Decizia nr. 404 din 17 noiembrie 2025

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. 851/1/2025, este legal constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă domnul Cristian Balacciu, magistrat-asistent în cadrul Secţiilor Unite, desemnat în temeiul art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Bacău – Secţia I civilă în Dosarul nr. 3.315/110/2021*.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, care a fost comunicat părţilor, fiind formulate puncte de vedere la raport de către intimatele-pârâte.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării

Curtea de Apel Bacău – Secţia I civilă a dispus, prin Încheierea din 31 martie 2025, în Dosarul nr. 3.315/110/2021*, în temeiul art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluţionarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a proceselor privind prestaţii de asigurări sociale (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024), sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: Dacă pensia militară calculată potrivit art. 122 din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, cu modificările şi completările ulterioare – prin modul de calcul prevăzut de Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, pe principiul contributivităţii şi care are un cuantum brut mai mare decât pensia calculată în baza Legii nr. 223/2015 – este supusă plafonării prevăzute de art. 60 din Legea nr. 223/2015, potrivit căruia pensia netă nu poate fi mai mare decât media soldelor/salariilor lunare nete corespunzătoare soldelor/salariilor lunare brute cuprinse în baza de calcul. II. Dispoziţiile legale supuse interpretării

Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 223/2015) ” Art. 60. – (1) La stabilirea pensiei militare de stat, pensia netă nu poate fi mai mare decât media soldelor/salariilor lunare nete corespunzătoare soldelor/salariilor lunare brute cuprinse în baza de calcul, actualizate cu indicele preţurilor de consum lunar la data deschiderii drepturilor de pensie. (2) Dacă în urma indexării pensiei militare de stat stabilite potrivit alin. (1) rezultă un cuantum al pensiei nete mai mare decât media soldelor/salariilor lunare nete corespunzătoare soldelor/salariilor lunare brute cuprinse în baza de calcul al pensiei, se acordă acest cuantum rezultat, fără a depăşi suma rezultată din aplicarea ratei medii anuale a inflaţiei, în condiţiile art. 59 alin. (1), asupra mediei soldelor/salariilor lunare nete în cauză. (3) În cazul indexărilor succesive, cuantumul acordat nu poate depăşi suma rezultată din aplicarea ratei medii anuale a inflaţiei, în condiţiile art. 59 alin. (1), asupra mediei soldelor/salariilor lunare nete corespunzătoare soldelor/salariilor lunare brute cuprinse în baza de calcul al pensiei la care se adaugă suma reprezentând intervenţia ratei medii anuale a inflaţiei, în aceleaşi condiţii, din operaţiunile de indexare anterioare. (4) Dispoziţiile art. 59 alin. (2) se aplică în mod corespunzător.” ” Art. 122. – Militarii, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special, precum şi urmaşii acestora, care la data deschiderii dreptului de pensie, de către casa de pensii sectorială competentă, îndeplinesc condiţiile prevăzute de prezenta lege, cât şi cele prevăzute la data de 1 ianuarie 2016 de Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, pot opta în termen de 5 ani, de la data intrării în vigoare a prezentei legi, pentru modul de calcul prevăzut de Legea nr. 263/2010, cu modificările şi completările ulterioare, în vigoare la data de 1 ianuarie 2016.” III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept

Prin Cererea înregistrată în urma declinării pe rolul Tribunalului Bacău – Secţia I civilă cu nr. 3.315/110/2021*, astfel cum a fost modificată, reclamantul le-a chemat în judecată pe pârâtele Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naţionale şi Comisia de contestaţii a Casei de Pensii Sectoriale a Ministerului Apărării Naţionale, solicitând instanţei să dispună: a) anularea Deciziei din 5 februarie 2021 a Casei de Pensii Sectoriale a Ministerului Apărării Naţionale şi a Hotărârii din 12 octombrie 2021 a Comisiei de contestaţii a Casei de Pensii Sectoriale a Ministerului Apărării Naţionale; b) recalcularea pensiei în temeiul art. 122 din Legea nr. 223/2015, în sensul aplicării modului de calcul al pensiei bazat pe principiul contributivităţii instituit de Legea nr. 263/2010 şi a indicelui de corecţie prevăzut pentru anul 2020; c) obligarea primei pârâte la emiterea deciziei de pensionare în conformitate cu opţiunea reclamantului pentru modul de calcul prevăzut de Legea nr. 263/2010; d) în subsidiar, obligarea primei pârâte la recalcularea pensiei în baza Legii nr. 223/2015, cu includerea primei aeronautice în baza de calcul al pensiei.

