Decizia nr. 28 din 17 octombrie 2016

Curtea de Apel Oradea – Secţia I civilă a dispus, prin Încheierea din data de 13 aprilie 2016, în Dosarul nr. 936/108/2015, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în baza art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: interpretarea prevederilor art. 83 2 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv dacă dispoziţiile Legii nr. 118/2014 pentru completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor se aplică doar pentru infracţiunile de corupţie, infracţiunile asimilate infracţiunilor de corupţie sau infracţiunile săvârşite în legătură cu acestea, săvârşite anterior intrării în vigoare a legii sau doar ulterior acestui moment. II. Expunerea succintă a procesului

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Arad la data de 6 aprilie 2015, contestatorul T.A.Ş. a solicitat, în contradictoriu cu intimata Casa Judeţeană de Pensii Arad, să se dispună anularea în parte a Deciziei din 21 octombrie 2014 şi a Deciziei din 23 decembrie 2014, emise de intimată, prin care i s-a acordat pensia anticipată parţială în baza Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, referitor la data acordării pensiei, cu data de 20 decembrie 2013, în loc de 4 august 2014. Totodată, a solicitat să fie obligată intimata să pună în plată Decizia din 31 octombrie 2009 şi să-i plătească sumele ce reprezintă diferenţa dintre pensia stabilită prin Decizia din 21 octombrie 2014 şi cea stabilită prin Decizia din 31 octombrie 2009, începând cu data de 20 decembrie 2013.

Prin Sentinţa civilă nr. 414 din 18 iunie 2015, pronunţată de Tribunalul Arad – Secţia I civilă în Dosarul nr. 936/108/2015, prima instanţă a respins ca neîntemeiată excepţia de prematuritate a introducerii acţiunii, invocată de intimată, precum şi contestaţia formulată de contestator, fără acordarea cheltuielilor de judecată.

În motivarea hotărârii, prima instanţă a reţinut, cu privire la excepţia prematurităţii introducerii acţiunii, că, potrivit Deciziei Curţii Constituţionale nr. 956 din 13 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 838 din 12 decembrie 2012, dispoziţiile art. 151 alin. (2) din Legea nr. 263/2010, cu modificările şi completările ulterioare, sunt constituţionale în măsura în care se interpretează că nesoluţionarea contestaţiilor şi necomunicarea în termenul legal a hotărârilor Comisiei Centrale de Contestaţii, respectiv ale comisiilor de contestaţii nu împiedică accesul la justiţie. Cum contestatorul a formulat contestaţie în termenul legal, dar aceasta nu a fost soluţionată de către Comisia Centrală de Contestaţii în termen de 45 de zile, conform art. 150 alin. (4) din Legea nr. 263/2010, cu modificările şi completările ulterioare, contestatorului nu îi poate fi încălcat dreptul de acces la justiţie pentru motivul că nu i s-a soluţionat contestaţia în termen legal şi nici obstaculat dreptul de a se adresa instanţelor judecătoreşti pentru a-şi vedea realizate pretenţiile.

Pe fondul cauzei, tribunalul a reţinut că partea a contestat deciziile din 21 octombrie 2014 şi din 23 decembrie 2014, solicitând anularea acestora în parte, în ceea ce priveşte data acordării pensiei, în sensul de a se dispune acordarea pensiei începând cu data solicitării, respectiv cu data de 20 decembrie 2013, în loc de 4 august 2014.

Instanţa a constatat că, prin cele două decizii contestate, drepturile de pensie s-au acordat începând cu data de 4 august 2014, deoarece prin cererea din 4 august 2014 contestatorul a completat documentaţia şi a depus la dosarul de pensie decretul de eliberare din funcţie.

Într-adevăr, contestatorul a formulat cerere de acordare a pensiei de serviciu la data de 20 decembrie 2013, dar aceasta nu a putut fi soluţionată deoarece intimata avea nevoie de decretul de eliberare din funcţie, întrucât contestatorul a fost judecător, iar conform art. 85 alin. (3) teza a doua din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, plata pensiei se face de la data prevăzută în decretul Preşedintelui României ca fiind cea a eliberării din funcţie sau, în cazul lipsei unei astfel de date, de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a decretului Preşedintelui României de eliberare din funcţie.

