ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Decizia nr. 405/2025

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluționarea Dosarului nr. 925/1/2025, este legal constituit conform dispozițiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă și ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 20/2023, cu modificările și completările ulterioare (Regulamentul).

Ședința este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La ședința de judecată participă domnul Cristian Balacciu, magistrat-asistent în cadrul Secțiilor Unite, desemnat în temeiul art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Constanța - Secția de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 410/88/2019*.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, care a fost comunicat părților, fiind formulat un punct de vedere la raport de către recurentul-intervenient.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunțare asupra sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul și obiectul sesizării

Curtea de Apel Constanța - Secția de contencios administrativ și fiscal a dispus, prin încheierea din 30 ianuarie 2025, în Dosarul nr. 410/88/2019*, în temeiul art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluționarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum și a proceselor privind prestații de asigurări sociale (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024), sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: Dacă în aplicarea art. 1 alin. (5 1 ) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, art. 31 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, cu modificările și completările ulterioare, și art. 6 lit. b) și c) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, funcționarul public cu statut special din sistemul administrației penitenciare poate fi salarizat la nivel maxim prin raportare la coeficientul maxim de ierarhizare al unei funcții deținute de către un funcționar public definitiv, pentru perioada 1 aprilie 2018-31 decembrie 2018. II. Dispozițiile legale supuse interpretării

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014) Art. 1. - (...) "(5 1 ) Prin excepție de la prevederile alin. (1) și (2), personalul din aparatul de lucru al Parlamentului și din celelalte instituții și autorități publice, salarizat la același nivel, precum și personalul din cadrul Consiliului Concurenței și al Curții de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituții, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, va fi salarizat la nivelul maxim dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții." (...)

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, cu modificările și completările ulterioare (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015) Art. 3 1 . - "(1) Prin excepție de la prevederile art. 1 alin. (1), începând cu luna august 2016, personalul plătit din fonduri publice care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază/indemnizațiilor de încadrare, aferent unui program normal al timpului de muncă, mai mic decât cel stabilit în plată la nivel maxim pentru fiecare funcție, grad/treaptă, gradație, vechime în funcție sau în specialitate, după caz, va fi salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare din cadrul instituției sau autorității publice respective, dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții." (...)

Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare (Legea-cadru nr. 153/2017) Art. 6. - " Sistemul de salarizare reglementat prin prezenta lege are la bază următoarele principii: (...) b) principiul nediscriminării, în sensul eliminării oricăror forme de discriminare și instituirii unui tratament egal cu privire la personalul din sectorul bugetar care prestează aceeași activitate și are aceeași vechime în muncă și în funcție; c) principiul egalității, prin asigurarea de salarii de bază egale pentru muncă cu valoare egală;" (...) III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Tulcea - Secția civilă, de contencios administrativ și fiscal cu nr. 410/88/2019, reclamantul a solicitat obligarea pârâtului Penitenciarul Tulcea la recalcularea salariului la nivelul maxim stabilit în cadrul acestui penitenciar pentru aceeași funcție, grad, treaptă și gradație pentru activitatea desfășurată în aceleași condiții, conform art. 1 alin. (5 1 ) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 și art. 3 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015, începând cu 9 aprilie 2015 și până la aplicarea integrală a prevederilor Legii-cadru nr. 153/2017, precum și la plata diferențelor salariale cuvenite, actualizate cu rata inflației și a dobânzii legale penalizatoare.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Tulcea - Secția civilă, de contencios administrativ și fiscal cu nr. 967/88/2019, Sindicatul Național al Lucrătorilor din Penitenciare - Filiala Tulcea, în numele și pentru membrii de sindicat, a solicitat obligarea pârâtului Penitenciarul Tulcea: a) la plata unor despăgubiri rezultând din recalcularea pentru reclamanți a salariului la nivel maxim pentru aceeași funcție/grad/treaptă/gradație, vechime în funcție și pentru activitatea desfășurată în aceleași condiții în cadrul Penitenciarului Tulcea și în sistemul administrației penitenciare, pentru perioada cuprinsă între 9 aprilie 2015-31 decembrie 2018, inclusiv prin acordarea pentru reclamanții ofițeri a sporului de fidelitate de 20%, a sporului de confidențialitate de 25%, a sporului de mobilitate de 25%, iar pentru reclamanții agenți a sporului de fidelitate de 20%, a sporului de confidențialitate de 15% și a sporului pentru studii superioare de 25%; b) la includerea în salariu a drepturilor salariale recunoscute prin hotărâri judecătorești definitive; c) la plata despăgubirilor rezultate din recalcularea celorlalte sporuri și drepturi salariale care au ca bază de calcul salariul recalculat pentru perioada cuprinsă între 9 aprilie 2015-31 decembrie 2018; d) la plata unor despăgubiri egale cu valoarea dobânzii legale penalizatoare aferente sumelor solicitate, precum și la actualizarea acestora cu rata inflației.

