Decizia nr. 158/2025 — ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept · Dosar nr. 8/1/2025

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluționarea Dosarului nr. 8/1/2025, este legal constituit conform dispozițiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă și ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 20/2023, cu modificările și completările ulterioare (Regulamentul).

Ședința este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La ședința de judecată participă doamna Raluca Emilia Leote, magistrat-asistent în cadrul Secțiilor Unite, desemnat în temeiul art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Constanța - Secția I civilă în Dosarul nr. 3.963/118/2022.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, care a fost comunicat părților, nefiind formulate puncte de vedere la raport.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunțare asupra sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul și obiectul sesizării

Tribunalul Constanța - Secția I civilă a dispus, prin încheierea din 11 noiembrie 2024, în Dosarul nr. 3.963/118/2022, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluționarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum și a proceselor privind prestații de asigurări sociale (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024), în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: Dacă este posibilă acordarea sporului reglementat de art. 21 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, unei persoane ale cărei raporturi de muncă sau de serviciu au încetat, având în vedere dispozițiile art. 35 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investițiilor publice și a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene și art. 3 lit. b) din Ordinul ministrului apărării naționale nr. MS 31/4.03.2016, nepublic, pentru aprobarea normelor metodologice privind salarizarea personalului militar și civil din Ministerul Apărării Naționale, cu modificările și completările ulterioare. II. Dispozițiile legale supuse interpretării

Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare (Legea-cadru nr. 153/2017) Capitolul II Salarizarea Secțiunea a 3-a Sporuri Art. 21. - " (3) În cazul în care compensarea prin ore libere plătite nu este posibilă în termenul prevăzut la alin. (1), munca suplimentară prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, va fi plătită în luna următoare cu un spor de 100% din salariul de bază, solda de funcție/salariul de funcție, indemnizația de încadrare, corespunzător orelor suplimentare efectuate."

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investițiilor publice și a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene, cu modificările și completările ulterioare (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018) Art. 35. - " (2) Prin excepție de la prevederile alin. (1), în perioada 2020-2021, pentru activitatea desfășurată de personalul militar, polițiști, polițiștii din penitenciare și personalul civil din instituțiile publice de apărare, ordine publică și securitate națională, în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, se acordă drepturile prevăzute de legislația aferentă lunii iunie 2017. Baza de calcul pentru acordarea acestor drepturi o reprezintă solda de funcție/salariul de funcție/salariul de bază cuvenit(ă)." III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept

Prin Cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța - Secția I civilă cu nr. 3.963/118/2022, reclamantul D.R. a solicitat obligarea pârâtului Ministerul Apărării Naționale, prin Direcția juridică, pentru Statul Major al Apărării Unitatea Militară X, la plata sumelor de bani aferente perioadei mai 2019 și până la zi, reprezentând drepturi salariale neachitate, corespunzătoare perioadei muncite peste program, respectiv ore suplimentare muncite sâmbăta și duminica, la care nu s-a aplicat sporul suplimentar de zi nelucrătoare. IV. Motivele reținute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea procedurii

Instanța de trimitere a apreciat că sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile îndeplinește condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) raportat la art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024. V. Punctele de vedere ale părților cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Părțile au formulat puncte de vedere cu privire la sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție. VI. Punctul de vedere al completului care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

În aprecierea instanței de trimitere, Ordinul ministrului apărării naționale nr. MS 31/2016 pentru aprobarea normelor metodologice privind salarizarea personalului militar și civil din Ministerul Apărării Naționale, cu modificările și completările ulterioare (Ordinul ministrului apărării naționale nr. MS 31/2016), nepublicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, reglementează o situație de excepție de la art. 21 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017, iar instituirea unei derogări de la prevederile de drept comun în materia salarizării personalului plătit din fonduri publice își găsește rațiunile în importanța deosebită a activităților specifice serviciului interior, în sensul că munca suplimentară prestată în executarea acesteia apare ca fiind o componentă a răspunderii sporite care incumbă militarilor ce îndeplinesc serviciul operativ și care justifică necesitatea compensării acestei activități suplimentare exclusiv prin acordarea de zile libere. VII. Jurisprudența instanțelor naționale

