Decizia nr. 158 din 5 mai 2025

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. 8/1/2025, este legal constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă doamna Raluca Emilia Leote, magistrat-asistent în cadrul Secţiilor Unite, desemnat în temeiul art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Constanţa – Secţia I civilă în Dosarul nr. 3.963/118/2022.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, care a fost comunicat părţilor, nefiind formulate puncte de vedere la raport.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării

Tribunalul Constanţa – Secţia I civilă a dispus, prin încheierea din 11 noiembrie 2024, în Dosarul nr. 3.963/118/2022, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluţionarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a proceselor privind prestaţii de asigurări sociale (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024), în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: Dacă este posibilă acordarea sporului reglementat de art. 21 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, unei persoane ale cărei raporturi de muncă sau de serviciu au încetat, având în vedere dispoziţiile art. 35 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene şi art. 3 lit. b) din Ordinul ministrului apărării naţionale nr. MS 31/4.03.2016, nepublic, pentru aprobarea normelor metodologice privind salarizarea personalului militar şi civil din Ministerul Apărării Naţionale, cu modificările şi completările ulterioare. II. Dispoziţiile legale supuse interpretării

Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare (Legea-cadru nr. 153/2017) Capitolul II Salarizarea Secţiunea a 3-a Sporuri Art. 21. – „ (3) În cazul în care compensarea prin ore libere plătite nu este posibilă în termenul prevăzut la alin. (1), munca suplimentară prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, va fi plătită în luna următoare cu un spor de 100% din salariul de bază, solda de funcţie/salariul de funcţie, indemnizaţia de încadrare, corespunzător orelor suplimentare efectuate.”

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018) Art. 35. – „ (2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), în perioada 2020-2021, pentru activitatea desfăşurată de personalul militar, poliţişti, poliţiştii din penitenciare şi personalul civil din instituţiile publice de apărare, ordine publică şi securitate naţională, în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, se acordă drepturile prevăzute de legislaţia aferentă lunii iunie 2017. Baza de calcul pentru acordarea acestor drepturi o reprezintă solda de funcţie/salariul de funcţie/salariul de bază cuvenit(ă).” III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept

Prin Cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa – Secţia I civilă cu nr. 3.963/118/2022, reclamantul D.R. a solicitat obligarea pârâtului Ministerul Apărării Naţionale, prin Direcţia juridică, pentru Statul Major al Apărării Unitatea Militară X, la plata sumelor de bani aferente perioadei mai 2019 şi până la zi, reprezentând drepturi salariale neachitate, corespunzătoare perioadei muncite peste program, respectiv ore suplimentare muncite sâmbăta şi duminica, la care nu s-a aplicat sporul suplimentar de zi nelucrătoare. IV. Motivele reţinute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea procedurii

Instanţa de trimitere a apreciat că sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile îndeplineşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) raportat la art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024. V. Punctele de vedere ale părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Părţile au formulat puncte de vedere cu privire la sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. VI. Punctul de vedere al completului care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

În aprecierea instanţei de trimitere, Ordinul ministrului apărării naţionale nr. MS 31/2016 pentru aprobarea normelor metodologice privind salarizarea personalului militar şi civil din Ministerul Apărării Naţionale, cu modificările şi completările ulterioare (Ordinul ministrului apărării naţionale nr. MS 31/2016), nepublicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, reglementează o situaţie de excepţie de la art. 21 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017, iar instituirea unei derogări de la prevederile de drept comun în materia salarizării personalului plătit din fonduri publice îşi găseşte raţiunile în importanţa deosebită a activităţilor specifice serviciului interior, în sensul că munca suplimentară prestată în executarea acesteia apare ca fiind o componentă a răspunderii sporite care incumbă militarilor ce îndeplinesc serviciul operativ şi care justifică necesitatea compensării acestei activităţi suplimentare exclusiv prin acordarea de zile libere. VII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale

În raport cu întrebarea cu care a fost sesizată instanţa supremă în prezentul dosar, nu a fost necesară consultarea jurisprudenţei instanţelor naţionale. VIII. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale

