Decizia nr. 405 din 17 noiembrie 2025

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. 925/1/2025, este legal constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă domnul Cristian Balacciu, magistrat-asistent în cadrul Secţiilor Unite, desemnat în temeiul art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Constanţa – Secţia de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 410/88/2019*.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, care a fost comunicat părţilor, fiind formulat un punct de vedere la raport de către recurentul-intervenient.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării

Curtea de Apel Constanţa – Secţia de contencios administrativ şi fiscal a dispus, prin încheierea din 30 ianuarie 2025, în Dosarul nr. 410/88/2019*, în temeiul art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluţionarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a proceselor privind prestaţii de asigurări sociale (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024), sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: Dacă în aplicarea art. 1 alin. (5 1 ) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, art. 31 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, cu modificările şi completările ulterioare, şi art. 6 lit. b) şi c) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, funcţionarul public cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare poate fi salarizat la nivel maxim prin raportare la coeficientul maxim de ierarhizare al unei funcţii deţinute de către un funcţionar public definitiv, pentru perioada 1 aprilie 2018-31 decembrie 2018. II. Dispoziţiile legale supuse interpretării

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014) Art. 1. – (…) „(5 1 ) Prin excepţie de la prevederile alin. (1) şi (2), personalul din aparatul de lucru al Parlamentului şi din celelalte instituţii şi autorităţi publice, salarizat la acelaşi nivel, precum şi personalul din cadrul Consiliului Concurenţei şi al Curţii de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituţii, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, va fi salarizat la nivelul maxim dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.” (…)

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015) Art. 3 1 . – „(1) Prin excepţie de la prevederile art. 1 alin. (1), începând cu luna august 2016, personalul plătit din fonduri publice care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază/indemnizaţiilor de încadrare, aferent unui program normal al timpului de muncă, mai mic decât cel stabilit în plată la nivel maxim pentru fiecare funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, după caz, va fi salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul instituţiei sau autorităţii publice respective, dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.” (…)

Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare (Legea-cadru nr. 153/2017) Art. 6. – ” Sistemul de salarizare reglementat prin prezenta lege are la bază următoarele principii: (…) b) principiul nediscriminării, în sensul eliminării oricăror forme de discriminare şi instituirii unui tratament egal cu privire la personalul din sectorul bugetar care prestează aceeaşi activitate şi are aceeaşi vechime în muncă şi în funcţie; c) principiul egalităţii, prin asigurarea de salarii de bază egale pentru muncă cu valoare egală;” (…) III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Tulcea – Secţia civilă, de contencios administrativ şi fiscal cu nr. 410/88/2019, reclamantul a solicitat obligarea pârâtului Penitenciarul Tulcea la recalcularea salariului la nivelul maxim stabilit în cadrul acestui penitenciar pentru aceeaşi funcţie, grad, treaptă şi gradaţie pentru activitatea desfăşurată în aceleaşi condiţii, conform art. 1 alin. (5 1 ) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 şi art. 3 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, începând cu 9 aprilie 2015 şi până la aplicarea integrală a prevederilor Legii-cadru nr. 153/2017, precum şi la plata diferenţelor salariale cuvenite, actualizate cu rata inflaţiei şi a dobânzii legale penalizatoare.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Tulcea – Secţia civilă, de contencios administrativ şi fiscal cu nr. 967/88/2019, Sindicatul Naţional al Lucrătorilor din Penitenciare – Filiala Tulcea, în numele şi pentru membrii de sindicat, a solicitat obligarea pârâtului Penitenciarul Tulcea: a) la plata unor despăgubiri rezultând din recalcularea pentru reclamanţi a salariului la nivel maxim pentru aceeaşi funcţie/grad/treaptă/gradaţie, vechime în funcţie şi pentru activitatea desfăşurată în aceleaşi condiţii în cadrul Penitenciarului Tulcea şi în sistemul administraţiei penitenciare, pentru perioada cuprinsă între 9 aprilie 2015-31 decembrie 2018, inclusiv prin acordarea pentru reclamanţii ofiţeri a sporului de fidelitate de 20%, a sporului de confidenţialitate de 25%, a sporului de mobilitate de 25%, iar pentru reclamanţii agenţi a sporului de fidelitate de 20%, a sporului de confidenţialitate de 15% şi a sporului pentru studii superioare de 25%; b) la includerea în salariu a drepturilor salariale recunoscute prin hotărâri judecătoreşti definitive; c) la plata despăgubirilor rezultate din recalcularea celorlalte sporuri şi drepturi salariale care au ca bază de calcul salariul recalculat pentru perioada cuprinsă între 9 aprilie 2015-31 decembrie 2018; d) la plata unor despăgubiri egale cu valoarea dobânzii legale penalizatoare aferente sumelor solicitate, precum şi la actualizarea acestora cu rata inflaţiei.

