ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Decizia nr. 10/2024

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluționarea Dosarului nr. 3.016/1/2023, este legal constituit conform dispozițiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă și ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 20/2023, cu modificările ulterioare (Regulamentul).

Ședința este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La ședința de judecată participă doamna magistratasistent Mihaela Lorena Repana, desemnată în conformitate cu dispozițiile art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Ilfov - Secția civilă, în Dosarul nr. 14.926/94/2021, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, care a fost comunicat părților conform art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, fiind formulat un punct de vedere de către apelanta-reclamantă.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunțare asupra sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul și obiectul sesizării

Tribunalul Ilfov - Secția civilă a dispus, prin Încheierea din 20 iunie 2023, în Dosarul nr. 14.926/94/2021, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: Interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 53 din Legea nr. 223/2007 privind Statutul personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviația civilă din România, cu modificările și completările ulterioare, raportat la dispozițiile cuprinse în Hotărârea Guvernului nr. 1.061/1995 privind unele drepturi și obligații ale personalului care efectuează transporturi aeriene de pasageri și mărfuri în trafic internațional, Hotărârea Guvernului nr. 1.162/2004 pentru modificarea anexei la Hotărârea Guvernului nr. 518/1995 privind unele drepturi și obligații ale personalului român trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar și în Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, în sensul de a se stabili dacă în media veniturilor realizate în ultimele 3 luni de activitate ca personal aeronautic civil navigant profesionist sunt incluse diurna și concediul de odihnă suplimentar. II. Dispozițiile legale supuse interpretării Înaltei Curți de Casație și Justiție

Legea nr. 223/2007 privind Statutul personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviația civilă din România, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 223/2007): " Art. 53. - În cazul pierderii capacității/aptitudinii medicale de zbor, necesară desfășurării activității aeronautice specifice categoriei, ca urmare a unui eveniment de aviație, unei boli profesionale sau unei afecțiuni medicale dobândite în urma exercitării funcției respective, personalul aeronautic civil navigant profesionist beneficiază: a) pe timpul recuperării capacității de zbor: 1. de asistență medicală, tratamente medicale și medicamentele necesare, în mod gratuit, prin grija angajatorului; 2. de toate drepturile salariale prevăzute pentru categoria respectivă de personal aeronautic civil navigant profesionist aflat în activitate, acordate de către angajator, până la stabilirea definitivă a situației sale medicale, fără a se putea depăși durata de 2 ani; b) în cazul pierderii definitive a capacității/aptitudinii medicale de zbor, de o compensație bănească acordată lunar până la pensionare, care să acopere diferența dintre media veniturilor realizate în ultimele 3 luni de activitate ca personal aeronautic civil navigant profesionist și venitul lunar obținut ca urmare a imposibilității continuării activității de zbor, aceasta fiind suportată de către angajator." III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Buftea la 27 aprilie 2021 cu nr. 14.926/94/2021, contestatoarea a formulat o contestație la executare, solicitând anularea tuturor măsurilor de executare și a executării silite pornite în cadrul Dosarului de executare silită nr. xx/2021, anularea încheierii de încuviințare a executării silite, anularea raportului de expertiză efectuat în procedura de executare silită și întoarcerea executării silite pentru sumele executate cu nerespectarea dispozițiilor legale.

Prin Sentința civilă nr. 10.047 din 22 iunie 2022, Judecătoria Buftea a admis în parte contestația la executare, în sensul că a anulat în parte executarea silită și actele de executare silită, pentru suma de 404 lei (debit), și a menținut executarea silită și actele de executare silită efectuate în dosarul execuțional, pentru recuperarea sumei de 7.169 lei debit și a cheltuielilor de executare silită. S-au dispus întoarcerea executării silite pentru suma de 404 lei și, în consecință, restituirea către contestatoare, la rămânerea definitivă a hotărârii, a acestor sume. A fost respinsă, în rest, ca neîntemeiată, contestația la executare.