Astfel, data acordării drepturilor de pensie de asigurări sociale s-a stabilit potrivit cererii contestatorului, în mod corect, începând cu data de 4 august 2014 şi în conformitate cu dispoziţiile art. 103 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 263/2010, cu modificările şi completările ulterioare, care prevăd că pensia se acordă titularului, în baza cererii care se depune la casele teritoriale de pensii, la data îndeplinirii condiţiilor de pensionare, coroborat cu dispoziţiile art. 105 din Legea nr. 263/2010, cu modificările şi completările ulterioare, care prevăd că pensia anticipată parţială se plăteşte „de la data încetării calităţii de asigurat”.

În cazul contestatorului, încetarea calităţii de asigurat este data eliberării din funcţia de judecător, respectiv data de 31 iulie 2014, conform decretului care a fost publicat în Monitorul Oficial al României, la fel cum şi numirea în funcţia de judecător se face prin decret de către Preşedintele României, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii, conform art. 31 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

În ceea ce priveşte capătul al doilea din contestaţia formulată, instanţa de fond a reţinut, în primul rând, că partea contestatoare a indicat greşit în petitul acţiunii data deciziei, care este din 31 iulie 2009, şi nu din data de 31 octombrie 2009.

De asemenea, s-a mai reţinut că prin Decizia din 31 iulie 2009 a fost stabilită în favoarea contestatorului pensia de serviciu conform Legii nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, întrucât contestatorul avea calitatea de judecător.

Această decizie nu a fost pusă în plată, deoarece contestatorul a solicitat, prin cererea înregistrată la data de 16 octombrie 2009, suspendarea punerii în plată a deciziei, întrucât şi-a continuat activitatea în cadrul Judecătoriei Ineu.

În perioada dintre emiterea Deciziei din 31 iulie 2009 şi a deciziilor din 21 octombrie 2014 şi 23 decembrie 2014, contestatorul a fost condamnat definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni, fapt ce rezultă din decretul prin care acesta a fost eliberat din funcţie ca urmare a condamnării definitive, şi nu ca urmare a pensionării anticipate sau la limită de vârstă.

Prin urmare, s-a apreciat că, fiind eliberat din funcţie ca urmare a unei condamnări definitive, după intrarea în vigoare a Legii nr. 118/2014, contestatorul nu poate fi beneficiarul pensiei de serviciu, aşa cum prevede art. 83 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, articol ce a fost introdus prin Legea nr. 118/2014.

În ceea ce priveşte aplicarea legii în timp, instanţa a reţinut că nu este vorba despre aplicarea retroactivă a Legii nr. 118/2014, ci despre aplicarea acesteia la situaţiile în curs, cum este şi situaţia contestatorului care a săvârşit infracţiunea şi a fost condamnat definitiv pentru aceasta înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 118/2014, dar a fost eliberat din funcţia de judecător după intrarea în vigoare a acestei legi, care îi interzice dreptul la pensie de serviciu.

În acest caz s-a reţinut că este aplicabil principiul aplicării imediate a legii noi situaţiilor în curs de desfăşurare, cum este şi situaţia contestatorului care a fost eliberat din funcţia de judecător sub imperiul modificărilor aduse prin Legea nr. 118/2014, astfel încât această lege îi este aplicabilă.

Pe perioada cât contestatorul a fost cercetat penal, acesta a fost suspendat din funcţia de judecător, nu s-a aflat în pensie pentru a încasa pensia specială, nu a primit indemnizaţia de judecător, fiind suspendat, iar la data când a fost eliberat din funcţia de judecător a fost eliberat ca urmare a condamnării definitive sub imperiul modificărilor Legii nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, aduse prin Legea nr. 118/2014, astfel încât aceste modificări îi sunt aplicabile şi nu mai poate beneficia de pensie de serviciu.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel contestatorul, susţinând că Decizia din 31 iulie 2009 trebuie pusă în plată cu data eliberării sale din funcţie, fără a fi afectată de modificările legislative ulterioare. Fapta pentru care a fost condamnat definitiv a fost săvârşită înainte de apariţia Legii nr. 118/2014, iar aceasta nu are puterea de a retroactiva în materia asigurărilor sociale, deoarece se bucură de un drept câştigat încă din 31 iulie 2009, când pensia de serviciu a fost stabilită prin decizie definitivă, necontestată, cu mult înainte de săvârşirea faptei penale, fiind suspendată punerea în plată la cererea sa, având o vechime în magistratură cu mult peste stagiul necesar pensionării.

A arătat că a solicitat în repetate rânduri eliberarea sa din funcţie prin demisie, însă Consiliul Superior al Magistraturii a hotărât eliberarea din funcţie abia la data de 3 iulie 2014, decretul de eliberare fiind publicat la 30 iulie 2014.