În raport cu întrebarea cu care a fost sesizată instanța supremă în prezentul dosar, nu a fost necesară consultarea jurisprudenței instanțelor naționale. VIII. Jurisprudența Curții Constituționale

Nu a fost identificată jurisprudență relevantă. IX. Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție

La nivelul Înaltei Curți de Casație și Justiție prezintă relevanță Decizia nr. 98 din 25 noiembrie 2024 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 132 din 14 februarie 2025. X. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, întrucât nu sunt îndeplinite toate condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024. XI. Înalta Curte de Casație și Justiție

Admisibilitatea sesizării este circumscrisă atât condițiilor speciale instituite prin art. 1 și 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, cât și celor ce decurg din cuprinsul art. 519 și 520 din Codul de procedură civilă, a căror incidență este atrasă ca efect al normei de trimitere din art. 4 al ordonanței de urgență la prevederile Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu ale cărei dispoziții arată că se completează.

În lumina acestor dispoziții legale, condițiile de admisibilitate a unei sesizări formulate în baza Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024 sunt circumscrise următoarelor elemente: - existența unei cauze în curs de judecată, în primă instanță ori în calea de atac, dintre cele la care se referă art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024; - sesizarea să privească o chestiune de drept; - soluționarea pe fond a cauzei să depindă de lămurirea chestiunii de drept; - chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curți de Casație și Justiție și nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

Evaluarea elementelor sesizării relevă întrunirea doar în parte a condițiilor de admisibilitate mai sus enunțate.

Astfel, sesizarea a fost formulată într-un litigiu având ca obiect pretenții bănești de natură salarială ce se plătesc din fondurile publice, înscriindu-se așadar în domeniul specific de reglementare prevăzut la art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024.

Cauza se află în curs de soluționare, în primă instanță, pe rolul Tribunalului Constanța, în virtutea competenței legale conturate prin dispozițiile art. 269 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 95 pct. 1 din Codul de procedură civilă.

Cât privește cea de-a doua condiție de admisibilitate din rândul celor anterior enunțate, ca sesizarea să privească o "chestiune de drept", aceasta nu este îndeplinită.

În legătură cu acest din urmă aspect, se observă că art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 are un conținut aproape identic cu cel al art. 519 din Codul de procedură civilă, distincția raportându-se la două condiții specifice acestuia din urmă, referitoare la noutatea chestiunii de drept și la judecarea sa în ultimă instanță.

Prin urmare, văzând și norma de trimitere la prevederile Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările și completările ulterioare, din cuprinsul art. 4 al Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, se constată că și în cazul mecanismului instituit în baza ordonanței de urgență a Guvernului este pe deplin operantă noțiunea autonomă de "chestiune de drept", prevăzută de Codul de procedură civilă, a cărei semnificație a fost conturată în jurisprudența constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție referitoare la procedura prevăzută de dispozițiile art. 519 și 520 din Codul de procedură civilă.

Astfel, chestiunea de drept supusă dezlegării trebuie să fie veritabilă, în sensul că întrebarea adresată instanței supreme trebuie să vizeze o problemă de drept reală, care să privească interpretarea diferită sau contradictorie a unui text de lege, a unei reguli cutumiare neclare, incomplete sau, după caz, incerte, ori incidența unor principii generale ale dreptului al căror conținut sau a căror sferă de acțiune este discutabilă.

Mai mult decât atât, expunerea de motive din preambulul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024 evocă nevoia clarificării, încă dintr-o fază incipientă (cea a judecării cauzelor în fond), a unor "chestiuni dificile de drept", ceea ce consolidează concluzia necesității existenței unei chestiuni de drept veritabile, a cărei lămurire reclamă intervenția instanței supreme, în scopul rezolvării de principiu a acesteia și înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securității raporturilor deduse judecății.

