ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Decizia nr. 51/2019

Curtea de Apel Bacău - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a dispus, prin Încheierea din 23 mai 2019, în Dosarul nr. 947/110/2018, aflat pe rolul acestei instanțe, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la chestiunea de drept anterior menționată.

Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 27 iunie 2019 cu nr. 1.787/1/2019, termenul de judecată fiind stabilit la data de 11 noiembrie 2019. II. Norma de drept intern ce formează obiectul sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la pronunțarea unei hotărâri prealabile

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare Art. 1. - "(...) (5 1 ) Prin excepție de la prevederile alin. (1) și (2), personalul din aparatul de lucru al Parlamentului și din celelalte instituții și autorități publice, salarizat la același nivel, precum și personalul din cadrul Consiliului Concurenței și al Curții de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituții, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, va fi salarizat la nivelul maxim dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții. (...)" 1 1 Art. 1 alin. (5 1 ) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 a fost abrogat prin art. 44 alin. (1) pct. 11 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, începând cu data de 1 iulie 2017.

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal- bugetare, cu modificările și completările ulterioare Art. 3 1 . - "(1) Prin excepție de la prevederile art. 1 alin. (1), începând cu luna august 2016, personalul plătit din fonduri publice care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază/indemnizațiilor de încadrare, aferent unui program normal al timpului de muncă, mai mic decât cel stabilit în plată la nivel maxim pentru fiecare funcție, grad/treaptă, gradație, vechime în funcție sau în specialitate, după caz, va fi salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare din cadrul instituției sau autorității publice respective, dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții. (...)" 2 2 Art. 3 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 a fost abrogat prin art. 44 alin. (1) pct. 20 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, începând cu data de 1 iulie 2017. III. Expunerea succintă a procesului

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la Tribunalul Bacău - Secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal cu nr. 947/110/2018 din 10 aprilie 2018, reclamanții A, B, C și D au solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală de Protecție Internă, următoarele: - stabilirea cuantumului salariului funcției de bază și al sporurilor, în perioada 9 aprilie 2015 și până la pensionare, la nivelul maxim existent în cadrul instituției pentru salariații care au avut aceeași/același funcție/grad/treaptă și gradație și care și-au desfășurat activitatea în aceleași condiții; - obligarea pârâtei la plata actualizată a drepturilor salariale restante reprezentând diferența dintre cuantumul salariului funcției de bază existent și cuantumul funcției de bază stabilit la nivel maxim, conform primului petit, aplicat începând cu data de 9 aprilie 2015 (data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015); - obligarea pârâtei la plata diferenței dintre cuantumul sporurilor primite și cuantumul sporurilor care ar fi trebuit să fie acordate, raportat la valoarea salariului funcției de bază stabilit conform primului petit, aplicat începând cu data de 9 aprilie 2015; - actualizarea sumelor stabilite conform primelor două capete de cerere cu indicele de inflație de la data plății efective; - cheltuieli de judecată.

Prin Sentința civilă nr. 956 din 22 noiembrie 2018, Tribunalul Bacău - Secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea, în sensul că a obligat pârâta la includerea în salariul funcției de bază al reclamanților a sumei compensatorii aferente sporului de merit începând cu data de 9 aprilie 2015 și până la data de 31 martie 2016, în ceea ce o privește pe reclamanta C, începând cu data de 9 aprilie 2015 și până la data de 31 mai 2016, în ceea ce îl privește pe reclamantul D, începând cu data de 9 aprilie 2015 și până la 16 decembrie 2016, în ceea ce îl privește pe reclamantul A, începând cu data de 9 aprilie 2015 și până la data de 20 decembrie 2016, în ceea ce îl privește pe reclamantul B, și la plata diferențelor salariale rezultate, actualizate cu rata inflației, și a dobânzii legale aferente și a respins cererea de acordare a cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei sentințe pârâta a declarat recurs principal, iar reclamanții recurs incident. În recursul principal s-a susținut, în esență, inaplicabilitatea în cazul polițiștilor a dispozițiilor art. 1 alin. (5 1 ) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 și ale art. 3 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015, argumentația fundamentându-se pe diferențele terminologice dintre noțiunile folosite de legiuitor pentru definirea drepturilor salariale de bază, precum și pe intervenția legiuitorului constând în introducerea, prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 20/2016, a art. 3 1 alin. (5), dispoziții în baza cărora dreptul pretins de reclamanți a fost recunoscut prin lege (iar apoi, administrativ) începând cu luna august 2016. În recursul incident s-a susținut că instanța de fond a omis să se pronunțe asupra caracterului maximal al sumelor care urmează să fie incluse în salariul de funcție și că a respins greșit cererea de acordare a cheltuielilor de judecată.

