ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Decizia nr. 339/2025

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluționarea Dosarului nr. 187/1/2025, este legal constituit conform dispozițiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă și ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 20/2023, cu modificările și completările ulterioare (Regulamentul).

Ședința este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La ședința de judecată participă doamna Maria-Camelia Drăgușin, magistrat-asistent în cadrul Secțiilor Unite, desemnată în temeiul art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Suceava - Secția de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 2.013/109/2023*.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la termenul anterior dosarul a fost amânat în vederea redactării și publicării Deciziei nr. 143 din 5 mai 2025 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 572 din 20 iunie 2025, iar pentru termenul de astăzi a fost refăcut raportul și depus la dosar, fiind comunicat și părților. Părțile au transmis la dosar puncte de vedere la raport.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunțare asupra sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul și obiectul sesizării

Tribunalul Suceava - Secția de contencios administrativ și fiscal a dispus, prin încheierea din 14 noiembrie 2024, în Dosarul nr. 2.013/109/2023*, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluționarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum și a proceselor privind prestații de asigurări sociale (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024), în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: " Dacă, în interpretarea dispozițiilor art. 39 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, raportat și la principiile reglementate de art. 6 din același act normativ, dar și la modalitatea de salarizare a funcționarilor publici din cadrul parchetelor de pe lângă instanțele judecătorești, stabilirea nivelului de salarizare a acestor funcționari publici se poate realiza la nivelul salariului maxim aflat în plată pentru o funcție similară (aceeași funcție/grad/treaptă/gradație), din cadrul tuturor parchetelor de pe lângă instanțele judecătorești, prin luarea în considerare a drepturilor de natura suplimentului postului în procent de 25% din salariul de bază brut lunar și a suplimentului treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază brut lunar, drepturi acordate prin hotărâri judecătorești unor persoane aflate în aceeași situație de încadrare profesională și care exercită aceleași atribuții, cu trimitere și la art. 90 2 din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea și al personalului care funcționează în cadrul Institutului Național de Expertize Criminalistice, cu modificările și completările ulterioare". II. Normele de drept intern ce formează obiectul sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la pronunțarea unei hotărâri prealabile

Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare (Legea-cadru nr. 153/2017):

Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea și al personalului care funcționează în cadrul Institutului Național de Expertize Criminalistice, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 567/2004):

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Argeș - Secția civilă, reclamantul Sindicatul Proeresis MP, în numele mai multor membri de sindicat, a solicitat obligarea pârâților Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava și Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava la recalcularea salariului de bază brut lunar și a celorlalte drepturi aferente, cu luarea în considerare a drepturilor salariale recunoscute prin hotărâri judecătorești altor funcționari publici din cadrul aceleiași familii ocupaționale, respectiv suplimentul postului în procent de 25% din salariul de bază brut lunar și suplimentul treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază brut lunar, începând cu 9 aprilie 2015, raportat și la data începerii activității în cadrul pârâților, în temeiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare (O.U.G. nr. 83/2014), și al Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, cu modificările și completările ulterioare (O.U.G. nr. 57/2015), și în continuare, până la încetarea raporturilor de serviciu ale fiecărui reclamant - membru de sindicat. Totodată, a solicitat obligarea pârâților la plata sumelor constând în diferența dintre drepturile salariale astfel stabilite și drepturile salariale încasate efectiv, sume actualizate cu indicele de inflație și cu adăugarea dobânzii legale penalizatoare și remuneratorie, de la data scadenței fiecărei sume și până la data plății efective, precum și obligarea pârâților la emiterea deciziei în sensul punerii în aplicare a celor solicitate.

În esență, a arătat că există, la nivelul familiei ocupaționale, funcționari publici, angajați ai unităților de parchet și membri ai Sindicatului Proeresis MP din Pitești, care au beneficiat de majorările reprezentate de suplimentul postului și suplimentul treptei începând cu 1 ianuarie 2010 și în continuare, prin punerea în aplicare a legilor succesive de salarizare.