Totodată, în jurisprudența Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept s-a stabilit că obiectul procedurii este reprezentat de o normă de drept incompletă sau neclară, care, pe baza unei interpretări juridice adecvate, consistente, poate primi înțelesuri și aplicări divergente în situații cvasiidentice și poate determina, în final, o jurisprudență neunitară (Decizia nr. 11 din 20 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 204 din 24 martie 2017, Decizia nr. 70 din 31 octombrie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 7 din 4 ianuarie 2023, Decizia nr. 32 din 24 aprilie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 455 din 25 mai 2023).

În cauză, instanța de trimitere solicită Înaltei Curți de Casație și Justiție să stabilească dacă este posibilă acordarea sporului reglementat de art. 21 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 unei persoane ale cărei raporturi de muncă sau de serviciu au încetat, având în vedere dispozițiile art. 35 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018 și pe cele ale art. 3 lit. b) din Ordinul ministrului apărării naționale nr. MS 31/2016, conform cărora în perioada 2019-2021 majorarea salarială nu se acordă personalului militar din categoria în care se găsea reclamantul în perioada de referință.

Problema de drept supusă interpretării nu ridică o reală dificultate, în condițiile în care dispozițiile legale anterior citate nu sunt lacunare, incomplete sau neclare, aspect ce reiese din încheierea de sesizare, în care instanța de trimitere a interpretat dispozițiile legale în discuție fără nicio dificultate, reținând că, prin Ordinul ministrului apărării naționale nr. MS 31/2016 se reglementează o situație de excepție de la art. 21 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017, text care se referă tocmai la situația în care compensarea prin ore libere plătite nu este posibilă în termenul prevăzut de alin. (1) al art. 21.

Se constată că instanța de trimitere nu a avut nicio dificultate în interpretarea normelor legale și nici nu a arătat argumentele pentru care consideră că problema de drept în discuție este susceptibilă a da naștere unor interpretări diferite. În contextul în care din cuprinsul încheierii de sesizare nu rezultă care ar fi dilema instanței de trimitere cu privire la posibile interpretări diferite ale cadrului legal și nici obstacolele întâmpinate în îndeplinirea obligației de a interpreta și aplica norma legală în litigiul cu care este învestită, se impune concluzia că problema de drept supusă interpretării nu ridică o reală dificultate, neexistând riscul apariției unei practici neunitare, de natură să justifice intervenția instanței supreme.

În acest context se constată și faptul că instanța de trimitere a menționat doar formal existența unei practici neunitare, de vreme ce nu a indicat hotărârile judecătorești în care problema în discuție a suscitat interpretări diferite.

Așadar, este evident că, întrucât în cauză nu se pune problema existenței unei dificultăți de interpretare a unei norme de drept neclare, îndoielnice, nu este îndeplinită condiția de admisibilitate subsumată cerinței ca aceasta să privească o chestiune de drept reală, ci se solicită o rezolvare a litigiului dedus judecății. Or, instanța supremă nu poate fi învestită în cadrul acestei proceduri cu interpretarea și aplicarea legii la circumstanțele concrete ale cauzei cu a cărei soluționare au fost învestite instanțele, atribut care este și trebuie să rămână în competența acestora.

Într-o astfel de manieră a procedat instanța de trimitere, care, fără să aibă vreun echivoc asupra normelor de drept aplicabile litigiului, a supus dezlegării instanței supreme cazul punctual cu care a fost învestită.

A rezolva pretinsa chestiune preliminară de către Înalta Curte de Casație și Justiție, în cadrul hotărârii prealabile, ar constitui, în cele din urmă, chiar un act de judecată a speței, prin aplicarea normelor incidente la situația de fapt, ceea ce este nepermis în cadrul prezentei proceduri de unificare.

Înalta Curte de Casație și Justiție mai observă că, deși sesizarea are în vedere situația încetării raporturilor de muncă, din datele speței, comunicate odată cu încheierea, nu rezultă că reclamantul s-ar afla într-o atare situație. Așadar, prima instanță nu a argumentat nici legătura pe care întrebarea adresată pe calea sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile ar avea-o cu soluționarea pe fond a cauzei.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, cu referire la art. 521 din Codul de procedură civilă,