ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Decizia nr. 394/2025

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluționarea Dosarului nr. 743/1/2025, este legal constituit conform dispozițiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă și ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 20/2023, cu modificările și completările ulterioare (Regulamentul).

Ședința este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La ședința de judecată participă doamna magistratasistent Mihaela Lorena Repana, desemnată în conformitate cu dispozițiile art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Cluj -- Secția a IV-a pentru litigii de muncă și asigurări sociale în Dosarul nr. 329/112/2024, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, care a fost comunicat conform art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, fiind formulat un punct de vedere de către intimata-pârâtă.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunțare asupra sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul și obiectul sesizării

Curtea de Apel Cluj - Secția a IV-a pentru litigii de muncă și asigurări sociale a dispus, prin încheierea din 3 martie 2025, în Dosarul nr. 329/112/2024, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul art. 520 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la chestiunea de drept ce vizează aplicarea unui stagiu complet de cotizare de 25 de ani în situația personalului silvic care a desfășurat activitățile enumerate de art. 20 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000 privind Statutul personalului silvic, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 427/2001, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 234/2019, și căruia i se recunoaște încadrarea în condiții speciale de muncă a unei perioade de cel puțin 30 de ani în aceste locuri de muncă.

Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 1 aprilie 2025 cu nr. 743/1/2025, termenul de soluționare fiind stabilit pentru data de 17 noiembrie 2025. II. Dispozițiile legale ce fac obiectul sesizării

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000 privind Statutul personalului silvic, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 427/2001, cu modificările și completările ulterioare (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000): " Art. 20. - (1) Personalul silvic are drepturile și obligațiile prevăzute de legislația în vigoare, precum și pe cele stabilite prin contractele individuale și/sau colective de muncă și contractele de mandat încheiate în condițiile legii. (2) Locurile de muncă din domeniul silvicultură, care presupun desfășurarea a cel puțin uneia dintre următoarele activități: paza fondului forestier, a fondurilor cinegetice și piscicole și a ariilor naturale protejate; control silvic și cinegetic; exploatări forestiere; construcții forestiere; lucrări specifice de teren în activitatea de fond forestier și împăduriri, reprezintă locuri de muncă în condiții speciale, conform reglementărilor legale. (3) Perioadele în care personalul silvic a desfășurat activități în locuri de muncă încadrate în condiții speciale conform prezentei ordonanțe de urgență reprezintă stagiu de cotizare realizat în condiții speciale de muncă, determină reducerea vârstei standard de pensionare cu 1 an pentru fiecare 5 ani în care și-a exercitat profesia în locurile de muncă prevăzute la alin. (2), precum și majorarea punctajelor lunare de pensie. (4) Perioada de vechime în muncă realizată în condiții speciale de muncă se înregistrează de către angajator, iar dovada se face cu adeverințe eliberate de către angajatori sau de către deținătorii legali de arhive."

Prin art. 168 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii, cu modificările ulterioare (Legea nr. 360/2023), la data intrării în vigoare a acestei legi (1 septembrie 2024, potrivit art. 167 din aceeași lege) s-au abrogat alineatele (2)-(4) ale art. 20 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000.

Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 263/2010): " Art. 30. - (1) În sensul prezentei legi, locurile de muncă în condiții speciale sunt cele din: (...)". III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept

Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a solicitat anularea Deciziei privind acordarea pensiei pentru limită de vârstă nr. xxxxxx/21.12.2023, obligarea pârâtei casa teritorială de pensii să emită o nouă decizie privind revizuirea pensiei pentru limită de vârstă și obligarea pârâtei la plata drepturilor de pensie cuvenite, cu respectarea dispozițiilor art. 107 alin. (1), (3) și (5) din Legea nr. 263/2010, începând cu data de 1 martie 2022; obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii privind acordarea pensiei pentru limită de vârstă, cu aplicarea dispozițiilor Deciziei civile nr. 1.566/F/2023 din 20 octombrie 2023 a Curții de Apel Cluj și ale Sentinței civile nr. 2.752 din 21 decembrie 2022, pronunțate de Tribunalul Bistrița-Năsăud; stabilirea ca stagiu complet de cotizare a perioadei de 25 de ani, luând în calcul faptul că reclamantul a desfășurat activitate în condiții speciale de muncă timp de 41 de ani, 8 luni și 25 de zile; obligarea pârâtei la refacerea deciziei, numărul de puncte realizate fiind greșit, și obligarea pârâtei la plata drepturilor de pensie actualizate cu indicele de inflație.

Prin Sentința civilă nr. 1.854, pronunțată la data de 5 iulie 2024 de Tribunalul Bistrița-Năsăud, au fost respinse excepția autorității de lucru judecat și cea a prematurității cererii, invocate de pârâta casa teritorială de pensii, prin întâmpinare, și s-a respins ca neîntemeiată acțiunea.