Prin Decizia civilă nr. 320 din 18 aprilie 2019, Curtea de Apel Bacău -- Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis ambele recursuri, a casat hotărârea recurată și a reținut cauza spre rejudecare. În considerentele deciziei instanței de recurs s-a reținut motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din Codul de procedură civilă, argumentându-se că prima instanță - admițând acțiunea și instituind obligația pârâtei de plată a diferențelor salariale rezultate din includerea în salariul funcției de bază a sumelor compensatorii aferente sporului de merit, iar nu a diferențelor salariale rezultate ca urmare a recunoașterii dreptului reclamanților de a fi salarizați la nivelul maxim existent în cadrul Direcției Generale de Protecție Internă - a soluționat cauza cu încălcarea dispozițiilor art. 9 alin. (2) coroborat cu art. 22 alin. (6) din Codul de procedură civilă, aducând părților, potrivit art. 175 din Codul de procedură civilă, o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin desființarea hotărârii recurate. În continuare, instanța de recurs a argumentat că este esențial a se stabili dacă pretențiile salariale ale reclamanților pot fi recunoscute în forma în care au fost solicitate prin cererea de chemare în judecată, cu lămurirea sferei destinatarilor prevederilor de excepție ale art. 1 alin. (5 1 ) coroborat cu art. 5 alin. (1 1 ) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014, introdus prin Legea nr. 71/2015 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice (Legea nr. 71/2015). S-a avut în vedere și împrejurarea că o parte dintre apărările și criticile pârâtei formulate prin cererea de recurs se fundamentează pe limitarea categoriilor de personal care pot beneficia de nivelul maxim al drepturilor salariale de bază, cu excluderea categoriei funcționarilor publici cu statut special, polițiștilor și cadrelor militare. Diferențierea susținută de recurenta-pârâtă este fundamentată pe noțiunile diferite folosite de legiuitor pentru definirea drepturilor salariale de bază ale diferitelor categorii de personal bugetar, precum și pe dispoziții intrate în vigoare ulterior, care reglementează înseși sumele compensatorii corespunzătoare soldei de merit/salariului de merit pentru personalul militar, polițiștii și funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare. Reținându-se că recursul incident este admisibil numai în limita criticilor din recursul principal, instanța de recurs a apreciat că, drept urmare a casării hotărârii atacate, examinarea criticilor de fond formulate de recurenta-pârâtă se impune a fi făcută cu prilejul rejudecării cauzei, în limitele stabilite de reclamanți prin cererea de chemare în judecată.

La termenul de judecată din 16 mai 2019, Curtea de Apel Bacău - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a pus în discuție, din oficiu, sesizarea instanței supreme cu pronunțarea unei hotărâri prin care să dea o rezolvare de principiu chestiunii de drept enunțate.

Prin Încheierea din 23 mai 2019 s-a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în procedura reglementată de art. 519 și următoarele din Codul de procedură civilă, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la chestiunea de drept anterior menționată și, în temeiul dispozițiilor art. 520 alin. (2) din Codul de procedură civilă, s-a dispus suspendarea judecății. IV. Motivele de admisibilitate reținute de titularul sesizării

Instanța de trimitere a constatat că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă.