Pe de altă parte, contestatorul a arătat că, în realitate, eliberarea din funcţie s-a produs ope legis la data condamnării definitive, conform dispoziţiilor Legii nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, iar la acea dată nu era în vigoare Legea nr. 118/2014.

Drept urmare, contestatorul a apreciat că se află în situaţia unui drept câştigat, care nu poate fi ignorat şi în acest sens sunt de observat dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Constituţia României şi art. 6 din Codul civil care consacră principiul neretroactivităţii legii civile, care nu poate să dispună şi să modifice drepturi câştigate în cazul unei fapte săvârşite înainte de intrarea ei în vigoare.

Învestită fiind cu soluţionarea apelului, Curtea de Apel Oradea – Secţia I civilă, din oficiu, a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, luând act de renunţarea contestatorului la cererea de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu aceeaşi întrebare preliminară, şi a solicitat interpretarea prevederilor art. 83 2 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv dacă dispoziţiile Legii nr. 118/2014 se aplică doar pentru infracţiunile de corupţie, infracţiunile asimilate infracţiunilor de corupţie sau infracţiunile săvârşite în legătură cu acestea, săvârşite anterior intrării în vigoare a legii sau doar ulterior acestui moment. III. Motivele de admisibilitate reţinute de titularul sesizării

Prin Încheierea de sesizare din data de 13 aprilie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 936/108/2015, Curtea de Apel Oradea – Secţia I civilă a constatat admisibilitatea sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în conformitate cu dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă, motivat de următoarele aspecte:

De lămurirea modului de interpretare/aplicare a dispoziţiilor art. 83 2 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, depinde soluţionarea pe fond a cauzei, întrucât în speţă se solicită, în principal, anularea deciziei emise de intimata Casa Judeţeană de Pensii Arad, prin care apelantului i s-a acordat pensia anticipată parţial în cuantumul reglementat de Legea nr. 263/2010, cu modificările şi completările ulterioare, ca urmare a completării Legii nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, aduse prin Legea nr. 118/2014, prin introducerea art. 83 2 alin. (1), care reglementează că: „Nu beneficiază de pensia de serviciu prevăzută la art. 82 şi 83 1 şi de indemnizaţia prevăzută la art. 81 judecătorii (…) care, chiar ulterior eliberării din funcţie, au fost condamnaţi definitiv ori s-a dispus amânarea aplicării pedepsei pentru o infracţiune de corupţie, o infracţiune asimilată infracţiunilor de corupţie sau o infracţiune în legătură cu acestea, săvârşite înainte de eliberarea din funcţie. Aceste persoane beneficiază de pensie în sistemul public în condiţiile legii.”

Problema de drept enunţată este nouă, deoarece, prin consultarea jurisprudenţei, s-a constatat că asupra acestei probleme Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat printr-o altă hotărâre.

Problema de drept nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, conform evidenţelor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, consultate la data formulării sesizării. IV. Punctul de vedere al părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Aşa cum s-a reţinut prin încheierea de sesizare, apelantul-contestator a arătat că decizia de calcul al pensiei de serviciu din 31 iulie 2009 este definitivă şi prin aceasta i s-a stabilit un drept, iar asupra acestui drept nu poate produce efecte art. 83 2 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, articol ce a fost introdus prin Legea nr. 118/2014, întrucât în caz contrar legea ar retroactiva.

A apreciat că în sensul susţinerilor sale pledează şi faptul că în art. II al proiectului de lege pentru completarea Legii nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, s-a stabilit ca prevederile acestei legi să se aplice şi magistraţilor condamnaţi definitiv anterior, indiferent de momentul pensionării. Ulterior, sintagma magistraţi condamnaţi definitiv anterior, indiferent de momentul pensionării, a fost înlăturată din lege, ca dovadă că legiuitorul nu a intenţionat să mai facă aplicabile aceste dispoziţii şi magistraţilor condamnaţi anterior intrării în vigoare a legii, realizând că astfel ar fi încălcate Constituţia României şi principiul neretroactivităţii legii.

Iniţial, apelantul a solicitat sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dar ulterior a renunţat la cererea sa, sesizarea fiind făcută de instanţă, din oficiu.

Intimata nu şi-a exprimat punctul de vedere cu privire la chestiunea de drept ce face obiectul sesizării.