În motivare, pe fondul cauzei, tribunalul a reținut, în esență, că reclamantul este beneficiar al dreptului de pensie conform Deciziei nr. xxxxxx/7.10.2019 privind acordarea pensiei pentru limită de vârstă.

În urma pronunțării Deciziei civile nr. 1.566/A/2023 a Curții de Apel Cluj, într-un litigiu anterior, pârâta a pus în executare hotărârea judecătorească și a emis Decizia nr. xxxxxx/21.12.2023 contestată în prezenta cauză, reținând că reclamantul are stagiul complet de cotizare de 35 de ani, stagiu de cotizare realizat de 43 de ani, 1 lună și 24 de zile, din care în condiții speciale de muncă 41 de ani, 8 luni și 25 de zile, un număr total de 62.21436 de puncte, din care 38.90868 de puncte realizate în condiții speciale de muncă și 19.45438 de puncte suplimentare pentru grupă/condiții de muncă.

Văzând dispozițiile Legii nr. 234/2019 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 59/2000 privind Statutul personalului silvic (Legea nr. 234/2019), prin care s-a prevăzut încadrarea anumitor locuri de muncă din domeniul silviculturii în condiții speciale de muncă [la art. 20 alin. (2)-(4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000], s-a reținut că aceste dispoziții legale au fost puse în aplicare de către pârâtă, astfel încât reclamantul a beneficiat de majorarea punctajelor lunare cu 50% aferentă condițiilor speciale de muncă, astfel cum prevede art. 100 lit. b) din Legea nr. 263/2010, criticile reclamantului legate de neacordarea acestui drept prin decizia de pensionare contestată fiind neîntemeiate.

Pretenția de emitere a unei noi decizii de pensionare cu stabilirea stagiului complet de cotizare la 25 de ani pentru desfășurarea muncii în condiții speciale timp de 41 de ani, 8 luni și 25 de zile, în considerarea art. 56 din Legea nr. 263/2010, a fost analizată raportat la dispozițiile legale evocate de părțile litigante și la acelea apreciate ca fiind incidente cauzei de către tribunal.

Astfel, prin dispozițiile art. 30 din Legea nr. 263/2010, legiuitorul a indicat în mod expres care sunt locurile de muncă încadrate în condiții speciale pentru care a stabilit un stagiu de cotizare distinct de cel de 35 de ani, fără ca locurile de muncă prevăzute de art. 20 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000 să se regăsească între acestea, iar prin art. 56 alin. (3) lit. b), c) și d) din Legea nr. 263/2010 a stabilit categoriile de personal pentru care se stabilește un stagiu de cotizare complet de 25 de ani.

Cum locurile de muncă în care reclamantul și-a desfășurat activitatea încadrată în condiții speciale, în conformitate cu art. 20 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000, nu au făcut parte din locurile de muncă enumerate la art. 30 din Legea nr. 263/2010, stagiul complet de cotizare nu este cel de 25 de ani, ci acela de 35 de ani prevăzut de art. 53 alin. (3) din Legea nr. 263/2010, pretenția reclamantului fiind lipsită de temei legal.

Din interpretarea dispozițiilor art. 20 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000 rezultă cu certitudine că acestea au caracter derogatoriu de la dispozițiile Legii nr. 263/2010, inclusiv prin faptul că art. 55 alin. (1) lit. b) prevede un alt algoritm de reducere a vârstelor standard de pensionare, conform tabelului nr. 2, în situația celor care au realizat stagii de cotizare în grupa I de muncă, potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, față de situația celor care au realizat stagii de cotizare în locurile de muncă încadrate în condiții speciale prevăzute la art. 30 alin. (1) din Legea nr. 263/2010.

Prin apelul formulat, reclamantul a arătat, în esență, că stagiul complet de cotizare trebuia stabilit pentru condiții speciale de muncă, în speță, de 25 de ani, nicidecum de 35 de ani, ca pentru condiții normale de muncă, sens în care a evocat dispozițiile art. 56 alin. (3), art. 56 1 alin. (2), art. 56 2 alin. (2) și art. 57 alin. (3) din Legea nr. 263/2010, persoanele care au desfășurat muncă în condiții speciale beneficiind de un stagiu complet de cotizare redus, de 25 de ani, față de cel prevăzut la art. 53 alin. (3) din Legea nr. 263/2010.

În speță, având în vedere faptul că activitatea desfășurată conform art. 20 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000 se încadrează în condiții speciale, stagiul complet de cotizare trebuie să fie de 25 de ani.

Este adevărat că Legea nr. 263/2010 nu prevede munca prestată de reclamant ca fiind încadrată în condiții speciale, dar Legea nr. 234/2019 reglementează prin art. I pct. 15 modificarea art. 20 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000, care este o normă specială în raport cu norma generală, respectiv cu Legea nr. 263/2010, astfel că se înlătură de la aplicare legea generală, cu consecința aplicării prevederilor Legii nr. 263/2010 relativ la stagiul complet de cotizare pentru condiții speciale de muncă.

