Decizia nr. 138 din 7 aprilie 2025

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. 2.484/1/2024, este legal constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă domnul Cristian Balacciu, magistrat-asistent în cadrul Secţiilor Unite, desemnat în temeiul art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizările conexate formulate de Tribunalul Timiş – Secţia de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 567/30/2024, şi de Tribunalul Iaşi – Secţia a II-a civilă, contencios administrativ şi fiscal, în dosarele nr. 1.347/99/2024 şi nr. 3.258/99/2023.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, care a fost comunicat părţilor, însă acestea nu au depus puncte de vedere la raport.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizărilor în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunilor de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularii şi obiectul sesizărilor

Tribunalul Timiş – Secţia de contencios administrativ şi fiscal a dispus, prin Încheierea din 9 octombrie 2024, în Dosarul nr. 567/30/2024, în temeiul art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluţionarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a proceselor privind prestaţii de asigurări sociale (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024), sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: Dacă, în interpretarea dispoziţiilor art. 11 alin. (1) şi alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017, în ipoteza stabilirii salariilor de bază pentru funcţiile prevăzute în aparatul de specialitate al primarului prin înmulţirea coeficienţilor de ierarhizare prevăzuţi în hotărârea consiliului local cu salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, se aplică plafonarea salariului minim brut pe ţară garantat în plată prevăzută de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 226/2020, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021, respectiv Legea nr. 103/2023?

Ulterior, Tribunalul Iaşi – Secţia a II-a civilă, contencios administrativ şi fiscal a dispus, prin Încheierea din 17 octombrie 2024, în Dosarul nr. 3.258/99/2023, în temeiul art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: Dacă, în interpretarea art. 11 din Legea-cadru nr. 153/2017, pentru funcţionarii publici din cadrul familiei ocupaţionale de funcţii bugetare „Administraţie” din aparatul propriu al primăriilor, salariile de bază ce se stabilesc prin hotărâre a consiliului local, în aplicarea principiului autonomiei locale, cu respectarea condiţionărilor prevăzute de art. 11 alin. (4) (fără a se depăşi indemnizaţia viceprimarului) şi art. 25 (referitoare la limitarea cuantumului total al sporurilor) pot avea în vedere şi înmulţirea unor coeficienţi cu salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată?

De asemenea, Tribunalul Iaşi – Secţia a II-a civilă, contencios administrativ şi fiscal a dispus, prin Încheierea din 1 noiembrie 2024, în Dosarul nr. 1.347/99/2024, în temeiul art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: Dacă, în cazul funcţionarilor publici angajaţi de către unităţile administrativ-teritoriale, se impune stabilirea salariului de bază, începând cu data de 1 ianuarie 2024, corespunzător funcţiei, nivelului studiilor, gradului/treptelor profesionale şi gradaţiei de vechime, cu aplicarea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată în cuantum de 3.300 lei, în conformitate cu dispoziţiile art. 11 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 şi art. 164 din Codul muncii, coroborate cu cele ale Hotărârii Guvernului nr. 900/2023, respectiv dacă acestor funcţionari li se aplică limitările prevăzute de art. 11 alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017 şi de art. I alin. (1) şi alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2023 la calculul salariului de bază începând cu data menţionată?

Sesizările au fost înregistrate pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu nr. 2.484/1/2024, nr. 2.500/1/2024 şi nr. 2.565/1/2024 şi au fost conexate, în temeiul art. 2 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024. II. Dispoziţiile legale supuse interpretării

Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare (Legea-cadru nr. 153/2017) Art. 11. – „(1) Pentru funcţionarii publici şi personalul contractual din cadrul familiei ocupaţionale «Administraţie» din aparatul propriu al consiliilor judeţene, primării şi consilii locale, din instituţiile şi serviciile publice de interes local şi judeţean din subordinea acestora, salariile de bază se stabilesc prin hotărâre a consiliului local, a consiliului judeţean sau a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, după caz, în urma consultării organizaţiei sindicale reprezentative la nivel de unitate sau, după caz, a reprezentanţilor salariaţilor. (2) Nomenclatorul funcţiilor necesare desfăşurării activităţilor specifice fiecărei instituţii sau autorităţi a administraţiei publice locale, precum şi ierarhia funcţiilor sunt prevăzute în anexa nr. VIII cap. I lit. A pct. III şi cap. II lit. A pct. IV. (3) Stabilirea salariilor lunare potrivit alin. (1) se realizează de către ordonatorul de credite, cu respectarea prevederilor art. 25. (4) Nivelul veniturilor salariale se stabileşte, în condiţiile prevăzute la alin. (1) şi (3), fără a depăşi nivelul indemnizaţiei lunare a funcţiei de viceprimar sau, după caz, a indemnizaţiei lunare a vicepreşedintelui consiliului judeţean, sau, după caz, a viceprimarului municipiului Bucureşti, corespunzător nivelului de organizare: comună, oraş, municipiu, sectoarele municipiului Bucureşti, Primăria Generală a Municipiului Bucureşti, exclusiv majorările prevăzute la art. 16 alin. (2), cu încadrarea în cheltuielile de personal aprobate în bugetele de venituri şi cheltuieli. (5) Angajarea, promovarea, avansarea în gradaţie a personalului prevăzut la alin. (1) se fac cu respectarea prevederilor prezentei legi, precum şi a celorlalte reglementări specifice funcţionarilor publici şi personalului contractual.” Art. 12. – (…) „(2) Începând cu anul 2023, salariile de bază, soldele de funcţie/salariile de funcţie şi indemnizaţiile de încadrare se stabilesc prin înmulţirea coeficienţilor prevăzuţi în anexele nr. I-VIII cu salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată în vigoare.” Art. 38. – (…) „(3) Începând cu data de 1 ianuarie 2018 se acordă următoarele creşteri salariale: (…) f) indemnizaţiile lunare pentru funcţiile de demnitate publică prevăzute în anexa nr. IX se stabilesc pe baza coeficienţilor şi a salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată;” (…)