În acest sens a arătat că de lămurirea modului de interpretare/aplicare a dispozițiilor art. 1 alin. (5 1 ) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014, astfel cum a fost interpretat de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept prin Decizia nr. 23/2016, precum și ale art. 3 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 depinde soluționarea pe fond a cauzei, întrucât acestea sunt dispozițiile aplicabile în perioada 9 aprilie 2015-20 decembrie 2016, perioadă pentru care reclamanții au solicitat stabilirea salariului funcției de bază și a sporurilor la nivelul maxim existent în cadrul autorității pârâte, precum și plata diferențelor rezultate. Astfel, în cauză, în opinia reclamanților, dispozițiile menționate privind nivelul maxim de salarizare se aplică, fără distincție, tuturor categoriilor de personal bugetar plătit din fonduri publice, inclusiv polițiștilor. Potrivit abordării pârâtei, aceste dispoziții nu sunt aplicabile polițiștilor, ci doar personalului civil, beneficiar al salariilor de bază, aplicarea soluției legislative din textele în discuție putându-se realiza doar în sfera situațiilor pentru care s-a creat excepția. Într-o interpretare teleologică a dispozițiilor în discuție, ținând seama de Decizia nr. 23/2016 și de Decizia nr. 21 din 21 noiembrie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1002 din 13 decembrie 2016 (Decizia nr. 21/2016), precum și de Decizia Curții Constituționale nr. 794 din 15 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.029 din 21 decembrie 2016 (Decizia Curții Constituționale nr. 794/2016), prima instanță - admițând acțiunea, însă referindu-se în dispozitivul sentinței la salariul de merit, motiv care a determinat casarea sentinței cu reținerea cauzei spre rejudecare - a considerat că diferențele terminologice de definire a drepturilor salariale de bază nu constituie un argument pentru neîndeplinirea obligației de uniformizare a salariilor. Aceste diferențe de interpretare duc la soluții diferite, adoptarea uneia sau alteia dintre interpretări depinzând de dezlegarea ce se cere a fi dată prin intermediul prezentei sesizări. În funcție de interpretarea acestor dispoziții se poate stabili dacă ele se aplică tuturor funcționarilor plătiți din fonduri publice, indiferent de familia ocupațională căreia îi aparțin și de modalitatea de definire a drepturilor salariale de bază, cu consecința considerării ca fondate a acțiunilor (întemeiate pe dispozițiile supuse analizei) prin care polițiștii, militarii și funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare solicită recunoașterea nivelului maxim de salarizare, indiferent de cauza care a determinat crearea diferențelor de salarizare. Dacă însă aceste dispoziții vor fi interpretate în sensul că doar o parte din funcționarii plătiți din fonduri publice - respectiv personalul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare (Legea- cadru nr. 284/2010), așa cum s-a stabilit prin Decizia nr. 23/2016, și personalul din cadrul autorităților și instituțiilor publice prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea-cadru nr. 284/2010, așa cum s-a stabilit prin Decizia nr. 54 din 3 iulie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 747 din 18 septembrie 2017 (Decizia nr. 54/2017) - ar beneficia de dispozițiile legale din cele două acte normative privind salarizarea pe anii 2015 și 2016, atunci acțiunile polițiștilor, personalului militar și funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare ar urma să fie considerate nefondate.

Curtea de apel a apreciat că problema de drept enunțată este nouă, deoarece s-a constatat că asupra acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat printr-o altă hotărâre, astfel cum rezultă din deciziile consultate pe site-ul instanței supreme.

Cu privire la sfera destinatarilor dispozițiilor de excepție ale art. 1 alin. (5 1 ) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014, Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat cu privire la: - aplicabilitatea acestor dispoziții personalului prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea-cadru nr. 284/2010; astfel, prin Decizia nr. 23/2016 s-a statuat că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (5 1 ) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014, sintagma "salarizat la același nivel" are în vedere personalul din cadrul aparatului de lucru al Parlamentului, personalul din cadrul Consiliului Concurenței, al Curții de Conturi, precum și din cadrul celorlalte autorități și instituții publice enumerate la art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea- cadru nr. 284/2010; - aplicabilitatea acestor dispoziții personalului prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea-cadru nr. 284/2010; astfel, prin Decizia nr. 54/2017 s-a statuat că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (5 1 ) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014, sintagma "salarizat la același nivel" are în vedere și personalul din cadrul autorităților și instituțiilor publice prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea-cadru nr. 284/2010.

Soluția egalizării indemnizațiilor la nivel maxim a fost analizată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept prin Decizia nr. 36 din 4 iunie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 606 din 16 iulie 2018 (Decizia nr. 36/2018), decizie prin care s-a statuat că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (5 1 ) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014, soluția egalizării indemnizațiilor la nivel maxim are în vedere și majorările, și indexările recunoscute prin hotărâri judecătorești unor magistrați sau membri ai personalului auxiliar, indiferent dacă ordonatorul de credite a emis sau nu ordine de salarizare corespunzătoare.