Asimilarea perioadelor lucrate în condiții speciale de muncă ar fi trebuit să producă toate efectele legale aferente, inclusiv reducerea stagiului de cotizare la 25 de ani.

Asimilarea fiind o ficțiune juridică menită să trateze în condiții similare situația asimilată cu cea luată drept reper, efectele asimilării trebuiau să fie complete, cu excepția cazurilor în care legiuitorul a prevăzut în mod explicit altfel. Prin urmare, nu exista niciun argument juridic valid pentru a limita efectele asimilării doar la anumite aspecte, cum ar fi reducerea vârstei standard de pensionare sau majorarea punctajului, reducerea stagiului de cotizare raportat la condițiile speciale fiind clar aplicabilă.

Prin întâmpinare, intimata-pârâtă a solicitat respingerea, ca nefondat, a apelului și menținerea sentinței ca fiind legală și temeinică. IV. Punctele de vedere ale părților cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Prin punctul de vedere formulat, intimata-pârâtă casa teritorială de pensii a apreciat că nu se impune sesizarea instanței supreme, având în vedere intenția legiuitorului exprimată fără echivoc prin dispozițiile legale invocate în litigiul din care a derivat cauza, existând autoritate de lucru judecat ce vizează condițiile în care s-a deschis dreptul de pensie și care chiar și în situația pronunțării unei hotărâri prealabile nu mai pot fi schimbate în cazul particular al apelantului-reclamant.

Legiuitorul a reglementat în termeni clari încadrarea anumitor locuri de muncă din domeniul silviculturii în condiții speciale de muncă (anterior încadrate în condiții normale de muncă), ce implică doar calculul îndeplinirii condițiilor cu permisivitatea reducerii de vârstă și a majorării punctajelor lunare.

O recunoaștere a pretenției reclamantului și raportarea dreptului său de pensie la un stagiu de cotizare de 25 de ani, pe lângă reglementarea specială, clară și neechivocă, cuprinsă în art. 20 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000, ar încălca principiile fundamentale ale legislației pensiilor (pentru acele perioade nefiind achitată contribuția de asigurări sociale în cota sporită): principiul unicității, cel al obligativității și cel al contributivității.

Deși într-un final recunoașterea perioadelor de activitate potrivit specificului s-a făcut prin Decizia nr. 36 din 15 mai 2023 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 580 din 27 iunie 2023, ope legis, în condiții speciale, reglementarea specială a derogat de la dreptul comun, diferențierea făcându-se tocmai prin manifestarea de voință a legiuitorului la momentul adoptării.

Condițiile de pensionare aferente fiecărei categorii profesionale sunt stabilite de legiuitor, ținând de competența și opțiunea exclusivă a legiuitorului, fiind norme cu caracter tehnic.

Cum dispozițiile legale din legea specială nu dispun în sensul dorit de reclamant, nu se justifică pronunțarea unei hotărâri prealabile, chiar dacă Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat asupra acestei chestiuni și aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

După comunicarea raportului întocmit în cauză, potrivit dispozițiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, intimata-pârâtă a formulat un punct de vedere prin care achiesează la concluziile din raport.

Apelantul-reclamant nu a formulat un punct de vedere. V. Punctul de vedere al instanței de trimitere asupra sesizării

În ceea ce privește admisibilitatea sesizării, instanța de trimitere a apreciat că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, motivat de faptul că: (i) prezenta cauză se află în curs de judecată în apel, în ultimă instanță, în competența legală a unui complet de judecată al curții de apel; (ii) de lămurirea modului de interpretare a dispozițiilor art. 20 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 234/2019, depinde soluționarea pe fond a cauzei, întrucât ceea ce urmărește apelantul-reclamant în prezenta cauză este revizuirea drepturilor sale de pensie prin utilizarea unui stagiu complet de cotizare de 25 de ani, în loc de stagiul complet de cotizare de 35 de ani, utilizat în emiterea deciziei de pensie contestate; (iii) problema de drept enunțată este nouă, deoarece, prin consultarea jurisprudenței, s-a constatat că asupra acestei probleme Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat printr-o altă hotărâre și nici nu s-a conturat o practică judiciară asupra acestui tip de litigii pentru a se putea reține cristalizarea unei jurisprudențe constante în acest sens. De asemenea, problema de drept nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, conform evidențelor Înaltei Curți de Casație și Justiție, consultate la data pronunțării încheierii de sesizare; (iv) problema de drept este una calificată, necesitând cu pregnanță o interpretare unitară asupra sa, în scopul asigurării egalității de tratament cetățenilor cărora li se aplică.

Exprimându-și punctul de vedere asupra chestiunii de drept ce face obiectul sesizării, instanța de trimitere a reținut că problema de drept trebuie dezlegată în sensul stabilirii dreptului la aplicarea unui stagiu complet de cotizare de 25 de ani în situația silvicultorilor cărora li se recunoaște încadrarea în condiții speciale de muncă a unei perioade de cel puțin 30 de ani în locurile de muncă prevăzute de art. 20 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000, astfel cum a fost acesta modificat prin Legea nr. 234/2019.

