Decizia nr. 98/2024 — ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept · Dosar nr. 1998/1/2024

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. 1.998/1/2024, a fost constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările ulterioare (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă doamna magistrat-asistent Elena Adriana Stamatescu, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizările conexate formulate de Tribunalul Constanţa – Secţia I civilă în Dosarul nr. 1.797/118/2024* şi de Tribunalul Dâmboviţa – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 2.756/120/2023.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, ce a fost comunicat părţilor, conform dispoziţiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă; părţile nu au depus puncte de vedere asupra chestiunii de drept.

De asemenea, referă asupra faptului că au fost transmise de către instanţele naţionale opinii teoretice exprimate de judecători în materia ce face obiectul sesizării, iar Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui recurs în interesul legii cu privire la această problemă de drept.

În urma deliberărilor, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării privind pronunţarea unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularii şi obiectul sesizărilor

Tribunalul Constanţa – Secţia I civilă a dispus, prin Încheierea din 23 august 2024, în Dosarul nr. 1.797/118/2024*, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluţionarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a proceselor privind prestaţii de asigurări sociale (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024), în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: ” Este posibilă acordarea sporului pentru muncă suplimentară prevăzut de art. 21 alin. (2) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare (Legea-cadru nr. 153/2017), unei persoane ale cărei raporturi de muncă sau de serviciu au încetat, având în vedere dispoziţiile art. II alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022), şi dispoziţiile art. 5 din Ordinul ministrului apărării naţionale nr. MS 34/2023 privind salarizarea şi alte drepturi băneşti cuvenite personalului militar şi civil din Ministerul Apărării Naţionale în anul 2023, precum şi pentru modificarea Ordinului ministrului apărării naţionale nr. M.S. 31/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice privind salarizarea personalului militar şi civil din Ministerul Apărării Naţionale (Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M.S. 34/2023) ?”

Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 20 septembrie 2024, cu nr. 1.998/1/2024, termenul de judecată fiind stabilit la 25 noiembrie 2024.

La 9 octombrie 2024 s-a dispus conexarea la acest dosar a Dosarului nr. 2.176/1/2024, având ca obiect sesizarea formulată de Tribunalul Dâmboviţa – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 2.756/120/2023, cu privire la dezlegarea chestiunii de drept referitoare la „calcularea drepturilor salariale ale reclamanţilor (funcţionari publici cu statut special – poliţişti) cu aplicarea sporurilor prevăzute de art. 21 alin. (1) şi (2) din Legea-cadru nr. 153/2017, pentru munca suplimentară prestată peste programul normal de lucru, precum şi munca prestată în zilele de sărbători legale, repaus săptămânal şi în alte zile în care, în conformitate cu legea, nu se lucrează, necompensată cu ore libere plătite”. II. Norma de drept intern ce formează obiectul sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la pronunţarea unei hotărâri prealabile

Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare Art. 21. – Sporul pentru munca suplimentară ” (1) Munca suplimentară prestată peste programul normal de lucru, precum şi munca prestată în zilele de sărbători legale, repaus săptămânal şi în alte zile în care, în conformitate cu legea, nu se lucrează se compensează prin ore libere plătite în următoarele 60 de zile calendaristice după efectuarea acesteia. (2) În cazul în care compensarea prin ore libere plătite nu este posibilă în termenul prevăzut la alin. (1), munca suplimentară prestată peste programul normal de lucru va fi plătită în luna următoare cu un spor de 75% din salariul de bază, solda de funcţie/salariul de funcţie, indemnizaţia de încadrare, corespunzător orelor suplimentare efectuate. (…)”

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare Art. II. – ” (…) (3) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), munca suplimentară prestată în anul 2023 peste programul normal de lucru de către personalul cu statut special care are atribuţii pentru desfăşurarea activităţilor deosebite cu caracter operativ sau neprevăzut în domeniul ordinii şi siguranţei publice, în respectarea regimului frontierei de stat a României, în situaţii de urgenţă, în personalizarea, emiterea şi evidenţa generală a documentelor de identitate şi a paşapoartelor simple, în emiterea şi evidenţa permiselor de conducere şi a certificatelor de înmatriculare ale autovehiculelor rutiere, precum şi de către poliţiştii de penitenciare, care nu se poate compensa cu timp liber corespunzător, se plăteşte cu o majorare de 75% din solda de funcţie/salariul de funcţie cuvenită/cuvenit, proporţional cu timpul efectiv lucrat în aceste condiţii. Plata majorării se efectuează în cazul în care compensarea prin ore libere plătite nu este posibilă în următoarele 60 de zile după prestarea muncii suplimentare. (…)” III. Expunerea succintă a proceselor A. Dosarul nr. 1.797/118/2024*

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa – Secţia I civilă, la 19 martie 2024, cu nr. 1.797/118/2024*, reclamantul X a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Unitatea Militară Y din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, obligarea pârâtei la plata orelor suplimentare efectuate în perioada 3 martie 2023-1 decembrie 2023.