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 226/2020 privind unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, aprobată prin Legea nr. 274/2022 (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 226/2020) Art. I. – (…) „(2) Prin derogare de la prevederile art. 38 alin. (3) lit. f) din Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare, în anul 2021, începând cu drepturile aferente lunii ianuarie, indemnizaţiile lunare pentru funcţiile de demnitate publică şi funcţiile asimilate acestora, prevăzute în anexa nr. IX la Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare, se menţin la nivelul aferent lunii decembrie 2020.”

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021) Art. I. – (…) (4 4 ) Prin excepţie de la prevederile alin. (2) şi (4 1 ), începând cu data de 1 noiembrie 2022, cuantumul brut al indemnizaţiilor lunare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice prevăzut în anexa nr. IX lit. C la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, se stabileşte prin înmulţirea coeficientului prevăzut de Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare, cu salariul minim brut pe ţară garantat în plată stabilit potrivit legii pentru anul 2021.”

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice, pentru consolidare fiscală, combaterea evaziunii fiscale, pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru prorogarea unor termene, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2023) Art. I. – „(1) Prin derogare de la prevederile art. 12 alin. (2) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, începând cu data de 1 ianuarie 2024, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor de funcţie/salariilor de funcţie/indemnizaţiilor de încadrare lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice potrivit prevederilor legale în vigoare se majorează cu 5% faţă de nivelul acordat pentru luna decembrie 2023. (2) Prin derogare de la prevederile art. 13 alin. (1) din Legeacadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare, începând cu data de 1 ianuarie 2024, indemnizaţiile lunare pentru funcţiile de demnitate publică locală şi funcţiile asimilate acestora, prevăzute în anexa nr. IX litera C la Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare, se majorează cu 5% faţă de nivelul acordat pentru luna decembrie 2023. (…)” III. Expunerea succintă a proceselor în cadrul cărora s-au invocat chestiunile de drept A. Dosarul nr. 567/30/2024 al Tribunalului Timiş – Secţia de contencios administrativ si fiscal

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş – Secţia de contencios administrativ si fiscal în Dosarul nr. 567/30/2024, reclamanta, prin sindicat, a chemat în judecată pe pârâţii Unitatea administrativ-teritorială oraşul Deta şi primarul oraşului Deta, solicitând instanţei să dispună: a) obligarea pârâţilor să emită o dispoziţie prin care să stabilească salariul lunar al reclamantei la coeficientul de 4,48, prevăzut în Hotărârea Consiliului Local nr. 194 din 18 decembrie 2018, pentru funcţia publică de secretar general, care să se înmulţească cu salariul minim brut pe ţară garantat în plată pentru fiecare an, în următorul cuantum: pentru anul 2021, salariul lunar în cuantum de 10.304 lei; pentru anul 2022, salariul lunar în cuantum de 11.424 lei; pentru perioada ianuarie-septembrie 2023, salariul lunar în cuantum de 13.440 lei; pentru perioada octombrie-decembrie 2023, salariul lunar în cuantum de 14.784 lei; b) obligarea pârâţilor la plata despăgubirilor egale cu diferenţa dintre drepturile salariale cuvenite şi cele achitate începând cu luna ianuarie 2021 şi până la data executării hotărârii.

În motivare, reclamanta a arătat că ocupă funcţia publică de secretar general în cadrul aparatului de specialitate al primarului oraşului Deta, având un salariu de bază stabilit prin Hotărârea Consiliului Local nr. 194 din 18 decembrie 2018.

Deşi prin această hotărâre s-au aprobat salariul de bază şi coeficientul de ierarhizare de 4,48 pentru funcţia de secretar, salariul respectiv nu a fost actualizat în conformitate cu modificările succesive ale salariului minim pe economie, începând cu anul 2021.

Pârâţii au depus întâmpinare, prin care au solicitat respingerea acţiunii, ca neîntemeiată, susţinând că trebuie să fie avute în vedere Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 226/2020 şi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021, care menţin salariile de bază la nivelul celui din anul 2020 pentru anii următori. B. Dosarul nr. 3.258/99/2023 al Tribunalului Iaşi – Secţia a II-a civilă, contencios administrativ şi fiscal

Prin Cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iaşi – Secţia a II-a civilă, contencios administrativ şi fiscal cu nr. 3.258/99/2023, reclamanta a chemat în judecată pe pârâţii unitatea administrativ-teritorială Popeşti şi primarul comunei Popeşti, solicitând instanţei să dispună: a) recunoaşterea dreptului la salariul diferenţiat conform studiilor superioare şi obligarea pârâţilor la plata diferenţei salariale pentru studii superioare, având în vedere că baza de calcul al salariului a pornit de la salariul pentru studii medii, cu nesocotirea Hotărârii Guvernului nr. 937/2018, Hotărârii Guvernului nr. 935/2019 şi Hotărârii Guvernului nr. 1.071/2021, precum şi stabilirea drepturilor salariale în raport cu salariul minim pe economie pentru studii superioare; b) obligarea pârâţilor la stabilirea drepturilor salariale ale reclamantei în raport cu salariul minim pe economie pentru anul 2023, prevăzut de Hotărârea Guvernului nr. 1.447/2022, precum şi la plata diferenţelor datorate începând cu 1 ianuarie 2023.

