Decizia nr. 98/2024 — ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluționarea Dosarului nr. 1.998/1/2024, a fost constituit conform dispozițiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă și ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 20/2023, cu modificările ulterioare (Regulamentul).

Ședința este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La ședința de judecată participă doamna magistrat-asistent Elena Adriana Stamatescu, desemnată în conformitate cu dispozițiile art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizările conexate formulate de Tribunalul Constanța - Secția I civilă în Dosarul nr. 1.797/118/2024* și de Tribunalul Dâmbovița - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. 2.756/120/2023.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, ce a fost comunicat părților, conform dispozițiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă; părțile nu au depus puncte de vedere asupra chestiunii de drept.

De asemenea, referă asupra faptului că au fost transmise de către instanțele naționale opinii teoretice exprimate de judecători în materia ce face obiectul sesizării, iar Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat că nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui recurs în interesul legii cu privire la această problemă de drept.

În urma deliberărilor, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunțare asupra sesizării privind pronunțarea unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularii și obiectul sesizărilor

Tribunalul Constanța - Secția I civilă a dispus, prin Încheierea din 23 august 2024, în Dosarul nr. 1.797/118/2024*, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluționarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum și a proceselor privind prestații de asigurări sociale (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024), în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: " Este posibilă acordarea sporului pentru muncă suplimentară prevăzut de art. 21 alin. (2) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare (Legea-cadru nr. 153/2017), unei persoane ale cărei raporturi de muncă sau de serviciu au încetat, având în vedere dispozițiile art. II alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 168/2022 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, cu modificările și completările ulterioare (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 168/2022), și dispozițiile art. 5 din Ordinul ministrului apărării naționale nr. MS 34/2023 privind salarizarea și alte drepturi bănești cuvenite personalului militar și civil din Ministerul Apărării Naționale în anul 2023, precum și pentru modificarea Ordinului ministrului apărării naționale nr. M.S. 31/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice privind salarizarea personalului militar și civil din Ministerul Apărării Naționale (Ordinul ministrului apărării naționale nr. M.S. 34/2023) ?"

Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 20 septembrie 2024, cu nr. 1.998/1/2024, termenul de judecată fiind stabilit la 25 noiembrie 2024.

La 9 octombrie 2024 s-a dispus conexarea la acest dosar a Dosarului nr. 2.176/1/2024, având ca obiect sesizarea formulată de Tribunalul Dâmbovița - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 2.756/120/2023, cu privire la dezlegarea chestiunii de drept referitoare la "calcularea drepturilor salariale ale reclamanților (funcționari publici cu statut special - polițiști) cu aplicarea sporurilor prevăzute de art. 21 alin. (1) și (2) din Legea-cadru nr. 153/2017, pentru munca suplimentară prestată peste programul normal de lucru, precum și munca prestată în zilele de sărbători legale, repaus săptămânal și în alte zile în care, în conformitate cu legea, nu se lucrează, necompensată cu ore libere plătite". II. Norma de drept intern ce formează obiectul sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la pronunțarea unei hotărâri prealabile

Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare Art. 21. - Sporul pentru munca suplimentară " (1) Munca suplimentară prestată peste programul normal de lucru, precum și munca prestată în zilele de sărbători legale, repaus săptămânal și în alte zile în care, în conformitate cu legea, nu se lucrează se compensează prin ore libere plătite în următoarele 60 de zile calendaristice după efectuarea acesteia. (2) În cazul în care compensarea prin ore libere plătite nu este posibilă în termenul prevăzut la alin. (1), munca suplimentară prestată peste programul normal de lucru va fi plătită în luna următoare cu un spor de 75% din salariul de bază, solda de funcție/salariul de funcție, indemnizația de încadrare, corespunzător orelor suplimentare efectuate. (...)"

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 168/2022 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, cu modificările și completările ulterioare Art. II. - " (...) (3) Prin excepție de la prevederile alin. (1), munca suplimentară prestată în anul 2023 peste programul normal de lucru de către personalul cu statut special care are atribuții pentru desfășurarea activităților deosebite cu caracter operativ sau neprevăzut în domeniul ordinii și siguranței publice, în respectarea regimului frontierei de stat a României, în situații de urgență, în personalizarea, emiterea și evidența generală a documentelor de identitate și a pașapoartelor simple, în emiterea și evidența permiselor de conducere și a certificatelor de înmatriculare ale autovehiculelor rutiere, precum și de către polițiștii de penitenciare, care nu se poate compensa cu timp liber corespunzător, se plătește cu o majorare de 75% din solda de funcție/salariul de funcție cuvenită/cuvenit, proporțional cu timpul efectiv lucrat în aceste condiții. Plata majorării se efectuează în cazul în care compensarea prin ore libere plătite nu este posibilă în următoarele 60 de zile după prestarea muncii suplimentare. (...)" III. Expunerea succintă a proceselor A. Dosarul nr. 1.797/118/2024*

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța - Secția I civilă, la 19 martie 2024, cu nr. 1.797/118/2024*, reclamantul X a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Unitatea Militară Y din cadrul Ministerului Apărării Naționale, obligarea pârâtei la plata orelor suplimentare efectuate în perioada 3 martie 2023-1 decembrie 2023.