În privința Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2015, Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat, punctual, cu privire la chestiuni conexe celor care interesează în prezenta cauză. Astfel, cu privire la această ordonanță de urgență, în forma modificată prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2016 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, pentru modificarea și completarea unor acte normative și pentru aplicarea unitară a dispozițiilor legale, cu modificările ulterioare (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2016), Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept s-a pronunțat prin Decizia nr. 49 din 18 iunie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 838 din 2 octombrie 2018, stabilindu-se că, în interpretarea dispozițiilor art. 3 1 alin. (1), raportat la art. 3 1 alin. (1 3 ) din acest act normativ, stabilirea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare pentru personalul încadrat în direcțiile generale de asistență socială și protecția copilului se raportează la nivelul aceluiași ordonator de credite căruia îi sunt subordonate financiar, și nu la nivel național. Totodată, prin Decizia nr. 41 din 4 iunie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 819 din 25 septembrie 2018, s-a stabilit că, în interpretarea și aplicarea prevederilor art. 3 3 și art. 3 4 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 și ale art. 1 alin. (1), (2) și (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2016 privind unele măsuri pentru salarizarea personalului plătit din fonduri publice, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, aprobată prin Legea nr. 152/2017, începând cu 1 ianuarie 2017, cuantumul sporurilor și indemnizațiilor prevăzute pentru personalul din învățământ se determină prin raportare la salariul de bază acordat în luna decembrie 2016, fără a include majorarea prevăzută de art. 3 4 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015. Prin primele două decizii menționate, nr. 23/2016 și nr. 54/2017, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a interpretat art. 1 alin. (5 1 ) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014, în limitele învestirii, prin raportare la art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea- cadru nr. 284/2010, respectiv art. 2 alin. (1) lit. b) din aceeași lege.

În cauză, reclamanții nu se încadrează în niciuna dintre categoriile de personal enumerate la art. 2 alin. (1) lit. a) și b) din Legea-cadru nr. 284/2010, întrucât au avut, până la încetarea raporturilor de serviciu, calitatea de polițiști, funcționari publici cu statut special ai Departamentului de Informații și Protecție Internă, care a funcționat în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, conform art. 22 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 96/2012 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administrației publice centrale și pentru modificarea unor acte normative, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2013, cu modificările și completările ulterioare (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 96/2012), dobândind personalitate juridică și aflându-se tot în subordinea Ministerului Afacerilor Interne [art. 22 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 96/2012 a fost abrogat prin art. 28 lit. b) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 76/2016 privind înființarea, organizarea și funcționarea Direcției Generale de Protecție Internă a Ministerului Afacerilor Interne, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 194/2017 (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 76/2016)].

Astfel, art. 2 alin. (1) din Legea-cadru nr. 284/2010 enumeră, la lit. a)-d), categoriile de personal cărora li se aplică dispozițiile acestei legi, iar alin. (3) prevede că: "Intră în categoria personalului din sectorul bugetar personalul încadrat pe baza contractului individual de muncă, personalul care ocupă funcții de demnitate publică și personalul care ocupă funcții asimilate funcțiilor de demnitate publică, precum și personalul care beneficiază de statute speciale, inclusiv funcționarii publici și funcționarii publici cu statut special."

Având în vedere calitatea reclamanților de polițiști - funcționari publici cu statut special -, ale căror funcții sunt asimilate din punct de vedere al salarizării, potrivit art. 22 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 96/2012, cu funcțiile polițiștilor din unitățile aparatului central al Ministerului Afacerilor Interne, instanța de trimitere a apreciat că aceștia se înscriu în ipoteza reglementată de art. 2 alin. (3) teza finală din Legea- cadru nr. 284/2010, dispoziții în legătură cu care Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat prin deciziile nr. 23/2016 și nr. 54/2017.

Totodată, instanța de trimitere a apreciat că, deși la o analiză sumară a tezei afirmate de pârâtă, s-ar putea considera că problema de drept a fost implicit rezolvată prin cele două decizii, nr. 23/2016 și nr. 54/2017, totuși se impun anumite clarificări, având în vedere contextul legislativ modificat prin intrarea în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2015, de natură să impună reevaluarea dispozițiilor analizate.

Astfel, pe de o parte, cele două acte normative ale căror dispoziții se solicită a fi interpretate au efecte limitate în timp, obiectul lor de reglementare fiind reprezentat de salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, respectiv în anul 2016. În acest sens s-a pronunțat Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 23/2016, în care a reținut că: "Având în vedere că Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 a fost adoptată pentru reglementarea salarizării personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, rezultă că, din punct de vedere temporal, acest act normativ are o activitate limitată în timp - 1 ianuarie 2015 - 31 decembrie 2015, astfel că momentul inițial al aplicării acesteia a fost 1 ianuarie 2015."

