ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 893/2024

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Arad, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, litigii de muncă și asigurări sociale, în data de 12 ianuarie 2022, sub nr. x/2022, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, a solicitat obligarea pârâtului la plata unei sume de bani ce reprezintă pensia de serviciu cuvenită reclamantului potrivit prevederilor art. 82 alin. (1) și (4) din Legea nr. 303/2004, minus pensia încasată pe contributivitate, începând cu data de 10.12.2013 și până la pronunțarea sentinței, cu dobânzi legale și având în vedere rata anuală a inflației, sumă calculată la data punerii în executare, obligarea pârâtei la plata lunară, în continuare, a unei sume de bani egală cu diferența dintre pensia de serviciu cuvenită și pensia încasată pe contributivitate, cu cheltuieli de judecată. În drept, reclamantul a invocat dispozițiile art. 93 alin. (1) și (3) lit. b) din Legea nr. 303/2004. Reclamantul a depus la dosar cerere de modificare a cererii de chemare în judecată, prin care a solicitat obligarea pârâtului la plata către reclamant a sumei de 100.000 euro, cu titlu de daune morale sau echivalentul în RON la data executării. Prin sentința civilă nr. 337 din 06 aprilie 2022, pronunțată de Tribunalul Arad, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, litigii de muncă și asigurări sociale, a fost admisă excepția necompetenței materiale funcționale a completelor specializate pentru soluționarea cauzelor având ca obiect litigii de muncă și asigurări sociale din cadrul Tribunalului Arad, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, litigii de muncă și asigurări sociale a Tribunalului Arad. S-a declinat competența materială de soluționare a acțiunii formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, având ca obiect pretenții, în favoarea secției I civile a Tribunalului Arad. Dosarul a fost înregistrat la Tribunalul Arad, secția I civilă, în data de 13 aprilie 2022, sub nr. x/2022*.

Sentința pronunțată de prima instanță Prin sentința civilă nr. 224 din 21 octombrie 2022, Tribunalul Arad, secția I civilă a respins cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, având ca obiect pretenții.

Decizia pronunțată în apel Prin încheierea nr. 80 din 16 martie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, în dosarul nr. x/2022, a fost scoasă cauza de pe rolul acestei instanțe, ca urmare a admiterii cererii de strămutare formulate de reclamant, prin încheierea nr. 252 din 9 februarie 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă în dosarul nr. x/2022, dosarul fiind înaintat Curții de Apel Oradea, instanță la care s-a dispus strămutarea. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Oradea, secția I civilă, în data de 28 martie 2023, sub același număr de dosar. Prin decizia civilă nr. 769/2023-A din 14 iunie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția I civilă, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul A., împotriva sentinței civile nr. 224 din 21 octombrie 2022, pronunțată de Tribunalul Arad, secția I civilă.