În condițiile în care la 9 aprilie 2015 existau funcționari publici în cadrul aceleiași categorii profesionale și familii ocupaționale, și chiar în cadrul aceleiași instituții publice, care beneficiau de drepturile salariale menționate în precedent, în condițiile art. 1 alin. (5 1 ) din O.U.G. nr. 83/2014 și ale art. 3 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2015, astfel cum au fost interpretate de Înalta Curte de Casație și Justiție și de Curtea Constituțională a României, a apreciat că se impune salarizarea membrilor de sindicat reprezentați, la acest nivel maxim de salarizare.

Pârâții Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava și Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava au depus întâmpinare, prin care au solicitat respingerea acțiunii reclamanților ca neîntemeiată.

Prin Sentința civilă nr. 313 din data de 10 aprilie 2023 pronunțată de Tribunalul Argeș - Secția civilă a fost admisă excepția necompetenței teritoriale și declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava - Secția de contencios administrativ și fiscal.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava - Secția de contencios administrativ și fiscal la 24 august 2023 cu nr. 2.013/109/2023.

Prin Încheierea de ședință din 2 noiembrie 2023, instanța a dispus introducerea în cauză în calitate de pârât a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, acesta fiind angajatorul reclamantului G.C.

Pentru termenul de judecată din 7 decembrie 2023, reclamanții au depus la dosar note de ședință prin care au solicitat admiterea acțiunii formulate la 4 iunie 2021, pe care au restrâns-o sub aspectul obiectului acesteia, respectiv sub aspectul perioadei vizate de cerere, care este 9 aprilie 2015-12 aprilie 2020.

Prin Sentința civilă nr. 857 din 21 decembrie 2023 pronunțată de Tribunalul Suceava - Secția de contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. 2.013/109/2023 s-a respins ca nefondată excepția inadmisibilității; s-a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune; s-a respins ca fiind prescrisă cererea pentru intervalul 9.04.2015-3.06.2018, iar pentru intervalul 4.06.2018-12.04.2020 s-a respins cererea, ca nefondată.

Prin Încheierea de ședință pronunțată la 17 ianuarie 2024 de Tribunalul Suceava - Secția de contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. 2.013/109/2023 s-a dispus admiterea sesizării din oficiu și îndreptarea erorii materiale strecurate în minuta din 21 decembrie 2023.

Împotriva Sentinței nr. 857/2023 și a Încheierii de îndreptare din 17 ianuarie 2024 au formulat recurs reclamanții.

Prin Decizia nr. 325 din 13 mai 2024 pronunțată de Curtea de Apel Suceava s-a admis recursul, s-a casat în parte sentința recurată și a fost trimisă cauza spre rejudecare aceleiași instanțe cu privire la pretențiile recurenților-reclamanți pentru intervalul 4.06.2018-12.04.2020.

Pe rolul Tribunalului Suceava - Secția de contencios administrativ și fiscal dosarul a fost reînregistrat la 21 iunie 2024 cu nr. 2.013/109/2023*.

La 23 septembrie 2024, reclamanții au formulat note de ședință, arătând că prin Ordinul nr. 569 din 21.04.2023 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, respectiv prin Decizia nr. 48 din 26.04.2023 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava le-au fost recunoscute cele două sporuri de 25% (suplimentul postului) plus 25% (suplimentul treptei de salarizare), de la 12 aprilie 2020.

La 10 octombrie 2024, pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a depus note de ședință, menționând că în cauză sunt incidente dispozițiile Deciziei nr. 20 din 21 septembrie 2009, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 880 din 16 decembrie 2009.