Pe de altă parte, prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015, astfel cum a fost modificată și completată prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 20/2016 (într-un mod apropiat de felul în care Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 a fost modificată și completată prin Legea nr. 71/2015), distincția pe care legiuitorul a făcut-o, prin utilizarea unor termeni diferiți, pentru definirea drepturilor salariale de bază ale diferitelor categorii de personal este clar vizibilă, ca și efectele acestei distincții în cazul particular al salariului de merit, spor în considerarea căruia reclamanții au solicitat stabilirea nivelului maxim de salarizare. Astfel, prin art. 1 alin. (5 1 ) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014, introdus prin Legea nr. 71/2015, legiuitorul folosește noțiunea de "salariu de bază". Prin art. 3 alin. (1 1 ) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015, introdus prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 20/2016, legiuitorul reglementează o primă excepție de la alin. (1) al art. 1, referindu-se la "salariul de bază/indemnizația de încadrare"; aceiași termeni sunt folosiți și în alin. (2)-(4) ale art. 3 1 , pentru ca în alin. (5) al art. 3 1 legiuitorul să reglementeze, pentru personalul militar, polițiștii și funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, o altă excepție de la art. 1 alin. (1), care are ca obiect solda/salariul de merit, de această dată fiind utilizați termenii "soldele de funcție/salariile de funcție". Important de constatat este că, pe de o parte, termenul de "salariu de funcție" este specific polițiștilor, așa cum se prevede în art. 4 alin. (2) din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010, iar, pe de altă parte, potrivit art. 3 1 alin. (9) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015, drepturile prevăzute la alin. (5) nu se iau în calcul la actualizarea pensiilor militare (spre deosebire de recunoașterea, prin hotărâre judecătorească, a nivelului maxim, în considerarea salariului de merit).

Problema de drept nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, conform evidențelor Înaltei Curți de Casație și Justiție, astfel cum rezultă din verificarea site-ului www-scj.ro. V. Punctele de vedere ale părților cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Reclamanții au depus note scrise prin care au apreciat că nu se impune sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la terminologia folosită de legiuitor în cazul lor, având în vedere faptul că au avut exclusiv calitatea de funcționari publici cu statut special, iar conform "fluturașului de salariu" depus rezultă că acesta era intitulat chiar de antecesoarea pârâtei "salariul funcției de bază". De asemenea, reclamanții au invocat Decizia nr. 23/2016, în ceea ce privește interpretarea sintagmei "salarizat la același nivel".

Pârâta a apreciat ca fiind oportun și lămuritor demersul de a sesiza Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, având în vedere modalitatea de reglementare, prin prisma normelor de tehnică legislativă, precum și interpretarea diferită la nivelul instanțelor de judecată, în raport cu terminologia specifică din sistemul bugetar. În continuare, pârâta a precizat că își menține punctul de vedere cu privire la neaplicarea dispozițiilor legale în discuție pentru polițiști, militari și funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, reiterând susținerile formulate la judecata în primă instanță și în cererea de recurs.

După comunicarea raportului, pârâta Direcția Generală de Protecție Internă a depus, în termen legal, un punct de vedere asupra chestiunii de drept, prin care a susținut, în esență, că, potrivit prevederilor legale în vigoare, atât până la data de 31 decembrie 2009, cât și începând cu 1 ianuarie 2010, salarizarea personalului militar și a polițiștilor a fost realizată întotdeauna la nivelul maxim de salarizare pentru aceeași funcție, același grad, aceeași gradație, vechime în funcție sau în specialitate, dacă activitatea s-a desfășurat în aceleași condiții. O eventuală soluție de egalizare a valorii salariului de funcție/soldei de funcție și a sporurilor aferente reclamanților de la nivelul unităților subordonate cu salariul de funcție/solda de funcție la "cuantumul maxim din cadrul familiei ocupaționale", deci la cel mai ridicat eșalon ierarhic, respectiv la ordonatorul principal de credite, indiferent de condițiile de muncă specifice, de specialitatea avută, de atribuțiile diferite, de solicitările de efort etc., ar încălca sistemul de salarizare reglementat de lege pentru familia ocupațională "Apărare, ordine publică și securitate națională". VI. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Instanța de sesizare a arătat că dispozițiile art. 9 alin. (2) din Legea-cadru nr. 284/2010 prevăd elementele sistemului de salarizare, fiind enumerate următoarele: salariile de bază, soldele/salariile de funcție și indemnizațiile lunare de încadrare, sporurile, premiile, stimulentele și alte drepturi în bani și în natură; în partea finală a textului se menționează "corespunzătoare fiecărei categorii de personal din sectorul bugetar". Alin. (3) prevede stabilirea în cadrul legilor speciale de salarizare anuale a majorărilor salariilor de bază, soldelor/salariilor de funcție și indemnizațiilor lunare de încadrare.