În cauza înregistrată cu nr. 967/88/2019 au fost formulate mai multe cereri de intervenție principală, inclusiv de către intervenientul I.V., prin care au fost solicitate drepturile salariale pretinse prin cererea de chemare în judecată.

Prin Încheierea nr. 13 din 9 ianuarie 2020, Tribunalul Tulcea - Secția civilă, de contencios administrativ și fiscal a dispus conexarea Dosarului nr. 967/88/2019 la Dosarul nr. 410/88/2019, iar prin încheierea din 16 ianuarie 2020 au fost admise în principiu cererile de intervenție principală.

Prin Sentința civilă nr. 1.397 din 30 septembrie 2021, Tribunalul Tulcea - Secția civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins, ca prescrise, pretențiile aferente perioadelor cuprinse între 9 aprilie 2015-1 octombrie 2016; a admis în parte cererile de chemare în judecată și de intervenție, obligând pârâtul la plata despăgubirilor constând în diferențele dintre sumele primite cu titlu de drepturi salariale aferente perioadei 20 iulie 2016-31 decembrie 2018 și nivelul maxim al drepturilor salariale corespunzătoare acestui interval stabilit în cadrul unităților aflate în subordinea Administrației Naționale a Penitenciarelor, pentru aceeași funcție, grad/treaptă/gradație, vechime în muncă și în specialitate, aceleași condiții de studii și de muncă, precum și la actualizarea acestor sume cu indicele de inflație și dobânda legală penalizatoare.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs atât reclamantul, cât și intervenientul I.V, precum și pârâtul.

Prin Decizia civilă nr. 580 din 22 aprilie 2022, Curtea de Apel Constanța - Secția de contencios administrativ si fiscal a admis recursurile, a casat în parte sentința recurată și a trimis cauza spre o nouă judecată primei instanțe.

Prin Sentința civilă nr. 144 din 13 februarie 2024, pronunțată în Dosarul nr. 410/88/2019*, Tribunalul Tulcea - Secția civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis în parte cererea intervenientului I.V. și a obligat pârâtul la recalcularea indemnizațiilor de concediu de odihnă aferente perioadei aprilie 2017-decembrie 2018, prin includerea sporurilor pentru condiții de muncă grele și vătămătoare și a diferențelor salariale dintre indemnizația de concediu plătită și cea cuvenită ca urmare a recalculării, actualizate cu rata inflației și dobânda legală penalizatoare; a respins celelalte pretenții ale intervenientului, ca neîntemeiate.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs atât pârâtul, cât și intervenientul I.V.

În motivarea recursului, intervenientul a susținut că în perioada cuprinsă între 1 aprilie 2017-31 martie 2018 a fost încadrat ca funcționar public cu statut special debutant, iar începând cu 1 aprilie 2018 a fost încadrat ca funcționar public cu statut special definitiv, astfel cum rezultă din datele comunicate de pârât, fiind astfel îndeplinită condiția ocupării unei funcții similare începând cu data definitivării sale în funcție. IV. Motivele reținute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea procedurii

Instanța de trimitere a apreciat că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 1 alin. (1) și art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024.

În acest sens a arătat că sesizarea a fost formulată într-un proces aflat în recurs pe rolul Curții de Apel Constanța și care vizează fondurile publice.

De lămurirea modului de interpretare a dispozițiilor art. 1 alin. (5 1 ) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014, ale art. 3 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 și ale art. 6 lit. b) și c) din Legea-cadru nr. 153/2017 depinde soluționarea pe fond a cauzei față de considerentele sentinței primei instanțe și de criticile formulate de intervenientul I.V. prin cererea de recurs.

