ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Decizia nr. 316/2025

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept competent să judece sesizarea ce formează obiectul Dosarului nr. 621/1/2025 este legal constituit, conform art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă și art. 35 alin. (3) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 20/2023, cu modificările și completările ulterioare (Regulamentul).

Ședința este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La ședința de judecată participă doamna Ileana Peligrad, magistrat-asistent, desemnată în conformitate cu dispozițiile art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Ploiești - Secția I civilă privind lămurirea următoarei chestiuni de drept: " Dacă dispozițiile pct. 5 1 din anexa nr. II a Legii-cadru nr. 153/2017 privind majorarea salariului de bază cu 10% sunt aplicabile unui psiholog practicant având atestat de psiholog cu drept de liberă practică în specialitatea psihologie clinică, ce își desfășoară activitatea în cadrul unităților de asistență socială".

Magistratul-asistent arată că la dosar a fost depus raportul întocmit.

Președintele completului, doamna judecător Mariana Constantinescu, constatând că nu mai sunt alte completări, chestiuni de invocat sau întrebări de formulat din partea membrilor completului, a declarat dezbaterile închise, iar completul de judecată a rămas în pronunțare. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, a constatat următoarele: I. Titularul și obiectul sesizării

Curtea de Apel Ploiești - Secția I civilă a dispus, prin Încheierea din 5 februarie 2025, în Dosarul nr. 430/120/2024, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluționarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum și a proceselor privind prestații de asigurări sociale (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024), în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile.

Sesizarea a fost înregistrată la 18 martie 2025, cu nr. 621/1/2025. II. Normele legale incidente

Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, denumită în continuare Legea-cadru nr. 153/2017 Anexa nr. II, capitolul I, punctul 2 Notă (...) " 5 1 . Persoanele care ocupă funcția de psiholog în unitățile sanitare, unitățile de asistență medico-socială și unitățile de asistență socială și care dețin specializarea psihologie clinică beneficiază de majorarea salariului de bază cu 10%." III. Expunerea succintă a procesului

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Dâmbovița cu nr. 430/120/2024, reclamantul Sindicatul (...), în numele și pentru membrul de sindicat persoană fizică, în contradictoriu cu pârâta Direcția de Asistență Socială (...), a solicitat obligarea pârâtei la stabilirea unui salariu de bază majorat cu 10% în conformitate cu prevederile Legii-cadru nr. 153/2017 - anexa nr. II cap I pct. 2 pct. 5 1 de la notă și plata diferenței dintre salariul încasat și cel cuvenit după recalculare, sumă actualizată.

Prin Sentința civilă nr. 1.339 din 19 iunie 2024, Tribunalul Dâmbovița a admis cererea, a obligat pârâta la stabilirea, începând cu 8 februarie 2021, a unui salariu majorat cu 10%, conform pct. 5 1 din nota de la pct. 2 al cap. I din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 și la plata diferențelor salariale rezultate pentru perioada 8.02.2021-3.10.2022, actualizate.

În motivare, s-a reținut că prevederile pct. 5 1 din nota sus-menționată sunt aplicabile în cauză întrucât, pe de o parte, textul face trimitere în mod expres la unitățile de asistență socială, iar pe de altă parte, nota cuprinde o serie de asimilări ale nivelului de salarizare pentru mai multe categorii de personal care este încadrat și în alte unități decât cele la care se face trimitere la pct. 1.

Prin urmare, nu se poate reține apărarea pârâtei în sensul că pct. 2 din cap. I din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 este aplicabil exclusiv personalului de specialitate medico-sanitar și auxiliar sanitar din unitățile sanitare și unitățile de asistență medico-sanitare, pentru că, în această situație, menționarea în cuprinsul textului și a "unităților de asistență socială" ar fi lipsită de orice consecințe juridice, beneficiul acordat neputând fi aplicat niciodată psihologilor încadrați în direcțiile de asistență socială care dețin specializarea psihologie clinică.

Împotriva sentinței a declarat apel pârâta Direcția de Asistență Socială (...), susținând că gradul specificat de reclamantă, respectiv acela de "clinician", nu există în Legea-cadru nr. 153/2017 - anexa nr. II pct. 3.2 - Salarii de bază pentru personalul de specialitate din instituțiile și unitățile de asistență socială/centre cu sau fără personalitate juridică, nr. crt. 5, 6, 7 și 8, unde sunt specificate gradele funcției de psiholog, după cum urmează: stagiar, practicant, specialist, principal.

Referitor la acordarea majorării de 10% la salariul de bază, s-a arătat că nota de subsol se regăsește în cadrul Legii-cadru nr. 153/2017 anexa nr. II cap. I pct. 2 - Salarii de bază pentru personalul de specialitate medico-sanitar și auxiliar sanitar din unitățile sanitare și unități de asistență medico-socială, or reclamanta este încadrată conform anexei nr. II cap. I pct. 3 din Legea-cadru nr. 153/2017; pct. 3 nu conține nota de subsol cu privire la acordarea majorării de 10%, notele de subsol fiind specifice fiecărui punct de salarizare. Astfel, nota de subsol nu se regăsește la pct. 3 din cap. I din anexa nr. II la legea-cadru sus-menționată, motiv pentru care această majorare nu poate fi aplicată, iar specializarea de clinician nu este necesară în desfășurarea activității specifice centrului.

