Decizia nr. 96/2024 — ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept · Dosar nr. 1996/1/2024 — chestiunea de drept: următoarei chestiuni de drept: ” Aplicarea coeficientului de multiplicare 23,00, prevăzut la lit. A din anexa Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006, corespunzător funcţiei de conducere deţinute de personalul…

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept competent să judece sesizarea ce formează obiectul Dosarului nr. 1.996/1/2024 este legal constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 35 alin. (3) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările ulterioare (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă doamna Ileana Peligrad, magistrat-asistent, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale în Dosarul nr. 33.129/3/2023, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: ” Aplicarea coeficientului de multiplicare 23,00, prevăzut la lit. A din anexa Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006, corespunzător funcţiei de conducere deţinute de personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie”.

Magistratul-asistent învederează că la dosarul cauzei a fost depus raportul întocmit.

Preşedintele completului, doamna judecător Mariana Constantinescu, constatând că nu mai sunt alte completări, chestiuni de invocat sau întrebări de formulat din partea membrilor completului, a declarat dezbaterile închise, iar completul de judecată a rămas în pronunţare. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, a constatat următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării

Tribunalul Bucureşti – Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a dispus, prin Încheierea din 2 iulie 2024, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 1 alin. (1) şi art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluţionarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi proceselor privind prestaţii de asigurări sociale (denumită în continuare Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024), în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: Aplicarea coeficientului de multiplicare 23, prevăzut la lit. A din anexa Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006, corespunzător funcţiei de conducere deţinute de personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie.

Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 19 septembrie 2024 cu nr. 1.996/1/2024, termenul de judecată fiind stabilit la 25 noiembrie 2024. II. Normele legale incidente

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din sistemul justiţiei, denumită în continuare Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006 Art. 3 alin. (1) – „Judecătorii, procurorii, personalul asimilat acestora şi magistraţii-asistenţi au dreptul pentru activitatea desfăşurată la o indemnizaţie de încadrare brută lunară stabilită în raport cu nivelul instanţelor sau parchetelor, cu funcţia deţinută şi cu vechimea în magistratură prevăzută de art. 86 din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pe baza valorii de referinţă sectorială şi a coeficienţilor de multiplicare prevăzuţi în anexa care face parte integrantă din prezenta ordonanţă de urgenţă.” Art. 11 alin. (1) – „Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi cei din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism sunt salarizaţi potrivit nr. crt. 6-13 de la lit. A din anexă, în raport cu funcţiile pe care le deţin sau cu care sunt asimilaţi potrivit legii.” La nr. crt. 6 de la lit. A din anexă, pentru funcţia de prim-adjunct al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este menţionat coeficientul de multiplicare 23,00. Coeficienţii de multiplicare aplicabili în cazul personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor sunt menţionaţi la nr. crt. 8-12 de la lit. B din aceeaşi anexă; pentru funcţia de şef serviciu de specialitate juridică este aplicabil coeficientul de multiplicare 20,50. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006 a fost abrogată parţial prin art. 48 pct. 7 din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu excepţia art. 10 alin. (8), art. 11 alin. (4), art. 12-14, art. 15 alin. (1), art. 17, art. 22-29, art. 30-31, art. 31 1 alin. (2), art. 32-34 şi art. 37-41.

Legea nr. 71/2015 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, denumită în continuare Legea nr. 71/2015 Art. I pct. 1 – ” La articolul 1, după alineatul (5) se introduce un nou alineat, alineatul (5 1 ), cu următorul cuprins: ” (5 1 ) Prin excepţie de la prevederile alin. (1) şi (2), personalul din aparatul de lucru al Parlamentului şi din celelalte instituţii şi autorităţi publice, salarizat la acelaşi nivel, precum şi personalul din cadrul Consiliului Concurenţei şi al Curţii de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituţii, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, va fi salarizat la nivelul maxim dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.»”

Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, denumită în continuare Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 Art. 27 alin. (1) – „Persoana care se consideră discriminată poate formula în faţa instanţei de judecată o cerere pentru acordarea de despăgubiri şi restabilirea situaţiei anterioare discriminării sau anularea situaţiei create prin discriminare, potrivit dreptului comun. (…)”

Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice – forma în vigoare începând cu 22 mai 2018, denumită în continuare Legea-cadru nr. 153/2017 Art. 12. – ” (1) Salariile de bază, soldele de funcţie/salariile de funcţie, soldele de grad/salariile gradului profesional deţinut, gradaţiile, soldele de comandă/salariile de comandă, indemnizaţiile de încadrare şi indemnizaţiile lunare se stabilesc potrivit prevederilor prezentei legi şi anexelor nr. I-IX, astfel încât, împreună cu celelalte elemente ale sistemului de salarizare, să se încadreze în fondurile aprobate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale şi bugetele fondurilor speciale pentru cheltuielile de personal, în vederea realizării obiectivelor, programelor şi proiectelor stabilite. (2) Începând cu anul 2023, salariile de bază, soldele de funcţie/salariile de funcţie şi indemnizaţiile de încadrare se stabilesc prin înmulţirea coeficienţilor prevăzuţi în anexele nr. I-VIII cu salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată în vigoare. (…)” Art. 38. – ” (1) Prevederile prezentei legi se aplică etapizat, începând cu data de l iulie 2017. (2) Începând cu data de 1 iulie 2017: a) se menţin în plată la nivelul acordat pentru luna iunie 2017, până la 31 decembrie 2017, cuantumul brut al salariilor de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie şi indemnizaţiilor de încadrare, precum şi cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, indemnizaţia brută de încadrare, solda lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice, în măsura în care personalul ocupă aceeaşi funcţie şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii; (…) (3) Începând cu data de 1 ianuarie 2018 se acordă următoarele creşteri salariale: a) cuantumul brut al salariilor de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, indemnizaţiilor de încadrare, precum şi cuantumul brut al sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor, premiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul lunar brut, indemnizaţia brută de încadrare, solda lunară/salariul lunar de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se majorează cu 25% faţă de nivelul acordat pentru luna decembrie 2017, fără a depăşi limita prevăzută la art. 25, în măsura în care personalul respectiv îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii; (…) (4) În perioada 2019-2022 se va acorda anual o creştere a salariilor de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, indemnizaţiilor de încadrare, fiecare creştere reprezentând 1/4 din diferenţa dintre salariul de bază, solda de funcţie/salariul de funcţie, indemnizaţia de încadrare prevăzute de lege pentru anul 2022 şi cel/cea din luna decembrie 2018. Creşterea respectivă şi data de aplicare se stabilesc prin legea anuală a bugetului de stat cu respectarea prevederilor art. 6 lit. h). (…) (6) În situaţia în care, începând cu 1 ianuarie 2018, salariile de bază, soldele de funcţie/salariile de funcţie, indemnizaţiile de încadrare sunt mai mari decât cele stabilite potrivit prezentei legi pentru anul 2022 sau devin ulterior mai mari ca urmare a majorărilor salariale reglementate, se acordă cele stabilite pentru anul 2022. (6 1 ) Începând cu luna mai 2018, în situaţia în care veniturile salariale nete acordate potrivit prevederilor prezentei legi sunt mai mici decât cele aferente lunii februarie 2018, se acordă o sumă compensatorie cu caracter tranzitoriu care să acopere diferenţa, în măsura în care persoana îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii. Suma compensatorie este cuprinsă în salariul lunar şi nu se ia în calcul la determinarea limitei prevăzute la art. 25. Suma compensatorie se determină lunar pe perioada în care se îndeplinesc condiţiile pentru acordarea acesteia. (…)” Art. 44. – ” (1) La data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă: (…) 9. Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 877 din 28 decembrie 2010, cu modificările şi completările ulterioare; (…)”. III. Expunerea succintă a procesului

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti – Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale cu nr. 33.129/3/2023, reclamanta, persoană fizică, a chemat în judecată pârâta Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie, solicitând: – recalcularea indemnizaţiei de încadrare şi emiterea actelor administrative corespunzătoare, conform Legii nr. 71/2015 şi Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, începând cu 9.04.2015 şi în continuare după intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017, la nivelul indemnizaţiei procurorilor din cadrul D.N.A. şi D.I.I.C.O.T., cu luarea în considerare a coeficientului de multiplicare 23,00, prevăzut la lit. A din anexa la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006, corespunzător funcţiei de conducere deţinute, pentru perioadele în care reclamanta a îndeplinit funcţii de conducere în cadrul Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie (şef serviciu), până la data pensionării (respectiv 24.06.2022), cu înlăturarea plafonării instituite ca urmare a aplicării prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 asupra indemnizaţiei lunare de încadrare şi a celorlalte drepturi; – repararea prejudiciului creat prin neaplicarea dispoziţiilor legale, reprezentat de diferenţele dintre indemnizaţia efectiv încasată (până la data pensionării) şi indemnizaţia rezultată luând în considerare coeficientul de multiplicare corespunzător funcţiei deţinute, începând cu 9.04.2015 şi în continuare până la data pensionării reclamantei (24.06.2022), fără aplicarea plafonării prevăzute de art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 şi fără îngheţarea sporurilor, sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflaţie şi la care se va aplica dobânda legală penalizatoare până la data plăţii efective; – în subsidiar, obligarea pârâtei la eliberarea adeverinţei privind cuantumul indemnizaţiei reclamantei calculate cu aplicarea coeficientului de multiplicare 23,00, în vederea recalculării corespunzătoare a pensiei de serviciu de către casa teritorială de pensii.