A mai arătat că instanța supremă nu a statuat asupra chestiunii de drept referitoare la posibilitatea egalizării salariului funcționarului public cu statut special din sistemul administrației penitenciare în raport cu coeficientul de ierarhizare maxim aferent unei funcții deținute de un alt funcționar public. V. Punctele de vedere ale părților cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Pârâtul nu a formulat un punct de vedere cu privire la dezlegarea chestiunii de drept, iar recurentul-intervenient a arătat că nu se impune sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, având în vedere că aceeași chestiune de drept a fost dezlegată anterior prin Decizia nr. 51 din 11 noiembrie 2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 64 din 30 ianuarie 2020. VI. Punctul de vedere al completului care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Instanța de trimitere a apreciat că stabilirea nivelului maxim de salarizare presupune raportarea la coeficientul maxim de ierarhizare al funcției publice din sistemul administrației penitenciare, acesta constituind un element de diferențiere salarială. După evocarea Deciziei nr. 51 din 11 noiembrie 2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, titularul sesizării a considerat că nu a fost dezlegată anterior chestiunea referitoare la posibilitatea egalizării salariului funcționarului public cu statut special din sistemul administrației penitenciare în raport cu coeficientul de ierarhizare maxim al unei funcții deținute de un funcționar public, pentru perioada în discuție. VII. Jurisprudența instanțelor naționale

Față de conținutul întrebării adresate instanței supreme s-a apreciat că nu este necesară consultarea instanțelor pentru comunicarea practicii judiciare relevante. VIII. Jurisprudența Curții Constituționale

Nu au fost identificate decizii relevante pronunțate în exercitarea controlului de constituționalitate a dispozițiilor legale supuse interpretării. IX. Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție

Prin Decizia nr. 23 din 26 septembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 899 din 9 noiembrie 2016, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a stabilit, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (5 1 ) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014, că sintagma "salarizat la același nivel" are în vedere personalul din cadrul aparatului de lucru al Parlamentului, personalul din cadrul Consiliului Concurenței, al Curții de Conturi, precum și din cadrul celorlalte autorități și instituții publice enumerate de art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea-cadru nr. 284/2010; nivelul de salarizare ce va fi avut în vedere în interpretarea și aplicarea aceleiași norme este cel determinat prin aplicarea prevederilor art. 1 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014, în cadrul aceleiași autorități sau instituții publice.

Prin Decizia nr. 51 din 11 noiembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 64 din 30 ianuarie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a stabilit că termenul de "salariu de bază" prevăzut de art. 1 alin. (5 1 ) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 și de art. 3 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 se interpretează extensiv, în sensul că se referă și la "salariul funcției de bază" al polițiștilor. X. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, întrucât nu sunt îndeplinite toate condițiile de admisibilitate prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024. XI. Înalta Curte de Casație și Justiție

Temeiul sesizării este reprezentat de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, act normativ care cuprinde norme speciale de reglementare a procedurii hotărârii prealabile, în scopul asigurării unei practici judiciare unitare în materia litigiilor de muncă ale personalului plătit din fonduri publice, precum și în materia asigurărilor sociale, parțial derogatorii de la procedura de drept comun reglementată de dispozițiile art. 519-521 din Codul de procedură civilă.

Potrivit art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, "prezenta ordonanță de urgență se aplică în procesele privind stabilirea și/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/și cele privind raporturile de muncă și de serviciu ale acestui personal", iar, conform alin. (3) al aceluiași articol, "prezenta ordonanță de urgență se aplică indiferent de natura și obiectul proceselor prevăzute la alin. (1) și (2), de calitatea părților ori de instanța competentă să le soluționeze".

Conform art. 2 alin. (1) din același act normativ, "dacă în cursul judecății proceselor prevăzute la art. 1, completul de judecată învestit cu soluționarea cauzei în primă instanță sau în calea de atac, verificând și constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată".

Astfel, în procesele de tipul celor enumerate la art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, legiuitorul delegat a instituit următoarele condiții de admisibilitate pentru sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile: a) existența unei cauze aflate în curs de judecată, circumscrisă domeniului de aplicare al Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024; b) completul de judecată să fie învestit cu soluționarea cauzei în primă instanță sau în calea de atac; c) existența unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei; d) chestiunea de drept invocată să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare și nici al unei statuări anterioare a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Verificând îndeplinirea acestor condiții, se constată că procesul în care a fost formulată sesizarea vizează, printre altele, pretențiile intervenientului I.V. de obligare a pârâtului Penitenciarului Tulcea la acordarea salariului maxim aflat în plată prin raportare la coeficientul maxim de ierarhizare prevăzut în statul de organizare pentru funcția de ofițer pentru perioada cuprinsă între 1 aprilie 2017-31 decembrie 2018.

Astfel, obiectul dedus judecății privește plata drepturilor salariale ale personalului plătit din fonduri publice, în sensul art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024.

Cauza în care a fost formulată sesizarea se află în curs de soluționare pe rolul Curții de Apel Constanța - Secția de contencios administrativ și fiscal, care judecă în ultimă instanță.