În cauza înregistrată cu nr. 967/88/2019 au fost formulate mai multe cereri de intervenţie principală, inclusiv de către intervenientul I.V., prin care au fost solicitate drepturile salariale pretinse prin cererea de chemare în judecată.

Prin Încheierea nr. 13 din 9 ianuarie 2020, Tribunalul Tulcea – Secţia civilă, de contencios administrativ şi fiscal a dispus conexarea Dosarului nr. 967/88/2019 la Dosarul nr. 410/88/2019, iar prin încheierea din 16 ianuarie 2020 au fost admise în principiu cererile de intervenţie principală.

Prin Sentinţa civilă nr. 1.397 din 30 septembrie 2021, Tribunalul Tulcea – Secţia civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins, ca prescrise, pretenţiile aferente perioadelor cuprinse între 9 aprilie 2015-1 octombrie 2016; a admis în parte cererile de chemare în judecată şi de intervenţie, obligând pârâtul la plata despăgubirilor constând în diferenţele dintre sumele primite cu titlu de drepturi salariale aferente perioadei 20 iulie 2016-31 decembrie 2018 şi nivelul maxim al drepturilor salariale corespunzătoare acestui interval stabilit în cadrul unităţilor aflate în subordinea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, pentru aceeaşi funcţie, grad/treaptă/gradaţie, vechime în muncă şi în specialitate, aceleaşi condiţii de studii şi de muncă, precum şi la actualizarea acestor sume cu indicele de inflaţie şi dobânda legală penalizatoare.

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs atât reclamantul, cât şi intervenientul I.V, precum şi pârâtul.

Prin Decizia civilă nr. 580 din 22 aprilie 2022, Curtea de Apel Constanţa – Secţia de contencios administrativ si fiscal a admis recursurile, a casat în parte sentinţa recurată şi a trimis cauza spre o nouă judecată primei instanţe.

Prin Sentinţa civilă nr. 144 din 13 februarie 2024, pronunţată în Dosarul nr. 410/88/2019*, Tribunalul Tulcea – Secţia civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis în parte cererea intervenientului I.V. şi a obligat pârâtul la recalcularea indemnizaţiilor de concediu de odihnă aferente perioadei aprilie 2017-decembrie 2018, prin includerea sporurilor pentru condiţii de muncă grele şi vătămătoare şi a diferenţelor salariale dintre indemnizaţia de concediu plătită şi cea cuvenită ca urmare a recalculării, actualizate cu rata inflaţiei şi dobânda legală penalizatoare; a respins celelalte pretenţii ale intervenientului, ca neîntemeiate.

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs atât pârâtul, cât şi intervenientul I.V.

În motivarea recursului, intervenientul a susţinut că în perioada cuprinsă între 1 aprilie 2017-31 martie 2018 a fost încadrat ca funcţionar public cu statut special debutant, iar începând cu 1 aprilie 2018 a fost încadrat ca funcţionar public cu statut special definitiv, astfel cum rezultă din datele comunicate de pârât, fiind astfel îndeplinită condiţia ocupării unei funcţii similare începând cu data definitivării sale în funcţie. IV. Motivele reţinute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea procedurii

Instanţa de trimitere a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 1 alin. (1) şi art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024.

În acest sens a arătat că sesizarea a fost formulată într-un proces aflat în recurs pe rolul Curţii de Apel Constanţa şi care vizează fondurile publice.

De lămurirea modului de interpretare a dispoziţiilor art. 1 alin. (5 1 ) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, ale art. 3 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 şi ale art. 6 lit. b) şi c) din Legea-cadru nr. 153/2017 depinde soluţionarea pe fond a cauzei faţă de considerentele sentinţei primei instanţe şi de criticile formulate de intervenientul I.V. prin cererea de recurs.