În motivarea în fapt a cererii, reclamanta a arătat că a ocupat, începând cu 15 septembrie 2010, funcţia de personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor în cadrul Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie, iar în perioadele 9.11.2011-10.06.2020 şi 13.09.2021-23.06.2022 a deţinut funcţie de conducere în cadrul instituţiei.

Conform anexei nr. VI la Legea-cadru nr. 284/2010 şi anexei nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, judecătorii, asistenţii judiciari, magistraţii-asistenţi, procurorii şi personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor fac parte din familia ocupaţională „Justiţie”, fiind salarizaţi în mod similar.

Întrucât drepturile salariale de care a beneficiat în perioadele în care a ocupat funcţie de conducere în cadrul instituţiei pârâte nu au luat în calcul coeficientul de multiplicare 23,00, prevăzut pentru procurorii cu funcţie de conducere din cadrul D.N.A. şi D.I.I.C.O.T., iar acesta a fost recunoscut pe cale judiciară în favoarea unui număr mare de judecători şi procurori, şi chiar a personalului asimilat judecătorilor şi procurorilor din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie, reclamanta solicită recunoaşterea stării de discriminare şi repararea prejudiciului cauzat prin maniera de aplicare a legii de către pârâtă, prin recalcularea drepturilor salariale prin raportare la indemnizaţiile procurorilor D.N.A. şi D.I.I.C.O.T.

Se arată că, în cazul în care diferenţele de salarizare dintre magistraţi provin din drepturi acordate prin hotărâri judecătoreşti, ordonatorul de credite este obligat ca, la stabilirea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul instituţiei sau autorităţii publice, să ia în considerare şi drepturile salariale stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti, deoarece hotărârea judecătorească, chiar dacă are efecte între părţi, interpretează norme de lege cu aplicabilitate generală.

Pârâtă a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia lipsei procedurii prealabile şi excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, iar pe fond a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată, arătând că nu se poate reţine starea de discriminare, întrucât coeficienţii de multiplicare aplicabili personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor, inclusiv pentru funcţiile de conducere, şef birou/şef serviciu/director la direcţie de specialitate juridică, sunt cei prevăzuţi la lit. B din anexa la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006, la nr. crt. 3-9, nefiind aplicabil coeficientul 23,00 prevăzut la nr. crt. 6 de la lit. A din anexa la actul normativ anterior menţionat, corespunzător funcţiei de prim-adjunct al procurorului general. IV. Motivele reţinute de titularul sesizării

Constatând că reclamanta a ocupat o funcţie de conducere – şef serviciu al Serviciului resurse umane şi salarizare din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie, în calitate de personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor, iar în această calitate solicită aplicarea coeficientului de multiplicare 23,00, prevăzut la lit. A din anexa la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006, corespunzător funcţiei de conducere deţinute, precum şi faptul că asupra acestei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi aceasta nici nu formează obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, instanţa de trimitere a reţinut îndeplinirea condiţiilor cumulative prevăzute de art. 1 şi 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, motiv pentru care a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru a pronunţa o hotărâre prin care să dea o rezolvare de principiu asupra chestiunii de drept referitoare la aplicarea coeficientului de multiplicare 23,00, prevăzut la lit. A din anexa la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006, corespunzător funcţiei de conducere deţinute de personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie. V. Punctul de vedere al titularului sesizării

Potrivit art. 8 alin. (2) din capitolul VIII din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2007, „indemnizaţiile de încadrare şi celelalte drepturi ale judecătorilor, procurorilor, magistraţilor-asistenţi, inspectorilor judiciari şi ale personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor şi ale personalului de instruire de la Institutul Naţional al Magistraturii şi Şcoala Naţională de Grefieri se stabilesc, după caz, de ministrul justiţiei, de preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, de preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii, de inspectorul şef al Inspecţiei Judiciare, directorul Institutului Naţional al Magistraturii şi al Şcolii Naţionale de Grefieri sau de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu excepţia cazurilor în care, prin lege specială sau prin prezenta lege, se prevede altfel”.

Conform art. 1 alin. (1) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie, aprobat prin Ordinul ministrului justiţiei nr. 745/C/2014, aceasta se organizează şi funcţionează ca instituţie publică de interes naţional, cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Justiţiei, finanţată integral de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Justiţiei.

După redarea pe larg a dezlegărilor oferite de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin Decizia nr. 23 din 26 septembrie 2016, Decizia nr. 36 din 4 iunie 2018 şi Decizia nr. 80 din 11 decembrie 2023, dar şi a celor date în Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, şi anume Decizia nr. 11 din 4 mai 2020 şi Decizia nr. 3 din 11 martie 2024, reţinând contextul şi finalitatea adoptării Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016, precum şi considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 794 din 15 decembrie 2016, instanţa de trimitere a învederat că nu se poate dispune recalcularea indemnizaţiei de încadrare prin utilizarea coeficientului invocat de reclamantă, întrucât diferenţele rezultate din utilizarea coeficienţilor de multiplicare prevăzuţi la lit. A nr. crt. 6-13 din anexa la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006 nu fac parte din indemnizaţia de încadrare.

