiunii, în ceea ce privește plata sumelor reprezentând indemnizația de hrană. VI. Punctele de vedere ale părților cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

În Dosarul inițial nr. 2.675/1/2024, părțile nu au formulat puncte de vedere, însă reclamanții au invocat Decizia nr. 13 din 16 septembrie 2024 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1052 din 21 octombrie 2024 - cu privire la indemnizația de hrană.

În Dosarul conexat nr. 590/1/2025, părțile nu au formulat puncte de vedere, lipsind la termenul de judecată când s-a pus în discuție sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

După comunicarea raportului întocmit de judecătoriiraportori, potrivit dispozițiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, nu au fost formulate puncte de vedere de către părți. VII. Practica judiciară a instanțelor naționale în materie

Din răspunsurile transmise de instanțele naționale în Dosarul inițial nr. 2.675/1/2024, la solicitarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a conturat o opinie unanimă, în sensul că indemnizația de hrană a funcționarilor publici este supusă atât limitării generale a sporurilor, prevăzută de art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017, cât și limitării speciale prevăzute de art. 11 alin. (4) din această lege-cadru, cele două limitări aplicându-se deopotrivă și concomitent pentru categoria funcționarilor publici vizați de art. 11 din Legea-cadru nr. 153/2017.

Această opinie s-a regăsit atât în practica judiciară identificată de instanțe, cât și în punctele de vedere teoretice exprimate de judecători.

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat că la nivelul Secției judiciare - Serviciul judiciar civil nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării. VIII. Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție

Verificând jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în procedurile de unificare a practicii judiciare, a fost identificată Decizia nr. 38 din 17 februarie 2025 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 244 din 20 martie 2025, prin care s-a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Constanța - Secția de contencios administrativ și fiscal, stabilindu-se că: "În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 11 alin. (4) și ale art. 18 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, prin acordarea indemnizației de hrană, nivelul veniturilor salariale nu poate depăși nivelul indemnizației lunare a funcției de viceprimar."

Prin Decizia nr. 15 din 28 iunie 2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 921 din 27 septembrie 2021, s-a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Alba Iulia, stabilindu-se că: "În interpretarea unitară a dispozițiilor art. 38 alin. (3) lit. a) și alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, raportate la art. 4 și 5 din capitolul VIII secțiunea I din anexa nr. V la aceeași lege, suma sporurilor acordate personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea nu trebuie să depășească limita prevăzută de art. 25 din aceeași lege, raportată la ordonatorul de credite care stabilește drepturile salariale."

În cuprinsul încheierii de sesizare din Dosarul nr. 2.675/1/2024 a fost menționată Decizia nr. 13 din 16 septembrie 2024 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1052 din 21 octombrie 2024, dar aceasta nu este relevantă pentru cauza de față, pentru că tratează o problemă de drept diferită, în sensul că indemnizația de hrană reglementată de art. 18 din Legea-cadru nr. 153/2017 nu intră în baza de calcul al indemnizației de concediu de odihnă cuvenite personalului contractual plătit din fonduri publice și funcționarilor publici. IX. Jurisprudența Curții Constituționale

Prevederile art. 11 alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017 au făcut de mai multe ori obiectul controlului de constituționalitate, excepțiile de neconstituționalitate fiind respinse (de exemplu, prin Decizia nr. 36 din 30 ianuarie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 570 din 19 iunie 2024; Decizia nr. 510 din 5 octombrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 141 din 20 februarie 2024; Decizia nr. 676 din 15 decembrie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 445 din 23 mai 2023; Decizia nr. 632 din 7 octombrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 631 din 27 iunie 2022; Decizia nr. 53 din 15 februarie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 522 din 27 mai 2022; Decizia nr. 370 din 16 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1308 din 30 decembrie 2020).