În continuare, Legea-cadru nr. 284/2010 se referă la toate aceste elemente ale sistemului de salarizare ori de câte ori legiuitorul a înțeles să aibă în vedere toate categoriile de personal, iar nu la o anumită categorie; este vorba despre art. 10 alin. (1), art. 11 alin. (1), art. 13 alin. (1). Aceeași modalitate de concepere a textelor este preluată și în anexele la Legea-cadru nr. 284/2010. Astfel, în privința funcționarilor publici, a căror salarizare este reglementată în anexa nr. I - Familia ocupațională de funcții bugetare "Administrație", este utilizat termenul de "salariu de bază" - la cap. I lit. A - Salarizarea funcționarilor publici, d) - Funcții publice specifice de execuție, în notele 2 și 3, precum și în majoritatea reglementărilor de la cap. I lit. B - Reglementări specifice funcționarilor publici, în care sporurile se calculează în procente la salariul de bază, în anexa nr. VII - Familia ocupațională de funcții bugetare "Apărare, ordine publică și siguranță națională", cap. II - Reglementări specifice personalului din instituțiile publice de apărare, ordine publică și siguranță națională, secțiunea 1 - Soldele personalului militar și salariile polițiștilor și funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, legiuitorul folosește termenul de "salariu lunar", salariu care se compune din "salariul funcției de bază", indemnizații, compensații, sporuri, prime, premii și din alte drepturi salariale; potrivit art. 4 alin. (3), salariul funcției de bază este compus din salariul de funcție, salariul gradului profesional deținut, gradații și, după caz, salariul de comandă.

Legiuitorul din 2010 a utilizat termeni diferiți pentru a defini salariul lunar pentru diferitele categorii de personal bugetar, în cazul polițiștilor, ca funcționari publici cu statut special salarizați potrivit anexei nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010, termenul consacrat fiind acela de "salariul funcției de bază", termen care are drept corespondent "salariul de bază" folosit în cazul funcționarilor publici salarizați potrivit anexei nr. I. Termenul de "salariul funcției de bază" este menționat și în înscrisurile invocate de reclamanți în notele scrise depuse la termenul din 23 mai 2019 (înscrisuri denumite "fluturași de salariu"), iar nu termenul de "salariu de bază".

O astfel de modalitate de reglementare este în acord cu dispozițiile art. 36 alin. (3) și art. 37 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările și completările ulterioare. În cele două acte normative privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anii 2015 și 2016, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 și Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015, regula menținerii la același nivel cu cel din luna decembrie a anului precedent, consacrată prin art. 1 alin. (1) al fiecăruia dintre aceste acte normative, este edictată în aceeași manieră, legiuitorul referindu-se la cuantumul "salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice", iar nu doar la salariul de bază.

Însă, atunci când, prin Legea nr. 71/2015 și, respectiv, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 20/2016, legiuitorul a instituit excepții de la regula menținerii la același nivel cu cel din anul precedent, adoptând soluția legislativă a egalizării la nivel maxim, nu a mai folosit toți termenii menționați la art. 1 alin. (1), în sensul că: - la art. 1 alin. (5 1 ) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014, introdus prin Legea nr. 71/2015, s-a referit doar la cuantumul "salariilor de bază și al sporurilor"; - la art. 3 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015, introdus prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 20/2016, s-a referit la cuantumul "salariilor de bază/indemnizațiilor de încadrare".