În motivare, reclamanta a arătat că este angajată pe postul de consilier achiziţii publice în cadrul unităţii administrativ-teritoriale Popeşti şi, începând cu data intrării în vigoare a Hotărârii Guvernului nr. 937/2018 şi până în anul 2023, angajatorul a refuzat aplicarea salariului diferenţiat conform studiilor superioare.

Pârâta unitatea administrativ-teritorială Popeşti a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii, ca neîntemeiată, susţinând că salariul de încadrare al reclamantei (fără prime şi sporuri nepermanente) a depăşit salariul de bază minim brut garantat în plată şi a ajuns la nivelul indemnizaţiei viceprimarului. C. Dosarul nr. 1.347/99/2024 al Tribunalului Iaşi – Secţia a II-a civilă, contencios administrativ şi fiscal

Prin Cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iaşi -Secţia a II-a civilă, contencios administrativ şi fiscal cu nr. 1.347/99/2024, reclamantul a solicitat obligarea pârâţilor comuna Cristeşti, primarul comunei Cristeşti şi Consiliul Local al Comunei Cristeşti la emiterea actelor administrative în vederea stabilirii salariului de bază, începând cu 1 ianuarie 2024, corespunzător funcţiei, nivelului studiilor, gradului/treptelor profesionale şi gradaţiei de vechime, cu aplicarea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată de 3.300 lei, în conformitate cu art. 11 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 raportat la art. 164 din Codul muncii şi Hotărârea Guvernului nr. 900/2023.

În motivare, reclamantul a arătat că ocupă funcţia publică de consilier juridic/secretar general în cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Cristeşti, judeţul Iaşi, şi că pârâţii au interpretat în mod greşit normele legale incidente, întrucât nivelul indemnizaţiilor lunare efectiv încasate de către viceprimari poate face obiectul unor reglementări exprese şi limitative, aplicabile punctual şi cu titlu de excepţie numai demnitarilor. IV. Motivele reţinute de titularii sesizărilor cu privire la admisibilitatea procedurii

Completul de judecată din cadrul Tribunalului Timiş – Secţia de contencios administrativ şi fiscal a apreciat că sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile îndeplineşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024. În acest sens, a menţionat că nu a identificat hotărâri obligatorii care să vizeze chestiunea de drept supusă dezlegării. A mai arătat că nu mai trebuie verificată condiţia existenţei unei chestiuni de drept reale, veritabile, susceptibile să dea naştere unor interpretări diferite, de vreme ce sesizarea se dispune cu titlu imperativ, nefiind lăsată la aprecierea instanţei care judecă procesul evaluarea dificultăţii chestiunii de drept.

Completurile de judecată din cadrul Tribunalului Iaşi – Secţia a II-a civilă, contencios administrativ şi fiscal au apreciat că sesizările în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile îndeplinesc condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024. În acest sens, au arătat că instanţa supremă nu a statuat asupra chestiunilor de drept de a căror lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzelor şi aceste chestiuni nici nu formează obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare. V. Punctele de vedere ale părţilor cu privire la dezlegarea chestiunilor de drept

Părţile nu au prezentat puncte de vedere asupra chestiunilor de drept. VI. Punctele de vedere ale completurilor care au formulat sesizările cu privire la dezlegarea chestiunilor de drept

Completul de judecată din cadrul Tribunalului Timiş – Secţia de contencios administrativ si fiscal a apreciat că efectul aplicării plafonării indemnizaţiilor lunare pentru funcţiile de demnitate publică din cadrul organelor autorităţii publice locale şi al salarizării funcţionarilor publici din primării prin înmulţirea unor coeficienţi de ierarhizare cu salariul minim garantat în plată pentru care nu operează o plafonare constă în egalizarea sau chiar depăşirea indemnizaţiei viceprimarului.

Completurile de judecată din cadrul Tribunalului Iaşi – Secţia a II-a civilă, contencios administrativ şi fiscal au menţionat că nu formulează un punct de vedere asupra chestiunii de drept pentru a nu se antepronunţa în cauzele deduse judecăţii. VII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale

Instanţele consultate au transmis practică judiciară relevantă şi puncte de vedere teoretice cu privire la chestiunile de drept supuse dezlegării.

Cu privire la prima chestiune de drept s-au conturat două opinii.

Astfel, într-o opinie majoritară s-a apreciat că, în ipoteza stabilirii salariilor de bază pentru funcţiile prevăzute în aparatul de specialitate al primarului prin înmulţirea coeficienţilor de ierarhizare prevăzuţi în hotărârea consiliului local cu salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, se aplică plafonarea salariului minim brut pe ţară garantat în plată, prevăzută de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 226/2020, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021 şi Legea nr. 103/2023.