Problema stabilirii stagiului complet de cotizare ce trebuie aplicat în situația acestor lucrători se ridică în momentul valorificării adeverințelor ce atestă prestarea activităților enumerate de art. 20 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000, deci într-o etapă următoare celei cu privire la care s-au făcut dezlegări de către Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. 36 din 15 mai 2023, cu privire la interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 20 alin. (2) și (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000.

Practic, în această etapă, a stabilirii în concret a drepturilor de pensie ce se deschid pentru această categorie de asigurați, este necesară stabilirea stagiului complet de cotizare, ca "perioada de timp prevăzută de prezenta lege în care asigurații au realizat stagiul de cotizare pentru a putea beneficia de pensie pentru limită de vârstă, pensie anticipată sau pensie anticipată parțială" [conform definiției date de art. 3 alin. (1) lit. r) din Legea nr. 263/2010], cu eficiența practică de a se stabili numitorul în cadrul operației matematice de împărțire a punctajului total realizat de aceștia în întreaga perioadă de activitate la numărul anilor corespunzători stagiului complet de cotizare prevăzut de lege la data pensionării, pentru stabilirea punctajului mediu anual [art. 3 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 263/2010].

În concret, stagiul complet de cotizare comun este reglementat de art. 53 din Legea nr. 263/2010, între 30 și 35 de ani pentru bărbați, conform eșalonării din anexa nr. 5 la lege.

În schimb, pentru absolut toate situațiile încadrate de Legea nr. 263/2010 ca perioade lucrate în condiții speciale, stagiul complet de cotizare este mai mic decât cel corespunzător stagiului complet de cotizare pentru condiții normale, așa cum rezultă din cuprinsul dispozițiilor art. 56 și 57 ale Legii nr. 263/2010, variind între un stagiu complet de cotizare de 15 ani pentru zona I de expunere la radiații [pentru activitățile reglementate de art. 30 alin. (1) lit. b) din lege] și 25 de ani [pentru activitățile reglementate de art. 30 alin. (1) lit. d)-l) din lege].

În condițiile în care dispozițiile art. 20 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000 nu au fost cuprinse în structura Legii nr. 263/2010, se pune problema stabilirii stagiului complet de cotizare pentru această nouă categorie de lucrători încadrați în condiții speciale prin dispoziții legale speciale ce nu cuprind precizări sub acest aspect.

Or, stabilirea unui stagiu complet de cotizare mai mare, specific pentru munca desfășurată în condiții normale, ar constitui un tratament diferit al unei categorii comparabile cu celelalte categorii de lucrători care au muncit în condiții speciale de muncă și pentru care se aplică un stagiu complet de cotizare mai mic, de cel mult 25 de ani pentru activitățile reglementate de art. 30 alin. (1) lit. d)-l) din Legea nr. 263/2010.

În acest context, apare ca valabilă teza necesității aplicării prin asimilare a stagiului complet de cotizare de 25 de ani, pentru lucrătorii care au desfășurat activitățile enumerate la art. 20 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000 cel puțin 30 de ani.

O atare concluzie se impune prin aplicarea dispozițiilor art. 5 alin. (3) din Codul de procedură civilă, text legal care așează necesitatea aplicării dispozițiilor legale privitoare la situații asemănătoare în planul imediat următor celui conturat de necesitatea aplicării dispozițiilor legale specifice.

Teza conform căreia ar trebui aplicat stagiul complet de cotizare general, între 30 și 35 de ani (în speță, 35 de ani, raportat la anul nașterii reclamantului), din cauza lipsei unor dispoziții legale speciale care să fixeze, pentru această categorie profesională, un stagiu complet de cotizare redus, ca în cazul tuturor celorlalte categorii profesionale care și-au desfășurat activitatea în condiții speciale de muncă, omite să observe imposibilitatea de a se aplica un regim juridic specific categoriilor profesionale care au derulat activitate în condiții normale de muncă, pentru categoria din care fac parte silvicultorii, care au desfășurat activitate în condiții speciale de muncă. O atare asimilare ar contrazice tocmai încadrarea în condiții speciale a activității acestora, în ce privește consecințele pe planul stagiului complet de cotizare necesar a fi realizat pentru deschiderea dreptului la pensie pentru limită de vârstă.

În plus, trebuie avută în vedere corelarea ce există, pe planul dreptului asigurărilor sociale, între reducerea vârstei de pensie cu realizarea unui stagiu de cotizare redus. Astfel, prin reducerea vârstei de pensie, lucrătorul nu mai trebuie să rămână în câmpul muncii pentru o perioadă similară cu cea care trebuie acoperită în cazul muncii în condiții normale, fiind așadar firesc să se aplice și sub aspectul stagiului complet de cotizare o reducere față de situația generală.