Curtea Constituțională a reținut, în esență, că soluția legislativă criticată deleagă competența de stabilire a salariului de bază al funcționarilor publici și al personalului contractual din aparatul propriu al consiliilor județene, primării, consilii locale, din instituțiile și serviciile publice de interes local și județean din subordinea acestora către consiliul local, consiliul județean sau Consiliul General al Municipiului București, după caz, dispunând totodată că stabilirea salariului lunar se realizează de către ordonatorul de credite. De asemenea, opțiunea legiuitorului a fost aceea de a corela salariile personalului din aparatul organelor administrației publice locale cu indemnizația funcției de viceprimar (Decizia nr. 36 din 30 ianuarie 2024, paragraful 16).

Curtea Constituțională a mai arătat că marja de apreciere a autorităților administrației publice locale nu este nelimitată, ci aceasta se exercită cu încadrarea între limitele minime și maxime prevăzute prin lege pentru drepturile salariale. De asemenea, Legea-cadru nr. 153/2017 consacră criterii clare pentru stabilirea salariului de bază și a salariului lunar al personalului din aparatul propriu al autorităților administrației publice locale, criterii care sunt obligatorii pentru autoritățile administrației publice locale. În același timp, în stabilirea salariului lunar, ordonatorii de credite trebuie să respecte legea și să o aplice ca atare. Astfel, art. 11 alin. (3) coroborat cu art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017 prevede că stabilirea salariilor lunare potrivit alin. (1) se realizează de către ordonatorul de credite, cu respectarea prevederilor referitoare la limitarea sporurilor, compensațiilor, adaosurilor, primelor, premiilor și indemnizațiilor și a altor drepturi (Decizia nr. 36 din 30 ianuarie 2024, paragraful 17).

De asemenea, dispozițiile art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 au fost supuse controlului de constituționalitate, reținându-se că acestea sunt conforme normelor constituționale (spre exemplu, Decizia nr. 433 din 11 iulie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 979 din 27 octombrie 2023; Decizia nr. 310 din 7 mai 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 663 din 9 august 2019; Decizia nr. 697 din 31 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 26 din 15 ianuarie 2020; Decizia nr. 325 din 11 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1303 din 29 decembrie 2020; Decizia nr. 759 din 22 octombrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 86 din 27 ianuarie 2021, sau Decizia nr. 575 din 16 septembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1157 din 6 decembrie 2021).

În esență, Curtea Constituțională a reținut că limitarea sporurilor, compensațiilor, adaosurilor, primelor, premiilor și indemnizațiilor și a altor drepturi, prevăzută de dispozițiile legale criticate, nu echivalează cu diminuarea salariului de bază. Astfel, statul are deplina legitimitate constituțională de a acorda sporuri, stimulente, premii, adaosuri la salariul de bază personalului plătit din fonduri publice, în funcție de veniturile bugetare pe care le realizează. Acestea nu sunt drepturi fundamentale, ci drepturi salariale suplimentare. Curtea a precizat că regula limitării sporurilor la un anumit cuantum reprezintă opțiunea legiuitorului, exprimată în limitele prevăzute de Constituție și destinată a fi aplicată în mod nediferențiat întregului personal plătit din fonduri publice, fără privilegii și fără discriminări. X. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au apreciat că sesizările conexate formulate în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile sunt inadmisibile, nefiind întrunite toate condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024. XI. Înalta Curte de Casație și Justiție

Cele două sesizări conexate adresate Înaltei Curți de Casație și Justiție au fost întemeiate pe dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, iar conform art. 1 din acest act normativ, domeniul lui de aplicare cuprinde procesele privind stabilirea și/sau plata drepturilor salariale ori de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/și cele privind raporturile de muncă și de serviciu ale acestui personal; de asemenea, ordonanța de urgență se aplică și în procesele privind stabilirea și/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv cele rezultate din actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/și cele privind alte prestații de asigurări sociale ale personalului plătit din fonduri publice.

Articolul 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 instituie o procedură specială privind sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, după cum urmează: "Dacă în cursul judecății proceselor prevăzute la art. 1, completul de judecată învestit cu soluționarea cauzei în primă instanță sau în calea de atac, verificând și constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată."

