ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Decizia nr. 125/2025

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluționarea Dosarului nr. 2.477/1/2024, este legal constituit conform dispozițiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă și ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 20/2023, cu modificările și completările ulterioare (Regulamentul).

Ședința este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La ședința de judecată participă doamna magistrat-asistent Mihaela Lorena Repana, desemnată în conformitate cu dispozițiile art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Bihor - Secția a III-a contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. 2.462/111/2024, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, care a fost comunicat, conform art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, fiind formulat un punct de vedere de către pârâtă.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunțare asupra sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul și obiectul sesizării

Tribunalul Bihor - Secția a III-a contencios administrativ și fiscal a dispus, prin Încheierea din 9 octombrie 2024, în Dosarul nr. 2.462/111/2024, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluționarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum și a proceselor privind prestații de asigurări sociale (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024), în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: Dacă, în interpretarea dispozițiilor art. 6 lit. b) și c) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, și având în vedere Decizia nr. 80 din 11 decembrie 2023 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 84 din 30 ianuarie 2024, egalizarea salariului de bază la nivelul maxim în plată pentru funcții similare existente în cadrul categoriilor profesionale din familia ocupațională de funcții bugetare "Administrație" (anexa nr. VIII cap. I lit. A pct. I din Legea-cadru nr. 153/2017) cu luarea în considerare a majorărilor recunoscute prin hotărâri judecătorești definitive presupune includerea și păstrarea în salariul de bază brut a suplimentului postului în procent de 25% din salariul de bază și a suplimentului treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază, prevăzute de art. 31 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și recunoscute prin hotărâri judecătorești pronunțate anterior intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare?

Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 4 noiembrie 2024 cu nr. 2.477/1/2024, termenul de judecată fiind stabilit pentru data de 7 aprilie 2025. II. Dispozițiile legale care formează obiectul sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la pronunțarea unei hotărâri prealabile

Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare (Legea-cadru nr. 153/2017): " Art. 6. - Principii Sistemul de salarizare reglementat prin prezenta lege are la bază următoarele principii: (...) b) principiul nediscriminării, în sensul eliminării oricăror forme de discriminare și instituirii unui tratament egal cu privire la personalul din sectorul bugetar care prestează aceeași activitate și are aceeași vechime în muncă și în funcție; c) principiul egalității, prin asigurarea de salarii de bază egale pentru muncă cu valoare egală;".

Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 188/1999): " Art. 31. - (1) Pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din: a) salariul de bază; b) sporul pentru vechime în muncă; c) suplimentul postului; d) suplimentul corespunzător treptei de salarizare. (2) Funcționarii publici beneficiază de prime și alte drepturi salariale, în condițiile legii. (3) Salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici." III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept supusă interpretării

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor la data de 1 iulie 2024, reclamanta a solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să oblige pârâta Agenția Națională pentru Achiziții Publice: - să emită ordin prin care, în aplicarea unitară a prevederilor art. 6 lit. b) și c) din Legea-cadru nr. 153/2017, să îi stabilească salariul de bază la nivelul maxim pentru funcții similare existente în plată în cadrul categoriilor profesionale din familia ocupațională de funcții bugetare "Administrație" (anexa nr. VIII cap. I lit. A pct. I din Legea-cadru nr. 153/2017), pentru aceeași funcție/grad/gradație, cu luarea în considerare inclusiv a majorărilor recunoscute prin hotărâri judecătorești definitive, în acord cu prevederile Deciziei nr. 80 din 11 decembrie 2023 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept; - la repararea prejudiciului produs până la data încetării stării de discriminare, prin plata drepturilor salariale reprezentând diferența dintre salariul cuvenit conform primului capăt de cerere și salariul efectiv achitat, în ultimii trei ani anteriori introducerii acțiunii, corespunzător perioadelor lucrate și funcțiilor pe care le-a exercitat, diferențe ce vor fi actualizate cu indicele de inflație și dobânda legală, de la data scadenței fiecărui venit lunar și până la data plății efective și în continuare; - la recalcularea salariului de bază brut lunar și a celorlalte drepturi aferente, cu luarea în considerare a drepturilor salariale recunoscute prin hotărâri judecătorești altor funcționari publici din cadrul aceleiași familii ocupaționale, în sensul includerii și păstrării în salariul de bază brut, ca urmare a punerii în aplicare a legilor succesive de salarizare, a suplimentului postului și a suplimentului treptei de salarizare, respectiv suplimentul postului în procent de 25% din salariul de bază brut lunar și suplimentul treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază brut lunar, prin raportare la nivelul maxim al salariului lunar brut (venit salarial lunar brut), cu luarea în considerare a drepturilor salariale recunoscute prin hotărâri judecătorești altor funcționari publici din cadrul aceleiași familii ocupaționale, și la obligarea pârâtei la plata sumelor constând în diferența dintre drepturile salariale stabilite cu luarea în considerare a suplimentului postului de 25% și a suplimentului treptei de salarizare de 25% și a salariului de încadrare brut lunar și drepturile salariale încasate efectiv, pentru ultimii trei ani anteriori introducerii acțiunii, raportat și la data începerii activității, sume actualizate cu indicele de inflație și cu adăugarea dobânzii legale penalizatoare, de la data scadenței fiecărei sume și până la data plății efective.