S-a argumentat că actele normative anterior evocate prevăd plafonarea salariilor pentru toate categoriile de personal care sunt plătite din fonduri publice, inclusiv pentru personalul din aparatul de specialitate al primarului.

Într-o opinie minoritară s-a apreciat că, în ipoteza stabilirii salariilor de bază pentru funcţiile prevăzute în aparatul de specialitate al primarului prin înmulţirea coeficienţilor de ierarhizare prevăzuţi în hotărârea de consiliu local cu salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, se aplică doar plafonarea prevăzută de 11 alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017.

Cu privire la a doua chestiune de drept s-au conturat două opinii.

Astfel, într-o primă opinie s-a apreciat că, la stabilirea salariilor de bază prin hotărâre a consiliului local pentru funcţionarii publici din cadrul familiei ocupaţionale „Administraţie” din aparatul propriu al primăriilor, nu poate fi avută în vedere înmulţirea unor coeficienţi cu salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată.

S-a arătat că nu se poate discuta despre calculul salariilor funcţionarilor publici prin raportare la coeficientul de încadrare care urmează a fi înmulţit cu salariul de bază minim brut pe ţară, deoarece legiuitorul a restrâns stabilirea nivelului veniturilor salariale la nivelul indemnizaţiei funcţiei de viceprimar, prin art. 11 alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017.

Într-o a doua opinie s-a apreciat că, la stabilirea salariilor de bază prin hotărâre a consiliului local pentru funcţionarii publici din cadrul familiei ocupaţionale „Administraţie” din aparatul propriu al primăriilor, poate fi avută în vedere înmulţirea unor coeficienţi cu salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată.

Cu privire la a treia chestiune de drept s-a conturat o opinie.

Astfel, s-a apreciat că în cazul funcţionarilor publici angajaţi de către unităţile administrativ-teritoriale nu se impune stabilirea salariului de bază, începând cu data de 1 ianuarie 2024, corespunzător funcţiei, nivelului studiilor, gradului/treptelor profesionale şi gradaţiei de vechime, cu aplicarea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată şi utilizarea coeficienţilor de ierarhizare, acestor funcţionari fiindu-le aplicabile limitările prevăzute de art. 11 alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017 şi de art. 1 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2023.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că, la nivelul Secţiei judiciare – Serviciul judiciar civil, nu se verifică practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii cu privire la problemele de drept care formează obiectul sesizărilor conexate. VIII. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale

Prin Decizia nr. 329 din 11 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1300 din 29 decembrie 2020, Curtea Constituţională a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate invocată şi a constatat că prevederile art. 1 alin. (3), art. 6 lit. a) teza finală, art. 11 alin. (1), art. 24, art. 25 alin. (1) şi ale art. 38 alin. (2) lit. b) şi alin. (3) lit. e) din Legea-cadru nr. 153/2017 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Prin Decizia nr. 113 din 16 martie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 534 din 15 iunie 2023, Curtea Constituţională a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate invocată şi a constatat că dispoziţiile art. 11 din Legea-cadru nr. 153/2017 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. IX. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Prin Decizia nr. 1 din 19 februarie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 266 din 28 martie 2024, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii a statuat că stabilirea drepturilor salariale ale personalului poliţiei locale nu trebuie să se facă în acelaşi cuantum cu drepturile salariale ale personalului din aparatul de specialitate al primarului.

Prin Decizia nr. 11 din 17 iunie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 761 din 2 august 2024, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii a admis sesizarea şi, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. I alin. (1)-(3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 226/2020, ale art. I alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021 şi ale art. I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022, care au ca efect plafonarea salariilor şi indemnizaţiilor prevăzute de Legea-cadru nr. 153/2017, a stabilit că: „Aceste reglementări legale sunt aplicabile şi funcţionarilor publici şi personalului contractual din aparatul propriu al consiliilor judeţene, primării şi consilii locale, din instituţiile şi serviciile publice de interes local şi judeţean din subordinea acestora, chiar dacă prevederile art. 38 din Legea-cadru nr. 153/2017 nu modifică sistemul de stabilire a salariilor de bază din familia ocupaţională „Administraţie” cuprins în art. 11 din aceeaşi lege-cadru.” X. Raportul asupra chestiunilor de drept

Judecătorii-raportori au apreciat că sesizările în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile sunt inadmisibile, întrucât nu sunt îndeplinite toate condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024. XI. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Potrivit art. 1 alin. (1) şi (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, „prezenta ordonanţă de urgenţă se aplică în procesele privind stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/şi cele privind raporturile de muncă şi de serviciu ale acestui personal. (…) prezenta ordonanţă de urgenţă se aplică indiferent de natura şi obiectul proceselor prevăzute la alin. (1) şi (2), de calitatea părţilor ori de instanţa competentă să le soluţioneze.”

Conform art. 2 alin. (1) din acelaşi act normativ, „dacă în cursul judecăţii proceselor prevăzute la art. 1, completul de judecată învestit cu soluţionarea cauzei în primă instanţă sau în calea de atac, verificând şi constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată”, iar, potrivit art. 4, „dispoziţiile prezentei ordonanţe de urgenţă se completează cu cele ale Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu celelalte reglementări aplicabile în materie”.