Prin Sentinţa civilă nr. 104 din 20 februarie 2024, Tribunalul Bacău – Secţia I civilă a respins acţiunea, ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că, deşi modul de calcul al pensiei este reglementat de Legea nr. 263/2010, care are la bază principiul contributivităţii, dreptul de pensie a fost deschis în temeiul Legii nr. 223/2015.

În consecinţă, toate modificările ce vor surveni asupra pensiei vor fi guvernate de prevederile Legii nr. 223/2015, neputând fi majorată pensia militară a reclamantului în funcţie de majorările ulterioare ale punctului de pensie.

A mai reţinut că, deşi art. 122 din Legea nr. 223/2015 instituie dreptul pensionarilor militari de a opta pentru modul de calcul al pensiei conform Legii nr. 263/2010, pensia acestora rămâne una militară de stat supusă tuturor rigorilor prevăzute de Legea nr. 223/2015.

În aceste condiţii, prima instanţă a apreciat că art. 60 din Legea nr. 223/2015 se aplică tuturor pensiilor militare de stat, cum este şi cea a reclamantului.

Împotriva acestei sentinţe reclamantul a declarat apel prin care a solicitat admiterea căii de atac şi anularea deciziei atacate.

În motivare, a arătat că art. 122 din Legea nr. 223/2015 permite militarilor să opteze pentru cuantumul mai avantajos al pensiei, căruia nu i se aplică plafonarea prevăzută de art. 60 din Legea nr. 223/2015, dacă acest cuantum a rezultat din modul de calcul bazat pe principiul contributivităţii instituit de Legea nr. 263/2010. IV. Motivele reţinute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea procedurii

Instanţa de trimitere a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 1 alin. (1) şi art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024.

În acest sens a arătat că dificultatea lămuririi chestiunii de drept vizează aplicabilitatea art. 60 din Legea nr. 223/2015 pensiilor calculate în temeiul art. 122 din aceeaşi lege, în baza principiului contributivităţii stabilit de Legea nr. 263/2010.

A mai reţinut că de lămurirea chestiunii de drept invocate depinde soluţionarea pe fond a cauzei. V. Punctul de vedere al completului care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Instanţa de trimitere a apreciat că, indiferent de modul de calcul al pensiei rezultat din aplicarea Legii nr. 263/2010 ori a Legii nr. 223/2015, pensia rămâne una militară, căreia i se aplică plafonarea instituită de art. 60 din Legea nr. 223/2015. VI. Jurisprudenţa instanţelor naţionale

Din răspunsurile transmise de către instanţele consultate au rezultat două opinii teoretice, nefiind identificată nicio hotărâre judecătorească relevantă în privinţa chestiunii de drept ce face obiectul sesizării.

Astfel, într-o primă opinie s-a apreciat că pensia militară calculată în baza principiului contributivităţii prevăzut de Legea nr. 263/2010, care are un cuantum brut mai mare decât pensia calculată în baza Legii nr. 223/2015, nu este supusă plafonării prevăzute de art. 60 din Legea nr. 223/2015.

S-a argumentat că limitarea instituită de art. 60 din Legea nr. 223/2015 poate fi aplicată numai pensiei care are ca bază de calcul media soldelor/salariilor lunare brute realizate la funcţia de bază în 6 luni consecutive din ultimii 5 ani de activitate în calitate de militar/poliţist/funcţionar public cu statut special. De altfel, plafonarea pensiei militare calculate conform art. 122 din Legea nr. 223/2015, la media soldelor/salariilor lunare nete corespunzătoare soldelor/salariilor lunare brute cuprinse în baza de calcul, ar conduce la încălcarea principiului contributivităţii.

Într-o a doua opinie s-a apreciat că pensia militară calculată în baza principiului contributivităţii prevăzut de Legea nr. 263/2010, care are un cuantum brut mai mare decât pensia calculată în baza Legii nr. 223/2015, este supusă plafonării prevăzute de art. 60 din Legea nr. 223/2015.

S-a argumentat că, deşi militarul poate opta pentru modul de calcul al pensiei prevăzut de Legea nr. 263/2010, pensia rămâne una militară de stat supusă plafonării prevăzute de art. 60 din Legea nr. 223/2015.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că, la nivelul Secţiei judiciare – Serviciul judiciar civil, nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii cu privire la problema de drept care formează obiectul sesizării. VII. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale

Prin Decizia nr. 863 din 17 decembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 644 din 22 iulie 2020, Curtea Constituţională a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ce a vizat inclusiv dispoziţiile art. 60 alin. (1), (3) şi (4) şi art. 122 din Legea nr. 223/2015. VIII. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Nu au fost identificate decizii relevante pronunţate în mecanismele de unificare a practicii judiciare. IX. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, întrucât nu sunt îndeplinite toate condiţiile de admisibilitate prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024. X. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Temeiul sesizării îl constituie prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, act normativ care cuprinde norme speciale de reglementare a procedurii hotărârii prealabile, în scopul asigurării unei practici judiciare unitare în materia litigiilor de muncă ale personalului plătit din fonduri publice, precum şi în materia asigurărilor sociale, parţial derogatorii de la procedura de drept comun reglementată prin dispoziţiile art. 519-521 din Codul de procedură civilă.