La termenul din 14 noiembrie 2024, Tribunalul Suceava - Secția de contencios administrativ și fiscal a dispus sesizarea instanței supreme în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile și a suspendat judecata până la soluționarea sesizării. IV. Motivele reținute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea procedurii

Instanța de trimitere a menționat că obiectul litigiului constă în calculul drepturilor salariale - drepturi bănești solicitate de reclamanți și a subliniat faptul că asupra problemei de drept Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare. V. Punctele de vedere ale părților cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Reclamanții au apreciat că nu se impune sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pârâții nu au exprimat un punct de vedere. VI. Punctul de vedere al completului care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Tribunalul Suceava nu a formulat un punct de vedere referitor la chestiunea de drept ce formează obiectul prezentei sesizări, motivat de împrejurarea că sesizarea nu este din inițiativa instanței și pentru a nu se antepronunța. VII. Jurisprudența instanțelor naționale în materie

În raport cu conținutul întrebării adresate instanței supreme, nu s-a apreciat necesară consultarea instanțelor naționale cu privire la orientarea/orientările conturată/conturate în cadrul practicii judiciare a acestora asupra chestiunii de drept ce face obiectul sesizării în cauza pendinte și nici a Ministerului Public în legătură cu existența, în lucru, a unei propuneri pentru promovarea unui recurs în interesul legii. VIII. Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție în mecanismele de unificare a practicii

Prin Decizia nr. 143 din 5 mai 2025 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 572 din 20 iunie 2025, a fost admisă sesizarea formulată de Tribunalul Botoșani - Secția de contencios administrativ și fiscal în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile. " În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (51) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, art. 30 alin. (5) și (6) din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare, art. II art. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum și pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 283/2011, cu modificările ulterioare, art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, aprobată prin Legea nr. 36/2014, cu modificările ulterioare, art. 1 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu completări prin Legea nr. 28/2014, cu modificările și completările ulterioare, art. 1 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014, art. 39 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 6 lit. b) și c) din Legea-cadru nr. 153/2017, stabilește că: Egalizarea salariilor la nivel maxim nu poate include în salariul plătit sumele corespunzătoare drepturilor privind suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare reglementate de dispozițiile art. 31 alin. (1) lit. c) și d) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare, recunoscute altor funcționari cu funcții similare prin acte administrative sau prin hotărâri judecătorești." Prin aceeași decizie a fost respinsă, în rest, ca inadmisibilă, sesizarea privind chestiunea de drept: "dacă dispozițiile art. 2.523 din Codul civil se interpretează în sensul că dreptul la acțiunea de stabilire a salariilor la nivel maxim se naște de la momentul în care s-au pronunțat hotărârile judecătorești de lămurire a dispozitivului/actele administrative care au recunoscut salariul maxim aflat în plată în raport cu care se face compararea sau dreptul la acțiune se naște de la momentul încasării salariilor". IX. Jurisprudența Curții Constituționale

Curtea Constituțională s-a pronunțat în repetate rânduri asupra constituționalității textelor de lege supuse interpretării, respingând excepțiile de neconstituționalitate ridicate (de exemplu, Decizia nr. 329 din 11 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1300 din 29 decembrie 2020, și Decizia nr. 185 din 4 aprilie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 669 din 20 iulie 2023). X. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, întrucât nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024. XI. Înalta Curte de Casație și Justiție

Prealabil analizei problemei de drept, se impune o lămurire cu privire la normele supuse interpretării în cadrul sesizării. Astfel, se constată că, în cuprinsul întrebării adresate, instanța de trimitere a menționat în mod eronat art. 6 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017, în condițiile în care acest articol nu cuprinde mai multe alineate.

În acest context, analiza sesizării se va realiza prin raportare la conținutul integral al art. 6 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare.

Temeiul sesizării îl constituie prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, act normativ care cuprinde norme speciale de reglementare a procedurii hotărârii prealabile, în scopul asigurării unei practici judiciare unitare în materia litigiilor de muncă ale personalului plătit din fonduri publice, precum și în materia asigurărilor sociale, parțial derogatorii de la procedura de drept comun reglementată prin dispozițiile art. 519-521 din Codul de procedură civilă.

Potrivit art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, "prezenta ordonanță de urgență se aplică în procesele privind stabilirea și/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/și cele privind raporturile de muncă și de serviciu ale acestui personal", iar, potrivit alin. (3) al aceluiași articol, " (...) prezenta ordonanță de urgență se aplică indiferent de natura și obiectul proceselor prevăzute la alin. (1) și (2), de calitatea părților ori de instanța competentă să le soluționeze".