Astfel, în procesele de tipul celor enumerate la art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, legiuitorul delegat a instituit următoarele condiţii de admisibilitate pentru sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile: a) existenţa unei cauze aflate în curs de judecată, al cărei obiect să se încadreze în categoriile limitativ prevăzute la art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024; b) completul de judecată să fie învestit cu soluţionarea cauzei în primă instanţă sau în calea de atac; c) să existe o chestiune de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei; d) chestiunea de drept invocată să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare şi nici al unei statuări anterioare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Spre deosebire de condiţiile de admisibilitate a sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile circumscrise prevederilor art. 519 din Codul de procedură civilă, în procedura reglementată de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 nu mai este prevăzută condiţia noutăţii chestiunii de drept ce se solicită a fi lămurită, iar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie poate fi sesizată şi de către completele de judecată învestite cu soluţionarea cauzelor în primă instanţă sau în calea de atac, fiind eliminată condiţia sesizării doar de către completele de judecată ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ale curţilor de apel sau ale tribunalelor care sunt învestite cu soluţionarea cauzelor în ultimă instanţă.

În ceea ce priveşte condiţia existenţei unei chestiuni de drept de a cărei lămurire să depindă soluţionarea pe fond a cauzei, în sesizările formulate în temeiul art. 519 din Codul de procedură civilă – dreptul comun în materie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a statuat că sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile trebuie să aibă ca obiect o chestiune de drept ce necesită cu pregnanţă a fi lămurită, care să prezinte o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenţia instanţei supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept şi al înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securităţii raporturilor juridice deduse judecăţii (a se vedea Decizia nr. 24 din 29 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 820 din 4 noiembrie 2015, Decizia nr. 10 din 4 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 23 mai 2016, şi Decizia nr. 19 din 22 aprilie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 530 din 7 iunie 2024).

Totodată, s-a statuat că chestiunea de drept supusă dezlegării trebuie să fie o chestiune care ridică serioase dificultăţi de interpretare a unor dispoziţii legale imperfecte, lacunare ori contradictorii, dificultăţi decurgând din neclaritatea normei, din caracterul incomplet al acesteia, susceptibil de mai multe sensuri ori accepţiuni deopotrivă de justificate faţă de imprecizia redactării textului legal (a se vedea Decizia nr. 9 din 20 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 246 din 10 aprilie 2017).

Ca atare, chestiunea de drept supusă dezbaterii trebuie să fie una veritabilă, legată de posibilitatea de a interpreta diferit un text de lege fie din cauză că acesta este incomplet, fie pentru că nu este corelat cu alte dispoziţii legale, fie pentru că se pune problema că nu ar mai fi în vigoare sau că şi-ar putea extinde efectele după data abrogării lui (prin ultraactivitate), fie că ar intra în coliziune cu principii fundamentale ale dreptului (a se vedea Decizia nr. 32 din 30 martie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 553 din 26 iunie 2020).

Definitorie pentru această procedură este dezlegarea de principiu pe care o poate da instanţa supremă în legătură cu sensul normei de drept, cu cea mai adecvată interpretare a lui, atunci când este susceptibil de mai multe înţelesuri, astfel încât ulterior, printr-o aplicare corespunzătoare din partea instanţelor, jurisprudenţa să capete coerenţă şi unitate.

Dimpotrivă, chestiunea de drept aptă a fi dezlegată prin mecanismul hotărârii prealabile nu poate consta în realizarea unor operaţiuni de interpretare şi aplicare a unui text de lege în raport cu circumstanţele particulare ce caracterizează fiecare litigiu; chestiunea de drept a cărei lămurire se solicită trebuie să aibă ca obiect interpretarea unor dispoziţii legale, iar nu modul concret de aplicare a acestora la situaţii specifice.

Astfel, s-a reţinut că, în procedura hotărârii prealabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu se substituie atributului fundamental al instanţelor, de interpretare şi aplicare a legii, ci se limitează la a facilita judecătorului eliminarea ambiguităţilor ori dificultăţilor unor texte de lege (Decizia nr. 45 din 7 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 735 din 27 iulie 2021, paragraful 46).

Interpretarea şi aplicarea legii, în circumstanţele specifice fiecărei cauze, sunt competenţe care aparţin instanţei de judecată învestite şi reprezintă o obligaţie ridicată la rang de principiu fundamental, ce îşi găseşte consacrarea în prevederile art. 5 alin. (2) din Codul de procedură civilă. Judecătorul cauzei este cel chemat să rezolve şi posibilele dificultăţi de interpretare ori de corelare a unor norme juridice, fie ele neclare ori incomplete, folosind metodele de interpretare a legii, în acord cu principiile de drept, cu statuările doctrinare şi cele jurisprudenţiale în materie, atât timp cât interpretarea legii substanţiale şi a celei de procedură reprezintă o etapă distinctă şi absolut necesară în procesul de aplicare a dreptului la o situaţie de fapt concretă.