În considerentele acestei sentințe s-a arătat că, la momentul pronunțării Încheierii de încuviințare a executării silite nr. 4.591 din 18 martie 2021, pronunțată de Judecătoria Buftea - Secția civilă în Dosarul nr. 8.045/94/2021, creanța intimatei era certă (În cuprinsul titlului executoriu - Sentința civilă nr. 912 din 30 martie 2017 pronunțată de Tribunalul Ilfov, definitivă prin Decizia civilă nr. 3.383 din 24 iunie 2019 a Curții de Apel București - s-a stabilit în mod cert existența unor drepturi salariale în favoarea intimatei-creditoare.), lichidă (Titlul executoriu cuprinde elemente de calcul al sporurilor.) și exigibilă (sentința civilă anterior menționată fiind definitivă).

Totodată, s-a reținut că titlul executoriu cuprinde criteriile pe baza cărora urmează a se calcula, în faza executării silite, debitul urmărit, creanța fiind, așadar, determinabilă, iar suma pentru care urma a fi efectuată executarea silită era determinată chiar prin raportul de expertiză contabilă la care însuși titlul executoriu face trimitere.

Referitor la critica privind executarea unei sume care este superioară celei stabilite prin titlul executoriu, judecătoria a constatat că titlul executoriu face trimitere la raportul de expertiză contabilă, prin care a fost stabilită pentru creditor o compensație lunară până la pensionare, iar pentru luna februarie 2021 în cuantum de 7.573 lei, astfel cum s-a reținut prin adresa de înființare a popririi. Însă, potrivit raportului de expertiză contabilă judiciară, compensația bănească datorată pe luna februarie 2021 este de 7.169 lei.

Ca atare, rezultă că executorul judecătoresc a executat o sumă suplimentară în cuantum de 404 lei, care nu era datorată de către debitoare.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel contestatoarea, criticând, printre altele, includerea nelegală a diurnei și a concediului suplimentar de odihnă în calculul mediei veniturilor realizate de intimat în ultimele 3 luni de activitate, apreciind că aceste drepturi nu se includ în sfera noțiunii de "venituri realizate" la care se referă dispozițiile art. 53 lit. b) din Legea nr. 223/2007.

Titlul executoriu reprezentat de Sentința civilă nr. 912 din 30 martie 2017 pronunțată de Tribunalul Ilfov, rămasă definitivă prin Decizia civilă nr. 3.383 din 24 iunie 2019 a Curții de Apel București, a făcut obiectul unei cereri de lămurire a dispozitivului ce a fost respinsă, ca nefondată, prin Sentința nr. 237 din 28 ianuarie 2021 a Tribunalului Ilfov - Secția civilă, rămasă definitivă prin Decizia nr. 5.325 din 28 octombrie 2021 a Curții de Apel București - Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, ambele pronunțate în Dosarul nr. 2.120/93/2020.

În considerentele Deciziei nr. 5.325 din 28 octombrie 2021, Curtea de Apel București - Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale a reținut că, sub aspectul componenței veniturilor realizate ca personal aeronautic civil navigant profesionist, intimatul din prezenta cauză "a arătat expres în cadrul acțiunii sale că se compun din salariul stabilit prin negociere, concediul de odihnă suplimentar, indemnizația orară de zbor, indemnizația de cursă internă, ore zbor executate ziua peste mare, ore zbor executate noaptea în condiții normale, ore zbor executate noaptea peste mare, diurnă în valută pentru misiunile de zbor în străinătate, diurnă în lei pentru misiunile de zbor în țară, spor de vechime, sporuri specifice activității de zbor, solicitând în mod expres ca la stabilirea compensației să fie incluse aceste venituri. Chiar fără o dezbatere contradictorie și fără considerente în cuprinsul motivărilor, instanțele au admis definitiv acțiunea intimatului în totalitate, neexistând nicio dispoziție de respingere în parte a vreunei pretenții. Niciuna dintre instanțe nu a reținut că apelanta-petentă ar fi formulat apărările aici invocate sau că acestea ar fi fost pertinente. Prin urmare, sub acest aspect, dispozitivul instanței de admitere a cererii și de obligare a pârâtei la plata compensației bănești lunare până la pensionare, care să acopere diferența dintre media veniturilor realizate pe ultimele trei luni de activitate ca personal aeronautic civil navigant profesionist și venitul lunar obținut ca urmare a imposibilității continuării activității de zbor, începând cu data de 15.06.2015 este clar, în sensul admiterii a ceea ce s-a cerut, astfel cum a fost cerut". IV. Motivele reținute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea procedurii

Completul de judecată al instanței de trimitere a apreciat că sunt întrunite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, arătând că sesizarea a fost formulată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul Tribunalului Ilfov, legal învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, potrivit art. 95 pct. 2 din Codul de procedură civilă.