În fapt, reclamantul a arătat că a fost angajatul pârâtei în funcţia de şofer-caporal clasa 1, iar în baza raporturilor de muncă a desfăşurat, în perioada menţionată, un număr de 608 ore suplimentare, efectuate după programul normal de muncă şi în timpul sărbătorilor legale, pentru care nu a fost remunerat şi care nici nu au fost compensate prin acordarea de ore libere plătite în următoarele 60 de zile calendaristice.

Pârâtul Ministerul Apărării Naţionale a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acţiunii, ca neîntemeiată.

În fapt, a arătat că reclamantul a avut calitatea de soldat gradat profesionist (şi nu personal civil), categorie profesională al cărei statut este reglementat de Legea nr. 384/2006 privind statutul soldaţilor şi gradaţilor profesionişti, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 384/2006) şi a trecut în rezervă începând cu 31 decembrie 2023.

În perioada menţionată în acţiune, reclamantul nu a făcut parte din categoriile de personal prevăzute de art. II alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022, neputând beneficia de majorări salariale pentru munca prestată peste programul normal de lucru, întrucât acesta a executat serviciul de pază, activitate care face parte din categoria serviciului interior, în sensul menţionat în art. 7 din anexa la Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M.20/2022 pentru aprobarea Regulamentului serviciului interior (Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M.20/2022).

În luna iunie 2017, salarizarea militarilor era reglementată de Ordinul ministrului apărării naţionale nr. MS 31/2016 privind salarizarea şi alte drepturi cuvenite personalului militar şi civil din Ministerul Apărării Naţionale (Ordinul nr. M.S. 31/2016), care, în anexa nr. 8, cuprinde Norme metodologice privind acordarea majorării salariale pentru activitatea desfăşurată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care nu se lucrează, ce prevăd, la art. 4 lit. b), că majorarea salarială nu se acordă personalului militar pentru executarea serviciului interior (cum sunt şi serviciile executate de reclamant).

Prin urmare, pentru munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru, în perioada 3 martie 2023- 1 decembrie 2023, reclamantul nu a beneficiat de majorarea salarială de 75%, întrucât acesta a executat serviciul de pază, activitate care face parte din categoria serviciului interior.

Pârâtul a mai precizat că aplicarea dispoziţiilor anexei nr. 8 din Ordinul nr. M.S. 31/2016 a fost menţinută prin ordine anuale emise de ministrul apărării naţionale până la 10 februarie 2023, după care anexa a fost abrogată prin Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M.S. 34/2023.

Începând cu 1 ianuarie 2023, potrivit dispoziţiilor art. 5 alin. (1) şi (3) din Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M.S. 34/2023, majorarea salarială de 75% se acordă doar pentru personalul care, în anul 2023, se află în următoarele situaţii: – pentru activităţile desfăşurate în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează; – pentru munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru care nu a putut fi compensată cu timp liber corespunzător, doar pentru executarea serviciului de luptă permanent; desfăşurarea de activităţi deosebite cu caracter operativ sau neprevăzut; situaţii de urgenţă.

Pârâtul a mai învederat împrejurarea că, pentru perioada 3 martie 2023-1 decembrie 2023, reclamantul a beneficiat de majorarea salarială de 75% pentru activitatea desfăşurată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, pentru un număr de 853 de ore.

La termenul din 12 august 2024, instanţa de trimitere a pus în discuţia părţilor, în temeiul art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu întrebarea prealabilă evocată mai sus.

Prin încheierea pronunţată la 23 august 2024 s-a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu dezlegarea problemei de drept care rezultă din dosar, precum şi suspendarea cauzei. B. Dosarul nr. 2.756/120/2023

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmboviţa – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, la 20 iulie 2023, cu nr. 2.756/120/2023, reclamantul Sindicatul Naţional al Poliţiştilor din România „DECUS” – Filiala Dâmboviţa, în numele membrilor săi, a chemat în judecată pe pârâtul Inspectoratul Judeţean de Poliţie Dâmboviţa, solicitând instanţei să dispună obligarea pârâtului la calcularea şi la plata diferenţei de drepturi salariale către reclamanţii-poliţişti, pentru orele suplimentare prestate în zilele de repaus săptămânal şi în zilele de sărbători legale, la care aveau dreptul şi care nu au fost compensate cu timp liber corespunzător, pentru perioada 2020-2023, actualizate cu indicele de inflaţie; obligarea pârâtului la calcularea şi plata diferenţei de drepturi salariale către reclamanţii-poliţişti, pentru orele suplimentare prestate în zilele de repaus săptămânal şi în zilele de sărbători legale, când, potrivit legii, nu se lucrează, care nu au fost compensate cu timp liber corespunzător, prin cumularea majorării de 75% din baza de calcul, acordată pentru acestea, cu drepturile aferente muncii suplimentare prestate de aceiaşi funcţionari publici cu statut special peste programul normal de lucru, pentru perioada 2020-2023, sume actualizate cu indicele de inflaţie, precum şi la plata dobânzii legale penalizatoare de la data naşterii dreptului până la data plăţii efective.