În acest sens, se observă că prin dispozițiile art. 55 din Legea nr. 263/2010 se prevede o reducere de 1 an din vârsta standard de pensionare, pentru fiecare 3 ani lucrați în condiții deosebite (tabelul 1 al art. 55), respectiv de 1 an pentru fiecare 2 ani lucrați în condiții speciale (tabelul 2 al art. 55). VI. Practica judiciară a instanțelor naționale în materie

Din răspunsurile transmise de instanțele naționale, la solicitarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, a rezultat în practica judiciară o opinie cvasiunanimă, în sensul respingerii cererilor de recalculare a pensiei prin utilizarea unui stagiu complet de cotizare redus, de 25 de ani.

În motivarea acestor soluții s-a reținut, în esență, că legea specială reprezentată de art. 20 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000 se referă exclusiv la majorarea punctajului și reducerea vârstei de pensionare, acestea fiind singurele beneficii acordate, nu și la reducerea stagiului complet de cotizare. Cum activitățile din silvicultură nu se regăsesc în niciuna dintre ipotezele art. 56 alin. (3) din Legea nr. 263/2010 și nu există niciun temei legal care să confere acest drept, s-a reținut că devin incidente dispozițiile art. 53 alin. (3) din aceeași lege, care prevăd stagiul complet de cotizare de 35 de ani.

Opinia contrară, în sensul utilizării unui stagiu de cotizare redus, de 25 de ani, prin asimilare, care se raliază punctului de vedere și argumentelor prezentate de completul de judecată care a formulat sesizarea, se regăsește doar în decizia Curții de Apel Pitești menționată în sesizare.

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat că la nivelul Secției judiciare - Serviciul judiciar civil nu se verifică, în prezent, practică judiciară, în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării. VII. Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție

Verificând jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în procedurile de unificare a practicii judiciare, a fost identificată Decizia nr. 36 din 15 mai 2023 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 580 din 27 iunie 2023, prin care s-a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Oradea - Secția I civilă, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile privind interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 20 alin. (2) și (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000 privind Statutul personalului silvic, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 427/2001, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 234/2019, și, în consecință, s-au stabilit următoarele: " Locurile de muncă din domeniul silvicultură, în care se desfășoară activitățile menționate la art. 20 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000, se încadrează ope legis în condiții speciale. Personalul silvic care a desfășurat activitățile indicate la art. 20 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 234/2019, beneficiază de încadrarea locului de muncă în condiții speciale și de drepturile prevăzute la art. 20 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000. Obținerea beneficiilor prevăzute de art. 20 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000 la data deschiderii drepturilor de pensie nu este condiționată de plata contribuțiilor de asigurări sociale, iar dovada acestora nu trebuie să rezulte din declarația nominală de asigurare pentru perioada ulterioară datei de 1 aprilie 2001."

Totodată, prin Decizia nr. 114 din 9 decembrie 2024 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 123 din 11 februarie 2025, au fost respinse, ca inadmisibile, sesizările conexate formulate de Curtea de Apel București - Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și de Tribunalul Maramureș - Secția I civilă, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarele chestiuni de drept: " Dacă dispozițiile art. 20 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000 privind Statutul personalului silvic, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 427/2001, cu modificările și completările ulterioare (forma anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii), se aplică și perioadelor lucrate anterior datei de 1 aprilie 2001" și, respectiv, " Dacă art. 20 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000 poate fi interpretat în sensul că personalului silvic care intră în domeniul de aplicare al normei îi este recunoscută ca fiind derulată în condiții speciale de muncă și activitatea prestată anterior datei de 1 aprilie 2001, respectiv de 30 mai 2000. Dacă sintagma «conform reglementărilor legale», cuprinsă în art. 20 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000, trebuie interpretată în sensul că se impune ca personalul silvic să fi derulat activitățile descrise de normă în procent de cel puțin 50% din timpul normal de muncă, conform art. 3 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare, iar acest fapt trebuie evidențiat în mod expres în adeverințele emise de angajator."

Prin Decizia nr. 222 din 16 iunie 2025 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 731 din 5 august 2025, au fost respinse, ca inadmisibile, sesizările conexate, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: "Dacă art. 20 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000 privind Statutul personalului silvic, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 427/2001, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 234/2019, permite valorificarea de către casa teritorială de pensii, ca fiind lucrată într-un loc de muncă în condiții speciale, a perioadei în care personalul silvic a fost angajat cu contract individual de muncă, în lipsa transpunerii acestei reglementări în art. 30 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare, și dacă soluția este aceeași după intrarea în vigoare a Legii nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii, cu modificările ulterioare, indiferent de data depunerii cererii la casa teritorială de pensii." VIII. Jurisprudența Curții Constituționale