În motivare, reclamanta a arătat, în esență, că este funcționar public în cadrul instituției pârâte, iar prezenta acțiune este întemeiată pe faptul că, deși unele prevederi din Legea-cadru nr. 153/2017 au fost lămurite prin Decizia nr. 80 din 11 decembrie 2023 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, totuși, actual, subzistă inechități în sistemul de salarizare aplicabil, existând o serie de diferențe salariale în cadrul familiei ocupaționale de funcții bugetare "Administrație" care nu sunt justificate printr-un regim legal, derogatoriu, special, constatându-se astfel o certă încălcare a principiilor nediscriminării și egalității în drepturi a funcționarilor publici din cadrul aceleiași familii ocupaționale, în raporturile lor de salarizare cu autoritatea angajatoare.

În ceea ce privește drepturile ce fac obiectul ultimului capăt de cerere, reclamanta a arătat că unii funcționari publici din familia ocupațională de funcții bugetare "Administrație" beneficiază de includerea în salariul de bază a suplimentului postului în procent de 25% și a suplimentului treptei de salarizare în procent de 25%, prin obținerea unor hotărâri judecătorești în acest sens.

Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, arătând că solicitarea reclamantei în ceea ce privește referirea la cuantumurile drepturilor salariale existente la nivelul altor instituții publice, în condițiile în care aceasta este funcționar public în cadrul Agenției Naționale pentru Achiziții Publice, face ca acțiunea să fie lipsită de temei. Cu privire la capătul 2 de cerere a arătat că drepturile salariale au fost acordate conform prevederilor legale în vigoare la momentul calculării salariilor și, în consecință, nu există o stare de discriminare. S-a arătat că este neîntemeiat și capătul 3 de cerere, deoarece Decizia nr. 80 din 11 decembrie 2023 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, pe care a invocat-o reclamanta, a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 84 din 30 ianuarie 2024, or, solicitarea privind acordarea unor sporuri salariale pentru ultimii trei ani anteriori introducerii acțiunii, respectiv anterior anului 2024, invocând decizii ale instanței supreme, precum și alte acte normative, publicate în anul 2024, este vădit neîntemeiată. IV. Motivele reținute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea procedurii

Instanța de trimitere Tribunalul Bihor - Secția a III-a contencios administrativ și fiscal a apreciat că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a sesizării, în raport cu dispozițiile art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, arătând că soluționarea cauzei depinde de dezlegarea chestiunii de drept invocate, având în vedere că reclamanta solicită stabilirea nivelului salariului maxim prin raportare la funcții similare existente în plată în cadrul altor ministere din familia ocupațională de funcții bugetare "Administrație" și solicită luarea în considerare a majorărilor recunoscute altor funcționari publici prin hotărâri judecătorești definitive, ce presupune includerea și păstrarea în salariul de bază brut a suplimentului postului în procent de 25% din salariul de bază și a suplimentului treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază, prevăzute de art. 31 din Legea nr. 188/1999 și recunoscute prin hotărâri judecătorești pronunțate anterior intrării în vigoare a Legii nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare (Legea nr. 330/2009).