În motivare, reclamanţii – membri de sindicat au arătat că sunt funcţionari publici cu statut special – poliţişti şi îşi desfăşoară activitatea în cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Dâmboviţa – Poliţia Oraşului Pucioasa şi Poliţia Municipiului Târgovişte.

Activitatea poliţiştilor se realizează pe baza unor planificări lunare, dar aceştia sunt obligaţi, prin legea specială privind statutul poliţistului, să se prezinte la serviciu în anumite situaţii, chiar dacă se află în timpul liber, evident cu compensarea corespunzătoare a orelor lucrate prin acordarea de timp liber plătit, dar şi prin plata unor sporuri în situaţia în care orele lucrate au fost efectuate în zilele nelucrătoare.

Reclamanţii au arătat că, potrivit planificărilor anexate, dată fiind natura serviciului poliţienesc, au lucrat în zilele de repaus săptămânal, precum şi în zilele de sărbători legale, când, potrivit legii, nu se lucrează, iar aceştia, verificând graficele privind activitatea desfăşurată, au constatat că un număr de ore lucrate în aceste condiţii nu au fost plătite de angajatorul Inspectoratul Judeţean de Poliţie Dâmboviţa, acesta plătind, pe baza graficelor depuse, numai sporul de 75%, în condiţiile în care nu au fost acordate zile libere plătite.

Înainte de a formula plângere la instanţa de judecată, s-a solicitat, în scris, angajatorului să plătească orele lucrate în zilele nelucrătoare, conform graficelor lunare cu orele lucrate în zilele nelucrătoare, dar Inspectoratul Judeţean de Poliţie Dâmboviţa a refuzat plata acestora.

Pârâtul Inspectoratul de Poliţie Judeţean Dâmboviţa a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Pe fond, pârâtul a arătat că, pentru munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru de către personalul din sectorul bugetar încadrat în funcţii de execuţie sau de conducere, precum şi munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, se aplică prevederile Legii nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Codul muncii). Prin art. 142 din Codul muncii s-a prevăzut că, pentru munca din zilele nelucrătoare, se asigură compensarea cu timp liber corespunzător sau acordarea unui spor la salariul de bază.

Cu privire la solicitarea reclamantului de a se cumula majorarea de 75% din baza de calcul cu drepturile aferente muncii suplimentare prestate de poliţişti în zilele în mod obişnuit nelucrătoare (zile de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează), aceasta poate fi acordată numai dacă sunt îndeplinite condiţiile exprese prevăzute în Ordinul ministrului afacerilor interne nr. 40/2018 privind condiţiile de stabilire a majorării salariale pentru munca suplimentară prestată de personalul cu statut special, precum şi activităţile deosebite cu caracter operativ sau neprevăzut (Ordinul ministrului afacerilor interne nr. 40/2018), respectiv Ordinul ministrului afacerilor interne nr. 35/2019 privind condiţiile de stabilire a majorării salariale pentru munca suplimentară prestată de personalul cu statut special, precum şi activităţile deosebite cu caracter operativ sau neprevăzut (Ordinul ministrului afacerilor interne nr. 35/2019).

În şedinţa publică din 25 septembrie 2024, tribunalul, din oficiu, a dispus sesizarea instanţei supreme în procedura prevăzută de art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, precum şi suspendarea judecării cauzei. IV. Motivele de admisibilitate reţinute de titularii sesizărilor A. Dosarul nr. 1.797/118/2024*

Instanţa de trimitere a apreciat că, în concepţia Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, diferă condiţiile de admisibilitate a sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept faţă de cele prevăzute de dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă.

Astfel, tribunalul a constatat că singura condiţie de admisibilitate a unei astfel de sesizări, în materia litigiilor privind stabilirea şi/sau plata drepturilor de natură salarială sau de pensie ale personalului plătit din fonduri publice, este ca Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat asupra chestiunii de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea procesului, iar această chestiune de drept să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

Odată verificată îndeplinirea acestei condiţii, sesizarea este obligatorie, având în vedere modalitatea de formulare a textului, „completul de judecată învestit cu soluţionarea cauzei în primă instanţă sau în calea de atac (…) va solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată”.