Calea de atac a recursului exercitată în cauză Împotriva deciziei civile nr. 769/2023-A din 14 iunie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția I civilă, a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., reclamantul A., solicitând admiterea căii de atac, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel. În primele patru pagini și jumătate ale cererii de recurs, recurentul a prezentat istoricul litigiului, după care, în dezvoltarea motivului de casare invocat, a susținut că dispozițiile art. 96 alin. (3) din Legea nr. 303/2004 au fost greșit interpretate raportat la decizia nr. 43/2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru pronunțarea unei hotătâri prealabile. Astfel, a susținut că eroarea judiciară există, iar hotărârile judecătorești prin care s-au respins acțiunile pentru acordarea pensiei de serviciu sunt contrare legii, prevederile art. 83 2 din Legea nr. 303/2004 fiind interpretate greșit, cu ignorarea principiului neretroactivității. Prin hotărârea recurată, drepturile reclamantului au fost grav afectate, acesta fiind lipsit de o sumă de bani însemnată, reprezentată de diferența dintre cuantumul pensiei de serviciu și cel al pensiei încasate din sistemul public, reclamantul fiind singurul magistrat care nu beneficiază de pensia de serviciu pentru o o condamnare dispusă pentru o infracțiune comisă anterior intrării în vigoare a Legii nr. 118/2014 care a modificat Legea nr. 303/2004.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinarea formulată, intimatul-reclamant a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. În 6 octombrie 2024, recurentul-reclamantul a depus răspuns la întâmpinare. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând, cu prioritate, excepția nulității recursului, invocată din oficiu, a cărei analiză este prioritară conform art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele: Potrivit dispozițiilor art. 483 alin. (3) C. proc. civ., recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, sau, după caz, mențiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiași articol sancționează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate. Totodată, conform dispozițiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului în care se invocă motive de casare de ordine publică, care pot fi ridicate din oficiu de către instanță, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului. Aceeași sancțiune intervine și în cazul în care criticile formulate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., astfel cum rezultă din cele statuate de art. 489 alin. (2) din același act normativ. A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat. Așadar, pe lângă cerința încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte reține că aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanței care a pronunțat hotărârea atacată, în caz contrar, neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanța de recurs. Prin cererea de recurs, recurentul a criticat decizia recurată susținând că dispozițiile art. 83 2 și 96 alin. (3) din Legea nr. 303/2004 au fost greșit interpretate prin raportare la decizia nr. 43/2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru pronunțarea unei hotătâri prealabile, fiind ignorat principiului neretroactivității. Analizând decizia recurată, se constată că aceste critici au fost formulate și prin cererea de apel, iar instanța de prim control judiciar le-a analizat și a oferit un răspuns detaliat și argumentat criticilor formulate. Astfel, instanța a validat raționamentul primei instanțe cu privire la inexistența unei erori judiciare întrucât litigiile reclamantului au fost soluționate anterior publicării în Monitorul Oficial a deciziei nr. 43/2019, prin care s-a stabilit modalitatea de aplicare în timp a prevederilor art. 83 2 din Legea nr. 303/2004, neputând constitui eroare judiciară interpretarea pe care instanța o dă unor dispoziții legale, în speță, la momentul la care au fost judecate litigiile anterioare ale reclamantului nu se clarificase chestiunea litigioasă a interpretării aplicării în timp a prevederilor art. 83 2 din Legea nr. 303/2004. S-a mai apreciat că o evidentă eroare judiciară s-ar putea reține doar în ipoteza în care instanțele de judecată ar fi soluționat litigiile cu încălcarea considerentelor obligatorii ale deciziei nr. 43/2019 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, o astfel de ipoteză neputând fi însă reținută în speța pendinte. În acest context, se observă că instanța de apel a argumentat de ce principiul neretroactivității nu a fost încălcat și de ce nu se poate reține incidența în cauză a deciziei nr. 43/2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, însă recurentul nu a formulat critici concrete de nelegalitate relative la raționamentul juridic al instanței de apel, ci s-a limitat la a prezenta situația de fapt a litigiului și propriile opinii referitoare la aplicabilitatea în speță a deciziei instanței supreme, fără referire exactă la considerentele instanței de apel care i-a răspuns acestei critici și fără a opune măcar un argument de nelegalitate cu privire la aspectele reținute prin decizia recurată, nesocotind specificul căii extraordinare de atac a recursului. În atare situație, nu se poate decât să se constate că aceste texte legale au fost invocate formal de către recurent, simpla indicare a unor texte de lege nefiind suficientă pentru declanșarea mecanismului de exercitare a recursului, ci este necesar a fi indicate motivele pentru care titularul cererii de recurs apreciază că dezlegarea dată de instanța care a pronunțat hotărârea atacată nu este conformă cu prevederile legale invocate. Raportat la cele arătate de recurent prin cererea de recurs, Înalta Curte reține că, deși s-a susținut incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., acesta nu a formulat critici concrete care să poată fi circumscrise motivelor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., partea exprimându-și nemulțumirea cu privire la soluția pronunțată în cauză, fără referire concretă la dispozițiile instanței de apel. Ca atare, invocarea de către recurent a art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. este una formală, susținerile acestuia nereprezentând veritabile critici de nelegalitate a hotărârii atacate, ci vizează, în principal, aspecte cu privire la situația de fapt care nu poate fi reapreciată în prezenta cale de atac. În aceste condiții, având în vedere că recurentul nu a formulat critici de nelegalitate care să privească hotărârea atacată și că, în cauză, nu au fost identificate motive de ordine publică, care să poată fi invocate din oficiu, în condițiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte constată că cererea de recurs dedusă judecății nu îndeplinește cerințele prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 486 alin. (3) din același act normativ. În ceea ce privește referirea reclamantului la mai multe hotărâri judecătorești în care s-a stabilit că reclamanții beneficiază de pensie de serviciu, Înalta Curte reține că nu au relevanță în pricina dedusă judecății deoarece, potrivit art. 1 alin. (1) C. civ., jurisprudența nu constituie izvor de drept, iar fiecare decizie de speță trebuie înțeleasă în contextul cauzei în care a fost pronunțată și a situației de fapt reținute de instanțele respective. Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 769/2023-A din 14 iunie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția I civilă.