Decizia nr. 419/2025 — ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluționarea Dosarului nr. 1.647/1/2025, este legal constituit conform dispozițiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă și ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 20/2023, cu modificările și completările ulterioare (Regulamentul).

Ședința este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La ședința de judecată participă doamna Raluca Emilia Leote, magistrat-asistent în cadrul Secțiilor Unite, desemnat în temeiul art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizările conexate formulate de Tribunalul București - Secția a II-a contencios administrativ și fiscal în dosarele nr. 19.563/3/2024, nr. 31.539/3/2024, nr. 34.690/3/2024 și nr. 24.020/3/2024.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, ce a fost comunicat părților, conform art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, pârâta Agenția Națională pentru Achiziții Publice formulând un punct de vedere la raport.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunțare asupra sesizărilor conexate în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul și obiectul sesizării

Tribunalul București - Secția a II-a contencios administrativ și fiscal a dispus, prin Încheierea din 9 aprilie 2025 în Dosarul nr. 19.563/3/2024 și încheierile din 19 martie 2025, pronunțate în dosarele nr. 31.539/3/2024, nr. 34.690/3/2024, respectiv nr. 24.020/3/2024, în temeiul art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluționarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum și a proceselor privind prestații de asigurări sociale (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024), sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: Principiile nediscriminării și egalității, reglementate prin art. 6 lit. b) și c) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, pot fi invocate pentru egalizarea la nivel maxim a drepturilor salariale, prin raportare la drepturile salariale plătite personalului încadrat pe funcții similare în cadrul unui alt ordonator de credite/în instituții aflate în subordinea unui alt ordonator de credite din interiorul aceleiași familii ocupaționale? II. Dispozițiile legale supuse interpretării

Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare (Legea-cadru nr. 153/2017) "

Prin Cererea de chemare în judecată înregistrată la 12 iunie 2024 pe rolul Tribunalului București - Secția a II-a contencios administrativ și fiscal cu numărul de dosar 19.563/3/2024, reclamanții, funcționari publici în cadrul Agenției Naționale pentru Achiziții Publice, au chemat-o în judecată pe pârâta Agenția Națională pentru Achiziții Publice (A.N.A.P.), solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună obligarea pârâtei: - să emită ordine prin care, în aplicarea unitară a prevederilor art. 6 lit. b) și c) din Legea-cadru nr. 153/2017, să stabilească salariul de bază al reclamanților la nivelul maxim pentru funcții similare existente în plată în cadrul categoriilor profesionale din familia ocupațională de funcții bugetare "Administrație" (anexa nr. VIII capitolul I lit. A pct. I din Legea-cadru nr. 153/2017), pentru aceeași/același funcție/grad/gradație, cu luarea în considerare inclusiv a majorărilor recunoscute prin hotărâri judecătorești definitive, în acord cu prevederile Deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 80 din 11 decembrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 84 din 30 ianuarie 2024; - la repararea prejudiciului produs până la data încetării stării de discriminare, prin plata drepturilor salariale reprezentând diferența dintre salariul cuvenit conform primului capăt de cerere și salariul efectiv achitat, în ultimii trei ani anteriori introducerii acțiunii, corespunzător perioadelor lucrate și funcțiilor exercitate de fiecare dintre reclamanți, diferențe ce vor fi actualizate cu indicele de inflație și dobânda legală, de la data scadenței fiecărui venit lunar și până la data plății efective și în continuare; - la recalcularea salariului de bază brut lunar și a celorlalte drepturi aferente, cu luarea în considerare a drepturilor salariale recunoscute prin hotărâri judecătorești altor funcționari publici din cadrul aceleiași familii ocupaționale, în sensul includerii și păstrării în salariul de bază brut, ca urmare a punerii în aplicare a legilor succesive de salarizare, a suplimentului postului și a suplimentului treptei de salarizare, respectiv suplimentul postului în procent de 25% din salariul de bază brut lunar și suplimentul treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de baza brut lunar, prin raportare la nivelul maxim al salariului lunar brut (venit salarial lunar brut) și la obligarea pârâtei la plata sumelor constând în diferența dintre drepturile salariale stabilite cu luarea în considerare a suplimentului postului de 25% și suplimentului treptei de salarizare de 25% și salariului de încadrare brut lunar și drepturile salariale încasate efectiv, pentru ultimii trei ani anteriori introducerii acțiunii, raportat și la data începerii activității reclamanților în cadrul pârâtei, sume actualizate cu indicele de inflație și cu adăugarea dobânzii legale penalizatoare de la data scadenței fiecărei sume și până la data plății efective; cu cheltuieli de judecată. Dosarul nr. 31.539/3/2024