La analiza admisibilităţii sesizărilor supuse examinării vor fi avute în vedere toate aceste statuări de principiu mai sus enunţate. A. Sesizarea Tribunalului Timiş – Secţia de contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 567/30/2024

În privinţa sesizării formulate de Tribunalul Timiş, care întreabă dacă, în interpretarea dispoziţiilor art. 11 alin. (1) şi (4) din Legea-cadru nr. 153/2017, în ipoteza stabilirii salariilor de bază pentru funcţiile prevăzute în aparatul de specialitate al primarului prin înmulţirea coeficienţilor de ierarhizare prevăzuţi în hotărârea de consiliu local cu salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, se aplică plafonarea salariului minim brut pe ţară garantat în plată, prevăzută de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 226/2020, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021, respectiv Legea nr. 103/2023, se constată, în primul rând, că aceasta îşi poate găsi răspuns în dezlegările explicite şi implicite date prin Decizia nr. 11 din 17 iunie 2024 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii.

Această decizie, pronunţată în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. I alin. (1)-(3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 226/2020, ale art. I alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021 şi ale art. I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022, care au ca efect plafonarea salariilor şi indemnizaţiilor prevăzute de Legea-cadru nr. 153/2017, a stabilit că aceste reglementări legale sunt aplicabile şi funcţionarilor publici şi personalului contractual din aparatul propriu al consiliilor judeţene, primării şi consilii locale, din instituţiile şi serviciile publice de interes local şi judeţean din subordinea acestora, chiar dacă prevederile art. 38 din Legeacadru nr. 153/2017 nu modifică sistemul de stabilire a salariilor de bază din familia ocupaţională „Administraţie”, cuprins în art. 11 din aceeaşi lege-cadru.

Astfel, în considerentele de la paragrafele 74-80 din această decizie s-a reţinut că: „ Interpretând aceste ultime dispoziţii legale, se constată că pentru anul 2023 legiuitorul a avut în vedere o creştere cu 10% faţă de nivelul acordat pentru luna decembrie 2022, fără a se depăşi valoarea nominală pentru anul 2022 a salariului de bază al personalului plătit din fonduri publice, prevăzut în anexele nr. I-VIII la Legea-cadru nr. 153/2017, prin derogare de la dispoziţiile art. 12 alin. (2) din acelaşi act normativ, respectiv calculul salariului de bază prin înmulţirea coeficienţilor prevăzuţi în lege cu salariul de bază minim brut în plată aferent anului 2023, ce urmau a se aplica din acest an. De asemenea, a plafonat indemnizaţiile acordate pentru funcţiile de demnitate publică. Or, şi în acest caz, întrucât modalitatea de calcul al salariului, prin utilizarea coeficienţilor prevăzuţi de anexele la Legea-cadru nr. 153/2017, impusă prin art. 12 alin. (2) din acest act normativ, nu este incidentă personalului din aparatul propriu al autorităţilor administraţiei publice locale, rezultă că nici prin aceste dispoziţii ale art. I alin. (1) şi (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022 nu s-a modificat sistemul de stabilire a salariilor de bază din familia ocupaţională de funcţii bugetare «Administraţie», cuprins în art. 11 din Legea-cadru nr. 153/2017. O atare concluzie nu poate fundamenta însă teza conform căreia cele trei acte normative adoptate în perioada 2020-2022, prin care a fost temporizat procesul de aplicare etapizată avut în vedere prin Legea-cadru nr. 153/2017, ar fi lipsite de orice efect în privinţa stabilirii nivelului salariilor categoriei de personal prevăzut la art. 11 din Legea-cadru nr. 153/2017, în condiţiile în care o limitare a creşterii salariale s-a produs prin voinţa legiuitorului şi în cazul acestora, în mod indirect, prin plafonarea indemnizaţiei lunare a funcţiei de viceprimar sau, după caz, a indemnizaţiei lunare a vicepreşedintelui consiliului judeţean sau, după caz, a viceprimarului municipiului Bucureşti, indemnizaţie ce constituie nivelul maxim al veniturilor salariale cuvenite acestei categorii de personal. Această limitare impusă prin legislaţia primară nu poate fi ignorată în calculul salariilor conform coeficienţilor stabiliţi prin hotărârile autorităţilor locale, având în vedere că respectarea principiilor de salarizare prevăzute de legea-cadru impune inclusiv respectarea prevederilor art. 6 lit. f) din Legea-cadru nr. 153/2017, ce reglementează «principiul ierarhizării, pe verticală, cât şi pe orizontală, în cadrul aceluiaşi domeniu, în funcţie de complexitatea şi importanţa activităţii desfăşurate», precum şi a dispoziţiilor art. 8 din Legea-cadru nr. 153/2017, care stabilesc criteriile generale pe baza cărora are loc ierarhizarea posturilor în vederea stabilirii salariilor de bază, atât între domeniile de activitate, cât şi în cadrul aceluiaşi domeniu. Or, respectarea acestui principiu presupune, în concret, respectarea diferenţelor între coeficienţii adoptaţi, diferenţe care trebuie să se reflecte întocmai în nivelul salariilor calculate pe baza acestora, chiar dacă legiuitorul a plafonat direct doar limita maximă de care trebuia să se ţină seama la momentul adoptării respectivelor hotărâri. Principiul descentralizării şi autonomiei locale în ceea ce priveşte stabilirea cuantumului veniturilor salariale la nivelul autorităţilor publice locale nu poate deroga de la imperativul respectării principiilor de salarizare prevăzute de legea-cadru, astfel că măsura plafonării acestor venituri rezultată din interpretarea coroborată a dispoziţiilor art. 11 şi 13 din Legeacadru nr. 153/2017 cu art. 6 lit. f) din acelaşi act normativ şi cu prevederile ordonanţelor anuale de salarizare se impune pentru asigurarea respectării ierarhiei funcţiilor din familia ocupaţională «Administraţie». Având în vedere voinţa legiuitorului de a corela salariile personalului din cadrul organelor administraţiei publice locale cu indemnizaţia lunară a funcţiei de viceprimar sau, după caz, cu indemnizaţia lunară a vicepreşedintelui consiliului judeţean, în coerenţa reglementării mai sus indicate, orice creştere salarială trebuie să se integreze pe deplin acestui sistem de ierarhizare menit să asigure respectarea şi altor principii ale salarizării, respectiv a celorlalte repere legale obligatorii în materia salarizării personalului din aparatul administraţiei publice locale, neputând fi raportată, formal, doar la plafonarea respectivei indemnizaţii care nu constituie, conform celor anterior expuse, un criteriu singular în algoritmul de stabilire a acestor salarii, cu respectarea, evident, a nivelului creditelor bugetare aprobate.”

