Decizia nr. 394 din 17 noiembrie 2025

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. 743/1/2025, este legal constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă doamna magistratasistent Mihaela Lorena Repana, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Cluj – Secţia a IV-a pentru litigii de muncă şi asigurări sociale în Dosarul nr. 329/112/2024, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, care a fost comunicat conform art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, fiind formulat un punct de vedere de către intimata-pârâtă.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării

Curtea de Apel Cluj – Secţia a IV-a pentru litigii de muncă şi asigurări sociale a dispus, prin încheierea din 3 martie 2025, în Dosarul nr. 329/112/2024, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 520 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la chestiunea de drept ce vizează aplicarea unui stagiu complet de cotizare de 25 de ani în situaţia personalului silvic care a desfăşurat activităţile enumerate de art. 20 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000 privind Statutul personalului silvic, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 427/2001, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 234/2019, şi căruia i se recunoaşte încadrarea în condiţii speciale de muncă a unei perioade de cel puţin 30 de ani în aceste locuri de muncă.

Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 1 aprilie 2025 cu nr. 743/1/2025, termenul de soluţionare fiind stabilit pentru data de 17 noiembrie 2025. II. Dispoziţiile legale ce fac obiectul sesizării

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000 privind Statutul personalului silvic, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 427/2001, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000): ” Art. 20. – (1) Personalul silvic are drepturile şi obligaţiile prevăzute de legislaţia în vigoare, precum şi pe cele stabilite prin contractele individuale şi/sau colective de muncă şi contractele de mandat încheiate în condiţiile legii. (2) Locurile de muncă din domeniul silvicultură, care presupun desfăşurarea a cel puţin uneia dintre următoarele activităţi: paza fondului forestier, a fondurilor cinegetice şi piscicole şi a ariilor naturale protejate; control silvic şi cinegetic; exploatări forestiere; construcţii forestiere; lucrări specifice de teren în activitatea de fond forestier şi împăduriri, reprezintă locuri de muncă în condiţii speciale, conform reglementărilor legale. (3) Perioadele în care personalul silvic a desfăşurat activităţi în locuri de muncă încadrate în condiţii speciale conform prezentei ordonanţe de urgenţă reprezintă stagiu de cotizare realizat în condiţii speciale de muncă, determină reducerea vârstei standard de pensionare cu 1 an pentru fiecare 5 ani în care şi-a exercitat profesia în locurile de muncă prevăzute la alin. (2), precum şi majorarea punctajelor lunare de pensie. (4) Perioada de vechime în muncă realizată în condiţii speciale de muncă se înregistrează de către angajator, iar dovada se face cu adeverinţe eliberate de către angajatori sau de către deţinătorii legali de arhive.”

Prin art. 168 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii, cu modificările ulterioare (Legea nr. 360/2023), la data intrării în vigoare a acestei legi (1 septembrie 2024, potrivit art. 167 din aceeaşi lege) s-au abrogat alineatele (2)-(4) ale art. 20 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000.

Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 263/2010): ” Art. 30. – (1) În sensul prezentei legi, locurile de muncă în condiţii speciale sunt cele din: (…)”. III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept

Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a solicitat anularea Deciziei privind acordarea pensiei pentru limită de vârstă nr. xxxxxx/21.12.2023, obligarea pârâtei casa teritorială de pensii să emită o nouă decizie privind revizuirea pensiei pentru limită de vârstă şi obligarea pârâtei la plata drepturilor de pensie cuvenite, cu respectarea dispoziţiilor art. 107 alin. (1), (3) şi (5) din Legea nr. 263/2010, începând cu data de 1 martie 2022; obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii privind acordarea pensiei pentru limită de vârstă, cu aplicarea dispoziţiilor Deciziei civile nr. 1.566/F/2023 din 20 octombrie 2023 a Curţii de Apel Cluj şi ale Sentinţei civile nr. 2.752 din 21 decembrie 2022, pronunţate de Tribunalul Bistriţa-Năsăud; stabilirea ca stagiu complet de cotizare a perioadei de 25 de ani, luând în calcul faptul că reclamantul a desfăşurat activitate în condiţii speciale de muncă timp de 41 de ani, 8 luni şi 25 de zile; obligarea pârâtei la refacerea deciziei, numărul de puncte realizate fiind greşit, şi obligarea pârâtei la plata drepturilor de pensie actualizate cu indicele de inflaţie.

Prin Sentinţa civilă nr. 1.854, pronunţată la data de 5 iulie 2024 de Tribunalul Bistriţa-Năsăud, au fost respinse excepţia autorităţii de lucru judecat şi cea a prematurităţii cererii, invocate de pârâta casa teritorială de pensii, prin întâmpinare, şi s-a respins ca neîntemeiată acţiunea.

În motivare, pe fondul cauzei, tribunalul a reţinut, în esenţă, că reclamantul este beneficiar al dreptului de pensie conform Deciziei nr. xxxxxx/7.10.2019 privind acordarea pensiei pentru limită de vârstă.