În fapt, reclamantul a arătat că a fost angajatul pârâtei în funcția de șofer-caporal clasa 1, iar în baza raporturilor de muncă a desfășurat, în perioada menționată, un număr de 608 ore suplimentare, efectuate după programul normal de muncă și în timpul sărbătorilor legale, pentru care nu a fost remunerat și care nici nu au fost compensate prin acordarea de ore libere plătite în următoarele 60 de zile calendaristice.

Pârâtul Ministerul Apărării Naționale a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.

În fapt, a arătat că reclamantul a avut calitatea de soldat gradat profesionist (și nu personal civil), categorie profesională al cărei statut este reglementat de Legea nr. 384/2006 privind statutul soldaților și gradaților profesioniști, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 384/2006) și a trecut în rezervă începând cu 31 decembrie 2023.

În perioada menționată în acțiune, reclamantul nu a făcut parte din categoriile de personal prevăzute de art. II alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 168/2022, neputând beneficia de majorări salariale pentru munca prestată peste programul normal de lucru, întrucât acesta a executat serviciul de pază, activitate care face parte din categoria serviciului interior, în sensul menționat în art. 7 din anexa la Ordinul ministrului apărării naționale nr. M.20/2022 pentru aprobarea Regulamentului serviciului interior (Ordinul ministrului apărării naționale nr. M.20/2022).

În luna iunie 2017, salarizarea militarilor era reglementată de Ordinul ministrului apărării naționale nr. MS 31/2016 privind salarizarea și alte drepturi cuvenite personalului militar și civil din Ministerul Apărării Naționale (Ordinul nr. M.S. 31/2016), care, în anexa nr. 8, cuprinde Norme metodologice privind acordarea majorării salariale pentru activitatea desfășurată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care nu se lucrează, ce prevăd, la art. 4 lit. b), că majorarea salarială nu se acordă personalului militar pentru executarea serviciului interior (cum sunt și serviciile executate de reclamant).

Prin urmare, pentru munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru, în perioada 3 martie 2023- 1 decembrie 2023, reclamantul nu a beneficiat de majorarea salarială de 75%, întrucât acesta a executat serviciul de pază, activitate care face parte din categoria serviciului interior.

Pârâtul a mai precizat că aplicarea dispozițiilor anexei nr. 8 din Ordinul nr. M.S. 31/2016 a fost menținută prin ordine anuale emise de ministrul apărării naționale până la 10 februarie 2023, după care anexa a fost abrogată prin Ordinul ministrului apărării naționale nr. M.S. 34/2023.

Începând cu 1 ianuarie 2023, potrivit dispozițiilor art. 5 alin. (1) și (3) din Ordinul ministrului apărării naționale nr. M.S. 34/2023, majorarea salarială de 75% se acordă doar pentru personalul care, în anul 2023, se află în următoarele situații: - pentru activitățile desfășurate în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează; - pentru munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru care nu a putut fi compensată cu timp liber corespunzător, doar pentru executarea serviciului de luptă permanent; desfășurarea de activități deosebite cu caracter operativ sau neprevăzut; situații de urgență.

Pârâtul a mai învederat împrejurarea că, pentru perioada 3 martie 2023-1 decembrie 2023, reclamantul a beneficiat de majorarea salarială de 75% pentru activitatea desfășurată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, pentru un număr de 853 de ore.

La termenul din 12 august 2024, instanța de trimitere a pus în discuția părților, în temeiul art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție cu întrebarea prealabilă evocată mai sus.

Prin încheierea pronunțată la 23 august 2024 s-a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție cu dezlegarea problemei de drept care rezultă din dosar, precum și suspendarea cauzei. B. Dosarul nr. 2.756/120/2023

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la 20 iulie 2023, cu nr. 2.756/120/2023, reclamantul Sindicatul Național al Polițiștilor din România "DECUS" - Filiala Dâmbovița, în numele membrilor săi, a chemat în judecată pe pârâtul Inspectoratul Județean de Poliție Dâmbovița, solicitând instanței să dispună obligarea pârâtului la calcularea și la plata diferenței de drepturi salariale către reclamanții-polițiști, pentru orele suplimentare prestate în zilele de repaus săptămânal și în zilele de sărbători legale, la care aveau dreptul și care nu au fost compensate cu timp liber corespunzător, pentru perioada 2020-2023, actualizate cu indicele de inflație; obligarea pârâtului la calcularea și plata diferenței de drepturi salariale către reclamanții-polițiști, pentru orele suplimentare prestate în zilele de repaus săptămânal și în zilele de sărbători legale, când, potrivit legii, nu se lucrează, care nu au fost compensate cu timp liber corespunzător, prin cumularea majorării de 75% din baza de calcul, acordată pentru acestea, cu drepturile aferente muncii suplimentare prestate de aceiași funcționari publici cu statut special peste programul normal de lucru, pentru perioada 2020-2023, sume actualizate cu indicele de inflație, precum și la plata dobânzii legale penalizatoare de la data nașterii dreptului până la data plății efective.