A mai arătat că instanţa supremă nu a statuat asupra chestiunii de drept referitoare la posibilitatea egalizării salariului funcţionarului public cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare în raport cu coeficientul de ierarhizare maxim aferent unei funcţii deţinute de un alt funcţionar public. V. Punctele de vedere ale părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Pârâtul nu a formulat un punct de vedere cu privire la dezlegarea chestiunii de drept, iar recurentul-intervenient a arătat că nu se impune sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, având în vedere că aceeaşi chestiune de drept a fost dezlegată anterior prin Decizia nr. 51 din 11 noiembrie 2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 64 din 30 ianuarie 2020. VI. Punctul de vedere al completului care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Instanţa de trimitere a apreciat că stabilirea nivelului maxim de salarizare presupune raportarea la coeficientul maxim de ierarhizare al funcţiei publice din sistemul administraţiei penitenciare, acesta constituind un element de diferenţiere salarială. După evocarea Deciziei nr. 51 din 11 noiembrie 2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, titularul sesizării a considerat că nu a fost dezlegată anterior chestiunea referitoare la posibilitatea egalizării salariului funcţionarului public cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare în raport cu coeficientul de ierarhizare maxim al unei funcţii deţinute de un funcţionar public, pentru perioada în discuţie. VII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale

Faţă de conţinutul întrebării adresate instanţei supreme s-a apreciat că nu este necesară consultarea instanţelor pentru comunicarea practicii judiciare relevante. VIII. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale

Nu au fost identificate decizii relevante pronunţate în exercitarea controlului de constituţionalitate a dispoziţiilor legale supuse interpretării. IX. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Prin Decizia nr. 23 din 26 septembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 899 din 9 noiembrie 2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a stabilit, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (5 1 ) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, că sintagma „salarizat la acelaşi nivel” are în vedere personalul din cadrul aparatului de lucru al Parlamentului, personalul din cadrul Consiliului Concurenţei, al Curţii de Conturi, precum şi din cadrul celorlalte autorităţi şi instituţii publice enumerate de art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea-cadru nr. 284/2010; nivelul de salarizare ce va fi avut în vedere în interpretarea şi aplicarea aceleiaşi norme este cel determinat prin aplicarea prevederilor art. 1 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, în cadrul aceleiaşi autorităţi sau instituţii publice.

Prin Decizia nr. 51 din 11 noiembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 64 din 30 ianuarie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a stabilit că termenul de „salariu de bază” prevăzut de art. 1 alin. (5 1 ) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 şi de art. 3 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 se interpretează extensiv, în sensul că se referă şi la „salariul funcţiei de bază” al poliţiştilor. X. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, întrucât nu sunt îndeplinite toate condiţiile de admisibilitate prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024. XI. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Temeiul sesizării este reprezentat de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, act normativ care cuprinde norme speciale de reglementare a procedurii hotărârii prealabile, în scopul asigurării unei practici judiciare unitare în materia litigiilor de muncă ale personalului plătit din fonduri publice, precum şi în materia asigurărilor sociale, parţial derogatorii de la procedura de drept comun reglementată de dispoziţiile art. 519-521 din Codul de procedură civilă.

Potrivit art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, „prezenta ordonanţă de urgenţă se aplică în procesele privind stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/şi cele privind raporturile de muncă şi de serviciu ale acestui personal”, iar, conform alin. (3) al aceluiaşi articol, „prezenta ordonanţă de urgenţă se aplică indiferent de natura şi obiectul proceselor prevăzute la alin. (1) şi (2), de calitatea părţilor ori de instanţa competentă să le soluţioneze”.

Conform art. 2 alin. (1) din acelaşi act normativ, „dacă în cursul judecăţii proceselor prevăzute la art. 1, completul de judecată învestit cu soluţionarea cauzei în primă instanţă sau în calea de atac, verificând şi constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată”.

Astfel, în procesele de tipul celor enumerate la art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, legiuitorul delegat a instituit următoarele condiţii de admisibilitate pentru sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile: a) existenţa unei cauze aflate în curs de judecată, circumscrisă domeniului de aplicare al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024; b) completul de judecată să fie învestit cu soluţionarea cauzei în primă instanţă sau în calea de atac; c) existenţa unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei; d) chestiunea de drept invocată să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare şi nici al unei statuări anterioare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Verificând îndeplinirea acestor condiţii, se constată că procesul în care a fost formulată sesizarea vizează, printre altele, pretenţiile intervenientului I.V. de obligare a pârâtului Penitenciarului Tulcea la acordarea salariului maxim aflat în plată prin raportare la coeficientul maxim de ierarhizare prevăzut în statul de organizare pentru funcţia de ofiţer pentru perioada cuprinsă între 1 aprilie 2017-31 decembrie 2018.

Astfel, obiectul dedus judecăţii priveşte plata drepturilor salariale ale personalului plătit din fonduri publice, în sensul art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024.

Cauza în care a fost formulată sesizarea se află în curs de soluţionare pe rolul Curţii de Apel Constanţa – Secţia de contencios administrativ şi fiscal, care judecă în ultimă instanţă.