Prin Cererea de chemare în judecată înregistrată la 16 septembrie 2024 pe rolul Tribunalului București - Secția a II-a contencios administrativ și fiscal cu numărul de dosar 31.539/3/2024, reclamantul Sindicatul Național Pro Lex, în numele membrei de sindicat S.R.M., l-a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună: - obligarea pârâtului la plata drepturilor salariale ale reclamantei la nivelul maxim de salarizare corespunzător funcțiilor deținute, existente, la data introducerii acțiunii, în cadrul familiei ocupaționale "Administrație", prin raportare la Ministerul Finanțelor, respectiv salariu de bază de 9.994 lei, actualizat conform Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 53/2024 privind măsuri referitoare la salarizarea personalului din unele sectoare de activitate bugetară, precum și reglementarea unor aspecte organizatorice (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 53/2024) și actelor normative incidente salarizării personalului plătit din fonduri publice, cu aplicabilitate generală la nivelul aceleiași categorii profesionale sau familii ocupaționale; - obligarea pârâtului la emiterea actului administrativ de constatare a încadrării salariale a reclamantei la nivelul maxim de salarizare corespunzător funcției de consilier, clasa I, gradul profesional superior și gradația de vechime 4, existent în cadrul familiei ocupaționale "Administrație" (prin raportare la Ministerul Finanțelor), de 9.994 lei, începând cu data încadrării pe funcția de consilier, clasa I, gradul profesional superior și gradația de vechime 4, dar nu mai mult de trei ani de la data introducerii acțiunii, actualizat conform Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 53/2024 și actelor normative incidente salarizării personalului plătit din fonduri publice, cu aplicabilitate generală la nivelul aceleiași categorii profesionale sau familii ocupaționale; - obligarea pârâtului să recalculeze și să plătească reclamantei, în condițiile legii, sporurile și majorările acordate acesteia, prin raportare la noile salarii de bază, cu plata diferențelor rezultate; - obligarea pârâtului la plata drepturilor salariale reprezentând diferența dintre salariile și sporurile cuvenite ca urmare a aplicării nivelului maxim de salarizare din cadrul familiei ocupaționale, corespunzător funcției de consilier, clasa I, gradul profesional superior și gradația de vechime 4, în sumă de 9.994 lei, actualizat conform Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 53/2024 și actelor normative incidente salarizării personalului plătit din fonduri publice, cu aplicabilitate generală la nivelul aceleiași categorii profesionale sau familii ocupaționale, și salariile efectiv achitate, începând cu data încadrării pe funcția de consilier, clasa I, gradul profesional superior și gradația de vechime 4, dar nu mai mult de trei ani de la data introducerii acțiunii, sume ce vor fi actualizate la data plății cu indicele de inflație; - obligarea pârâtului la plata dobânzii legale aferente drepturilor salariale rezultând din diferența dintre salariile cuvenite și cele efectiv achitate, de la data scadenței lunare până la data plății efective; cu cheltuieli de judecată. Dosarul nr. 34.690/3/2024

Prin Cererea de chemare în judecată înregistrată la 1 octombrie 2024 pe rolul Tribunalului București - Secția a II-a contencios administrativ și fiscal cu numărul de dosar 34.690/3/2024, reclamanta M.D. l-a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, solicitând, în temeiul art. 6 lit. b) și c) din Legea-cadru nr. 153/2017 și al celor statuate prin Decizia nr. 80 din 11 decembrie 2023 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, revocarea în parte a Ordinului de salarizare nr. xxxx din 1.08.2024 și emiterea unui nou ordin prin care să fie stabilit nivelul de salarizare al reclamantei la nivelul maxim de salarizare existent în cadrul categoriei profesionale, respectiv familiei ocupaționale de funcții bugetare "Administrație", cu luarea în considerare inclusiv a majorărilor recunoscute prin hotărâri judecătorești definitive, astfel cum este în prezent, la maximum, în celelalte organe de specialitate ale administrației publice centrale (ministere) pentru aceeași clasă, funcție și același grad profesional, gradația 5, și obligarea pârâtului în consecință la plata diferențelor salariale rezultate, actualizate cu indicele inflației și cu dobânda legală, începând cu data de 1.01.2024, cu rambursarea cheltuielilor de judecată. Dosar nr. 24.020/3/2024