În motivare, reclamanții - membri de sindicat au arătat că sunt funcționari publici cu statut special - polițiști și își desfășoară activitatea în cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Dâmbovița - Poliția Orașului Pucioasa și Poliția Municipiului Târgoviște.

Activitatea polițiștilor se realizează pe baza unor planificări lunare, dar aceștia sunt obligați, prin legea specială privind statutul polițistului, să se prezinte la serviciu în anumite situații, chiar dacă se află în timpul liber, evident cu compensarea corespunzătoare a orelor lucrate prin acordarea de timp liber plătit, dar și prin plata unor sporuri în situația în care orele lucrate au fost efectuate în zilele nelucrătoare.

Reclamanții au arătat că, potrivit planificărilor anexate, dată fiind natura serviciului polițienesc, au lucrat în zilele de repaus săptămânal, precum și în zilele de sărbători legale, când, potrivit legii, nu se lucrează, iar aceștia, verificând graficele privind activitatea desfășurată, au constatat că un număr de ore lucrate în aceste condiții nu au fost plătite de angajatorul Inspectoratul Județean de Poliție Dâmbovița, acesta plătind, pe baza graficelor depuse, numai sporul de 75%, în condițiile în care nu au fost acordate zile libere plătite.

Înainte de a formula plângere la instanța de judecată, s-a solicitat, în scris, angajatorului să plătească orele lucrate în zilele nelucrătoare, conform graficelor lunare cu orele lucrate în zilele nelucrătoare, dar Inspectoratul Județean de Poliție Dâmbovița a refuzat plata acestora.

Pârâtul Inspectoratul de Poliție Județean Dâmbovița a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Pe fond, pârâtul a arătat că, pentru munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru de către personalul din sectorul bugetar încadrat în funcții de execuție sau de conducere, precum și munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, se aplică prevederile Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare (Codul muncii). Prin art. 142 din Codul muncii s-a prevăzut că, pentru munca din zilele nelucrătoare, se asigură compensarea cu timp liber corespunzător sau acordarea unui spor la salariul de bază.

Cu privire la solicitarea reclamantului de a se cumula majorarea de 75% din baza de calcul cu drepturile aferente muncii suplimentare prestate de polițiști în zilele în mod obișnuit nelucrătoare (zile de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează), aceasta poate fi acordată numai dacă sunt îndeplinite condițiile exprese prevăzute în Ordinul ministrului afacerilor interne nr. 40/2018 privind condițiile de stabilire a majorării salariale pentru munca suplimentară prestată de personalul cu statut special, precum și activitățile deosebite cu caracter operativ sau neprevăzut (Ordinul ministrului afacerilor interne nr. 40/2018), respectiv Ordinul ministrului afacerilor interne nr. 35/2019 privind condițiile de stabilire a majorării salariale pentru munca suplimentară prestată de personalul cu statut special, precum și activitățile deosebite cu caracter operativ sau neprevăzut (Ordinul ministrului afacerilor interne nr. 35/2019).

În ședința publică din 25 septembrie 2024, tribunalul, din oficiu, a dispus sesizarea instanței supreme în procedura prevăzută de art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, precum și suspendarea judecării cauzei. IV. Motivele de admisibilitate reținute de titularii sesizărilor A. Dosarul nr. 1.797/118/2024*

Instanța de trimitere a apreciat că, în concepția Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, diferă condițiile de admisibilitate a sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept față de cele prevăzute de dispozițiile art. 519 din Codul de procedură civilă.

Astfel, tribunalul a constatat că singura condiție de admisibilitate a unei astfel de sesizări, în materia litigiilor privind stabilirea și/sau plata drepturilor de natură salarială sau de pensie ale personalului plătit din fonduri publice, este ca Înalta Curte de Casație și Justiție să nu fi statuat asupra chestiunii de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea procesului, iar această chestiune de drept să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

Odată verificată îndeplinirea acestei condiții, sesizarea este obligatorie, având în vedere modalitatea de formulare a textului, "completul de judecată învestit cu soluționarea cauzei în primă instanță sau în calea de atac (...) va solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată".