În ceea ce priveşte condiţia existenţei unei chestiuni de drept, în lipsa unei definiţii legale a noţiunii, în jurisprudenţa Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept formată în aplicarea art. 519 din Codul de procedură civilă, s-a statuat în mod constant că, pentru a se putea discuta de existenţa unei chestiuni de drept, este necesar ca problema de drept antamată „să necesite cu pregnanţă a fi lămurită, să prezinte o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenţia instanţei supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept şi al înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securităţii raporturilor juridice deduse judecăţii” (Decizia nr. 10 din 4 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 23 mai 2016, şi Decizia nr. 70 din 23 octombrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1112 din 11 decembrie 2023).

Noul act normativ reprezentat de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 a preluat sintagma utilizată în cuprinsul art. 519 din Codul de procedură civilă referitoare la existenţa chestiunii de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, aceasta regăsindu-se în cuprinsul art. 2 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă menţionată.

De altfel, în preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 s-a ţinut seama de „faptul că măsurile legislative propuse pot influenţa pozitiv activitatea instanţelor judecătoreşti, în condiţiile în care, încă dintr-o etapă incipientă, s-ar asigura clarificarea unor chestiuni dificile de drept”.

În consecinţă, jurisprudenţa consolidată în legătură cu această condiţie de admisibilitate rămâne de actualitate şi sub imperiul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, prin care s-a urmărit asigurarea unei practici judiciare unitare, care să elimine diferenţierile în materia stabilirii/plăţii drepturilor salariale ale personalului plătit din fonduri publice (Decizia nr. 71 din 11 noiembrie 2024 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1330 din 31 decembrie 2024).

În aceste condiţii, se cuvine subliniat că pentru a se reţine îndeplinirea cerinţei privind existenţa unei veritabile chestiuni de drept este necesar a se verifica premisele acesteia.

Pe de o parte, trebuie identificată existenţa unei chestiuni de drept apte a primi o dezlegare de principiu, deoarece nelămuririle care vizează aplicarea legii sau care reprezintă aspecte de fapt nu pot primi o dezlegare de principiu în cadrul acestui mecanism.

Pe de altă parte, chestiunea de drept pusă în discuţie trebuie să fie una veritabilă, serioasă, susceptibilă să dea naştere unor interpretări diferite şi, prin urmare, să prezinte un anumit nivel de dificultate.

Aşadar, nu orice chestiune de drept poate fi supusă interpretării prin acest mecanism de unificare jurisprudenţială, ci numai aceea care ridică problema precarităţii textelor de lege şi a caracterului lor dual şi complex.

În caz contrar, rolul instanţei supreme ar deveni unul de soluţionare directă a cauzei aflate pe rol şi ar neutraliza rolul constituţional al instanţei legal învestite, acela de a judeca în mod direct şi efectiv procesul.

De asemenea, se cuvine subliniat că hotărârea prealabilă trebuie să fie de natură a produce un efect concret asupra soluţiei ce urmează a fi pronunţată de către instanţa de trimitere, cerinţa pertinenţei fiind expresia utilităţii pe care rezolvarea de principiu a chestiunii de drept invocate trebuie să o aibă în cadrul soluţionării litigiului, ceea ce presupune ca problema de drept ce formează obiectul sesizării să fie direct incidentă pentru soluţionarea cauzei.

Verificând îndeplinirea acestor cerinţe, se constată că instanţa de trimitere solicită a se stabili dacă, în aplicarea art. 1 alin. (51) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, art. 31 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 şi art. 6 lit. b) şi c) din Legea-cadru nr. 153/2017, funcţionarul public cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare poate fi salarizat la nivel maxim prin raportare la coeficientul maxim de ierarhizare al unei funcţii deţinute de către un funcţionar public definitiv, pentru perioada 1 aprilie 2018-31 decembrie 2018.

Chestiunea antamată prin întrebarea adresată instanţei supreme nu se circumscrie însă exigenţelor care să permită declanşarea mecanismului hotărârii prealabile.

Astfel, o primă neregularitate vizează chiar încheierea de sesizare care nu respectă cerinţele formale impuse de art. 520 alin. (1) din Codul de procedură civilă. Acest text de lege stabileşte că încheierea de sesizare va cuprinde motivele care susţin admisibilitatea sesizării, punctul de vedere al completului de judecată şi al părţilor. Astfel, instanţa de trimitere este ţinută să stabilească dacă există o problemă de interpretare a textului legal, care implică riscul unor soluţii divergente în practica judiciară, iar Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 nu conţine prevederi derogatorii de la această dispoziţie. Această exigenţă legală, subsumată condiţiei privind ivirea unei chestiuni de drept, a fost în mod constant subliniată în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, considerându-se că încheierea de sesizare trebuie să releve reflecţia judecătorilor din completul învestit cu soluţionarea cauzei asupra diferitelor variante de interpretare posibile şi asupra argumentelor de natură să le susţină, pentru a da temei iniţierii mecanismului de unificare jurisprudenţială reprezentat de hotărârea prealabilă.