Referitor la criteriile pentru determinarea „funcţiei similare” din perspectiva art. 7 lit. g) din Legea-cadru nr. 153/2017, s-a arătat că este relevantă funcţia celui care se pretinde discriminat, care trebuie să implice aceleaşi condiţii de studii, grad/treaptă profesională, gradaţie, vechime în funcţie sau vechime în specialitate cu cel care ocupă funcţia ce constituie reperul de comparaţie. În raport cu definiţiile legale de la art. 7 din Legea-cadru nr. 153/2017, s-a apreciat că, în privinţa judecătorilor şi procurorilor, operează criteriile condiţiilor de studii, grad profesional, gradaţie şi vechime în funcţie sau în specialitate, având în vedere că, faţă de înţelesul noţiunii de „treaptă profesională” din art. 7 lit. k) din Legea-cadru nr. 153/2017, aceasta reprezintă un criteriu legal în legătură cu funcţiile cu studii medii, fiind inaplicabil pentru categoria socioprofesională a magistraţilor asimilaţi.

În consecinţă, s-a considerat că personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor trebuie să dovedească că se încadrează în aceleaşi condiţii de vechime, gradaţie sau specialitate ca procurorii D.N.A./D.I.I.C.O.T., aflaţi în funcţie de conducere, pentru a se verifica eventuala incidenţă a discriminării faţă de acesta. VI. Punctul de vedere al părţilor

Părţile nu au formulat punct de vedere cu privire la chestiunea ce formează obiectul sesizării. VII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie

La nivelul instanţelor naţionale nu a fost identificată practică judiciară relevantă cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării.

Curtea de Apel Piteşti a transmis o decizie definitivă, pronunţată în sensul neacordării în favoarea reclamanţilor, procurori, a coeficientului de multiplicare 23,00, prevăzut la lit. A) din anexa la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006.

La nivelul Curţii de Apel Bucureşti, Tribunalul Bucureşti – Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a înaintat un punct de vedere teoretic asupra chestiunii vizate de sesizare, al cărui conţinut este identic cu cel transmis de titularul sesizării şi prezentat la paragrafele 20-24 din prezenta decizie.

În cadrul Tribunalului Ialomiţa şi al Tribunalului Teleorman, opinia magistraţilor a fost în sensul că nu se aplică personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie coeficientul de multiplicare 23,00, prevăzut la lit. A din anexa la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006.

La nivelul Tribunalului Ilfov a fost exprimată opinia potrivit căreia cele statuate de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 794/2016 şi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 36/2018 sunt aplicabile în cauzele în care se solicită acordarea indemnizaţiilor maxime în plată, conform indemnizaţiilor pe care alţi magistraţi le-au obţinut în raport cu coeficienţii de multiplicare prevăzuţi de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006 pentru procurorii D.N.A./D.I.I.C.O.T., acestea nefiind acordate în considerarea unor situaţii particulare, ci prin aplicarea unor prevederi legale cuprinse în acte normative cu aplicabilitate generală.

În acelaşi timp, cu referire la plafonarea instituită prin art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, s-a arătat că acest text a fost interpretat de instanţa supremă, care prin Decizia nr. 4/2024 a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Alba Iulia şi a stabilit că „drepturile acordate judecătorilor şi procurorilor, prin hotărâri judecătoreşti definitive, reprezentând diferenţe rezultate din utilizarea coeficienţilor de multiplicare prevăzuţi la nr. crt. 6-13 de la lit. A din anexa la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din sistemul justiţiei, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 45/2007, cu modificările şi completările ulterioare, pentru procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi cei din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, au natura juridică a unor despăgubiri. Cuantumul acestor despăgubiri este supus plafonului prevăzut de art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, dacă depăşirea acestuia este determinată de utilizarea coeficienţilor de multiplicare menţionaţi”.

Curtea de Apel Cluj a înaintat hotărâri judecătoreşti în care este vizată problema mai generală a aplicării coeficientului de multiplicare corespunzător funcţiilor de conducere, prevăzut în anexa la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006, în cadrul mecanismului egalizării drepturilor salariale în raport cu indemnizaţiile procurorilor D.N.A. şi D.I.I.C.O.T., arătând că, ulterior publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Deciziei nr. 80/2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, practica a fost în sensul respingerii cererilor, cu reţinerea aplicabilităţii considerentelor acestei decizii obligatorii a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La nivelul Curţii de Apel Iaşi, opinia exprimată de judecătorii din cadrul Tribunalului Vaslui a fost în sensul Deciziei nr. 4/2024, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, respectiv acela că diferenţele rezultate din utilizarea coeficienţilor de multiplicare prevăzuţi la nr. crt. 6-13 de la lit. A din anexa la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006, pentru procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi cei din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, au natura juridică a unor despăgubiri. Cuantumul acestor despăgubiri este supus plafonului prevăzut de art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, dacă depăşirea acestuia este determinată de utilizarea coeficienţilor de multiplicare menţionaţi. Indemnizaţiile de încadrare la care se face raportarea sunt cele cuprinse în cap. I din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 şi care corespund funcţiei, gradului profesional, vechimii în funcţie şi gradaţiei fiecărui judecător sau procuror în parte.