În plus, atunci când a reglementat alte două excepții de la menținerea aceluiași nivel de salarizare, legiuitorul a folosit termenii specifici categoriei de personal la care se referă excepțiile, după cum urmează: - la art. 3 1 alin. (5)-(6) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015, aplicabile exclusiv personalului militar, polițiștilor și funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, referindu-se la sumele compensatorii corespunzătoare soldei de merit/salariului de merit care nu au fost cuprinse în "soldele de funcție/salariile de funcție", legiuitorul a folosit termenii specifici acestor categorii de personal, respectiv "soldele de funcție/salariile de funcție"; mai mult, efectele acordării prin lege a drepturilor prevăzute la alin. (5), (6) și (8) nu constituie, potrivit alin. (9) al art. 3 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015, majorări ale "soldelor de funcție/salariilor de funcție", în sensul prevederilor art. 60 alin. (1) din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, cu modificările și completările ulterioare, pe perioada aplicării prevederilor acestei ordonanțe de urgență, adică nu sunt luate în considerare la actualizarea pensiilor; - la art. 3 1 alin. (8) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015, aplicabil oricăreia dintre categoriile de personal bugetar, dat fiind că se referă la titlul științific de doctor, legiuitorul utilizează termenii de "salariul de bază, solda/salariul de funcție, indemnizația lunară de încadrare".

În context, este de reținut că, astfel cum a statuat Curtea Constituțională prin Decizia nr. 794/2016 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3 1 alin. (1 1 )-(1 4 ) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 (paragrafele 31-34), exigența salarizării la nivel maxim operează la nivelul aceleiași categorii profesionale, respectiv familii ocupaționale prevăzute în Legea-cadru nr. 284/2010.

Concluzionând, instanța de trimitere a constatat că legiuitorul a asigurat unitatea terminologică a legilor anuale de salarizare în acord cu termenii folosiți în Legea-cadru nr. 284/2010, utilizând aceiași termeni pentru a exprima aceeași noțiune, și anume drepturile salariale de bază specifice fiecărei categorii profesionale, respectiv familii ocupaționale prevăzute în Legea-cadru nr. 284/2010. O astfel de constatare este de natură a sprijini apărările pârâtului privind inaplicabilitatea dispozițiilor art. 1 alin. (5 1 ) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 și ale art. 3 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 categoriei profesionale a polițiștilor, ca funcționari publici cu statut special. VII. Jurisprudența instanțelor naționale în materie

Din relațiile comunicate de instanțele naționale, la solicitarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, a rezultat existența unei practici judiciare unitare la nivelul instanțelor de recurs, concretizată într-un număr semnificativ de hotărâri judecătorești definitive, prin care s-a apreciat că personalului militar, polițiștilor și funcționarilor publici cu statut special le este aplicabil nivelul maxim de salarizare prevăzut de art. 1 alin. (5 1 ) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 și de art. 3 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015. În susținerea acestui punct de vedere s-a făcut trimitere la argumentele evocate în considerentele Deciziei nr. 23/2016 și ale Deciziei Curții Constituționale nr. 794/2016. În esență, s-a arătat că personalul militar, polițiștii și funcționarii publici cu statut special fac parte din categoria personalului din autorități și instituții publice enumerate de art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea- cadru nr. 284/2010, motiv pentru care aceștia sunt vizați în mod direct de dispozițiile art. 1 alin. (5 1 ) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014. Astfel, voința legiuitorului de a elimina inechitățile ori diferențele salariale în cadrul aceleiași categorii de personal și, în consecință, de a evita discriminarea salarială existentă a fost clară, iar o interpretare contrară ar goli de conținut scopul și substanța normei.

A fost exprimată și o opinie teoretică în sens contrar de către Curtea de Apel Craiova și au fost comunicate hotărâri judecătorești de către tribunalele București, Sălaj, Galați și Bacău, în sensul inaplicabilității dispozițiilor art. 1 alin. (5 1 ) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 și ale art. 3 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 categoriei profesionale a polițiștilor, ca funcționari publici cu statut special, sau a personalului militar.

Cât privește cea de-a doua întrebare a instanței de trimitere, majoritar, s-au exprimat opinii teoretice în sensul interpretării extensive a noțiunii de "salariu de bază", însă nu au fost comunicate decât două hotărâri judecătorești definitive, pronunțate de Curtea de Apel Brașov - Secția contencios administrativ și fiscal și Curtea de Apel Cluj - Secția a III-a contencios administrativ și fiscal.