Pe rolul Curții Constituționale sunt înregistrate numeroase dosare având ca obiect excepții de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 20 alin. (2) și (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000, fiind pronunțate până în prezent soluții de respingere, ca inadmisibile, a excepțiilor de neconstituționalitate invocate (a se vedea, de exemplu, Decizia nr. 401 din 18 septembrie 2025 - în curs de redactare la data pronunțării prezentei decizii; Decizia nr. 71 din 25 februarie 2025, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 741 din 7 august 2025; Decizia nr. 140 din 27 martie 2025, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 701 din 28 iulie 2025). IX. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea formulată în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, nefiind întrunite toate condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă. X. Înalta Curte de Casație și Justiție

Prealabil analizării în fond a problemei de drept supuse dezbaterii, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept este ținută să verifice dacă, în raport cu întrebarea formulată de titularul sesizării, sunt îndeplinite cumulativ condițiile de admisibilitate pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile în conformitate cu dispozițiile art. 519 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora: "Dacă, în cursul judecății, un complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, este nouă și asupra acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va putea solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată".

Din cuprinsul prevederilor legale enunțate anterior rezultă că legiuitorul a instituit o serie de condiții de admisibilitate pentru declanșarea procedurii sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile - astfel cum au fost acestea decelate în jurisprudența instanței supreme dezvoltată pe marginea mecanismului procedural în discuție -, condiții care se impun a fi întrunite în mod cumulativ, respectiv: a) existența unei cauze aflate în curs de judecată în ultimă instanță; b) cauza care face obiectul judecății să se afle în competența legală a unui complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului învestit să soluționeze cauza; c) existența unei chestiuni de drept reale, veritabile, susceptibile să dea naștere unor interpretări diferite, pentru care să fie necesară o rezolvare de principiu; d) soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată să depindă de chestiunea de drept a cărei lămurire se cere; e) noutatea chestiunii de drept a cărei lămurire se solicită; f) chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curți de Casație și Justiție și nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

Evaluând elementele sesizării pentru a stabili dacă se verifică îndeplinirea simultană a tuturor condițiilor care permit declanșarea mecanismului de unificare a practicii judiciare, se constată că doar patru dintre cele șase cerințe anterior enunțate sunt întrunite.

Este vorba despre condițiile de admisibilitate legate de titularul sesizării și de stadiul soluționării pricinii în care sesizarea a fost promovată, cea referitoare la relația de dependență dintre chestiunea de drept ce se cere a fi lămurită și rezolvarea pe fond a litigiului, precum și cea referitoare la nestatuarea anterioară de către instanța supremă asupra chestiunii de drept ce face obiectul sesizării.

Astfel, Curtea de Apel Cluj - Secția a IV-a pentru litigii de muncă și asigurări sociale a fost învestită cu soluționarea apelului declarat de reclamant, în contradictoriu cu pârâta casa teritorială de pensii, într-un litigiu având ca obiect recalcularea drepturilor de pensie, cu utilizarea unui stagiu complet de cotizare redus, de 25 de ani, în loc de 35 de ani, în favoarea reclamantului silvicultor, ce se încadrează în dispozițiile art. 20 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000, astfel cum a fost modificat prin dispozițiile Legii nr. 234/2019. Drept urmare, potrivit dispozițiilor art. 155 din Legea nr. 263/2010 și ale art. 96 pct. 2 și art. 634 alin. (1) pct. 4 din Codul de procedură civilă, curtea de apel judecă în ultimă instanță.

Se verifică, de asemenea, și existența raportului de dependență dintre soluționarea pe fond a cauzei și lămurirea chestiunii de drept în discuție, întrucât autorul sesizării are a examina și a decide asupra îndrituirii apelantului-reclamant la utilizarea unui stagiu de cotizare redus, de 25 de ani, dat fiind că a desfășurat activitățile enumerate de art. 20 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000, astfel cum a fost acesta modificat prin Legea nr. 234/2019, și i se recunoaște încadrarea în condiții speciale de muncă a unei perioade de cel puțin 30 de ani în aceste locuri de muncă, aspect care face obiectul motivelor de apel și, corelativ, al apărărilor formulate în calea de atac, circumscrise chestiunii litigioase.

Totodată, problema de drept nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare și nici nu s-a statuat anterior asupra acesteia la nivelul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În ce privește însă condiția ca prin sesizare să fie dedusă spre interpretare o veritabilă chestiune de drept, susceptibilă unei dezlegări de principiu, aptă să preîntâmpine jurisprudența neunitară, se constată o serie de neregularități care fac demersul inadmisibil.

Cu titlu prealabil se cuvine a reaminti că, în procedura hotărârii prealabile, Înalta Curte de Casație și Justiție nu se substituie atributului fundamental al instanțelor, de interpretare și aplicare a legii, ci se limitează la a facilita judecătorului eliminarea ambiguităților ori dificultăților unor texte de lege, în scopul asigurării unor dezlegări jurisdicționale adecvate și unitare, aspect statuat în mod constant în jurisprudența instanței supreme.