Tribunalul a considerat că nu se mai impune stabilirea existenței unei chestiuni de drept reale, veritabile, susceptibile să dea naștere unor interpretări diferite pentru care să fie necesară o rezolvare de principiu, astfel cum a statuat Înalta Curte de Casație și Justiție că este necesar potrivit art. 519 din Codul de procedură civilă, întrucât, din preambulul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, reiese, cu evidență, că ceea ce a intenționat legiuitorul a fost ca instanța supremă să asigure o interpretare unitară a dispozițiilor legale supuse interpretării în litigii privind salarizarea/dreptul la pensie al personalului plătit din fonduri publice. Cât timp sesizarea se dispune cu titlu imperativ, nu este lăsată la latitudinea instanței care judecă procesul analizarea chestiunii privind dificultatea interpretării chestiunii de drept.

Totodată, lecturând centralizatoarele privind hotărârile prealabile și recursurile în interesul legii pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în materia contenciosului administrativ și a litigiilor de muncă, instanța de trimitere nu a identificat nicio hotărâre privind exact chestiunea de drept care face obiectul prezentei cauze. B. Dosarul nr. 2.756/120/2023

Reclamanții, în calitate de funcționari publici cu statut special-polițiști, intră în categoria personalului plătit din fonduri publice, deoarece sunt salarizați potrivit dispozițiilor Legii-cadru nr. 153/2017, de la bugetul de stat.

Obiectul cauzei vizează drepturile salariale ale acestei categorii de personal plătit din fonduri publice, deoarece este vorba despre calcularea drepturilor salariale cu aplicarea sporurilor prevăzute de art. 21 alin. (1) și (2) din Legea-cadru nr. 153/2017 pentru munca suplimentară prestată peste programul normal de lucru, precum și munca prestată în zilele de sărbători legale, repaus săptămânal și în alte zile în care, în conformitate cu legea, nu se lucrează, necompensată cu ore libere plătite.

Potrivit art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție este permisă în cazul în care, asupra chestiunii de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei, instanța supremă nu a mai statuat printr-o decizie pentru dezlegarea unei chestiuni de drept sau decizie de recurs în interesul legii. Instanța de trimitere a constatat că, până la acest moment, nu au fost formulate sesizări și nici nu s-au pronunțat decizii de către instanța supremă cu privire la această chestiune de drept. V. Punctele de vedere ale părților cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Reprezentanții convenționali ai părților și-au expus punctul de vedere doar în privința admisibilității sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție, apreciind că sesizările sunt admisibile, fără a face aprecieri cu privire la modul de dezlegare a problemei de drept. VI. Punctul de vedere al completurilor de judecată care au formulat sesizările cu privire la dezlegarea unor chestiuni de drept A. Dosarul nr. 1.797/118/2024*

Completul de judecată învestit cu soluționarea cauzei în Dosarul nr. 1.797/118/2024* a constatat că Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 168/2022 este rezultatul intervenției legiuitorului asupra prevederilor art. 21 alin. (2)-(6) din Legea-cadru nr. 153/2017, dispunând, pentru anul 2023, în privința muncii suplimentare efectuate peste durata normală a timpului de lucru de către personalul din sectorul bugetar încadrat în funcții de execuție sau de conducere, precum și în privința muncii prestate în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează în cadrul schimbului normal de lucru, că aceasta se compensează numai cu timp liber corespunzător orelor lucrate în aceste condiții.

Sub imperiul art. II alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 168/2022, trebuie să beneficieze de majorarea de 75% din solda de funcție/salariul de funcție cuvenită/cuvenit, proporțional cu timpul efectiv lucrat în aceste condiții, pentru munca suplimentară prestată în anul 2023 peste programul normal de lucru doar acele categorii de personal expres prevăzute în textul legal, respectiv personalul cu statut special care are atribuții pentru desfășurarea activităților deosebite cu caracter operativ sau neprevăzut în domeniul ordinii și siguranței publice, în respectarea regimului frontierei de stat a României, în situații de urgență, în personalizarea, emiterea și evidența generală a documentelor de identitate și a pașapoartelor simple, în emiterea și evidența permiselor de conducere și a certificatelor de înmatriculare ale autovehiculelor rutiere, precum și polițiștii de penitenciare, doar dacă compensarea prin ore libere plătite nu a fost posibilă în următoarele 60 de zile după prestarea muncii suplimentare.

De majorarea salarială de 75%, începând cu 1 ianuarie 2023, potrivit dispozițiilor art. 5 alin. (1) din Ordinul ministrului apărării naționale nr. M.S. 34/2023, trebuie să beneficieze tot personalul care, în anul 2023, a desfășurat activități în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează.