În urma pronunţării Deciziei civile nr. 1.566/A/2023 a Curţii de Apel Cluj, într-un litigiu anterior, pârâta a pus în executare hotărârea judecătorească şi a emis Decizia nr. xxxxxx/21.12.2023 contestată în prezenta cauză, reţinând că reclamantul are stagiul complet de cotizare de 35 de ani, stagiu de cotizare realizat de 43 de ani, 1 lună şi 24 de zile, din care în condiţii speciale de muncă 41 de ani, 8 luni şi 25 de zile, un număr total de 62.21436 de puncte, din care 38.90868 de puncte realizate în condiţii speciale de muncă şi 19.45438 de puncte suplimentare pentru grupă/condiţii de muncă.

Văzând dispoziţiile Legii nr. 234/2019 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000 privind Statutul personalului silvic (Legea nr. 234/2019), prin care s-a prevăzut încadrarea anumitor locuri de muncă din domeniul silviculturii în condiţii speciale de muncă [la art. 20 alin. (2)-(4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000], s-a reţinut că aceste dispoziţii legale au fost puse în aplicare de către pârâtă, astfel încât reclamantul a beneficiat de majorarea punctajelor lunare cu 50% aferentă condiţiilor speciale de muncă, astfel cum prevede art. 100 lit. b) din Legea nr. 263/2010, criticile reclamantului legate de neacordarea acestui drept prin decizia de pensionare contestată fiind neîntemeiate.

Pretenţia de emitere a unei noi decizii de pensionare cu stabilirea stagiului complet de cotizare la 25 de ani pentru desfăşurarea muncii în condiţii speciale timp de 41 de ani, 8 luni şi 25 de zile, în considerarea art. 56 din Legea nr. 263/2010, a fost analizată raportat la dispoziţiile legale evocate de părţile litigante şi la acelea apreciate ca fiind incidente cauzei de către tribunal.

Astfel, prin dispoziţiile art. 30 din Legea nr. 263/2010, legiuitorul a indicat în mod expres care sunt locurile de muncă încadrate în condiţii speciale pentru care a stabilit un stagiu de cotizare distinct de cel de 35 de ani, fără ca locurile de muncă prevăzute de art. 20 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000 să se regăsească între acestea, iar prin art. 56 alin. (3) lit. b), c) şi d) din Legea nr. 263/2010 a stabilit categoriile de personal pentru care se stabileşte un stagiu de cotizare complet de 25 de ani.

Cum locurile de muncă în care reclamantul şi-a desfăşurat activitatea încadrată în condiţii speciale, în conformitate cu art. 20 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000, nu au făcut parte din locurile de muncă enumerate la art. 30 din Legea nr. 263/2010, stagiul complet de cotizare nu este cel de 25 de ani, ci acela de 35 de ani prevăzut de art. 53 alin. (3) din Legea nr. 263/2010, pretenţia reclamantului fiind lipsită de temei legal.

Din interpretarea dispoziţiilor art. 20 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000 rezultă cu certitudine că acestea au caracter derogatoriu de la dispoziţiile Legii nr. 263/2010, inclusiv prin faptul că art. 55 alin. (1) lit. b) prevede un alt algoritm de reducere a vârstelor standard de pensionare, conform tabelului nr. 2, în situaţia celor care au realizat stagii de cotizare în grupa I de muncă, potrivit legislaţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001, faţă de situaţia celor care au realizat stagii de cotizare în locurile de muncă încadrate în condiţii speciale prevăzute la art. 30 alin. (1) din Legea nr. 263/2010.

Prin apelul formulat, reclamantul a arătat, în esenţă, că stagiul complet de cotizare trebuia stabilit pentru condiţii speciale de muncă, în speţă, de 25 de ani, nicidecum de 35 de ani, ca pentru condiţii normale de muncă, sens în care a evocat dispoziţiile art. 56 alin. (3), art. 56 1 alin. (2), art. 56 2 alin. (2) şi art. 57 alin. (3) din Legea nr. 263/2010, persoanele care au desfăşurat muncă în condiţii speciale beneficiind de un stagiu complet de cotizare redus, de 25 de ani, faţă de cel prevăzut la art. 53 alin. (3) din Legea nr. 263/2010.

În speţă, având în vedere faptul că activitatea desfăşurată conform art. 20 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000 se încadrează în condiţii speciale, stagiul complet de cotizare trebuie să fie de 25 de ani.

Este adevărat că Legea nr. 263/2010 nu prevede munca prestată de reclamant ca fiind încadrată în condiţii speciale, dar Legea nr. 234/2019 reglementează prin art. I pct. 15 modificarea art. 20 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000, care este o normă specială în raport cu norma generală, respectiv cu Legea nr. 263/2010, astfel că se înlătură de la aplicare legea generală, cu consecinţa aplicării prevederilor Legii nr. 263/2010 relativ la stagiul complet de cotizare pentru condiţii speciale de muncă.