Totodată, a reținut că este determinantă chestiunea de drept ridicată pentru modul de soluționare a apelului, deoarece în ipoteza în care s-ar stabili că în media veniturilor realizate în ultimele 3 luni de activitate ca personal aeronautic civil navigant profesionist sunt incluse diurna și concediul de odihnă suplimentar, atunci aceasta ar confirma raționamentul primei instanțe care a admis în parte contestația la executare formulată, dând eficiență juridică raportului de expertiză contabilă judiciară întocmit de expert, prin care s-a concluzionat că în determinarea cuantumului compensației bănești cuvenite creditorului sunt incluse și diurnele și concediul de odihnă suplimentar.

Astfel, interpretarea pe care o va da instanța supremă va produce consecințe juridice de natură să determine soluționarea pe fond a cauzei, chestiunea de drept supusă dezbaterii fiind una veritabilă, legată de posibilitatea de a interpreta diferit un text de lege, fie din cauză că acest text este incomplet, fie pentru că nu este corelat cu alte dispoziții legale.

În ce privește noutatea chestiunii de drept, deși există jurisprudență (divergentă) în sensul includerii sau neincluderii diurnelor și concediului de odihnă suplimentar în media veniturilor salariale, instanța de trimitere a arătat că nu a identificat jurisprudență relevantă care să fie circumscrisă în mod expres limitelor câmpului de aplicare a dispozițiilor art. 53 din Legea nr. 223/2007, raportat la dispozițiile cuprinse în Hotărârea Guvernului nr. 1.061/1995 privind unele drepturi și obligații ale personalului care efectuează transporturi aeriene de pasageri și mărfuri în trafic internațional (Hotărârea Guvernului nr. 1.061/1995), Hotărârea Guvernului nr. 1.162/2004 pentru modificarea anexei la Hotărârea Guvernului nr. 518/1995 privind unele drepturi și obligații ale personalului român trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar (Hotărârea Guvernului nr. 1.162/2004), cu o aplecare deosebită asupra unor considerente de ordin substanțial, ci mai degrabă de ordin procedural, relative la modalitatea în care criticile sub acest aspect puteau fi invocate pe calea prevăzută de art. 443 din Codul de procedură civilă sau art. 712 din Codul de procedură civilă, prin intermediul contestației la executare.

În plus, eventualele aspecte legate de fondul pretențiilor analizate de instanțele judecătorești reflectă opiniile experților, astfel că se poate conchide că la nivel național nu există o veritabilă jurisprudență care să altereze noutatea chestiunii de drept. De altfel, asupra acestei chestiuni Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

De asemenea, instanța de sesizare a apreciat că ar fi oportun ca instanța supremă să dezlege această chestiune de drept și pentru a preîntâmpina apariția unei practici judiciare neunitare la nivelul instanțelor civile, tranșarea acestei chestiuni de drept conferind predictibilitate eventualelor executări silite care se pot declanșa și în cadrul cărora este mai mult decât previzibil că se vor formula atât apeluri împotriva încheierilor de respingere a cererilor de încuviințare a executării silite, cât și contestații la executare acolo unde executările silite au fost deja încuviințate de judecătorii. V. Punctele de vedere ale părților cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Apelanta-contestatoare a formulat cererea de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, susținând că formularea textului legal a suscitat interpretări diferite din partea părților, care au condus la apariția mai multor litigii, existând riscul ca instanțele să pronunțe soluții contradictorii.

În opinia acesteia, în media veniturilor realizate în ultimele 3 luni de activitate nu sunt incluse diurna și concediul de odihnă suplimentar, întrucât trebuie avute în vedere și dispozițiile din Hotărârea Guvernului nr. 1.061/1995 și Hotărârea Guvernului nr. 1.162/2004, conform cărora diurna reprezintă o indemnizație acordată salariatului pentru acoperirea cheltuielilor de deplasare și masă, sens în care aceasta nu reprezintă venit realizat, aspect confirmat și de dispozițiile art. 76 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare.

Intimatul a solicitat, prin apărătorul ales, la termenul de judecată din 18 mai 2023, respingerea cererii de sesizare formulate de apelanta-contestatoare, ca neîntemeiată, arătând că la nivelul Curții de Apel București s-au pronunțat deja hotărâri pe acest aspect.