De asemenea, a învederat că Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat asupra chestiunii de drept invocate, iar această problemă nu face obiectul unei sesizări până la data pronunțării prezentei încheieri de sesizare. V. Punctele de vedere ale părților cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

După comunicarea raportului întocmit de judecătoriiraportori, potrivit dispozițiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, pârâta a formulat un punct de vedere prin care a arătat că raportarea nivelului de salarizare trebuie făcută în cadrul instituției în care este salariată reclamanta. VI. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Completul de judecată care a formulat sesizarea nu a exprimat un punct de vedere cu privire la dezlegarea chestiunii de drept. VII. Practica judiciară a instanțelor naționale în materie

La solicitarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, din datele transmise de instanțele naționale a rezultat că, în practica judiciară, au fost pronunțate atât hotărâri de respingere a acțiunilor, față de statuările din Decizia nr. 20 din 21 septembrie 2009, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 880 din 16 decembrie 2009, și din Decizia nr. 49 din 18 iunie 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 838 din 2 octombrie 2018, cât și hotărâri de admitere a acțiunilor, reținându-se că nu există o încălcare a Deciziei de recurs în interesul legii nr. 20 din 21 septembrie 2009, care vizează stabilirea pe cale judecătorească a drepturilor salariale în discuție, întrucât se aplică dispozițiile legale care reglementează egalizarea salariilor prin raportare la salariul maxim aflat în plată, incluzând și drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești.

La nivel teoretic, punctele de vedere exprimate de judecători, în majoritate, au fost în sensul că, în interpretarea dispozițiilor art. 6 lit. b) și c) din Legea-cadru nr. 153/2017 și având în vedere Decizia nr. 80 din 11 decembrie 2023 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, la egalizarea salariului de bază la nivelul maxim aflat în plată pentru funcții similare existente în cadrul categoriilor profesionale din familia ocupațională de funcții bugetare "Administrație" (anexa nr. VIII cap. I lit. A pct. I din Legea-cadru nr. 153/2017) pot fi luate în considerare majorările recunoscute prin hotărâri judecătorești definitive, respectiv includerea și păstrarea în salariul de bază brut a suplimentului postului în procent de 25% din salariul de bază și a suplimentului treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază, prevăzute de art. 31 din Legea nr. 188/1999, recunoscute prin hotărâri judecătorești pronunțate anterior intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 330/2009, numai dacă prin respectivele hotărâri judecătorești au fost interpretate norme legale care au instituit majorări de aplicabilitate generală la nivelul aceleiași categorii profesionale din cadrul aceleiași familii ocupaționale, întrucât numai într-un astfel de caz principiile nediscriminării și egalității pot constitui temei al egalizării; în schimb, dacă sfera lor de aplicare este restrânsă în beneficiul anumitor destinatari ai legii, cele două principii se opun egalizării salariilor de bază ale persoanelor cărora legea nu le recunoaște dreptul la respectivele majorări. VIII. Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție

În procedurile de unificare a practicii judiciare au fost pronunțate următoarele decizii de către Înalta Curte de Casație și Justiție, ce prezintă relevanță în dezlegarea prezentei chestiuni de drept, în ordine cronologică: - Decizia nr. 20 din 21 septembrie 2009 a Secțiilor Unite, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 880 din 16 decembrie 2009; - Decizia nr. 2 din 19 ianuarie 2015 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 201 din 26 martie 2015; - Decizia nr. 36 din 4 iunie 2018 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 606 din 16 iulie 2018; - Decizia nr. 49 din 18 iunie 2018 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 838 din 2 octombrie 2018; - Decizia nr. 8 din 8 februarie 2021 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 337 din 2 aprilie 2021; - Decizia nr. 80 din 11 decembrie 2023 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 84 din 30 ianuarie 2024; - Decizia nr. 3 din 29 ianuarie 2024 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 132 din 15 februarie 2024; - Decizia nr. 40 din 16 septembrie 2024 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1017 din 11 octombrie 2024; - Decizia nr. 71 din 11 noiembrie 2024 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1330 din 31 decembrie 2024; - Decizia nr. 68 din 3 martie 2025 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, nepublicată la data pronunțării prezentei decizii. IX. Jurisprudența Curții Constituționale