În cadrul soluționării apelului s-au dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție și suspendarea cauzei. IV. Motivele reținute de titularul sesizării care susțin admisibilitatea sesizării

Instanța de trimitere a apreciat că, în cauză, sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024.

Astfel, obiectul învestirii constă în solicitarea privind recalcularea drepturilor de natură salarială ale reclamantei, psiholog practicant având atestat de liberă practică în specialitatea psihologie clinică, la unități din cadrul Direcției de Asistență Socială (...), litigiul făcând așadar parte din categoria proceselor la care fac referire dispozițiile art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, anume procese privind stabilirea și/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice.

Prezenta cauză este în curs de judecată în calea de atac a apelului, în conformitate cu prevederile art. 96 pct. 2 din Codul de procedură civilă, la Curtea de Apel Ploiești, ce judecă în ultimă instanță.

Soluționarea apelului depinde de lămurirea modului de interpretare și aplicare a dispozițiilor pct. 5 1 din nota de la pct. 2 a cap. I din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017, raportat la calitatea reclamantei de psiholog practician în cadrul Direcției de Asistență Socială (...), ce deține atestat de psiholog cu drept de liberă practică în specialitatea psihologie clinică, conform atestatului eliberat de Colegiul Psihologilor din România.

Problema de drept nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, conform evidențelor Înaltei Curți de Casație și Justiție, astfel cum rezultă din datele publice afișate pe portalul acestei instanțe, iar asupra aspectelor ce fac obiectul sesizării instanța supremă nu a statuat, astfel cum rezultă din jurisprudența sa.

Se mai impune precizarea că, spre deosebire de art. 519 alin. (1) din Codul de procedură civilă, prevederile art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 nu mai stabilesc și condiția noutății, iar caracterul imperativ al normelor în discuție exclude orice eventuale aprecieri ale instanței de trimitere cu privire la dificultatea chestiunii de drept, astfel că nu se impune analiza îndeplinirii condițiilor privind acest aspect. V. Punctul de vedere al completului de judecată

Funcția și drepturile salariale au fost stabilite conform anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 - Familia ocupațională de funcții bugetare "Sănătate și asistență socială", cap. I pct. 3 "Instituții și unități de asistență socială/servicii sociale cu sau fără cazare".

Instanța de trimitere a apreciat că reclamanta trebuie să beneficieze de prevederile pct. 5 1 din nota cuprinsă în anexa nr. II cap. I pct. 2 din Legea-cadru nr. 153/2017, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 79/2018 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 91/2017 pentru modificarea și completarea Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, dispoziții care au intrat în vigoare la 1 aprilie 2018.

S-a apreciat, pe de o parte, că, deși nivelul de salarizare prevăzut pentru unități clinice se aplică și personalului de specialitate din direcțiile de sănătate publică, prevederile pct. 5 1 din nota mai sus menționată sunt aplicabile în cauză, întrucât textul face trimitere în mod expres la unitățile de asistență socială, iar nota cuprinde o serie de asimilări ale nivelului de salarizare pentru mai multe categorii de personal care este încadrat și în alte unități decât cele la care se face trimitere la pct. 1 din aceeași notă.

Pe de altă parte, textul de lege nu impune exercitarea funcției ca psiholog clinician, fiind suficient ca angajatul să dețină specializarea psihologie clinică. VI. Punctul de vedere al părților

Apelanta a susținut că este de acord cu sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Intimata a apreciat că se impune sesizarea instanței supreme, întrucât chestiunea de drept invocată în prezenta cauză este una nouă și astfel se va realiza un act de justiție echitabil și previzibil, evitându-se aplicări neunitare ale dispozițiilor legale în astfel de cauze. VII. Jurisprudența instanțelor naționale în materie

Față de conținutul întrebării adresate instanței supreme, nu a fost necesară consultarea instanțelor naționale cu privire la practica judiciară relevantă. VIII. Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție și a Curții Constituționale

Nu a fost identificată jurisprudență relevantă. IX. Raportul asupra chestiunii de drept

Prin raportul întocmit în cauză, conform art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă, s-a apreciat că sesizarea este inadmisibilă. X. Înalta Curte de Casație și Justiție Asupra admisibilității sesizării

Sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, în temeiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții de admisibilitate: - existența unei cauze în curs de judecată, în primă instanță sau în calea de atac, dintre cele prevăzute limitativ la art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024; - existența unei chestiuni de drept; - de lămurirea chestiunii de drept să depindă soluționarea pe fond a cauzei; - chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curți de Casație și Justiție și nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

Evaluarea elementelor sesizării relevă întrunirea doar în parte a acestor condiții de admisibilitate.

Astfel, prima condiție este îndeplinită, întrucât cauza în care s-a formulat sesizarea are ca obiect drepturi salariale. Cauza se află pe rolul Curții de Apel Ploiești - Secția I civilă, instanță care este învestită cu soluționarea apelului.