Conform art. 2 alin. (1) din același act normativ, "dacă, în cursul judecății proceselor prevăzute la art. 1, completul de judecată învestit cu soluționarea cauzei în primă instanță sau în calea de atac, verificând și constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată".

În acest context normativ, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, formulată în temeiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, trebuie să îndeplinească, în mod cumulativ, următoarele condiții de admisibilitate: (i) existența unei cauze aflate în curs de judecată, care să privească fie stabilirea și/sau plata drepturilor salariale/de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv obligarea la emiterea actelor administrative sau anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/și raporturile de muncă și de serviciu ale acestui personal, fie stabilirea și/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/și alte prestații de asigurări sociale ale personalului plătit din fonduri publice, indiferent de natura și obiectul proceselor, de calitatea părților ori de instanța competentă să le soluționeze; (ii) instanța care sesizează Înalta Curte să judece cauza în primă instanță sau în calea de atac; (iii) existența unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire să depindă soluționarea pe fond a cauzei; (iv) chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curți de Casație și Justiție și nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

Verificând întrunirea acestor cerințe legale, în raport cu elementele sesizării, se constată că acestea se regăsesc numai parțial.

Primele două condiții legale sunt îndeplinite, cauza în care s-a formulat sesizarea aflându-se pe rolul Tribunalului Suceava - Secția de contencios administrativ și fiscal, iar litigiul se circumscrie domeniului specific de reglementare prevăzut de art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, tribunalul fiind învestit cu o acțiune având ca obiect drepturi salariale, formulată de reclamantul-sindicat în numele mai multor membri de sindicat în contradictoriu cu angajatorul, instituție publică, fiind vorba astfel despre plata unor drepturi salariale/de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice.

Ultima dintre condițiile de admisibilitate a sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile vizează nestatuarea de către instanța supremă asupra chestiunii de drept supuse dezlegării. În consecință, ori de câte ori chestiunea de drept invocată a fost dezlegată anterior printr-o hotărâre obligatorie a instanței supreme, sesizarea care vizează aceeași chestiune nu mai poate fi soluționată pe fond.