După comunicarea raportului întocmit de judecătoriiraportori, potrivit dispozițiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, apelanta-reclamantă a formulat un punct de vedere prin care a apreciat că sunt îndeplinite cumulativ condițiile de admisibilitate a sesizării, în conformitate cu dispozițiile art. 519 din Codul de procedură civilă, în sensul că problema de drept este determinantă pentru soluționarea cauzei, fiind necesară pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru evitarea riscului de a exista o practică judiciară contradictorie. VI. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Completul de judecată care a formulat sesizarea nu a exprimat un punct de vedere cu privire la dezlegarea chestiunii de drept în discuție. VII. Practica judiciară a instanțelor naționale în materie

Din răspunsurile transmise de instanțele naționale, la solicitarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, au rezultat aspectele ce se vor arăta în continuare cu privire la chestiunea de drept sesizată.

Într-o opinie s-a apreciat că diurnele și concediul de odihnă suplimentar trebuie incluse în calculul veniturilor realizate în ultimele 3 luni de activitate ca personal aeronautic civil navigant profesionist, în măsura în care în această perioadă angajatul a beneficiat de ele.

În argumentarea acestei opinii s-a arătat că, în interpretarea logică a normelor legale a căror lămurire se solicită, își găsește aplicabilitate regula "ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus". Or, de vreme ce legiuitorul nu a exclus aceste venituri și nici nu a definit ce reprezintă "veniturile realizate", nu există nicio justificare a excluderii din "veniturile realizate" a celor două elemente, rațiunea reglementării fiind aceea ca, în ipoteza pierderii definitive a capacității/aptitudinii medicale de zbor, personalul aeronautic civil navigant profesionist să obțină același nivel al veniturilor avute anterior, cât timp inaptitudinea nu este imputabilă persoanei respective.

Cu titlu de practică judiciară au fost identificate o singură sentință relevantă pronunțată de Tribunalul Prahova, precum și puncte de vedere teoretice exprimate de judecătorii din 5 tribunale.

Într-o a doua opinie s-a apreciat că nu se includ în media veniturilor realizate în ultimele 3 luni de activitate ca personal aeronautic civil navigant profesionist nici diurna și nici concediul de odihnă suplimentar, deoarece au caracter ocazional, nu prezintă caracter de continuitate și previzibilitate, având o destinație specială.

Cu titlu de practică judiciară a fost identificată o decizie pronunțată de Tribunalul Ilfov într-o cauză având ca obiect contestație la executare, iar puncte de vedere teoretice în sensul acestei opinii au fost exprimate de judecătorii de la 6 instanțe naționale.

Într-o a treia opinie s-a apreciat că în media veniturilor realizate în ultimele 3 luni de activitate ca personal aeronautic civil navigant profesionist este inclusă diurna, nu și concediul de odihnă suplimentar (opinie evidențiată printr-un punct de vedere teoretic exprimat de judecătorii de la un tribunal).

În argumentarea acestei opinii s-a apreciat că, atât timp cât personalul navigant a beneficiat de diurnă în ultimele 3 luni de activitate, este normal ca la stabilirea compensației acordate în temeiul art. 53 din Legea nr. 223/2007 să se regăsească și cuantumul acestei diurne, însă, în ceea ce privește concediul de odihnă suplimentar, având în vedere că acesta se acordă o singură dată pe an, iar scopul instituirii compensației acordate potrivit art. 53 din Legea nr. 223/2007 este acela de a asigura personalului navigant aceleași drepturi salariale ca cele încasate efectiv în fiecare lună, s-a considerat că nu intră în media veniturilor realizate în ultimele 3 luni.

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat că, la nivelul Secției judiciare - Serviciul judiciar civil, nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării. VIII. Jurisprudența Curții Constituționale și a Înaltei Curți de Casație și Justiție

Nu au fost identificate decizii ale Curții Constituționale sau hotărâri pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în mecanismele de unificare a practicii judiciare, ce pot prezenta relevanță cu privire la chestiunea de drept a cărei dezlegare se solicită. IX. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, întrucât nu sunt îndeplinite toate condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă. X. Înalta Curte de Casație și Justiție

Prealabil analizării în fond a problemei de drept supuse dezbaterii, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept este ținută să verifice dacă, în raport cu întrebarea formulată de titularul sesizării, sunt îndeplinite cumulativ condițiile de admisibilitate pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile în conformitate cu dispozițiile art. 519 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora "Dacă, în cursul judecății, un complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, este nouă și asupra acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va putea solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată."