În absența definirii prin art. 519 din Codul de procedură civilă a noțiunii de "chestiune de drept", această cerință este supusă unei evaluări în concret din partea instanței supreme, raportat la elementele care legitimează, în aprecierea instanței de trimitere, declanșarea mecanismului pronunțării hotărârii prealabile.

Așa cum s-a arătat și în doctrină, pentru a fi justificată intervenția instanței supreme în scopul preîntâmpinării unei jurisprudențe neunitare, este necesar ca respectiva chestiune de drept să releve aspecte dificile și controversate de interpretare, date de neclaritatea normei, de caracterul incomplet al acesteia, susceptibil de mai multe sensuri ori accepțiuni deopotrivă de justificate față de imprecizia redactării textului legal.

Jurisprudența dezvoltată de instanța supremă în legătură cu această cerință a statuat constant că în sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție cu procedura pronunțării unei hotărâri prealabile trebuie să fie identificată o problemă de drept care necesită cu pregnanță a fi lămurită, care să prezinte o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenția instanței supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept și al înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securității raporturilor juridice deduse judecății (în acest sens sunt, spre exemplu, deciziile Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 24 din 29 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 820 din 4 noiembrie 2015; nr. 45 din 12 iunie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 701 din 31 iulie 2023).

Ca atare, chestiunea de drept supusă dezbaterii trebuie să fie una veritabilă, legată de posibilitatea de a interpreta diferit un text de lege fie din cauză că acesta este incomplet, fie pentru că nu este corelat cu alte dispoziții legale, fie pentru că se pune problema că nu ar mai fi în vigoare sau că și-ar putea extinde efectele după data abrogării lui (prin ultraactivitate), fie pentru că ar intra în coliziune cu principii fundamentale ale dreptului.

Definitorie, așadar, pentru această procedură este dezlegarea de principiu pe care o poate da instanța supremă în legătură cu sensul normei de drept, cu cea mai adecvată interpretare a lui, atunci când este susceptibil de mai multe înțelesuri, astfel încât ulterior, printr-o aplicare corespunzătoare din partea instanțelor, jurisprudența să capete coerență și unitate.

În sesizarea dedusă examinării de față se constată că dispozițiile legale supuse interpretării nu prezintă nicio neclaritate în redactarea și conținutul lor, prin art. 20 alin. (2) și (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000, cu modificările aduse prin Legea nr. 234/2019, fiind reglementate locurile de muncă din domeniul silvicultură care reprezintă locuri de muncă în condiții speciale, conform reglementărilor legale, stabilindu-se, totodată, că perioadele în care personalul silvic a desfășurat activități în locuri de muncă încadrate în condiții speciale conform acestei ordonanțe de urgență reprezintă stagiu de cotizare realizat în condiții speciale de muncă și determină reducerea vârstei standard de pensionare cu 1 an pentru fiecare 5 ani în care și-a exercitat profesia în locurile de muncă prevăzute la alin. (2), precum și majorarea punctajelor lunare de pensie.

Autorul sesizării supune dezlegării instanței supreme o chestiune de drept ce privește stagiul complet de cotizare ce trebuie utilizat la stabilirea drepturilor de pensie în favoarea silvicultorilor a căror activitate se încadrează în dispozițiile art. 20 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000, respectiv dacă se aplică un stagiu complet de cotizare de 25 de ani, corespunzător încadrării activității reclamantului în condiții speciale de muncă, sau trebuie aplicat un stagiu complet de cotizare de 35 de ani, specific încadrării activității în condiții normale, cu argumentul că nu există un text de lege specific prin care să se deroge de la această normă generală relativă la stagiul complet de cotizare.

Chiar dacă instanța de trimitere a prezentat două posibile interpretări antinomice pe care chestiunea de drept le-ar suscita, totuși punctul de vedere exprimat de completul de judecată nu demonstrează vreun obstacol evident și serios izvorât din precaritatea ori caracterul dual și complex al textelor de lege stabilite ca fiind incidente raportului juridic litigios.

În alți termeni, se constată că încheierea de sesizare nu cuprinde o justificare îndestulător de convingătoare asupra modului în care chestiunea de drept care face obiectul întrebării prealabile ar putea, în mod rațional, să suscite interpretări diferite și, pe cale de consecință, să necesite o dezlegare de principiu.

De altfel, este relevantă, sub acest aspect, însăși jurisprudența identificată și transmisă de instanțele naționale, menționată la capitolul VI al prezentei decizii, care ilustrează faptul că judecătorii care au soluționat cauze similare nu s-au confruntat cu o asemenea dilemă juridică, într-o orientare cvasiunanimă a practicii judiciare, instanțele dezlegând jurisdicțional pretențiile afirmate ce aduc în discuție regulile de soluționare a concursului între norme speciale și generale.