Prin Decizia nr. 794 din 15 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1029 din 21 decembrie 2016, Curtea Constituțională a constatat că dispozițiile art. 3 1 alin. (1 2 ) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare sunt neconstituționale. În considerentele de la paragraful 32 din această decizie s-a reținut că: " În consecință, ca efect al neconstituționalității art. 31 alin. (1 2 ) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 (introdus prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2016), «nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare», la care se face egalizarea prevăzută de art. 3 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 (introdus prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 20/2016), trebuie să includă și drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești. Așadar, personalul care beneficiază de aceleași condiții trebuie să fie salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare din cadrul aceleiași categorii profesionale și familii ocupaționale, indiferent de instituție sau autoritate publică." X. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea formulată în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, nefiind întrunite toate condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024. XI. Înalta Curte de Casație și Justiție

Temeiul sesizării este reprezentat de prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, act normativ care cuprinde norme speciale de reglementare a procedurii hotărârii prealabile, în scopul asigurării unei practici judiciare unitare în materia litigiilor de muncă ale personalului plătit din fonduri publice, precum și în materia asigurărilor sociale, parțial derogatorii de la procedura de drept comun reglementată de dispozițiile art. 519-521 din Codul de procedură civilă.

În ceea ce privește domeniul de aplicare al Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, art. 1 stabilește că acest act normativ se aplică în procesele privind stabilirea și/sau plata drepturilor salariale ori de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/și cele privind raporturile de muncă și de serviciu ale acestui personal, precum și în procesele privind stabilirea și/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv cele rezultate din actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/și cele privind alte prestații de asigurări sociale ale personalului plătit din fonduri publice, indiferent de natura și obiectul proceselor, de calitatea părților ori de instanța competentă să le soluționeze.

Referitor la condițiile de admisibilitate a sesizării, art. 2 alin. (1) din ordonanța de urgență menționată prevede următoarele: "Dacă în cursul judecății proceselor prevăzute la art. 1, completul de judecată învestit cu soluționarea cauzei în primă instanță sau în calea de atac, verificând și constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată."

Se constată că Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 instituie o procedură specială privind sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, astfel că dispozițiile sale se aplică cu prioritate, potrivit principiului specialia generalibus derogant, urmând a se completa, în mod corespunzător, cu prevederile Codului de procedură civilă, astfel cum se arată la art. 4 din ordonanța de urgență.

În acest context normativ se reține că sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, formulată în temeiul prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, trebuie să îndeplinească, în mod cumulativ, următoarele condiții de admisibilitate: (i) existența unei cauze în curs de judecată, care să privească fie stabilirea și/sau plata drepturilor salariale/de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/și cele privind raporturile de muncă și de serviciu ale acestui personal, fie stabilirea și/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv cele rezultate din actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/și cele privind alte prestații de asigurări sociale ale personalului plătit din fonduri publice, indiferent de natura și obiectul proceselor, de calitatea părților ori de instanța competentă să le soluționeze; (ii) instanța care sesizează Înalta Curte de Casație și Justiție să judece cauza în primă instanță sau în calea de atac; (iii) soluționarea pe fond a cauzei să depindă de lămurirea chestiunii de drept; (iv) chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curți de Casație și Justiție și nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

Evaluând elementele sesizării, în scopul de a stabili dacă sunt întrunite toate condițiile anterior enunțate, se constată că primele două condiții legale sunt îndeplinite.

Astfel, cauza în care a fost formulată sesizarea se află în curs de soluționare în primă instanță, pe rolul tribunalului.

Totodată, litigiul se înscrie în domeniul specific de reglementare prevăzut la art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, sesizarea fiind formulată într-un proces ce are ca obiect stabilirea drepturilor salariale ale reclamantei (funcționar public din cadrul Agenției Naționale pentru Achiziții Publice), prin alinierea la nivelul maxim rezultat din includerea în salariul de bază a unor sporuri recunoscute prin hotărâri judecătorești definitive altor salariați cu funcții similare, precum și obligarea la plata diferențelor salariale cuvenite.

În analiza condiției existenței unei chestiuni de drept se impune precizarea că admisibilitatea învestirii Înaltei Curți de Casație și Justiție cu pronunțarea unei hotărâri prealabile în temeiul art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 nu poate fi desprinsă de condiția existenței unei chestiuni reale de drept, care să necesite recurgerea la mecanismul hotărârii prealabile.