Tribunalul a considerat că nu se mai impune stabilirea existenţei unei chestiuni de drept reale, veritabile, susceptibile să dea naştere unor interpretări diferite pentru care să fie necesară o rezolvare de principiu, astfel cum a statuat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie că este necesar potrivit art. 519 din Codul de procedură civilă, întrucât, din preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, reiese, cu evidenţă, că ceea ce a intenţionat legiuitorul a fost ca instanţa supremă să asigure o interpretare unitară a dispoziţiilor legale supuse interpretării în litigii privind salarizarea/dreptul la pensie al personalului plătit din fonduri publice. Cât timp sesizarea se dispune cu titlu imperativ, nu este lăsată la latitudinea instanţei care judecă procesul analizarea chestiunii privind dificultatea interpretării chestiunii de drept.

Totodată, lecturând centralizatoarele privind hotărârile prealabile şi recursurile în interesul legii pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în materia contenciosului administrativ şi a litigiilor de muncă, instanţa de trimitere nu a identificat nicio hotărâre privind exact chestiunea de drept care face obiectul prezentei cauze. B. Dosarul nr. 2.756/120/2023

Reclamanţii, în calitate de funcţionari publici cu statut special-poliţişti, intră în categoria personalului plătit din fonduri publice, deoarece sunt salarizaţi potrivit dispoziţiilor Legii-cadru nr. 153/2017, de la bugetul de stat.

Obiectul cauzei vizează drepturile salariale ale acestei categorii de personal plătit din fonduri publice, deoarece este vorba despre calcularea drepturilor salariale cu aplicarea sporurilor prevăzute de art. 21 alin. (1) şi (2) din Legea-cadru nr. 153/2017 pentru munca suplimentară prestată peste programul normal de lucru, precum şi munca prestată în zilele de sărbători legale, repaus săptămânal şi în alte zile în care, în conformitate cu legea, nu se lucrează, necompensată cu ore libere plătite.

Potrivit art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este permisă în cazul în care, asupra chestiunii de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei, instanţa supremă nu a mai statuat printr-o decizie pentru dezlegarea unei chestiuni de drept sau decizie de recurs în interesul legii. Instanţa de trimitere a constatat că, până la acest moment, nu au fost formulate sesizări şi nici nu s-au pronunţat decizii de către instanţa supremă cu privire la această chestiune de drept. V. Punctele de vedere ale părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Reprezentanţii convenţionali ai părţilor şi-au expus punctul de vedere doar în privinţa admisibilităţii sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, apreciind că sesizările sunt admisibile, fără a face aprecieri cu privire la modul de dezlegare a problemei de drept. VI. Punctul de vedere al completurilor de judecată care au formulat sesizările cu privire la dezlegarea unor chestiuni de drept A. Dosarul nr. 1.797/118/2024*

Completul de judecată învestit cu soluţionarea cauzei în Dosarul nr. 1.797/118/2024* a constatat că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022 este rezultatul intervenţiei legiuitorului asupra prevederilor art. 21 alin. (2)-(6) din Legea-cadru nr. 153/2017, dispunând, pentru anul 2023, în privinţa muncii suplimentare efectuate peste durata normală a timpului de lucru de către personalul din sectorul bugetar încadrat în funcţii de execuţie sau de conducere, precum şi în privinţa muncii prestate în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează în cadrul schimbului normal de lucru, că aceasta se compensează numai cu timp liber corespunzător orelor lucrate în aceste condiţii.

Sub imperiul art. II alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022, trebuie să beneficieze de majorarea de 75% din solda de funcţie/salariul de funcţie cuvenită/cuvenit, proporţional cu timpul efectiv lucrat în aceste condiţii, pentru munca suplimentară prestată în anul 2023 peste programul normal de lucru doar acele categorii de personal expres prevăzute în textul legal, respectiv personalul cu statut special care are atribuţii pentru desfăşurarea activităţilor deosebite cu caracter operativ sau neprevăzut în domeniul ordinii şi siguranţei publice, în respectarea regimului frontierei de stat a României, în situaţii de urgenţă, în personalizarea, emiterea şi evidenţa generală a documentelor de identitate şi a paşapoartelor simple, în emiterea şi evidenţa permiselor de conducere şi a certificatelor de înmatriculare ale autovehiculelor rutiere, precum şi poliţiştii de penitenciare, doar dacă compensarea prin ore libere plătite nu a fost posibilă în următoarele 60 de zile după prestarea muncii suplimentare.

De majorarea salarială de 75%, începând cu 1 ianuarie 2023, potrivit dispoziţiilor art. 5 alin. (1) din Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M.S. 34/2023, trebuie să beneficieze tot personalul care, în anul 2023, a desfăşurat activităţi în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează.