De majorarea salarială de 75% pentru munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru care nu a putut fi compensată cu timp liber corespunzător, începând cu 1 ianuarie 2023, potrivit dispozițiilor art. 5 alin. (3) din Ordinul ministrului apărării naționale nr. M.S. 34/2023, ar trebui să beneficieze doar cei care desfășoară activitățile limitativ prevăzute de textul legal, adică execută serviciul de luptă permanent, desfășoară activități deosebite cu caracter operativ sau neprevăzut sau în situații de urgență.

Tribunalul a mai arătat că ordinele ministrului apărării naționale au în vedere situația specială a personalului care desfășoară activități în cadrul Ministerului Apărării Naționale și dispozițiile sale trebuie aplicate cu prioritate, ele completându-se cu dispozițiile de drept comun.

Astfel, în situația unei persoane ale cărei raporturi de muncă sau de serviciu cu Ministerul Apărării Naționale au încetat și care nu s-a aflat în situația prevăzută de art. 5 alin. (3) din Ordinul nr. M.S. 34/2023, nefăcând parte din categoriile care au executat serviciul de luptă permanent, au desfășurat activități deosebite cu caracter operativ sau neprevăzut și în situații de urgență, munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru putea fi compensată doar cu timp liber corespunzător, atât timp cât aceasta a avut raporturi de muncă cu angajatorul. B. Dosarul nr. 2.756/120/2023

Instanța de trimitere a apreciat că, prin derogare de la prevederile art. 21 alin. (2)-(6) din Legea-cadru nr. 153/2017, în anul 2018, munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru de personalul din sectorul bugetar încadrat în funcții de execuție sau de conducere, precum și munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează în cadrul schimbului normal de lucru se vor compensa numai cu timp liber corespunzător acestora. Aceleași derogări au fost prevăzute și pentru anii 2018-2021, 2022, respectiv anul 2023, prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investițiilor publice și a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene, cu modificările și completările ulterioare (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018), Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, cu modificările și completările ulterioare (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 130/2021) și Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 168/2022.

În continuare, potrivit art. IV alin. (1) din Legea nr. 79/2018 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 91/2017 pentru modificarea și completarea Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice (Legea nr. 91/2017), "prin derogare de la prevederile art. 8 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene, munca suplimentară prestată începând cu 1 aprilie 2018 peste programul normal de lucru de către personalul cu statut special care are atribuții pentru desfășurarea activităților deosebite cu caracter operativ sau neprevăzut în domeniul ordinii și siguranței publice, în respectarea regimului frontierei de stat a României, în situații de urgență, în personalizarea, emiterea și evidența generală a documentelor de identitate și a pașapoartelor simple, în emiterea și evidența permiselor de conducere și a certificatelor de înmatriculare ale autovehiculelor rutiere, precum și de către funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, care nu se poate compensa cu timp liber corespunzător, se plătește cu o majorare de 75% din solda de funcție/salariul de funcție, proporțional cu timpul efectiv lucrat în aceste condiții. Plata majorării se efectuează în cazul în care compensarea prin ore libere plătite nu este posibilă în următoarele 60 de zile după prestarea muncii suplimentare".

Astfel, raportat la prevederile legii speciale aplicabile prezentului litigiu, pentru munca suplimentară, respectiv pentru munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, potrivit reglementărilor în vigoare, nu se lucrează, nu se pot acorda, în compensare, sume de bani, ci doar timp liber corespunzător.

De asemenea, poate beneficia de majorarea de 75% din solda de funcție/salariul de funcție, proporțional cu timpul efectiv lucrat, personalul cu statut special care are atribuții pentru desfășurarea activităților deosebite cu caracter operativ sau neprevăzut în domeniul ordinii și siguranței publice, astfel cum aceste activități sunt definite de art. 4 din Ordinul ministrului afacerilor interne nr. 40/2018, respectiv art. 4 din Ordinul ministrului afacerilor interne nr. 35/2019.

În ceea ce privește considerentele Deciziei nr. 65 din 26 octombrie 2020 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 37 din 13 ianuarie 2021 (Decizia nr. 65 din 26 octombrie 2020), tribunalul a reținut că instanța supremă a avut de analizat ipoteza acordării majorării salariale prevăzute de art. 8 și art. 10 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene, aprobată cu completări prin Legea nr. 80/2018, cu modificările și completările ulterioare (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2017) raportat la art. 13 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu completări prin Legea nr. 28/2014, cu modificările și completările ulterioare (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 103/2013), și art. IV alin (1) și (6) din Legea nr. 79/2018 unei alte categorii de beneficiari decât reclamanții, respectiv funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, beneficiari cu privire la care dispozițiile legale nu prevăd condiția ca aceștia să aibă atribuții pentru desfășurarea activităților deosebite cu caracter operativ sau neprevăzut.