Celelalte curţi de apel nu au identificat practică judiciară şi nici nu au comunicat opinii teoretice.

Ministerul Public a menţionat că, la nivelul Secţiei judiciare, nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii asupra problemei de drept ce formează obiectul sesizării. VIII. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale

Verificând jurisprudenţa Curţii Constituţionale, a fost identificată o decizie care prezintă relevanţă pentru soluţionarea prezentei sesizări.

Astfel, prin Decizia nr. 794 din 15 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1029 din 21 decembrie 2016, a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate şi s-a constatat că dispoziţiile art. 3 1 alin. (1 2 ) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 sunt neconstituţionale şi, în acelaşi timp, a fost respinsă, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate cu privire la dispoziţiile art. 3 1 alin. (1 1 ) şi (1 3 ) din acelaşi act normativ, prezentând interes argumentele reţinute în paragrafele 30-37 din cuprinsul deciziei: ” Prin urmare, Curtea constată că dispoziţiile art. 3 1 alin. (1 2 ) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, introdus prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2016, contravin principiului egalităţii în faţa legii, consacrat prin art. 16 din Constituţie, deoarece stabilesc că persoanele aflate în situaţii profesionale identice, dar care nu au obţinut hotărâri judecătoreşti prin care să li se fi recunoscut majorări salariale, au indemnizaţii de încadrare diferite (mai mici) faţă de cei cărora li s-au recunoscut astfel de drepturi salariale, prin hotărâri judecătoreşti, generând diferenţe în stabilirea salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare. Or, tratamentul juridic diferit instituit de legiuitor nu are nicio justificare obiectivă şi rezonabilă. De altfel, dispoziţiile de lege criticate lipsesc de sens şi, practic, anulează voinţa legiuitorului şi raţiunea esenţială a edictării actului normativ respectiv, astfel cum sunt precizate în preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016, anume acelea de a egaliza veniturile personalului bugetar cu aceeaşi funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, prin raportare la nivelul maxim, şi de a elimina inechităţile existente. Aşadar, dispoziţiile art. 3 1 alin. (1 2 ) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, introdus prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2016, generează inegalităţi în ceea ce priveşte calculul indemnizaţiei/salariului de bază al magistraţilor, respectiv personalului asimilat, cu acelaşi grad, gradaţie, condiţii de vechime şi de studii, şi, prin urmare, contravin art. 16 din Constituţie. Astfel, Curtea constată că, pentru respectarea principiului constituţional al egalităţii în faţa legii, nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare, prevăzut de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, corespunzător fiecărei funcţii, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, trebuie să includă majorările (indexările) stabilite prin hotărâri judecătoreşti şi să fie acelaşi pentru tot personalul salarizat potrivit dispoziţiilor de lege aplicabile în cadrul aceleiaşi categorii profesionale, respectiv familii ocupaţionale prevăzute de Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice. În consecinţă, ca efect al neconstituţionalităţii art. 3 1 alin. (1 2 ) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 (introdus prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2016), «nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare», la care se face egalizarea prevăzută de art. 31 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 (introdus prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016), trebuie să includă şi drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti. Aşadar, personalul care beneficiază de aceleaşi condiţii trebuie să fie salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul aceleiaşi categorii profesionale şi familii ocupaţionale, indiferent de instituţie sau autoritate publică. Cât priveşte dispoziţiile art. 3 1 alin. (1 1 ) şi (1 3 ) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, Curtea reţine că acestea nici nu au fost criticate în mod special şi nu contravin dispoziţiilor invocate din Constituţie, ci doar stabilesc definiţia sintagmei «fiecare funcţie» ca fiind «funcţiile prevăzute în aceeaşi anexă, capitol, literă, număr şi număr curent în Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare» şi definiţia «instituţiei sau autorităţii publice» ca fiind «acea instituţie sau autoritate publică cu personalitate juridică care are patrimoniu propriu, buget propriu de venituri şi cheltuieli, conduce contabilitate proprie, iar conducătorul acesteia are calitatea de ordonator de credite». Totodată, se precizează că, în cazul instituţiilor sau autorităţilor publice aflate în subordinea aceluiaşi ordonator de credite, având acelaşi scop, îndeplinind aceleaşi funcţii şi atribuţii, aflate la acelaşi nivel de subordonare din punct de vedere financiar, nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare se va stabili la nivelul maxim aflat în plată din cadrul tuturor acestor instituţii sau autorităţi publice subordonate. Prin urmare, Curtea constată că, în vederea egalizării prevăzute de art. 3 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, «nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare», care trebuie să includă şi drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile/definitive, urmează să se stabilească prin raportare la aceeaşi funcţie, grad, gradaţie, vechime în muncă şi în specialitate, aceleaşi condiţii de studii, din cadrul întregii categorii profesionale, respectiv familii ocupaţionale, indiferent de instituţie sau autoritate publică. În final, Curtea constată că, potrivit Deciziei Plenului Curţii Constituţionale nr. 1/1995 privind obligativitatea deciziilor sale pronunţate în cadrul controlului de constituţionalitate, puterea de lucru judecat ce însoţeşte actele jurisdicţionale, deci şi deciziile Curţii Constituţionale, se ataşează nu numai dispozitivului, ci şi considerentelor pe care se sprijină acesta. Astfel, Curtea reţine că atât considerentele, cât şi dispozitivul deciziilor sale sunt general obligatorii, potrivit dispoziţiilor art. 147 alin. (4) din Constituţie, şi se impun cu aceeaşi forţă tuturor subiectelor de drept. În consecinţă, aşa cum a statuat Curtea şi în jurisprudenţa sa (a se vedea Decizia nr. 1.415 din 4 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 796 din 23 noiembrie 2009, sau Decizia nr. 415 din 14 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial a României, Partea I, nr. 294 din 5 mai 2010), atât Parlamentul, cât şi Guvernul, respectiv autorităţile şi instituţiile publice urmează să respecte cele stabilite de Curtea Constituţională în considerentele şi dispozitivul prezentei decizii. Pornind de la obligativitatea legiuitorului de a pune de acord dispoziţiile de lege constatate ca fiind neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei, ca o consecinţă a prezentei decizii de admitere, Curtea constată că, până la adoptarea soluţiei legislative corespunzătoare, în temeiul art. 147 alin. (4) din Constituţie, din momentul publicării prezentei decizii în Monitorul Oficial al României, instituţiile şi autorităţile publice urmează să aplice în mod direct prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (4), art. 16, art. 124 şi art. 126, în privinţa stabilirii «nivelului maxim pentru fiecare funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, după caz» al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare, astfel cum a fost constatat prin prezenta decizie.” IX. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