De majorarea salarială de 75% pentru munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru care nu a putut fi compensată cu timp liber corespunzător, începând cu 1 ianuarie 2023, potrivit dispoziţiilor art. 5 alin. (3) din Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M.S. 34/2023, ar trebui să beneficieze doar cei care desfăşoară activităţile limitativ prevăzute de textul legal, adică execută serviciul de luptă permanent, desfăşoară activităţi deosebite cu caracter operativ sau neprevăzut sau în situaţii de urgenţă.

Tribunalul a mai arătat că ordinele ministrului apărării naţionale au în vedere situaţia specială a personalului care desfăşoară activităţi în cadrul Ministerului Apărării Naţionale şi dispoziţiile sale trebuie aplicate cu prioritate, ele completându-se cu dispoziţiile de drept comun.

Astfel, în situaţia unei persoane ale cărei raporturi de muncă sau de serviciu cu Ministerul Apărării Naţionale au încetat şi care nu s-a aflat în situaţia prevăzută de art. 5 alin. (3) din Ordinul nr. M.S. 34/2023, nefăcând parte din categoriile care au executat serviciul de luptă permanent, au desfăşurat activităţi deosebite cu caracter operativ sau neprevăzut şi în situaţii de urgenţă, munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru putea fi compensată doar cu timp liber corespunzător, atât timp cât aceasta a avut raporturi de muncă cu angajatorul. B. Dosarul nr. 2.756/120/2023

Instanţa de trimitere a apreciat că, prin derogare de la prevederile art. 21 alin. (2)-(6) din Legea-cadru nr. 153/2017, în anul 2018, munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru de personalul din sectorul bugetar încadrat în funcţii de execuţie sau de conducere, precum şi munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează în cadrul schimbului normal de lucru se vor compensa numai cu timp liber corespunzător acestora. Aceleaşi derogări au fost prevăzute şi pentru anii 2018-2021, 2022, respectiv anul 2023, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018), Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021) şi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022.

În continuare, potrivit art. IV alin. (1) din Legea nr. 79/2018 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 91/2017 pentru modificarea şi completarea Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice (Legea nr. 91/2017), „prin derogare de la prevederile art. 8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, munca suplimentară prestată începând cu 1 aprilie 2018 peste programul normal de lucru de către personalul cu statut special care are atribuţii pentru desfăşurarea activităţilor deosebite cu caracter operativ sau neprevăzut în domeniul ordinii şi siguranţei publice, în respectarea regimului frontierei de stat a României, în situaţii de urgenţă, în personalizarea, emiterea şi evidenţa generală a documentelor de identitate şi a paşapoartelor simple, în emiterea şi evidenţa permiselor de conducere şi a certificatelor de înmatriculare ale autovehiculelor rutiere, precum şi de către funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, care nu se poate compensa cu timp liber corespunzător, se plăteşte cu o majorare de 75% din solda de funcţie/salariul de funcţie, proporţional cu timpul efectiv lucrat în aceste condiţii. Plata majorării se efectuează în cazul în care compensarea prin ore libere plătite nu este posibilă în următoarele 60 de zile după prestarea muncii suplimentare”.

Astfel, raportat la prevederile legii speciale aplicabile prezentului litigiu, pentru munca suplimentară, respectiv pentru munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, potrivit reglementărilor în vigoare, nu se lucrează, nu se pot acorda, în compensare, sume de bani, ci doar timp liber corespunzător.

De asemenea, poate beneficia de majorarea de 75% din solda de funcţie/salariul de funcţie, proporţional cu timpul efectiv lucrat, personalul cu statut special care are atribuţii pentru desfăşurarea activităţilor deosebite cu caracter operativ sau neprevăzut în domeniul ordinii şi siguranţei publice, astfel cum aceste activităţi sunt definite de art. 4 din Ordinul ministrului afacerilor interne nr. 40/2018, respectiv art. 4 din Ordinul ministrului afacerilor interne nr. 35/2019.

În ceea ce priveşte considerentele Deciziei nr. 65 din 26 octombrie 2020 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 37 din 13 ianuarie 2021 (Decizia nr. 65 din 26 octombrie 2020), tribunalul a reţinut că instanţa supremă a avut de analizat ipoteza acordării majorării salariale prevăzute de art. 8 şi art. 10 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, aprobată cu completări prin Legea nr. 80/2018, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017) raportat la art. 13 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu completări prin Legea nr. 28/2014, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013), şi art. IV alin (1) şi (6) din Legea nr. 79/2018 unei alte categorii de beneficiari decât reclamanţii, respectiv funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, beneficiari cu privire la care dispoziţiile legale nu prevăd condiţia ca aceştia să aibă atribuţii pentru desfăşurarea activităţilor deosebite cu caracter operativ sau neprevăzut.