Prin Cererea de chemare în judecată înregistrată la 16 iulie 2024 pe rolul Tribunalului București - Secția a II-a contencios administrativ și fiscal cu numărul de dosar 24.020/3/2024, reclamantul Sindicatul Național Pro Lex, în numele membrului de sindicat D.I.A., l-a chemat în judecată pe pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, solicitând: - obligarea pârâtului la plata drepturilor salariale ale reclamantului la nivelul maxim de salarizare corespunzător funcției de consilier juridic clasa I, grad profesional superior, gradația 3, existent în cadrul familiei ocupaționale "Administrație", prin raportare la Ministerul Finanțelor, respectiv 9.750 lei, corespunzător funcției de consilier juridic, actualizat conform Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 53/2024 și actelor normative incidente salarizării personalului plătit din fonduri publice, cu aplicabilitate generală la nivelul aceleiași categorii profesionale sau familii ocupaționale; - obligarea pârâtului la emiterea actului administrativ de constatare a încadrării salariale a reclamantului la nivelul maxim de salarizare în cadrul familiei ocupaționale "Administrație" prin raportare la Ministerul Finanțelor, corespunzător funcțiilor deținute, pe ultimii trei ani de la data introducerii acțiunii; - obligarea pârâtului să recalculeze și să plătească reclamantului, în condițiile legii, sporurile și majorările acordate acestuia, prin raportare la noile salarii de bază, cu plata diferențelor rezultate; - obligarea pârâtului la plata drepturilor salariale reprezentând diferența dintre salariile și sporurile cuvenite ca urmare a aplicării nivelului maxim de salarizare din cadrul familiei ocupaționale corespunzător funcției de consilier juridic, clasa I, grad profesional superior, gradația 3, respectiv salariul de bază de 9.750 lei, actualizat conform Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 53/2024 și actelor normative incidente salarizării personalului plătit din fonduri publice ulterior introducerii acțiunii, începând cu ultimii trei ani de la data introducerii acțiunii și până la data încadrării salariale la nivelul maxim, conform petitului de la punctul I, sume ce vor fi actualizate la data plății cu indicele de inflație; - obligarea pârâtului la plata dobânzii legale aferente drepturilor salariale rezultând din diferența dintre salariile cuvenite și cele efectiv achitate, de la data scadenței lunare până la data plății efective; cu cheltuieli de judecată. IV. Motivele reținute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea procedurii

Instanța de trimitere a apreciat că sesizările conexate în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile îndeplinesc condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024. V. Punctele de vedere ale părților cu privire la dezlegarea chestiunii de drept Dosarul nr. 19.563/3/2024

Pârâta s-a opus sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție, considerând că această sesizare nu este oportună, prin raportare la Decizia nr. 125 din 7 aprilie 2025, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 2 iunie 2025. Dosarele nr. 31.539/3/2024, 34.690/3/2024, 24.020/3/2024

Părțile nu au formulat puncte de vedere. VI. Punctul de vedere al completului care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Completul de judecată din cadrul Tribunalului București - Secția a II-a contencios administrativ și fiscal care a formulat sesizările în cele patru dosare conexate pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție a reținut că principiile nediscriminării și egalității, reglementate prin art. 6 lit. b) și c) din Legea-cadru nr. 153/2017, nu pot fi invocate pentru egalizarea la nivel maxim a drepturilor salariale, prin raportare la drepturile salariale plătite personalului încadrat pe funcții similare în cadrul unui alt ordonator de credite/în instituții aflate în subordinea unui alt ordonator de credite din interiorul aceleiași familii ocupaționale. VII. Jurisprudența instanțelor naționale

Față de obiectul întrebărilor cu care a fost sesizată instanța supremă în dosarele conexate nu a mai fost necesară consultarea jurisprudenței instanțelor naționale. VIII. Jurisprudența Curții Constituționale