În ceea ce priveşte domeniul de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, în art. 1 se prevede că acest act normativ se aplică în procesele privind stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/şi cele privind raporturile de muncă şi de serviciu ale acestui personal, precum şi în procesele privind stabilirea şi/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv cele rezultate din actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/şi cele privind alte prestaţii de asigurări sociale ale personalului plătit din fonduri publice, indiferent de natura şi obiectul proceselor, de calitatea părţilor ori de instanţa competentă să le soluţioneze.

Referitor la condiţiile de admisibilitate a sesizării, actul normativ instituie o procedură specială privind sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, sens în care art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 prevede următoarele: „Dacă în cursul judecăţii proceselor prevăzute la art. 1, completul de judecată învestit cu soluţionarea cauzei în primă instanţă sau în calea de atac, verificând şi constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.”

Aceste prevederi se aplică cu prioritate în raport cu dispoziţiile art. 519-521 din Codul de procedură civilă, potrivit principiului specialia generalibus derogant, urmând a se completa însă, în mod corespunzător, cu prevederile Codului de procedură civilă, astfel cum se şi statuează expres prin art. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, conform căruia dispoziţiile acestei ordonanţe de urgenţă se completează cu cele ale Codului de procedură civilă, precum şi cu celelalte reglementări aplicabile în materie.

Din analiza dispoziţiilor legale evocate rezultă că, în procesele de tipul celor enumerate la art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, declanşarea procedurii hotărârii prealabile este posibilă numai în cazul în care sunt îndeplinite, cumulativ, următoarele condiţii de admisibilitate: a) existenţa unei cauze aflate în curs de judecată, circumscrisă domeniului de aplicare a art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024; b) completul de judecată să fie învestit cu soluţionarea cauzei în primă instanţă sau în calea de atac; c) existenţa unei chestiuni de drept; d) soluţionarea pe fond a cauzei să depindă de lămurirea chestiunii de drept; e) chestiunea de drept invocată să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare şi nici al unei statuări anterioare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Verificând îndeplinirea condiţiilor subsumate prevederilor art. 1 alin. (2) şi (3), respectiv art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, se constată că procesul în care a fost formulată sesizarea are ca obiect o contestaţie formulată împotriva unei decizii de pensionare emise de Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naţionale.

În consecinţă, în cauza care a ocazionat sesizarea, pretenţiile deduse judecăţii se circumscriu domeniului de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, în sensul art. 1 alin. (2).

De asemenea, cauza în care a fost formulată sesizarea instanţei supreme se află pe rolul Curţii de Apel Bacău – Secţia I civilă, ca instanţă competentă să judece calea de atac a apelului.

Cât priveşte condiţia existenţei unei chestiuni de drept veritabile, de a cărei lămurire să depindă soluţionarea pe fond a cauzei, se constată că aceasta nu este îndeplinită.

Sub acest aspect, în lipsa unei definiţii legale a noţiunii, în jurisprudenţa Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept formată în aplicarea art. 519 din Codul de procedură civilă, s-a statuat în mod constant că, pentru a se putea discuta de existenţa unei chestiuni de drept, este necesar ca problema de drept antamată „să necesite cu pregnanţă a fi lămurită, să prezinte o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenţia instanţei supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept şi al înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securităţii raporturilor juridice deduse judecăţii” (Decizia nr. 10 din 4 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 23 mai 2016, şi Decizia nr. 70 din 23 octombrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1112 din 11 decembrie 2023).

Noul act normativ reprezentat de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 a preluat sintagma utilizată în cuprinsul art. 519 din Codul de procedură civilă referitoare la existenţa chestiunii de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, aceasta regăsindu-se în cuprinsul art. 2 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă menţionată.

De altfel, în preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 s-a ţinut seama de „faptul că măsurile legislative propuse pot influenţa pozitiv activitatea instanţelor judecătoreşti, în condiţiile în care, încă dintr-o etapă incipientă, s-ar asigura clarificarea unor chestiuni dificile de drept”.

În acest context, se cuvine subliniat că nu orice chestiune de drept poate fi supusă dezlegării prin acest mecanism de unificare jurisprudenţială, ci numai aceea care ridică problema precarităţii textelor de lege, a caracterului lor dual şi complex.