În concluzie, personalul cu statut special care îşi desfăşoară activitatea în domeniul ordinii şi siguranţei publice, categorie din care fac parte şi reclamanţii, poate beneficia de majorarea soldei de funcţie/salariului de funcţie, proporţional cu timpul efectiv lucrat, doar pentru munca suplimentară prestată peste programul normal de lucru, în exercitarea atribuţiilor pentru desfăşurarea activităţilor deosebite cu caracter operativ sau neprevăzut. VII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie

La solicitarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, instanţele naţionale au comunicat doar opinii teoretice exprimate de judecători.

Astfel, într-o opinie, s-a apreciat că nu este posibilă acordarea sporului pentru muncă suplimentară prevăzut de art. 21 alin. (2) din Legea-cadru nr. 153/2017, în situaţia în care reclamantul nu se încadrează în categoriile expres prevăzute de legiuitor prin art. II alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022 şi art. 5 din Ordinul ministrului apărării naţionale nr. 34/2023 (Curtea de Apel Alba Iulia, Tribunalul Bucureşti – Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Curtea de Apel Galaţi – Secţia de contencios administrativ şi fiscal, Tribunalul Iaşi – Secţia I civilă).

Într-o altă opinie, s-a apreciat că este posibilă acordarea acestui spor în situaţia în care munca suplimentară nu se poate compensa cu timp liber corespunzător (Tribunalul Teleorman, Tribunalul Vaslui).

Celelalte curţi de apel nu au identificat practică judiciară în materie şi nici nu au comunicat opinii teoretice.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că, la nivelul Secţiei judiciare – Serviciul judiciar civil, nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizărilor. VIII. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale

Curtea Constituţională nu s-a pronunţat asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art. 21 din Legea-cadru nr. 153/2017 ori ale art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022. IX. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în mecanismele de unificare a practicii

Prin Decizia nr. 65 din 26 octombrie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 37 din 13 ianuarie 2021, s-au statuat următoarele: ” Admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 31.418/3/2018, şi, în consecinţă, stabileşte că: În interpretarea şi aplicarea prevederilor art. 8 şi art. 10 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017 raportat la art. 13 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 şi art. IV alin. (1) şi (6) din Legea nr. 79/2018 este permisă cumularea majorării de 75% din baza de calcul, acordată pentru activitatea desfăşurată de funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, cu drepturile aferente muncii suplimentare prestate de aceiaşi funcţionari peste programul normal de lucru, doar pentru orele efectiv lucrate ce depăşesc durata normală a timpului de lucru potrivit art. 112 din Codul muncii. (…)” X. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au constatat că nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate a sesizărilor conexate, prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, lipsind cerinţa existenţei unei chestiuni de drept reale, iar, în cazul primei sesizări, şi a condiţiei de admisibilitate vizând legătura cu fondul cauzei. XI. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Examinând sesizările în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorii-raportori şi chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, constată următoarele:

Temeiul prezentelor sesizări îl constituie prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024.

Domeniul de reglementare al acestui act normativ este prevăzut, în mod expres, prin dispoziţiile art. 1, ordonanţa de urgenţă aplicându-se în procesele privind stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale ori de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/şi cele privind raporturile de muncă şi de serviciu ale acestui personal, precum şi în procesele privind stabilirea şi/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv cele rezultate din actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/şi cele privind alte prestaţii de asigurări sociale ale personalului plătit din fonduri publice, indiferent de natura şi obiectul proceselor, de calitatea părţilor ori de instanţa competentă să le soluţioneze.

În consecinţă, prevederile ordonanţei de urgenţă se aplică, cu prioritate, în raport cu dispoziţiile art. 519-521 din Codul de procedură civilă, potrivit principiului specialia generalibus derogant – legile speciale derogă de la cele generale, urmând a se completa cu prevederile dreptului comun, cuprinse în Codul de procedură civilă, astfel cum se statuează, expres, prin art. 4 din acelaşi act normativ, conform căruia „dispoziţiile prezentei ordonanţe de urgenţă se completează cu cele ale Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum şi cu celelalte reglementari aplicabile în materie”.

Potrivit art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024: „Dacă, în cursul judecăţii proceselor prevăzute la art. 1, completul de judecată învestit cu soluţionarea cauzei în primă instanţă sau în calea de atac, verificând şi constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.”