Din cuprinsul prevederilor legale enunțate anterior, astfel cum acestea au fost interpretate într-o jurisprudență constantă a instanței supreme, rezultă că legiuitorul a instituit o serie de condiții de admisibilitate pentru declanșarea procedurii sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, condiții care se impun a fi întrunite în mod cumulativ, respectiv: a) existența unei cauze aflate în curs de judecată, în ultimă instanță; b) cauza care face obiectul judecății să se afle pe rolul unui complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului învestit să soluționeze cauza; c) existența unei chestiuni de drept reale, veritabile, susceptibile să dea naștere unor interpretări diferite, pentru care să fie necesară o rezolvare de principiu; d) soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată să depindă de chestiunea de drept a cărei lămurire se cere; e) chestiunea de drept a cărei lămurire se solicită să fie nouă; f) chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curți de Casație și Justiție și nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

Evaluând elementele sesizării pentru a stabili dacă se verifică îndeplinirea simultană a tuturor condițiilor care permit declanșarea mecanismului de unificare a practicii judiciare, se constată, în speță, că nu toate aceste condiții sunt întrunite.

Astfel, Tribunalul Ilfov - Secția civilă a fost învestit cu soluționarea apelului declarat de apelanta-reclamantă, în contradictoriu cu intimatul-pârât, într-un litigiu având ca obiect contestație la executare, iar, potrivit dispozițiilor art. 718 alin. (1) din Codul de procedură civilă, hotărârea pronunțată în această procedură poate fi atacată numai cu apel. Ca urmare, tribunalul judecă în ultimă instanță.

Totodată, problema de drept nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare și nici nu s-a statuat anterior asupra acesteia la nivelul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Nu este însă îndeplinită condiția potrivit căreia soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată trebuie să depindă de chestiunea de drept a cărei lămurire se cere.

Astfel cum s-a arătat într-o jurisprudență constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, între problema de drept a cărei lămurire se solicită și soluția dată de către instanța pe rolul căreia se află cauza în ultimul grad de jurisdicție trebuie să existe o relație de dependență, în sensul că decizia instanței supreme pronunțată în această procedură să fie de natură a produce un efect concret asupra conținutului hotărârii, cerința pertinenței fiind expresia utilității pe care rezolvarea de principiu a chestiunii de drept invocate trebuie să o aibă în cadrul soluționării litigiului.

Prezenta sesizare a fost formulată de Tribunalul Ilfov - Secția civilă, instanță învestită cu soluționarea apelului declarat de reclamantă împotriva sentinței Judecătoriei Buftea, de admitere în parte a unei contestații la executare, având ca obiect anularea unor acte de executare emise în temeiul unui titlu executoriu reprezentat de o hotărâre judecătorească.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, referitor la critica privind executarea unei sume care este superioară celei stabilite prin titlul executoriu, că acesta face trimitere la un raport de expertiză contabilă, iar conform acestui raport, pentru creditor a fost stabilită de către expert o compensație lunară până la pensionare pentru luna februarie 2021 în cuantum de 7.573 lei, astfel cum s-a reținut prin adresa de înființare a popririi. Însă, potrivit raportului de expertiză contabilă judiciară efectuat în cauză, compensația bănească datorată pe luna februarie 2021 este de 7.169 lei, rezultând astfel că executorul judecătoresc a executat o sumă suplimentară în cuantum de 404 lei, care nu era datorată de către debitoare.

Față de aceste constatări se observă faptul că prima instanță nu a făcut în mod direct și nemijlocit interpretarea și aplicarea chestiunilor de drept cu a căror lămurire a fost învestită instanța supremă. Altfel spus, Judecătoria Buftea nu a realizat o analiză a dispozițiilor legale care fac obiectul prezentei sesizări pentru a stabili dacă în media veniturilor realizate în ultimele 3 luni de activitate ca personal aeronautic civil navigant profesionist sunt incluse diurna și concediul de odihnă suplimentar.