Verificându-se această cerință, în raport cu elementele sesizării pendinte, se constată că ea nu este întrunită, întrucât, prin Decizia nr. 143 din 5 mai 2025 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 572 din 20 iunie 2025, Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat asupra chestiunii de drept expuse prin această întrebare prealabilă, în sensul că egalizarea salariilor la nivel maxim nu poate include în salariul plătit sumele corespunzătoare drepturilor privind suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare reglementate de dispozițiile art. 31 alin. (1) lit. c) și d) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare, recunoscute altor funcționari cu funcții similare prin acte administrative sau prin hotărâri judecătorești, relevante fiind paragrafele 74-79 din această decizie, prin care s-au reținut următoarele: " 74. Prin urmare, rezultă din aceste considerente că principiile egalizării și nediscriminării, astfel cum au fost interpretate prin Decizia Curții Constituționale nr. 794 din 15 decembrie 2016, au fost integrate în principiile care stau la baza edictării normelor Legii-cadru nr. 153/2017, astfel încât principiul egalizării cu venitul maxim în plată pentru persoane din aceeași instituție sau autoritate publică stabilit prin lege sau hotărâri judecătorești ce vizează norme cu aplicabilitate generală nu poate fi preluat mutatis mutandis în litigiile vizând calculul drepturilor salariale în baza Legii-cadru nr. 153/2017, dat fiind faptul că această lege conține o reglementare nouă cu dispoziții distincte, inclusiv în ceea ce privește principiul egalității. 75. Totodată, în dezlegarea acestei chestiuni sunt aplicabile mutatis mutandis și dezlegările Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept conținute în Decizia nr. 2 din 19 ianuarie 2015 și Decizia nr. 40 din 16 septembrie 2024. 76. Astfel, prin Decizia nr. 2 din 19 ianuarie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept s-a statuat în sensul că: «(...) atât timp cât tratamentul mai favorabil al unor angajați este rezultatul punerii în executare a unor hotărâri judecătorești prin care s-au acordat acestora anumite drepturi salariale, în raport cu alți salariați cărora nu li s-au acordat aceste drepturi ori cărora le-au fost respinse astfel de cereri prin hotărâri judecătorești pronunțate de instanțe diferite, nu există discriminare în sensul art. 2 raportat la art. 1 alin. (2) lit. e) pct. (i) și alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000, republicată. (...) Dimpotrivă, în fiecare litigiu, reclamantul va trebui să probeze legalitatea și temeinicia cererii sale, ce nu se poate baza pe invocarea discriminării sau a egalității de tratament în raport cu soluția pronunțată de o altă instanță, ci pe argumente de interpretare și aplicare corectă a legii, chiar și în situația în care invocă o astfel de hotărâre.» 77. De asemenea, prin Decizia nr. 40 din 16 septembrie 2024 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept s-a constatat că: «92. (...) principiul egalității împreună cu principiul nediscriminării nu poate opera împotriva principiului legalității.» și că: «124. (...) persoanele care nu se găsesc în situația premisă a unei dispoziții legale nu pot beneficia de aceasta chiar dacă invocă hotărâri judecătorești pronunțate în beneficiul unor persoane aflate în situație similară sau identică, principiul egalității neputând opera în favoarea lor împotriva sensului și scopului normei, cu atât mai mult aceste persoane nu se pot prevala de existența unor atari hotărâri judecătorești pentru a obține un drept salarial cu privire la care s-a statuat cu caracter obligatoriu în sens contrar printr-o decizie pronunțată în cadrul unui instrument de unificare a practicii.» 78. De vreme ce dispozițiile art. 31 alin. (1) lit. b) și c) din Legea nr. 188/1999 în interpretarea dată prin Decizia nr. 20 din 21 septembrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secțiile Unite nu au o suficientă bază în dreptul intern, în absența criteriilor legale de cuantificare a acestora, existența unei hotărâri judecătorești contrare nu poate avea ca efect aplicabilitatea generală a interpretării conținute în respectiva hotărâre judecătorească, câtă vreme, astfel cum s-a statuat deja în jurisprudența de unificare a Înaltei Curți de Casație și Justiție, invocarea principiilor egalității și nediscriminării nu este suficientă pentru o atare egalizare. 79. Prin urmare, cum opțiunea legiuitorului a fost să nu concretizeze în legile de salarizare dreptul virtual în discuție, principiile egalizării și nediscriminării nu pot opera împotriva principiului legalității și nu pot, singure, să fundamenteze acordarea dreptului ce constituie obiect al sesizării. Persoanele care nu se găsesc în situația premisă a unui dispoziții legale nu pot beneficia de aceasta chiar dacă invocă hotărâri judecătorești pronunțate în beneficiul altor persoane aflate în situație similară sau identică, principiul egalității neputând opera în favoarea lor împotriva sensului și scopului normei."

În sesizarea ce a stat la baza pronunțării Deciziei nr. 143 din 5 mai 2025 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, reclamanții, având calitatea de funcționari publici în cadrul Curții de Apel Cluj, Tribunalului Cluj, Tribunalului Maramureș, Tribunalului Sălaj și Tribunalului Bistrița-Năsăud, au solicitat obligarea instituțiilor pârâte la plata drepturilor lor salariale la nivel maxim, începând cu data de 9 aprilie 2015 și în continuare, prin acordarea sporului privind suplimentul postului în procent de 25% și a sporului corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% aplicat la salariile de bază, sporuri stabilite prin hotărâri judecătorești sau acte administrative pentru funcții similare din cadrul altor instanțe, respectiv Curtea de Apel Târgu Mureș, Tribunalul Mureș și Tribunalul Harghita.