Procedura de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii de admisibilitate a sesizării: (i) existenţa unei cauze în curs de judecată, în primă instanţă sau în calea de atac; (ii) cauza să fie dintre cele prevăzute limitativ la art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, indiferent de natura şi obiectul proceselor, de calitatea părţilor ori de instanţa competentă să le soluţioneze, respectiv litigiul să vizeze stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale/de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/şi cele privind raporturile de muncă şi de serviciu ale acestui personal, fie stabilirea şi/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv cele rezultate din actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/şi cele privind alte prestaţii de asigurări sociale ale personalului plătit din fonduri publice; (iii) existenţa unei chestiuni de drept de a cărei lămurire să depindă soluţionarea pe fond a cauzei; (iv) chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

Prima condiţie este îndeplinită, deoarece: a) cauza în cadrul căreia a fost formulată sesizarea înregistrată cu nr. 1.998/1/2024 se află în curs de judecată, în primă instanţă, pe rolul Tribunalului Constanţa – Secţia I civilă; b) cauza în cadrul căreia a fost formulată sesizarea conexă înregistrată cu nr. 2.176/1/2024 se află în curs de judecată, în primă instanţă, pe rolul Tribunalului Dâmboviţa – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Este îndeplinită şi a doua condiţie, deoarece ambele cauze au ca obiect stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale ale personalului plătit din fonduri publice, şi anume personalul din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, respectiv din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.

Nu este îndeplinită însă a treia condiţie de admisibilitate, ce vizează existenţa unei chestiuni de drept, care ar putea face obiect al sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile.

În cuprinsul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 nu se defineşte noţiunea „chestiune de drept”, însă lămurirea sensului acesteia se va face ţinând seama de principiile prezentate de legiuitorul delegat în preambulul acestui act normativ şi de necesitatea completării, conform art. 4 din ordonanţa de urgenţă, a dispoziţiilor speciale ale acesteia cu prevederile dreptului comun, cuprinse în Codul de procedură civilă, şi cu jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, dată în interpretarea prevederilor de drept comun, jurisprudenţă care a dezvoltat noţiunea autonomă a „chestiunii de drept”, susceptibilă de interpretare pe calea mecanismului hotărârii prealabile.

În preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, alături de alte principii prezentate, legiuitorul delegat a înţeles să ţină seama de „configuraţia actuală a mecanismului hotărârii prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept şi de efectul obligativităţii hotărârii pe care o pronunţă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în deplin acord cu îndatorirea sa constituţională de asigurare a aplicării şi interpretării unitare a legii de către toate instanţele judecătoreşti din România”, apreciindu-se că, în raport cu coordonatele acestui mecanism, aplicarea acestor noi norme legale cu caracter special poate influenţa pozitiv activitatea instanţelor judecătoreşti, „în condiţiile în care, încă dintr-o etapă incipientă, s-ar asigura clarificarea unor chestiuni dificile de drept”.

Aşadar, rezultă, fără dubiu, ideea că procedura specială prevăzută de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 prezintă caracteristicile esenţiale ale procedurii pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, aşa cum aceasta este reglementată de dispoziţiile de drept comun din art. 519-521 din Codul de procedură civilă, la care se adaugă diferenţele specifice menţionate, expres, în conţinutul dispoziţiilor actului normativ, referitoare la caracterul de noutate şi instanţa competentă care formulează sesizarea.

Mai mult, spre deosebire de dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă, care folosesc noţiunea de „chestiune de drept”, în preambulul ordonanţei de urgenţă, legiuitorul delegat foloseşte sintagma „chestiuni dificile de drept”, intenţionând să accentueze astfel că doar chestiunile cu un anumit grad de dificultate în drept (şi nu orice chestiuni de drept) sunt cele care pot forma obiectul procedurii speciale reglementate de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, în acord cu întreaga jurisprudenţă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, dezvoltată începând cu anul 2013, odată cu intrarea în vigoare a noului Cod de procedură civilă, care a instituit acest mecanism de unificare a priori a jurisprudenţei instanţelor naţionale.

În plus, potrivit art. 40 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, preambulul reprezintă unul dintre elementele constitutive ale actului normativ (alături de titlu, formula introductivă, partea dispozitivă, formula de atestare a autenticităţii actului), fiind cel care enunţă, în sinteză, scopul şi, după caz, motivarea reglementării (conform art. 43 din aceeaşi lege).

Pe de altă parte, raţiunea instituirii condiţiilor formale, anterior arătate, ale sesizării constă în asigurarea îndeplinirii scopului pentru care a fost introdus acest mecanism procedural, respectiv uniformizarea jurisprudenţei şi asigurarea predictibilităţii acesteia, fără ca folosirea sa să genereze suspendarea nejustificată a judecării unei cauze, printr-o interpretare arbitrară a necesităţii declanşării procedurii de către instanţa de judecată, cu consecinţa prelungirii nejustificate a duratei procesului civil şi, din această perspectivă, a afectării dreptului la un proces echitabil, în sensul art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

În consecinţă, art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 nu instituie, în sarcina instanţelor specializate în materia prevăzută de art. 1, obligaţia de a declanşa mecanismul pronunţării unei hotărâri prealabile în orice ipoteză în care este identificată o chestiune de drept ce nu a primit o rezolvare de principiu din partea instanţei supreme, ci numai în acele cazuri în care chestiunea de drept în discuţie reflectă acele trăsături (cu excepţia noutăţii), pe care Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept le-a subliniat, în mod constant, în jurisprudenţa dezvoltată în aplicarea dispoziţiilor art. 519 şi 520 din Codul de procedură civilă, cu care ordonanţa de urgenţă se completează.