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat că la nivelul Secției judiciare - Serviciul judiciar civil nu se verifică, în prezent, practica judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării. VIII. Jurisprudența Curții Constituționale, a Înaltei Curți de Casație și Justiție și a Curții Europene a Drepturilor Omului

Jurisprudența constituțională în materie de egalizare salarială la nivel maxim este ilustrată de Decizia nr. 794 din 15 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1029 din 21 decembrie 2016, prin care s-a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3 1 alin. (1 2 ) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015. Instanța de contencios constituțional a reținut că: "18. Ținând cont de toate inechitățile constatate în sistemul de salarizare a personalului bugetar, prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 20/2016 (...), care modifică și completează Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015, ce stabilește salarizarea în anul 2016 a personalului plătit din fonduri publice, legiuitorul a dorit înlăturarea inechităților din sistemul de salarizare al personalului bugetar. Așa cum rezultă din nota de fundamentare și din preambulul acestui act normativ, rațiunea principală a adoptării sale a fost eliminarea «inechităților în materie de salarizare în raport cu nivelul studiilor și al activității profesionale prestate» și a «discrepanțelor rezultate din neaplicarea în integralitate a prevederilor Legii-cadru nr. 284/2010»". În cuprinsul paragrafului 34, Curtea Constituțională a constatat că, în vederea egalizării prevăzute de art. 3 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015, "nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare" urmează să se stabilească prin raportare la aceeași funcție, același grad, aceeași gradație, vechime în muncă și în specialitate, aceleași condiții de studii, din cadrul întregii categorii profesionale, respectiv familii ocupaționale, indiferent de instituția sau autoritatea publică.

Jurisprudența relevantă a instanței supreme în mecanismele procedurale de unificare a jurisprudenței este reflectată în următoarele decizii prin care s-au dat dezlegări de principiu unor probleme de drept referitoare la soluția legislativă a egalizării salarizării la nivel maxim și la destinatarii respectivelor norme juridice: - Decizia nr. 23 din 26 septembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 899 din 9 noiembrie 2016, prin care s-a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 28.884/3/2015, privind pronunțarea unei hotărâri prealabile și, în consecință, s-a stabilit că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (5 1 ) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014, sintagma "salarizat la același nivel" are în vedere personalul din cadrul aparatului de lucru al Parlamentului, personalul din cadrul Consiliului Concurenței, al Curții de Conturi, precum și din cadrul celorlalte autorități și instituții publice enumerate de art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea- cadru nr. 284/2010; nivelul de salarizare ce va fi avut în vedere în interpretarea și aplicarea aceleiași norme este cel determinat prin aplicarea prevederilor art. 1 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014, în cadrul aceleiași autorități sau instituții publice; - Decizia nr. 54 din 3 iulie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 747 din 18 septembrie 2017, prin care s-a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Timișoara - Secția contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 8.944/30/2015, privind pronunțarea unei hotărâri prealabile și, în consecință, s-a stabilit că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (5 1 ) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014, sintagma "salarizat la același nivel" are în vedere și personalul din cadrul autorităților și instituțiilor publice prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea-cadru nr. 284/2010; - Decizia nr. 36 din 4 iunie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 606 din 16 iulie 2018, prin care s-a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel București - Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în Dosarul nr. 5.630/3/2017, pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile și, în consecință, s-a stabilit că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (5 1 ) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014, soluția egalizării indemnizațiilor la nivel maxim are în vedere și majorările și indexările recunoscute prin hotărâri judecătorești unor magistrați sau membri ai personalului auxiliar, indiferent dacă ordonatorul de credite a emis sau nu ordine de salarizare corespunzătoare; - Decizia nr. 49 din 18 iunie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 838 din 2 octombrie 2018, prin care s-a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Craiova - Secția contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 2.034/63/2017, privind pronunțarea unei hotărâri prealabile și, în consecință, s-a stabilit că, în interpretarea dispozițiilor art. 3 1 alin. (1), raportat la art. 3 1 alin. (1 3 ) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015, în forma modificată prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2016, stabilirea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare pentru personalul încadrat în direcțiile generale de asistență socială și protecția copilului se raportează la nivelul aceluiași ordonator de credite căruia îi sunt subordonate financiar, și nu la nivel național.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în analiza art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, a apreciat că diferența de tratament devine discriminare atunci când se induc distincții între situații analoage sau comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă (Cauza Marckx contra Belgiei, Hotărârea din 13 iunie 1979). Aceeași Curte - în Cauza Driha contra României, Hotărârea din 21 februarie 2008 - a constatat existența discriminării între reclamant și alte persoane care aparțineau aceleiași categorii profesionale care se află în situații comparabile, neexistând justificare din partea instituției publice angajatoare să remunereze diferit angajații aflați în situații identice. IX. Raportul asupra chestiunii de drept

Prin raportul întocmit conform art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă, judecătorii-raportori au constatat că în privința primei întrebări nu sunt în