Instanța de trimitere s-a plasat, în realitate, în sfera propriei nevoi de confirmare a unei variante antagonice de interpretare, propuse prin încheierea de sesizare, concluzie ce rezultă cu forța evidenței din congruența opiniilor juridice la nivelul instanțelor naționale, în sensul în care cvasiunanimitatea jurisprudenței cristalizate (o singură hotărâre fiind în sens contrar) demonstrează că sesizarea dedusă spre soluționare vizează un cadru normativ care nu ridică dificultăți de înțelegere și care nu are aptitudinea de a genera confuzie.

Dubiul de interpretare și aparenta dificultate a instanței de trimitere în a-și însuși una dintre variantele decelate ca atare în actul de sesizare puteau fi ușor surmontate, printr-o interpretare adecvată și corelată a normelor de drept stabilite ca fiind incidente cauzei, pe baza metodelor curente de interpretare gramaticală, logică, teleologică și sistematică, o atare operațiune juridică fundamentând, cu suficientă claritate, modalitatea de interpretare aflată în consens cu reperele jurisprudențiale reflectate în hotărârile atașate răspunsurilor înaintate de curțile de apel.

De asemenea, nu este îndeplinită nici condiția de admisibilitate referitoare la noutatea chestiunii de drept a cărei lămurire se solicită, astfel că, și din această perspectivă, nu apare ca posibilă declanșarea mecanismului de unificare reprezentat de sesizarea instanței supreme în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile.

Această condiție este îndeplinită atunci când chestiunea de drept își are izvorul în reglementări recent intrate în vigoare, iar instanțele nu i-au dat încă o anumită interpretare și aplicare la nivel jurisprudențial, ori dacă se impun anumite clarificări, într-un context legislativ nou sau modificat față de unul anterior, de natură să impună reevaluarea sau reinterpretarea normei de drept analizate (în acest sens sunt, spre exemplu, deciziile Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 4 din 14 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 437 din 16 iunie 2014; nr. 44 din 12 iunie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 689 din 27 iulie 2023).

În egală măsură, noutatea se poate raporta și la o normă mai veche, dar a cărei aplicare frecventă a devenit actuală mult ulterior intrării ei în vigoare (a se vedea, spre exemplu, Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 10 din 20 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 832 din 14 noiembrie 2014).

Caracterul de noutate se pierde pe măsură ce chestiunea de drept a primit o dezlegare din partea instanțelor, în urma unor interpretări concretizate într-o jurisprudență consacrată. Prin urmare, depășirea stadiului unei practici incipiente, în curs de formare, și conturarea unei practici judiciare în legătură cu chestiunea de drept ce face obiectul întrebării adresate trimit la concluzia că nu mai poate fi sesizată instanța supremă pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile (în acest sens sunt, spre exemplu, deciziile Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 10 din 21 februarie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 257 din 16 martie 2022; nr. 33 din 6 iunie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 642 din 29 iunie 2022).

A admite contrariul înseamnă a îngădui ca, în cadrul procedurii de unificare a jurisprudenței prin pronunțarea unei hotărâri prealabile, Înalta Curte de Casație și Justiție să nu se afle în situația de a se pronunța asupra unei probleme de drept în legătură cu care practica judiciară este inexistentă sau doar incipientă, deci în legătură cu o problemă de drept cu adevărat nouă, ci de a confirma sau, după caz, a infirma anumite interpretări jurisprudențiale deja existente. Or, prin aceasta s-ar ajunge la nesocotirea dispozițiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, în partea lor privitoare la rațiunea și condițiile pronunțării unei hotărâri prealabile, atribuindu-i-se acestei proceduri o funcție specifică unui alt mecanism de unificare a jurisprudenței, respectiv recursului în interesul legii.

În ce privește prezenta sesizare, punctele de vedere teoretice exprimate de judecători în cadrul procedurii de consultare, precum și hotărârile judecătorești transmise evidențiază existența unei orientări jurisprudențiale cvasiunanime, în sensul respingerii cererilor de recalculare a pensiei prin utilizarea unui stagiu complet de cotizare redus, de 25 de ani, cu argumentele că legea specială reprezentată de art. 20 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000 se referă exclusiv la majorarea punctajului și reducerea vârstei de pensionare, acestea fiind singurele beneficii acordate, nu și la reducerea stagiului complet de cotizare, iar activitățile din silvicultură nu se regăsesc în niciuna dintre ipotezele art. 56 alin. (3) din Legea nr. 263/2010 și nu există niciun temei legal care să confere acest drept, astfel că devin incidente dispozițiile art. 53 alin. (3) din aceeași lege, care prevăd stagiul complet de cotizare de 35 de ani.

Întrucât o singură hotărâre identificată afirmă contrariul, se constată că această opinie singulară, ca variantă de interpretare izolată, nu poate susține potențialul textelor de lege de a genera practică judiciară neunitară.

În concluzie, nu sunt îndeplinite toate condițiile de admisibilitate a sesizării, prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, în înțelesul dat acestora conform jurisprudenței în materie a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, drept pentru care