Or, instanţa de trimitere nu a prezentat diferitele variante de interpretare posibile şi nici argumentele de natură să le susţină pentru a demonstra existenţa unui grad ridicat de dificultate al chestiunii de drept ce formează obiectul sesizării.

În egală măsură, se constată că titularul sesizării nu lămureşte toate elementele esenţiale ale litigiului pentru a permite instanţei supreme evaluarea atât a caracterului veritabil al chestiunii de drept, cât şi a raportului de dependenţă dintre lămurirea chestiunii de drept invocate şi soluţionarea pe fond a cauzei.

Astfel, se constată că, în al doilea ciclu procesual, prima instanţă a reţinut că intervenientul I.V. a solicitat acordarea salariului maxim în plată prin raportare la coeficientul maxim de ierarhizare prevăzut în statul de organizare pentru funcţia de ofiţer aferentă perioadei cuprinse între 1 aprilie 2017-31 decembrie 2018, acesta fiind numit în funcţia de poliţist de penitenciare debutant la data de 1 aprilie 2017. A mai reţinut că acesta nu pretinde aplicarea coeficientului de ierarhizare în raport cu alt funcţionar public cu statut special debutant, ci pe cel corespunzător unei funcţii deţinute de către un funcţionar public definitiv, situaţie în raport cu care condiţia ocupării unei funcţii similare, astfel cum este definită de art. 7 lit. g) din Legea-cadru nr. 153/2017, nu este îndeplinită.

În motivarea recursului, intervenientul susţine că în perioada cuprinsă între 1 aprilie 2017-31 martie 2018 a fost încadrat ca funcţionar public cu statut special debutant, iar începând cu 1 aprilie 2018, a fost încadrat ca funcţionar public cu statut special definitiv, după cum rezultă din datele comunicate de pârât, fiind astfel îndeplinită condiţia ocupării unei funcţii similare începând cu data definitivării sale în funcţie, acest capăt de cerere fiind în mod greşit respins.

În acest context, instanţa de trimitere întreabă dacă funcţionarul public cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare poate fi salarizat la nivel maxim prin raportare la coeficientul maxim de ierarhizare al unei funcţii deţinute de către un funcţionar public definitiv, pentru perioada 1 aprilie 2018-31 decembrie 2018.

Or, aspectul referitor la încadrarea intervenientului pe postul de funcţionar public cu statut special definitiv începând cu 1 aprilie 2018 este disputat în recurs.

Doar în măsura în care s-ar fi lămurit, în prealabil, că intervenientul a fost încadrat ca funcţionar public cu statut special definitiv în perioada 1 aprilie 2018-31 decembrie 2018 pentru care solicită salarizarea la nivel maxim prin raportare la coeficientul maxim de ierarhizare aferent acestei funcţii ar fi utilă instanţei de trimitere o eventuală dezlegare de principiu.

Or, nefiind clarificat acest aspect, rezultă că întrebarea adresată instanţei supreme vizează o chestiune care, la acest moment procesual, este una ipotetică, întrucât nu există certitudinea că rezolvarea sa ar fi utilă instanţei de trimitere.

Totodată, se constată că instanţa de trimitere solicită interpretarea unor dispoziţii cu privire la care, prin decizia de casare din primul ciclu procesual, s-a reţinut că a fost pronunţată Decizia nr. 23 din 26 septembrie 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, fiind evocate inclusiv considerentele finale din această decizie care prezintă relevanţă în cauză.

Instanţa de casare a stabilit ca, în rejudecare, acest element de comparaţie să fie avut în vedere pentru egalizarea salarială la nivelul maxim aferent aceleiaşi funcţii/grad/treaptă şi gradaţie din cadrul Penitenciarului Tulcea, iar în situaţia în care elementul de comparaţie nu se regăseşte în cadrul acestei unităţi de penitenciar să fie indicată unitatea de penitenciar similară.

Având în vedere că, în caz de casare, hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru instanţa care judecă fondul în virtutea art. 501 alin. (1) din Codul de procedură civilă, rezultă că instanţa de trimitere este ţinută să respecte dezlegările date de instanţa de casare în primul ciclu procesual.

Pentru aceste motive, constatând că nu sunt îndeplinite toate condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, în temeiul art. 521 din acelaşi act normativ,