După comunicarea raportului, potrivit dispoziţiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, apelantul-contestator, prin avocatul ales, a depus punctul său de vedere privind chestiunea de drept supusă judecăţii, prezentând situaţia de fapt şi de drept a cauzei şi arătând că în mod greşit s-a refuzat punerea în plată a Deciziei din 31 iulie 2009 pe considerentul că ar fi aplicabile dispoziţiile Legii nr. 118/2014 şi unor fapte sau condamnări anterioare intrării acesteia în vigoare. V. Punctul de vedere al completului de judecată cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Completul de judecată al Curţii de Apel Oradea – Secţia I civilă a apreciat că dispoziţiile Legii nr. 118/2014 pentru completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor se aplică doar pentru infracţiunile de corupţie, infracţiunile asimilate infracţiunilor de corupţie sau infracţiunile săvârşite în legătură cu acestea ulterior intrării în vigoare a acestei legi, având în vedere exigenţele pe care le cuprinde principiul securităţii juridice, respectiv neretroactivitatea, accesibilitatea şi previzibilitatea legii, principiu ce a fost consacrat şi a cunoscut o continuă îmbogăţire în dreptul european, atât la nivel general comunitar, cât şi în materia protecţiei drepturilor omului.

Cât priveşte neretroactivitatea legii, consacrată prin Constituţia României, acest principiu a devenit obligatoriu atât pentru judecătorul care aplică legea, cât şi pentru legiuitor, care este ţinut să-l respecte în procesul de legiferare, întrucât constituie o garanţie fundamentală a drepturilor constituţionale.

Curtea Constituţională a sancţionat în repetate rânduri încălcarea principiului neretroactivităţii legii, contribuind totodată la definirea lui.

Astfel, în Decizia nr. 436 din 8 iulie 2014 referitoare la admiterea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 52 alin. (3) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 523 din 14 iulie 2014, Curtea Constituţională a statuat că legea nouă nu poate dispune cu privire la consecinţe şi efecte cu privire la fapte care, înainte de intrarea ei în vigoare, au dat naştere sau, după caz, au modificat sau au stins o situaţie juridică ori cu privire la efecte pe care acea situaţie juridică le-a produs înainte de aceeaşi dată.

Urmând raţionamentul Curţii Constituţionale, infracţiunile de corupţie săvârşite anterior modificării Legii nr. 303/2004, republicată, reprezintă, din punctul de vedere al conflictului de legi în timp, facta praeterita, realizată în întregime înainte de intrarea în vigoare a legii noi şi pentru care, dacă i s-ar aplica o lege ulterioară, ar însemna să i se atribuie efect retroactiv. VI. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie

În urma solicitării adresate de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, instanţele naţionale au comunicat că nu s-au identificat hotărâri judecătoreşti care să vizeze problema de drept în discuţie.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Adresa nr. 477/C/2043/III-5/2016 din 24 iunie 2016, a comunicat că, la nivelul Secţiei judiciare – Serviciul judiciar civil, nu se verifică, în prezent, practică judiciară, în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept care formează obiectul prezentei sesizări. VII. Raportul asupra chestiunii de drept

Prin raportul întocmit în cauză, în conformitate cu dispoziţiile art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă, s-a apreciat că nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a mecanismului privind pronunţarea unei hotărâri prealabile, potrivit dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă. VIII. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Examinând sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorii-raportori şi chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, constată următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă: „Dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, este nouă şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.”

Prealabil analizei condiţiilor de admisibilitate a sesizării de faţă, se observă că textul întrebării evidenţiază o dublă condiţionalitate prin folosirea cuvântului „doar”, atât din perspectiva câmpului de aplicare a infracţiunilor pentru care se instituie pierderea beneficiului pensiei de serviciu, cât şi din cea a aplicării în timp a normei de drept introduse în Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, prin Legea nr. 118/2014. Modul de formulare a acestei întrebări tinde să obţină o interpretare dată şi asupra chestiunii vizând sfera infracţiunilor care sunt deja enumerate în textul art. 83 2 din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în condiţiile în care infracţiunea pentru care a fost condamnat contestatorul din litigiul principal este una dintre cele prevăzute de textul analizat. Or, în această situaţie, modul de adresare a întrebării prealabile din perspectiva interpretării textului asupra infracţiunilor care atrag aplicabilitatea respectivei norme devine superfluu, fără a prezenta nicio relevanţă în raport cu împrejurările de fapt din litigiul aflat pe rolul instanţei de trimitere.

În privinţa condiţiilor de admisibilitate pentru declanşarea acestei proceduri, legiuitorul a prevăzut care sunt acestea, fiind necesar ca aceste cerinţe să fie întrunite în mod cumulativ.