Cerința ca dezlegarea problemei de drept să reflecte o dificultate considerabilă este subsumată logic condițiilor de admisibilitate a sesizărilor formulate atât în temeiul prevederilor art. 519 din Codul de procedură civilă, cât și în temeiul art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, întrucât prin aceste mecanisme instanța supremă realizează nemijlocit funcția de asigurare a unei jurisprudențe unitare, hotărârea prealabilă reprezentând un mijloc eficient de a preveni apariția practicii judiciare neunitare, în contextul în care instanțele de trimitere se confruntă cu chestiuni de drept ce au aptitudinea de a constitui izvor al jurisprudenței neunitare, prin caracterul neclar, incomplet sau echivoc al normelor în analiză.

În același sens, în sesizările formulate în temeiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024 trebuie avut în vedere preambulul acestui act normativ, în care s-a ținut seama de "faptul că măsurile legislative propuse pot influența pozitiv activitatea instanțelor judecătorești, în condițiile în care, încă dintr-o etapă incipientă, s-ar asigura clarificarea unor chestiuni dificile de drept" (a se vedea, de exemplu, Decizia nr. 41 din 16 septembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1056 din 21 octombrie 2024, și Decizia nr. 53 din 21 octombrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1191 din 29 noiembrie 2024, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept).

Rămân valabile cazurile incontestabile în care s-a stabilit că nu se verifică condiția dificultății chestiunii de drept, conturate în jurisprudența Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept sesizat în temeiul art. 519 și 520 din Codul de procedură civilă, cum ar fi: a) claritatea normei, când aplicarea corectă a dreptului se impune într-un mod atât de evident, încât nu lasă loc de îndoială cu privire la modul de soluționare a întrebării adresate; b) când se solicită instanței supreme determinarea chiar a normei juridice aplicabile unui raport juridic, atribut ce intră și trebuie să rămână în sfera de competență a instanței de judecată; c) când chestiunea de drept a cărei dezlegare se solicită și-a clarificat înțelesul în practica judiciară, din hotărârile cercetate rezultând că normele de drept în discuție au primit, într-o majoritate covârșitoare, aceeași interpretare; d) când pe calea hotărârii prealabile se solicită completarea legii; e) când se solicită lămurirea unor aspecte ce se regăsesc tranșate în jurisprudența constantă și clară a Curții de Justiție a Uniunii Europene, a Curții Europene a Drepturilor Omului, a Curții Constituționale ori a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Problema dificultății chestiunii de drept nu poate fi disociată de existența unor dezlegări anterioare date de instanța supremă în mecanismele de unificare a practicii judiciare în cazul unor chestiuni de drept asemănătoare, de natură a oferi instanțelor naționale suficiente repere interpretative pentru soluționarea cauzelor cu care au fost învestite, inclusiv prin considerente cu caracter de principiu.

Procedând la verificarea acestei condiții de admisibilitate, se impune precizarea că sesizarea este formulată într-o cauză în care reclamanta, funcționar public în cadrul Agenției Naționale pentru Achiziții Publice, solicită stabilirea nivelului salariului său prin raportare la funcții similare existente în plată în cadrul altor ministere din familia ocupațională de funcții bugetare "Administrație" și solicită luarea în considerare a majorărilor recunoscute altor funcționari publici prin hotărâri judecătorești definitive, ce presupun includerea și păstrarea în salariul de bază brut a suplimentului postului în procent de 25% din salariul de bază și a suplimentului treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază, prevăzute de art. 31 din Legea nr. 188/1999 și recunoscute prin hotărâri judecătorești pronunțate anterior intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 330/2009.