În jurisprudența instanței de contencios constituțional a fost pronunțată următoarea decizie ce poate prezenta interes în soluționarea cauzei: Decizia nr. 794 din 15 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1029 din 21 decembrie 2016. IX. Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție

În mecanismele de unificare a practicii judiciare au fost identificate următoarele decizii relevante pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept: Decizia nr. 2 din 19 ianuarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 201 din 26 martie 2015; Decizia nr. 36 din 4 iunie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 606 din 16 iulie 2018; Decizia nr. 49 din 18 iunie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 838 din 2 octombrie 2018; Decizia nr. 8 din 8 februarie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 337 din 2 aprilie 2021; Decizia nr. 80 din 11 decembrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 84 din 30 ianuarie 2024. X. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au apreciat că sesizările conexate în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile sunt inadmisibile, întrucât nu sunt îndeplinite toate condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024. XI. Înalta Curte de Casație și Justiție

Admisibilitatea sesizărilor va fi circumscrisă atât condițiilor speciale instituite prin art. 1 și 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, cât și celor ce decurg din cuprinsul art. 519 și 520 din Codul de procedură civilă, a căror incidență este atrasă ca efect al normei de trimitere din art. 4 al ordonanței de urgență la prevederile Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu ale cărei dispoziții arată că se completează.

În lumina acestor dispoziții legale, condițiile de admisibilitate a unei sesizări formulate în baza Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024 sunt circumscrise următoarelor elemente: a) existența unei cauze aflate în curs de judecată, circumscrisă domeniului de aplicare a art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024; b) completul de judecată să fie învestit cu soluționarea cauzei în primă instanță sau în calea de atac; c) existența unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei; d) chestiunea de drept să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare și nici al unei statuări anterioare a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Verificând îndeplinirea cumulativă a acestor condiții de admisibilitate, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că procesele în care au fost formulate sesizările conexate au ca obiect stabilirea drepturilor salariale ale reclamanților, funcționari publici, prin egalizarea salariului la nivelul maxim aflat în plată prin raportare la drepturile salariale plătite personalului încadrat pe funcții similare în cadrul unui alt ordonator de credite/în instituții aflate în subordinea unui alt ordonator de credite din interiorul aceleiași familii ocupaționale.

În consecință, se poate reține că pretențiile deduse judecății în respectivele cauze se circumscriu unor drepturi salariale ale personalului plătit din fonduri publice, în sensul art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024.

Cauzele în care au fost formulate sesizările conexate se află în curs de soluționare pe rolul unui complet de judecată specializat în materia contenciosului administrativ și fiscal din cadrul Tribunalului București - Secția a II-a contencios administrativ și fiscal, care judecă în primă instanță, în conformitate cu art. 536 din Codul administrativ.

Ca atare, primele două condiții de admisibilitate sunt îndeplinite.

În ceea ce privește condiția existenței unei chestiuni de drept de a cărei lămurire să depindă soluționarea pe fond a cauzei, într-o jurisprudență constantă, instanța supremă a subliniat că această cerință instituie o dublă condiționare: pe de o parte, trebuie să existe o chestiune de drept veritabilă și, pe de altă parte, trebuie să fie stabilită dependența necesară dintre dezlegarea chestiunii de drept identificate și soluționarea cauzei pe fond (Decizia nr. 52 din 21 octombrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1316 din 24 decembrie 2024, și Decizia nr. 96 din 25 noiembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 36 din 16 ianuarie 2025).

Cu referire la primul aspect, în lipsa unei definiții legale a noțiunii, în jurisprudența Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, formată în aplicarea art. 519 din Codul de procedură civilă, s-a statuat în mod constant că, pentru a se putea discuta de existența unei chestiuni de drept, este necesar ca problema de drept antamată "să necesite cu pregnanță a fi lămurită, să prezinte o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenția instanței supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept și al înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securității raporturilor juridice deduse judecății" (Decizia nr. 10 din 4 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 23 mai 2016, și Decizia nr. 70 din 23 octombrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1112 din 11 decembrie 2023).

Astfel, pentru a exista o chestiune de drept veritabilă, trebuie ca norma de drept disputată să fie susceptibilă a constitui izvorul unor interpretări divergente și, în consecință, al unei practici judiciare neunitare, cât timp scopul procedurilor de unificare este tocmai evitarea acestora.