Este adevărat că, prin motivele de apel, apelanta-reclamantă a susținut că diurna și concediul de odihnă suplimentar au fost nelegal incluse în calculul mediei veniturilor realizate de intimatul-pârât, însă, această chestiune de drept nu este esențială pentru soluționarea apelului formulat în cauză.

Astfel, în soluționarea apelului, tribunalul trebuie să analizeze, în raport cu prevederile art. 713 alin. (1) din Codul de procedură civilă, decizia definitivă a Curții de Apel București - Secția VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, prin care s-a respins apelul formulat împotriva sentinței Tribunalului Ilfov - Secția civilă, prin care s-a respins cererea de lămurire a dispozitivului titlului executoriu ce stă la baza executării silite contestate.

Din analiza paragrafelor finale ale considerentelor Deciziei nr. 5.325 din 28 octombrie 2021 a Curții de Apel București - Secția VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, pronunțată în Dosarul nr. 2.120/93/2020, în cuprinsul cărora s-a reținut, în esență, că dispozitivul titlului executoriu este clar, "în sensul admiterii a ceea ce s-a cerut, astfel cum a fost cerut", rezultă cu evidență lipsa de relevanță a problemei de drept care face obiectul sesizării de față pentru soluționarea cauzei care face obiectul învestirii instanței de trimitere - Tribunalul Ilfov.

Totodată, nu este îndeplinită nici condiția ca prin sesizare să fie dedusă spre interpretare o veritabilă chestiune de drept, susceptibilă să facă obiectul unei dezlegări de principiu, aptă să preîntâmpine jurisprudența neunitară.

În absența definirii în textul art. 519 din Codul de procedură civilă a noțiunii de "chestiune de drept", această cerință este supusă unei evaluări în concret, din partea instanței supreme, raportat la elementele care legitimează, în aprecierea instanței de trimitere, declanșarea mecanismului pronunțării hotărârii prealabile.

Așa cum s-a arătat și în doctrină, pentru a fi justificată intervenția instanței supreme în scopul preîntâmpinării unei jurisprudențe neunitare, este necesar ca respectiva chestiune de drept să releve aspecte dificile și controversate de interpretare, date de neclaritatea normei, de caracterul incomplet al acesteia, susceptibil de mai multe sensuri ori accepțiuni deopotrivă de justificate față de imprecizia redactării textului legal. Simpla existență a unei divergențe de opinii, în lipsa dificultății problemei de drept, nu justifică admisibilitatea sesizării pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile.

Jurisprudența dezvoltată de instanța supremă în legătură cu această cerință a statuat constant că în cererea de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție cu procedura pronunțării unei hotărâri prealabile trebuie să fie identificată o problemă de drept care necesită cu pregnanță a fi lămurită, care să prezinte o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenția instanței supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept și al înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securității raporturilor juridice deduse judecății (în acest sens, spre exemplu, deciziile Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 24 din 29 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 820 din 4 noiembrie 2015; nr. 16 din 23 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 779 din 5 octombrie 2016; nr. 6 din 30 ianuarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 144 din 24 februarie 2017; nr. 18 din 5 martie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 337 din 17 aprilie 2018; nr. 39 din 4 iunie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 806 din 20 septembrie 2018; nr. 6 din 20 ianuarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 176 din 3 martie 2020; nr. 40 din 7 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 912 din 23 septembrie 2021; nr. 63 din 17 octombrie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.156 din 29 noiembrie 2022; nr. 45 din 12 iunie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 701 din 31 iulie 2023).

Ca atare, chestiunea de drept supusă dezbaterii trebuie să fie una veritabilă, legată de posibilitatea de a interpreta diferit un text de lege fie din cauză că acesta este incomplet, fie pentru că nu este corelat cu alte dispoziții legale, fie pentru că se pune problema că nu ar mai fi în vigoare sau că și-ar putea extinde efectele după data abrogării lui (prin ultraactivitate), fie că ar intra în coliziune cu principii fundamentale ale dreptului.

Definitorie, așadar, pentru această procedură, este dezlegarea de principiu pe care o poate da instanța supremă în legătură cu sensul normei de drept, cu cea mai adecvată interpretare a textului legii, atunci când este susceptibil de mai multe înțelesuri, astfel încât ulterior, printr-o aplicare corespunzătoare din partea instanțelor, jurisprudența să capete coerență și unitate.