În ceea ce privește condiția existenței unei chestiuni de drept, în lipsa unei definiții legale a noțiunii, în jurisprudența Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept formată în aplicarea art. 519 din Codul de procedură civilă, s-a statuat în mod constant că, pentru a se putea discuta de existența unei chestiuni de drept, este necesar ca problema de drept antamată "să necesite cu pregnanță a fi lămurită, să prezinte o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenția instanței supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept și al înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securității raporturilor juridice deduse judecății" (Decizia nr. 10 din 4 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 23 mai 2016, și Decizia nr. 70 din 23 octombrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1112 din 11 decembrie 2023).

Noul act normativ reprezentat de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 a preluat sintagma utilizată în cuprinsul art. 519 din Codul de procedură civilă referitoare la existența chestiunii de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, aceasta regăsindu-se în cuprinsul art. 2 alin. (1) din ordonanța de urgență menționată.

De altfel, în preambulul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024 s-a ținut seama de "faptul că măsurile legislative propuse pot influența pozitiv activitatea instanțelor judecătorești, în condițiile în care, încă dintr-o etapă incipientă, s-ar asigura clarificarea unor chestiuni dificile de drept".

În consecință, jurisprudența consolidată în legătură cu această condiție de admisibilitate rămâne de actualitate și sub imperiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, prin care s-a urmărit asigurarea unei practici judiciare unitare, care să elimine diferențierile în materia stabilirii/plății drepturilor salariale ale personalului plătit din fonduri publice (Decizia nr. 71 din 11 noiembrie 2024 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1330 din 31 decembrie 2024).

În aceste condiții, se cuvine subliniat că pentru a se reține îndeplinirea cerinței privind existența unei veritabile chestiuni de drept este necesar a se verifica premisele acesteia.

Pe de o parte, trebuie identificată existența unei chestiuni de drept apte a primi o dezlegare de principiu, deoarece nelămuririle care vizează aplicarea legii sau care reprezintă aspecte de fapt nu pot primi o dezlegare de principiu în cadrul acestui mecanism.

Pe de altă parte, chestiunea de drept pusă în discuție trebuie să fie una veritabilă, serioasă, susceptibilă să dea naștere unor interpretări diferite și, prin urmare, să prezinte un anumit nivel de dificultate.

Așadar, nu orice chestiune de drept poate fi supusă interpretării prin acest mecanism de unificare jurisprudențială, ci numai aceea care ridică problema precarității textelor de lege și a caracterului lor dual și complex.

În caz contrar, rolul instanței supreme ar deveni unul de soluționare directă a cauzei aflate pe rol și ar neutraliza rolul constituțional al instanței legal învestite, acela de a judeca în mod direct și efectiv procesul.

De asemenea, se cuvine subliniat că hotărârea prealabilă trebuie să fie de natură a produce un efect concret asupra soluției ce urmează a fi pronunțată de către instanța de trimitere, cerința pertinenței fiind expresia utilității pe care rezolvarea de principiu a chestiunii de drept invocate trebuie să o aibă în cadrul soluționării litigiului, ceea ce presupune ca problema de drept ce formează obiectul sesizării să fie direct incidentă pentru soluționarea cauzei.

Verificând îndeplinirea acestor cerințe, se constată că instanța de trimitere solicită a se stabili dacă, în aplicarea art. 1 alin. (51) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014, art. 31 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 și art. 6 lit. b) și c) din Legea-cadru nr. 153/2017, funcționarul public cu statut special din sistemul administrației penitenciare poate fi salarizat la nivel maxim prin raportare la coeficientul maxim de ierarhizare al unei funcții deținute de către un funcționar public definitiv, pentru perioada 1 aprilie 2018-31 decembrie 2018.

Chestiunea antamată prin întrebarea adresată instanței supreme nu se circumscrie însă exigențelor care să permită declanșarea mecanismului hotărârii prealabile.

Astfel, o primă neregularitate vizează chiar încheierea de sesizare care nu respectă cerințele formale impuse de art. 520 alin. (1) din Codul de procedură civilă. Acest text de lege stabilește că încheierea de sesizare va cuprinde motivele care susțin admisibilitatea sesizării, punctul de vedere al completului de judecată și al părților. Astfel, instanța de trimitere este ținută să stabilească dacă există o problemă de interpretare a textului legal, care implică riscul unor soluții divergente în practica judiciară, iar Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 nu conține prevederi derogatorii de la această dispoziție. Această exigență legală, subsumată condiției privind ivirea unei chestiuni de drept, a fost în mod constant subliniată în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, considerându-se că încheierea de sesizare trebuie să releve reflecția judecătorilor din completul învestit cu soluționarea cauzei asupra diferitelor variante de interpretare posibile și asupra argumentelor de natură să le susțină, pentru a da temei inițierii mecanismului de unificare jurisprudențială reprezentat de hotărârea prealabilă.