În concluzie, personalul cu statut special care își desfășoară activitatea în domeniul ordinii și siguranței publice, categorie din care fac parte și reclamanții, poate beneficia de majorarea soldei de funcție/salariului de funcție, proporțional cu timpul efectiv lucrat, doar pentru munca suplimentară prestată peste programul normal de lucru, în exercitarea atribuțiilor pentru desfășurarea activităților deosebite cu caracter operativ sau neprevăzut. VII. Jurisprudența instanțelor naționale în materie

La solicitarea Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, instanțele naționale au comunicat doar opinii teoretice exprimate de judecători.

Astfel, într-o opinie, s-a apreciat că nu este posibilă acordarea sporului pentru muncă suplimentară prevăzut de art. 21 alin. (2) din Legea-cadru nr. 153/2017, în situația în care reclamantul nu se încadrează în categoriile expres prevăzute de legiuitor prin art. II alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 168/2022 și art. 5 din Ordinul ministrului apărării naționale nr. 34/2023 (Curtea de Apel Alba Iulia, Tribunalul București - Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, Curtea de Apel Galați - Secția de contencios administrativ și fiscal, Tribunalul Iași - Secția I civilă).

Într-o altă opinie, s-a apreciat că este posibilă acordarea acestui spor în situația în care munca suplimentară nu se poate compensa cu timp liber corespunzător (Tribunalul Teleorman, Tribunalul Vaslui).

Celelalte curți de apel nu au identificat practică judiciară în materie și nici nu au comunicat opinii teoretice.

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat că, la nivelul Secției judiciare - Serviciul judiciar civil, nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizărilor. VIII. Jurisprudența Curții Constituționale

Curtea Constituțională nu s-a pronunțat asupra constituționalității dispozițiilor art. 21 din Legea-cadru nr. 153/2017 ori ale art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 168/2022. IX. Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție în mecanismele de unificare a practicii

Prin Decizia nr. 65 din 26 octombrie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 37 din 13 ianuarie 2021, s-au statuat următoarele: " Admite sesizarea formulată de Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 31.418/3/2018, și, în consecință, stabilește că: În interpretarea și aplicarea prevederilor art. 8 și art. 10 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2017 raportat la art. 13 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 103/2013 și art. IV alin. (1) și (6) din Legea nr. 79/2018 este permisă cumularea majorării de 75% din baza de calcul, acordată pentru activitatea desfășurată de funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, cu drepturile aferente muncii suplimentare prestate de aceiași funcționari peste programul normal de lucru, doar pentru orele efectiv lucrate ce depășesc durata normală a timpului de lucru potrivit art. 112 din Codul muncii. (...)" X. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au constatat că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile de admisibilitate a sesizărilor conexate, prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, lipsind cerința existenței unei chestiuni de drept reale, iar, în cazul primei sesizări, și a condiției de admisibilitate vizând legătura cu fondul cauzei. XI. Înalta Curte de Casație și Justiție Examinând sesizările în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorii-raportori și chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, constată următoarele:

Temeiul prezentelor sesizări îl constituie prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024.

Domeniul de reglementare al acestui act normativ este prevăzut, în mod expres, prin dispozițiile art. 1, ordonanța de urgență aplicându-se în procesele privind stabilirea și/sau plata drepturilor salariale ori de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/și cele privind raporturile de muncă și de serviciu ale acestui personal, precum și în procesele privind stabilirea și/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv cele rezultate din actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/și cele privind alte prestații de asigurări sociale ale personalului plătit din fonduri publice, indiferent de natura și obiectul proceselor, de calitatea părților ori de instanța competentă să le soluționeze.

În consecință, prevederile ordonanței de urgență se aplică, cu prioritate, în raport cu dispozițiile art. 519-521 din Codul de procedură civilă, potrivit principiului specialia generalibus derogant - legile speciale derogă de la cele generale, urmând a se completa cu prevederile dreptului comun, cuprinse în Codul de procedură civilă, astfel cum se statuează, expres, prin art. 4 din același act normativ, conform căruia "dispozițiile prezentei ordonanțe de urgență se completează cu cele ale Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum și cu celelalte reglementari aplicabile în materie".

Potrivit art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024: "Dacă, în cursul judecății proceselor prevăzute la art. 1, completul de judecată învestit cu soluționarea cauzei în primă instanță sau în calea de atac, verificând și constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată."