În contextul normativ evocat mai sus, admisibilitatea sesizării prealabile întemeiate pe dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024 presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: (i) sesizarea să fie formulată într-o cauză aflată în curs de judecată, în primă instanță sau în calea de atac; (ii) obiectul procesului să se încadreze în categoriile prevăzute limitativ la art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024; (iii) sesizarea să vizeze o chestiune de drept de a cărei lămurire să depindă soluționarea pe fond a cauzei; (iv) chestiunea de drept invocată să nu fi făcut obiectul unei statuări anterioare a Înaltei Curți de Casație și Justiție și nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

Dispozițiile citate anterior au caracterul unor norme speciale în raport cu normele de drept comun prin care este reglementată sesizarea prealabilă în vederea dezlegării unor chestiuni de drept, cuprinse în art. 519-521 din Codul de procedură civilă, urmând a se completa însă cu acestea, în mod corespunzător, așa cum prevede expres art. 4 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, potrivit căruia "Dispozițiile prezentei ordonanțe de urgență se completează cu cele ale Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu celelalte reglementări aplicabile în materie".

Verificând condițiile de admisibilitate astfel prezentate, se constată că în cauza de față acestea nu sunt îndeplinite în mod cumulativ, după cum se va dezvolta în cele ce urmează.

În sesizarea inițială, înregistrată cu nr. 2.675/1/2024, instanța de trimitere solicită să se stabilească dacă indemnizația de hrană acordată funcționarilor publici este supusă atât limitărilor prevăzute de art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017, cât și de art. 11 alin. (4) din același act normativ, doar uneia dintre ele sau niciunei limitări.

În încheierea de sesizare nu se regăsește nicio minimă analiză a existenței reale a unei chestiuni de drept susceptibile de interpretări diferite, completul de judecată care a pronunțat încheierea considerând că, de vreme ce intenția legiuitorului a fost ca instanța supremă să asigure o interpretare unitară a dispozițiilor legale în materiile ce intră în obiectul de reglementare al Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, obligația de sesizare este stabilită printr-o normă imperativă, astfel că instanța învestită cu judecarea procesului nu este în măsură să analizeze dacă problema de drept este una veritabilă.

Aceeași concluzie se degajă și din încheierea prin care s-a formulat sesizarea conexată, nr. 590/1/2025, încheiere în care completul de judecată din cadrul Tribunalului Prahova - Secția I civilă a reținut că, odată verificată îndeplinirea condițiilor expres prevăzute în art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție este obligatorie, astfel că a solicitat instanței supreme să stabilească dacă plata indemnizației de hrană datorate personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor, indemnizație prevăzută de art. 18 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017, așa cum era în vigoare la data de 24 aprilie 2023, se realizează cu aplicarea dispozițiilor art. 25 alin. (1) din aceeași lege-cadru.

Or, după cum s-a menționat în preambulul ordonanței de urgență, la elaborarea acestui act normativ s-a ținut seama de "configurația actuală a mecanismului hotărârii prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept și de efectul obligativității hotărârii pe care o pronunță Înalta Curte de Casație și Justiție, în deplin acord cu îndatorirea sa constituțională de asigurare a aplicării și interpretării unitare a legii de către toate instanțele judecătorești din România". De asemenea, s-a apreciat că aplicarea acestor noi norme legale cu caracter special poate influența pozitiv activitatea instanțelor judecătorești, "în condițiile în care, încă dintr-o etapă incipientă, s-ar asigura clarificarea unor chestiuni dificile de drept".

Așadar, cu toate că în cuprinsul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024 nu se definește noțiunea de "chestiune de drept", lămurirea sensului acesteia se va face ținând seama de principiile prezentate de legiuitorul delegat în preambulul ordonanței de urgență și de necesitatea completării dispozițiilor speciale ale acesteia cu prevederile dreptului comun, cuprinse în Codul de procedură civilă, și cu jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, care a dezvoltat noțiunea autonomă a "chestiunii de drept" susceptibile de interpretare pe calea mecanismului hotărârii prealabile.

Prin urmare, contrar celor afirmate de instanțele de trimitere, și în domeniul de aplicare al Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024 sesizarea prealabilă trebuie să aibă ca obiect o chestiune de drept reală, dificilă, susceptibilă să dea naștere unor interpretări diferite, pentru care să fie necesară o rezolvare de principiu în vederea asigurării unei practici judiciare unitare.