Asimilarea perioadelor lucrate în condiţii speciale de muncă ar fi trebuit să producă toate efectele legale aferente, inclusiv reducerea stagiului de cotizare la 25 de ani.

Asimilarea fiind o ficţiune juridică menită să trateze în condiţii similare situaţia asimilată cu cea luată drept reper, efectele asimilării trebuiau să fie complete, cu excepţia cazurilor în care legiuitorul a prevăzut în mod explicit altfel. Prin urmare, nu exista niciun argument juridic valid pentru a limita efectele asimilării doar la anumite aspecte, cum ar fi reducerea vârstei standard de pensionare sau majorarea punctajului, reducerea stagiului de cotizare raportat la condiţiile speciale fiind clar aplicabilă.

Prin întâmpinare, intimata-pârâtă a solicitat respingerea, ca nefondat, a apelului şi menţinerea sentinţei ca fiind legală şi temeinică. IV. Punctele de vedere ale părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Prin punctul de vedere formulat, intimata-pârâtă casa teritorială de pensii a apreciat că nu se impune sesizarea instanţei supreme, având în vedere intenţia legiuitorului exprimată fără echivoc prin dispoziţiile legale invocate în litigiul din care a derivat cauza, existând autoritate de lucru judecat ce vizează condiţiile în care s-a deschis dreptul de pensie şi care chiar şi în situaţia pronunţării unei hotărâri prealabile nu mai pot fi schimbate în cazul particular al apelantului-reclamant.

Legiuitorul a reglementat în termeni clari încadrarea anumitor locuri de muncă din domeniul silviculturii în condiţii speciale de muncă (anterior încadrate în condiţii normale de muncă), ce implică doar calculul îndeplinirii condiţiilor cu permisivitatea reducerii de vârstă şi a majorării punctajelor lunare.

O recunoaştere a pretenţiei reclamantului şi raportarea dreptului său de pensie la un stagiu de cotizare de 25 de ani, pe lângă reglementarea specială, clară şi neechivocă, cuprinsă în art. 20 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000, ar încălca principiile fundamentale ale legislaţiei pensiilor (pentru acele perioade nefiind achitată contribuţia de asigurări sociale în cota sporită): principiul unicităţii, cel al obligativităţii şi cel al contributivităţii.

Deşi într-un final recunoaşterea perioadelor de activitate potrivit specificului s-a făcut prin Decizia nr. 36 din 15 mai 2023 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 580 din 27 iunie 2023, ope legis, în condiţii speciale, reglementarea specială a derogat de la dreptul comun, diferenţierea făcându-se tocmai prin manifestarea de voinţă a legiuitorului la momentul adoptării.

Condiţiile de pensionare aferente fiecărei categorii profesionale sunt stabilite de legiuitor, ţinând de competenţa şi opţiunea exclusivă a legiuitorului, fiind norme cu caracter tehnic.

Cum dispoziţiile legale din legea specială nu dispun în sensul dorit de reclamant, nu se justifică pronunţarea unei hotărâri prealabile, chiar dacă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat asupra acestei chestiuni şi aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

După comunicarea raportului întocmit în cauză, potrivit dispoziţiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, intimata-pârâtă a formulat un punct de vedere prin care achiesează la concluziile din raport.

Apelantul-reclamant nu a formulat un punct de vedere. V. Punctul de vedere al instanţei de trimitere asupra sesizării

În ceea ce priveşte admisibilitatea sesizării, instanţa de trimitere a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, motivat de faptul că: (i) prezenta cauză se află în curs de judecată în apel, în ultimă instanţă, în competenţa legală a unui complet de judecată al curţii de apel; (ii) de lămurirea modului de interpretare a dispoziţiilor art. 20 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 234/2019, depinde soluţionarea pe fond a cauzei, întrucât ceea ce urmăreşte apelantul-reclamant în prezenta cauză este revizuirea drepturilor sale de pensie prin utilizarea unui stagiu complet de cotizare de 25 de ani, în loc de stagiul complet de cotizare de 35 de ani, utilizat în emiterea deciziei de pensie contestate; (iii) problema de drept enunţată este nouă, deoarece, prin consultarea jurisprudenţei, s-a constatat că asupra acestei probleme Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat printr-o altă hotărâre şi nici nu s-a conturat o practică judiciară asupra acestui tip de litigii pentru a se putea reţine cristalizarea unei jurisprudenţe constante în acest sens. De asemenea, problema de drept nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, conform evidenţelor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, consultate la data pronunţării încheierii de sesizare; (iv) problema de drept este una calificată, necesitând cu pregnanţă o interpretare unitară asupra sa, în scopul asigurării egalităţii de tratament cetăţenilor cărora li se aplică.

Exprimându-şi punctul de vedere asupra chestiunii de drept ce face obiectul sesizării, instanţa de trimitere a reţinut că problema de drept trebuie dezlegată în sensul stabilirii dreptului la aplicarea unui stagiu complet de cotizare de 25 de ani în situaţia silvicultorilor cărora li se recunoaşte încadrarea în condiţii speciale de muncă a unei perioade de cel puţin 30 de ani în locurile de muncă prevăzute de art. 20 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000, astfel cum a fost acesta modificat prin Legea nr. 234/2019.