Jurisprudența consolidată în legătură cu această condiție de admisibilitate este de actualitate și după intrarea în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, dat fiind că în preambulul acestei ordonanțe de urgență s-a ținut seama de "faptul că măsurile legislative propuse pot influența pozitiv activitatea instanțelor judecătorești, în condițiile în care, încă dintr-o etapă incipientă, s-ar asigura clarificarea unor chestiuni dificile de drept" (Decizia nr. 61 din 28 octombrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1274 din 18 decembrie 2024, Decizia nr. 71 din 11 noiembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1330 din 31 decembrie 2024, Decizia nr. 89 din 25 noiembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1291 din 20 decembrie 2024).

Ca atare, rămân valabile statuările obligatorii conturate în jurisprudența Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, sesizat în temeiul art. 519-521 din Codul de procedură civilă, prin care s-a stabilit că nu se verifică condiția dificultății chestiunii de drept în următoarele cazuri: (i) claritatea normei, când aplicarea corectă a dreptului se impune într-un mod atât de evident, încât nu lasă loc de îndoială cu privire la modul de soluționare a întrebării adresate; (ii) când se solicită instanței supreme determinarea chiar a normei juridice aplicabile unui raport juridic, atribut ce intră și trebuie să rămână în sfera de competență a instanței de judecată; (iii) când chestiunea de drept a cărei dezlegare se solicită și-a clarificat înțelesul în practica judiciară, din hotărârile cercetate rezultând că normele de drept în discuție au primit, într-o majoritate covârșitoare, aceeași interpretare; (iv) când, pe calea hotărârii prealabile, se solicită completarea legii; (v) când se solicită lămurirea unor aspecte ce se regăsesc tranșate în jurisprudența constantă și clară a Curții de Justiție a Uniunii Europene, a Curții Europene a Drepturilor Omului, a Curții Constituționale ori a Înaltei Curți de Casație și Justiție (Decizia nr. 70 din 11 noiembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1275 din 18 decembrie 2024).

Așadar, evaluarea dificultății chestiunii de drept nu poate fi disociată de existența unor dezlegări anterioare date de instanța supremă în mecanismele de unificare a practicii judiciare în cazul unor chestiuni de drept asemănătoare, de natură a oferi instanțelor naționale suficiente repere interpretative - inclusiv prin considerentele cu caracter de principiu - pentru soluționarea cauzelor cu care au fost învestite. Mai precis, chiar și în ipoteza pronunțării unor soluții de inadmisibilitate, aceste decizii "beneficiază, ca orice act jurisdicțional, de efectul autorității de lucru judecat atașat considerentelor care sprijină și explicitează soluția inadmisibilității sesizării" (Decizia nr. 2 din 8 februarie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 342 din 5 aprilie 2021, paragraful 39).

Procedând la verificarea acestei condiții de admisibilitate, se constată că întrebările adresate instanței supreme au un conținut identic, ce vizează chestiunea de drept referitoare la egalizarea salariului la nivelul maxim aflat în plată prin raportare la drepturile salariale plătite personalului încadrat pe funcții similare în cadrul unui alt ordonator de credite/în instituții aflate în subordinea unui alt ordonator de credite din interiorul aceleiași familii ocupaționale.

Textele de lege a căror interpretare se solicită de către instanțele de trimitere sunt cele de la art. 6 lit. b) și c) din Legea-cadru nr. 153/2017, care reglementează principiile egalității și nediscriminării.

Examenul atent al deciziilor interpretative pronunțate în mecanismele de unificare a practicii judiciare în legătură cu chestiuni de drept similare relevă că instanța supremă a oferit deja suficiente repere pentru interpretarea și aplicarea unitară a normelor legale în discuție, care se impun a fi respectate și valorificate, mutatis mutandis, de către instanțele de trimitere în cauzele cu care acestea au fost învestite, aplicarea concretă și efectivă a legii constituind, în afara oricăror ambivalențe, atributul constituțional exclusiv al acestora din urmă.

Astfel, prin Decizia nr. 2 din 19 ianuarie 2015, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a stabilit, în interpretarea și aplicarea art. 2, raportat la art. 1 alin. (2) lit. e) pct. (i) și alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, că punerea în executare a hotărârilor judecătorești prin care s-au acordat unor angajați anumite drepturi salariale nu reprezintă un tratament discriminatoriu al celorlalți angajați.