În mecanismele de unificare a practicii judiciare au fost identificate următoarele decizii care prezintă relevanţă în dezlegarea chestiunii de drept sesizate:

Decizia nr. 13 din 13 martie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 401 din 10 mai 2023, prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a admis sesizarea, reţinând în paragrafele 145 şi 146, următoarele: ” (…) dezlegările instanţei de contencios constituţional din cuprinsul Deciziei nr. 794 din 15 decembrie 2016 sunt integrate în prezent de normele de la art. 6 lit. b) şi c) din Legea-cadru nr. 153/2017, respectiv în conţinutul conceptual al principiului nediscriminării (care reclamă eliminarea oricăror forme de discriminare şi instituirea unui tratament egal cu privire la personalul din sectorul bugetar care prestează aceeaşi activitate şi are aceeaşi vechime în muncă şi în funcţie) şi în cel al principiului egalizării cu salariul maxim în plată pentru persoane din aceeaşi instituţie sau autoritate publică (în sensul asigurării de salarii de bază egale pentru muncă cu valoare egală). Cea de-a doua concluzie este că aceste principii funcţionează doar în ceea ce priveşte indemnizaţia lunară de încadrare, iar nu şi în privinţa celorlalte componente ale salariului lunar al personalului din familia ocupaţională de funcţii bugetare «Justiţie» şi Curtea Constituţională, relevante pentru această distincţie fiind definiţiile legale de la art. 7 lit. c), e) şi m) din Legea-cadru nr. 153/2017″.