Caracterul complex sau, după caz, precar al reglementării, de natură a conduce, în final, la interpretări diferite, precum și dificultatea completului în a-și însuși o anumită interpretare trebuie să fie evidențiate în încheierea de sesizare, a cărei motivare se impune a fi aptă să releve reflecția asupra diferitelor variante de interpretare posibile, cu argumentele aferente, și de o manieră în care să se întrevadă explicit pragul de dificultate al întrebării și în ce măsură acesta depășește obligația ordinară a instanței de a interpreta și aplica legea în cadrul soluționării unui litigiu, întrucât simpla dilemă cu privire la sensul unei norme de drept nu poate constitui temei pentru declanșarea mecanismului hotărârii prealabile (în acest sens, spre exemplu, deciziile Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 88 din 4 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 114 din 6 februarie 2018; nr. 2 din 22 ianuarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 178 din 26 februarie 2018; nr. 32 din 30 martie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 553 din 26 iunie 2020; nr. 45 din 7 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 735 din 27 iulie 2021).

Drept urmare, este necesar ca punctul de vedere exprimat de instanța de trimitere să aibă o anumită complexitate, să fie conceput astfel încât să demonstreze o reală dificultate în a discerne care posibilă interpretare a normei de drept este cea mai adecvată.

În condițiile în care instanța de trimitere nu expune o interpretare clară și argumentată în privința chestiunii de drept în discuție, fără a fi prezentate și argumentate diferite interpretări posibile ale textului legal ori elemente care să conducă la concluzia că acesta ar avea un caracter complex ori precar - imperfect, lacunar ori contradictoriu, nu se poate aprecia că există o veritabilă problemă de drept care să justifice pronunțarea unei hotărâri prealabile.

Aceasta întrucât interpretarea și aplicarea legii, în circumstanțele specifice fiecărei cauze, sunt competențe care aparțin instanței de judecată învestite și reprezintă o obligație ridicată la rang de principiu fundamental, ce își găsește consacrarea în prevederile art. 5 alin. (2) din Codul de procedură civilă (în acest sens, spre exemplu, deciziile Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 6 din 20 ianuarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 176 din 3 martie 2020; nr. 52 din 20 iulie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 970 din 21 octombrie 2020; nr. 1 din 18 ianuarie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 306 din 26 martie 2021; nr. 24 din 9 mai 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 554 din 7 iunie 2022). Judecătorul cauzei este cel chemat să rezolve și posibile dificultăți de interpretare ori de corelare a unor norme juridice, fie ele neclare ori incomplete, folosind metodele de interpretare a legii, în acord cu principiile de drept, cu statuările doctrinare și cele jurisprudențiale în materie, atât timp cât interpretarea legii substanțiale și a celei de procedură reprezintă o etapă distinctă și absolut necesară în procesul de aplicare a dreptului la o situație de fapt concretă.

Se constată că, în motivarea prezentei încheieri de sesizare, instanța de trimitere nu expune dificultățile întâmpinate în a discerne care este varianta de interpretare juridică adecvată a problemei de drept semnalate și nici nu devoalează, în eșafodajul raționamentului juridic, vreun obstacol evident și serios, izvorât din precaritatea ori caracterul dual și complex al textelor de lege, stabilite ca fiind incidente raportului juridic litigios. De asemenea, încheierea nu cuprinde punctul de vedere al instanței asupra chestiunii de drept care face obiectul sesizării, deși dispozițiile art. 520 din Codul de procedură civilă stabilesc obligația formulării acestuia, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unei chestiuni de drept statuând în jurisprudența sa că o asemenea omisiune nu este permisă.

Din analiza conținutului încheierii de sesizare rezultă că aceasta cuprinde o analiză formală a îndeplinirii condițiilor de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, fără însă a se explica de ce chestiunea de drept este una veritabilă; instanța de fond se limitează exclusiv la a afirma că există "posibilitatea de a interpreta diferit un text de lege, fie din cauză că acest text este incomplet, fie pentru că nu este corelat cu alte dispoziții legale", dar nu demonstrează în niciun fel această afirmație.

În concluzie, se constată că nu sunt îndeplinite toate condițiile de admisibilitate a sesizării, prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, în înțelesul dat acestora conform jurisprudenței în materie a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 519, cu referire la art. 521 din Codul de procedură civilă,