Prin Decizia nr. 49 din 18 iunie 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a stabilit că: "În interpretarea dispozițiilor art. 3 1 alin. (1), raportat la art. 3 1 alin. (1 3 ) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015, în forma modificată prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2016, stabilirea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare pentru personalul încadrat în direcțiile generale de asistență socială și protecția copilului se raportează la nivelul aceluiași ordonator de credite căruia îi sunt subordonate financiar, și nu la nivel național."

În considerentul de la paragraful 123 din această decizie s-a reținut faptul că legiuitorul impune, în ceea ce privește stabilirea unui nivel maxim de salarizare la nivelul mai multor instituții sau autorități publice, ca acele entități să se afle în subordinea unui ordonator de credite comun, să aibă același scop, să îndeplinească aceleași funcții și atribuții, să se situeze la același nivel de subordonare din punct de vedere financiar, condiții care trebuie să fie îndeplinite cumulativ.

De asemenea, prin Decizia nr. 8 din 8 februarie 2021, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a stabilit că, în interpretarea și aplicarea prevederilor art. 39 alin. (4) raportat la art. 39 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017, în categoria "personalului numit/încadrat", la care se referă prevederile art. 39 alin. (4), raportat la art. 39 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017, este inclus și personalul reîncadrat în baza prevederilor art. 36 din Legea-cadru nr. 153/2017. În considerentul de la paragraful 105 s-a reținut că dispozițiile art. 39 alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017 sunt aplicabile în situația în care există salariați în cadrul autorităților/instituțiilor publice aflate în subordinea aceluiași ordonator de credite, având același scop, îndeplinind aceleași funcții și atribuții, aflate la același nivel de subordonare din punct de vedere financiar, astfel încât în aceste situații nivelul salariului de bază/indemnizației de încadrare se va stabili la nivelul maxim aflat în plată din cadrul tuturor acestor instituții sau autorități publice subordonate. Noțiunea de funcție similară, prevăzută de alin. (1) al art. 39, este cea definită de art. 7 lit. g) din aceeași lege, după cum urmează: "funcția similară reprezintă o funcție de același fel din cadrul aceleiași instituții sau autorități publice, care implică aceleași condiții de studii, grad/treaptă profesională, gradație, vechime în funcție sau vechime în specialitate, după caz, și condiții de muncă".

Totodată, prin Decizia nr. 80 din 11 decembrie 2023, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a stabilit, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 6 lit. b) și c) din Legea-cadru nr. 153/2017, faptul că principiile nediscriminării și egalității pot fi invocate pentru egalizarea la nivel maxim a salariilor de bază, cu luarea în considerare inclusiv a majorărilor recunoscute prin hotărâri judecătorești definitive, sub rezerva ca ele să aibă aplicabilitate generală la nivelul aceleiași categorii profesionale din cadrul aceleiași familii ocupaționale. În considerentele de la paragraful 82 s-a reținut că, atunci când instanțele judecătorești sunt învestite cu cereri de egalizare a unor salarii de bază, prin includerea unor majorări recunoscute prin hotărâri definitive, trebuie să examineze dacă în respectivele hotărâri au fost interpretate norme de lege care au instituit majorări de aplicabilitate generală, căci numai într-un astfel de caz principiile examinate pot constitui temei al egalizării; dacă sfera lor de aplicare este însă restrânsă în beneficiul unor anumiți destinatari ai legii, cele două principii se opun egalizării salariilor de bază ale persoanelor cărora legea nu le recunoaște dreptul la respectivele majorări.

Prin urmare, există dezlegări anterioare date de Înalta Curte de Casație și Justiție prin hotărâri obligatorii, care se constituie în suficiente repere de interpretare, utile instanțelor de trimitere în soluționarea cauzelor deduse judecății.

Revine instanțelor învestite cu soluționarea respectivelor cauze atribuția jurisdicțională de a verifica și respecta jurisprudența cu caracter obligatoriu a Înaltei Curți de Casație și Justiție și de a extrage acele elemente care prezintă relevanță în soluționarea litigiilor deduse judecății (Decizia nr. 82 din 18 noiembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 67 din 28 ianuarie 2025, și Decizia nr. 96 din 25 noiembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 36 din 16 ianuarie 2025).