Decizia nr. 80 din 11 decembrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 84 din 30 ianuarie 2024, prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a admis sesizarea şi a stabilit că, „În interpretarea şi aplicarea unitară a prevederilor art. 6 lit. b) şi c) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, stabileşte că principiile nediscriminării şi egalităţii pot fi invocate pentru egalizarea la nivel maxim a salariilor de bază, cu luarea în considerare inclusiv a majorărilor recunoscute prin hotărâri judecătoreşti definitive, sub rezerva ca ele să aibă aplicabilitate generală la nivelul aceleiaşi categorii profesionale din cadrul aceleiaşi familii ocupaţionale”, reţinând în paragrafele 81 şi 82 următoarele: ” Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a pronunţat Decizia nr. 36 din 4 iunie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 606 din 16 iulie 2018, prin care au fost interpretate, în vederea aplicării unitare, dispoziţii anterioare Legii-cadru nr. 153/2017; cu toate acestea, întrucât principiile şi jurisprudenţa constituţională creată în temeiul fostei reglementări au fost preluate în cea actuală, raţionamentul prezentat în decizia indicată, pe deplin valabil, poate fi valorificat. Astfel, statuând în sensul că egalizarea indemnizaţiilor la nivel maxim are în vedere majorările şi indexările recunoscute prin hotărâri judecătoreşti, în paragraful 79 al deciziei amintite s-a reţinut că «hotărârile judecătoreşti prin care s-a recunoscut majorarea indemnizaţiei de încadrare, cum sunt cele prin care s-au stabilit majorările de 2%, 5% şi, respectiv, 11% acordate magistraţilor şi personalului asimilat, în temeiul Ordonanţei Guvernului nr. 10/2007, nu vizează situaţii de fapt particulare, ci aplicarea unor prevederi legale cuprinse în acte normative, care au aplicabilitate generală». Un alt exemplu poate fi identificat în sistemul de salarizare reglementat de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din sistemul justiţiei, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 45/2007, cu modificările şi completările ulterioare, în care singurul element component al indemnizaţiei de încadrare/salariului de bază, de aplicabilitate generală, este valoarea de referinţă sectorială, astfel cum s-a statuat şi prin Decizia nr. 55 din 13 septembrie 2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1102 din 19 noiembrie 2021. În paragraful 73 al deciziei evocate s-a reţinut că diferenţierea veniturilor magistraţilor – în considerarea fie a nivelului instanţei ori al parchetului la care îşi desfăşoară activitatea, fie a funcţiei pe care o ocupă – se face «în mod exclusiv, prin aplicarea unor coeficienţi de multiplicare distincţi, nivelul valorii de referinţă sectorială rămânând însă constant»; paragrafele 74, 80 şi 81 ale aceleiaşi decizii vin să întărească aceeaşi idee, a aplicabilităţii generale doar a elementului component al indemnizaţiei de încadrare/salariului de bază, al valorii de referinţă sectorială, ca reper «unic, de referinţă în sectorul în care este incident». Spre deosebire, celălalt element component al indemnizaţiei de încadrare/salariului de bază – coeficientul de multiplicare – constituie reperul în funcţie de care se realizează dezideratul diferenţierii veniturilor magistraţilor şi ale altor categorii de personal din sistemul justiţiei, în considerarea fie a nivelului instanţei/parchetului la care îşi desfăşoară activitatea, fie a funcţiei pe care o ocupă; ca atare, el nu are aplicabilitate generală, ci, dimpotrivă, una restrânsă la sfera anumitor beneficiari ai legii. Aşadar, atunci când instanţele judecătoreşti sunt învestite cu cereri de egalizare a unor salarii de bază prin includerea unor majorări recunoscute prin hotărâri definitive, trebuie să examineze dacă în respectivele hotărâri au fost interpretate norme de lege care au instituit majorări de aplicabilitate generală, căci numai într-un astfel de caz principiile examinate pot constitui temei al egalizării; dacă sfera lor de aplicare este însă restrânsă în beneficiul unor anumiţi destinatari ai legii, cele două principii se opun egalizării salariilor de bază ale persoanelor cărora legea nu le recunoaşte dreptul la respectivele majorări.”

Decizia nr. 3 din 11 martie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 422 din 9 mai 2024, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, dată în interpretarea dispoziţiilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, în considerentele căreia (paragrafele 69-71) s-au reţinut următoarele: ” Pentru justa interpretare a dispoziţiilor legale incidente este necesar a se ţine seama de distincţia esenţială dintre elementele componente ale indemnizaţiilor de încadrare ale magistraţilor. Astfel, valoarea de referinţă sectorială este o componentă cu aplicabilitate generală, ce constituie un reper unic avut în vedere pentru calcularea indemnizaţiilor de încadrare pentru întregul personal al familiei ocupaţionale «Justiţie», în timp ce coeficienţii de multiplicare constituie elementul component în funcţie de care se realizează diferenţierea veniturilor judecătorilor şi procurorilor, în considerarea nivelului instanţei sau al parchetului la care îşi desfăşoară activitatea ori în considerarea funcţiei pe care o ocupă. Altfel spus, nivelul valorii de referinţă sectorială este acelaşi pentru toţi magistraţii şi tot personalul din sistemul judiciar, indiferent de nivelul instanţei sau parchetului la care funcţionează şi de funcţia ocupată, în timp ce coeficienţii de multiplicare sunt distincţi şi reprezintă reperul care asigură dezideratul diferenţierii veniturilor, în considerarea nivelului instanţei sau al parchetului şi a funcţiei ocupate, având o aplicabilitate restrânsă la sfera anumitor beneficiari. Această distincţie între elementul cu aplicabilitate generală reprezentat de valoarea de referinţă sectorială şi elementul cu aplicabilitate restrânsă reprezentat de coeficienţii de multiplicare a fost reţinută, cu putere obligatorie, în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, fiind relevante sub acest aspect Decizia nr. 36 din 4 iunie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 606 din 16 iulie 2018 (paragraful 79), Decizia nr. 55 din 13 septembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1102 din 19 noiembrie 2021 (paragrafele 73, 74, 80 şi 81), şi Decizia nr. 80 din 11 decembrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 84 din 30 ianuarie 2024 (paragrafele 81 şi 82). (…) În privinţa problemei de drept supuse analizei de faţă, distincţia dintre elementele componente ale indemnizaţiilor de încadrare ale magistraţilor este relevantă, deoarece elementul cu aplicabilitate generală în cadrul aceleiaşi familii ocupaţionale nu poate fi supus unei limitări, fiind un reper unic, constant şi invariabil, în sensul că are aceeaşi valoare indiferent de gradul instanţei sau al parchetului ori de funcţia ocupată. Cu alte cuvinte, elementul cu aplicabilitate generală avut în vedere la calcularea indemnizaţiilor de încadrare nu poate fi supus unui plafon în anumite situaţii concrete, particulare, deoarece s-ar înfrânge tocmai principiul egalităţii şi principiul nediscriminării, ajungându-se, în contra legii, la aplicarea unei valori de referinţă sectorială distincte în cadrul aceleiaşi familii ocupaţionale.”