Într-un raţionament contrar, s-ar ajunge la o delegare, nepermisă, a funcţiei jurisdicţionale a judecătorului cauzei în favoarea instanţei supreme, chemată astfel nu să dea dezlegări de principiu asupra unor chestiuni de drept dificile, ci să dea rezolvare unor raporturi juridice concrete, aplicând norma de drept asupra situaţiilor factuale concrete.

Referitor la cerinţa existenţei unei chestiuni de drept reale, dificile, în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-au reţinut următoarele: a) chestiunea de drept care necesită, cu pregnanţă, a fi lămurită prezintă o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenţia instanţei supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept şi înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securităţii raporturilor juridice deduse judecăţii (deciziile nr. 24 din 29 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 820 din 4 noiembrie 2015; nr. 6 din 30 ianuarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 144 din 24 februarie 2017; nr. 10 din 4 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 23 mai 2016; nr. 62 din 18 septembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 797 din 9 octombrie 2017; nr. 18 din 5 martie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 337 din 17 aprilie 2018; nr. 34 din 24 mai 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 671 din 7 iulie 2021, paragraful 59; nr. 45 din 7 iunie 2021, precitată, paragraful 46; nr. 50 din 14 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 844 din 3 septembrie 2021, paragraful 41; nr. 74 din 18 octombrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.174 din 13 decembrie 2021, paragraful 42); b) chestiunea de drept supusă dezlegării trebuie să fie o chestiune care ridică serioase dificultăţi de interpretare a unor dispoziţii legale imperfecte, lacunare ori contradictorii, iar nu realizarea unor operaţiuni de interpretare şi aplicare a unui text de lege în raport cu circumstanţele particulare ce caracterizează fiecare litigiu ori existenţa unor simple obstacole care ar putea fi înlăturate printr-o reflexie mai aprofundată a judecătorului cauzei (deciziile nr. 9 din 20 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 246 din 10 aprilie 2017, paragrafele 62 şi 65; nr. 62 din 24 septembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 912 din 30 octombrie 2018, paragraful 37; nr. 34 din 24 mai 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 671 din 7 iulie 2021, paragraful 61; nr. 45 din 7 iunie 2021, precitată, paragraful 37); c) pentru a ne afla în prezenţa unei veritabile chestiuni de drept, caracterul complex sau, după caz, precar al reglementării, de natură a conduce, în final, la interpretări diferite, precum şi dificultatea completului în a-şi însuşi o anumită interpretare trebuie să fie reflectate în încheierea de sesizare, care trebuie să fie motivată, aptă să releve reflecţia asupra diferitelor variante de interpretare posibile, cu argumentele aferente, şi de o manieră în care să se întrevadă explicit pragul de dificultate al întrebării şi în ce măsură acesta depăşeşte obligaţia ordinară a instanţei de a interpreta şi aplica legea în cadrul soluţionării unui litigiu, întrucât simpla dilemă cu privire la sensul unei norme de drept nu poate constitui temei pentru declanşarea mecanismului hotărârii prealabile (deciziile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 2 din 22 ianuarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 178 din 26 februarie 2018, paragraful 42; nr. 62 din 24 septembrie 2018, precitată, paragrafele 38, 39 şi 41; nr. 32 din 30 martie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 553 din 26 iunie 2020, paragraful 50; nr. 45 din 7 iunie 2021, precitată, paragraful 37; nr. 50 din 14 iunie 2021, precitată, paragraful 41; nr. 74 din 18 octombrie 2021, precitată, paragraful 42). Sub acest aspect, s-a reţinut că, în procedura hotărârii prealabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu se substituie atributului fundamental al instanţelor, de interpretare şi aplicare a legii, ci se limitează la a facilita judecătorului eliminarea ambiguităţilor ori dificultăţilor unor texte de lege (Decizia nr. 45 din 7 iunie 2021, precitată, paragraful 46).

Cu privire la sesizarea Tribunalului Constanţa – Secţia I civilă, înregistrată cu nr. 1.998/1/2024, chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată nu îndeplineşte cerinţa de a fi o veritabilă chestiune de drept, născută dintr-un text incomplet sau neclar, susceptibil de interpretări contradictorii, de natură a fi dedusă dezlegării în cadrul procedurii hotărârii prealabile. T