În acest context, potrivit sesizării instanței de trimitere, trebuie lămurit dacă, în interpretarea dispozițiilor art. 6 lit. b) și c) din Legea-cadru nr. 153/2017 și având în vedere Decizia nr. 80 din 11 decembrie 2023 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, egalizarea salariului de bază la nivelul maxim în plată pentru funcții similare existente în cadrul categoriilor profesionale din familia ocupațională de funcții bugetare "Administrație" (anexa nr. VIII cap. I lit. A pct. I din Legea-cadru nr. 153/2017) cu luarea în considerare a majorărilor recunoscute prin hotărâri judecătorești definitive presupune includerea și păstrarea în salariul de bază brut a suplimentului postului în procent de 25% din salariul de bază și a suplimentului treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază, prevăzute de art. 31 din Legea nr. 188/1999 și recunoscute prin hotărâri judecătorești pronunțate anterior intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 330/2009.

Examenul deciziilor interpretative pronunțate în mecanismele de unificare a practicii judiciare în legătură cu chestiuni de drept similare relevă împrejurarea că instanța supremă a oferit deja suficiente repere pentru interpretarea și aplicarea unitară a normelor legale în discuție, care se impun a fi respectate și valorificate, mutatis mutandis, de către instanța de trimitere în cauza cu soluționarea căreia a fost învestită, aplicarea concretă și efectivă a legii constituind atributul constituțional exclusiv al acesteia.

Astfel, prin Decizia nr. 2 din 19 ianuarie 2015, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a stabilit, în interpretarea și aplicarea art. 2 raportat la art. 1 alin. (2) lit. e) pct. (i) și alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, că punerea în executare a hotărârilor judecătorești prin care s-au acordat unor angajați anumite drepturi salariale nu reprezintă un tratament discriminatoriu al celorlalți angajați.

Prin Decizia nr. 20 din 21 septembrie 2009, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite, s-a admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și, în consecință, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 31 alin. (1) lit. c) și d) din Legea nr. 188/1999 s-a stabilit că, în lipsa unei cuantificări legale, nu se pot acorda pe calea judecătorească drepturile salariale constând în suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.

Prin Decizia nr. 49 din 18 iunie 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a stabilit că: "În interpretarea dispozițiilor art. 3 1 alin. (1), raportat la art. 3 1 alin. (1 3 ) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015, în forma modificată prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2016, stabilirea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare pentru personalul încadrat în direcțiile generale de asistență socială și protecția copilului se raportează la nivelul aceluiași ordonator de credite căruia îi sunt subordonate financiar, și nu la nivel național."

În considerentul de la paragraful 123 din această decizie s-a reținut faptul că legiuitorul impune, în ceea ce privește stabilirea unui nivel maxim de salarizare la nivelul mai multor instituții sau autorități publice, ca acele entități să se afle în subordinea unui ordonator de credite comun, să aibă același scop, să îndeplinească aceleași funcții și atribuții, să se situeze la același nivel de subordonare din punct de vedere financiar, condiții care trebuie să fie îndeplinite cumulativ.

De asemenea, prin Decizia nr. 8 din 8 februarie 2021, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a stabilit că: "În interpretarea și aplicarea prevederilor art. 39 alin. (4) raportat la art. 39 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, în categoria «personalului numit/încadrat», la care se referă prevederile art. 39 alin. (4), raportat la art. 39 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017, este inclus și personalul reîncadrat în baza prevederilor art. 36 din Legea-cadru nr. 153/2017."

În considerentul de la paragraful 105 din această decizie s-a reținut că dispozițiile art. 39 alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017 sunt aplicabile în situația în care există salariați în cadrul autorităților/instituțiilor publice aflate în subordinea aceluiași ordonator de credite, având același scop, îndeplinind aceleași funcții și atribuții, aflate la același nivel de subordonare din punct de vedere financiar, astfel încât în aceste situații nivelul salariului de bază/indemnizației de încadrare se va stabili la nivelul maxim aflat în plată din cadrul tuturor acestor instituții sau autorități publice subordonate. Noțiunea de funcție similară, prevăzută de alin. (1) al art. 39, este cea definită de art. 7 lit. g) din aceeași lege-cadru, după cum urmează: "funcția similară reprezintă o funcție de același fel din cadrul aceleiași instituții sau autorități publice, care implică aceleași condiții de studii, grad/treaptă profesională, gradație, vechime în funcție sau vechime în specialitate, după caz, și condiții de muncă".