Pe de altă parte, se mai observă că sesizarea Tribunalului Timiş nu pune în discuţie interpretarea unei anume norme de drept, considerată lacunară ori neclară, atunci când întreabă dacă, în interpretarea dispoziţiilor art. 11 alin. (1) şi (4) din Legea-cadru nr. 153/2017, în ipoteza stabilirii salariilor de bază pentru funcţiile prevăzute în aparatul de specialitate al primarului prin înmulţirea coeficienţilor de ierarhizare prevăzuţi în hotărârea de consiliu local cu salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, se aplică plafonarea salariului minim brut pe ţară, prevăzută de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 226/2020, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021, respectiv Legea nr. 103/2023.

Formularea în aceşti termeni a sesizării pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile nu se circumscrie exigenţelor mecanismului de unificare a practicii judiciare activat, deoarece nu urmăreşte, în realitate, o interpretare şi dezlegare de principiu asupra unor norme neclare, lapidare, incoerente, ci identificarea modului de rezolvare a unei probleme punctuale de interpretare sistematică, de coroborare şi aplicare a unor dispoziţii legale într-o ipoteză specifică împrejurărilor particulare ale cauzei.

Dacă prin sesizarea formulată nu se urmăreşte stabilirea înţelesului sau a conţinutului de ordin general al normei, ci se urmăreşte doar identificarea soluţiei ce trebuie dispusă în cauză, prin efectuarea unor silogisme concrete în vederea identificării regulii de drept aplicabile în ipoteza unui concurs de norme sau în coroborarea şi aplicarea combinată a unor dispoziţii legale, sesizarea este inadmisibilă.

Nu în ultimul rând, se remarcă faptul că jurisprudenţa relevantă şi opiniile teoretice exprimate de instanţele chestionate converg aproape unanim cu punctul de vedere exprimat de instanţa de trimitere spre dezlegarea chestiunii de drept ce face obiectul prezentei sesizări, în sensul că, în ipoteza supusă analizei, se aplică plafonarea salariului minim brut pe ţară garantat în plată prevăzută de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 226/2020, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021 şi Legea nr. 103/2023. Singura hotărâre judecătorească identificată a exprima un punct de vedere contrar este anterioară Deciziei nr. 11 din 17 iunie 2024 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii.

Prin urmare, dat fiind că din punctele de vedere comunicate şi practica judiciară relevantă nu se conturează riscul unei jurisprudenţe neunitare în materie, care să facă necesară angajarea mecanismului de unificare a practicii, rezultă că nici din perspectiva condiţiei dificultăţii chestiunii de drept sesizarea nu este admisibilă. B. Sesizarea formulată de Tribunalul Iaşi – Secţia a II-a civilă, contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 1.347/99/2024

Aceleaşi raţiuni care au conturat inadmisibilitatea sesizării Tribunalului Timiş se regăsesc şi în cazul sesizării formulate de Tribunalul Iaşi, care întreabă dacă, în cazul funcţionarilor publici angajaţi de către unităţile administrativ-teritoriale, se impune stabilirea salariului de bază, începând cu data de 1 ianuarie 2024, corespunzător funcţiei, nivelului studiilor, gradului/treptelor profesionale şi gradaţiei de vechime, cu aplicarea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată în cuantum de 3.300 lei, în conformitate cu dispoziţiile art. 11 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 şi ale art. 164 din Codul muncii, coroborate cu cele ale Hotărârii Guvernului nr. 900/2023, sau dacă acestor funcţionari li se aplică limitările prevăzute de art. 11 alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017 şi de art. I alin. (1) şi alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2023, la calculul salariului de bază începând cu data menţionată.

Practic, instanţa de trimitere solicită un răspuns cu privire la aplicabilitatea, cu ocazia stabilirii salariului de bază al funcţionarilor publici din cadrul familiei ocupaţionale „Administraţie” din aparatul propriu al consiliilor judeţene, primării şi consilii locale, începând cu 1 ianuarie 2024, a limitărilor prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2023 în cazul personalului plătit din fonduri publice sau pentru funcţiile de demnitate publică locală şi funcţiile asimilate acestora, prin derogare de la prevederile art. 12 alin. (2) din Legea-cadru nr. 153/2017, limitări având aceeaşi natură cu cele reglementate pentru anii anteriori de actele normative ce au făcut obiectul primei chestiuni analizate.