Problema stabilirii stagiului complet de cotizare ce trebuie aplicat în situaţia acestor lucrători se ridică în momentul valorificării adeverinţelor ce atestă prestarea activităţilor enumerate de art. 20 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000, deci într-o etapă următoare celei cu privire la care s-au făcut dezlegări de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia nr. 36 din 15 mai 2023, cu privire la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 20 alin. (2) şi (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000.

Practic, în această etapă, a stabilirii în concret a drepturilor de pensie ce se deschid pentru această categorie de asiguraţi, este necesară stabilirea stagiului complet de cotizare, ca „perioada de timp prevăzută de prezenta lege în care asiguraţii au realizat stagiul de cotizare pentru a putea beneficia de pensie pentru limită de vârstă, pensie anticipată sau pensie anticipată parţială” [conform definiţiei date de art. 3 alin. (1) lit. r) din Legea nr. 263/2010], cu eficienţa practică de a se stabili numitorul în cadrul operaţiei matematice de împărţire a punctajului total realizat de aceştia în întreaga perioadă de activitate la numărul anilor corespunzători stagiului complet de cotizare prevăzut de lege la data pensionării, pentru stabilirea punctajului mediu anual [art. 3 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 263/2010].

În concret, stagiul complet de cotizare comun este reglementat de art. 53 din Legea nr. 263/2010, între 30 şi 35 de ani pentru bărbaţi, conform eşalonării din anexa nr. 5 la lege.

În schimb, pentru absolut toate situaţiile încadrate de Legea nr. 263/2010 ca perioade lucrate în condiţii speciale, stagiul complet de cotizare este mai mic decât cel corespunzător stagiului complet de cotizare pentru condiţii normale, aşa cum rezultă din cuprinsul dispoziţiilor art. 56 şi 57 ale Legii nr. 263/2010, variind între un stagiu complet de cotizare de 15 ani pentru zona I de expunere la radiaţii [pentru activităţile reglementate de art. 30 alin. (1) lit. b) din lege] şi 25 de ani [pentru activităţile reglementate de art. 30 alin. (1) lit. d)-l) din lege].

În condiţiile în care dispoziţiile art. 20 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000 nu au fost cuprinse în structura Legii nr. 263/2010, se pune problema stabilirii stagiului complet de cotizare pentru această nouă categorie de lucrători încadraţi în condiţii speciale prin dispoziţii legale speciale ce nu cuprind precizări sub acest aspect.

Or, stabilirea unui stagiu complet de cotizare mai mare, specific pentru munca desfăşurată în condiţii normale, ar constitui un tratament diferit al unei categorii comparabile cu celelalte categorii de lucrători care au muncit în condiţii speciale de muncă şi pentru care se aplică un stagiu complet de cotizare mai mic, de cel mult 25 de ani pentru activităţile reglementate de art. 30 alin. (1) lit. d)-l) din Legea nr. 263/2010.

În acest context, apare ca valabilă teza necesităţii aplicării prin asimilare a stagiului complet de cotizare de 25 de ani, pentru lucrătorii care au desfăşurat activităţile enumerate la art. 20 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000 cel puţin 30 de ani.

O atare concluzie se impune prin aplicarea dispoziţiilor art. 5 alin. (3) din Codul de procedură civilă, text legal care aşează necesitatea aplicării dispoziţiilor legale privitoare la situaţii asemănătoare în planul imediat următor celui conturat de necesitatea aplicării dispoziţiilor legale specifice.

Teza conform căreia ar trebui aplicat stagiul complet de cotizare general, între 30 şi 35 de ani (în speţă, 35 de ani, raportat la anul naşterii reclamantului), din cauza lipsei unor dispoziţii legale speciale care să fixeze, pentru această categorie profesională, un stagiu complet de cotizare redus, ca în cazul tuturor celorlalte categorii profesionale care şi-au desfăşurat activitatea în condiţii speciale de muncă, omite să observe imposibilitatea de a se aplica un regim juridic specific categoriilor profesionale care au derulat activitate în condiţii normale de muncă, pentru categoria din care fac parte silvicultorii, care au desfăşurat activitate în condiţii speciale de muncă. O atare asimilare ar contrazice tocmai încadrarea în condiţii speciale a activităţii acestora, în ce priveşte consecinţele pe planul stagiului complet de cotizare necesar a fi realizat pentru deschiderea dreptului la pensie pentru limită de vârstă.

În plus, trebuie avută în vedere corelarea ce există, pe planul dreptului asigurărilor sociale, între reducerea vârstei de pensie cu realizarea unui stagiu de cotizare redus. Astfel, prin reducerea vârstei de pensie, lucrătorul nu mai trebuie să rămână în câmpul muncii pentru o perioadă similară cu cea care trebuie acoperită în cazul muncii în condiţii normale, fiind aşadar firesc să se aplice şi sub aspectul stagiului complet de cotizare o reducere faţă de situaţia generală.