Cerinţa ca dezlegarea problemei de drept să reflecte o dificultate considerabilă este subsumată logic condiţiilor de admisibilitate a sesizărilor formulate atât în temeiul art. 519 din Codul de procedură civilă, cât şi al art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, de vreme ce prin aceste mecanisme instanţa supremă realizează nemijlocit funcţia de asigurare a unei jurisprudenţe unitare, hotărârea prealabilă reprezentând un mijloc eficient de a preveni apariţia practicii neunitare, în contextul în care instanţele de trimitere se confruntă cu chestiuni de drept ce au aptitudinea de a constitui izvor al jurisprudenţei neunitare, prin caracterul neclar, incomplet sau echivoc al normelor în analiză. Nu este posibil însă ca în cadrul acestui mecanism instanţa supremă să se substituie funcţiei jurisdicţionale a instanţei de trimitere, învestită cu soluţionarea, în concret, a raportului juridic dedus judecăţii.

Caracterul veritabil, în special dificultatea chestiunii de drept, ca element subsumat admisibilităţii, îşi găseşte justificarea în dezideratul ca intervenţia instanţei supreme să nu se transforme într-un mecanism indirect de suprimare a rolului instanţei învestite legal cu soluţionarea unei cereri, acela de a judeca în mod direct şi efectiv o cauză în baza legii, rol consacrat constituţional.

Rolul completului care dispune sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este acela de a releva norma şi felul în care, din cauza complexităţii sau, dimpotrivă, a precarităţii reglementării, aceasta poate primi interpretări diferite şi ar putea avea ca rezultat o jurisprudenţă neunitară.

Instanţa care formulează actul de sesizare trebuie să prezinte argumentele care susţin interpretările aflate în opoziţie pentru a demonstra dificultatea pe care o are în a determina evidenţa unei anumite interpretări şi, astfel, necesitatea de a apela la mecanismul de unificare. Cu alte cuvinte, încheierea de sesizare trebuie să releve reflecţia judecătorilor din complet asupra respectivei chestiuni de drept, asupra diferitelor variante de interpretare posibile, cu argumentele aferente, câtă vreme divergenţa de interpretare ce există între reclamant şi pârât, specifică procesului civil, nu este de natură a demonstra dificultatea acestei operaţiuni logico-juridice.

Chestiunea de drept supusă dezlegării în cauza de faţă nu se circumscrie însă exigenţelor care să permită declanşarea mecanismului hotărârii prealabile, autorul sesizării nearătând în ce constă dificultatea interpretării, în contextul în care dispoziţiile legale invocate nu sunt lacunare, incomplete şi nici neclare, neargumentându-se riscul apariţiei unei practici judiciare neunitare.

În acest sens se observă din modul în care instanţa de trimitere a formulat punctul de vedere asupra chestiunii de drept că judecătorii nu se confruntă cu o veritabilă dificultate în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor legale în circumstanţele litigiului dedus judecăţii, aspect ce reiese din încheierea de sesizare, în care instanţa de trimitere a interpretat normele legale în discuţie, fără nicio dificultate.

Astfel, absenţa indicării elementelor de ambiguitate sau neclaritate a textelor, precum şi punctul de vedere clar exprimat al instanţei de trimitere relevă o solicitare de soluţionare, în concret, a raportului juridic dedus judecăţii, cu toate că acest atribut intră şi este necesar să rămână în sfera de competenţă a instanţelor judecătoreşti (Decizia nr. 55 din 13 septembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1102 din 19 noiembrie 2021, şi Decizia nr. 31 din 24 aprilie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 693 din 28 iulie 2023).

În concluzie, în urma evaluării elementelor sesizării formulate, se constată că problema ce se solicită a fi lămurită nu este susceptibilă de a primi o rezolvare de principiu printr-o hotărâre pronunţată în condiţiile art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, atât timp cât nu vizează interpretarea in abstracto a dispoziţiilor legale invocate, ci doar aplicarea acestora la cazul concret dedus judecăţii, în funcţie de particularităţile speţei rezultate din analiza materialului probator administrat, cu scopul de a se identifica soluţia ce trebuie adoptată în dosarul aflat pe rolul Curţii de Apel Bacău – Secţia I civilă.

În considerarea argumentelor expuse, constatând că nu este îndeplinită cerinţa de admisibilitate vizând existenţa unei veritabile probleme de drept, având un grad ridicat de dificultate care să justifice pronunţarea unei hotărâri prealabile în condiţiile art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, prin care instanţa supremă să dea o rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată, în temeiul art. 521 din acelaşi act normativ,