În ceea ce privește întrebarea comună celor două sesizări conexate, și anume aceea a incidenței dispozițiilor art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017, nu se poate reține îndeplinirea condiției unei chestiuni de drept susceptibile să dea naștere unor interpretări diferite, pentru care să fie necesară antrenarea mecanismului sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile.

Dimpotrivă, sensul clar al normei vizate rezultă din simpla lectură a prevederilor art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017, care include în mod expres indemnizația de hrană în enumerarea sporurilor, compensațiilor, adaosurilor, primelor, premiilor indemnizațiilor și a altor drepturi supuse limitării: "(1) Suma sporurilor, compensațiilor, adaosurilor, primelor, premiilor și indemnizațiilor, inclusiv cele pentru hrană și vacanță, acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite nu poate depăși 30% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcție/salariilor de funcție, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deținut, gradațiilor și a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizațiilor de încadrare și a indemnizațiilor lunare, după caz."

Acest text normativ este inclus în partea generală a Legii-cadru nr. 153/2017, iar sensul clar și neechivoc al normei nu conține distincții în funcție de familia ocupațională din care face parte personalul salarizat din fonduri publice, excepțiile fiind expres prevăzute prin dispoziții derogatorii, cum ar fi cele cuprinse în alineatele (2)-(5) ale articolului în discuție, care nu sunt însă aplicabile în cazul reclamanților din procesele în care au fost pronunțate încheierile de sesizare.

De altfel, instanțele de trimitere nu par a fi avut vreo nelămurire reală cu referire la aplicabilitatea prevederilor art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 în ceea ce privește indemnizația de hrană, adresându-se Înaltei Curți de Casație și Justiție numai pentru că au considerat că sesizarea prealabilă este obligatorie, așa cum s-a explicat mai sus. Or, art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 stabilește în sarcina titularului sesizării inclusiv obligația de "verificare", în sensul de efectuare a unei analize prealabile a condițiilor de admisibilitate a sesizării, printre care figurează și cea a existenței unei chestiuni de drept veritabile, care prezintă un grad ridicat de dificultate.

În plus, se cuvine a se evidenția că exemplele jurisprudențiale transmise și punctele de vedere teoretice exprimate de instanțele consultate sunt unanime în sensul opiniei conform căreia indemnizația de hrană acordată funcționarilor publici este supusă limitărilor prevăzute de art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017.

Cât privește chestiunea de drept a limitării indemnizației de hrană acordate funcționarilor publici prin aplicarea dispozițiilor art. 11 alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017, cuprinsă numai în sesizarea formulată de Tribunalul Suceava - Secția de contencios administrativ și fiscal, este de notat că, deși întrebarea este formulată în termeni generali, astfel încât se creează aparența că s-ar referi la toate categoriile de funcționari publici, în realitate ea este circumscrisă situației funcționarilor din cadrul familiei ocupaționale "Administrație" din aparatul propriu al consiliilor județene, primării și consilii locale, din instituțiile și serviciile publice de interes local și județean din subordinea acestora, ce se încadrează în obiectul de reglementare al art. 11 din Legea-cadru nr. 153/2017 și din care fac parte reclamanții din litigiul în care s-a formulat sesizarea.

Pentru această categorie de personal, prin Decizia nr. 38 din 17 februarie 2025, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a statuat că: "În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 11 alin. (4) și ale art. 18 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, prin acordarea indemnizației de hrană, nivelul veniturilor salariale nu poate depăși nivelul indemnizației lunare a funcției de viceprimar."

Prin urmare, la acest moment nu mai este îndeplinită condiția ca Înalta Curte de Casație și Justiție să nu fi statuat asupra problemei de drept în discuție, impusă atât prin dispozițiile art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, cât și prin art. 519 din Codul de procedură civilă.

Având în vedere toate aceste argumente, care demonstrează neîndeplinirea cumulativă a condițiilor de admisibilitate în privința ambelor sesizări conexate, se impune respingerea sesizărilor, ca inadmisibile.