Procedura de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții de admisibilitate a sesizării: (i) existența unei cauze în curs de judecată, în primă instanță sau în calea de atac; (ii) cauza să fie dintre cele prevăzute limitativ la art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, indiferent de natura și obiectul proceselor, de calitatea părților ori de instanța competentă să le soluționeze, respectiv litigiul să vizeze stabilirea și/sau plata drepturilor salariale/de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/și cele privind raporturile de muncă și de serviciu ale acestui personal, fie stabilirea și/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv cele rezultate din actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/și cele privind alte prestații de asigurări sociale ale personalului plătit din fonduri publice; (iii) existența unei chestiuni de drept de a cărei lămurire să depindă soluționarea pe fond a cauzei; (iv) chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curți de Casație și Justiție și nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

Prima condiție este îndeplinită, deoarece: a) cauza în cadrul căreia a fost formulată sesizarea înregistrată cu nr. 1.998/1/2024 se află în curs de judecată, în primă instanță, pe rolul Tribunalului Constanța - Secția I civilă; b) cauza în cadrul căreia a fost formulată sesizarea conexă înregistrată cu nr. 2.176/1/2024 se află în curs de judecată, în primă instanță, pe rolul Tribunalului Dâmbovița - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Este îndeplinită și a doua condiție, deoarece ambele cauze au ca obiect stabilirea și/sau plata drepturilor salariale ale personalului plătit din fonduri publice, și anume personalul din cadrul Ministerului Apărării Naționale, respectiv din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.

Nu este îndeplinită însă a treia condiție de admisibilitate, ce vizează existența unei chestiuni de drept, care ar putea face obiect al sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile.

În cuprinsul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024 nu se definește noțiunea "chestiune de drept", însă lămurirea sensului acesteia se va face ținând seama de principiile prezentate de legiuitorul delegat în preambulul acestui act normativ și de necesitatea completării, conform art. 4 din ordonanța de urgență, a dispozițiilor speciale ale acesteia cu prevederile dreptului comun, cuprinse în Codul de procedură civilă, și cu jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, dată în interpretarea prevederilor de drept comun, jurisprudență care a dezvoltat noțiunea autonomă a "chestiunii de drept", susceptibilă de interpretare pe calea mecanismului hotărârii prealabile.

În preambulul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, alături de alte principii prezentate, legiuitorul delegat a înțeles să țină seama de "configurația actuală a mecanismului hotărârii prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept și de efectul obligativității hotărârii pe care o pronunță Înalta Curte de Casație și Justiție, în deplin acord cu îndatorirea sa constituțională de asigurare a aplicării și interpretării unitare a legii de către toate instanțele judecătorești din România", apreciindu-se că, în raport cu coordonatele acestui mecanism, aplicarea acestor noi norme legale cu caracter special poate influența pozitiv activitatea instanțelor judecătorești, "în condițiile în care, încă dintr-o etapă incipientă, s-ar asigura clarificarea unor chestiuni dificile de drept".

Așadar, rezultă, fără dubiu, ideea că procedura specială prevăzută de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 prezintă caracteristicile esențiale ale procedurii pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, așa cum aceasta este reglementată de dispozițiile de drept comun din art. 519-521 din Codul de procedură civilă, la care se adaugă diferențele specifice menționate, expres, în conținutul dispozițiilor actului normativ, referitoare la caracterul de noutate și instanța competentă care formulează sesizarea.

Mai mult, spre deosebire de dispozițiile art. 519 din Codul de procedură civilă, care folosesc noțiunea de "chestiune de drept", în preambulul ordonanței de urgență, legiuitorul delegat folosește sintagma "chestiuni dificile de drept", intenționând să accentueze astfel că doar chestiunile cu un anumit grad de dificultate în drept (și nu orice chestiuni de drept) sunt cele care pot forma obiectul procedurii speciale reglementate de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, în acord cu întreaga jurisprudență a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, dezvoltată începând cu anul 2013, odată cu intrarea în vigoare a noului Cod de procedură civilă, care a instituit acest mecanism de unificare a priori a jurisprudenței instanțelor naționale.

În plus, potrivit art. 40 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările și completările ulterioare, preambulul reprezintă unul dintre elementele constitutive ale actului normativ (alături de titlu, formula introductivă, partea dispozitivă, formula de atestare a autenticității actului), fiind cel care enunță, în sinteză, scopul și, după caz, motivarea reglementării (conform art. 43 din aceeași lege).

Pe de altă parte, rațiunea instituirii condițiilor formale, anterior arătate, ale sesizării constă în asigurarea îndeplinirii scopului pentru care a fost introdus acest mecanism procedural, respectiv uniformizarea jurisprudenței și asigurarea predictibilității acesteia, fără ca folosirea sa să genereze suspendarea nejustificată a judecării unei cauze, printr-o interpretare arbitrară a necesității declanșării procedurii de către instanța de judecată, cu consecința prelungirii nejustificate a duratei procesului civil și, din această perspectivă, a afectării dreptului la un proces echitabil, în sensul art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

În consecință, art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 nu instituie, în sarcina instanțelor specializate în materia prevăzută de art. 1, obligația de a declanșa mecanismul pronunțării unei hotărâri prealabile în orice ipoteză în care este identificată o chestiune de drept ce nu a primit o rezolvare de principiu din partea instanței supreme, ci numai în acele cazuri în care chestiunea de drept în discuție reflectă acele trăsături (cu excepția noutății), pe care Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept le-a subliniat, în mod constant, în jurisprudența dezvoltată în aplicarea dispozițiilor art. 519 și 520 din Codul de procedură civilă, cu care ordonanța de urgență se completează.