Tot astfel, în considerentele Deciziei nr. 4 din 11 martie 2024 (paragraful 82), publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 383 din 24 aprilie 2024, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, în interpretarea dispoziţiilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, a reţinut: ” Aşadar, distincţia dintre elementele componente ale indemnizaţiilor de încadrare ale magistraţilor este relevantă, deoarece elementul cu aplicabilitate generală în cadrul aceleiaşi familii ocupaţionale nu poate fi supus unei limitări, fiind un reper unic, constant şi invariabil, în sensul că are aceeaşi valoare indiferent de gradul instanţei sau al parchetului ori de funcţia ocupată. Cu alte cuvinte, elementul cu aplicabilitate generală avut în vedere la calcularea indemnizaţiilor de încadrare nu poate fi supus unui plafon în anumite situaţii concrete, particulare, deoarece s-ar înfrânge tocmai principiul egalităţii şi principiul nediscriminării, ajungându-se, în contra legii, la aplicarea unei valori de referinţă sectoriale distincte în cadrul aceleiaşi familii ocupaţionale.”

Prin Decizia nr. 40 din 16 septembrie 2024 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1017 din 11 octombrie 2024, s-a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 6.533/3/2022 şi, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 39 alin. (1) şi (4) raportat la art. 6 lit. a), b) şi c) din Legea-cadru nr. 153/2017, s-a statuat că, „la stabilirea nivelului maxim de salarizare aflat în plată pentru funcţii similare nu se poate ţine seama de drepturile salariale recunoscute altor salariaţi prin hotărâri judecătoreşti definitive prin care au fost interpretate şi aplicate norme legale cu aplicabilitate generală, dacă respectiva interpretare a fost ulterior invalidată printr-o decizie obligatorie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţată în dezlegarea unei chestiuni de drept”. X. Raportul asupra chestiunii de drept

Prin raportul întocmit în cauză, conform art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă, s-a apreciat că sesizarea este inadmisibilă. XI. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie XI.I. Asupra admisibilităţii sesizării

Temeiul prezentei sesizări este reprezentat de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluţionarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a proceselor privind prestaţii de asigurări sociale, care, la art. 2 alin. (1), prevede următoarele: „Dacă în cursul judecăţii proceselor prevăzute la art. 1, completul de judecată învestit cu soluţionarea cauzei în primă instanţă sau în calea de atac, verificând şi constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.”

Domeniul de reglementare al acestui act normativ este conturat prin prevederile art. 1, conform cărora: „(1) Prezenta ordonanţă de urgenţă se aplică în procesele privind stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/şi cele privind raporturile de muncă şi de serviciu ale acestui personal. (2) Prezenta ordonanţă de urgenţă se aplică şi în procesele privind stabilirea şi/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv cele rezultate din actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/şi cele privind alte prestaţii de asigurări sociale ale personalului prevăzut la alin. (1). (3) Prezenta ordonanţă de urgenţă se aplică indiferent de natura şi obiectul proceselor prevăzute la alin. (1) şi (2), de calitatea părţilor ori de instanţa competentă să le soluţioneze.”

Potrivit art. 4 din aceeaşi ordonanţă de urgenţă, dispoziţiile acesteia se completează cu prevederile Codului de procedură civilă, precum şi cu celelalte reglementări aplicabile în materie.

Conform art. 519 din Codul de procedură civilă, „dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, este nouă şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată”. 4