Tot astfel, prin Decizia nr. 40 din 16 septembrie 2024, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a statuat, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 39 alin. (1) și (4) raportat la art. 6 lit. a), b) și c) din Legea-cadru nr. 153/2017, că la stabilirea nivelului maxim de salarizare aflat în plată pentru funcții similare nu se poate ține seama de drepturile salariale recunoscute altor salariați prin hotărâri judecătorești definitive prin care au fost interpretate și aplicate norme legale cu aplicabilitate generală, dacă respectiva interpretare a fost ulterior invalidată printr-o decizie obligatorie a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în dezlegarea unei chestiuni de drept.

În considerentul de la paragraful 124 din această decizie s-a reținut că persoanele care nu se găsesc în situația premisă a unei dispoziții legale nu pot beneficia de aceasta chiar dacă invocă hotărâri judecătorești pronunțate în beneficiul unor persoane aflate în situație similară sau identică, principiul egalității neputând opera în favoarea lor împotriva sensului și scopului normei; cu atât mai mult, aceste persoane nu se pot prevala de existența unor atari hotărâri judecătorești pentru a obține un drept salarial cu privire la care s-a statuat cu caracter obligatoriu în sens contrar, printr-o decizie pronunțată în cadrul unui instrument de unificare a practicii.

Edificatoare este Decizia nr. 80 din 11 decembrie 2023, prin care Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a stabilit, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 6 lit. b) și c) din Legea-cadru nr. 153/2017, faptul că principiile nediscriminării și egalității pot fi invocate pentru egalizarea la nivel maxim a salariilor de bază, cu luarea în considerare inclusiv a majorărilor recunoscute prin hotărâri judecătorești definitive, sub rezerva ca ele să aibă aplicabilitate generală la nivelul aceleiași categorii profesionale din cadrul aceleiași familii ocupaționale.

În considerentele de la paragraful 82 din această decizie s-a reținut că, atunci când instanțele judecătorești sunt învestite cu cereri de egalizare a unor salarii de bază, prin includerea unor majorări recunoscute prin hotărâri definitive, trebuie să examineze dacă în respectivele hotărâri au fost interpretate norme de lege care au instituit majorări de aplicabilitate generală, căci numai într-un astfel de caz principiile examinate pot constitui temei al egalizării; dacă sfera lor de aplicare este însă restrânsă în beneficiul unor anumiți destinatari ai legii, cele două principii se opun egalizării salariilor de bază ale persoanelor cărora legea nu le recunoaște dreptul la respectivele majorări.

În considerentul de la paragraful 87 din această decizie s-a arătat că existența unor hotărâri judecătorești nu constituie, în lipsa unei analize a legii aplicabile, temei pentru recunoașterea unor salarii de bază diferite de cele stabilite de legiuitor, iar principiul egalității, prevăzut de dispozițiile art. 6 lit. c) din Legea-cadru nr. 153/2017, nu justifică acordarea altor salarii de bază decât cele pe care legiuitorul, în considerarea unor criterii obiective, le-a stabilit.

Această ultimă decizie este invocată prin prezenta sesizare chiar de către instanța de trimitere, fiind solicitată, practic, o explicitare a acesteia.

Or, nu poate fi transferat instanței supreme atributul de a aprecia dacă o decizie pronunțată de aceasta pe calea unui mecanism de unificare jurisprudențială, care a vizat un alt aspect, are sau nu aplicabilitate într-o speță concretă, după cum nu poate fi transferat nici atributul de a explicita încă o dată decizia pronunțată anterior.

În condițiile în care, așa cum s-a arătat, există dezlegări anterioare date de Înalta Curte de Casație și Justiție prin hotărâri obligatorii, care se constituie în suficiente repere de interpretare, utile instanței de trimitere în soluționarea cauzei deduse judecății, revine instanței învestite cu soluționarea cauzei atribuția jurisdicțională de a verifica și respecta jurisprudența cu caracter obligatoriu a Înaltei Curți de Casație și Justiție și de a extrage acele elemente care prezintă relevanță în soluționarea litigiului dedus judecății (Decizia nr. 82 din 18 noiembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 67 din 28 ianuarie 2025, și Decizia nr. 96 din 25 noiembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 36 din 16 ianuarie 2025).

Pentru aceste considerente, se reține neîndeplinirea cumulativă a condițiilor prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, astfel că se impune respingerea sesizării, ca inadmisibilă.