În ceea ce privește identificarea unei chestiuni de drept care ar putea face obiect al sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, aceasta nu poate fi desprinsă de cerința conturată în jurisprudența dezvoltată de instanța supremă în legătură cu această condiție, aceea de a se identifica o problemă de drept care necesită cu pregnanță a fi lămurită, care să prezinte o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenția instanței supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept.

Chestiunea de drept trebuie să fie una reală și veritabilă, iar o atare calificare există numai atunci când norma supusă analizei este îndoielnică, lacunară sau neclară, fiind susceptibilă să constituie izvorul unor interpretări divergente și, în consecință, al unei practici judiciare neunitare.

O interpretare contrară ar rezuma rolul instanțelor de drept comun la o simplă și mecanică activitate "de trimitere" și "de preluare", apoi, în hotărârile pronunțate, a dezlegărilor date în mecanismul hotărârii prealabile, în timp ce Înaltei Curți de Casație și Justiție i-ar atribui funcții similare instanței care judecă prin delegare.

În legătură cu acest aspect, se observă că art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 coincide în conținut cu art. 519 din Codul de procedură civilă, astfel încât nu instituie vreo derogare de la dreptul comun.

De altfel, chiar expunerea de motive din preambulul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024 evocă nevoia clarificării unor "chestiuni dificile de drept", ceea ce consolidează concluzia necesității existenței unei chestiuni de drept veritabile, a cărei lămurire justifică declanșarea mecanismului hotărârii prealabile.

Prin urmare, văzând și norma de trimitere la prevederile Codului de procedură civilă din cuprinsul art. 4 al ordonanței de urgență, se constată că, și în cazul mecanismului instituit în baza Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, este pe deplin operantă noțiunea autonomă de "chestiune de drept", a cărei semnificație a fost conturată în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție referitoare la procedura prevăzută de art. 519-521 din Codul de procedură civilă, după cum s-a arătat anterior.

Așadar, pentru a demonstra necesitatea intervenției mecanismului de unificare a practicii judiciare, în chestiunea care se susține că necesită interpretare, autorul sesizării trebuie să semnaleze complexitatea, dualitatea sau precaritatea textelor de lege, fie prin raportare la anumite tendințe jurisprudențiale, fie prin dezvoltarea unor puncte de vedere argumentate, pentru a da temei inițierii mecanismului de unificare jurisprudențială reprezentat de hotărârea prealabilă.

Prin raportare la aceste exigențe, decurgând din condiția privind ivirea unei chestiuni de drept, se constată că sesizarea formulată în cauză nu privește o reală chestiune de drept, generată de nevoia lămuririi sensului și înțelesului unei norme de drept imperfecte, lacunare sau neclare, aptă să devină sursă a unor interpretări divergente și, pe cale de consecință, a unei jurisprudențe neunitare, date fiind argumentele care urmează.

Astfel, așa cum rezultă din conținutul încheierii de sesizare, instanța de trimitere dă sintagmei "chestiune de drept", prevăzută de art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, înțelesul oricărei probleme de drept ce se ivește în litigiile ce se circumscriu acestui act normativ, independent de dificultatea de interpretare și de orice analiză din această perspectivă.

Subsecvent acestei evaluări greșite în legătură cu întrunirea cerințelor legale pentru sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, instanța de trimitere apreciază că se impune declanșarea mecanismului hotărârii prealabile în ceea ce privește interpretarea pct. 5 1 din nota de la pct. 2 al cap. I din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017, anume dacă prevederile sunt aplicabile unui psiholog practicant având atestat de psiholog cu drept de liberă practică în specialitatea psihologie clinică, ce își desfășoară activitatea în cadrul unităților de asistență socială.

Însă, așa cum s-a arătat, nu orice chestiune de drept subsumată cauzei acțiunii deduse judecății poate face obiectul unei sesizări formulate în temeiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, iar completul de judecată învestit cu soluționarea pricinii în calea de atac avea obligația, prevăzută în mod expres la art. 2 alin. (1) din ordonanța de urgență, de a verifica și constata dacă sunt întrunite toate condițiile de admisibilitate pentru sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, inclusiv stabilirea existenței unei chestiuni de drept veritabile, argumentând în ce constă dificultatea de interpretare, potențial generatoare de jurisprudență neunitară.

Din această perspectivă se observă că însăși instanța de trimitere subliniază că nu are dificultăți în interpretarea normei juridice ce constituie obiectul chestiunii de drept cu care a fost învestită instanța supremă, concluzionând că textul legal este clar, nesusceptibil de o interpretare divergentă. Se reține, totodată, că instanța de trimitere a ajuns la concluzia menționată ca urmare a analizării textului legal, neidentificând aspecte de natură să contureze caracterul lacunar, imperfect sau neclar al normei de drept.

Prin urmare, se constată că dispozițiile legale vizate de sesizare sunt clare și univoce și nu au aptitudinea de a genera vreo interpretare concurentă aceleia care se impune cu evidență.

Având în vedere că nu a fost identificată o chestiune de drept veritabilă, nu mai este necesară verificarea celorlalte condiții de admisibilitate.