Într-un raționament contrar, s-ar ajunge la o delegare, nepermisă, a funcției jurisdicționale a judecătorului cauzei în favoarea instanței supreme, chemată astfel nu să dea dezlegări de principiu asupra unor chestiuni de drept dificile, ci să dea rezolvare unor raporturi juridice concrete, aplicând norma de drept asupra situațiilor factuale concrete.

Referitor la cerința existenței unei chestiuni de drept reale, dificile, în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție s-au reținut următoarele: a) chestiunea de drept care necesită, cu pregnanță, a fi lămurită prezintă o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenția instanței supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept și înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securității raporturilor juridice deduse judecății (deciziile nr. 24 din 29 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 820 din 4 noiembrie 2015; nr. 6 din 30 ianuarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 144 din 24 februarie 2017; nr. 10 din 4 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 23 mai 2016; nr. 62 din 18 septembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 797 din 9 octombrie 2017; nr. 18 din 5 martie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 337 din 17 aprilie 2018; nr. 34 din 24 mai 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 671 din 7 iulie 2021, paragraful 59; nr. 45 din 7 iunie 2021, precitată, paragraful 46; nr. 50 din 14 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 844 din 3 septembrie 2021, paragraful 41; nr. 74 din 18 octombrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.174 din 13 decembrie 2021, paragraful 42); b) chestiunea de drept supusă dezlegării trebuie să fie o chestiune care ridică serioase dificultăți de interpretare a unor dispoziții legale imperfecte, lacunare ori contradictorii, iar nu realizarea unor operațiuni de interpretare și aplicare a unui text de lege în raport cu circumstanțele particulare ce caracterizează fiecare litigiu ori existența unor simple obstacole care ar putea fi înlăturate printr-o reflexie mai aprofundată a judecătorului cauzei (deciziile nr. 9 din 20 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 246 din 10 aprilie 2017, paragrafele 62 și 65; nr. 62 din 24 septembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 912 din 30 octombrie 2018, paragraful 37; nr. 34 din 24 mai 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 671 din 7 iulie 2021, paragraful 61; nr. 45 din 7 iunie 2021, precitată, paragraful 37); c) pentru a ne afla în prezența unei veritabile chestiuni de drept, caracterul complex sau, după caz, precar al reglementării, de natură a conduce, în final, la interpretări diferite, precum și dificultatea completului în a-și însuși o anumită interpretare trebuie să fie reflectate în încheierea de sesizare, care trebuie să fie motivată, aptă să releve reflecția asupra diferitelor variante de interpretare posibile, cu argumentele aferente, și de o manieră în care să se întrevadă explicit pragul de dificultate al întrebării și în ce măsură acesta depășește obligația ordinară a instanței de a interpreta și aplica legea în cadrul soluționării unui litigiu, întrucât simpla dilemă cu privire la sensul unei norme de drept nu poate constitui temei pentru declanșarea mecanismului hotărârii prealabile (deciziile Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 2 din 22 ianuarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 178 din 26 februarie 2018, paragraful 42; nr. 62 din 24 septembrie 2018, precitată, paragrafele 38, 39 și 41; nr. 32 din 30 martie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 553 din 26 iunie 2020, paragraful 50; nr. 45 din 7 iunie 2021, precitată, paragraful 37; nr. 50 din 14 iunie 2021, precitată, paragraful 41; nr. 74 din 18 octombrie 2021, precitată, paragraful 42). Sub acest aspect, s-a reținut că, în procedura hotărârii prealabile, Înalta Curte de Casație și Justiție nu se substituie atributului fundamental al instanțelor, de interpretare și aplicare a legii, ci se limitează la a facilita judecătorului eliminarea ambiguităților ori dificultăților unor texte de lege (Decizia nr. 45 din 7 iunie 2021, precitată, paragraful 46).

Cu privire la sesizarea Tribunalului Constanța - Secția I civilă, înregistrată cu nr. 1.998/1/2024, chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată nu îndeplinește cerința de a fi o veritabilă chestiune de drept, născută dintr-un text incomplet sau neclar, susceptibil de interpretări contradictorii, de natură a fi dedusă dezlegării în cadrul procedurii hotărârii prealabile. Textele de lege a căror interpretare se solicită sunt art. 21 alin. (2) din Legea-cadru nr. 153/2017, conform căruia, "în cazul în care compensarea prin ore libere plătite nu este posibilă în termenul prevăzut la alin. (1), munca suplimentară prestată peste programul normal de luc