Sesizarea vizând o problematică similară, soluţia va fi, la rândul ei, similară: pe de o parte, problema îşi poate găsi răspunsul în dezlegările date prin Decizia nr. 11 din 17 iunie 2024 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, citate anterior, iar, pe de altă parte, întrebarea nu urmăreşte stabilirea înţelesului sau a conţinutului de ordin general al normei, ci soluţionarea cauzei, prin efectuarea unor silogisme concrete în vederea identificării regulii de drept aplicabile în ipoteza unui concurs de norme; în plus, nu s-a reliefat nici riscul unei jurisprudenţe neunitare.

Se observă, suplimentar, că sesizarea nu cuprinde punctul de vedere al completului de judecată şi nici indicarea argumentelor din care rezultă că chestiunea de drept are caracter veritabil, de natură să justifice intervenţia instanţei supreme în scopul rezolvării sale; este enunţată doar necesitatea rezolvării unei probleme concrete de aplicare a legii într-o situaţie de invocare de către părţi a incidenţei unor prevederi legale considerate a fi relevante, fără ca instanţa de trimitere să fi identificat vreo dificultate de interpretare a unor norme care să necesite o dezlegare de principiu.

Or, s-a statuat că, pentru a se verifica existenţa unei veritabile chestiuni de drept, caracterul complex sau, după caz, precar al reglementării, de natură a conduce, în final, la interpretări diferite, precum şi dificultatea completului în a-şi însuşi o anumită interpretare trebuie să fie reflectate în încheierea de sesizare, care trebuie să fie motivată, aptă să releve reflecţia asupra diferitelor variante de interpretare posibile, cu argumentele aferente şi de o manieră în care să se întrevadă explicit pragul de dificultate al întrebării şi în ce măsură acesta depăşeşte obligaţia ordinară a instanţei de a interpreta şi aplica legea în cadrul soluţionării unui litigiu, întrucât simpla dilemă cu privire la sensul unei norme de drept nu poate constitui temei pentru declanşarea mecanismului hotărârii prealabile (Decizia nr. 2 din 22 ianuarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 178 din 26 februarie 2018 – paragraful 42; Decizia nr. 62 din 24 septembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 912 din 30 octombrie 2018 – paragrafele 38, 39 şi 41; Decizia nr. 32 din 30 martie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 553 din 26 iunie 2020 – paragraful 50).

Încheierea instanţei de trimitere prezintă caracter deficitar şi din această perspectivă, astfel încât sesizarea este inadmisibilă pentru neîndeplinirea tuturor condiţiilor de admisibilitate anterior analizate. C. Sesizarea formulată de Tribunalul Iaşi – Secţia a II-a civilă, contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 3.258/99/2023

În ceea ce priveşte sesizarea conexă formulată de Tribunalul Iaşi, având ca obiect întrebarea „dacă, în interpretarea art. 11 din Legea-cadru nr. 153/2017, pentru funcţionarii publici din cadrul familiei ocupaţionale de funcţii bugetare «Administraţie» din aparatul propriu al primăriilor, salariile de bază ce se stabilesc prin hotărâre a consiliului local, în aplicarea principiului autonomiei locale, cu respectarea condiţionărilor prevăzute de art. 11 alin. (4) (fără a se depăşi indemnizaţia viceprimarului) şi art. 25 (referitoare la limitarea cuantumului total al sporurilor) din aceeaşi lege pot avea în vedere şi înmulţirea unor coeficienţi cu salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată”, se constată, de asemenea, că problema ridicată nu are la bază o dificultate de interpretare a unor norme – în speţă, a art. 11 din Legea-cadru nr. 153/2017 – a căror claritate nu este propriu-zis pusă în discuţie, nefiind identificate aspecte lacunare sau contradictorii -, ci o nevoie de confirmare sau infirmare a faptului că normele citate ar permite o anume modalitate de stabilire a salariului de bază pentru funcţionarii publici şi personalul contractual din cadrul familiei ocupaţionale de funcţii bugetare „Administraţie” din aparatul propriu al autorităţilor administraţiei publice locale, în condiţiile în care textul de lege nu indică o formulă propriu-zisă de stabilire a salariului de bază, ci doar nivelul maxim permis al veniturilor salariale şi al cuantumului total al sporurilor.

Nici această încheiere de sesizare nu reflectă caracterul complex ori precar al reglementării, de natură a conduce la interpretări diferite, nu argumentează diferitele variante de interpretare posibile şi nu exprimă punctul de vedere al instanţei de trimitere.

Se observă, de asemenea, că şi cu privire la această chestiune există dezlegări ale instanţei supreme. Prin Decizia nr. 1 din 19 februarie 2024, prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii a statuat că stabilirea drepturilor salariale ale personalului poliţiei locale nu trebuie să se facă în acelaşi cuantum cu drepturile salariale ale personalului din aparatul de specialitate al primarului, s-a reţinut, în considerentul de la paragraful 82, că „ordonatorul de credite beneficiază de o deplină libertate d