În acest sens, se observă că prin dispoziţiile art. 55 din Legea nr. 263/2010 se prevede o reducere de 1 an din vârsta standard de pensionare, pentru fiecare 3 ani lucraţi în condiţii deosebite (tabelul 1 al art. 55), respectiv de 1 an pentru fiecare 2 ani lucraţi în condiţii speciale (tabelul 2 al art. 55). VI. Practica judiciară a instanţelor naţionale în materie

Din răspunsurile transmise de instanţele naţionale, la solicitarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a rezultat în practica judiciară o opinie cvasiunanimă, în sensul respingerii cererilor de recalculare a pensiei prin utilizarea unui stagiu complet de cotizare redus, de 25 de ani.

În motivarea acestor soluţii s-a reţinut, în esenţă, că legea specială reprezentată de art. 20 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000 se referă exclusiv la majorarea punctajului şi reducerea vârstei de pensionare, acestea fiind singurele beneficii acordate, nu şi la reducerea stagiului complet de cotizare. Cum activităţile din silvicultură nu se regăsesc în niciuna dintre ipotezele art. 56 alin. (3) din Legea nr. 263/2010 şi nu există niciun temei legal care să confere acest drept, s-a reţinut că devin incidente dispoziţiile art. 53 alin. (3) din aceeaşi lege, care prevăd stagiul complet de cotizare de 35 de ani.

Opinia contrară, în sensul utilizării unui stagiu de cotizare redus, de 25 de ani, prin asimilare, care se raliază punctului de vedere şi argumentelor prezentate de completul de judecată care a formulat sesizarea, se regăseşte doar în decizia Curţii de Apel Piteşti menţionată în sesizare.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că la nivelul Secţiei judiciare – Serviciul judiciar civil nu se verifică, în prezent, practică judiciară, în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării. VII. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Verificând jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată în procedurile de unificare a practicii judiciare, a fost identificată Decizia nr. 36 din 15 mai 2023 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 580 din 27 iunie 2023, prin care s-a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Oradea – Secţia I civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile privind interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 20 alin. (2) şi (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000 privind Statutul personalului silvic, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 427/2001, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 234/2019, şi, în consecinţă, s-au stabilit următoarele: ” Locurile de muncă din domeniul silvicultură, în care se desfăşoară activităţile menţionate la art. 20 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000, se încadrează ope legis în condiţii speciale. Personalul silvic care a desfăşurat activităţile indicate la art. 20 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 234/2019, beneficiază de încadrarea locului de muncă în condiţii speciale şi de drepturile prevăzute la art. 20 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000. Obţinerea beneficiilor prevăzute de art. 20 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000 la data deschiderii drepturilor de pensie nu este condiţionată de plata contribuţiilor de asigurări sociale, iar dovada acestora nu trebuie să rezulte din declaraţia nominală de asigurare pentru perioada ulterioară datei de 1 aprilie 2001.”

Totodată, prin Decizia nr. 114 din 9 decembrie 2024 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 123 din 11 februarie 2025, au fost respinse, ca inadmisibile, sesizările conexate formulate de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi de Tribunalul Maramureş – Secţia I civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarele chestiuni de drept: ” Dacă dispoziţiile art. 20 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000 privind Statutul personalului silvic, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 427/2001, cu modificările şi completările ulterioare (forma anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii), se aplică şi perioadelor lucrate anterior datei de 1 aprilie 2001″ şi, respectiv, ” Dacă art. 20 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000 poate fi interpretat în sensul că personalului silvic care intră în domeniul de aplicare al normei îi este recunoscută ca fiind derulată în condiţii speciale de muncă şi activitatea prestată anterior datei de 1 aprilie 2001, respectiv de 30 mai 2000. Dacă sintagma «conform reglementărilor legale», cuprinsă în art. 20 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000, trebuie interpretată în sensul că se impune ca personalul silvic să fi derulat activităţile descrise de normă în procent de cel puţin 50% din timpul normal de muncă, conform art. 3 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, iar acest fapt trebuie evidenţiat în mod expres în adeverinţele emise de angajator.”

Prin Decizia nr. 222 din 16 iunie 2025 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 731 din 5 august 2025, au fost respinse, ca inadmisibile, sesizările conexate, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: „Dacă art. 20 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000 privind Statutul personalului silvic, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 427/2001, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 234/2019, permite valorificarea de către casa teritorială de pensii, ca fiind lucrată într-un loc de muncă în condiţii speciale, a perioadei în care personalul silvic a fost angajat cu contract individual de muncă, în lipsa transpunerii acestei reglementări în art. 30 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, şi dacă soluţia este aceeaşi după intrarea în vigoare a Legii nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii, cu modificările ulterioare, indiferent de data depunerii cererii la casa teritorială de pensii.” VIII. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale

Pe rolul Curţii Constituţionale sunt înregistrate numeroase dosare având ca obiect excepţii de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 20 alin. (2) şi (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000, fiind pronunţate până în prezent soluţii de respingere, ca inadmisibile, a excepţiilor de neconstituţionalitate invocate (a se vedea, de exemplu, Decizia nr. 401 din 18 septembrie 2025 – în curs de redactare la data pronunţării prezentei decizii; Decizia nr. 71 din 25 februarie 2025, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 741 din 7 august 2025; Decizia nr. 140 din 27 martie 2025, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 701 din 28 iulie 2025). IX. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea formulată în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, nefiind întrunite toate condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă. X. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Prealabil analizării în fond a problemei de drept supuse dezbaterii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept este ţinută să verifice dacă, în raport cu întrebarea formulată de titularul sesizării, sunt îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile în conformitate cu dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora: „Dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, este nouă şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată”.

Din cuprinsul prevederilor legale enunţate anterior rezultă că legiuitorul a instituit o serie de condiţii de admisibilitate pentru declanşarea procedurii sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile – astfel cum au fost acestea decelate în jurisprudenţa instanţei supreme dezvoltată pe marginea mecanismului procedural în discuţie -, condiţii care se impun a fi întrunite în mod cumulativ, respectiv: a) existenţa unei cauze aflate în curs de judecată în ultimă instanţă; b) cauza care face obiectul judecăţii să se afle în competenţa legală a unui complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului învestit să soluţioneze cauza; c) existenţa unei chestiuni de drept reale, veritabile, susceptibile să dea naştere unor interpretări diferite, pentru care să fie necesară o rezolvare de principiu; d) soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată să depindă de chestiunea de drept a cărei lămurire se cere; e) noutatea chestiunii de drept a cărei lămurire se solicită; f) chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

Evaluând elementele sesizării pentru a stabili dacă se verifică îndeplinirea simultană a tuturor condiţiilor care permit declanşarea mecanismului de unificare a practicii judiciare, se constată că doar patru dintre cele şase cerinţe anterior enunţate sunt întrunite.

Este vorba despre condiţiile de admisibilitate legate de titularul sesizării şi de stadiul soluţionării pricinii în care sesizarea a fost promovată, cea referitoare la relaţia de dependenţă dintre chestiunea de drept ce se cere a fi lămurită şi rezolvarea pe fond a litigiului, precum şi cea referitoare la nestatuarea anterioară de către instanţa supremă asupra chestiunii de drept ce face obiectul sesizării.

Astfel, Curtea de Apel Cluj – Secţia a IV-a pentru litigii de muncă şi asigurări sociale a fost învestită cu soluţionarea apelului declarat de reclamant, în contradictoriu cu pârâta casa teritorială de pensii, într-un litigiu având ca obiect recalcularea drepturilor de pensie, cu utilizarea unui stagiu complet de cotizare redus, de 25 de ani, în loc de 35 de ani, în favoarea reclamantului silvicultor, ce se încadrează în dispoziţiile art. 20 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000, astfel cum a fost modificat prin dispoziţiile Legii nr. 234/2019. Drept urmare, potrivit dispoziţiilor art. 155 din Legea nr. 263/2010 şi ale art. 96 pct. 2 şi art. 634 alin. (1) pct. 4 din Codul de procedură civilă, curtea de apel judecă în ultimă instanţă.

Se verifică, de asemenea, şi existenţa raportului de dependenţă dintre soluţionarea pe fond a cauzei şi lămurirea chestiunii de drept în discuţie, întrucât autorul sesizării are a examina şi a decide asupra îndrituirii apelantului-reclamant la utilizarea unui stagiu de cotizare redus, de 25 de ani, dat fiind că a desfăşurat activităţile enumerate de art. 20 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000, astfel cum a fost acesta modificat prin Legea nr. 234/2019, şi i se recunoaşte încadrarea în condiţii speciale de muncă a unei perioade de cel puţin 30 de ani în aceste locuri de muncă, aspect care face obiectul motivelor de apel şi, corelativ, al apărărilor formulate în calea de atac, circumscrise chestiunii litigioase.

Totodată, problema de drept nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare şi nici nu s-a statuat anterior asupra acesteia la nivelul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În ce priveşte însă condiţia ca prin sesizare să fie dedusă spre interpretare o veritabilă chestiune de drept, susceptibilă unei dezlegări de principiu, aptă să preîntâmpine jurisprudenţa neunitară, se constată o serie de neregularităţi care fac demersul inadmisibil.

Cu titlu prealabil se cuvine a reaminti că, în procedura hotărârii prealabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu se substituie atributului fundamental al instanţelor, de interpretare şi aplicare a legii, ci se limitează la a facilita judecătorului eliminarea ambiguităţilor ori dificultăţilor unor texte de lege, în scopul asigurării unor dezlegări jurisdicţionale adecvate şi unitare, aspect statuat în mod constant în jurisprudenţa instanţei supreme.