Nu a fost identificată jurisprudenţă relevantă. IX. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

La nivelul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prezintă relevanţă Decizia nr. 98 din 25 noiembrie 2024 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 132 din 14 februarie 2025. X. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, întrucât nu sunt îndeplinite toate condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024. XI. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Admisibilitatea sesizării este circumscrisă atât condiţiilor speciale instituite prin art. 1 şi 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, cât şi celor ce decurg din cuprinsul art. 519 şi 520 din Codul de procedură civilă, a căror incidenţă este atrasă ca efect al normei de trimitere din art. 4 al ordonanţei de urgenţă la prevederile Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu ale cărei dispoziţii arată că se completează.

În lumina acestor dispoziţii legale, condiţiile de admisibilitate a unei sesizări formulate în baza Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 sunt circumscrise următoarelor elemente: – existenţa unei cauze în curs de judecată, în primă instanţă ori în calea de atac, dintre cele la care se referă art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024; – sesizarea să privească o chestiune de drept; – soluţionarea pe fond a cauzei să depindă de lămurirea chestiunii de drept; – chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

Evaluarea elementelor sesizării relevă întrunirea doar în parte a condiţiilor de admisibilitate mai sus enunţate.

Astfel, sesizarea a fost formulată într-un litigiu având ca obiect pretenţii băneşti de natură salarială ce se plătesc din fondurile publice, înscriindu-se aşadar în domeniul specific de reglementare prevăzut la art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024.

Cauza se află în curs de soluţionare, în primă instanţă, pe rolul Tribunalului Constanţa, în virtutea competenţei legale conturate prin dispoziţiile art. 269 din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, raportat la art. 95 pct. 1 din Codul de procedură civilă.

Cât priveşte cea de-a doua condiţie de admisibilitate din rândul celor anterior enunţate, ca sesizarea să privească o „chestiune de drept”, aceasta nu este îndeplinită.

În legătură cu acest din urmă aspect, se observă că art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 are un conţinut aproape identic cu cel al art. 519 din Codul de procedură civilă, distincţia raportându-se la două condiţii specifice acestuia din urmă, referitoare la noutatea chestiunii de drept şi la judecarea sa în ultimă instanţă.

Prin urmare, văzând şi norma de trimitere la prevederile Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, din cuprinsul art. 4 al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, se constată că şi în cazul mecanismului instituit în baza ordonanţei de urgenţă a Guvernului este pe deplin operantă noţiunea autonomă de „chestiune de drept”, prevăzută de Codul de procedură civilă, a cărei semnificaţie a fost conturată în jurisprudenţa constantă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie referitoare la procedura prevăzută de dispoziţiile art. 519 şi 520 din Codul de procedură civilă.

Astfel, chestiunea de drept supusă dezlegării trebuie să fie veritabilă, în sensul că întrebarea adresată instanţei supreme trebuie să vizeze o problemă de drept reală, care să privească interpretarea diferită sau contradictorie a unui text de lege, a unei reguli cutumiare neclare, incomplete sau, după caz, incerte, ori incidenţa unor principii generale ale dreptului al căror conţinut sau a căror sferă de acţiune este discutabilă.

Mai mult decât atât, expunerea de motive din preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 evocă nevoia clarificării, încă dintr-o fază incipientă (cea a judecării cauzelor în fond), a unor „chestiuni dificile de drept”, ceea ce consolidează concluzia necesităţii existenţei unei chestiuni de drept veritabile, a cărei lămurire reclamă intervenţia instanţei supreme, în scopul rezolvării de principiu a acesteia şi înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securităţii raporturilor deduse judecăţii.