Or, instanța de trimitere nu a prezentat diferitele variante de interpretare posibile și nici argumentele de natură să le susțină pentru a demonstra existența unui grad ridicat de dificultate al chestiunii de drept ce formează obiectul sesizării.

În egală măsură, se constată că titularul sesizării nu lămurește toate elementele esențiale ale litigiului pentru a permite instanței supreme evaluarea atât a caracterului veritabil al chestiunii de drept, cât și a raportului de dependență dintre lămurirea chestiunii de drept invocate și soluționarea pe fond a cauzei.

Astfel, se constată că, în al doilea ciclu procesual, prima instanță a reținut că intervenientul I.V. a solicitat acordarea salariului maxim în plată prin raportare la coeficientul maxim de ierarhizare prevăzut în statul de organizare pentru funcția de ofițer aferentă perioadei cuprinse între 1 aprilie 2017-31 decembrie 2018, acesta fiind numit în funcția de polițist de penitenciare debutant la data de 1 aprilie 2017. A mai reținut că acesta nu pretinde aplicarea coeficientului de ierarhizare în raport cu alt funcționar public cu statut special debutant, ci pe cel corespunzător unei funcții deținute de către un funcționar public definitiv, situație în raport cu care condiția ocupării unei funcții similare, astfel cum este definită de art. 7 lit. g) din Legea-cadru nr. 153/2017, nu este îndeplinită.

În motivarea recursului, intervenientul susține că în perioada cuprinsă între 1 aprilie 2017-31 martie 2018 a fost încadrat ca funcționar public cu statut special debutant, iar începând cu 1 aprilie 2018, a fost încadrat ca funcționar public cu statut special definitiv, după cum rezultă din datele comunicate de pârât, fiind astfel îndeplinită condiția ocupării unei funcții similare începând cu data definitivării sale în funcție, acest capăt de cerere fiind în mod greșit respins.

În acest context, instanța de trimitere întreabă dacă funcționarul public cu statut special din sistemul administrației penitenciare poate fi salarizat la nivel maxim prin raportare la coeficientul maxim de ierarhizare al unei funcții deținute de către un funcționar public definitiv, pentru perioada 1 aprilie 2018-31 decembrie 2018.

Or, aspectul referitor la încadrarea intervenientului pe postul de funcționar public cu statut special definitiv începând cu 1 aprilie 2018 este disputat în recurs.

Doar în măsura în care s-ar fi lămurit, în prealabil, că intervenientul a fost încadrat ca funcționar public cu statut special definitiv în perioada 1 aprilie 2018-31 decembrie 2018 pentru care solicită salarizarea la nivel maxim prin raportare la coeficientul maxim de ierarhizare aferent acestei funcții ar fi utilă instanței de trimitere o eventuală dezlegare de principiu.

Or, nefiind clarificat acest aspect, rezultă că întrebarea adresată instanței supreme vizează o chestiune care, la acest moment procesual, este una ipotetică, întrucât nu există certitudinea că rezolvarea sa ar fi utilă instanței de trimitere.

Totodată, se constată că instanța de trimitere solicită interpretarea unor dispoziții cu privire la care, prin decizia de casare din primul ciclu procesual, s-a reținut că a fost pronunțată Decizia nr. 23 din 26 septembrie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, fiind evocate inclusiv considerentele finale din această decizie care prezintă relevanță în cauză.

Instanța de casare a stabilit ca, în rejudecare, acest element de comparație să fie avut în vedere pentru egalizarea salarială la nivelul maxim aferent aceleiași funcții/grad/treaptă și gradație din cadrul Penitenciarului Tulcea, iar în situația în care elementul de comparație nu se regăsește în cadrul acestei unități de penitenciar să fie indicată unitatea de penitenciar similară.

Având în vedere că, în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru instanța care judecă fondul în virtutea art. 501 alin. (1) din Codul de procedură civilă, rezultă că instanța de trimitere este ținută să respecte dezlegările date de instanța de casare în primul ciclu procesual.

Pentru aceste motive, constatând că nu sunt îndeplinite toate condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, în temeiul art. 521 din același act normativ,