În situația de față, reclamantul Sindicatul Proeresis MP, în numele mai multor membri de sindicat, a solicitat obligarea pârâților Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava și Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava la recalcularea salariului de bază brut lunar și a celorlalte drepturi aferente, cu luarea în considerare a drepturilor salariale recunoscute prin hotărâri judecătorești altor funcționari publici din cadrul aceleiași familii ocupaționale, respectiv suplimentul postului în procent de 25% din salariul de bază brut lunar și suplimentul treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază brut lunar, începând cu data de 9 aprilie 2015, raportat și la data începerii activității în cadrul pârâților, în temeiul O.U.G. nr. 83/2014 și al O.U.G. nr. 57/2015 și în continuare, până la încetarea raporturilor de serviciu ale fiecărui reclamant-membru de sindicat.

Fiind vorba, în esență, despre una și aceeași problemă de drept care a fost soluționată printr-o hotărâre prealabilă a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept anterior soluționării prezentei sesizări, devine evident că intervenția Înaltei Curți de Casație și Justiție în scopul rezolvării de principiu a acestei chestiuni de drept nu se mai impune.

Prin urmare, prezenta sesizare nu întrunește condiția distinctă negativă a nepronunțării anterioare a instanței supreme asupra problemei de drept.

Totodată, judecătorii-raportori subliniază că, în conținutul încheierii de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție, completul de judecată al instanței de trimitere nu a argumentat de nicio manieră necesitatea existenței unei dezlegări din partea instanței supreme privind chestiunea de drept dedusă analizei.

Completul de judecată al instanței de trimitere s-a limitat să arate că sesizarea nu a fost formulată din inițiativa organului judiciar și că nu se impune formularea unui punct de vedere cu privire la chestiunea de drept, pentru a evita antepronunțarea.

O asemenea interpretare nu poate fi primită.

Art. 520 alin. (1) din Codul de procedură civilă prevede că încheierea de sesizare trebuie să cuprindă și punctul de vedere al completului de judecată, care astfel este primul ținut să stabilească dacă există o problemă de interpretare a textului legal, care implică riscul unor dezlegări ulterioare diferite în practica judiciară, iar Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 nu conține prevederi derogatorii de la această dispoziție. Această exigență legală, subsumată condiției privind ivirea unei chestiuni de drept, a fost în mod constant subliniată în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, considerându-se că încheierea de sesizare trebuie să releve reflecția judecătorilor din completul învestit cu soluționarea cauzei asupra diferitelor variante de interpretare posibile și asupra argumentelor de natură să le susțină, pentru a da temei inițierii mecanismului de unificare jurisprudențială reprezentat de hotărârea prealabilă. Prin urmare, instanța de trimitere avea obligația identificării în concret a chestiunii de drept care necesită interpretare, exprimarea punctului de vedere al instanței de trimitere contribuind astfel la a se stabili dacă problema de drept cu privire la care i se solicită instanței supreme să o dezlege este una reală, având vocație de a convinge și, din această perspectivă, că sunt întrunite condițiile de admisibilitate a sesizării.

Față de cele mai sus expuse rezultă neîndoielnic din conținutul încheierii caracterul deficitar al sesizării ce nu cuprinde nicio motivare a îndeplinirii condiției de admisibilitate referitoare la existența chestiunii de drept reale și veritabile, ci se rezumă la o prezentare a conținutului textelor legale invocate și a obiectului cauzei fără a se argumenta dificultatea interpretării dispozițiilor în legătură cu care este formulată sesizarea, care să fie susceptibilă de o interpretare in abstracto, și nici conturarea riscului unei practici judiciare neunitare.

Așadar, în condițiile existenței statuării anterioare a Înaltei Curți de Casație și Justiție în ceea ce privește interpretarea normelor legale invocate prin intermediul sesizării și în lipsa identificării de către instanța de judecată a problemei de interpretare a textelor legale, de natură a constitui izvor al jurisprudenței divergente, cerințele de admisibilitate reglementate de art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2004 nu sunt îndeplinite, sesizarea urmând a fi respinsă ca inadmisibilă.