Prioritar, se impune deci o analiză a fiecăreia dintre condiţiile de admisibilitate a sesizării.

Cu privire la prima cerinţă – existenţa unei cauze în curs de judecată – se constată din actele dosarului că, în prezent, cauza se află în curs de judecată în faza procesuală a apelului, nefiind pronunţată până la acest moment o hotărâre definitivă.

Acţiunea introductivă este un litigiu privind asigurările sociale, care se află în competenţa de primă instanţă a tribunalului şi se soluţionează prin hotărâre supusă numai apelului, potrivit dispoziţiilor art. 96 pct. 2 şi ale art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă. Prin urmare, curtea de apel care a înaintat sesizarea judecă pricina în ultimă instanţă, astfel că se constată îndeplinită şi cea de-a doua cerinţă de admisibilitate – cauza care face obiectul judecăţii să se afle în competenţa legală a unui complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului învestit să o soluţioneze în ultimă instanţă.

Referitor la noutatea chestiunii de drept ce face obiectul sesizării pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile, textul ce se cere a fi interpretat este introdus în Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, prin Legea nr. 118/2014, un act normativ relativ recent intrat în vigoare, la 27 iulie 2014.

Este de reţinut că instanţele judecătoreşti nu au fost chemate să se pronunţe în aplicarea dispoziţiilor legale ce fac obiectul sesizării de faţă, astfel încât nu se pot constata existenţa şi dezvoltarea unei jurisprudenţe în această materie, şi din acest punct de vedere fiind îndeplinită condiţia privind caracterul de noutate al chestiunii de drept deduse judecăţii.

Din verificarea evidenţelor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se constată că aceasta nu a statuat anterior asupra prezentei chestiuni de drept, nefiind pronunţată o decizie în interesul legii sau o altă hotărâre prealabilă având acest obiect.

Cât priveşte cerinţa referitoare la ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire să depindă soluţionarea pe fond a cauzei, această condiţie de admisibilitate nu este îndeplinită.

De lămurirea chestiunii de drept reprezentate de interpretarea prevederilor art. 83 2 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv dacă dispoziţiile Legii nr. 118/2014 pentru completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor se aplică doar pentru infracţiunile de corupţie, infracţiunile asimilate infracţiunilor de corupţie sau infracţiunilor săvârşite în legătură cu acestea, săvârşite anterior intrării în vigoare a legii sau doar ulterior acestui moment trebuie să depindă soluţionarea pe fond a cauzei aflate în curs de judecată.

Ceea ce interesează cu preponderenţă în stabilirea dreptului la pensia de serviciu este motivul eliberării din funcţie a magistratului.

Iniţial, problema pensiei de serviciu a magistraţilor a fost reglementată de dispoziţiile art. 81 din Legea nr. 303/2004 privind statutul magistraţilor 1 cu următoarea formulare: 1 Legea nr. 303/2004 privind statutul magistraţilor a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 576 din 29 iunie 2004. „Art. 81. – (1) Magistraţii cu o vechime de cel puţin 25 de ani în magistratură beneficiază, la împlinirea vârstei prevăzute de lege, de pensie de serviciu, în cuantum de 80% din venitul brut realizat în ultima lună de activitate înainte de data pensionării. (2) Pentru fiecare an care depăşeşte vechimea în magistratură prevăzută la alin. (1) se adaugă la cuantumul pensiei câte 1% din venit, fără a se putea depăşi venitul brut avut la data pensionării. (3) De pensia de serviciu beneficiază şi magistraţii cu o vechime în magistratură între 20 şi 25 de ani, în acest caz cuantumul pensiei prevăzut la alin. (1) fiind micşorat cu 1% pentru fiecare an care lipseşte din vechimea integrală. (4) Persoanele care îndeplinesc condiţiile de vechime prevăzute la alin. (1) şi (3) numai în funcţia de judecător sau procuror beneficiază de pensie de serviciu, chiar dacă la data pensionării au o altă ocupaţie. În acest caz, pensia se stabileşte pe baza drepturilor salariale pe care le are un magistrat în funcţie în condiţii identice de vechime şi nivel al instanţei sau parchetului. (5) De prevederile alin. (4) pot beneficia numai persoanele care au fost eliberate din funcţia de magistrat din motive neimputabile.”