În absenţa definirii prin art. 519 din Codul de procedură civilă a noţiunii de „chestiune de drept”, această cerinţă este supusă unei evaluări în concret din partea instanţei supreme, raportat la elementele care legitimează, în aprecierea instanţei de trimitere, declanşarea mecanismului pronunţării hotărârii prealabile.

Aşa cum s-a arătat şi în doctrină, pentru a fi justificată intervenţia instanţei supreme în scopul preîntâmpinării unei jurisprudenţe neunitare, este necesar ca respectiva chestiune de drept să releve aspecte dificile şi controversate de interpretare, date de neclaritatea normei, de caracterul incomplet al acesteia, susceptibil de mai multe sensuri ori accepţiuni deopotrivă de justificate faţă de imprecizia redactării textului legal.

Jurisprudenţa dezvoltată de instanţa supremă în legătură cu această cerinţă a statuat constant că în sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu procedura pronunţării unei hotărâri prealabile trebuie să fie identificată o problemă de drept care necesită cu pregnanţă a fi lămurită, care să prezinte o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenţia instanţei supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept şi al înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securităţii raporturilor juridice deduse judecăţii (în acest sens sunt, spre exemplu, deciziile Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 24 din 29 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 820 din 4 noiembrie 2015; nr. 45 din 12 iunie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 701 din 31 iulie 2023).

Ca atare, chestiunea de drept supusă dezbaterii trebuie să fie una veritabilă, legată de posibilitatea de a interpreta diferit un text de lege fie din cauză că acesta este incomplet, fie pentru că nu este corelat cu alte dispoziţii legale, fie pentru că se pune problema că nu ar mai fi în vigoare sau că şi-ar putea extinde efectele după data abrogării lui (prin ultraactivitate), fie pentru că ar intra în coliziune cu principii fundamentale ale dreptului.

Definitorie, aşadar, pentru această procedură este dezlegarea de principiu pe care o poate da instanţa supremă în legătură cu sensul normei de drept, cu cea mai adecvată interpretare a lui, atunci când este susceptibil de mai multe înţelesuri, astfel încât ulterior, printr-o aplicare corespunzătoare din partea instanţelor, jurisprudenţa să capete coerenţă şi unitate.

În sesizarea dedusă examinării de faţă se constată că dispoziţiile legale supuse interpretării nu prezintă nicio neclaritate în redactarea şi conţinutul lor, prin art. 20 alin. (2) şi (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000, cu modificările aduse prin Legea nr. 234/2019, fiind reglementate locurile de muncă din domeniul silvicultură care reprezintă locuri de muncă în condiţii speciale, conform reglementărilor legale, stabilindu-se, totodată, că perioadele în care personalul silvic a desfăşurat activităţi în locuri de muncă încadrate în condiţii speciale conform acestei ordonanţe de urgenţă reprezintă stagiu de cotizare realizat în condiţii speciale de muncă şi determină reducerea vârstei standard de pensionare cu 1 an pentru fiecare 5 ani în care şi-a exercitat profesia în locurile de muncă prevăzute la alin. (2), precum şi majorarea punctajelor lunare de pensie.

Autorul sesizării supune dezlegării instanţei supreme o chestiune de drept ce priveşte stagiul complet de cotizare ce trebuie utilizat la stabilirea drepturilor de pensie în favoarea silvicultorilor a căror activitate se încadrează în dispoziţiile art. 20 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000, respectiv dacă se aplică un stagiu complet de cotizare de 25 de ani, corespunzător încadrării activităţii reclamantului în condiţii speciale de muncă, sau trebuie aplicat un stagiu complet de cotizare de 35 de ani, specific încadrării activităţii în condiţii normale, cu argumentul că nu există un text de lege specific prin care să se deroge de la această normă generală relativă la stagiul complet de cotizare.

Chiar dacă instanţa de trimitere a prezentat două posibile interpretări antinomice pe care chestiunea de drept le-ar suscita, totuşi punctul de vedere exprimat de completul de judecată nu demonstrează vreun obstacol evident şi serios izvorât din precaritatea ori caracterul dual şi complex al textelor de lege stabilite ca fiind incidente raportului juridic litigios.

În alţi termeni, se constată că încheierea de sesizare nu cuprinde o justificare îndestulător de convingătoare asupra modului în care chestiunea de drept care face obiectul întrebării prealabile ar putea, în mod raţional, să suscite interpretări diferite şi, pe cale de consecinţă, să necesite o dezlegare de principiu.

De altfel, este relevantă, sub acest aspect, însăşi jurisprudenţa identificată şi transmisă de instanţele naţionale, menţionată la capitolul VI al prezentei decizii, care ilustrează faptul că judecătorii care au soluţionat cauze similare nu s-au confruntat cu o asemenea dilemă juridică, într-o orientare cvasiunanimă a practicii judiciare, instanţele dezlegând jurisdicţional pretenţiile afirmate ce aduc în discuţie regulile de soluţionare a concursului între norme speciale şi generale.