Totodată, în jurisprudenţa Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept s-a stabilit că obiectul procedurii este reprezentat de o normă de drept incompletă sau neclară, care, pe baza unei interpretări juridice adecvate, consistente, poate primi înţelesuri şi aplicări divergente în situaţii cvasiidentice şi poate determina, în final, o jurisprudenţă neunitară (Decizia nr. 11 din 20 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 204 din 24 martie 2017, Decizia nr. 70 din 31 octombrie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 7 din 4 ianuarie 2023, Decizia nr. 32 din 24 aprilie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 455 din 25 mai 2023).

În cauză, instanţa de trimitere solicită Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să stabilească dacă este posibilă acordarea sporului reglementat de art. 21 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 unei persoane ale cărei raporturi de muncă sau de serviciu au încetat, având în vedere dispoziţiile art. 35 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 şi pe cele ale art. 3 lit. b) din Ordinul ministrului apărării naţionale nr. MS 31/2016, conform cărora în perioada 2019-2021 majorarea salarială nu se acordă personalului militar din categoria în care se găsea reclamantul în perioada de referinţă.

Problema de drept supusă interpretării nu ridică o reală dificultate, în condiţiile în care dispoziţiile legale anterior citate nu sunt lacunare, incomplete sau neclare, aspect ce reiese din încheierea de sesizare, în care instanţa de trimitere a interpretat dispoziţiile legale în discuţie fără nicio dificultate, reţinând că, prin Ordinul ministrului apărării naţionale nr. MS 31/2016 se reglementează o situaţie de excepţie de la art. 21 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017, text care se referă tocmai la situaţia în care compensarea prin ore libere plătite nu este posibilă în termenul prevăzut de alin. (1) al art. 21.

Se constată că instanţa de trimitere nu a avut nicio dificultate în interpretarea normelor legale şi nici nu a arătat argumentele pentru care consideră că problema de drept în discuţie este susceptibilă a da naştere unor interpretări diferite. În contextul în care din cuprinsul încheierii de sesizare nu rezultă care ar fi dilema instanţei de trimitere cu privire la posibile interpretări diferite ale cadrului legal şi nici obstacolele întâmpinate în îndeplinirea obligaţiei de a interpreta şi aplica norma legală în litigiul cu care este învestită, se impune concluzia că problema de drept supusă interpretării nu ridică o reală dificultate, neexistând riscul apariţiei unei practici neunitare, de natură să justifice intervenţia instanţei supreme.

În acest context se constată şi faptul că instanţa de trimitere a menţionat doar formal existenţa unei practici neunitare, de vreme ce nu a indicat hotărârile judecătoreşti în care problema în discuţie a suscitat interpretări diferite.

Aşadar, este evident că, întrucât în cauză nu se pune problema existenţei unei dificultăţi de interpretare a unei norme de drept neclare, îndoielnice, nu este îndeplinită condiţia de admisibilitate subsumată cerinţei ca aceasta să privească o chestiune de drept reală, ci se solicită o rezolvare a litigiului dedus judecăţii. Or, instanţa supremă nu poate fi învestită în cadrul acestei proceduri cu interpretarea şi aplicarea legii la circumstanţele concrete ale cauzei cu a cărei soluţionare au fost învestite instanţele, atribut care este şi trebuie să rămână în competenţa acestora.

Într-o astfel de manieră a procedat instanţa de trimitere, care, fără să aibă vreun echivoc asupra normelor de drept aplicabile litigiului, a supus dezlegării instanţei supreme cazul punctual cu care a fost învestită.

A rezolva pretinsa chestiune preliminară de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în cadrul hotărârii prealabile, ar constitui, în cele din urmă, chiar un act de judecată a speţei, prin aplicarea normelor incidente la situaţia de fapt, ceea ce este nepermis în cadrul prezentei proceduri de unificare.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie mai observă că, deşi sesizarea are în vedere situaţia încetării raporturilor de muncă, din datele speţei, comunicate odată cu încheierea, nu rezultă că reclamantul s-ar afla într-o atare situaţie. Aşadar, prima instanţă nu a argumentat nici legătura pe care întrebarea adresată pe calea sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile ar avea-o cu soluţionarea pe fond a cauzei.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, cu referire la art. 521 din Codul de procedură civilă,