Dispoziţiile care reglementează pensia de serviciu a magistraţilor şi a celuilalt personal au fost modificate succesiv, legea fiind renumerotată şi republicată, astfel că art. 81 a devenit art. 82 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Forma în vigoare în prezent a textelor legale care reglementează dreptul la pensia de serviciu este următoarea: „Art. 82. – (1) Judecătorii, procurorii, magistraţii-asistenţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor, precum şi foştii judecători şi procurori financiari şi consilierii de conturi de la secţia jurisdicţională care au exercitat aceste funcţii la Curtea de Conturi, cu o vechime de cel puţin 25 de ani în funcţia de judecător ori procuror, magistrat-asistent sau personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor, precum şi în funcţia de judecător ori procuror financiar sau consilier de conturi de la secţia jurisdicţională a Curţii de Conturi se pot pensiona la cerere şi pot beneficia, la împlinirea vârstei de 60 de ani, de pensie de serviciu, în cuantum de 80% din baza de calcul reprezentată de indemnizaţia de încadrare brută lunară sau de salariul de bază brut lunar, după caz, şi sporurile avute în ultima lună de activitate înainte de data pensionării. (2) Judecătorii, procurorii, magistraţii-asistenţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor, precum şi foştii judecători şi procurori financiari şi consilierii de conturi de la secţia jurisdicţională care au exercitat aceste funcţii la Curtea de Conturi se pot pensiona la cerere înainte de împlinirea vârstei de 60 de ani şi beneficiază de pensia prevăzută la alin. (1), dacă au o vechime de cel puţin 25 de ani numai în funcţia de judecător, procuror, magistrat-asistent sau personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor, precum şi în funcţia de judecător ori procuror financiar sau consilier de conturi de la secţia jurisdicţională a Curţii de Conturi. La calcularea acestei vechimi se iau în considerare şi perioadele în care judecătorul, procurorul, magistratul-asistent sau personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor, precum şi judecătorul, procurorul financiar şi consilierul de conturi la secţia jurisdicţională a Curţii de Conturi a exercitat profesia de avocat, personal de specialitate juridică în fostele arbitraje de stat, consilier juridic sau jurisconsult. (3) De pensia de serviciu prevăzută la alin. (1) beneficiază, la împlinirea vârstei de 60 de ani, şi judecătorii şi procurorii cu o vechime în magistratură între 20 şi 25 de ani, în acest caz cuantumul pensiei fiind micşorat cu 1% din baza de calcul prevăzută la alin. (1), pentru fiecare an care lipseşte din vechimea integrală în magistratură. (4) Pentru fiecare an care depăşeşte vechimea în magistratură prevăzută la alin. (1) şi (2) la cuantumul pensiei se adaugă câte 1% din baza de calcul prevăzută la alin. (1), fără a o putea depăşi. (5) Persoanele care îndeplinesc condiţiile de vechime prevăzute la alin. (1) şi (3) în funcţia de judecător, procuror, magistrat-asistent sau personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor, precum şi în funcţia de judecător ori procuror financiar sau consilier de conturi de la secţia jurisdicţională a Curţii de Conturi se pot pensiona şi pot beneficia, la împlinirea vârstei de 60 de ani, de pensie de serviciu, chiar dacă la data pensionării au o altă ocupaţie. În acest caz, pensia se stabileşte dintr-o bază de calcul egală cu indemnizaţia de încadrare brută lunară pe care o are un judecător sau procuror în activitate, în condiţii identice de funcţie, vechime şi grad al instanţei sau parchetului, şi sporurile, în procent, avute la data eliberării din funcţie ori, după caz, cu salariul de bază brut lunar şi sporurile avute în ultima lună de activitate înainte de data pensionării. De această pensie de serviciu pot beneficia numai persoanele care au fost eliberate din funcţie din motive neimputabile. (6) De prevederile alin. (1), (3) şi (4) pot beneficia şi judecătorii şi procurorii pensionaţi anterior intrării în vigoare a prezentei legi, care beneficiază de pensie în sistemul public şi care îndeplinesc condiţiile prevăzute de prezenta lege pentru acordarea pensiei de serviciu. În acest caz, pensia de serviciu se stabileşte dintr-o bază de calcul egală cu indemnizaţia de încadrare brută lunară pe care o are un judecător sau procuror în activitate, în condiţii identice de funcţie, vechime şi nivel al instanţei sau parchetului unde a funcţionat înaintea eliberării din funcţia de judecător sau procuror, şi sporurile, în procent, avute la data eliberării din funcţie. (7) Judecătorii şi procurorii pot opta între pensia de serviciu şi pensia din sistemul