Instanţa de trimitere s-a plasat, în realitate, în sfera propriei nevoi de confirmare a unei variante antagonice de interpretare, propuse prin încheierea de sesizare, concluzie ce rezultă cu forţa evidenţei din congruenţa opiniilor juridice la nivelul instanţelor naţionale, în sensul în care cvasiunanimitatea jurisprudenţei cristalizate (o singură hotărâre fiind în sens contrar) demonstrează că sesizarea dedusă spre soluţionare vizează un cadru normativ care nu ridică dificultăţi de înţelegere şi care nu are aptitudinea de a genera confuzie.

Dubiul de interpretare şi aparenta dificultate a instanţei de trimitere în a-şi însuşi una dintre variantele decelate ca atare în actul de sesizare puteau fi uşor surmontate, printr-o interpretare adecvată şi corelată a normelor de drept stabilite ca fiind incidente cauzei, pe baza metodelor curente de interpretare gramaticală, logică, teleologică şi sistematică, o atare operaţiune juridică fundamentând, cu suficientă claritate, modalitatea de interpretare aflată în consens cu reperele jurisprudenţiale reflectate în hotărârile ataşate răspunsurilor înaintate de curţile de apel.

De asemenea, nu este îndeplinită nici condiţia de admisibilitate referitoare la noutatea chestiunii de drept a cărei lămurire se solicită, astfel că, şi din această perspectivă, nu apare ca posibilă declanşarea mecanismului de unificare reprezentat de sesizarea instanţei supreme în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile.

Această condiţie este îndeplinită atunci când chestiunea de drept îşi are izvorul în reglementări recent intrate în vigoare, iar instanţele nu i-au dat încă o anumită interpretare şi aplicare la nivel jurisprudenţial, ori dacă se impun anumite clarificări, într-un context legislativ nou sau modificat faţă de unul anterior, de natură să impună reevaluarea sau reinterpretarea normei de drept analizate (în acest sens sunt, spre exemplu, deciziile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 4 din 14 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 437 din 16 iunie 2014; nr. 44 din 12 iunie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 689 din 27 iulie 2023).

În egală măsură, noutatea se poate raporta şi la o normă mai veche, dar a cărei aplicare frecventă a devenit actuală mult ulterior intrării ei în vigoare (a se vedea, spre exemplu, Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 10 din 20 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 832 din 14 noiembrie 2014).

Caracterul de noutate se pierde pe măsură ce chestiunea de drept a primit o dezlegare din partea instanţelor, în urma unor interpretări concretizate într-o jurisprudenţă consacrată. Prin urmare, depăşirea stadiului unei practici incipiente, în curs de formare, şi conturarea unei practici judiciare în legătură cu chestiunea de drept ce face obiectul întrebării adresate trimit la concluzia că nu mai poate fi sesizată instanţa supremă pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile (în acest sens sunt, spre exemplu, deciziile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 10 din 21 februarie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 257 din 16 martie 2022; nr. 33 din 6 iunie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 642 din 29 iunie 2022).

A admite contrariul înseamnă a îngădui ca, în cadrul procedurii de unificare a jurisprudenţei prin pronunţarea unei hotărâri prealabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu se afle în situaţia de a se pronunţa asupra unei probleme de drept în legătură cu care practica judiciară este inexistentă sau doar incipientă, deci în legătură cu o problemă de drept cu adevărat nouă, ci de a confirma sau, după caz, a infirma anumite interpretări jurisprudenţiale deja existente. Or, prin aceasta s-ar ajunge la nesocotirea dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, în partea lor privitoare la raţiunea şi condiţiile pronunţării unei hotărâri prealabile, atribuindu-i-se acestei proceduri o funcţie specifică unui alt mecanism de unificare a jurisprudenţei, respectiv recursului în interesul legii.

În ce priveşte prezenta sesizare, punctele de vedere teoretice exprimate de judecători în cadrul procedurii de consultare, precum şi hotărârile judecătoreşti transmise evidenţiază existenţa unei orientări jurisprudenţiale cvasiunanime, în sensul respingerii cererilor de recalculare a pensiei prin utilizarea unui stagiu complet de cotizare redus, de 25 de ani, cu argumentele că legea specială reprezentată de art. 20 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000 se referă exclusiv la majorarea punctajului şi reducerea vârstei de pensionare, acestea fiind singurele beneficii acordate, nu şi la reducerea stagiului complet de cotizare, iar activităţile din silvicultură nu se regăsesc în niciuna dintre ipotezele art. 56 alin. (3) din Legea nr. 263/2010 şi nu există niciun temei legal care să confere acest drept, astfel că devin incidente dispoziţiile art. 53 alin. (3) din aceeaşi lege, care prevăd stagiul complet de cotizare de 35 de ani.

Întrucât o singură hotărâre identificată afirmă contrariul, se constată că această opinie singulară, ca variantă de interpretare izolată, nu poate susţine potenţialul textelor de lege de a genera practică judiciară neunitară.

În concluzie, nu sunt îndeplinite toate condiţiile de admisibilitate a sesizării, prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, în înţelesul dat acestora conform jurisprudenţei în materie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, drept pentru care