Astfel, nu poate fi transferat instanței supreme atributul de a aprecia dacă o decizie pronunțată de aceasta pe calea unui mecanism de unificare jurisprudențială, care a vizat un alt aspect, are sau nu are aplicabilitate într-o speță concretă, precum și pe acela de a explicita încă o dată decizia pronunțată anterior, întrucât instanța de sesizare nu poate decela dacă acel raționament este aplicabil sau nu este aplicabil pricinii cu care aceasta a fost învestită. De altfel, în procedura dezlegării unei chestiuni de drept, rolul instanței supreme rămâne unul extraordinar, iar materializarea acestuia nu poate fi concepută prin compilarea unor dezlegări obligatorii anterioare - utilizate ca premise -, cu consecința unei statuări redundante.

În acest context, instanța supremă reafirmă că rolul și funcția mecanismelor de unificare a practicii judiciare nu vor fi mai energic asigurate prin pronunțarea repetată, în interpretarea și aplicarea unor texte de lege diferite, dar care conțin, în realitate, una și aceeași problemă de drept, întrucât existența unei hotărâri prealabile trebuie văzută nu doar ca un argument cu forță obligatorie, cu care sunt înzestrate dezlegările sale prin efectul prevederilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă, cât mai ales ca o sursă ori ca un instrument util instanțelor de judecată în procesul de aplicare a legii, prin soluțiile pe care le oferă atât unei probleme de drept punctuale, cât și altora identice ori similare, chiar încorporate în alte texte de lege decât cele care au constituit obiectul sesizării (Decizia nr. 106 din 9 decembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 52 din 21 ianuarie 2025).

În același timp, este în afara oricăror ambivalențe și incidența în cadrul prezentei analize a prevederilor art. 520 alin. (1) din Codul de procedură civilă, care statuează în sensul că încheierea de sesizare trebuie să cuprindă și punctul de vedere al completului de judecată; acesta este ținut să stabilească dacă există o problemă de interpretare a textului legal, care implică riscul unor dezlegări diferite în practica judiciară.

Această exigență legală, subsumată condiției privind incidența unei chestiuni de drept veritabile, a fost în mod constant subliniată în jurisprudența Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, considerându-se că încheierea de sesizare trebuie să releve reflecția judecătorilor din completul învestit cu soluționarea cauzei asupra diferitelor variante de interpretare posibile și asupra argumentelor de natură să le susțină, pentru a da temei inițierii mecanismului de unificare jurisprudențială reprezentat de hotărârea prealabilă.

Ca atare, din încheierea de sesizare trebuie să rezulte atât chestiunea de drept supusă lămuririi, cât și dificultatea lămuririi acesteia, prin prezentarea posibilelor interpretări diferite ale respectivei probleme de drept.

Or, această exigență nu a fost respectată de către instanța de sesizare, care nu a prezentat posibilele interpretări diferite date dispozițiilor legale incidente, de natură a conduce la apariția unor orientări jurisprudențiale divergente.

Mai mult decât atât, instanța de trimitere a apreciat că nu se mai impune evaluarea cerinței dificultății chestiunii de drept din moment ce sesizarea instanței supreme este obligatorie, fără a realiza o circumstanțiere a măsurii procedurale de întrerupere a cursului judecății.

Or, art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 stabilește în sarcina titularului sesizării inclusiv obligația de "verificare", în sensul de efectuare a unei analize prealabile a condițiilor de admisibilitate a sesizării, printre care figurează și cea a existenței unei chestiuni de drept veritabile, care prezintă un grad ridicat de dificultate. Nu în ultimul rând, trebuie subliniat că, din perspectiva scopului declarat al actului normativ citat, dificultatea se impune în mod necesar și obligatoriu a fi apreciată prin prisma aspectului ca respectiva problemă disputată să înglobeze potențialul generării unei jurisprudențe divergente la nivel național, risc evident înlăturat în ipoteza în care instanța supremă a intervenit deja, în repetate rânduri, tranșând diferite fațete circumscrise chestiunii de drept repuse în discuție.

Reținând neconformitatea sesizărilor conexate, în temeiul art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, cu referire la art. 521 din Codul de procedură civilă, Înalta Curte va conchide în sensul că mecanismul proactiv al unificării jurisprudențiale prin intermediul hotărârii prealabile nu poate fi declanșat, impunându-se respingerea sesizărilor conexate, ca inadmisibile.