public. Judecătorii şi procurorii militari pot opta între pensia de serviciu şi pensia militară de serviciu. (8) Pensia prevăzută de prezentul articol are regimul juridic al unei pensii pentru limită de vârstă.” „Art. 83. – (1) Judecătorii, procurorii, magistraţii-asistenţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, precum şi personalul de specialitate juridică prevăzut la art. 87 alin. (1) pot fi menţinuţi în funcţie după împlinirea vârstei de pensionare prevăzute de lege, până la vârsta de 70 de ani. Până la vârsta de 65 de ani, magistratul poate opta să rămână în funcţie, însă după împlinirea acestei vârste, pentru menţinerea în activitate este necesar avizul anul al Consiliului Superior al Magistraturii. (2) Judecătorii şi procurorii care au fost eliberaţi din funcţie prin pensionare pot cumula pensia de serviciu cu veniturile realizate dintr-o activitate profesională, indiferent de nivelul veniturilor respective. (3) Reîncadrarea în funcţia de judecător, procuror ori magistrat-asistent se face fără concurs şi cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii, la instanţele sau, după caz, la parchetele de pe lângă acestea în cadrul cărora au funcţionat până la data pensionării. În acest caz, numirea în funcţia de magistrat-asistent se face de Consiliul Superior al Magistraturii, iar numirea în funcţia de judecător sau procuror se face de Preşedintele României, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii.” „Art. 83 1 . – (1) Judecătorii şi procurorii pot fi pensionaţi anticipat, cu reducerea vârstei de pensionare prevăzute de prezenta lege cu până la 5 ani, în cazul în care depăşesc vechimea în magistratură prevăzută la art. 82 alin. (1) cu cel puţin 5 ani. Cei care îndeplinesc atât condiţiile pentru acordarea pensiei în condiţiile prezentului articol, cât şi pe cele prevăzute la art. 82 alin. (2) pot opta între cele două pensii. (2) Pensia prevăzută la alin. (1) are regimul unei pensii anticipate de serviciu. (3) Beneficiarii pensiei de serviciu prevăzute la alin. (1) nu pot cumula pensia de serviciu cu veniturile realizate dintr-o activitate profesională, indiferent de nivelul veniturilor respective, până la vârsta de 60 de ani. (4) Cuantumul pensiei anticipate se stabileşte potrivit prevederilor art. 82 alin. (1) şi (4).” „Art. 83 2 . – (1) Nu beneficiază de pensia de serviciu prevăzută la art. 82 şi 83 1 şi de indemnizaţia-prevăzută la art. 81 judecătorii, procurorii, magistraţii-asistenţi şi personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor care, chiar ulterior eliberării din funcţie, au fost condamnaţi definitiv ori s-a dispus amânarea aplicării pedepsei pentru o infracţiune de corupţie, o infracţiune asimilată infracţiunilor de corupţie sau o infracţiune în legătură cu acestea, săvârşite înainte de eliberarea din funcţie. Aceste persoane beneficiază de pensie în sistemul public, în condiţiile legii. (2) Punerea în mişcare a acţiunii penale pentru una dintre infracţiunile prevăzute la alin. (1) atrage, de drept, suspendarea soluţionării cererii de acordare a pensiei de serviciu sau, după caz, suspendarea plăţii pensiei de serviciu, dacă aceasta a fost acordată până la soluţionarea definitivă a cauzei. În această perioadă, persoana faţă de care s-a pus în mişcare acţiunea penală beneficiază, în condiţiile legii, de pensie din sistemul public. (3) Dacă se dispune clasarea, renunţarea la urmărirea penală, achitarea, încetarea procesului penal sau renunţarea la aplicarea pedepsei faţă de judecător, procuror, magistrat- asistent sau personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor, acesta este repus în situaţia anterioară şi i se plăteşte pensia de serviciu de care a fost lipsit ca urmare a punerii în mişcare a acţiunii penale sau, după caz, diferenţa dintre aceasta şi pensia din sistemul public încasată după punerea în mişcare a acţiunii penale. (4) Hotărârea de condamnare sau prin care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei, rămasă definitivă, se comunică de către instanţa de executare Consiliului Superior al Magistraturii. Consiliul Superior al Magistraturii va informa Casa Naţională de Pensii Publice cu privire la apariţia uneia dintre situaţiile prevăzute de prezentul articol care are ca efect acordarea, suspendarea, încetarea sau reluarea plăţii pensiei de serviciu ori, după caz, suspendarea sau reluarea procedurii de soluţionare a cererii de acordare a pensiei de serviciu. Informarea Consiliului Superior al Magistraturii cuprinde elementele necesare pentru aplicarea măsurii respective de către casele teritoriale de pensii, inclusiv datele de identificare a persoanei, temeiul de drept al măsurii, precum şi data de la care se aplică.”

Speţa supusă judecăţii instanţei de trimitere are ca premisă un decret de eliberare din funcţie a unui judecător ca o consecinţă a condamnării definitive pentru o faptă de corupţie, ca urmare a hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii care ia act de condamnare şi înaintează Preşedintelui României cererea de eliberare din funcţie pe temeiul art. 65 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

În acest context factual nu pot fi ignorate prevederile art. 82 alin. (5) teza finală din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, care condiţionează beneficiul acordării pensiei de serviciu pentru vechimea în magistratură prevăzută de alin. (1) şi (3) din acelaşi articol de împlinirea vârstei de 60 de ani şi eliberarea din funcţie pentru motive neimputabile. Contestatorul, la momentul pensionării, se afla în situaţia eliberării din funcţie pentru motive imputabile, în urma condamnării sale pentru fapte de corupţie săvârşite în exerciţiul funcţiei de judecător.

În adoptarea Legii nr. 118/2014, aşa cum rezultă din expunerea de motive, legiuitorul porneşte de la situaţia deja reglementată în cuprinsul art. 82 alin. (5) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, însă îşi propune să reglementeze suplimentar situaţia în care pensionarea intervine pentru un motiv neimputabil, iar după pensionare intervine o condamnare pentru o infracţiune de corupţie, o infracţiune asimilată infracţiunilor de corupţie sau o infracţiune în legătură cu acestea, săvârşită în timpul exercitării funcţiei, efectele acestei hotărâri asupra dreptului la pensia de serviciu deja stabilită, precum şi efectele punerii în mişcare a acţiunii penale asupra pensiei în plată sau asupra cererii de acordare a pensiei de serviciu.

Textul de lege a cărui interpretare se solicită a vizat o lacună a legii în forma sa anterioară completării survenite prin Legea nr. 118/2014, respectiv acoperirea acelor situaţii în care, deşi persoanele vizate de prevederile Legii nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pentru beneficiul pensiei de serviciu săvârşiseră vreuna dintre infracţiunile determinate generic în norma legală completatoare, în timpul exercitării funcţiei, erau eliberaţi din funcţie din motive neimputabile, anterior intervenirii unei hotărâri de condamnare sau de amânare a aplicării pedepsei, câştigând astfel dreptul de a fi stabilită în favoarea lor pensia de serviciu cuvenită pentru vechimea în magistratură.

Acest text nou-introdus prin Legea nr. 118/2004 are în vedere, ca reper esenţial pentru aplicabilitatea sa, pronunţarea unei hotărâri definitive de condamnare sau de amânare a aplicării pedepsei ulterior eliberării din funcţie din motive neimputabile a persoanei care a solicitat să i se acorde beneficiul pensiei de serviciu la momentul eliberării din funcţie, hotărârea penală fiind pronunţată pentru infracţiuni de corupţie, infracţiuni asimilate celor de corupţie sau în legătură cu acestea.

Or, contestatorul din litigiul principal se află în situaţia în care, la momentul solicitării beneficiului pensiei de serviciu, nu a putut justifica eliberarea sa din funcţie din motive neimputabile, fiind condamnat penal cât timp se afla în exerciţiul funcţiei de judecător, fiindu-i, aşadar, aplicabile prevederile art. 82 alin. (5) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

În aceste condiţii, se constată că soluţionarea pe fond a cauzei nu depinde de dezlegarea chestiunii de drept privind interpretarea dispoziţiilor art. 83 2 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, întrucât ipoteza reglementată de această normă legală nu se regăseşte în cauza dedusă judecăţii.

Pentru ca mecanismul procedural reglementat prin art. 519 din Codul de procedură civilă să nu fie deturnat de la scopul său firesc de preîntâmpinare a apariţiei unei practici neunitare şi utilizat pentru tranşarea în concret a aspectelor litigioase aflate pe rolul instanţei de trimitere, instanţa supremă trebuie chemată să dea doar rezolvări de principiu chestiunilor de drept de a căror interpretare depinde soluţionarea pe fond a cauzei.

Pentru aceste considerente, constatând că nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate prevăzute de dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă, în temeiul art. 521 din Codul de procedură civilă,